Indiferent de gradul de dezvoltare economică a unei ţări, mărfurile produse şi comercializate sunt de neconceput fără ambalaj. În momentul de faţă, la nivel mondial aproximativ 99% din producţia de mărfuri este ambalată. Considerat mult timp ca un simplu obiect utilitar, concepţia despre ambalaj s-a modificat considerabil, el fiind cel care permite circulaţia produselor din momentul fabricaţiei până la consumatorul final.

Importanţa ambalajului, considerat parte integrantă a unui sistem, este evidenţiată de principalele funcţii pe care ambalajul trebuie să le îndeplinească. Acestea sunt: conservarea şi protecţia produselor, manipulare, transport, depozitare, informarea şi promovarea produselor.

Dezvoltarea spectaculoasă a ambalajului este strâns legată de evoluţia modului de viaţă şi de consum. Bazată pe tehnologii de vârf, ambalarea este însoţită de costuri importante asociate fazei de post-comun, impact asupra mediului înconjurător şi asupra consumatorului. Fără ambalare, materialele ar fi în dezordine şi ineficiente. Ambalarea şi ambalajul sunt definite pe numeroase căi. Din punct de vedere etimologic, ambalajul (packing, emballage) conţine prefixul „en” şi cuvântul „balla”, al cărui sens este de „a strânge în balot”. Ambalarea (packing, conditionnement) derivă din cuvântul latin „condere” cu sensul de a stabili, a stabiliza, prezentare stabilă.

Marca este considerată, în prezent, un element fundamental al strategiei comerciale a întreprinderii, strategie bazată pe diferenţierea pe care aceasta o introduce în oferta de produse şi servicii. Fiind un mijloc de identificare a produselor unei anumite întreprinderi, marca oferă cumpărătorului posibilitatea orientării sale mai rapide spre produsele verificate din punct de vedere al calităţii, aparţinând producătorilor care şi-au câştigat o bună reputaţie. Alături de funcţiile considerate clasice – de identificare a produselor şi serviciilor şi de garanţie a unui nivel calitativ constant al acestora – în condiţiile diferenţierii tot mai accentuate a ofertei de mărfuri, s-a afirmat şi se accentuează în continuare funcţia de concurenţă a mărcii.

De la diferenţierea produselor unei anumite întreprinderi, prin calitate sau prezentare, sa- ajuns la o diferenţiere a mărcilor aceleiaşi întreprinderi, prin multiplicarea modelelor, tipurilor, culorilor. Un exemplu bine cunoscut este cel al mărcilor de automobile. Aceeaşi marcă (Ford, Peugeot, Fiat, Volkswagen) reprezintă un număr din ce în ce mai mare de modele. Dinamismul accentuat al mărcilor, sprijinit de publicitate, a determinat apariţia funcţiei de reclamă a mărcii. Marca reprezintă o componentă în acea „aureolă de marketing” care înconjoară produsul ţi care constituie adesea un element mai puternic chiar decât caracteristicile lui intrinseci.

În literatura de specialitate pot fi puse în evidenţă orientări diferite privind definirea mărcilor. Potrivit majorităţii opiniilor, marca este un semn care permite unei persoane fizice sau juridice să distingă produsele, lucrările sau serviciile sale de cele ale concurenţilor. „O marcă este un nume, un termen, un semn, un simbol sau un desen, ori o combinaţie de aceste elemente, destinate să ajute la identificarea bunurilor sau serviciilor unui vânzător sau grup de vânzători şi la diferenţierea lor de cele ale concurenţilor”, /Kotler, Ph., 1997/. În acelaşi sens, Camera Internaţională de Comerţ o defineşte ca fiind semnul folosit sau pe care cineva doreşte să-l folosească pe un produs, cu un produs sau în legătură cu un produs, în scopul de a-l identifica sau de a distinge produsele unei întreprinderi de cele ale altor întreprinderi.

Back to Top