În activitatea întreprinderilor pot apărea operaţii de vînzare a activelor pe termen lung cu arendă reversibilă ulterioară a acestora. Aceste operaţii pot fi cauzate de: insuficienţa de mijloace circulante necesare pentru lărgirea activităţii de producţie sau achitarea datoriilor, existenţa unor relaţii specifice dintre părţi etc.

În conformitate cu p. 55 al S.N.C. 17 „Contabilitatea arendei (leasingului)” tranzacţiile privind vînzarea activelor cu arendă reversibila cuprind două operaţiuni:

a) vînzarea-cumpărarea activului;

b) transmiterea acestui activ în arenda vînzătorului cu atribuţii de arendaş.

Respectiv vor fi încheiate două contracte: contractul de vînzare-cumpărare şi contractul de arendă.

La efectuarea operaţiunii de vînzare-cumpărare vînzătorul reflectă la cheltuielile activităţii de investiţii valoarea de bilanţ a bunului vîndut, iar preţul de vînzare (fără TVA) se înregistrează la veniturile activităţii de investiţii.

Ulterior, la transmiterea bunurilor în arendă operaţiile economice se reflectă în modul descris la punctele 2 şi 3 ale temei în dependenţă condiţiile contractului de arendă şi de tipul arendei (operaţională sau finanţată).

Particularităţile evidenţei cheltuielilor privind serviciile comunale aferente încăperilor transmise în locaţiune

 Conform articolului 1171 alin. (10) din Codul fiscal refacturarea cheltuielilor compensate se efectuează prin înscrierea lor într-un rînd separat în factura fiscală eliberată pentru livrarea de mărfuri, servicii. Astfel la transmiterea bunurilor în locaţiune locatorul indică în factura fiscală eliberată locatarului valoarea serviciilor comunale într-un rînd separat. În acest caz sînt posibile două modalităţi de reflectare a acestor servicii în evidenţa contabilă:

  1. refacturarea cheltuielilor aferente serviciilor comunale (alimentare cu apă, energie electrică şi termică, gaze; servicii telefonice etc.) compensate de către locatari;

  2. reflectarea costului serviciilor comunale aferente încăperilor transmise în locaţiune la cheltuielile şi veniturile locatorului

În cazul aplicării primei variante locatorul, în baza facturilor fiscale primite de la furnizorii de servicii comunale reflectă în debitul contului 534 „Datorii privind decontările cu bugetul" suma TVA aferentă valorii serviciilor consumate de către el.

La prezentarea locatarului facturii fiscale pentru serviciul de locaţiune, locatorul înscrie în ea valoarea cheltuielilor compensate şi suma TVA aferentă acestora (într-un rînd separat), iar în creditul contului 534 „Datorii privind decontările cu bugetul" reflectă doar suma TVA calculată de la valoarea serviciului de locaţiune.

Atunci cînd se aplică a doua variantă costul serviciilor comunale aferente încăperilor transmise în locaţiune sînt atribuite de către locator atît la cheltuielile, cît şi veniturile perioadei. În debitul contului 534 „Datorii privind decontările cu bugetul" locatorul reflectă TVA aferentă valorii totale a serviciilor comunale facturate de furnizori. În creditul contului 534 „Datorii privind decontările cu bugetul" se reflectă suma totală a TVA aferentă serviciilor de locaţiune şi serviciilor comunale pentru încăperile transmise în locaţiune.  Aceste două modalităţi de evidenţă a serviciilor comunale sînt examinate în baza exemplului următor.

Exemplul 3

 Întreprinderea „Floare” S.R.L. a transmis în locaţiune întreprinderii „Vesta” S.A. cîteva birouri din clădirea care îi aparţine cu drept de proprietate. Conform contractului încheiat chiria lunară constituie 3 450 lei, inclusiv TVA – 575 lei. Valoarea totală serviciilor comunale (energie electrică, convorbiri telefonice, servicii de alimentare cu apă şi de canalizare) facturate de către prestatorii de servicii pentru luna octombrie 2009 constituie 7 800 lei, inclusiv TVA – 1 300 lei, din care valoare serviciilor aferente consumului propriu este de 4 500 lei, inclusiv TVA – 750 lei. Pentru luna octombrie 2009 întreprinderea „Floare” S.R.L. a eliberat întreprinderii „Vesta” S.A. o factură fiscală în care a indicat suma chiriei în valoare de 3 450 lei şi valoarea serviciilor comunale consumate de locatar – 3 300 lei.

 Formule contabile pentru reflectarea operaţiunilor de locaţiune şi a serviciilor comunale aferente

Nr.

crt.

Conţinutul operaţiei economice

Suma

Debit

Credit

Varianta I – refacturarea cheltuielilor aferente serviciilor comunale

Formule contabile întocmite la locator

1.

Calcularea sumei plăţii de locaţiune

2 875

228

612

2.

Calcularea sumei TVA aferentă serviciilor de locaţiune

575

228

534

3.

Reflectarea serviciilor comunale aferente consumului locatarului

3 750

713

521

4.

Trecerea în cont a sumei TVA aferentă serviciilor comunale consumate de locator

750

534

521

5.

Refacturarea serviciilor comunale către locatar (inclusiv TVA)

3 300

815

521

6.

Reflectarea valorii serviciilor comunale refacturate

3 300

228

815

7.

Încasarea plăţii de locaţiune şi valorii serviciilor comunale de la locatar

6 750

242

228

Formule contabile întocmite la locator

8.

Reflectarea datoriei faţă de locator privind plata de locaţiune

2 875

713

521

9.

Reflectarea datoriei faţă de locator privind serviciile comunale

2 750

713

521

10.

Trecerea în cont a sumei TVA aferentă serviciilor de locaţiune şi serviciilor comunale

1 125

534

521

11.

Achitarea datoriei faţă de locator

6 750

521

242

Varianta II – reflectarea cheltuielilor aferente serviciilor comunale

la veniturile şi cheltuielile locatorului

Formule contabile întocmite la locator

1.

Calcularea sumei plăţii de locaţiune

2 875

228

612

2.

Calcularea sumei TVA aferentă serviciilor de locaţiune

575

228

534

3.

Reflectarea serviciilor comunale aferente consumului locatarului

3 750

713

521

4.

Reflectarea costului serviciilor comunale către locatar

(fără TVA)

2 750

714

521

5.

Trecerea în cont a sumei TVA de la valoarea totală a serviciilor comunale

1 300

534

521

6.

Refacturarea serviciilor comunale către locatar (fără TVA)

2 750

228

612

7.

Calcularea TVA de la valoarea serviciilor comunale refacturate locatarului

550

228

534

8.

Încasarea plăţii de locaţiune şi valorii serviciilor comunale de la locatar

6 750

242

228

Formule contabile întocmite la locator

9.

Reflectarea datoriei faţă de locator privind plata de locaţiune

2 875

713

521

10.

Reflectarea datoriei faţă de locator privind serviciile comunale

2 750

713

521

11.

Trecerea în cont a sumei TVA aferentă serviciilor de locaţiune şi serviciilor comunale

1 125

534

521

12.

Achitarea datoriei faţă de locator

6 750

521

242


Back to Top