Notiunea de cheltuiala publica s-a conturat pe fundalul aparitiei si evolutiei consumului de resurse, în forma baneasca, pentru satisfacerea de nevoi publice, fiind utilizata cu mai multe acceptiuni, atât în teorie, cât si în pactica, dintre care, se invoca, cel mai adesea, sensul juridic si cel economic.

În sens juridic, mai larg, cheltuiala publica semnifica o plata a unei sume de bani din fonduri publice, legata de crearea si functionarea entitatilor publice si, în general, de înfaptuirea activitatilor cu caracter public, inclusiv a celor derulate prin întreprinderile cu capital de stat. În aceasta prima acceptiune apare în prim plan faptul ca cheltuielile publice se realizeaza într-un cadru juridic dat, printr-un complex de organisme sau entitati publice, cu componente si raspunderi prestabilite prin reglementari, cu privire la angajarea si, în final, efectuarea operatiunilor de plati, ceea ce implica si aspecte ale gestionarii, de ansamblu, a bunului public, potrivit normelor legale.

În sens economic, notiunea de cheltuiala publica exprima procesele economice de repartitie a PIB, concretizate prin alocarea si utilizarea resurselor banesti (financiare), pentru realizarea de actiuni considerate de interes public, la nivel national sau al colectivitatilor locale etc. Aceasta a doua acceptiune include în sine si continutul de procese economice de consum public de resurse, ce se efectueaza în legatura directa cu satisfacerea nevoilor de utilitati sociale publice.

Continutul cheltuielilor publice s-a diversificat continuu, corespunzator mutatiilor survenite în planul activitatii institutiilor si al rolului statului, ajungându-se ca sistemul acestora sa înglobeze si unele cheltuieli specifice, menite sa serveasca drept instrumente de influentare asupra evolutiei societatii.

Cheltuielile publice din bugetul de stat - criterii si componente

În raport cu modul de finantare al cheltuielilor de interes public la care se refera, sistemul cheltuielilor publice cuprinde urmatoarele componente majore:

  • cheltuieli bugetare;

  • cheltuieli extrabugetare;

  • cheltuieli speciale;

  • cheltuieli ale întreprinderilor cu capital de stat.

Cheltuielile bugetare sunt acelea înscrise în bugetul public si care se finanteaza din fondul bugetar, în cadrul bugetului public national. La rândul lor, cheltuielile bugetare, sunt structurate pe urmatoarele categorii:

  • cheltuieli finantate din bugetul administratiei de stat centrale sau federale;

  • cheltuieli finantate din bugetele administratiilor locale sau ale statelor membre ale federatiei;

  • cheltuieli finantate din bugetul asigurarilor sociale de stat.

Cheltuielile extrabugetare sunt realizate din resursele acumulate în cadrul propriei activitati.

Cheltuielile speciale vizeaza realizarea anumitor obiective sau actiuni de interes public, de exemplu, fondul pentru asigurari sociale, fondul pentru sanatate, fondul pentru agricultura, fondul pentru construirea si modernizarea drumurilor.

Cheltuielile întreprinderilor cu capital de stat fac parte din sistemul cheltuielilor publice dar nu se reflecta în bugetul de stat, prin urmare nu sunt cheltuieli bugetare.

Clasificarea cheltuielilor publice

Principalele criterii generale de clasificare a cheltuielilor publice sunt de doua tipuri, si anume: administrative si economice. Potrivit criteriilor administrative, se disting:

  • gruparea organica, în care cheltuielile sunt împartite dupa fondurile din care se finanteaza;

  • gruparea functionala, în care cheltuielile sunt împartite dupa specificul activitatii institutiilor publice (administratie publica, armata, învatamânt, cultura, sanatate, cercetare stiintifica).

În cadrul criteriilor economice se întâlnesc mai multe modalitati de grupare a cheltuielilor publice, si anume: dupa rolul acestora în realizarea procesului reproductiei sociale; dupa natura cheltuielilor; dupa caracterul productiv al muncii; dupa continutul material sau nematerial al cheltuielilor publice.

Dupa rolul pe care cheltuielile publice îl au în înfaptuirea reproductiei sociale, acestea sunt grupate astfel:

  • cheltuieli reale sau negative;

  • cheltuieli economice sau pozitive.

Dupa natura si aportul cheltuielilor la crearea conditiilor privind activitatea entitatilor publice, acestea se grupeaza în:

  • cheltuieli de functionare sau curente;

  • cheltuieli de transfer;

  • cheltuieli de investitii.

Dupa caracterul productiv al muncii, conform careia si activitatea din sfera neproductiva creaza produs national, cheltuielile publice se grupeaza astfel:

  • cheltuieli care se autolichideaza;

  • cheltuielile reproductive;

  • cheltuieli productive;

  • cheltuieli neproductive.

Dupa continutul material sau de munca vie al proceselor prin care se concretizeaza, cheltuielile sunt grupate în doua mari categorii:

  • cheltuieli material;

  • cheltuieli de personal .

În functie de caracterul permanent sau incidental, cheltuielile statului pot fi grupate astfel:

  • cheltuieli ordinare, care au caracter permanent;

  • cheltuieli extraordinare, care au caracter exceptional.

Clasificatia administrativ-departamentala are la baza institutiile prin care se efectueaza cheltuielile publice; ministere, institutii publice autonome, unitati administrativ-teritoriale, fiind utila deoarece alocatiile bugetare se stabilesc pe acesti beneficiari. Ea prezinta însa dezavantajul ca un minister, departament, agentie guvernamentala, judet, municipiu, oras, comuna reuneste cheltuieli cu destinatii variate si, in plus, structura ministerelor (altor structuri centrale si departamentale) si, respectiv, subordonarea institutiilor publice se modifica periodic, face ca gruparea cheltuielilor publice conform acestei clasificatii sa fie necomparabile în timp.

Clasificatia economica se bazeaza pe folosirea a doua criterii de grupare, primul, conform careia cheltuielile se împart în: cheltuieli curente si cheltuieli de capital; al doilea, împarte cheltuielile în cheltuieli ale serviciilor publice sau administrative si cheltuieli de transfer.

Clasificatia functionala foloseste drept criteriu în gruparea cheltuielilor publice domeniile, ramurile, sectoarele de activitate spre care sunt dirijate resursele financiare publice sau alte destinatii legate de efectuarea unor transferuri între diferitele niveluri ale administratiei publice, plata dobânzilor la datoria publica sau constituirea de rezerve la dispozitia autoritatii executive.

Clasificatia financiara are în vedere momentul în care se efectueaza cheltuielile publice si modul în care acestea afecteaza resursele financiare publice. Conform acestei clasificatii, cheltuielile se grupeaza în:

  • definitive;

  • temporare sau operatiuni de trezorerie;

  • virtuale sau posibile.

Clasificatia ONU a cheltuielilor publice

Institutiile specializate ale O.N.U., au la baza doua criterii principale: clasificatia economica, si clasificatia functionala.

Clasificatia economica O.N.U. a cheltuielilor publice cuprinde cheltuieli care reprezinta consum final:

  • dobânzi aferente datoriei publice;

  • subventii de exploatare si alte transferuri curente;

  • formarea bruta de capital;

  • achizitii de terenuri si active necorporale;

  • transferuri de capital.

Clasificatia functionala O.N.U. a cheltuielilor publice cuprinde cheltuielile publice grupate pe destinatii. Aceasta clasificare permite cunoasterea destinatiei specifice a cheltuielilor si a devenit un sistem de referinta atât în teorie cât si în practica.

Clasificarea functionala O.N.U. a cheltuielilor publice grupeaza cheltuielile publice pe urmatoarele destinatii:

  • servicii publice generale, cuprinzând organe de ordine publica si securitate, organe de justitie, procuratura si notariat, precum si alte institutii publice;

  • apararea, si anume pentru armata, cercetare stiintifica si experiente cu arme, baze militare pe teritorii straine, precum si participarea la blocuri militare si actiuni armate;

  • educatie, vizând scoli primare, generale si liceale, universitati si colegii, institute de cercetari stiintifice;

  • sanatatea, si anume pentru spitale, clinici, unitati profilactice si antiepidemice, precum si institute de cercetari stiintifice de specialitate;

  • actiuni economice, vizând unitati economice ale statului, inclusiv de transporturi si comunicatii, subventionarea unor unitati economice private, subventii ale exportului, participarea la organizatii economice internationale si cercetare stiintifica de interes economic;

  • servicii comunale, vizând constructia de locuinte si întretinerea lor si alte servicii comunale.

Factori de influenta asupra evolutiei cheltuielilor publice

Principalii factori care influenteaza evolutia cheltuielilor publice sunt:

  1. factori demografici. Asupra volumului si structurii cheltuielilor publice au exercitat si exercita o puternica influenta cresterea populatiei globului, precum si modificarile structurale ale acesteia pe vârste, categorii socio-profesionale etc. Atât pe plan mondial, cât si pe tari este confirmata statistic tendinta generala de crestere a populatiei, antrenând cresterea nevoii de utilitati publice.

  2. factori economici. Din aceasta grupa de factori, o influenta majora exercita gradul de dezvoltare economica si de modernizare a economiei fiecarei tari, ca si cel de implicare a statului în sustinerea progresului economic, în general, inclusiv prin actiuni de stabilizare a economiei si de stimulare a cresterii economice.

  3. factori sociali. Într-o acceptiune mai larga, factorii sociali si-au manifestat în conexiune cu cei economici. Din acest punct de vedere, preocuparea statului pentru o mai buna repartizare a veniturilor în societate, între indivizi sau grupuri de populatie, si acordarea de sprijin material unor categorii sociale defavorizate au exercitat o influenta majora în directia cresterii cheltuielilor publice.

  4. urbanizarea. Fenomen care presupune crearea si dezvoltarea de centre urbane, respectiv transformarea localitatilor rurale si adaptarea lor la cerintele unei civilizatii superioare, urbanizarea presupune un consum colectiv sporit de resurse, în general.

  5. factori militari. Factorii cu caracter militar a caror prezenta se leaga, mai ales, cu politica externa a tarilor, au exercitat o influenta puternic resimtita în dinamica cheltuielilor publice, actiunile cu caracter militar având aportul cel mai ridicat la sporirea dimensiunilor acestora, în majoritatea tarilor lumii.

  6. factori politici. Actiunea acestor factori decurge, în principal, din optiunile gruparilor politice aflate la putere într-o tara sau alta. Un rol decisiv, în acest sens l-a avut trecerea de la statul-jandarm la statul-providenta.

Back to Top