Clasele de asigurări şi clasificarea asigurărilor.

Asigurările de viaţă

Tipurile de asigurări care au o bază contractuală:

a) asigurările de viaţă, care includ: asigurarea la termen de supravieţuire, asigurarea de deces, asigurarea la termen de supravieţuire şi de deces (mixtă de viaţă), asigurarea de viaţă cu rambursarea primelor, asigurarea de căsătorie, asigurarea de naştere;

b) anuităţile;

c) asigurările de viaţă suplimentare: asigurările de deces din accident, asigurările de vătămări corporale, asigurările de incapacitate permanentă de muncă din boală, asigurările de incapacitate permanentă de muncă din accident, asigurările de incapacitate temporară de muncă din boală, asigurările de incapacitate temporară de muncă din accident, asigurările de spitalizare, asigurările de cheltuieli medicale, asigurările de boli grave, asigurările de şomaj, cînd acestea sînt subscrise suplimentar unui contract de asigurare de viaţă;

d) asigurările permanente de sănătate.

Clasele de asigurări de viaţă

(inclusiv transmiterea şi primirea în reasigurare):

1. Asigurările de viaţă, anuităţile şi asigurările de viaţă suplimentare prevăzute în prezentul compartiment la lit.a)-d), cu excepţia celor prevăzute la pct.2 şi 3.
2. Asigurările de căsătorie, asigurările de naştere.
3. Asigurările de viaţă şi anuităţile care sînt legate de fondurile de investiţii, prevăzute în prezentul compartiment la lit.a) şi b).

Asigurările generale

Clasele de asigurări generale:

Asigurările de accidente (inclusiv accidentele de muncă şi bolile profesionale), pentru care se acordă:

• despăgubiri financiare;
• despăgubiri în natură;
• despăgubiri mixte (financiare şi în natură);
• despăgubiri pentru vătămări corporale suferite de persoane în timpul transportului.

Asigurările de sănătate, pentru care se acordă:

• despăgubiri financiare;
• despăgubiri în natură;
• despăgubiri mixte (financiare şi în natură).

Asigurările de vehicule terestre (altele decît cele feroviare), care acoperă:

• daunele survenite la vehiculele terestre cu motor;
• daunele survenite la vehiculele terestre altele decît cele cu motor.

Asigurările de vehicule de cale ferată, care acoperă:

• daunele survenite la vehiculele de cale ferată care se deplasează sau transportă mărfuri ori persoane.

Asigurările de nave aeriene, care acoperă:

• daunele survenite la navele aeriene.

Asigurările de nave maritime, lacustre şi fluviale, care acoperă:

• daune survenite la navele fluviale;
• daune survenite la navele lacustre;
• daune survenite la navele maritime.

Asigurările de bunuri în tranzit, care acoperă:

• - daunele suferite de mărfuri, bagaje şi de alte bunuri transportate.

Asigurările de incendiu şi de alte calamităţi naturale, care acoperă:

• daunele suferite de proprietăţi şi de bunuri (altele decît bunurile cuprinse în clasele 3, 4, 5, 6 şi 7) cauzate de:
• incendiu;
• explozie;
• furtună;
• alte fenomene naturale, în afara de furtună;
• energie nucleară;
• alunecări de teren.

Alte asigurări de bunuri, care acoperă:

• - daunele suferite de proprietăţi şi bunuri (altele decît bunurile cuprinse în clasele 3, 4, 5, 6 şi 7), în cazul în care aceste daune sînt cauzate de furt, grindină sau îngheţ altele decît cele prevăzute la pct.8.

Asigurările de răspundere civilă auto, care acoperă:

• daunele ce rezultă din folosirea autovehiculelor (inclusiv răspunderea transportatorului).

Asigurările de răspundere civilă avia, care acoperă:

• daunele care rezultă din folosirea navelor aeriene (inclusiv răspunderea transportatorului).

Asigurările de răspundere civilă maritimă, lacustră şi fluvială, care acoperă:

• daunele care rezultă din folosirea navelor maritime, lacustre şi fluviale (inclusiv răspunderea transportatorului).

Asigurările de răspundere civilă generală, care acoperă:

• daunele din prejudiciul produs terţilor altele decît cele menţionate la pct.10, 11 şi 12.

Asigurările de credite, care acoperă următoarele riscuri:

• insolvabilitatea;
• creditul de export;
• vînzarea în rate;
• creditul ipotecar;
• creditul agricol.

Asigurările de garanţii pentru:

• garanţiile directe;
• garanţiile indirecte.

Asigurările de pierderi financiare, care acoperă:

• riscurile de şomaj;
• insuficienţa veniturilor;
• pierderile datorate condiţiilor meteorologice nefavorabile;
• nerealizarea beneficiilor;
• riscurile aferente cheltuielilor curente;
• cheltuielile comerciale neprevăzute;
• deprecierea valorii de piaţă;
• pierderile de rentă sau alte venituri similare;
• pierderile comerciale indirecte, altele decît cele menţionate anterior;
• pierderile financiare necomerciale;
• alte pierderi financiare, conform clauzelor contractului de asigurare.

Asigurările de protecţie juridică, ce acoperă:

• cheltuielile aferente procedurii judiciare şi alte cheltuieli cum ar fi: recuperarea pagubei suferite de asigurat într-o procedură civilă sau penală, apărarea ori reprezentarea asiguratului într-o procedură penală, administrativă sau împotriva unei reclamaţii îndreptate împotriva lui.

Asigurările de asistenţă ale persoanelor aflate în dificultate în cursul deplasărilor sau absenţelor de la domiciliu ori de la locul de reşedinţă permanentă.

Notă: Riscurile cuprinse într-o clasă nu pot fi incluse într-o altă clasă, cu excepţia riscurilor auxiliare.

Asigurările de bunuri, persoane şi răspundere civilă pot fi clasificate după mai multe criterii, dintre care menţionăm: domeniul (ramura) la care se referă, forma juridică de realizare a asigurării, riscurile cuprinse în asigurare, sfera de cuprindere în profil territorial, felul raporturilor ce se stabilesc între asigurător şi asigurat.

După domeniul la care se referă, asigurările pot fi grupate astfel: asigurări de bunuri, asigurări de persoane şi asigurări de răspundere civilă .

Asigurările de bunuri au ca obiect diferite valori materiale aparţinând persoanelor fizice sau juridice, care pot fi supuse acţiunii unor fenomene naturale sau accidentelor. Asigurările de bunuri cuprind o gamă variată de valori materiale, cum sunt: mijloacele de producţie fixe şi circulante, culturile agricole şi rodul viilor, animalele domestice, autovehiculele, navele maritime şi fluviale, aeronavele, clădirile şi alte construcţii, bunurile casnice şi alte categorii de bunuri aparţinând populaţiei.

Asigurările de persoane au ca obiect persoana fizică în sine, ele încheindu-se pentru diminuarea consecinţelor negative cauzate de calamităţi naturale, accidente, boli etc. sau pentru plata sumelor asigurate în legătură cu producerea unor evenimente în viaţa persoanelor (deces, împlinirea unei anumite vârste, pierderea capacităţii de muncă etc.).

Prin asigurările de răspundere civilă, asigurătorul îşi asumă obligaţia de a plăti despăgubirea pentru prejudicial adus de asigurat unor terţe persoane. Este vorba de prejudiciul ce poate fi cauzat prin producerea unor accidente concretizate în vătămare corporală sau deces ori în avarierea sau distrugerea unor bunuri sau în alte pagube pentru care asiguratul răspunde conform legii.

După obiectul de activitate stabilit prin contractul de societate şi statut, societăţile comerciale din domeniul asigurărilor pot practica următoarele categorii de asigurări: asigurări de viaţă, asigurări de persoane, altele decât cele de viaţă; asigurări de autovehicule; asigurări maritime şi de transport; asigurări de aviaţie; asigurări de incendiu şi alte pagube la bunuri; asigurări de răspundere civilă; asigurări de credite şi garanţii; asigurări de pierderi financiare din riscuri asigurate şi asigurări agricole.

După forma juridică de realizare, asigurările de bunuri, persoane şi răspundere civilă se grupează în asigurări prin efectul legii (obligatorii) şi asigurări facultative (contractuale).

Asigurările prin efectul legii izvorăsc din interesul economic şi social al întregii colectivităţi pentru apărarea avuţiei naţionale, menţinerea continuităţii procesului de producţie şi protejarea victimelor unor accidente.

Cu alte cuvinte, asigurarea prin efectul legii se introduce atunci când bunurile unui mare număr de persoane fizice sau juridice sunt ameninţate de anumite riscuri, astfel încât fiecare deţinător al bunului respective ar putea avea de suportat pagube mai devreme sau mai târziu, la producerea riscurilor respective.

Deci, pentru ca agenţii economici sau populaţia să poată primi despăgubirile necesare acoperirii pagubelor produse de calamităţi naturale sau accidente unor bunuri foarte importante (clădiri şi late mijloace fixe, animale, culturi agricole etc.) se instituie asigurarea acestora prin efectul legii.

În asigurările prin efectul legii, raporturile dintre asigurat şi asigurător, drepturile şi obligaţiile lor sunt stabilite prin lege. Aceasta înseamnă că asigurarea ia fiinţă în virtutea legii fără a se cere acordul de voinţă a celor care deţin bunurile respective sau al persoanelor fizice ori juridice ce intră sub incidenţa legii. Spre exemplu asigurarea de răspundere civilă auto se practică sub formă obligatorie aproape în toate ţările din Europa.

Asigurările facultative iau naştere pe baza contractului de asigurare încheiat între asigurător şi asigurat. Asigurătorul este obligat să accepte asigurarea facultativă propusă de asigurat, dacă acesta corespunde prevederilor din actele normative în vigoare. Pentru ca asigurătorul să accepte asigurarea propusă, este necesar ca persoana fizică sau juridică ce solicită încheierea acesteia să declare în scris toate datele necesare pentru identificarea bunului respectiv, împrejurările esenţiale privind natura şi sfera riscului.

De asemenea, este necesar ca persoana care solicită încheierea asigurării să fie de acord cu plata primelor de asigurare şi să respecte toate obligaţiile ce-i revin pe perioada valabilităţii contractului de asigurare. Pentru potenţialii asiguraţi, încheierea asigurării facultative depinde de voinţa lor, ei fiind singurii care pot decide în legătură cu contractarea asigurării.

După riscul cuprins în asigurare , asigurările pot fi clasificate astfel:

• asigurări împotriva incendiului, trăznetului, exploziei, mişcărilor seismice etc. bunurile asigurate contra acestor fenomene sunt: clădirile, construcţiile, utilajele şi instalaţiile, mijloacele de transport, mobilierul şi obiectele de uz casnic etc.;
• asigurări contra grindinei, furtunii, uraganului, ploilor torenţiale, inundaţiilor, prăbuşirii sau alunecării de teren etc. Împotriva acestor riscuri sunt asigurate de obicei culturile agricole şi rodul viilor;
• asigurări pentru boli, epizootii şi accidente care se practică în cazul animalelor;
• asigurări contra avariilor şi altor riscuri specifice (răsturnări, ciocniri, căderi, derapări etc.), la care sunt supuse mijloacele de transport şi încărcăturile aflate pe acestea, în timpul staţionării şi al mersului;
• asigurări împotriva unor evenimente ce apar în viaţa oamenilor, ca deces, boli, accidente etc. care pot duce la pierderea temporară sau definitivă a capacităţii de muncă;
• asigurări pentru cazurile de răspundere civilă care se referă la prejudicii cauzate terţelor persoane prin accidente de autovehicule prin exercitarea unei anumite activităţi etc.

După sfera de cuprindere în profil teritorial , asigurările pot fi grupate în asigurări interne şi asigurări externe.

Asigurările interne au caracteristaic faptul că, în general, părţile contractante domiciliază în aceeaşi ţară, bunurile, persoanele şi răspunderea civilă care fac obiectul lor se află pe teritoriul aceleiaşi ţări, iar riscurile asigurate se pot produce pe acelaşi teritoriu.

Asigurările externe au caracteristic faptul că apar în legătură cu persoane, răspundere civilă sau bunuri care ies în afara limitelor teritoriale ale ţării în care se încheie contractul de asigurare. În cazul acestor asigurări, una din părţile contractante ori beneficiarul asigurării domiciliază în altă ţară sau obiectul asigurării ori riscul asigurat se află, respectiv se poate produce, pe teritoriul unei alte ţări.

După felul raporturilor ce se stabilesc între asigurător şi asigurat, asigurările pot fi grupate în asigurări directe şi asigurări indirecte sau reasigurări.

Specific asigurărilor directe este faptul că raporturile de asigurare se stabilesc în mod nemijlocit între asiguraţi (diferite persoane fizice sau juridice) şi asigurător, fie prin intermediul contractului de asigurare, fie în baza legii. Spre deosebire de asigurările directe, reasigurarea apare ca un raport ce se stabileşte de fiecare datăîntre două societăţi de asigurare dintre care una are calitatea de reasigurat (cedent), iar celălat de reasigurător.

Reasigurarea are la bază contractul de reasigurare, prin intermediul căruia reasiguratul cedează unui reasigurător o parte din răspunderile pe care şi le-a asumat prin contractul de asigurare şi o parte din primele de asigurare încasate. În acest fel reasigurătorul (reasigurătorii) îşi asumă răspunderea de a perticipa la acoperirea pagubelor care se pot produce bunurilor cuprinse în contractul de asigurare în limitele menţionate în contractul de reasigurare.