Aditivii alimentari sunt utilizaţi pentru conservarea sau îmbunătăţirea calităţii produsului alimentar, fără a-i altera natura şi fără a-i ascunde defectele sau defectele materiilor prime folosite la prepararea lui. Aditivul nu este consumat ca aliment în sine şi nu este utilizat ca ingredient alimentar caracteristic.

Falsificarea este operaţia de modificare a valorii de întrebuinţare a unui produs în mod fraudulos. Falsificarea este sancţionată de lege.

Produsele alimentare sunt cele care se pretează, în general, cel mai bine pentru falsificare. Potrivit normelor legale de igienă pentru produsele alimentare, se consideră falsificare adaosul oricărei substanţe naturale sau sintetice în scopul mascării unor defecte ale produselor, modificării sau conferirii unor proprietăţi pe care produsul nu le justifică prin compoziţia sa.

Aşa cum s-a arătat, cărăuşul poartă răspunderea pentru lipsurile cantitative sau deprecierile calitative ale mărfurilor în perioada transportului, în baza contractului de transport, dacă lipsurile şi deprecierile îi sunt imputabile.

Răspunderea cărăuşului pentru integritatea mărfurilor transportate începe din momentul în care expeditorul a predat şi transportatorul a preluat marfa în vederea transportului, în condiţiile contractului încheiat între expeditor şi transportator. Răspunderea transportatorului se stinge în momentul predării încărcăturii către destinatar, sau altui cărăuş, dacă transportul este necesar să fie continuat.

Factorii care influenţează depozitarea produselor

Păstrarea şi pregătirea mărfurilor în vederea vînzării se realizează în spaţii special amenajate, adică în depozite. Păstrarea mărfurilor în aceste depozite poate fi temporară sau de lungă durată.

Păstrarea temporară este specifică produselor cu capacitate redusă de păstrare, de 2 - 20 zile, cum sunt unele produse alimentare uşor perisabile ca smîntîna, brînzeturile proaspete, conopida, cartofii noi, cireşele, piersicile etc.

Back to Top