Conspecte.com

Conspecte | Referate | Cursuri

Share

Eficienţa cu care este cheltuită munca în comerţ, reflectată de numărul de personal folosit, activitatea economică şi cheltuielile efectuate pentru remunerarea muncii, depinde de productivitatea muncii, considerată unul din indicatorii calitativi ai activităţii comerciale.

Noţiunea şi modul de exprimare a productivităţii muncii

În expresia sa generală, productivitatea înseamnă randamentul, rodnicia cu care sunt valorificaţi factorii de producţie în economie. Ea se exprimă prin raportul dintre produsul creat - bunuri şi servicii - şi factorii respectivi, identificîndu-se productivitatea capitalului, a investiţiilor, a pămîntului, a materiilor prime, a muncii etc. Noţiunea cea mai uzuală este cea de productivitate a muncii şi fără nici o altă precizare se înţelege întotdeauna aceasta.

Natura activităţii comerciale determină particularităţi în modul de participare a factorilor de producţie la crearea produsului în această ramură şi, implicit, în măsurarea productivităţii muncii. Produsul creat de comerţ este un serviciu marfar de mijlocire a schimbului de mărfuri între producător şi consumator, a cărui mărime este dată de valoarea adăugată bunurilor sub forma adaosului comercial. În măsurarea activităţii lucrătorilor comerciali se ia însă în considerare (din necesităţi practice) întreaga valoare a produselor desfăcute, inclusiv costul mărfurilor plătit furnizorului, astfel că productivitatea muncii este mult diferenţiată pe ramuri de comerţ în funcţie de acest cost (de exemplu, vînzările de articole de mercerie comparativ cu vînzările de ţesături de lînă).

La crearea produsului în comerţ participă, în proporţii foarte diferite, alături de muncă, celălalt factor de producţie - capitalul. Comerţul poate fi practicat cu randament ridicat şi de micul comerciant, folosind o tonetă sau un chioşc, şi de marele capital, folosind magazine sau depozite. De aceea productivitatea muncii, ca indicator calitativ, trebuie asociată cu alţi indicatori pentru aprecierea eficienţei activităţii unităţilor comerciale şi, în primul rînd, cu cei vizînd eficienţa utilizării bazei tehnico-materiale.

Factorul decisiv în creşterea productivităţii muncii în economie îl constituie progresul tehnic. Comerţul aparţine, prin natura activităţii sale, sectorului terţiar din economie, în care progresul tehnic este mai lent în raport cu sectorul primar sau secundar. Ca atare, şi creşterea productivităţii muncii are anumite limite. Cum însă la calcularea productivităţii muncii se ia ca activitate volumul vînzărilor, ea creşte şi pe seama factorilor care influenţează volumul vînzărilor independent de activitatea lucrătorilor şi, în primul rînd, pe seama creşterii preţurilor. De ceea, exprimarea dinamicii productivităţii muncii se face şi prin unii indicatori complementari volumului vînzărilor (de exemplu, numărul de cumpărători deserviţi), care caracterizează efortul diferit depus de lucrători pentru realizarea unui anumit volum al vînzărilor.

Productivitatea muncii în comerţ se exprimă în două moduri:

  1. prin cantitatea sau valoarea mărfurilor vîndute de un lucrător în unitatea de timp, denumită metoda directă (W={{V}/{Np}}); 
  2. prin consumul de muncă (ore sau zile de muncă) pentru vînzarea unei unităţi cantitative sau valorice dintr-un produs, denumită metoda indirectă (t={{T}/{V}}).
Ramura de comerţ
sau societatea
comercială
Vînzări
mii lei
Număr de
Persoane
Fond de
timp
om/zile
Productivitatea
muncii

A V Np T W, t
14 400 100 23 040 W =144 mii lei
t =1,6 om-zile

W={{14 400}/{100}}={}144 mii de lei

t={{23040}/{14400}}={}1,6 om-zile  la o miie de lei vinzari

 

 Datorită caracterului eterogen al activităţilor desfăşurate de agenţii comerciali şi de profesiile diferite din comerţ, există variate expresii ale productivităţii muncii, provenite din raportarea activităţilor specifice fiecărei grupe de personal la numărul de personal respectiv (de exemplu, productivitatea muncii unui vînzător, sortator de mărfuri, magaziner, bucătar etc.). De asemenea, se folosesc indicatori de productivitate în funcţie de structura de bază a personalului: total personal, personal operativ, vînzători.

    Factorii cu acţiune directă asupra productivităţii muncii sunt factori general valabili pentru toate ramurile economice, avînd în comerţ particularităţi reieşite din natura procesului de muncă din această ramură.

    Calificarea personalului, ca factor al productivităţii muncii, ţine de esenţa acesteia, de capacitatea lucrătorului de a obţine rezultate mai bune cu acelaşi efort. Această capacitate creşte o dată cu ridicarea calificării.

    Cointeresarea materială este factorul care motivează interesul fiecărui lucrător sau agent economic pentru creşterea productivităţii muncii. Efortul pentru însuşirea procedeelor tehnice noi, preocuparea pentru organizarea raţională a activităţii şi ridicarea calificării personalului trebuie să se răsfrîngă favorabil o dată cu creşterea productivităţii muncii şi asupra veniturilor fiecărui lucrător. Această dependenţă se asigură prin sistemul de salarizare a personalului, unde dinamica salariilor se corelează cu dinamica productivităţii muncii, iar cîştigul fiecărui lucrător cu interesul lui pentru ridicarea calificării şi raţionalizarea muncii.

    Profilul economico-social al zonei în care acţionează fiecare unitate comercială influenţează, prin mărimea veniturilor băneşti, prin particularităţile demografice, prin comportamentul de consum al locuitorilor etc., mărimea, structura şi frecvenţa cererii, respectiv volumul vînzărilor şi, prin acesta, mărimea productivităţii muncii. O unitate situată într-o localitate dezvoltată economic, cu putere de cumpărare a populaţiei ridicată şi, deci, cu o valoare medie a unei cumpărături mai mare, va avea şi o productivitate a muncii pe lucrător superioară unei unităţi dintr-o localitate cu putere economică mai scăzută. În mod asemănător, se va diferenţia productivitatea muncii într-o unitate situată pe o arteră intens circulată faţă de una situată pe o arteră slab frecventată. 

    Nivelul şi dinamica preţurilor influenţează expresia valorică a vînzărilor, determinînd astfel o diferenţiere între productivitatea muncii exprimată în unităţi fizice şi cea exprimată valoric. De aceea se impune, pentru calcularea corectă a dinamicii productivităţii muncii, corectarea indicelui de creştere a acesteia cu indicele preţurilor. 

    Mărimea unităţilor comerciale constituie un factor de diferenţiere a nivelului productivităţii muncii pe unităţi, prin posibilităţile mai bune pe care le au unităţile mari de a organiza raţional munca (în primul rînd, de aplicare a diviziunii muncii) şi de a promova progresul tehnic, precum şi prin atracţia comercială pe care ele o exercită, sporindu-şi în acest fel volumul vînzărilor. 

    Productivitatea muncii se calculează, în principiu, valoric, datorită varietăţii de unităţi fizice prin care se exprimă cantităţile vîndute şi, deci, dificultăţii sau imposibilităţii însumării lor. Exprimarea valorică, deşi aduce la acelaşi numitor vînzările, este influenţată de nivelul preţurilor, astfel că, aceeaşi productivitate în unităţi fizice a doi lucrători poate fi diferită în expresie valorică în funcţie de preţul pe unitatea de produs. Pentru înlăturarea acestui neajuns se folosesc unii indicatori complementari, cum sunt: numărul de cumpărători deserviţi de un lucrător comercial în perioada de referinţă, valoarea medie a unei cumpărături, precum şi expresia indirectă a productivităţii muncii, respectiv timpul cheltuit pentru vînzarea unei unităţi fizice dintr-un produs.

  • Variabilitatea cererii zilnice a populaţiei, datorită obiceiurilor de cumpărare şi a influenţei factorilor sezonieri şi conjuncturali, face ca productivitatea muncii să cunoască oscilaţii în cursul anului. Apare astfel obiectiv o folosire incompletă sau, dimpotrivă, o suprasolicitare a forţei de muncă, cu consecinţe asupra eficienţei activităţii comerciale (cheltuieli cu salarizarea personalului).

    Productivitatea muncii este diferită pe ramuri de comerţ, fiecare grupă de mărfuri solicitînd prin proprietăţile fizice (stare fizică, volum, greutate), complexitatea sortimentală şi formele de vînzare un consum de timp de muncă diferit pentru comercializarea unei unităţi valorice dintr-un produs. În bună parte, acest consum depinde şi de felul în care mărfurile sunt livrate de producători, adică în dozaj, ambalaj, loturi care să permită circulaţia şi vînzarea lor economicoasă.

    Diferenţieri există în nivelul productivităţii muncii şi pe societăţile comerciale sau magazinele cu profil asemănător, deoarece vînzările fiecăruia sunt influenţate atît de factori interni (calitatea activităţii), cît şi de factori externi (puterea de cumpărare din zonă). Gradul de dispersie a valorilor productivităţii muncii pe unităţi de un anumit profil faţă de media pe tipul respectiv semnifică modul diferit de gestiune a resurselor umane în unităţi.

    Factorii productivităţii muncii

    Din conţinutul şi modul de exprimare a productivităţii muncii rezultă că ea este determinată de capacitatea lucrătorului comercial de a vinde într-o unitate de timp, cu acelaşi efort, o cantitate mai mare dintr-un produs. Această capacitate este determinată de numeroşi factori, unii avînd asupra ei o acţiune directă, ţinînd de însuşi procesul muncii, iar alţii o acţiune indirectă, influenţînd volumul vînzărilor independent de efortul lucrătorului şi, prin acestea, productivitatea muncii.

    Progresul tehnic este factorul principal de care depinde randamentul muncii, cantitatea de mărfuri vehiculată în unitatea de timp, durata operaţiunilor legate de mişcarea mărfurilor, timpul de vînzare depinzînd în mare măsură de procedeele şi mijloacele tehnice folosite de lucrătorii comerciali.

    Influenţa progresului tehnic asupra productivităţii muncii depinde de măsura în care diversele activităţi comerciale sunt receptive la formele de manifestare a acestuia. Astfel, operaţiunile de vehiculare a mărfurilor în interiorul depozitelor şi magazinelor, legate de primirea, stocarea şi livrarea (vînzarea) mărfurilor, preambalarea mărfurilor, producţia în alimentaţia publică şi altele, cunosc posibilităţi largi de mecanizare sau mică mecanizare, prin introducerea utilajelor de transport, ridicat, stivuit, dozat etc. De asemenea, cantitatea de mărfuri vîndută în magazine, precum şi numărul de consumatori deserviţi în unitatea de timp de acelaşi personal depind de puterea de atracţie a magazinelor, mărită prin gradul de modernizare a acestora, prin modul de prezentare a mărfurilor, prin formele de vînzare practicate şi prin serviciile oferite la vînzarea mărfurilor.

    Progresul tehnic este astăzi puternic reliefat de realizările din domeniul informaticii. În comerţ, tehnica informaţiilor şi prelucrarea electronică a datelor permit cunoaşterea mai profundă a pieţei, uşurinţa în încheierea tranzacţiilor şi executarea comenzilor, posibilităţi de gestiune raţională a stocurilor în unităţi etc., care sporesc volumul operaţiunilor de vînzare-cumpărare şi, prin aceasta, randamentul muncii lucrătorilor comerciali.

    Progresul tehnic în comerţ, ca factor de sporire a productivităţii muncii, trebuie asociat cu progresul tehnic din celelalte ramuri economice, timpul cheltuit pentru distribuţia mărfurilor fiind influenţat de modul de prezentare a produselor pentru vînzare şi de condiţiile lor de circulaţie asigurate de aceste ramuri. Pregătirea mărfurilor în cantităţi uzuale pentru consum chiar de către industrie, adaptarea mijloacelor de transport la operaţiunile de încărcare-descărcare a conteinerelor şi paletelor, proiectarea unor utilaje după principii ergonomice micşorează timpul de circulaţie a mărfurilor şi contribuie la creşterea productivităţii muncii lucrătorilor comerciali.

    Organizarea muncii şi, pe un plan mai larg, organizarea activităţii economice acţionează asupra productivităţii muncii ca factor asociat progresului tehnic. Metodele ştiinţifice, raţionale de organizare a muncii intensifică progresul tehnic, determinînd micşorarea cheltuielilor de muncă pentru vînzarea produselor.

    Organizarea muncii priveşte întregul circuit al mişcării mărfurilor, formele de realizare a ei fiind specifice magazinelor sau depozitelor, personalului operativ sau tehnico-administrativ. În acest proces intră organizarea interioară a unităţilor, diviziunea profesională a muncii, alcătuirea formaţiilor de personal în concordanţă cu diviziunea muncii şi cu cerinţele valorificării cît mai depline a fondului de timp. De asemenea, organizarea muncii se extinde asupra proceselor operative din unităţi - aprovizionarea, pregătirea mărfurilor pentru vînzare, vînzarea etc. - respectiv asupra muncii lucrătorilor care le înfăptuiesc, precum şi asupra relaţiilor cu partenerii din mediul extern al unităţilor comerciale (relaţiile cu furnizorii). Acest cadru larg reflectă condiţionarea muncii lucrătorilor operativi de calitatea activităţii de conducere şi, în primul rînd, de asigurarea unei oferte corespunzătoare cu cererea de mărfuri.

    În această interpretare, organizarea activităţii are şi un aspect macroeconomic, constînd în structuri ale distribuţiei care să uşureze formarea ofertei în comerţ, în prospectarea pieţei, organizarea relaţiilor comercianţilor cu producătorii şi, pe un plan mai larg, a cadrului instituţional care să faciliteze tranzacţiile comerciale.

    Prin calificare, lucrătorul comercial răspunde exigenţelor legate de promovarea progresului tehnic, organizarea raţională a activităţii, introducerea metodelor ştiinţifice de conducere, care intervin în procesul muncii, precum şi aspiraţiilor sale pentru împlinirea personalităţii.

    Cerinţele calificării sunt specifice fiecărei profesii şi influenţează productivitatea muncii prin manifestarea raţionalităţii în exercitarea activităţilor de către fiecare lucrător în sistemul diviziunii muncii în comerţ şi prin capacitatea de adaptare la solicitările profesiei.

    Factorii cu acţiune indirectă asupra productivităţii muncii sunt de natură eterogenă, influenţînd volumul activităţii din unităţi independent de procesul muncii, iar prin intermediul vînzărilor productivitatea muncii lucrătorilor. Asemenea factori sunt prezenţi în multe ramuri economice. De exemplu, fertilitatea solului sau condiţiile climatice în agricultură, bogăţia zăcămintelor în ramurile extractive etc. diferenţiază productivitatea muncii de la o ţară la alta sau de la o zonă la alta.

    În comerţ, aceşti factori exprimă sintetic condiţiile în care se desfăşoară procesul muncii, fie că acestea se referă la mediul extern unităţilor, fie la particularităţile de comercializare a diferitelor grupe de mărfuri.

    Aceste aspecte explică diferenţierile în nivelul productivităţii muncii pe medii socio-economice (urban, rural), pe judeţe, pe localităţi.

    Proprietăţile mărfurilor, desemnate prin însuşirile fizico-chimice, diferenţiază obiectiv consumul de muncă pentru vînzarea unei unităţi fizice sau valorice dintr-un produs (de exemplu, legumele şi fructele în raport cu produsele de panificaţie sau produsele textile în raport cu cele de mercerie). De aceea, la societăţile comerciale cu o structură variată a vînzărilor apar schimbări în dinamica productivităţii muncii o dată cu modificarea ponderii diferitelor grupe de mărfuri în volumul total al vînzărilor. Pentru evidenţierea corectă a productivităţii muncii, indicele de dinamică a acesteia se corectează cu indicele consumului de muncă.

    Exemplu:

    În perioada (trimestrul) T0, o unitate comercială a realizat un volum de vînzări de 1620 mii lei, cu 50 de salariaţi, ceea ce corespunde unei productivităţi a muncii de 32,4 mii lei, iar în perioada T1, 1730 mii lei cu 60 de salariaţi, deci o productivitate a muncii de 28,8 mii lei. Indicele de creştere a productivităţii muncii (W1/W0) a fost în perioada T0-T1 de 0,88%, deci în scădere.

    Influenţa modificării structurii vînzărilor asupra indicelui productivităţii muncii rezultă din următorii indicatori:

    Grupele de mărfuri

    Volumul vînzărilor

    (mii lei)

    Structura la 100 mii lei vînzări (%)

        Norma de vînzare (mii.lei)

    Consumul de timp (t) (om-zile la 100 mii lei vînzări)

    T0

    T1

    T0

    T1

    T0

    T1

    A

    260

    590

    16

    34

    20

    0,80

    1.70

    B

    580

    310

    36

    18

    50

    0,72

    0,36

    C

    780

    830

    48

    48

    80

    0,60

    0,60

    Total

    1620

    1730

    100

    100

    -

    2,12

    2,66


    Consumul de timp (t) s-a calculat prin raportarea structurii la 100 de mii de lei vînzări la norma de vînzare. Indicele consumului de muncă (T1/T0=2,66/2,12) a fost de 1,25. Sporirea lui s-a datorat creşterii ponderii grupei A în volumul total al vînzărilor, de la 16% în T0 la 34% în T1, grupă cu un consum mai mare de muncă, reflectat în norma mai mică de vînzări.

    Corectînd indicele productivităţii muncii cu indicele consumului de muncă, se obţine indicele real al dinamicii productivităţii muncii: IW = 0,88 x 1,25 = 1,10 , deci o creştere în loc de o aparentă scădere.

    Acest aspect este interpretat ca efectul de scară în activitatea comercială şi el este superior pentru mărfurile de cerere periodică sau rară şi care se adresează populaţiei unei întregi zone. La produsele de cerere curentă concentrarea activităţii poate avea efecte contrarii, determinînd scăderea productivităţii muncii dacă reţeaua comercială se îndepărtează de consumatori.

    Căile de creştere a productivităţii muncii

    Nivelul şi dinamica productivităţii muncii sunt indicatori calitativi ai activităţii comerciale, creşterea lor avînd consecinţe favorabile asupra eficienţei activităţii comerciale. Creşterea productivităţii muncii duce la sporirea volumului vînzărilor, în condiţiile folosirii aceluiaşi număr de lucrători, ceea ce determină în final micşorarea cheltuielilor cu remunerarea muncii pe unitatea de produs. Totodată, creşterea productivităţii muncii fiind însoţită de creşterea salariului mediu, ca o condiţie a cointeresării lucrătorilor în rezultatele muncii lor, constituie un factor al ridicării standardului de viaţă al acestora.

    Căile de creştere a productivităţii muncii reprezintă mijloace de intensificare a acţiunii pozitive a diferiţilor factori care o influenţează. Astfel, promovarea progresului tehnic în comerţ, organizarea ştiinţifică a muncii în întreg circuitul comercial, ridicarea calificării personalului şi perfecţionarea formelor de cointeresare a lucrătorilor comerciali sunt domenii cuprinzînd un larg spectru de măsuri ce acţionează aspra factorilor direcţi. Se pot enunţa, exemplificativ, măsuri cum sunt mecanizarea operaţiunilor de mişcare a mărfurilor în depozite şi magazine, pregătirea comercială a mărfurilor în industrie în cantităţi care să permită folosirea paletelor şi a conteinerelor, promovarea formelor rapide de vînzare, expunerea largă a sortimentelor în magazine (pentru crearea cererii spontane), adîncirea diviziunii muncii în cadrul formaţiilor de personal, aplicarea principilor de ergonomie a muncii şi altele. Alături de măsurile care influenţează acţiunea factorilor direcţi, cercetarea mai profundă a pieţei şi lărgirea comunicaţiilor cu piaţa a oricărei firme, amplasarea unităţilor comerciale în zonele de afluenţă a consumatorilor, concentrarea şi specializarea reţelei comerciale, îmbinarea diferitelor forme de reţea comercială, perfecţionarea relaţiilor cu furnizorii şi altele, duc la creşterea volumului vînzărilor şi devin mijloace de acţiune indirectă asupra creşterii productivităţii muncii.

Tehnologii Informationale

google +