Terenurile se referă la activele materiale pe termen lung neuzurabile, care au o durată de utilizare nelimitată în desfăşurarea activităţii întreprinderii sau pot fi destinate închirierii.

Valoarea de intrare a terenurilor cuprinde valoarea de cumpărare, comisioanele brokerilor, plata pentru evaluarea terenurilor, alte servicii, impozitele de procurare a proprietăţii, cheltuieli pentru demolarea clădirilor inutile, plăţile pentru consultaţii, taxele pentru înregistrare, cheltuielile de verificare a existenţei sechestrului, gajului, ipotecii sau a altor restricţii legate de proprietate.

Terenurile se ţin la evidenţă separat:

1. Terenuri fără construcţii

2. Terenuri în construcţii

3. Terenuri cu zăcăminte

4. Terenuri arendate pe termen lung.

Pentru evidenţa terenurilor este destinat contul activ 122 “Terenuri”. În debitul acestui cont se reflectă valoarea de intrare sau reevaluată a terenurilor procurate (prin cumpărare sau arendă pe termen lung), iar în credit – valoarea de bilanţ a terenurilor ieşite. Soldul acestui cont este debitor şi reprezintă valoarea terenurilor la finele perioadei de gestiune.

Evidenţa analitică a terenurilor se ţine pe tipuri de terenuri, pe destinaţii şi locuri de situare.

Deoarece terenul are o durată de utilizare nelimitată uzura pentru el nu se calculează.

Terenul poate avea diferite destinaţii: de producţie, pentru vînzare (investiţii), pentru închiriere.

În cazul achiziţionării unui complex de obiecte la un preţ unitar, care include valoarea terenului şi a clădirilor amplasate pe această sumă plătită, această valoare se repartizează între obiectele cumpărate proporţional valorii venale a fiecărui obiect aparte.

Exemplul 1:

Pentru un complex, care constă dintr-un teren şi o clădire, întreprinderea a plătit 190 000 lei.

Pentru a lua la evidenţă acest complex este nevoie de separat valoarea terenului de valoarea clădirii, fiindcă numai pe clădire se va calcula uzura. Pentru aceasta determinăm preţul de piaţă aparte a clădirii şi a terenului care constituie:

- terenul – 140 000 lei,

- clădirea – 6 0 000 lei

_________________________

Total – 200 000 lei.

Coeficientul de corelare a preţului de cumpărare şi a valorii de piaţă a lotului constituie:

C={190000}/{200000}=0.95

Pentru determinarea valorii fiecărui obiect efectuăm următoarele calcule:

- terenul          140 000 x 0,95 = 133 000

- clădirea      60 000 x 0,95 = 57 000

                        _____________________

                                           Total 190 000

Astfel, valoarea de intrare a terenului va constitui 133 000 lei, iar valoarea de intrare a clădirii – 57 000 lei


Back to Top