Conflictul, esenţa şi cauzele.

Conflictul – este o stare tensionala, o neînţelegere care apare atunci când două sau mai multe părţi trebuie să intre în interacţiune pentru a îndeplini o sarcina, a lua o decizie sau a soluţiona o problema şi: - interesele părţilor sunt diferite.

- acţiunea unei părţi determina reacţia negativa la cealaltă,

- părţile se critica reciproc când nu pot soluţiona ceva.

Tipuri de conflict:

După efectul asupra organizaţiei:

a. Conflict funcţional – este o confruntare dintre idei, tensiune creativă care are efecte pozitive asupra organizaţiei. Este o confruntare dintre părerile diferitor părţi la modul de realizare a obiectivelor.

b. Conflict disfuncţional – conflict dintre persoane, la bază stau sentimentele şi emoţiile de antipatie. Are efecte negative asupra organizaţiei.

După sfera de cuprindere:

a) Conflict intrapersonal

b) Conflicte interpersonale

c) Conflicte dintre grupuri

In funcţie de durata şi modul de evoluţie:

a) Conflict spontan

b) Conflict acut

c) Conflict cronic

După modul de repartiţie a câştigului

a) Conflict simetric- când câştigurile şi pierderile sunt egale(conflict de ordin cantitativ).

b) Conflictul nesimetric- când valoarea câştigurilor este diferita de valoarea pierderilor(conflict de ordin calitativ).

Din punct de vedere al cauzelor apariţiei

a) Conflictul obiectivelor - părţile implicate în conflict văd în mod diferit situaţia obiectului în viitor

b) Conflictul opiniilor –sunt divergenţe privitor la modul de atingere al obiectivelor

c) Conflictul emotiv –se manifestă atunci când diferă sentimentele care stau la baza relaţiilor dintre părţi ca personalităţi.

Cauzele apariţiei conflictului

1. La conflictul intrapersonal - contradicţiile omului cu sine însuşi, dilema alegerii dintre doua alternative. De obicei este conflictul cauzat de obiective contradictorii existente la om sau opinii diferite referitor la careva fenomen.

2. Cauzele conflictului interpersonal:

a) Aspecte individuale( valori, comportamente.

b) Deficitul de resurse

c) Definirea ambigua a obiectivelor individuale

d) Eşalonările ierarhice – diferenţierea dintre simbolurile puterii

e) Sexismul – tratarea diferita a sexelor;

f) Hărţuirea sexuala;

g) Diferenţa dintre pregătirea profesionala, capacitatea de efort şi rezistenţa la stres;

h) Diferenţa de caracter, comportament şi stil de munca;

i) Criza comunicării.

3. Cauzele conflictului dintre grupuri

a) Interdependenta dintre posturi şi compartimentele structurii formale;

b) Diferenţele de obiective;

c) Diferenţele de percepere – existenta stereotipurilor;

d) Definirea ambigua a obiectivelor colective.

e) Deficitul de resurse

Consecinţe ale conflictului

  • Creşterea coeziunii grupului in cazul ameninţării din exterior;

  • Modificări în interiorul grupului şi posibilitatea apariţiei unui lider autoritar;

  • Înrăutăţirea comunicaţiilor dintre grupuri;

  • Formarea stereotipurilor şi a perceperilor eronate;

  • Polarizarea părerilor, valorilor şi atitudinilor;

  • Climat nefavorabil in colectiv;

  • Scade coeziunea in cazul conflictului din interiorul grupei;

  • Poate favoriza stresul.

Forme ale luptei de conflict:

  • boikot

  • sabotaj

  • greva şi mitinguri

  • agresiunea verbala(acuzaţii, bârfe, înjosiri, descreditarea)

  • compromiterea şi urmărirea

  • intriga şi crearea clicelor

    Dirijarea situaţiei de conflict

    Soluţionarea conflictelor interpersonale este în funcţie de două variabile:

    1.Cum individul priveşte la interesele oponentului.( Predispunerea spre cooperare).

    2.Cum individul apără interesele proprii.(insistenţa în promovarea interesului personal)

    În funcţie de aceşti parametri se pot identifica cinci stiluri de soluţionare a acestui tip de conflict.

     Stiluiri de solutionare a conflictelor interpersonale

     Concurenta (lupta) este în cazul când partea implicată în conflict îş-I apără puternic(insistent) interesul fără a acorda atenţie intereselor oponentului. P-u a utiliza un astfel de stil este nevoie de a avea putere şi avantaje fizice. Aici conflictul are un învingător şi un învins, câştigul îi revine învingătorului iar pierderea celui învins. Conflictul dintre şefi şi subalterni. De obicei câştiga şeful.

    Ocolirea sau evitarea. Daca pârtile nu acorda atenţie oponentului(nu doresc să coopereze) şi îşi apără slab interesele proprii atunci conflictul poate fi evitat. Dacă conflictul este subiectiv o astfel de modalitate de soluţionare este favorabila dar daca este subiectiv ocolirea nu trebuie acceptata deoarece se pierde timpul şi conflictul poate numai sa se agraveze. Astfel această abordare a conflictului se sfârşeşte cu pierderi pentru ambele părţi implicare în conflict.

    Colaborarea presupune acceptarea ideilor şi scopurilor oponentului, dar nu şi neglijarea intereselor proprii .Se manifesta atunci când ambele părţi sunt la fel de puternice, la fel de interesate de rezolvarea conflictului. Colaborarea transforma oponenţii in parteneri şi problemele se rezolva definitiv prin înlăturarea cauzelor de conflict. Ambii câştiga.

    Acomodarea-este un caz când unui oponent mai slab i se acorda multă atenţie. Acomodarea presupune renunţarea la interesele personale care sunt minore in folosul oponentului de conflict. Se face acomodarea când problema discutată este mai importanta pentru oponent decât pentru noi, adică in cazul conflictului nesimetric. Acomodarea are un aspect de altruism. Persoana ce utilizarea acest stil în soluţionarea conflictului este supusă riscului de a fi percepută ca slabă, care uşor este influenţată.

    Compromisul - este situaţia când problemele se rezolva prin găsirea unui numitor comun. Când câştigurile şi pierderile se împart aproximativ egal. Este strategia cea mai des utilizata mai ales in cazul persoanelor care se afla la acelaşi nivel ierarhic sau au putere aproximativ egala. Compromisul este indicat in situaţii când este lipsa de timp problemele urmând sa fie revăzute ulterior.

    Strategia preîntâmpinării conflictului presupune masuri cu caracter organizatoric şi de explicare cum ar fi:

    1. Asigurarea respectării normelor de conduita internă, a tradiţiilor şi eticii de serviciu.

    2. Repartiţia echitabila a resurselor şi recompenselor, înlăturarea deficitului de resurse.

    3. Schimbarea structurii organizatorice şi a sistemei de gestiune.(p-u compartimentele conflictuale este creat un mecanism integrator cum ar fi un curator sau coordonator comun; unirea unor compartimente cu obiective asemănătoare

    4. Determinarea şi descrierea exactă a obiectivelor individuale şi de grup.

    5. Stimularea şi îmbunătăţire comunicaţiilor

    6. Îmbunătăţirea condiţiilor de munca.

    7. crearea unui sistem de recompense şi stimulente pentru alele subdiviziuni şi persoane care contribuie la preintimpinarea conflictelor disfuncţionale.

    Strategia de soluţionare a conflictului este îndreptată spre a convinge şi impune părţile conflictuale de a înceta acţiunile ostile, de a începe negocierile şi de a găsi o aşa ieşire din situaţie ce ar evita înfrângerea unei din părţi. P-u soluţionarea conflictului managerul trebuie să convingă oponenţii, dar dacă situaţia dictează se poate de recurs la constîngere prin intermediul mecanismelor administrative(emiterea ordenilor;¸directivelor;dispoziţiilor)

    Stresul, cauze şi efecte

    Stresul - este starea biologica de alerta care mobilizează corpul pentru a răspunde sau riposta la solicitări sau ameninţări. Stresul apare in orice situaţie în care starea de echilibru sau integritatea psihică sau fizică a organismului este ameninţată de factori interni şi externi şi faţă de care omul nu dispune de slutii-tip. Nimeni nu poate şi nu trebuie să evite stresul, el trebuie cunoscut şi controlat. Stresul are doua componente:

    1.Agentul stresor, desemnat prin factori nocivi de natura fizica(zgomote, vibraţii, traumatisme, arsuri etc), chimica, psihologica sau biologica(viruşi, bacterii, paraziţi).

    2.Starea organismului - răspunsuri emoţionale ce exprima prin comportarea individului, limbajul, activitatea motorie.

    Cauzele stresului:

    1.Conflicte familiare.

    2.Conflicte profesionale.

    3.Cauze sociale.

    4.Din sfera vieţii intime(complexe de inferioritate, insatisfacţie legate de trebuinţe biologice, tristeţe cauzată de subsolicitare, monotonie etc.).

    După efectele sale stresul poate fi:

    1.Pozitiv- eustres.

    2.Negativ- distres.

    Eustres – forma benefica care acţionează energizant, duce la creşterea capacităţilor.

    Distres – când organismul supramobilizat refuza de a reveni la starea normala.

    Stresul din cadrul organizaţiei are doi stresori de natura psihica:

    1) Conflictul de rol – când persoana care are un post este supusa presiunii contradictorii ori inacceptabile.

    2) Ambiguitatea rolului – lipsa informaţiei şi necunoaşterea exacta a sarcinilor şi obiectivelor.

    Cauze ale a stresului pentru manageri

    1. Complexitatea şi diversitatea şi noutatea lucrului managerial.

    2. Responsabilitatea înalta.

    3. Ritmul alert de adoptare a deciziilor.

    4. Subordonaţi slab pregătiţi.

    5. Centralizarea excesiva a autoritarii

    6. Ziua de munca nelimitata.

    7. Stil de management neadecvat.

    Cauze a stresului la subalterni

    1. Incompatibilitatea cu managerul

    2. Delegarea excesiva practicat de şef

    3. Teama de pierde postul

    Cauze comune pentru şefi şi subalterni

    1. Dispoziţii inaplicabile primite de la şef

    2. Presiunea timpului

    3. Motivaţia nesatisfăcătoare

    4. Aspiraţia spre funcţia mai superioara

    5. Lipsa aptitudinii şi pregătirea necesara

    6. Tensiuni familiare

    Factori de influenţa a stresului organizaţional

    1. Tipul de caracter

    Tip A – activi, B – calmi (pasivi), tip A,B- intermediar. Tipul A- mai mult expuşi la stres.

    2. Profesia şi nivelul de calificare(compar. desfacere, aprovizionare este mai supus ca cel de contabilitate, personal.

    3. Dimensiunile organizaţiei - dependenţă inversă.

    4. Vârsta

    5. Sexul. Agenţii stresori acţionează indiferent de sex, diferă modul de reacţie. Femeia devine pasivă, dezorientată, iar bărbatul reacţionează prin agresivitate.

    6. Nivelul de dezvoltare a economiei

    Consecinţe ale stresului organizaţional

    1. Efecte subiective–agresiunea, apatie, depresiunea, oboseala, nervozitatea, scăderea încrederii în sine.

    2. Efecte comportamentale – predispoziţia spre accident, alcoolism, abuz de cafea sau fumatul, râs nervos.

    3. Efecte cognitive – scăderea atenţiei, concentraţiei şi blocaj mintal.

    4. Efecte fiziologice – creşterea pulsului, tensiunii, transpiraţii reci, valuri de căldură şi frig, uscăciuni in gura.

    5. Efecte organizaţionale – absenteism, demisii, productivitate scăzuta , reducerea responsabilităţii şi loialităţii.

    Managementul stresului poate fi privit sub doua aspecte:

    1. Sub aspect organizaţional – consta in cercetarea celor doua cauze; ambiguitatea rolului şi conflictului de rol şi determinarea nivelului optim de responsabilitate a salariatului .

    2. Abordarea individuală – când se pune accentul pe cunoaşterea stresului astfel incit individul sa-si modifice atitudinea din una pesimista şi fatalista in una pozitiva.

Back to Top