Comerţul internaţional este primul flux al circuitului mondial şi el cuprinde mişcarea bunurilor şi serviciilor dintr-o ţară in alta, prin trecerea frontierelor vamale ale ţării respective. Comerţul internaţional are două componente: export şi import. Exportul exprimă ieşirea de pe teritoriul vamal al unei ţări a mărfurilor şi serviciilor. Exportul implică incasări valutare pentru ţara exportatoare. Importul se referă la intrarea pe teritoriul vamal al unei ţări a bunurilor şi serviciilor din alte ţări şi el implică un efort valutar din partea ţării importatoare.

Exportul şi importul desemnează, in unitatea lor, comerţul exterior al unei ţări

Comerţul internaţional au cunoscut un avant deosebit incepand cu marile descoperiri geografice, cand au fost atrase in circuitul mondial noi teritorii. Comerţul internaţional a fost dintotdeauna o oglindă a diviziunii internaţionale a muncii, exprimand foarte fidel specializarea internaţională. Pană in secolul trecut, fluxurile comerciale internaţionale au fost dominate de comerţul cu materii prime, pe relaţia colonii – metropole.

Adevărata explozie a comerţului internaţional a survenit după cel de-al doilea război mondial, odată cu cuceririle tehnico-ştiinţifice, dar şi cu mutaţiile ce au survenit in ordinea economică mondială.

Destrămarea imperiilor coloniale şi cucerirea independenţei de către tot mai multe state au dus la implicarea in fluxurile comerciale a tot mai mulţi participanţi. Practic, toate ţările lumii sunt astăzi angajate in circuitul economic mondial prin relaţii de import şi de export, făcand dincomerţul internaţional cel mai cuprinzător flux al circuitului economic mondial.

Analiza comerţului internaţional relevă cateva caracteristici generale, ce definesc acest fluxurile sale:

Comerţul internaţional este un flux dinamic. Valoarea exporturilor mondiale a crescut permanent, ajungand astăzi la aproape 9 000 miliarde de dolari. Ritmul de creştere al exporturilor mondiale a fost superior ritmurilor de creştere economică mondială sau a producţiei manufacturate mondiale.

Evoluţia principalilor indicatori la nivel mondial (creştere anuală, in %)

Indicatorul

1990 – 2000 *

2000 – 2004 *

2004

Exportul de mărfuri

6,4

4,2

9

Producţia de mărfuri

2,5

...

...

PIB, in preţuri curente

2,5

2,5

4

PIB, in preţuri reale

3,4

3,6

5

Dinamismul deosebit al fluxurilor comerciale este determinat şi de creşterea interdependenţelor sporite din economia mondială, de faptul că schimburile comerciale reprezintă prima formă şi cea mai facilă pentru ţările mai puţin avansate de angrenare in circuitul economic mondial. In ultimul deceniu, avantul deosebit dat de cuceririle informaţionale, de scăderea costului transporturilor, de accesul mai rapid şi mai ieftin la informaţii, coroborat cu diminuarea tarifelor la nivel internaţional au constituit tot atatea motivaţii ce au contribuit la impulsionarea comerţului internaţional.

Diversificarea continuă a fluxurilor comerciale internaţionale. Sub imperiul progresului tehnologic, al inovaţiei, nomenclatorul de produse s-a imbogăţit continuu, iar gradul de complexitate al produselor a crescut foarte mult. De asemenea, diversitatea comerţului poate fi exprimată şi de faptul că produsele au devenit astăzi tot mai „internaţionale”, la realizarea lor participand firme din diverse ţări. Produsele prelucrate au inceput să domine comerţul exterior nu numai al ţărilor dezvoltate, dar şi al ţărilor in dezvoltare, pe ansamblul acestora. Structura pe mărfuri a comerţului internaţional reflectă această diversificare, prin ponderea foarte mare a produselor manufacturate (prelucrate) in totalul schimburilor. Peste 70% din comerţul mondial este reprezentat de produsele prelucrate, urmate de combustibili şi produse minerale, produse agricole şi textile. De asemenea, din gama produselor prelucrate, domină maşini şi echipamente de transport, produsele chimice şi farmaceutice şi echipamentele electronice şi de birou. Comparativ cu anul 2000, aşa cum se prezintă şi in tabelul de mai jos, nu se remarcă schimbări semnificative, ci o uşoară creştere a ponderii combustibililor şi a produselor minerale, lucru explicat in principal prin evoluţia spectaculoasă a preţurilor petrolului.

Exporturile mondiale pe grupe de produse (in % din total, 2000 şi 2004) Tabelul11.2

2000

2004

Total

100,0

100,0

Produse agricole

8,8

8,8

Combustibili şi produse minerale

13,9

14,4

Produse manufacturate, din care:

74,8

73,8

- Maşini şi echipamente de transport

41,8

39,0

- Echipamente electronice şi de birou

15,4

12,7

- Textile

2,5

2,7

In ceea ce priveşte repartiţia geografică a comerţului cu produse manufacturate, pot fi desprinse cateva caracteristici: ţările dezvoltate apar in postura celor mai mari exportatori şi importatori de produse manufacturate, fapt explicabil prin structura extreme de diversă a acestor economii, structură ce se reflectă in exporturile şi importurile acestor ţări, conectarea lor la economia globală extrem de puternică şi dominaţia lor in domeniile tehnicii şi tehnologiei.

Ţările in dezvoltare sunt mai degrabă importatori de produse prelucrate decat exportatori, cea mai clară diferenţă dintre exporturile şi importurile de produse manufacturate fiind in cazul Orientului Mijlociu şi al Africii. Dacă in ceea ce priveşte Orientul Mijlociu, explicaţia rezidă in abundenţa petrolului şi a faptului că aceste ţări si-au construit economiile (şi averea) pe exportul de petrol, in cazul Africii motivaţia este dată de sărăcia acestor ţări, de faptul că structura economiilor ţărilor africane nu poate asigura un export dominat de produse prelucrate. Este de remarcat faptul că in cazul Asiei, ponderea produselor prelucrate este mai mare la export decat la import, iar această diferenţă poate fi explicată prin faptul că in Asia au fost delocalizate foarte multe industrii, de la cea textilă, la produse electronice şi electrocasnice sau jucării. Practic, cu greu mai pot fi gasite azi produse de larg consum care să nu poarte inscripţionarea “made in China“sau alte ţări din zonă (Coreea de sud, Thailanda, etc.)

Ponderea produselor manufacturate in comerţul mondial, pe regiuni (2004) Tabelul 11.3

Export (%)

Import (%)

Mondial

73,8

73,8

- America de Nord

76,6

77,7

- America de Sud şi Centrală

36,3

70,0

- Europa

80,2

75,3

- CSI

33,1

73,7

- Africa

25,1

71,0

- Orientul Mijlociu

22,1

80,2

- Asia

83,6

69,9

Ţările dezvoltate domină, in continuare comerţul internaţional , chiar dacă ţările in dezvoltare inregistrează evoluţii pozitive. Primii 10 exportatori şi importatori ai lumii aparţin grupei ţărilor dezvoltate, cu excepţia Chinei, şi totalizează peste jumătate din exporturile şi importurile mondiale. Pe ansamblu, ţările in dezvoltare derulează in jur de 30% din comerţul mondial, iar cea mai mare parte a acestei ponderi este realizată doar de cateva dintre ţările in dezvoltare (China, Brazilia, Argentina, Mexic, ţările Asiei de Sud Est, ţările Orientului Mijlociu exportatoare de petrol). Restul ţărilor inregistrează ponderi scăzute in comerţul mondial.

Principalii importatori şi exportatori, in 2004 (% din total) Tabelul. 11.4

Exportatori

% din total exporturi

Importatori

% din total importuri

1. Germania

10

1. SUA

16,1

2. SUA

9

2. Germania

7,6

3. China

6,5

3. China

5,9

4.Japonia

6,2

4. Franţa

4,9

5. Franţa

4,9

5. Marea Britanie

4,9

6. Olanda

3,9

6. Japonia

4,8

7. Italia

3,8

7. Italia

3,7

8.Marea Britanie

3,8

8. Olanda

3,4

9.Canada

3,5

9. Belgia

3,0

10. Belgia

3,4

10. Canada

2,9

Din punct de vedere regional, cel mai mare comerciant al lumii rămane Uniunea Europeană, care in formula sa de 25 de state, realizează aproximativ jumătate din exporturile mondiale. Urmează Asia, care impreună cu China şi Japonia deţin peste o pătrime din exporturile mondiale şi America de Nord, cu cca. 15%. Aceste evoluţii sunt in parte rezultatul grupării in aceste regiuni a celor mai avansate ţări ale lumii, care sunt cei mai mari exportatori şi importatori (in cazul Europei şi al Americii de Nord), in parte al dinamismului deosebit inregistrat in ultimul deceniu şi jumătate de Asia, in special a Chinei, care a detronat Japonia, devenind al treilea mare comerciant al lumii, dar şi datorită formării de blocuri comerciale regionale.

Comerţul mondial pe principalele regiuni (2003, mld. USD) Tabelul 11.5

Regiunea

Export

Import

Total mondial, din care:

8880

9215

America de Nord

1330

1727

SUA

819

1526

America Latină şi Caraibe

272

238

Europa

4024

4133

Uniunea Europeană (25)

3708

3784

CSI

263

171

Africa

228

207

Orientul Mijlociu

379

243

Asia

2385

2214

China

593

561

Japonia

565

455

Inrăutăţirea termenilor schimbului in defavoarea ţărilor in dezvoltare , ca rezultat al evoluţiei divergente a preţurilor produselor cu grade diferite de prelucrare. Comerţul exterior al ţărilor in dezvoltare este, in continuare, dominat de produse cu grad mai redus de prelucrare, chiar dacă, pe ansamblu, ponderea materiilor prime a fost depăşită de produsele prelucrate. In plus, accesul pe pieţele ţărilor dezvoltate este mai facil pentru produsele care incorporează mai puţină tehnologie şi care, in general, sunt mai ieftine decat cele avansate din punct de vedere tehnologic. Inrăutăţirea termenilor schimbului este amplificată şi de perioadele de recesiune din economia mondială, cand ţările cele mai defavorizate sunt primele care inregistrează din plin efectele negative ale stagnării sau descreşterii economice.

Evoluţia preţurilor la materiile prime a fost, in general, descrescătoare, ceea ce a provocat pierderi pentru ţările ce işi aveau comerţul concentrat pe materii prime. Există, insă, şi excepţii, iar cea mai notabilă este legată de petrol. Importanţa petrolului pentru economia mondială derivă din simplul fapt că modelul energetic actual este dominat de petrol, iar energia este fundamentul intregii dezvoltări economice. Crizele petroliere declanşate in anii 70 au dus la puternice transformări in ierarhia mondială şi a constituit un factor agravant al crizei sistemului comunist.

Evoluţiile recente pe piaţa petrolului suscită foarte mult interes, atat din partea specialiştilor, şi nu numai. Ţările in dezvoltare sunt principalii exportatori de combustibili, cu o pondere in creştere (de la 58% in 1990, la 63% in 2003), iar ţările dezvoltate principalii importatori, cu o pondere in scădere (de la 71% in 1990, la 56% in 2003). Preţul petrolului a atins cote extrem de inalte, ceea ce a făcut ca factura pentru energie a ţărilor net importatoare să fie deosebit de incărcată, dar a şi contribuit la sporirea „averii” ţărilor net exportatoare. In plus, dacă precedentele creşteri ale preţului petrolului au fost de scurtă durată, această ultimă evoluţie pare să se transforme intr-o permanenţă, dat fiind faptul că ea nu mai este dominată de factori conjuncturali sau politici, ci de creşterea in termeni reali a cererii de energie la nivelul marilor consumatori şi , mai ales, datorită avantului deosebit al transporturilor in marile ţări (cazul Chinei şi Indiei care, impreună, depăşesc 2 miliarde de locuitori).

In mod paradoxal, deşi ţările in dezvoltare sunt principalii exportatori de combustibil efectul creşterii preţului petrolului asupra economiei acestor ţări, pe ansamblu, este unul negativ şi nu pozitiv. Singura regiune in care incasările din petrol depăşesc plăţile pentru petrol este Orientul Mijlociu. Celelalte regiuni sunt net importatoare, iar plăţile depăşesc incasările. In Africa, de exemplu, doar 12 ţări sunt net exportatoare de petrol, 37 sunt net importatoare, iar in acestea din urmă locuieşte 57% din populaţia Africii. Asia, cu aproximativ 3 miliarde de locuitori este, de asemenea, o zonă net importatoare (cu China şi India in fruntea listei), iar in America latină situaţia este similară: doar 8 ţări exportă petrol, restul de 25 sunt importatori.

Tripolizarea comerţului internaţional este una dintre cele mai evidente tendinţe ale acestui flux. Tripolizarea se află, insă, intr-o dinamică permanentă, dacă avem in vedere faptul că acum un deceniu triada era formată din UE, SUA, Japonia, iar astăzi ea este formată de UE, SUA, China. De asemenea, şi intre aceşti lideri se poate schimba ierarhia, şansele ca China să detroneze SUA nu sunt atat de mici. Considerăm că din acest punct de vedere, precizarea cea mai corectă ar fi că din ce in ce mai mult această tripolizare vizează blocurile comerciale mari: UE, NAFTA, ASEAN (plus China) sunt grupările ce deţin peste trei pătrimi din exporturile mondiale.

Regionalizarea comerţului internaţional , pe fondul unei instituţionalizări tot mai accentuate a acestuia constituie o altă caracteristică a fluxurilor comerciale internaţionale. Tot mai multe acorduri regionale sunt negociate in cadrul OMC, iar cele existente tind să işi consolideze din ce in ce mai mult poziţia. UE se extinde tot mai mult, zona Asia - Pacific se conturează din ce in ce mai convingător ca o viitoare putere economică, ţările de pe continentul african se străduiesc să realizeze grupări funcţionale, toate pe fondul unui efort susţinut din partea OMC de a asigura un comerţ cat mai liber.

Comerţul mondial pe grupări regionale (2003, mld. USD)

Tabelul 11.6 Grupare regională/grup de ţări

Export

% din total

Import

% din total

NAFTA (3)

1330

14,9

1727

18,7

MERCOSUR (4)

135

1,5

94

1

ASEAN (10)

550

6,2

491

5,3

UE (25) extra – grupare

1203

13,5

1279

13,9

UE (15)1

3447

38,8

3485

37,8

UE (10)¤

260

2,9

299

3,2

Pe grupe de ţări, din care:

- Ţările in dezvoltare, din care:

2780

31,3

2523

27,3

- Ţările in dezvoltare din Asia

1712

19,3

1629

17,7

Creşterea protecţionismului de ordin netarifar, pe fondul diminuării protecţionismului tarifar . Eforturile OMC de a reduce nivelul taxelor vamale a dat un impuls nu doar schimburilor comerciale internaţionale, ci şi dezvoltării de noi instrumente de protecţie a economiei, care să eludeze acordurile comerciale multilaterale negociate (a se vedea şi subcapitolul următor, privitor la evoluţia politicilor comerciale).

Internalizarea comerţului mondial , ca urmare a activităţii societăţilor transnaţionale. In contextul globalizării şi al creşterii interdependenţelor, rolul graniţelor naţionale tinde să se estompeze. In ceea ce priveşte corporaţiile transnaţionale, comerţul intre filiale este comerţ intrafirmă, chiar dacă aceste fluxuri presupun trecerea frontierelor naţionale ale ţărilor pe teritoriul cărora aceste filiale funcţionează. După aprecierea unor specialişti, comerţul intrafirmă se situează in jurul valorii de 7 000 mld. USD, ceea ce reprezintă peste trei pătrimi din valoarea importurilor mondiale!

Evoluţia politicilor comerciale in perioada postbelică

In ceea ce priveşte evoluţia politicilor comerciale se pot menţiona ca tendinţe principale in perioada postbelică următoarele:

Reducerea protecţionismului cu caracter tarifar practicat de către statele lumii, in primul rand de către cele dezvoltate, ca urmare a acordurilor convenite in cadrul G.A.T.T. (Acordul General pentru Tarife şi Comerţ), pentru importul de produse industriale, mai accelerat şi intr-o proporţie substanţială incă din anii 70. Pentru majoritatea produselor agricole abia după Runda Uruguay (1986-1993) se inregistrează o evoluţie similară. Organizaţia Mondială a Comerţului (O.M.C.), creată in 1995 este cea care administrează in prezent acordurile semnate la Runda Uruguay şi toate celelalte acorduri incheiate anterior in cadrul G.A.T.T. (vezi caseta următoare).

In perioadele de criză protecţionismul comercial reapare, prin extinderea şi multiplicarea barierelor netarifare; odată cu escaladarea protecţionismului netarifar, din anii 70, pe plan internaţional sunt făcute incercări de supraveghere a modului lor de aplicare; astfel, tot in cadrul G.A.T.T. au fost convenite mai multe coduri de conduită privind utilizarea unor bariere netarifare, precum: taxele antidumping şi taxele compensatorii, achiziţiile guvernamentale, licenţele de import, normele şi standardele tehnice;

Pe plan internaţional se extind aranjamentele comerciale preferenţiale, ceea ce are drept efect erodarea aplicării principiului fundamental al G.A.T.T, principiul nediscriminării; acest fenomen de erodare a avut indiscutabil laturi pozitive cată vreme el s-a concretizat in incheierea de noi acorduri preferenţiale in favoarea ţărilor in dezvoltare (cele două mari sisteme de preferinţe multilaterale convenite in cadrul U.N.C.T.A.D., acordurile preferenţiale ale Comunităţii Economice Europene in favoarea mai multor ţări foste colonii ale ţărilor membre ş.a.). Răman controversate efectele lui asupra economiei mondiale in ansamblul său dacă se are in vedere crearea de organizaţii de integrare economică la nivel regional sau subregional intre ţările dezvoltate, ţările membre ale acestora ajungind la eliminarea aproape in totalitate a restricţiilor comerciale in schimburile lor reciproce de mărfuri. Dacă ele nu au practicat simultan o politică comercială protecţionistă faţă de terţi efectele globale au fost pozitive, in caz contrar, efectele au fost negative. De exemplu, politica agricolă comunitară a impus o protecţie inaltă a pieţei agro-alimentare comunitare, furnizorii externi de astfel de produse fiind puternic afectaţi. In realitate, spun experţii (P. Lloyd, Problemes economiques nr. 2415-2416, 15-22 mars 1995), o anchetă a G.A.T.T. privind conformitatea diferitelor acorduri comerciale regionale cu articolul XXIV al G.A.T.T. (care subliniază necesitatea ca partenerii din afara organizaţiei de integrare să nu fie afectaţi negativ), a arătat că din 70 de astfel de acorduri existente doar 4 indeplineau aceste condiţii, ele fiind dintre cele mai obscure.

Legată de această ultimă tendinţă, o intrebare ce apare frecvent in literatura privind evoluţiile din economia mondială este următoarea: există un conflict intre tendinţa de promovare a liberului schimb in plan global (multilateralismul, avansat in cadrul G.A.T.T.) şi aceea de creare de organizaţii de integrare economică (care promovează o liberalizarea comercială regională sau subregională)? Răspunsurile sunt diferite.

Unii autori sunt de părere că liberalizarea comercială regională consolidează procesul de liberalizare multilaterală a schimburilor de mărfuri. Această corelaţie pozitivă se realizează pe mai multe căi. In primul rand, participarea unei ţări la o organizaţie de integrare determină creşterea gradului său de deschidere externă, ceea ce micşorează in general presiunile pentru protejarea economiei naţionale. Pe de altă parte, acolo unde negocierile multilaterale au eşuat sau au fost tergiversate – de pildă in ceea ce priveşte eliminarea aplicării unor bariere netarifare – acordurile regionale au inregistrat progrese semnificative, ceea ce reprezintă o experienţă de referinţă (ilustrativ din acest unghi este procesul de creare a pieţei interne unice in cadrul Uniunii Europene). Un argument in plus in favoarea unei corelaţii pozitive intre cele două fenomene este acela că, odată constituită o organizaţie de integrare puternică, partenerii săi comerciali situaţi in apropierea sa geografică nu o pot ignora şi vor face demersuri de a se alătura ei, militand, de asemenea, pentru o liberalizare a schimburilor comerciale reciproce. De pildă, ţările foste comuniste europene nu au putut ignora efectele creării pieţei interne unice in imediata lor apropiere şi au incheiat, la randul lor, acorduri de constituire a unor zone de liber-schimb cu Uniunea Europeană. Ca urmare, pe baza lor, la nivelul anilor 2003-2005 va funcţiona cea mai extinsă zonă de liber-schimb din lume, in Europa.

Argumentele lui L. Thurow in acelaşi sens erau următoarele: “Dacă fiecare bloc (comercial- n. trad.) girează coordonarea sa macroeconomică internă mai bine decat lumea de astăzi o face pe plan global, s-ar putea ca o creştere economică mai puternică in interiorul fiecărui bloc să genereze mai multe schimburi şi să depăşească cu mult avantajele ipotetice ale unei economii mondiale mai deschise, dar cu o creştere mai lentă”. (La maison Europe, Calamann-Levi, 1992).

Oponenţii regionalizării consideră că aceasta induce unele consecinţe nefaste asupra liberalizării in plan global a comerţului internaţional (R.C. Hine, 1992). In primul rand este deturnat interesul autorităţilor de la negocierile globale, ele concentrandu-şi eforturile către infăptuirea obiectivelor regionale. In al doilea rand, acordurile de integrare regională pot introduce clauze restrictive pentru relaţiile cu terţii şi este dat exemplul S.U.A., care, in acordurile sale preferenţiale cu Canada a introdus reguli de origine severe, care restrangeau posibilitatea cooperării cu parteneri din alte ţări in fabricarea produselor respective.

In opinia altor autori, raportul dintre cele două tendinţe – liberalizarea comercială regională şi cea globală va fi determinată in mod decisiv de evoluţia raportului de forţe de pe plan mondial. Un exemplu interesant il oferă Runda Uruguay, care a fost finalizată in cele din urmă, după o adevărată bătălie comercială, pe baza unui compromis intre cele două mari puteri comerciale ale lumii, S.U.A. şi U.E. Acordul referitor la liberalizarea multilaterală a schimburilor cu produse agricole s-a incheiat prin acceptarea, in cea mai mare parte, a propunerilor americane de către reprezentanţii comunitari. In exprimarea unui specialist francez, F. Teulon, “Runda Uruguay poate fi analizată ca o tentativă a S.U.A. de a-şi restaura leadership-ul pornind de la noile reguli comerciale”. (La nouvelle economie mondiale, PUF, 1994). Dacă pană de curand regulile internaţionale in materie de comerţ internaţional au fost impuse sau promovate de către S.U.A., ca putere hegemonică imediat după cel de-al II-lea război mondial sau dominantă din anii 70, in viitor este posibil totuşi ca Uniunea Europeană să dobandească o forţă de influenţă mai mare in acest domeniu pe plan mondial.

Organizaţia Mondială a Comerţului

Organizaţia Mondială a Comerţului a fost infiinţată in anul 1995. Sediul acestei organizaţii este la Geneva şi număra, la sfarşitul anului 2004, 148 de state membre. Deşi este una dintre cele mai recente organizaţii internaţionale, sistemul comercial multilateral pe care il guvernează funcţionează incă de la sfarşitul celui de-al doilea război mondial. OMC este succesoarea GATT (Acordul General pentru Tarife şi Comerţ), iar principala sa preocupare este legată asigurarea condiţiilor pentru derularea unor schimburi comerciale cat mai libere.

In ultimii 50 de ani, comerţul internaţional a cunoscut o creştere excepţională, de peste 22 de ori, iar GATT şi OMC au avut o contribuţie importantă in susţinerea acestei evoluţii. Sistemul comercial multilateral actual s-a dezvoltat de-a lungul timpului printr-o serie de negocieri comerciale, denumite şi runde de negocieri. Primele runde s-au concentrat, in principal, pe reducerea tarifelor, dar negocierile ulterioare au inclus şi alte domenii de negociere, ca măsuri antidumping şi alte bariere netarifare. Ultima rundă de negocieri finalizată, derulată in perioada 1986 – 1994 şi numită Runda Uruguay, a fost şi cea care a condus la crearea OMC.

Principalele scopuri ale Organizaţii Mondiale a Comerţului se află in stransă legătură cu obiectivul central de a asigura un comerţ liber intre statele membre:

  • Să administreze acordurilor comerciale

  • Să acţioneze ca un forum pentru negocieri comerciale

  • Să reglementeze disputele comerciale dintre statele membre

  • Să organizeze periodic examinări ale politicilor comerciale ale statelormembre

  • Să asiste ţările in dezvoltare in domeniul politicilor comerciale, prin intermediul asistenţei tehnice şi al programelor de training

  • Să coopereze cu celelalte organizaţii.

Deciziile in cadrul OMC sunt luate, de regulă, prin consens. Votul majoritar nu a fost utilizat niciodată in OMC şi foarte rar in GATT, dar el este o opţiune.

Cel mai inalt nivel decizional in cadrul OMC este Conferinţa Ministerială, care se reuneşte o dată la doi ani. Următorul nivel de conducere este Consiliul General, care se reuneşte de cateva ori pe an. Cel de-al treilea nivel este cel al consiliilor pe domenii ( Consiliul comerţului cu mărfuri, Consiliul comerţului cu servicii, Consiliul privind drepturile de proprietate intelectuală), care au in subordine numeroase comitete specializate, grupuri de lucru şi organisme subsidiare, in funcţie de fiecare acord in parte. Din structura organizatorică a OMC mai face parte şi secretariatul, care nu are atribuţii de conducere, ci de asistenţă tehnică pentru celelalte organe de conducere ale OMC.

Back to Top