Baza tehnico-materială a comerţului se perfecţionează continuu ca urmare a progresului tehnic din economie. Acesta se extinde din sfera producţiei, unde găseşte cîmpul cel mai larg de afirmare, în toate sectoarele care asigură pregătirea şi realizarea producţiei, datorită interdependenţei dintre ramurile economiei naţionale.

Prin progresul tehnic în comerţ se înţelege procesul de perfecţionare a tehnicii şi tehnologiilor comerciale şi a sistemului de organizare a activităţii cu scopul creşterii productivităţii muncii. Acesta devine astfel mijlocul principal de adaptare a activităţii comerciale la cerinţele distribuţiei eficiente a producţiei.

Factorii progresului tehnic în comerţ

Progresul tehnic găseşte în comerţ condiţii largi de afirmare, deşi mai limitate în raport cu alte ramuri economice, datorită unor particularităţi ale procesului de muncă în comerţ, printre care şi existenţa multor activităţi cu preponderent caracter manual.

În primul rînd, necesitatea promovării progresului tehnic în comerţ rezultă din interdependenţa dintre comerţ şi celelalte ramuri economice mai receptive la acest proces, cum sunt industria, transporturile, telecomunicaţiile, informatica etc. Rămînerea lui în urmă în comerţ ar influenţa negativ întregul circuit al mişcării mărfurilor. De exemplu, un sistem de distribuţie învechit, cu multe verigi intermediare şi cu depozite necorespunzătoare, încetineşte procesul realizării mărfurilor şi restrînge efectul favorabil adus de mecanizare şi automatizare în creşterea producţiei. Tot în acest context se explică şi necesitatea ridicării nivelului deservirii comerciale, ca o condiţie a promovării pe piaţă a noilor produse pe care progresul tehnic din industrie le asigură continuu.

    Progresul tehnic în comerţ se impune şi ca o condiţie a creşterii însăşi a eficienţei activităţii comerciale, constituindu-se în unul din factorii principali ai creşterii productivităţii muncii, ai accelerării vitezei de rotaţie a mărfurilor şi, în final, ai reducerii cheltuielilor de circulaţie. În condiţiile de concurenţă, el duce, prin creşterea nivelului de deservire comercială, la sporirea cifrei de afaceri a unei firme şi la întărirea poziţiei ei pe piaţă. Această condiţionare explică interesul constant al comercianţilor pentru dezvoltarea şi modernizarea bazei tehnico-materiale prin construcţii noi, remodelări de unităţi, promovarea unor forme noi de vînzare, modernizarea utilajului etc.

    În sfîrşit, progresul tehnic în comerţ este impus şi de schimbările pe care le-a adus în management tehnica modernă a comunicaţiilor şi informatica. Relaţiile comerciale se desfăşoară astăzi într-un timp scurt, deşi oferta poate fi teritorial mult îndepărtată de cerere, ceea ce presupune capacitatea producătorilor şi comercianţilor de a reacţiona prompt la schimbările pieţei. Ori acest fapt este posibil numai prin existenţa în comerţ a unui sistem rapid de mişcare a mărfurilor, de stocare şi depozitare a lor, de livrare promptă către cumpărători, precum şi a unor mijloace de prelucrare operativă a informaţiilor.

În ţara noastră, progresul tehnic în comerţ a fost mai lent decît în alte ramuri economice, ca urmare a politicii de investiţii din trecut, cînd partea cea mai mare a acestora a fost dirijată spre industrie. Totodată, investiţiile au fost inegal distribuite pe elementele bazei tehnico-materiale, dezvoltîndu-se reţeaua de magazine, iar în cadrul acesteia reţeaua amplasată la parterul blocurilor de locuinţe, pe principalele artere de circulaţie. Deşi reţeaua comercială s-a apropiat prin aceasta de consumatori, spaţiile comerciale nu permit, prin mărimea lor, la multe grupe de mărfuri, expunerea unui sortiment larg şi folosirea tehnologiilor de comercializare adecvate acestor grupe. Mult rămasă în urmă ca modernizare este - aşa cum s-a mai arătat - reţeaua de depozite, cu consecinţe asupra eficienţei distribuţiei mărfurilor.

Actuala bază tehnico-materială a comerţului va constitui pentru o îndelungată perioadă suportul tehnic al noilor societăţi comerciale, restructurate după principiile economiei de piaţă. Dezvoltarea şi modernizarea comerţului vor impune deci un efort creator de adaptare a acestei baze la cerinţele progresului tehnic, prin remodelări şi reprofilări de unităţi corespunzătoare cerinţelor urbanismului comercial şi nivelului ridicat al servirii comerciale.

La acestea se vor adăuga construcţiile noi, menite să îmbunătăţească dotarea cu spaţii comerciale a teritoriului, înlăturarea decalajelor între zonele ţării şi între mediul urban şi cel rural, care vor trebui să răspundă unui avans tehnologic deja parcurs de ţările dezvoltate.

    Aparţinînd sectorului terţiar în economie, comerţul are în mod obiectiv condiţii mai restrînse decît producţia pentru încorporarea progresului tehnic, o mare parte din activităţi pretîndu-se la execuţia manuală sau fragmentîndu-se în succesiunea lor, ceea ce nu permite o mecanizare complexă. Totuşi, el nu se limitează numai la mecanizarea operaţiunilor de mişcare a mărfurilor, ci are - aşa cum se va vedea mai departe - aspecte variate de manifestare, ceea ce conduce la concluzia necesităţii şi posibilităţilor largi de promovare a lui în comerţ. De altfel, aşa cum s-a prezentat într-un capitol anterior, unele din domeniile de vîrf ale progresului tehnic - automatizarea şi electronica - şi-au găsit posibilităţi de aplicare chiar într-o ramură a comerţului în care operaţiunile manuale sunt, în variate forme, definitorii.

Direcţiile progresului tehnic în comerţ

Din definiţia progresului tehnic se desprind trei direcţii de promovare a lui în activitatea comercială: modernizarea bazei tehnico-materiale; perfecţionarea tehnologiilor comerciale; organizarea raţională a activităţii.

    Modernizarea bazei tehnico-materiale. Ca o componentă a modernizării de ansamblu a activităţii comerciale, modernizarea bazei tehnico-materiale reprezintă procesul de adaptare continuă a construcţiei, amenajării şi dotării magazinelor şi depozitelor la progresele realizate în creşterea şi diversificarea ofertei şi la tehnica din ramurile economice cu care comerţul intră în relaţii. Acest proces vizează fiecare element al bazei tehnico-materiale şi are drept principiu sporirea funcţionalităţii acestora, adică a rolului pe care fiecare îl are în circulaţia eficientă a mărfurilor.

Astfel, modernizarea reţelei comerciale cu amănuntul trebuie să răspundă cerinţelor difuzării la consumatori a mărfurilor în condiţii de confort ridicat al vînzării şi cu un consum minim de timp. Acestui obiectiv îi răspund variatele profiluri de unităţi, amplasarea lor după principiile urbanismului comercial, expunerea mărfurilor în unităţi în modalităţi care să permită consultarea cu uşurinţă a produselor de către consumatori, precum şi practicarea unei game largi de servicii comerciale la vînzarea mărfurilor.

Pentru depozite, modernizarea urmăreşte să asigure prin construcţia şi amenajarea lor, intrarea şi ieşirea mărfurilor şi, implicit, stocarea într-un timp cît mai scurt, printr-un flux mecanizat al operaţiunilor, ceea ce în final însemnă creşterea eficienţei economice a distribuţiei.

În ceea ce priveşte utilajele comerciale, sporirea funcţionalităţii prin modernizare înseamnă adaptarea lor la particularităţile vehiculării şi expunerii mărfurilor şi la cerinţele ergonomiei, ale uşurării muncii, pentru sporirea productivităţii muncii şi crearea condiţiilor pentru ridicarea confortului vînzării.

Perfecţionarea tehnologilor comerciale. Tehnologia comercială cuprinde ansamblul de procese, metode şi procedee ştiinţifice folosite pentru distribuirea comercială a produselor. Ea este specifică grupelor de mărfuri (de exemplu tehnologia comercializării mărfurilor alimentare), formelor de distribuţie (tehnologia depozitelor, tehnologia magazinelor cu autoservire) şi tipurilor de unităţi (tehnologia magazinelor universale).

Perfecţionarea oricărei tehnologii comerciale constă în raţionalizarea lanţului de procese tehnico-economice care o definesc şi în promovarea progresului tehnic sub aspectul condiţiilor materiale de înfăptuire a acestora. De exemplu, perfecţionarea stocării mărfurilor în depozite presupune folosirea de utilaje specifice modalităţilor de stocare raţională a mărfurilor în vrac, în încărcături unitare şi în încărcături diverse, paletizarea largă a mărfurilor, respectiv circulaţia mărfurilor pe palete de la furnizori la depozite sau formarea paletelor în momentul recepţionării mărfurilor la depozite; amenajarea mărfurilor în stive, pe stelaje sau rastele, după procedee care să permită identificarea structurii sortimentale şi ,deci, alegerea cu uşurinţă a lor de către cumpărători; utilizarea sistemului de evidenţă după principiile şi mijloacele informaticii şi altele. Condiţia modernizării acestei tehnologii o constituie livrarea mărfurilor de către furnizori în ambalaje de mărimi care să permită paletizarea şi asigurarea mijloacelor mecanizate pentru vehicularea în acest sistem a mărfurilor în depozite.

În prezent, sub impactul progresului tehnico-ştiinţific, în modernizarea tehnologiilor comerciale se produc schimbări importante, orientate în trei direcţii:

  • În primul rînd, se remarcă tendinţa de îmbogăţire, de amplificare a conţinutului multora, ca urmare a concentrării activităţii comerciale în unităţi mari, a diversificării sortimentului produselor şi participării unui număr mare de furnizori la formarea acestuia şi a progreselor realizate în construcţia de utilaje şi în tehnica ambalării mărfurilor. Expresia cea mai evidentă a acestei tendinţe o reprezintă îmbogăţirea teoriei comerţului, apărînd discipline (Tehnologii comerciale, Logistica mărfurilor, Gestiunea stocurilor, Servicii comerciale etc.) care formulează principiile, regulile şi mijloacele de comercializare a diverselor grupe de mărfuri pentru a răspunde progreselor în tehnologia obţinerii produselor, creşterii şi diversificării ofertei, exigenţelor ridicate ale pieţei şi sporirii eficienţei activităţii comerciale.

  • Pe de altă parte, se evidenţiază o tendinţă de simplificare şi raţionalizare a unor tehnologii, prin preluarea de către industrie a multor operaţiuni de pregătire prealabilă a mărfurilor pentru vînzare (dozare, ambalare) pe care înainte le efectua comerţul şi de a uşura circulaţia produselor. Astăzi, cerinţele practicării autoservirii în magazine, ca şi paletizarea mărfurilor şi mecanizarea largă a operaţiunilor în depozite au impus livrarea mărfurilor din industrie către comerţ în unităţi de aprovizionare (conteinere, navete, pachete etc.) care să asigure promovarea acestor procese.

    La acestea se adaugă şi progresele din domeniul transporturilor, din construcţia de utilaje de manipulare a mărfurilor şi din construcţia şi amenajarea depozitelor şi magazinelor.

Organizarea raţională a activităţii. Progresul tehnic este asociat tuturor factorilor de producţie, implicit şi factorului uman. Cu ajutorul tehnicii pe care o foloseşte, omul acţionează asupra factorului material, într-un anumit cadru organizatoric, cu scopul de a produce şi schimba bunuri pentru satisfacerea nevoilor sale de viaţă. Efectul tehnicii este intensificat astfel de organizarea raţională a activităţii, prin aceasta asigurîndu-se condiţii pentru folosirea deplină a capacităţii mijloacelor utilizate şi, ca urmare, creşterea productivităţii muncii.

Organizarea activităţii cuprinde, în primul rînd, măsurile, metodele, formele şi mijloacele cu caracter economic şi tehnico-organizatoric folosite la nivelul unităţilor operative pentru desfăşurarea activităţii. Ele se referă la amenajarea interioară a unităţilor, organizarea fluxurilor de intrare şi ieşire a mărfurilor, utilarea locurilor de muncă, asigurarea lor cu forţă de muncă etc. Aceste măsuri se extind însă şi asupra proceselor tehnico-economice din unităţi (aprovizionarea, relaţiile cu furnizorii şi cu publicul, organizarea vînzării etc.), în care este solicitat personalul de conducere şi a cărei calitate condiţionează rezultatele personalului operativ.

Promovarea progresului tehnic în aceste activităţi constă în organizarea lor după principii ergonomice, adică prin folosirea unor procedee raţionale de desfăşurare a lor, care să conducă la indicatori superiori de eficienţă economică. Principiile ergonomice constau, în primul rînd, în adaptarea solicitărilor la om, adică amenajarea locurilor de muncă, proiectarea utilajelor şi asigurarea condiţiilor de mediu astfel încît ele să uşureze efortul lucrătorului şi să-i asigure creşterea productivităţii muncii. În al doilea rînd, ele presupun şi adaptarea omului la solicitări, prin pregătirea fizică (antrenament) şi prin însuşirea cunoştinţelor profesionale de specialitate pentru a răspunde solicitărilor în exercitarea procesului de muncă.

Într-o formulare mai generală, macroeconomică, raţionalizarea activităţii de comerţ cuprinde perfecţionarea însăşi a distribuţiei şi a relaţiilor pe care aceasta le are cu celelalte domenii ale vieţii economice (producţie, transporturi etc.) şi care se înscriu în managementul activităţii comerciale.

Indicatorii de evaluare a progresului tehnic

Progresul tehnic în comerţ se evaluează printr-o multitudine de indicatori datorită specificului larg de procese economice la care el se referă şi formelor variate de manifestare a lui. Prin aceşti indicatori se măsoară nivelul calitativ al bazei tehnico-materiale a comerţului şi se pot face comparaţii cu nivelul atins în ţările dezvoltate din punct de vedere economic.

Indicatorii sunt grupaţi în tehnici şi economici, fără o separare netă a conţinutului lor, fiecare categorie implicînd-o pe cealaltă, ca rezultat al legăturii directe dintre progresul tehnic economic şi activitatea economică.

Indicatorii tehnici sunt obţinuţi prin raportarea componentelor progresului tehnic la factorii de producţie sau la activitatea economică. Evident că nivelul tehnicii utilizate se referă la tehnica nouă (modernă) şi nu la o simplă sporire cantitativă a utilajelor (de exemplu pentru aparatele de casă tehnica nouă înseamnă sporirea numărului de aparate cu afişaj electronic faţă de cele cu afişaj mecanic). Se delimitează astfel următoarele tipuri de indicatori:

  • tehnica utilizată, desemnată prin numărul de instalaţii, utilaje, aparate, maşini etc. existente în raport cu necesarul pentru vehicularea cantităţii de mărfuri din perioada de referinţă;

  • gradul de mecanizare a operaţiunilor, calculat ca raport între cantitatea de mărfuri vehiculată mecanizat şi cantitatea totală de mărfuri vehiculată în perioada respectivă;

  • gradul de înzestrare tehnică a muncii, ca raport între valoarea mijloacelor tehnice utilizate şi numărul de persoane;

  • rata difuzării tehnologiilor moderne, desemnată prin raportul dintre numărul unităţilor sau volumul activităţii acestora, în care se folosesc metode, procedee sau forme moderne de desfăşurare a operaţiunilor tehnice faţă de totalul unităţilor sau activităţilor.

Indicatorii economici evidenţiază efectul economic obţinut prin utilizarea tehnicii noi. Efectele sunt diverse, referindu-se la circulaţia mărfurilor şi la rezultatul calitativ al activităţii comerciale. Se calculează astfel:

  • productivitatea generală a factorilor tehnici, ca raport între volumul valoric al activităţii economice şi suma capitalului fix utilizat;

  • productivitatea unui mijloc fix, în aceeaşi determinare, luîndu-se în calcul însă efectul exclusiv al utilajului respectiv;

  • consumul specific de capital fix pe unitate valorică de activitate economică (de exemplu, capitalul fix la un milion de lei vînzări);

  • costul marginal al folosirii unui utilaj nou, ca raport între valoarea acestuia (amortizare plus cheltuieli de exploatare) şi sporul de vînzare (sau altă activitate) obţinut;

  • rentabilitatea în raport cu capitalul fix utilizat, exprimată prin profitul obţinut la un milion de lei capital fix. de asemenea, pentru expresivitate se poate raporta sporul de profit la valoarea investiţiilor pentru progresul tehnic sau la sporul de capital fix.

Back to Top