Probleme specifice ale determinării calităţii

Probleme specifice ale determinării calităţii loturilor de mărfuri în expertiza merceologică.

Calitatea reală a unui lot de produse este conformă cu calitatea prescrisă când dispersia valorilor caracteristicilor de calitate pentru toate componentele lotului se află în limitele admise şi deci calitatea medie a lotului este acceptabilă.

Pe parcursul circuitului produsului până la consumator, numeroşi factori acţionează asupra integrităţii şi nivelului calitativ al produsului. Sub acţiunea acestor factori şi corelat cu natura produsului apar modificări în timp ale proprietăţilor produsului.

Se poate afirma că un produs are calitate normală când pe tot parcursul prelucrării şi comercializării se respectă condiţiile tehnice impuse şi se păstrează proprietăţile prescrise. Din acest punct de vedere calitatea unui lot de marfă poate fi privită sub două aspecte:

• calitatea statică , adică nivelul real al calităţii, determinat într-un moment dat al circulaţiei produsului;
• calitatea dinamică , adică evoluţia nivelului real al calităţii în timp, ca rezultat al interacţiunii dintre produs şi mediu.

Urmărirea calităţii dinamice presupune determinarea în momentul iniţial şi în timp a proprietăţilor dinamice ale produsului.

Definirea şi urmărirea calităţii dinamice se aplică la stabilirea termenului de garanţie, stabilirea şi controlarea perisabilităţilor, organizarea transportului, a depozitării şi transportului măfurilor etc.

Metodologia generală de determinare a calităţii produselor în expertiza merceologică

Determinarea calităţii constă din măsurători, analize şi încercări care se execută după o metodologie stabilită pentru evaluarea nivelului caracteristicilor de calitate ale produsului la un moment dat.

În cadrul expertizei merceologice determinarea calităţii are trei obiective şi anume:

• stabilirea concordanţei dintre calitatea reală şi cea prescrisă a produsului;
• stabilirea măsurii în care calitatea produsului corespunde cerinţelor beneficiarului;
• compararea calităţii produsului cu starea anterioară.

Determinarea calităţii presupune parcurgerea unor etape descrise în continuare. Metodologia efectivă de determinare a calităţii se alege funcţie de felul speţelor expertizelor (degradare calitativă, denaturare, substituire), natura produsului (dacă este un produs curent sau unul nou), destinaţia produsului, dacă e necesară determinarea calităţii unui produs singular sau a unui lot, dacă determinarea trebuie să se facă la furnizor sau la beneficiar.

Stabilirea criteriilor calităţii

Criteriile în funcţie de care se face aprecierea calităţii exprimă cerinţele de bază ale calităţii produselor. Criteriile de determinare a calităţii sunt funcţie de specificul produselor expertizate şi la stabilirea lor trebuie să se ţină cont de următoarele criterii:

• să aibă o valoare ştiinţifică recunoscută şi să fie comparabile cu standardele;
• să aibă caracter specific, diferenţiat pe grupe de produse şi pe produse.

Pot servi drept criterii de calitate caracteristicile dimensionale, estetice, comfortul în exploatare etc.

Selecţionarea caracteristicilor de calitate

Din numărul mare de caracteristici ale unui produs, numai unele sunt esenţiale din punct de vedere al definirii calităţii - caracteristicile de calitate.

Atunci când determină calitatea, expertul este acela care trebuie să selecţioneze care din proprietăţile produsului sunt caracteristici de calitate. La alegerea lor trebuie să se asigure că aceste proprietăţi sunt reprezentative şi că există metode eficiente şi uşor de utilizat pentru determinarea lor, preferabil standardizate.

În general, pentru determinarea calităţii în cadrul expertizei se apelează în primul rând la caracteristicile standardizate care se completează cu alte caracteristici cu valoare ştiinţifică ridicată dar nestandardizate.

Pentru ca determinarea calităţii să fie cât mai exactă, ponderea caracteristicilor care se determinã prin evaluări subiective trebuie să fie redusă în raport cu cele măsurabile.

Ţinând cont de cele de mai sus, din lista tuturor caracteristicilor produsului se selectează cele care exprimă cel mai pregnant calitatea produselor şi crează o imagine generală asupra calităţii. Apoi se completează şi se corelează cu caracteristici mai analitice care pot releva deficienţele care rămân ascunse la studiul caracteristicilor generale.

Selectionarea indicatorilor de calitate

Indicatorii de calitate sunt expresia cantitativă a caracteristicilor de calitate.

În cazul caracteristicilor standardizate, criteriile pentru indicatorii de calitate vor fi cei prescrişi în standarde. Dar, adesea, caracterizarea calităţii numai prin acesti indici, cu un caracter pronunţat tehnic, nu este suficientă.

De aceea se apelează la mai mulţi indicatori în asociere, ponderat cu coeficienţi care exprimă importanţa acordată fiecăreia din caracteristici în definirea calităţii. Se pot lua în considerare, aşa cum s-a mai arătat, şi caracteristici nestandardizate pentru care expertul singur îşi fixează nivelurile de comparaţie.

Determinarea calităţii reale a lotului de produse

Calitatea reală a unui lot de produse se determină cu metode organoleptice şi cu metode de laborator. Obiectivitatea şi exactitatea se asigură prin pregătirea probelor şi efectuarea determinărilor în condiţiile prescrise.

În raport cu dispersia caracteristicilor de calitate în masa unui lot de produse, lotul poate fi omogen sau eterogen. Alegerea celei mai potrivite metode de extragere a probelor este, din această cauză, determinantă pentru determinarea corectă a calităţii produselor lotizate.

Pregătirea probelor pentru analiză sau pentru încercările de laborator se face prin metode care depind de natura produselor şi de tipul de determinare. Procedee de pregătire a probelor sunt omogenizarea, condiţionarea etc.

Metodele şi tehnicile de determinare a indicatorilor de calitate se clasifică după timpul necesar (rapide, lente), efect (distructive, nedistructive), consum de materiale, caracterul lor (standardizate, nestandardizate).

Este indicat ca în expertizele merceologice să se folosească metodele standardizate. Se preferă, de asemenea, metodele simple, nedistructive, rapide şi de mare exactitate.

În cazul expertizelor judiciare, metodele standardizate sunt singurele oficiale şi care asigură comparabilitatea rezultatelor.

Prelucrarea, exprimarea si interpretarea rezultatelor

Exactitatea rezultatelor măsurătorilor se asigură prin efectuarea unui şir de determinări repetate pentru fiecare caracteristică de calitate. Rezultatele şirului de determinări se prelucrează statistic, conform cu prevederile standardelor.

La exprimarea rezultatului şirului de măsurători pot inerveni o serie de parametri statistici ca:

• media aritmetică simplă, care reprezintă valoarea centrală în jurul căreia se grupează valorile caracteristicii determinate;
• amplitudinea, care reprezintă diferenţa dintre valoarea maximă şi minimă a şirului de determinări;
• media aritmetică ponderată;
• eroarea absolută şi relativă;
• abaterea medie pătratică.

Controlul şi reducerea erorilor de măsurare

Erorile de măsurare, definite ca diferenţele dintre valorile rezultate din măsurare şi valorile de referinţă de mare precizie, însoţesc inevitabil orice măsurare.

Erorile pot fi:

• erori întâmplătoare, cauzate de imperfecţiunea organelor de simţ sau de variaţiile condiţiilor în care se efectuează determinările;
• erori sistematice, cauzate de imperfecţiunea aparatelor sau metodelor folosite.

În expertiza merceologică, erorile pot influenţa deciziile referitoare la calitatea produselor, de aceea ele trebuie reduse la minimul posibil.

Există două căi de reducere a erorilor:

• efectuarea de determinări multiple şi folosirea mijloacelor statistice pentru controlul erorii de măsurare;
• determinarea cauzelor variaţiei şi eliminarea sau diminuarea lor.

Creşterea numărului de determinări are anumite limite impuse de costuri şi de faptul că o creştere substanţială a numărului de determinări, peste o anumită limită, duce la o reducere infimă a erorii.

Informaţii asupra cauzei variaţiei se pot obţine prin descompunerea valorilor în elemente ale dispersiei. Metoda constă în descompunerea erorii unui sistem de măsurători în erori componente care se sistematizează după cauzele care le produc.

Această metodă se aplică atunci când expertul trebuie să aleagă din mai multe şiruri de măsurători pe cel mai apropiat de valoarea reală, în special când determinările sunt efectuate de mai multe persoane, mai multe laboratoare, la date diferite.

Analiza factorilor care pot produce modificări ale indicatorilor de calitate ai produselor

Rezultatele determinărilor de laborator se interpretează pentru a se trage concluziile în raport cu speţa şi obiectivele expertizei.

Dacă obiectivul este doar stabilirea calităţii reale a produselor, este necesară analiza comparativa a indicatorilor de calitate determinaţi şi prescrişi. Dacă expertiza are şi sarcina de a stabili cauzele degradării calitative, devine necesară şi analiza principalilor factori din tehnologie sau din circulaţia mărfii care au implicaţii asupra calităţii.

Expertiza astfel efectuată permite şi stabilirea responsabilităţilor pentru degradarea produselor. De asemenea se evidenţiază şi eventualele implicaţii pe care modificările indicatorilor de calitate le au asupra comportării în exploatare a produselor.

În cadrul unei expertize determinarea efectivă a calităţii produselor se poate efectua prin metode specifice, derivate din metodologia generală prezentată anterior. Metodele specifice se stabilesc în funcţie de speţele experizelor, natura şi destinaţia produsului, dacă este un produs singular sau un lot de produse etc.

De asemenea, metodologia specifică depinde şi de locul pe care determinarea de efectuat a calităţii îl ocupă:

• determinarea calităţii produselor de fabricaţie curentă;
• determinarea calităţii produselor noi;
• determinarea calităţii comerciale a produselor.

Determinarea calităţii produselor de fabricaţie curentă urmează, în linii mari, metodologia generală de determinare a calităţii.

Determinarea de către expert a calităţii produselor de fabricaţie curentă poate avea drept scop cunoaşterea calităţii produselor la un moment dat, sau urmărirea calităţii produselor într-un interval de timp.

În toate cazurile, expertul trebuie să stabilească schema generală de determinare a calităţii (stabileşte caracteristicile şi indicatorii de calitate, modul de eşantionare, numărul de determinări de executat pentru un parametru, metodele de determinare, succesiunea în timp a determinarilor) să stabilească limitele de toleranţă şi câmpul de împrăştiere a indicatorilor de calitate, să prelucreze datele obţinute şi să le interpreteze.

În cadrul schemei generale de determinare a calităţii trebuie să se opteze preferabil pentru caracteristicile prescrise în standarde şi pentru care există metode standardizate de determinare.

Succesiunea în timp a efectuării determinărilor trebuie stabilită astfel încât eşantionul la dispoziţie să fie folosit cât mai judicios. Astfel, la început trebuie prevăzute determinările nedistructive, apoi cele cu consum mic de material şi numai final, dacă sunt necesare, determinările distructive.

Atunci când, în cadrul expertizei, se stabilesc limite de toleranţă şi câmpurile de împrăştiere a valorilor caracteristice, se ţine seama de următoarele:

• nu există nici un produs ai cărui indicatori de calitate să se situeze în totalitate la nivel optim;
• abaterile unor indicatori de calitate în raport cu nivelul optim pot fi compensate parţial sau total de abaterile cu efect favorabil asupra nivelului calitativ ale altor indicatori.

Prelucrarea, exprimarea şi interpretarea rezultatelor sunt uşurate prin "metoda diferenţei", adică înregistrarea unor valori de bază, urmată în continuare doar de stabilirea diferenţelor în raport cu acestea.

Particularităţi ale determinării şi analizei calităţii produselor noi

Determinarea şi analiza calităţii unui produs nou trebuie să ţină cont de numeroşi factori din multe domenii. Din această cauză decizia privind introducerea în fabricaţie a produselor noi obligă la o analiză comparativă de optimizare a variantelor existente, soluţia fiind cel mai adesea un compromis între posibilităţile şi interesele producătorului, ale comercianţilor şi cele ale utilizatorilor produselor respective.

Acest compromis, care influenţează direct calitatea produselor noi, poate fi, adesea, obiectul expertizei merceologice extrajudiciare.

Determinarea calităţii produselor noi

În vederea determinării calităţii produselor noi este necesar întâi să se stabilească în ce constă noutatea lor. Funcţie de elementele de noutate cu care produsele se prezintă în competiţia pieţii se stabilesc şi modalităţile de determinare a calităţii, cu respectarea a două cerinţe:

• determinarea trebuie să aibă caracter unitar, adică să se folosească tehnici şi metode de determinare admise pentru produse din aceeaşi grupă de mărfuri;
• determinarea trebuie să aibă caracter obiectiv, adică să se ia în considerare elemente prescrise în standardele produselor similare şi rezultatele testelor de corespondenţă ale acestora cu cerinţele consumatorilor.

Determinarea calităţii produselor noi înseamnă de fapt:

• stabilirea caracteristicilor de calitate care se vor cerceta la produsul nou;
• stabilirea metodelor de determinare;
• stabilirea nivelului minim de calitate pe care noul produs trebuie să-l aibă.

La stabilirea calităţii este necesar să se aleagă caracteristici care să reprezinte exact calitatea produsului, să fie operative şi să necesite condiţii de determinare uşor realizabile.

Adesea determinarea calităţii produsului nou constă în compararea caracteristicilor atât nominale cât şi reale cu caracteristici similare ale unor produse de referinţă.

Analiza calităţii produselor noi

Atunci când se hotăreşte introducerea unui produs nou în fabricaţie, el trebuie supus unei analize, pentru a se stabili competivitatea lui tehnică, economică şi socială. Expertize merceologice extrajudiciare se pot efectua pentru a verifica oportunitatea fabricării unor produse noi.

Expertizele trebuie să stabilească dacă produsele noi corespund cerinţelor beneficiarilor şi în ce măsură răspund exigenţelor cu care sunt confruntate pe întregul lor circuit tehnic, inclusiv transportul, manipularea, depozitarea şi comercializarea lor.

Analiza produselor noi urmăreşte să stabilească şi măsura în care, din faza de cercetare – proiectare, au fost adoptate soluţii care să corespundă exigenţelor şi impune efectuarea modificărilor şi completărilor necesare.

Analiza calităţii unui produs nou presupune analiza valorii sale de întrebuinţare. Realizarea unui produs este justificată dacă satisface o anumită nevoie, adică are o valoare de intrebuinţare. Valoarea de întrebuinţare este suma unor componente, numite funcţii (valori de întrebuintare elementare). Analiza valorii de întrebuinţare se face în mod riguros prin analiza funcţiilor produsului.

Analiza realizează o serie de obiective care se pot grupa astfel :

Analiza calităţii produsului propriu zis , cu stabilirea şi analiza funcţiilor de bază ale noului produs, respectiv ale complexului pe care acesta îl formează împreună cu ambalajul său. În cadrul analizei calităţii propriu zise se examinează sistemele la care participă produsul şi pe baza aceasta funcţiile pe care trebuie să le îndeplinească.

Sistemele la care noul produs participă cel mai adesea sunt:

• sistemul produs - om , a cărui analiză permite stabilirea funcţiilor impuse de cerinţele oamenilor cu care produsele vin în contact (utilizator şi consumator, lucrători din comerţ, manipulanţi etc) şi adaptarea produsului la nevoile şi posibilităţile oamenilor;
• sistemul produs – echipament , a cărui analiză duce la stabilirea funcţiilor produsului care să permită prelucrarea în continuare dacă e cazul, transportul, depozitarea etc;
• sistemul produs - mediu a cărui analiză permite stabilirea condiţiilor optime pentru fiecare etapă a circuitului produsului (temperatură, umiditate, grad de poluare, grad de iluminare) astfel ca acesta să-şi menţină integritatea cantitativă şi calitativă.

Numărul mare şi varietatea mare de funcţii ale unui produs se grupează în funcţii obiective, subiective şi auxiliare.

Funcţii obiective sunt acelea care contribuie în mod direct la asigurarea valorii de întrebuinţare a produsului şi pot fi măsurate obiectiv şi exprimate în unităţi de măsură bine definite. Astfel, în cazul unui produs alimentar, funcţia obiectivă este aportul de trofine care satisface nevoia fiziologică de hrană. În cazul articolelor de încălţăminte funcţiile obiective sunt definite prin cele de protecţie şi cea ortopedică.

Analiza funcţiilor obiective trebuie să ţină seama de modul de utilizare specific pe care îl pot avea produsele. Astfel, dacă produsele sunt destinate masei consumatorilor, ele trebuie să satisfacă cerinţele la nivel mediu al populaţiei, dar dacă produsele sunt destinate anumitor segmente de consumatori, cum sunt produsele alimentare dietetice, produsele de protecţie, produsele pentru copii, produsele pentru sportivi, sau cele pentru handicapaţi trebuie să se aibă în vedere cerinţele specifice ale acestor consumatori.

Funcţii subiective sunt funcţii care participă direct la asigurarea valorii de întrebuinţare, dar nu pot fi măsurate în mod obiectiv. În cazul produselor alimentare, de exemplu, funcţiile subiective sunt reprezentate de proprietăţile psihosenzoriale (olfactive, gustative, vizuale etc).

La importanţa funcţiilor subiective contribuie şi rolul pe care acestea le au în percepţia consumatorului, în raport şi cu tradiţia, educaţia, vârsta etc. La produsele nealimentare funcţia subiectivă tipică este funcţia estetică.

La analiza funcţiilor subiective se tratează distinct sistemul produs - ambalaj, ambalajul având uneori un rol determinant în achiziţionarea produsului de către consumator.

Funcţiile subiective se analizează corelat cu funcţiile obiective, astfel încât pe ansamblu să se asigure valoarea de întrebuinţare preconizată.

La unele categorii de produse, cum sunt cele de modă, vinurile, brânzeturile însuşirile psihosenzoriale, incluse în funcţiunile subiective, au o influenţă atât de importantă, determinantă în formarea calităţii, încât ar putea fi considerate funcţii obiective, deşi evaluarea lor obiectivă este dificilă sau chiar imposibilă.

Funcţiile auxiliare se referă la cerinţele pe care produsul trebuie să le satisfacă pe parcursul circuitului tehnico- economic. Ele contribuie în principal la realizarea a două obiective şi anume păstrarea calităţii produselor şi realizarea cât mai uşoară a operaţiilor la care produsul este supus în circuitul său de la producător la consumator. Şi în acest caz sistemul produs-ambalaj poate constitui un exemplu.

Analiza lui arată că funcţia de protecţie a produsului pe care o îndeplineşte ambalajul, fără să concure la valoarea de întrebuinţare a acestuia, este totuşi de mare utilitate, deoarece asigură conservarea calităţii iniţiale a produsului.

Analiza condiţiilor de transport, manipulare, depozitare şi păstrare ale produselor noi

Modul în care se face transportul mărfurilor de la producător la beneficiar are o mare influenţă asupra calităţii produselor, dar şi asupra cheltuielilor şi prin aceasta asupra eficienţei economice a produselor.

De aceea, la cercetarea produselor noi, aceste activităţi legate de produse trebuie tratate într-o concepţie unitară, ca o problema de optimizare: asigurarea mişcării mărfurilor care trebuie să ajungă la beneficiar în momentul şi în cantitatea necesară, cu păstrarea calităţii, cu minim de cheltuieli şi impact minim asupra mediului.

Analizele cerinţelor faţă de produs în raport cu procesele de depozitare şi transport pot duce la necesitatea revizuirii concepţiei despre noul produs şi a adapării lui la condiţiile şi exigenţele acestor procese.

Condiţiile de transport şi depozitare intervin în analiza raporturilor produs-mediu şi produs-ambalaj.

Analiza ia în considerare următoarele aspecte principale:

• Dimensiunea produselor şi ambalajelor trebuie să asigure folosirea cât mai completă a capacităţii mijloacelor de transport şi a depozitelor. Un mijloc eficient în acest sens este modularea, sistem care s-a impus în special cu extinderea paletizării şi containerizării.
• Modularea constă în alegerea dimensiunilor produsului şi ambalajului de prezentare astfel ca să fie cuprinse de un număr întreg de ori în dimensiunile ambalajului de transport sau ale mijlocului de transport.
• Asigurarea condiţiilor de păstrare a produselor, pentru păstrarea calităţii pe toată durata circulaţiei lor tehnice. Se iau în discuţie în special condiţiile de mediu cum sunt parametrii din spaţiile de depozitare de care trebuie să se ţină cont ca cerinţă a produselor noi care se analizează.
• Raţionalizarea operaţiilor de manipulare, mijloc important atât de reducere a cheltuielilor, cât şi de evitare a vătămării produselor. Se realizează printr-o organizare adecvată, prin mecanizare şi informatizare, prin amenajare adecvată a depozitelor, a rampelor, a mijloacelor de transport. Din punct de vedere al modului de realizare a produsului, acesta înseamnă cerinţe constructive care să asigure protecţia pe întregul circuit al produsului, cerinţe dimensionale, prin încadrarea în prevederile prescripţiilor internaţionale şi în condiţiile impuse de mijloacele de transport şi de manipulare, cerinţe privind ancorarea şi fixarea în mijloacele de transport, cerinţe privind returnarea ambalajelor.

Analiza respectării legalităţii

La analiza calităţii produselor noi, trebuie să se ia în considerare obligaţiile rezultate din legislaţia internă sau internaţională în vigoare. În acest sens, trebuie analizate prevederile legislaţiei pentru produsul sau grupa de produse care se cercetează şi care se pot referi la:

• condiţiile tehnice în care se realizează produsul (tipul de materii prime, caracteristicile tehnologice de fabricaţie etc.);
• condiţiile igenico-sanitare impuse tuturor celor care intervin în obţinerea produsului şi concură la obţinerea unui produs salubru: materii prime, utilaje, forţa de muncă, mediu ambiant;
• condiţiile de comercializare care se referă la restricţiile sau protecţiile vamale, protectia mărcilor de fabrică şi a altor proprietăţi industriale şi intelectuale.

Analiza respectării legalităţii constă în compararea condiţiilor şi soluţiilor propuse cu cele prevăzute de legislaţie. În cazul produselor pentru export, analiza se bazazeă pe exigenţele legislaţiei zonelor cu care produsul va veni în contact pe circuitul său până la consumator.

În cadrul analizei respectării legalităţii trebuie acordată atenţia cuvenită prescripţiilor standardelor în vigoare.

Analiza eficienţei produsului nou.

Deteminarea eficienţei economice a unui produs nou presupune evidenţierea îmbunătăţirilor pe care le aduce produsul şi calculul efectelor economice care se produc la apariţia noului produs la producător, la organizaţiile comerciale şi la consumator.

Eficienţa economică se exprimă cu ajutorul unor indicatori tehnici, economici şi sociali cum sunt profitul, durata de recuperare a cheltuielilor de cercetare-proiectare, creşterea productivităţii muncii, reducerea consumurilor specifice, imbunătăţirea caracteristicilor de calitate, creşterea volumului desfacerilor, creşterea eficienţei economice la beneficiari.

Pe lângă indicatorii de eficienţă se mai au în vedere şi următoarele aspecte:

• la producător
• măsura în care noul produs se integrează în dotările existente şi tehnicile de fabricaţie;
• măsura în care noul produs valorifică resursele existente şi reduce poluarea mediului;
• măsura în care noul produs aduce o îmbunătăţire a nivelului calitativ în raport cu produsele aflate în fabricaţia curentă.
• la societatea de comercializare se analizează dacă noul produs duce la simplificarea aprovizionării, uşurarea etalării şi vânzării, returnabilitatea ambalajelor, reducerea cheltuielilor de circulaţie, reducerea imobilizărilor de fonduri.
• la consumatori se analizează calitatea efectului obţinut prin folosirea noului produs, costul produsului, timpul şi mijloacele necesare folosirii sau pentru pregătirea folosirii noului produs, posibilitatea valorificării ambalajului şi de evitare a poluării mediului înconjurător, gradul de conservabilitate şi condiţiile tehnice necesare, nivelul de informare pe care îl asigură eticheta sau ambalajul, cantitatea de produs aflată într-o unitate de ambalaj.