Bazele activitatii investitionale

Concepţii privind climatul investiţional

Noţiunea de climat investiţional reflectă nivelul de atractivitate a unei ţări (ramuri, zone, regiuni) pentru alocarea investiţiilor.

După cum subliniază economistul rus, S.V.Fomişin, „în ştiinţa economică noţiunea de „climat investiţional” se află încă în proces de constituire. De obicei, prin climatul investiţional se subînţelege totalitatea factorilor politici, social-economici, financiari, socio-culturali, organizatorici, juridici şi geografici, care sunt prezenţi, într-o ţară sau alta, şi care atrag sau resping capitalul străin”.

Conceptul de investiţie

Nici o economie, fie agrară, fie industrială, postindustrială sau informaţională, nu poate pretinde la dezvoltare, dacă nu este susţinută financiar. Investiţiile, în modul cel mai direct, sînt tratate drept reper şi promotor al dezvoltării economice contemporane.

Cuvântul „investire” este de origine latină (investire = a îmbrăca, a acoperi) şi a apărut în limbajul economic, cu sensul de a face un efort bănesc iniţial pentru atingerea unor scopuri ulterioare. S-ar părea ca însăşi etimologia cuvântului „investire” ne sugerează semnificaţia acestui fenomen. Însă, analizând definiţiile existente în literatura clasică şi contemporană, am constatat că „investiţiile” sunt tratate în mod diferit.

Politica investiţionlă la nivel macroeconomic

Politica investiţională la nivel macroeconomic constituie o parte componentă a politicii economice promovate de stat. Politica investiţională de stat reprezintă un ansamblu de acţiuni socio-economice, juridice şi organizatorice, orientate spre utilizarea raţională a resurselor acestuia prin investire în sferele prioritare în scopul dezvoltării durabile a economiei; spre stimularea atragerii investiţiilor corporative, private şi străine la realizarea celor mai de perspectivă proiecte investiţionale.

Este de menţionat, că tradiţional în arealul intervenţiei statului se înscriu acele sfere ale economiei care necesitată investiţii centralizate masive, pentru care orientarea spre realizarea profiturilor nu este criteriu unic de eficienţă economică. Drept criteriu se impune interesul social. Aceste sfere sînt, de obicei, ramurile de bază: energetica, complexul industrial, infrastructura productivă (transportul, reţelele electrice, comunicaţiile etc.), infrastructura socială (ocrotirea sănătăţii, învăţămîntul, protecţia socială), ştiinţa fundamentală şi producţia scientofagă etc.

Totalitatea activităţilor şi operaţiunilor întreprinse în vederea înfăptuirii lucrărilor necesare realizării şi punerii în funcţiune-expluatare a unor obiective economice, sociale, etc. angrenând resurse materiale, umane, de muncă, precum şi timp, prin intervenţia diferitor factori constituie procesul investiţional.

Procesul investiţional se identifică cu totalitatea activităţilor şi operaţiunilor întreprinse de către subiectul activităţii investiţionale în vederea orientării resurselor investiţionale în obiecte investiţiionale, pentru ca acestea din urmă să genereze efecte de natură socio-economică şi de altă natură.

Surse interne de finanţare a investiţiilor

Succesul activităţii investiţionale, în mare parte, este determinat de asigurarea financiară a acesteia. Finanţarea investiţiilor are unconţinut unitar, dar complex, care reflectă utilizarea resurselor în corelaţie cu tehnica de constituire şi de mobilizare a lor. Resursele generate în cadrul finanţării interne, ca şi unele resurse din finanţarea externă, se regăsesc sau se mobilizează în contul investitorului pe măsura generării lor.