Evoluţia conceptului de asigurare

Comunitatea de risc şi mutualitatea au constituit premise esenţiale pentru înţelegerea faptului că în faţa unor pericole doar “unirea face putere”, ca şi pentru a le face faţă este necesară constituirea unui fond comun al cărui utilizare să aibă loc pe baza principiului “toţi pentru unul şi unul pentru toţi”. Asigurarea este una dintre cele mai vechi invenţii a omenirii. Ideea ei se pierde în adâncimea secolelor. Primele forme de asigurare după părerea savanţilor, se întâlnesc cu două milenii înaintea erei noastre în legile lui Hammurabi, care prevedea încheierea unor înţelegeri între participanţi la caravana comercială cu privire la aceea ca să suporte colaborând unul din ei în drum de pe urma atacurilor tâlhăreşti, jafurilor, furturilor etc.

Ce se înţelege prin asigurare? Această întrebare a atras atenţia multor cercetători. Dezvăluirii problemelor asigurării îi sunt dedicate lucrările multor economişti şi jurişti din diferite ţări. Aproximativ fiecare savant, care s-a ocupat de problemele asigurării tindea să formuleze noţiunea proprie de asigurare.

Pentru discutarea teoriilor şi noţiunilor contemporane a asigurării, în anul 1960, la Luxemburg a fost convocat primul congres al Uniunii internaţionale a legislaţiei cu privire la asigurarea (AIDA).

Dificultatea constă în dezvăluirea esenţei acestei categorii economice, care este la prima vedere simplă şi clară, într-o astfel de noţiune, care pe de o parte nu va fi prea îngustă şi va cuprinde toate tipurile de asigurare, iar pe de altă parte să nu fie prea largă, ca să nu cuprindă în sfera sa elemente străine.

Examinarea noţiunilor de asigurare existente trebuie de început cu cea formulată de V. K. Raiher, deoarece ea a fost prima, iar apoi într-o oarecare măsură a fost pusă la baza celorlalte noţiuni, care au apărut mai târziu.

Asigurarea , după părerea lui, poate fi formulată ca o formă de organizare a unui fond bănesc centralizat din contul unor mijloace decentralizate: din alocaţiile făcute de participanţii la acest fond. Din punct de vedere al autorului importanţa acestei noţiuni reiese din universalitatea ei, ea putând să se aplice pentru toate tipurile de asigurare, indiferent de trăsăturile ei specifice, şi chiar asupra asigurării sociale.

Opiniile expuse mai târziu de către economişti şi alţi specialişti au arătat că această noţiune a întâlnit un şir de observaţii şi critică, din cauză că în ea nu au fost luate în consideraţie trăsăturile de bază şi rolul social-economic al activităţii economice care poartă denumirea de asigurare, şi de asemenea nu a fost efectuată deosebirea între funcţiile asigurării.

Altă noţiune este formată de Konişin F. V., conform ei asigurarea reprezintă una din metodele de formare a unui fond bănesc pentru recuperarea din contul primelor de asigurare a pierderilor în economia naţională, produse din cauza calamităţilor naturale sau accidentelor şi de asemenea pentru plata sumelor corespunzătoare în legătură cu survenirea unor evenimente anumite, legate de viaţa şi capacitatea de muncă a celor asiguraţi.

O altă noţiune este formată de savantul din fosta R.D.G. – G. Badera, care se deosebeşte de celelalte noţiuni prin aceea că ea face accent pe elementul de clasă a asigurării şi în ea se menţionează formele (principiile) de creare a fondului de asigurare.

Asigurarea – scrie el – este o formă organizată de creare de către colectivele de persoane sau diferite grupe ale rezervelor financiare care se bazează pe principii benevole sau obligatorii, şi care se află în mâinile clasei dominante în această perioadă de timp, şi în mâinile reprezentanţilor, pentru acoperirea necesităţilor care pot fi calculate, care apar în rezultatul unor evenimente întâmplătoare.

Unii autori, formulând noţiunea de asigurare, evidenţiază caracterul volitiv în acţiunile persoanelor, care participă la crearea fondului de asigurare. Din punctul lor de vedere, asigurarea reprezintă nişte relaţii economice concrete, care se formează sub influenţa nemijlocită a unor cerinţe obiective de dezvoltare a mijloacelor de producţie care iau naştere între diferite categorii de persoane şi colective, şi care se exprimă prin acţiuni volitive concrete a persoanelor în vederea transferării unei părţi din profitul său în fondul de asigurare, pentru folosirea acestor surse băneşti, în viitor, pentru recuperarea pagubelor pricinuite de calamităţi naturale şi alte accidente. Cu toate că această noţiune este foarte largă ea însă nu poartă un caracter universal, deoarece în esenţa, atinge numai asigurarea de bunuri.

O mare importanţă pentru dezvoltarea teoriei economice a asigurării o are noţiunea propusă de L. A. Motilov: “Asigurarea de stat – reprezintă o totalitate de relaţii economice şi financiare, prin intermediul cărora se redistribuie o parte din venitul naţional în interesele întăririi economiei producţiei obşteşti şi bunăstării salariaţilor pe calea unei metode deosebite de creare a fondului de asigurare din contul depunerilor băneşti efectuate de întreprinderi şi organizaţii, şi de asemenea de populaţie, pentru folosirea lor strict după destinaţie – despăgubirea pierderilor participanţilor la creerea fondului survenite de pe urma calamităţilor naturale, accidentelor, etc. Şi acordarea ajutorului suplimentar cetăţenilor (membrilor familiilor lor), în cazul survenirii unor evenimente legate de viaţa şi sănătatea lor.”

O noţiune asemănătoare cu cea a lui Motilov L. A., o întâlnim la juriştii din România – Văcărel Iulian şi Bercea Florin: “ Asigurarea exprimă relaţii de distribuire şi redistribuire a produsului intern brut, relaţii care apar în procesul constituirii şi utilizării fondului de asigurare în vederea desfăşurării neîntrerupte a activităţii economice, păstrării integrităţii bunurilor asigurate, protejării persoanelor fizice împotriva anumitor eveniment care le-ar putea afecta viaţa ori integritatea corporală, precum şi onorării obligaţiilor de răspundere civilă ce revin persoanelor fizice şi juridice faţă de terţi”.

Noţiunea de asigurare formulată în Legea Federaţiei Ruse cu privire la asigurări din 27 noiembrie 1992, articolul 2 sună astfel: “Prin asigurare se îţelege o totalitate de relaţii, menite să apere interesele patrimoniale ale persoanelor fizice şi juridice în cazul producerii unor evenimente (cazurilor asigurate) din contul fondurilor băneşti create din depunerile de asigurare (primele de asigurare) efectuate de ele”.

Asigurarea sub aspect juridic şi economic.

Conceptul de asigurare poate fi abordat din punct de vedere: juridic, economic şi financiar.

Din punct de vedere juridic - pentru a fi operantă, asigurarea trebuie să capete o formă juridică, fapt ce rezultă dintr-un contract ca lege a părţilor şi din legea propriu-zisă emisă de puterea legislativă. Astfel, contractul de asigurare şi legea de organizare a asigurărilor constituie izvoarele de drepturi şi obligaţii în materie de asigurări.

Din punct de vedere economic - asigurarea implică constituirea, în condiţii specifice, a fondului de asigurare, în legătură cu care pot fi puse în evidenţă câteva aspecte:

  • faptul că asigurarea se constituie sub formă bănească;

  • fondul de asigurare se constituie descentralizat, la nivelul fiecărei societăţi de asigurare, pe seama primelor de asigurare încasate;

  • constituirea şi utilizarea fondului de asigurare implică relaţii economice între părţi prin fluxurile băneşti pe care le presupune încasarea primelor şi apoi plata despăgubirilor aferente.

Din punct de vedere financiar – se poate aprecia că asigurarea se constituie într-un intermediar financiar între persoanele fizice asigurate care plătesc eşalonat primele de asigurare şi persoanele fizice sau juridice care au nevoie de resurse financiare suplimentare.

Premisele asigurării

Acestea rezidă din caracterul evenimentului asigurat:

    Caracterul aleator al evenimentelor la care se referă asigurarea . Atfel, evenimentul trebuie să fie întâmplător, realizarea lui să nu depindă de voinţa părţilor implicate în asigurare. În acest scop, pentru a fi asigurabil, evenimentul trebuie să fie posibil în viitor, cu consecinţe întrevăzute, dar totuşi nesigur sub aspectul producerii, a măsurii în care va provoca sau nu pagube şi sub aspectul localizării şi al duratei;

    Caracterul evaluabil al evenimentelor . Astfel, pentru a fi asigurat, evenimentul trevuie să poată fi cuprins în cercetarea statistică, să decurgă după legităţile evenimentelor întâmplătoare, încadrându-se în legile de calcul a probabilităţilor.

Posibilitatea de evaluare a evenimentelor se referă la numărul de cazuri care se pot ivi şi la nivelul la care e necesară acoperirea pagubelor. Aceasta face posibilă stabilirea primelor de asigurare ce urmează a fi plătite.

    Mutualitatea reflectă constituirea şi utilizarea fondului de asigurare după principiul “unul pentru toţi şi toţi pentru unul”.

Fondul de asigurare - constituit exclusiv sub formă bănească prin contribuţia unui număr mare de persoane fizice şi juridice - este utilizat în scopul înlăturării urmărilor generate de producerea evenimentelor asigurate.

    Extensia numerică a asiguraţilor reflectă o cerinţă în derularea procesului de asigurare. Numărul de asiguraţi trebuie să fie suficient de mare pentru necesităţile vizând calculul primelor de asigurare, evaluarea şi dispersia riscului, asigurarea unor resurse suficiente pentru constituirea fondului de asigurare şi utilizarea lui eficientă.

    Echidistanţa asiguraţilor faţă de risc e necesară, mai precis, se impune identificarea intereselor similare ale asiguraţilor pentru a promova o anumită formă de asigurare şi despăgubirea în acelaşi fel a asiguraţilor pentru o anumită categorie de riscuri.

    Mutualitatea fondului de asigurare are un rol deosebit de important. Din acest motiv nu intră în sfera asigurărilor rezervele centralizate ale societăţii sau ale agenţilor economici, chiar dacă acestea ar avea ca destinaţie acoperirea calamităţilor la nivel de referinţă. În consecinţă, conceptul de autoasigurare vehiculat în teoria economică nu are relevanţă pentru a explica conceptul de asigurare, tocmai pentru că nu are la bază premisa obligatorie a mutualităţii.

Promovarea asigurărilor implică următoarele condiţii obiective şi subiective:

Condiţii subiective:

    Interesul pentru asigurare ar putea fi interpretat prin simţul necesităţii de a identifica, preveni şi preîntâmpina evenimentele, riscurile generatoare de pagube. Acesta se află în corelaţie cu evoluţia generală a societăţii, cu nivelul ei de dezvoltare, cu nivelul de cultură şi civilizaţie a omului.

    Suportabilitatea financiară a asigurării se referă la posibilităţile financiare ale persoanelor fizice şi juridice de a suporta plata primelor de asigurare. Cu alte cuvinte, suportabilitatea financiară a asigurării poate promova interesul pentru asigurare, îl poate bloca sau îl poate amâna.

Condiţiile obiective se referă la caracteristicile impuse evenimentelor pentru a intra în sfera asigurărilor:

  • să fie sporadice;

  • să aibă o anumită regularitate;

  • să aibă extensie teritorială;

  • să se producă în viitor.

Delimitările conceptuale ale asigurării

În sensul cel mai larg, fie ca relaţie, fie ca sistem, asigurările pot fi abordate ca:

  • asigurări sociale şi

  • asigurări comerciale .

  • Asigurările sociale se referă la persoane, având menirea creării unor rezerve băneşti centralizate afectate protecţiei, sub diferite forme, a membrilor societăţii.

  • Asigurările comerciale sunt realizate de firme prin societăţi specializate şi pe principii economice. Asigurările comerciale pot fi: de bunuri, persoane sau răspundere civilă. Promovarea lor implică societăţile de asigurare - în calitate de asigurator şi persoana fizică sau juridică - în calitate de asigurat, aflate în raporturi oneroase vizând: plata unor prime de asigurare, preluarea protecţiei împotriva anumitor riscuri, despăgubirea pentru pagubele generate de riscurile asigurate.

Alte abordări economice şi financiare ale asigurării.

În ţările dezvoltate asigurările au devenit o importantă ramură a economiei naţionale pentru că, prin valoarea adăugată creată, societăţile de asigurare, de intermediere sau de prestări de servicii inedite participă la sporirea produsului intern brut, oferă locuri de muncă, participă la oferta de capital de împrumut pe piaţa financiară şi prin sumele acordate asiguraţilor contribuie la refacerea bunurilor distruse sau avariate.

Unii specialişti pun în evidenţă anumite valenţe ale asigurărilor:

  • calitatea de ramură prestatoare de servicii;

  • de intermediar financiar şi

  • de activitate financiară.

Asigurarea ca ramură prestatoare de servicii se relevă prin faptul că societatea de asigurare, în schimbul primelor de asigurare încasate, oferă asiguratului un produs necorporal specific, şi anume preluarea răspunderii pentru riscurile asigurate, securitatea pentru cazurile convenite prin contractul de asigurare.

Asigurarea ca intermediar financiar rezidă în faptul că, mai ales în asigurările de viaţă, societatea de asigurare oferă asiguraţilor nu numai protecţia de asigurare, ci şi instrumentele de economisire şi de fructificare a resurselor băneşti.

Asigurarea ca activitatea financiară constă în aceea că, în perioada derulării contractului de asigurare, asigurarea e influenţată atât de mărimea absolută nominală a sumei acumulate, cât şi de mărimea reală a acesteia. Astfel, contractul de asigurare apare ca o creanţă condiţionată emisă de asigurator şi achiziţionată de asigurat.

Conceptul de asigurare poate fi abordat din punct de vedere: juridic, economic şi financiar.

Din punct de vedere juridic - pentru a fi operantă, asigurarea trebuie să capete o formă juridică, fapt ce rezultă dintr-un contract ca lege a părţilor şi din legea propriu-zisă emisă de puterea legislativă. Astfel, contractul de asigurare şi legea de organizare a asigurărilor constituie izvoarele de drepturi şi obligaţii în materie de asigurări.

Din punct de vedere economic - asigurarea implică constituirea, în condiţii specifice, a fondului de asigurare, în legătură cu care pot fi puse în evidenţă câteva aspecte:

  • faptul că asigurarea se constituie sub formă bănească;

  • fondul de asigurare se constituie descentralizat, la nivelul fiecărei societăţi de asigurare, pe seama primelor de asigurare încasate;

  • constituirea şi utilizarea fondului de asigurare implică relaţii economice între părţi prin fluxurile băneşti pe care le presupune încasarea primelor şi apoi plata despăgubirilor aferente.

Din punct de vedere financiar – se poate aprecia că asigurarea se constituie într-un intermediar financiar între persoanele fizice asigurate care plătesc eşalonat primele de asigurare şi persoanele fizice sau juridice care au nevoie de resurse financiare suplimentare.

Back to Top