Decizia este definită ca actul raţional de alegere a unei linii de acţiune prin care se urmăreşte realizarea obiectivelor ţinându-se cont de resursele disponibile. A decide înseamnă a alege dintr-o mulţime de variante posibile de acţiune, ţinând cont de anumite criterii, pe acea care este considerată cea mai avantajoasă pentru atingerea unor obiective. Decizia este punctul central al activităţii de management, întrucât ea se regăseşte în toate funcţiile acestuia. Read More

Sistemul decizional – ansamblul elementelor interdependente care determină elaborarea şi fundamentarea deciziilor (sau ansamblul deciziilor adoptate şi aplicate, structurate conform sistemului de obiective şi configuraţiei ierarhiei manageriale).

Scopul principal al deciziei de management e optimizarea în dinamică a corelaţiei dintre posibilităţile reale ale organizaţiei şi cererea de produse şi servicii. Pentru ca o decizie să fie calitativă (efectivă) ea trebuie să corespundă următoarelor cerinţe:

1. Fundamentată ştiinţific.

2. Să fie adoptată de persoane care au dreptul legal, împuternicirea şi autoritatea necesară.

3. Decizia să fie clară, concisă, logică şi să nu se contrazică cu ea însăşi şi alte decizii luate anterior la problema dată.

4. Să fie adoptată la momentul oportun şi timpul util.

5. Să fie completă

Elementele procesului decizional sînt:

Decidentul – individul sau mulţimea de indivizi care urmează să aleagă varianta cea mai avantajoasă din mulţimea posibilă;

Alternativele – mulţimea variantelor decizionale.

Criteriile de decizie – puncte de vedere a decidentului în baza cărora se stabilesc alternativele şi se selectează varianta optimă.

Stări ale naturii ( mediul ambiant)– sunt situaţii concrete care fac ca fiecărei alternative să corespundă o anumită consecinţă

Obiectivele – consecinţele propuse care vor fi realizate. Mulţimea consecinţelor – ansamblul rezultatelor potenţiale ce s-ar obţine potrivit fiecărui criteriu şi fiecărei stări a condiţiilor prin aplicarea variantelor decizionale.

Tipologia deciziilor:

După importanţă:

a) Decizii strategice.

b) Decizii tactice (realizarea unei probleme reale în practică).

c) Operative sau curente – înlăturarea sau corectarea unor abateri şi perturbaţii.

După natura problemei avem:

d) decizii economice.

e) Decizii tehnice.

f) Decizii sociale.

g) Decizii organizatorice.

După gradul de cunoaştere a procesului studiat:

h) În condiţii de certitudine. Când se manifestă o singură stare a naturii pentru fiecare variantă alternativă a cărei probabilitate este egală cu unu.

i) În condiţii de risc. Când unei alternative îi corespund mai multe stări ale naturii cunoscându-se probabilitatea de manifestare a lor:

j) În condiţii de incertitudine - unei alternative îi corespund mai multe stări ale naturii dar nu se cunoaşte probabilitatea de manifestare a lor:

După numărul criteriilor:

k) Unicriteriale.

l) Multicriteriale

După nivelul de creativitate necesar la adoptare:

m) Decizii programate – cînd există deja un anumit contur de acţiune prin procedee, norme, politici reglementate şi stabilite preventiv. Cînd apare o problemă similară decizia se adoptă în baza experienţei anterioare.

n) Decizii neprogramate – sînt decizii referitor la problemele de domenii importante ce nu se încadrează în anumite scheme. Aceste decizii nu sunt limitate de careva politici, norme ori reguli. Există numai principii generale de orientare.. De obicei sunt adoptate în cazul unor probleme neprevăzute. Se bazează pe creativitatea, iniţiativa şi raţionamentul decidentului

După scopul urmărit.

a) Decizii de selectare a oportunităţilor - decizii adoptate de managerul ce doreşte să găsească căi de primi şi majora profitul la firmă. Mai sunt numite şi decizii de cercetare.

b) Decizii de soluţionare – decizii adoptate ca răspuns la apariţia unor anumite probleme concrete . Numărul mare al acestor decizii indică că firma are lacune în planificare şi nu sunt prevăzute toate consecinţele. Este nevoie de perfecţionat procesul de adoptare a deciziilor ce vizează activităţi pe perioade îndelungate. Ex. o avarie. Sunt legate strîns de deciziile de criză.

c) Decizii organizaţionale- sunt adoptate de manager în limitele formale ale puterii şi autorităţii formale, au spiritul de impersonalitate. De obicei acestea sunt decizii programate şi adoptarea lor poate fi transmisă subalternilor.

d) Decizii personale – adoptate de manager ca persoană particulară şi vizează satisfacerea intereselor de ordin personal.

După numărul persoanelor implicate în adoptare şi nivelul de centralizare

a. decizii individuale

b. decizii de grup

c. decizii centralizate

d. decizii decentralizate

Avantajele deciziilor în grup Dezavantajele deciziilor în grup
1.o viziune mai largă asupra problemei şi
analiză mai amănunţită
2.mai multe cunoştinţe, facte şi alternative
3.pe parcursul discuţiilor se concretizează
problema şi se minimizează incertitudinea
posibilelor alternative
4.participarea la adoptarea deciziilor contribuie
la creşterea satisfacţiei angajaţilor şi o străduinţă
mai înaltă în realizarea deciziilor în practică
1)ocupă mult timp, în cazul cînd deciziile
sunt programate este o irosire de resurse
2)deciziile de compromis pot să nu satisfacă
integral pe nimeni
3)mentalitatea de grup, normele de grup
împiedică la exprimarea părerilor şi punctelor
de vedere care diferă mult de celelalte.
4)Lipsa responsabilului de decizia adoptată

Sunt careva metode de a îmbunătăţi procesul de adoptare a deciziilor în grup şi a depăşi unele din neajunsurile acestea.1.În grup este o persoană(avocat al diavolului)care are dubii privitor la părerile şi propunerile celorlalţi. Sarcina lui este de a trezi la membri grupului alte abordări a problemei, refuzul unui compromis prematur. Ei impun managerii şi lucrătorii să cerceteze şi să explice riscurile legate de fiecare alternativă.2. Metoda apărării multiplicative. În grup sunt câţiva avocaţi care apără diferite variante. Opiniile minorităţii sau a nepopulare trebuie să fie apărate de colaboratorii cu influenţă maximă.3. Metoda asaltului de idei.În funcţie de cum procesul de adoptare a deciziei este perceput şi interpretat la diferite nivele(individual sau organizaţional  avem patru modele de adoptare a deciziilor.

Modelare proceselor economice şi metode de adoptare a deciziilor.

Modelul - este prezentarea obiectului, sistemului sau ideii într-o formă deosebită de cea iniţială. Principala caracteristică a modelului este simplificarea realităţii.

Necesitatea modelării este influenţată de factori, care condiţionează aplicarea modelelor în locul interacţiunii directe cu mediul real:

1. complexitatea– Realitatea este extrem de complexă însă modelul ajută la simplificarea mediului real până la nivelul perceperii lui,

2. experementatrea – sunt cazuri cînd este necesar mai întîi de testat şi experimentat diferite alternative, dar de făcut aceasta în realitate nu este cu putinţă sau e costisitor, de acea se recurge la modelare (executarea unei mostre, controlul ei în condiţii adecvate şi apoi producerea)

3. orientarea managerilor spre viitor. Este imposibil de a urmări fenomene care încă nu există sau nu vor fi. Astfel modelarea reprezintă o metodă sistematizată de examinare a viitorului şi a determina potenţialele consecinţe ale diferitor alternative.

Tipurile principale de modele:

1. modelul fizic – prezintă obiectul studiat, fie prin descrierea micşorată sau mărită. (Mostra, machetul)

2. modelul analogic – prezintă obiectul cercetat sub forma de analogii adică el se comportă cel real dar arată altfel.(graficul, scheme)

3. modelul matematic – descrierea prin simboluri a calităţii sau caracteristicilor obiectului sau acţiunii:

Toate metodele şi tehnicile de adoptare a deciziilor putem să le divizăm în doua categorii mari

Metode calitative – Brainstorming, Delphi, metoda carnetului colectiv, metoda Philips 66, metoda opiniei experţilor.

Metode cantitative-acelea care operează cu instrumentarul matematic

Astfel pentru fundamentarea deciziilor în condiţii de certitudine, cînd există o singură stare a condiţiilor obiective pentru fiecare variantă alternativă se va determina o singură consecinţă în cadrul fiecărui criteriu de decizie:

a. Când este un singur criteriu se alege alternativa a cărei consecinţă are utilitatea maximă.

b. La decizii multicriteriale se utilizează metoda Electre, metoda utilităţii globale, tabelului decizional, simulării decizionale.

La deciziile în condiţii de risc: – mai multe stări ale naturii, cunoscându-se probabilitatea de manifestare a lor: metoda speranţei matematice, metoda arborelui decizional, stimularea decizională.

La deciziile în condiţii de incertitudine. Decidentul nu dispune de informaţii necesare stabilirii probabilităţii de manifestare a condiţiilor obiective. În aşa situaţie se pot utiliza cîteva reguli.

1. Regula pesimistă:

Vop = max{min Uik };

U – utilitatea variantei I in condiţiile k

2. Regula optimistă:

Vop = max{max Uik };

3. Regula optimalităţii ( Hurwicz ):

Vop = max{a*U1ik+(1-a)* U0ik}

a – coeficient dat de decident; care are valoare între 0 şi 1

U1ik – utilitatea maximă;

U0ik– utilitatea minimă;

4. Regula proporţionalităţii:

Vop = max{ΣUik/n};

5. Regula minimizării regretelor:

Vop = min{max Rik}

Rik – regretul; Rik = max{Uik}-Uik


Back to Top