Eticheta şi businessul

Odată cu începutul existenţei sale sociale, umanitatea a impus norme de comportament în toate domeniile esenţiale ale vieţii: hrana şi îmbrăcămintea, relaţiile dintre sex, relaţiile dintre inferiori şi superiori, corespondenţa, primirea oaspeţilor etc. Comportamentul prescris în aceste ocazii a fost codificat în reguli precise; iar a nu le respecta înseamnă a te exclude din categoria ta socială. În toate timpurile, în toate tipurile de grupuri umane, politeţea a fost indispensabilă traiului în comun, chiar dacă obiceiurile diferă de la o ţară la alta.

Până în etimologia cuvântului etichetă, în sensul cunoscut de toată lumea, este semnificativă din acest punct de vedere. Oricât de surprinzător ar părea, „eticheta” (cea ce se cuvine) are la origine o interdicţie. În parcul de la Versailles, grădinarul-şef al lui Ludovic al XIV-lea a aşezat inscripţii prin care cerea să nu-i fie călcat în picioare peluzele proaspăt însămânţate. Cum aceste inscripţii erau adesea ignorate de către nobilimea neatentă şi aflată, în paranteză să fie spus, în conflict cu regele, bietul om a obţinut din partea Majestăţii Sale un decret care prevedea respectarea „etichetelor”. Astfel, cuvântul a intrat în limbajul curent pentru a desemna o comportare conform unor norme.

Eticheta - o ordine determinată, o totalitate de reguli, ce reglementează manifestările externe ale relaţiilor umane.

Numeroase reguli nu mai au de mult nici o legătură cu faptele care le-au generat. Cine se mai gândeşte astăzi, scoţindu-şi pălăria, că reiterează gestul de ridicare a coifului prin care cavalerii, la sfârşitul unui turnir, îşi descopereau chipul spre a fi recunoscut de public.

Eticheta nu se referă nemijlocit la metodele morale de regulare a comportamentului. Ea reglementează formele de comportare externe, impunând omului un anumit model de conduită. Doar bunele maniere constau 2/3 din logică şi bun simţ şi o treime din amabilitate.

Pe parcursul evoluţiei sale, eticheta a pătruns în diferite sfere sociale: militar, bisericesc, regal, sportiv, în domeniul antreprenoriatului şi managementului – de afaceri.

În cadrul firmei eticheta de afaceri depinde de stilul relaţiilor şi managementului caracteristic ei, de activitatea firmei, conducere şi tradiţii etc. Ea determină cum corect de procedat în relaţiile cu partenerii de afaceri, la înmânarea cărţii de vizită, la mesele de afaceri, în convorbirile directe şi prin telefon, în alte situaţii. Regulile etichetei în afaceri sunt generale în comunicarea internaţională de afaceri, cu toate că există unele particularităţi naţionale şi organizaţionale.

Astfel, în Japonia în prezent funcţionează multe şcoli de etichetă, unde studiază tinerii specialişti, care recent au fost angajaţi în diferite companii după absolvirea instituţiilor superioare. Preţul studiilor în asemenea şcoli este destul de înalt, dar cu toate acestea conducerea întreprinderilor găseşte de cuviinţă să majoreze cunoştinţele tinerilor specialişti în acest domeniu, considerând că bunele maniere, priceperea de a se închina corect şi a răspunde amabil la telefon au o mare importanţă pentru crearea unei imagini favorabile al companiei. Pe parcurs, cheltuielile pentru studii se recuperă prin mărirea numărului de clienţi şi apariţia noilor posibilităţi pentru lărgirea businessului.

Regulile de aur ale bunelor maniere în afaceri

Principiul cel mai important al bunelor maniere în afaceri este acela al atentei analizări a intereselor şi sentimentelor celorlalţi. Cu alte cuvinte, trebuie să demonstrezi prin tot ceea ce faci şi spui că ai la fel de multă grijă de persoana de lângă tine ca de tine însuţi. Aceasta nu înseamnă să nu fii dur sau practic atunci când este cazul. Nimănui nu îi plac şi nimeni nu îi respectă pe linguşitorii care îşi flatează mereu colegii şi partenerii de afaceri. Este mai corect să demonstrezi, prin felul în care te comporţi, că ai un sistem corect de valori personale, bazat pe respectul faţă de ceilalţi şi care se reflectă în tot ceea ce faci. Deci, dacă va trebui să rezolvi un conflict, să pui la punct un subaltern sau să concediezi pe cineva, modul în care o vei face va fi nu numai ferm şi corect, ci şi plin de înţelegere faţă de problemele lor personale.

Dacă arăţi, prin felul în care te comporţi în afaceri, că ai grijă de sentimentele celorlalţi, acest lucru poate fi indicat de „IMPACT”, cuvânt care înglobează regulile de aur:

I integritate – acţionează onest şi sincer.

M maniere – nu fi niciodată egoist, necioplit sau indisciplinat.

P personalitate – comunică propriile valori, atitudini şi opţiuni.

A apariţie – prezintă-te întotdeauna în cea mai bună lumină.

C consideraţie – analizează-te din punctul de vedere al celuilalt.

T tact – gândeşte înainte de a vorbi.

Integritatea înseamnă să demonstrezi prin ceea ce faci şi spui că eşti o persoană onestă, sinceră şi de încredere. Reputaţia de persoană integră se câştigă greu şi se pierde foarte uşor. Integritatea este testată atunci când o persoană sau compania sa este provocată sau tentată să acţioneze mai puţin onest. O regulă de aur a comportamentului în afaceri este aceea că integritatea trebuie să fie deasupra oricărei îndoieli, căci nu se va putea ascunde în nici un fel lipsa acesteia.

Manierele sunt acele tipare de comportament care îi indică persoanei cu care ai de-a face dacă se poate baza pe tine, că vei acţiona corect şi obiectiv atunci când face afaceri cu tine. Dacă acţionezi sau vorbeşti într-un mod rasist sau sexist sau dacă dai dovadă de lipsă de loialitate faţă de compania ta sau faţă de colegii tăi, atunci manierele tale vor fi considerate inacceptabile. Dar a evita aspectele negative înseamnă a rezolva numai pe jumătate problema. Bunele maniere înseamnă, de asemenea să acţionezi eficient pentru a-l face pe celalalt să se simtă bine în cadrul relaţiei voastre.

Propria ta personalitate reprezintă cea ce numai tu poţi oferi afacerii în care eşti implicat. Trebuie să urmăreşti mereu să faci totul pentru ca felul în care te comporţi să îţi ofere cea mai bună şansă pentru aprecierea calităţilor tale. De exemplu, poţi fi pasionat de afaceri, dar nu trebuie să fii lipsit de loialitate; pot fi amuzant, dar nu libertin în exprimare şi poţi să fii strălucitor, dar nu plictisitor.

Apariţia (înfăţişarea) poate nu este cea mai bună calitate a ta, dar nu trebuie niciodată să fie un defect! Dacă eşti îngrijit, te îmbraci cu haine adecvate, stai în picioare sau aşezat într-o poziţie corectă şi te îngrijeşti din punct de vedere fizic, toate acestea vor constitui elemente-cheie în formarea şi păstrarea unei bune impresii în faţa partenerilor de afaceri.

Consideraţia faţă de ceilalţi este principiul fundamental care subliniază toate bunele maniere în afaceri. Omul de afaceri care şi-a imaginat dinainte posibila reacţie a persoanei pe care urmează s-o întâlnească, căreia trebuie să-i scrie sau să-i telefoneze, poate imediat să o trateze cu mai multă grijă şi sensibilitate.

Tactul este ultima, dar nu şi cea din urmă regulă de aur, deoarece el trebuie să fie un fel de „paznic”, care nu protejează de cuvinte şi acţiuni negândite. Tactul nu înseamnă doar să punem problemele neplăcute într-o manieră acceptabilă. Acesta implică analizarea atentă a intereselor celorlalţi şi abia apoi alegerea celei mai acceptabile forme de exprimare. Ceea ce trebuie să subînţelegi din această regulă de aur este că, atunci când ai dubii, nu trebuie să spui nimic.

Prezentarea

Stima este definită ca o înaltă consideraţie şi respect faţă de un om vârstnic sau superior. În lumea afacerilor trebuie să învăţăm cum se face aceasta de la începutul carierei şi să continuăm s-o practicăm până ajungem să merităm noi înşine această stimă din partea altora.

Primul pas spre a face cunoştinţă – prezentarea. Poţi să te prezinţi personal sau prin intermediul unei persoane. A te prezenta (a fi prezentat) – presupune a rosti numele şi prenumele. Eticheta prevede un şir de reguli, ce reglementează prezentarea:

  • bărbatul, indiferent de vârstă şi statut, întotdeauna se prezintă unei doamne primul;

  • bărbatul (femeia) mai tânăr se prezintă unei persoane mai în vârstă;

  • fiind de aceeaşi vârstă persoana care ocupă o poziţie mai joasă în structura organizaţională se prezintă celeia care ocupă o poziţie mai înaltă (deseori în eticheta de afaceri poziţia în ierarhie contează mai mult ca vârsta şi sexul);

  • când persoanele sunt de acelaşi sex, vârstă, poziţie, se prezintă persoana mai puţin cunoscută prezentatorului celei pe care o cunoaşte mai bine;

  • clientului sau cumpărătorului firmei se prezintă angajatul companiei;

  • persoană întotdeauna se prezintă unui cuplu sau grup (chiar şi în cazul când este femeie).

La prezentarea unei persoane grupului se rosteşte cu o voce tare numele şi prenumele ei, şi în acest caz, nu e necesar de a prezenta fiecăruia în parte. Cel ce este prezentat se închină uşor întregului grup.

Deseori prezentarea este însoţită de o strângere de mână. Primul întinde mâna cel cui i-a fost prezentată persoana: femeia - bărbatului, vârstnicul – celui mai tânăr, managerul – subalternului. Dacă nu se întinde mâna pentru strângere, atunci se face o uşoară plecăciune. Strângerea de mână nu trebuie să fie nici prea puternică, nici prea slabă. Nu se permite să se scuture mâna, să fie strânsă cu ambele mâni, să fie întinse pentru strângere doar degetele. Bărbatul întotdeauna întinde mâna fără mănuşi, iar femeia poate să nu-şi scoată mănuşa.

Când se prezintă, persoanele trebuie să fie numite în modul cum se vor adresa apoi unul altuia. În caz că se rosteşte doar prenumele prietenului se conferă comunicării lor un ton mai prietenesc şi mai degajat.

Rostind numele şi prenumele persoanelor, uneori e necesar de completat cu unele informaţii, care ar uşura comunicarea lor ulterioară. Spre exemplu: „Domnul Rusu se ocupă de producerea materialelor de construcţie”, sau „Doamna Lupu vizează activitatea de marketing din cadrul întreprinderii”.

Când o persoană cunoscută vine în grupul din care faci parte şi unde eşti singura persoană care cunoaşte pe noul venit, este foarte nepoliticos să continui să discuţi fără să-l prezinţi şi celorlalţi. Este foarte greu pentru noul venit să stea în picioare acolo, simţindu-se un străin şi întrebându-se cum să iasă din această situaţie. Trebuie de întrerupt conversaţia din grup pentru ai ura bun venit respectivului.

Prezentarea oaspeţilor unui altuia – datoria gazdei. Aceasta e posibil de făcut prin indicarea cu un gest al mânii spre fiecare şi rostirea numelui lui. Dacă oaspeţii au sosit cu cineva pe care gazda poate să nu-l cunoască, ei singuri trebuie să-l prezinte pe cunoscutul lor celor prezenţi.

Salutarea

După un obicei străvechi oamenii la întâlnire se salută. Salutând cunoscuţii e necesar de făcut o mică plecăciune a capului. Primul se salută cel mai mic după vârstă şi statut, bărbatul – femeia, la fel şi cu cunoscutul lui, dacă lângă el se află o femeie sau o persoană în vârstă ( în acest caz e necesar de salutat şi persoana cunoscută şi cei ce se află cu el).

Femeia prima salută nu numai femeia mai în vârstă, dar şi pe cea care merge singură, dacă în acest moment ea se află în compania unui bărbat.

În cazuri mai complicate, când statului cunoscutului este aproape egal cu al tău, e mai bine să te saluţi primul. Aceasta nu numai nu va şterbi din demnitatea ta, dar va fi un semn al bunelor maniere. Statutul militar francez spunea că: „Din doi ofiţeri primul se salută cel care este mai educat şi mai politicos!”.

Indiferent de postul ocupat, intrând într-o încăpere e necesar de salutat primul. Dacă acolo unde aţi venit sunt multe persoane e suficient de limitat doar la o mică plecăciune. Salutaţi-vă în acest caz, doar cu acei la cine aţi venit.

Bărbatul întotdeauna se ridică în picioare, când în încăpere intră o femeie şi stă până ea nu se aşează. În locurile publice: teatrul, restaurantul, cafeneaua – aceasta nu este obligatoriu. De exemplu, când în restaurant femeia se salută cu un cunoscut trecând lângă măsuţa lui, bărbatul poate doar să se ridice puţin şi să o salute. Dacă el se află în compania unei femei poate nici să nu să se ridice.

Femeia, răspunzând la salutul unui bărbat, de obicei, nu se ridică în picioare. Însă dacă ea este în calitate de gazdă e necesar să o facă.

Adresarea

Fiecărui om îi este plăcut să-şi audă prenumele. Străduiţi-vă mai des să-l repetaţi. Însă în unele cazuri e necesar de folosit doar numele deplin:

  • faţă de o persoană mai vârstnică;

  • faţă de o persoană cu un statut mai mare;

  • faţă de o persoană puţin cunoscută.

Dacă o persoană mai mare după vârstă şi statut roagă să fie numită după prenume nu trebuie de contrazis, este un semn de a stabili relaţii mai prietenoase.

În fiecare caz, când se menţin relaţii de afaceri cu persoanele din alte ţări, la adresare e necesar de ţinut cont de obiceiurile din ţara partenerului. De exemplu, în SUA e primit să se utilizeze prenumele, chiar când nu este vorba de relaţii prieteneşti; în Austria se utilizează nu numai numele persoanei, dar şi titlul ei, fiind numiţi „doctor” sau „profesor” atât cei ce au titlu ştiinţific, cât şi medicii, inginerii etc. În Franţa profesor poate fi numit chiar şi învăţătorul claselor primare.

Dacă un manager se adresează unui subaltern folosind prenumele, asta nu însemnă că el ar putea să se adreseze imediat celui în vârstă cu prenume. O persoană mai tânără ar trebui să aştepte ca o persoană mai în vârstă să o roage să i se adreseze cu prenumele. La fel, subalternul trebuie să aştepte ca managerul să-l roage să se adreseze cu numele mic. Este o chestiune de percepere a respectivului.

Cărţile de vizită

Cărţile de vizită reprezintă un element important al relaţiilor de afaceri. Este un atribut obligatoriu al primei întâlniri de business. În eticheta de afaceri al Japoniei, Coreei, Chinei joacă un rol major. Lipsa cărţii de vizită poate fi un obstacol în formarea şi menţinerea relaţiilor de afaceri.

Mărimea şi caracterele cărţii de vizită nu sunt strict reglementate, fiind dependente de practica locală şi gusturile posesorului. Însă mai des se utilizează mărimi standarde de 5x9 cm sau 7x9. Forma clasică presupune că în partea de sus să fie înscrisă denumirea firmei în care lucrează posesorul cărţii de vizită (dacă are mai multe locuri de muncă se indică cel de bază); în centru – numele şi prenumele, postul; în colţul stâng de jos – adresa juridică iar în cel drept de jos – telefonul, faxul, e-mailul.

Se consideră că cartea de vizită de afaceri trebuie să fie de culoare albă, iar caracterele să fie scrise cu culoare neagră. Alte culori se admit numai pentru reproducerea simbolului firmei în colţul stâng de sus al cărţii. Omul de afaceri trebuie să se manifeste nu prin culori deosebite folosite la formarea cărţii de vizită, ci prin calitatea ei.

În multe ţări, precum şi în Republica Moldova cartea de vizită include textul în limba de stat pe o parte şi într-o limbă de uz internaţional în altă parte. Însă, conform regulilor protocolului textul trebuie să fie scris doar pe o parte a cărţii, cealaltă fiind destinată pentru inscripţii făcute de mână. Înainte de-a pleca peste hotare se recomandă de-a comanda special cărţi de vizită cu inscripţii în limba ţării, unde se îndreaptă omul de afaceri.

Cu cartea de vizită se face schimb la prezentare, la exprimarea felicitărilor şi condoleanţelor, ele se folosesc când se trimit cadouri (cărţi, flori, fotografii etc.), înlocuind mesajele spuse prin comunicare directă.

Astfel, conform etichetei de afaceri, în unele cazuri, când nu este posibil de făcut o vizită personală cartea de vizită poate transmite anumite mesaje. Pentru aceasta, în dependenţă de caz, în partea stângă de jos, sau dacă e liberă pe partea posterioară (de mână) se fac următoarele inscripţii:

  • p.r. (pour remercier) – exprimând mulţumire;

  • p.f. (pour feliciter) – exprimând felicitări cu ocazia unei sărbători;

  • p.p.c. (pour prendre conge) – la despărţire, când nu este posibil de făcut o vizită de rămas bun;

  • p.c. (pour condoler) – exprimând condoleanţe;

  • p.p. (pour presenter) – la prezentarea unei persoane, când nu există posibilitatea de a o face personal.

La fel, pe cartea de vizită se pot face şi alte inscripţii, însă e necesar de a le scri de la persoana a treia: „mulţumeşte pentru felicitări”, „urează bun venit” etc.

Cartea de vizită niciodată nu se semnează şi pe ea nu se scrie data.

Schimbul cărţilor de vizită se face strict după ierarhie, începând cu cele mai importante persoane din delegaţie. Se recomandă de înţeles din timp cu translatorii, ca ei pe neobservate să vă indice cine ocupă posturi mai înalte în delegaţia respectivă. Această sarcină va fi mai uşor de realizat peste hotare, deoarece conform etichetei primii trebuie să înmâneze cărţile de vizită gazdele. Aceste reguli se respectă cu stricteţe de reprezentanţii Japoniei, Coreei (ţărilor asiatice).

Cărţile de vizită trebuie să fie înmânate în aşa fel, încât partenerul să poate citi imediat ce este scris pe ea. Concomitent e de dorit de rostit în voce numele şi prenumele, pentru ca persoana din altă ţară să o poată repeta corect.

În ţările asiatice cartea de vizită trebuie să fie înmânată cu ambele mâni, la fel trebuie să fie primită tot cu ambele mâni. Şi cel ce înmânează cartea, şi cel ce o primeşte fac schimb cu o uşoară plecăciune. În Europa, SUA şi alte ţări nu există careva indicaţii concrete în această situaţie.

În timpul tratativelor e de dorit de pus cărţile de vizită în faţa sa în aşa fel, ca să nu să se încurce numele participanţilor (în ordinea în care se află ei la masă). Nu se admite de boţit cărţile străine, de făcut pe ele inscripţii, de pus imediat, cum le-aţi primit, în buzunar, fără a le atrage atenţia cuvenită. Aceasta poate fi tratat ca lipsa stimei.

Partenerii din ţările asiatice vor fi ofensaţi, dacă ei vor înmâna cartea de vizită, iar Dvs. nu. Se va considera ca lipsa unui interes în relaţiile viitoare sau chiar ca o ofensă. De aceea omul de afaceri trebuie să aibă cu sine nu mai puţin de zece cărţi de vizită.

Reputaţia omului de afaceri va avea de suferit, dacă el apoi nu va cunoaşte persoana, cu care cândva a făcut schimb de cărţi de vizită.

Eticheta convorbirilor la telefon

Eticheta convorbirilor la telefon este o parte componentă a culturii organizaţionale. Colaboratorii firmei trebuie în aşa fel să-şi construiască discuţia la telefon, încât interlocutorul să pună receptorul cu sentimentul că apelul lui a fost aşteptat, au fost bucuroşi să-l ajute şi speră la o colaborare în continuare.

Sute de milioane de telefoane se dau în fiecare zi. Un mare procentaj din ele se dau în legătură cu afaceri şi, din acest număr uriaş, o proporţie mare de convorbiri se poartă între persoanele care nu s-au întâlnit niciodată. Astfel, convorbirea la telefon deseori devine începutul relaţiilor de afaceri. Spre deosebire de întâlnirea personală, aici nu contează mimica şi gesticularea, interiorul oficiului. Imaginea firmei se va forma în exclusivitate în baza abilităţilor colaboratorilor firmei de a întreţine convorbirile telefonice.

Codul manierelor în afaceri prevede un set de reguli care permit de a majora eficienţa discuţiilor purtate prin telefon.

Când se răspunde la telefon:

    1. Nu ignoraţi apelurile telefonice, poate suna un partener important cu o propunere avantajoasă. În afară de aceasta, cel ce sună va repeta apelul său până când nu veţi răspunde.

    2. Receptorul trebuie luat după al doilea – al treilea sunet al aparatului. Conform etichetei la telefon, după al şaselea sunet puteţi să nu mai ridicaţi receptorul. Dacă totuşi nu aţi putut răspunde imediat, la începutul conversaţiei mulţumiţi interlocutorul pentru aşteptare.

    3. Salutul la telefon trebuie să corespundă următoarelor trei criterii: pozitivitate, oficialitate, informativitate. De aceea după salutare e necesar de rostit denumirea companiei. În unele firme, care pun accentul pe cultura corporativă toţi colaboratorii răspunzând la telefon rostesc aceeaşi formulare, ce creează un stil al firmei.

    4. Dacă răspund la telefon persoane care nu aparţin top managementului, atunci e suficient de rostit denumirea firmei şi compartimentul, de exemplu: „Compania Alfa, contabilitatea”, iar dacă este vorba de manager, este admisibil de spus şi numele „Firma Alfa, Rusu Valeria”.

    5. Este foarte nepoliticos de a ridica receptorul şi fără a vă saluta să spuneţi: „Aşteptaţi. Vă rog.” Interlocutorul va înţelege, că aveţi chestii mult mai importante decât discuţia cu el. În cazul când vă grăbiţi, cel puţin salutaţi-vă, vedeţi cine sună şi amânaţi convorbirea la altă oră. Numai să nu uitaţi să telefonaţi.

    6. Dacă sună telefonul în timpul unei discuţii cu un vizitator, cereţi-vă scuze şi răspundeţi la apelul telefonic. Numai că procedaţi cum a fost recomandat mai sus. Nu este politicos să întrerupi discuţia cu oaspetele, pentru a discuta la telefon. Amânând convorbirea telefonică, o să demonstraţi vizitatorului, că vă atârnaţi faţă de el cu stimă deosebită.

    7. În cazul când la telefon este solicitat un colaborator al companiei, care la moment este ieşit din birou, se recomandă de rugat pe cel ce telefonează să aştepte numai în cazul, când suntem siguri că vom găsi persoana solicitată în maximum 20 secunde. În caz contrar, întrebăm dacă e nevoie de transmis vre-un mesaj persoanei respective.

    8. Nu este politicos de întrebat direct cine sună, dacă persoana nu s-a prezentat singură. În acest caz, e necesar să ne interesăm cu ce putem să ajutăm această persoană.

    9. Nu se recomandă de a folosi în discuţie la telefon:

  • fraze „Eu nu ştiu” – deoarece astfel confirmaţi nu numai incompetenţa Dvs., dar şi a companiei din care faceţi parte. Mai bine să vă cereţi scuze şi să spuneţi că ve-ţi concretiza această întrebare.

  • Combinaţia de cuvinte „Dvs. sunteţi dator să...” – nimeni şi nimic nu vă este dator Dvs. Oamenii nu iubesc când cineva îi impune să facă ceva. Va fi mai reuşit să utilizaţi: „În situaţia Dvs., ar fi mai bine să...”.

  • fraze, care se încep cu cuvântul „Nu” – ele provoacă reacţii de repulsie.

  • cuvinte parazite („deci”, „ştii”).

  • americanizme („O’key”, „Well”).

    1. În cazul când s-a întrerupt discuţia primul trebuie să reia legătura acel, care a sunat.

Când se telefonează:

    1. O convorbire telefonică trebuie planificată şi pregătită cu mult înainte de a pune mâna pe receptor. O discuţie de afaceri petrecută în aşa mod nu trebuie să dureze mai mult de cinci minute.

    2. După ce aţi cules numărul şi aţi auzit salutul din parte companiei solicitate e necesar să vă prezentaţi şi să expuneţi problema. În cazul când această problemă poate s-o soluţioneze doar o singură persoană din birou, care la moment lipseşte, nu se recomandă să lămuriţi detalii persoanelor care nu vă pot fi de ajutor.

    3. Dacă formaţi un număr greşit, cereţi-vă întotdeauna scuze în loc să închideţi brusc telefonul.

    4. Dacă aţi telefonat unei persoane de care aveţi nevoie, dar nu aţi găsit-o, lăsând coordonatele cu rugămintea de a face legătură cu Dvs., atunci puteţi să reveniţi încă o dată pe parcursul aceleaşi zile numai în cazul când problema este foarte importantă.

    5. Treceţi imediat la subiect în orice convorbire telefonică de afaceri. Dar după rezolvarea problemelor nu trebuie să începeţi discuţii libere pe aşa teme ca timpul, sportul, viaţa personală fără a vă interesa, dacă interlocutorul are timp şi este dispus să prelungească convorbirea.

    6. Nu primiţi ca atitudine dispreţuitoare faţă de Dvs. aşa fraze al abonentului: „Mă scuzaţi, dar sunt foarte ocupat. Vă rog, să telefonaţi mai târziu”. Dvs. aţi ales pentru sunet timpul comod pentru sine, dar interlocutorul în acest moment poate să aibă careva probleme urgente.

    7. Nu rămâneţi tăcut în timp ce interlocutorul continue să vorbească. Acest lucru este foarte deconcentrat pentru cealaltă persoană. E necesar de participat la conversaţie, spunând cel puţin „Da”, „Sunt de acord”, sau un comentariu, care să demonstreze că mai sunteţi încă pe celălalt capăt al firului.

    8. Când este necesar pentru un moment să întrerupeţi discuţia la telefon, informaţi despre aceasta interlocutorul şi întrebaţi-l dacă poate să aştepte. În caz contrar spuneţi că veţi reveni peste o anumită perioadă de timp. Conform etichetei la telefon dacă pauza în discuţie se prelungeşte mai mult de două minute interlocutorul are dreptul să pună receptorul.

    9. Nu mâncaţi, nu mestecaţi şi nu fumaţi în receptor. Sunetele sunt mult mai amplificate şi mult mai neplăcute pentru auzul celeilalte persoane. Asta înseamnă cu nu acorzi întreaga ta atenţie conversaţiei.

    10. Telefonarea partenerului de afaceri la domiciliu se admite doar în cazuri excepţionale, iar în zilele de odihnă – doar cu acordul persoanei respective. Codul manierelor recomandă să nu se sune înainte de 7.00 dimineaţa sau seara după 22.00. Oamenii necunoscuţi nu se sună până la 9.00 dimineaţa şi după 20.00 seara.

    11. Primul finisează discuţia, cel ce a sunat. Însă femeia are dreptul prima să întrerupă conversaţia, indiferent a fost iniţiatorul ei sau nu.

Back to Top