Conceptul de zonă economică liberă

O zonă de liber schimb este un ansamblu geografic şi economic în care nu există nici un obstacol al schimburilor de mărfuri şi servicii, nici taxe vamale, nici obstacole tarifare. Formarea unei zone de liber schimb poate să fie considerată ca un prim pas spre unificarea economică a regiunii respective.

Prin zonă economică liberă se desemnează un „port liber”, „un depozit liber”, „un aeroport liber”, aflate pe teritoriul unei ţări sau în zona de frontieră a două sau mai multe state, în care sunt eliminate o serie de taxe şi restricţii vamale.

Din punct de vedere al macroeconomiei, zona liberă reprezintă „un port, aeroport sau o parte din teritoriul naţional în care comerţul este liberalizat prin desfiinţarea oricăror restricţii cantitative sau taxe vamale”. Din punct de vedere juridic zona de comerţ liber este o „formă caracteristică de integrare economică ce se concretizează prin acordul dintre statele membre de a înlătura diversele bariere tarifare şi netarifare din calea tuturor sau numai a unor produse care fac obiectul schimburilor comerciale reciproce”.

Unii specialişti subliniază că zona liberă este cea mai completă formă a regimurilor vamale suspensive, o enclavă a teritoriului unei ţări, unde mărfurile au acces liber, sunt scutite de taxe de import-export şi unde există o serie de facilităţi, cum ar fi regimul liberal asupra profitului realizat.

Art. 1, Legea cu privire la zonele economice libere nr. 440/2001 prevede că „zonele economice libere (zonele antreprenoriatului liber), sunt părţi ale teritoriului vamal al R.M., separate din punct de vedere economic, strict delimitate pe tot perimetrul lor, în care pentru investitorii autohtoni şi străini sunt permise, în regim preferenţial, anumite genuri ale activităţii de întreprinzător”.

În concluzie, putem spune că zona economică liberă (ZEL) este o regiune geografică, aparţinând uneia sau mai multor ţări, în care relaţiile economice se dezvoltă fără nici un fel de îngrădiri din partea statului respectiv. Crearea ZEL este realizată cu scopul de a favoriza dezvoltarea şi integrarea economică în zona respectivă. Aceste zone mai sunt denumite şi zone de comerţ liber, de iniţiativă liberă, de prelucrare a produselor de export, zonă fără taxe vamale, zonă liberă industrială etc.

În afara ZEL propriu-zise, a devenit frecventă şi crearea unor zone comerciale libere, numite fie „zone economice speciale” (ca în China), „zone libere deschise” (idem), fie „zone economice internaţionale” (cum ar fi cea propusă de Suedia între Marea Nordului şi Marea Neagră), unele dintre ele întinzându-se pe regiuni continentale, cum ar fi zonele propuse pentru statele din CSI, statele central-europene, zona panamericană sau asiatică ale liberului schimb.

Scurt istoric al zonelor libere. Încă de demult zonele libere erau cunoscute sub denumirea de porturi libere, dar originea lor nu este bine datată. Primul port liber la Marea Mediterană, Cartagina, este menţionat încă din anul 814 î.e.n. Zone libere comerciale au existat în China, Grecia, Roma Antică, zona Mediteranei, coasta de vest a Africii şi a Feniciei.

Aproape 70 de oraşe din nordul Europei, aflate la încrucişarea unor importante drumuri comerciale, se bucurau de statutul de oraş liber pentru comerţul cu mărfuri încă din sec. XIII, toate fiind cuprinse în Liga Hanseatică.

Primele porturi libere italiene au fost Toscana (1547) şi Livorno (1696). Sec. XVIII şi XIX cunosc o adevărată proliferare de porturi libere: Gibraltar (1704), Civita Vecchia (1732), Bangkok (1782), Singapore (1819), Hong Kong (1842), Macao (1849). În Franţa, Marsilia este declarat porto-franco în timpul lui Ludovic al XIV-lea (1669), iar în 1860 este declarată zonă liberă Haute-Savoie. La sfârşitul sec. XIX Italia declară Genova zonă liberă, Danemarca – Copenhaga, iar Grecia – Salonicul.

Cele mai multe zone libere au fost realizate în sec. XX, când sunt încheiate şi primele acorduri de comerţ liber între state.

Regimul de zonă liberă în porturile româneşti are o veche tradiţie. Se atestă în 1834 oraşul Galaţi – port liber, în 1866 oraşul Brăila – zonă liberă, iar între 1870 şi 1931 a funcţionat în regim de zonă liberă portul Sulina.

Scopul înfiinţării zonelor libere era de a favoriza dezvoltarea economiei prin atragerea investiţiilor de capital străin şi de a dezvolta un sector de producţie orientat spre export.

Un regulament de exploatare a zonelor libere este cel pentru zonele italiene Trieste şi Genova. Acest regulament face referire la următoarele avantaje ale ZEL:

  • Reexportarea mărfurilor străine fără restricţii vamale;

  • Condiţionarea mărfurilor prin schimbarea ambalajului, formei, calităţii, culorii etc.;

  • Scutirea de taxe vamale a produselor fabricate aici din materii prime sau semifabricate aduse din străinătate;

  • Depozitarea fără limită de timp a unor mărfuri în antrepozitele respective.

Conceptul de zonă liberă

Zona liberă reprezintă cea mai complexă formă a regimurilor vamale suspensive. Conceptul de ZEL este un instrument politic util pentru ţările ce intenţionează să dezvolte un sector de producţie orientat spre export, dar care nu au capacitatea administrativă şi tehnică necesară pentru a dezvolta un sistem naţional care să permită exportatorilor importul liber de taxe, a echipamentelor şi materialelor.

În practica internaţională, facilităţilor de natură vamală le sunt asociate facilităţile de natură fiscală. Accesul liber al mărfurilor în zonă, coroborat cu regimul mai liberal al impozitelor asupra profitului realizat în zonă, reprezintă premise favorabile atragerii de capital străin în zona liberă. Acestea sunt condiţii necesare stimulării investiţiilor străine, nu însă şi suficiente. Pentru asigurarea succesului, pe lângă facilităţile acordate zonei libere, trebuie să existe condiţii avantajoase combinării capitalului cu ceilalţi factori de producţie (forţă de muncă, materii prime), precum şi o infrastructură corespunzătoare.

Experienţa zonelor libere la nivel mondial a demonstrat că un element care frânează lansarea şi, ulterior, dezvoltarea lor este deplasarea exagerată a profitului spre activitatea de depozitare, în defavoarea activităţilor de prelucrare industrială, orientate spre export. Prezentarea ZEL ca „depozite glorificate” se dovedeşte un deserviciu alături de frapanta similitudine a avantajelor comerciale şi financiare oferite:

  • Scutiri de taxe vamale la accesul produselor de import în zonă, cu condiţia reexportării acestora sau a produselor rezultate din prelucrarea în afara teritoriului vamal naţional, a reducerii sau scutirii de impozite pe perioada de determinare;

  • Concesii tarifare la prestările de servicii şi acordarea de asistenţă financiară.

Se consideră că au supravieţuit numai acele zone care, pe baza avantajelor iniţiale oferite, s-au orientat cu consecvenţă spre dezvoltarea activităţilor de prelucrare pentru export. Pe de altă parte, zonele libere industriale s-au dovedit viabile numai în măsura în care serviciile oferite prin structura organizatorică existentă au fost menţinute prin calitate, operativitate şi selectivitate la nivelul de creştere a cerinţelor utilizatorilor acestor zone.

Conceptul de zonă liberă a fost modificat şi ajustat în multe moduri. Promovarea comerţului a determinat întotdeauna crearea unui cadru fizic sigur şi a unui set de legi şi reguli pentru tranzacţionarea afacerilor. Fără acestea, costul şi riscurile ar face comerţul nefavorabil. Din punct de vedere comercial sporirea regulamentelor prezintă atât avantaje, cât şi dezavantaje:

  • Îmbunătăţirea comunicaţiilor;

  • Noile forme de organizaţii de afaceri facilitează creşterea comerţului prin reducerea incertitudinii în tranzacţii;

  • Regulamentele comerciale şi taxele pe importuri, pe de altă parte, au un impact negativ asupra comerţului.

Principalele caracteristici ale ZEL

Prin caracteristicile lor, ZEL contribuie la producerea de bunuri şi servicii, la „crearea”, dar şi la „devierea” de comerţ, la liberalizarea schimburilor de mărfuri şi servicii. Principalele caracteristici ale ZEL sunt:

  • Amplasamentul zonei libere;

  • Statutul juridic şi legislaţia din cadrul ei;

  • Obiectul de lucru;

  • Activitatea;

  • Administrarea.

Amplasamentul sau aşezarea geografică este principalul factor care determină apariţia şi dezvoltarea unei ZEL. Amplasamentul zonei este, de regulă, restrâns la o suprafaţă de teren, limitată de frontiere naturale sau artificiale şi situată în apropierea sau în interiorul unei căi de transport (port maritim sau fluvial, aeroport, cale ferată), prin care se tranzitează un volum mare de mărfuri de export şi import. Panama şi Hong Kong sunt exemple aproape perfecte ale unei situaţii ideale pentru comoditatea transporturilor şi comunicaţiilor. Chiar şi Elveţia, care aproape în întregul ei este o zonă liberă, deşi nu are ieşire la mare, posedă în schimb mijloace de transport şi comunicare excelente, terestre şi aeriene.

Statutul juridic al zonei este reglementat prin legi şi diferite acte normative, care permit accesul mărfurilor în regim vamal liberalizat şi fără restricţii de cantitate, cu condiţia ca acestea să nu fie prohibite de legislaţia ţării respective. Abordarea legislaţiei şi conţinutul Legii cu privire la zonele economice libere nr. 440/2001 depinde de obiectivele ei şi de gruparea responsabilă cu iniţierea şi dezvoltarea zonei.

În general, scopul legii este „de a asigura înfiinţarea, controlul şi conducerea zonelor libere şi problemele legate de acestea”. Legea desemnează un administrator cu responsabilitate integrală asupra zonei libere. Această lege nu trebuie să specifice detaliat toate tipurile de activităţi ce se pot desfăşura în zona liberă. Se va acorda o libertate de acţiune mare autorităţii pertinente. Totuşi, ea poate conţine unele criterii de evaluare a proiectelor. Toţi operatorii din zonă vor primi licenţe (autorizaţii) din partea autorităţii zonei libere.

Obiectul de lucru al zonei îl constituie mărfurile care port fi introduse în cadrul acesteia, în special reexportul, în scopul unor prelucrări din care să rezulte alte mărfuri pentru export.

Activitatea în cadrul zonei include o gamă variată de operaţiuni la care sunt supuse mărfurile. Cele mai frecvente activităţi întreprinse sunt:

  • Activităţi de restaurare a mărfii:

    • Cântărire

    • Sortare

    • Asamblare(combinare)

    • Ambalare

    • Depozitare

  • Activităţi industriale:

    • Prelucrare (activă sau pasivă)

    • Fabricare

    • Producţie

    • Transformare

  • Activităţi comerciale (marcare şi comercializare)

  • Activităţi de cercetare şi transfer de tehnologie

  • Operaţiuni de tranzit şi reexport.

Administrarea activităţii zonei revine, de regulă, unui organ specializat – administraţia (Autoritatea) ZEL, pe baza unor norme de funcţionare emise în baza legislaţiei specifice instituite de autorităţile ţării de reşedinţă. În cazul unor ţări în care funcţionează mai multe zone libere, există un organism naţional cu rol de „autoritate” pentru fiecare zonă aparte. Formele organizatorice ale „autorităţilor” sunt relativ diversificate ca, de altfel, şi competenţele lor.

Diferite agenţii guvernamentale, cele mai importante fiind administraţiile vamale, Ministerul şi/sau Agenţia responsabilă de dezvoltarea ZEL, organizaţia responsabilă cu planificarea fizică şi controlul mediului înconjurător au rolul de a promova şi controla promovarea şi dezvoltarea ZEL. Sunt folosite diferite formule şi aranjamente pentru a cuprinde diferite agenţii:

  • La Shannon în Irlanda, o corporaţie guvernamentală se ocupă cu dezvoltarea ZEL şi evaluează cererile investitorilor. Ministrul ce răspunde de acest lucru eliberează licenţe pe baza recomandărilor corporaţiei. Vama operează independent. Municipalitatea răspunde de planificarea fizică şi controlul mediului înconjurător. Cele trei organizaţii cooperează pe baze legale şi ca agenţii independente.

  • În estul Asiei s-a înfiinţat o agenţie de administrare puternică, având cumulate responsabilităţile privitoare la licenţe, dezvoltarea şi conducerea zonei.

  • Mexic sau Mauriţius nu au o administraţie oficială. În Mauriţius investitorii solicită statutul ZEL Ministrului Comerţului şi Industriei.

O administraţie vamală eficientă şi relativ onestă este importantă, astfel aceasta asigură investitorilor lucrul independent. În alte cazuri, administraţia zonei poate primi rolul de supervizor al vămii sau chiar responsabilitatea acestuia. Administraţia vamală poate fi creată ca un compartiment al ZEL, dacă este necesar. Vama poate fi implicată de la început în realizarea proiectării ZEL, inclusiv în ceea ce priveşte legislaţia. Personalul vamal al zonei trebuie să beneficieze de o pregătire specială. Poziţia lor tradiţională este de a preveni contrabanda sau importurile fără documente adecvate, în timp ce accentul în ZEL trebuie pus pe rapiditatea mişcării mărfurilor.

Terminologia şi clasificarea zonelor economice libere

Dezvoltarea ZEL este, probabil, una dintre cele mai semnificative inovaţii instituţionale care s-au răspândit pe scena economică mondială la sfârşitul sec. XX. La începutul anului 1989, peste 200 de zone erau în funcţiune în lumea în curs de dezvoltare, peste 100 erau în construcţie şi aproape 50 erau în faza de planificare. Numărul total de angajaţi în cele 200 de zone operaţionale era de peste 1,5 milioane de muncitori. La mijlocul anului 1990, numărul muncitorilor în zonele libere era între 2,5 şi 3 milioane.

Terminologia ZEL. Un studiu recent prezintă 23 de termeni pentru a descrie zonele libere şi conceptele legate de acestea.

Terminologia este extraordinar de diversă, există în prezent, cel puţin, 20 de termeni diferiţi pentru a descrie ceea ce cunoaştem sub denumirea de zone economice libere. Aceasta reflectă faptul că orice inovaţie industrială, tehnologică sau socială necesită inovaţii lingvistice şi terminologice corespunzătoare. Nomenclatura variată se confirmă şi prin faptul că zona liberă, pe măsură ce se maturizează şi devine tot mai mult difuzată pe plan intern şi internaţional, achiziţionează în întregime noi trăsături sau se dezvoltă în direcţii neanticipate. Cei 23 de termeni pentru a descrie zonele libere pot fi grupaţi în funcţie de activităţile desfăşurate în cadrul lor.

Termenii următori pot fi găsiţi în literatura de specialitate şi sunt, practic, sinonimi :

  1. Customs zone = zona vamală

  2. Customs free zone = zona liberă vamală

  3. Duty free export processing zone = zonă prelucrătoare de export

  4. Export free zone = zonă liberă de export

  5. Export processing free zone = zonă liberă prelucrătoare de export

  6. Export processing zone = zonă prelucrătoare de export

  7. Foreing trade zone = zonă de comerţ exterior

  8. Free economic zone = zonă liberă economică

  9. Free export processing zone = zonă liberă prelucrătoare de export

  10. Free export zone = zonă liberă de export

  11. Free production zone = zonă liberă de producţie

  12. Free trade zone = zonă liberă de comerţ

  13. Free zone = zonă liberă

  14. Industrial export processing zone = zonă industrială prelucrătoare de export

  15. Industrial free zone = zonă liberă industrială

  16. Investment promotion zone = zonă de promovare a investiţiilor

  17. Joint enterprise zone = zonă de întreprinderi în asociere

  18. Maquiladora = zonă liberă prelucrătoare de export

  19. Priveleged export zone = zonă de export specială

  20. Special economic zone = zonă economică specială

  21. Tax free zone = zonă liberă de taxe

  22. Tax free trade zone = zonă de comerţ liberă de taxe

  23. Zone of joint entrepreneurship = zonă de parteneriat, afaceri

Dintre aceşti termeni, cei mai populari sunt:

  • Port liber

  • Zonă de comerţ liber

  • Zonă comercială străină

  • Zonă prelucrătoare de export (EPZ)

  • Zonă economică specială (SEZ)

  • Zonă liberă

Port liber = Free Port

Acesta a fost primul termen utilizat pentru ZEL. Se referă la zone înfiinţate de puteri coloniale şi industriale, pe rute comerciale majore, în sec. XVIII şi XIX. Primul port liber a fost Cartagina, fondat în anul 814 î.e.n. Au urmat multe altele, printre care şi Gibraltar (1705), Aden, Singapore şi Hong Kong, toate înfiinţate în sec. XIX. În Africa, francezii au făcut din Djibouti un important port liber şi centru comercial. După ce Canalul de Suez a fost deschis, în anul 1864, Port Said a devenit unul din cele mai active porturi ale lumii. În Africa de Nord, Tanger a prosperat timp de secole ca un centru comercial major şi port liber. În Europa, cele mai cunoscute porturi libere sunt Rotterdam şi Hamburg, ambele dezvoltându-se la sfârşitul sec. XIX. Hamburg avea statut oficial de port liber şi îl are şi astăzi. Rotterdam nu are acest statut, dar există tranzit de mărfuri care pot fi depozitate liber, fără plăţi şi cu un minimum de formalităţi oficiale vamale în antrepozitele vamale din port. Celelalte porturi libere din Europa au statut oficial sau neoficial de porturi libere. Unele, cum ar fi Genova şi Trieste, au o istorie mergând până în Evul Mediu. Altele, cum sunt Havre şi Marsilia, sunt de dată mai recentă.

Zonă de comerţ liber = Free Trade Zone (FTZ)

Acest termen se referă la porturi libere, zone rezervate din interiorul unor arii portuare şi la alte intersecţii de transport majore (în principal, şosele şi căi ferate). Aceste suprafeţe pot fi de la minimagazine de tranzit – la sute de hectare. Asemenea zone sunt, de obicei, autorizate şi controlate de către administraţia vamală. În interiorul zonei pot fi depozitate, împachetate şi transbordate mărfuri fără plata taxelor vamale. Accentul în aceste zone este pus pe comerţ şi transbordare. De exemplu:

  • Portul Karachi are o mică zonă de tranzit pentru a depozita mărfuri destinate Afganistanului;

  • Calcutta are o facilitate similară pentru a găzdui importurile nepaleze;

  • Alte zone, cum ar fi Singapore şi Rotterdam, sunt centre majore intercontinentale de distribuţie şi comerţ.

Zonă comercială străină = Foreign Trade Zone (FTZ)

Acest termen este asociat cu zonele comerciale din Statele Unite al Americii. În prezent sunt peste 200 de asemenea zone, accentul fiind pus pe importare. Conform regulamentelor Statelor Unite, mărfurile pot fi depozitate sau prelucrate în FTZ, înainte de a fi importate în SUA. Peste 75% din bunurile ce trec prin zonele SUA sunt destinate pieţelor acestei ţări. Plăţile sunt făcute pentru astfel de mărfuri la momentul importului din zonă în SUA.

Zonă de prelucrare şi export = Export Procesing Zone (EPZ)

Conceptul a fost implementat în jurul anului 1960, la aeroportul Shannon din Irlanda. EPZ-ul este:

  • Un parc industrial care însumează 40-80 ha;

  • Înconjurat de un gard;

  • Controlat de administraţia vămilor şi/sau de către autoritatea EPZ;

  • Un loc unde investitorii pot importa echipamente şi materiale fără plata taxelor vamale, pot procesa materiale şi apoi exporta produsul finit.

Problema vânzărilor pe piaţa locală, a comerţului dintre EPZ şi economia locală a rămas importantă întotdeauna. În ultimul timp EPZ-urile s-au împrăştiat rapid prin Asia de Est şi de Sud, Africa, Insulele Caraibe şi America Centrală. Un număr de ţări din Europa de Vest, incluzând Franţa şi Regatul Unit, au îmbrăţişat şi ele această idee. Acum, multe din ţările ex-socialiste din Europa şi Asia, ca şi multe ţări din Africa şi America de Sud, examinează acest concept.

Zonă economică specială = Special Economic Zone (SEZ)

Termenul SEZ a fost asociat cu dezvoltarea Chinei în perioada anilor 1970-1980. Recent termenul a fost folosit în legătură cu propunerile de dezvoltare a zonelor libere din Europa de Est.

Răspunsul investitorilor străini la politica de deschidere a Chinei a fost pozitivă. În anii 80 au fost aprobate 20.000 de proiecte SEZ ce implicau investitori străini (în majoritate „joint ventures”). Suma investiţiilor depăşea 30 miliarde $ SUA. În prezent, în China, mai mult de 50% din investitori sunt străini, dintre care 20% sunt din SUA şi 15% sunt din Japonia.

Zonă liberă = Free Zone

Termenul este foarte des utilizat cu privire la zonele libere comerciale, zonele prelucrătoare de export şi la zonele speciale în ansamblu.

Clasificarea ZEL

În diferite studii efectuate de cercetătorii în domeniu pot fi găsite mai multe clasificări ale zonelor libere. Dacă ar fi să le cumulăm, am obţine următoarea clasificare:

I. În funcţie de mărime:

  • Foarte mici, până la 10 ha (exemplu: Singapore – 4 ha, insula Man – 8 ha, ZAL „Tvardiţa” – 3,57 ha);

  • Mici, până la 100 ha (exemplu: Baguio în insulele Filipine – 62 ha, Curacao în Antilele Olandeze – 64 ha, aeroportul Larnaca, insula Cipru – 80 ha, Zona Antreprenoriatului Liber (ZAL) „Expo-Business-Chişinău” – 62,8848 ha, ZEL „Ungeni-Business” – 42,34 ha, ZAL Parcul de Producţie „Taraclia” – 36 ha);

  • Mijlocii, între 101-300 ha (exemplu: Panama – 110 ha, Mactan, insulele Filipine – 119 ha, Shannon, port + aeroport în Irlanda – 120 ha, Monrovia, Liberia – 200 ha, insulele Bahamas – 220 ha, golful Aqaba, Iordania – 300 ha, ZAL Parcul de Producţie „Valkaneş” – 122,3 ha);

  • Mari, între 301-1000 ha;

  • Foarte mari, peste 1000 ha (exemplu Bataan, ins. Filipine – 1300 ha).

II. În funcţie de tipul operaţiunilor executate :

  1. „Teritorii libere”, ale căror funcţii se limitează la operaţiunile de păstrare, sortare, împachetare, transbordare, fără o prelucrare suplimentară a mărfurilor:

    • porturi libere franco (PF)

    • aeroporturi libere (AL)

    • perimetre libere (free perimeter-PL)

    • zonă de tranzit (ZT)

      1. Zone în care se desfăşoară şi o activitate productivă, de prelucrare primară sau secundară a mărfurilor depozitate:

        • zone prelucrătoare de export (ZPE)

        • zone de promovare a investiţiilor (ZPI)

        • zone libere comerciale (ZLC)

III. În funcţie de influenţa la nivelul economiei naţionale respective:

    1. Zonă închisă, în care activităţile desfăşurate nu influenţează economia ţării aflată în apropiere

    2. Zonă deschisă sau integrată, care întreţine legături economice directe şi reciproce cu statul pe teritoriul căruia se află

IV. În funcţie de modul de administrare:

        1. De către organele locale ale puterii de stat, abilitate în acest scop

        2. De către statul respectiv

V. În funcţie de particularităţile organizatorice:

  1. Zone libere de taxe vamale

  2. Zone de comerţ liber

  3. Zone economice libere etc.

VI. În funcţie de natura şi importanţa facilităţilor acordate sau după regimul fiscal:

      1. Zone libere – enclave într-un teritoriu vamal naţional în care mărfurile intră fără formalităţi vamale

      2. Zone bancare libere – bănci, care în contextul pieţei eurodevizelor sunt scutite de obligaţia rezervei obligatorii minime a depozitelor în valută

      3. Zone libere de asigurări – caracterizate prin lipsa reglementărilor pentru anumite tipuri de asigurări.

VII. În funcţie de locul de amplasare:

          1. Porturi(fluviale sau maritime)

          2. Aeroporturi

          3. Altele

VIII. În funcţie de integrarea economică aflată în apropiere :

              1. Zona europeană care cuprinde şase mari ZEL:

                • Larnaca din insula Cipru

                • Gibraltar

                • Grecia

                • Insula Man din Marea Britanie

                • Shannon din Irlanda

                • Elveţia

Mai sunt cuprinse şi zone libere din centrul Europei (Polonia, Ungaria, Slovacia) şi din Estul Europei (România, Iugoslavia, Bulgaria).

  1. Zona asiatică – cuprinde 7 mari ZEL:

  • Portul Mina Sulman în Bahrein

  • Jebel Ali Free Zone Authoritz din Emiratele Arabe Unite

  • Golful Aqaba din Iordania

  • Hong Kong

  • Macao

  • Singapore

  • Insulele Filipine

Mai trebuie menţionată şi China cu peste 20 de ZEL-uri şi insula Taiwan.

  1. Zona americană – care posedă cinci ZEL-uri:

    • Curacao - aeroportul Prinţesa Beatrix din insulele Antilele Olandeze

    • Bahama Mare din insula Bahamas

    • Freeport din insulele Bermude

    • Panama

    • Costa Rica

      1. Zona africană – exemplu: Monrovia (Liberia)

IX. În funcţie de destinaţia mărfurilor:

      1. Zone orientate spre importul de mărfuri (cazul ţărilor dezvoltate)

      2. Zone orientate spre exportul de mărfuri (cazul ţărilor în curs de dezvoltare).

Obiectivele, avantajele şi eficienţa Zonei Economice Libere

Dintre obiectivele strategice ale ZEL, în ansamblul economiei naţionale (economiei ţării-gazdă) sunt menţionate, de regulă:

  • atragerea de capital şi de investitori străini;

  • creşterea volumului de mărfuri exportate şi a calităţii acestora;

  • valorificarea mai bună a potenţialului uman şi absorbţia şomajului prin crearea de noi locuri de muncă;

  • introducerea de noi tehnologii, perfecţionate şi competitive;

  • atragerea producătorilor unor mărfuri deficitare pe piaţa mondială;

  • valorificarea mai bună a potenţialului geografic şi economic al zonei;

  • realizarea unui impact favorabil asupra economiei naţionale (a ţării-gazdă) şi regionale.

Prin caracteristicile lor, ZEL contribuie la producerea de bunuri şi servicii, la dezvoltarea comerţului, la liberalizarea schimburilor de mărfuri şi servicii. Ele influenţează alocarea resurselor şi rezultatele activităţii economice în regiunea în care se află. Teoria comerţului internaţional demonstrează că eliminarea barierelor vamale din cadrul ZEL conduce la creşterea schimburilor şi specializarea în producţie, care au drept consecinţă prosperitatea colectivităţii respective.

Profesorul canadian Herbert G. Grubel apreciază că, din păcate, crearea ZEL atrage după sine efecte care conduc la modificarea modelului amintit.

Reducerea barierelor vamale conduce, de regulă, la investiţii în zona liberă, dar şi la costuri de producţie suplimentare datorită distanţelor faţă de pieţele de aprovizionare şi desfacere. Crearea ZEL este, în general, un factor de prosperitate şi redresare economică regională, prin efectele dinamice şi pozitive pe care le antrenează pe plan economic şi social.

Unii analişti au observat că ZEL tind să atragă activităţi industriale ce necesită utilizarea intensivă a resurselor umane numai pentru anumite operaţiuni (de exemplu: montarea de piese şi subansamble), ceea ce nu contribuie la consolidarea legăturilor intersectoriale, element indispensabil oricărei industrializări eficiente; deci ZEL nu constituie decât un element puţin semnificativ pentru politica de industrializare. Pentru ţările mici, în curs de dezvoltare, în care piaţa internă este foarte redusă pentru a alimenta o industrie integrată şi diversificată, considerentul major al creării ZEL ar putea fi numărul mai mare de locuri de muncă.

Accesul liber al mărfurilor în ZEL permite atragerea de investiţii de capital străin, datorită facilităţilor respective acordate. Organizarea ZEL are la bază legi şi diferite alte acte normative ce stabilesc regulile de înfiinţare, conducere, precum şi modul de comunicare cu interiorul şi exteriorul ţării care le realizează. Pe baza acestor acte juridice este permis accesul mărfurilor în regim vamal liberalizat şi fără restricţii de cantitate, cu condiţia ca acestea să nu fie prohibite conform legislaţiei ţării respective. Mărfurile sunt introduse în interiorul unei ZEL cu scopul prelucrării lor, din care să rezulte alte mărfuri pentru export sau cu scopul reexportului.

În general, mărfurile intrate într-o ZEL sunt supuse unor activităţi de: transbordare; transformare; fabricare; tratare; calibrare; administrare; cântărire; sortare; depozitare; ambalare; marcare; stocare; etichetare; expediere etc.

Zonele Economice Libere sunt amplasate pe suprafeţe de teren care aparţin statului respectiv sau au fost expropriate legal, limitate de frontiere naturale sau artificiale, situate în imediata apropriere a unei căi de transport (nod de cale ferată, port fluvial sau maritim, aeroport) şi prin care se tranzitează un volum mare de mărfuri. Pe glob, distanţa medie de ZEL faţă de centrul capitalei statului respectiv sau faţă de aeroportul cel mai apropiat este de 9-11 km.

Totodată, se impune precizarea clară a particularităţilor ZEL :

  • secretul operaţiunilor bancare şi financiare;

  • cheltuielile financiare necesare pentru realizarea infrastructurii specifice.

Pe baza unui sondaj efectuat într-un număr de ZEL ale planetei, rezultă că decizia firmelor de o investiţie în ZEL este influenţată, în cea mai mare parte, de următorii factori:

  • stabilitatea politică, economică şi monetară;

  • infrastructura zonei;

  • resursele umane disponibile şi ieftine;

  • stimulentele şi concesiile acordate de organizatorii zonei.

Firmele străine acordă o importanţă mai mică următoarelor aspecte :

  • capacitatea de absorbţie a ţării-gazdă;

  • posibilitatea pregătirii resurselor umane în ţara-gazdă;

  • experienţa locală în domeniul tehnologiilor de vârf;

  • asistenţa acordată de ţara-gazdă la elaborarea studiilor de fezabilitate;

  • asistenţa guvernului la alegerea partenerilor din societăţile mixte.

La constituirea unei Zone Economice Libere, ţara-gazdă face diverse investiţii, a căror valoare nu poate fi recuperată în timp scurt. Profitul firmelor străine este, de cele mai multe ori, repatriat şi nu reinvestit local. Încasările din export ale ţării-gazdă reprezintă în majoritatea ZEL 20-40% din valoarea totală a exporturilor acestora. Rezultă că o mare parte din valoarea exporturilor ZEL se transferă în afară. Ponderea importurilor în desfăşurarea activităţilor ZEL este variabilă şi depinde de gradul de integrare a acesteia în economia naţională respectivă, uneori ajungând până la 30% din totalul cheltuielilor iniţiale de constituire.

Din partea rămasă economiei locale, majoritatea de 70% reprezintă valoarea salariilor primite de personalul local şi până la 25% – taxele plătite de firmele străine pentru teren, clădiri, servicii, taxe favorizante pentru investitori. Veniturile provenite din intrări de mărfuri de provenienţă locală sunt, în general, foarte mici.

Ponderea câştigului net al ţării-gazdă în valoarea exporturilor nu depăşeşte în medie 25%. Contribuţia veniturilor ţării-gazdă în exporturile unei ZEL este în medie 1-2%, adică extrem de modestă. Determinarea venitului net în valută, rezultat din funcţionarea ZEL, trebuie să ţină cont, în afară de cheltuielile de promovare, şi valoarea subvenţiilor şi stimulentelor financiare şi fiscale oferite.

Luarea în considerare a intereselor economice ale ţării-gazdă este cu atât mai greu de realizat, cu cât ZEL evoluează rareori conform planului stabilit iniţial. Succesul lor constă nu atât în potenţialul iniţial, cât în flexibilitatea funcţionării lor ulterioare şi în realizarea unei competitivităţi ridicate comparativ cu alte zone.

Este posibil ca avantajele reale ale zonei să nu corespundă cu cele prevăzute. Un exemplu ar fi cel legat de ocuparea resurselor umane şi reducerea, astfel, a şomajului, care poate să fie nesemnificativă în ansamblul ţării-gazdă. Un alt exemplu este marcat de performanţa exportului net al zonei şi nu de cea a exportului total care depinde de compatibilitatea între necesităţile zonei şi posibilităţile ţării-gazdă de a oferi mărfuri pentru prelucrare.

Riscul şi incertitudinea în funcţionarea ZEL sunt, de regulă, mai mari decât în cazul proiectelor convenţionale de dezvoltare industrială. Riscul, în acest caz, îşi are originea în lipsa posibilităţilor de control al deciziilor firmelor străine, în interdependenţa din zonă şi mediul extern, ce poate modifica condiţiile iniţiale. Riscul este sporit şi de concurenţa dintre companiile transnaţionale, de ritmul accelerat al progresului tehnic, de fluctuaţiile monetare, de schimbările de tendinţă în comerţul internaţional cu mărfuri şi servicii şi în orientarea investiţiilor. Din toate aceste puncte de vedere, ZEL este bine să fie considerată, încă din faza de proiect, ca o formă tranzitorie şi complementară de dezvoltare, şi nu ca scop în sine.

După experienţa în timp şi spaţiu, realizată în ZEL, cel mai important avantaj al activităţilor desfăşurate constă în scutirea de impozit pe venitul obţinut din operaţiunile desfăşurate în interiorul acesteia. Perioada minimă este de 5 ani, iar cea maximă de 20 de ani, pentru care se acordă scutiri de impozit. Se mai practică reduceri la impozitul pe venit, reducerea totală sau parţială la impozitarea beneficiilor reinvestite (de regulă, 5 ani), iar investitorii străini sunt scutiţi de plata impozitului pe proprietate, a impozitului pe circulaţie etc.

Alte avantaje importante oferite de ZEL constau în :

  • importul de mărfuri cu scutire de taxă vamală;

  • anularea controlului asupra preţului;

  • angajarea liberă a forţei de muncă;

  • oferirea unor avantaje suplimentare privind mărimea chiriei solicitate, stabilirea termenelor de plată etc.

În unele zone, pentru atragerea de capital străin nu se efectuează controlul asupra schimbului valutar, iar operaţiunile valutare se realizează la cursurile pieţei libere. Toate operaţiunile de export-import, inclusiv cu producătorii naţionali, se efectuează în valută liber convertibilă. Prestările legate de aprovizionarea cu apă şi energie, transporturile, telecomunicaţiile sunt efectuate pe bază de taxe mai avantajoase.

Eficienţa economică a ZEL constă în creşteri valorice şi în volum ale activităţilor economice, introducerea unor tehnologii moderne, dezvoltarea operaţiunilor de import şi export, producerea unor mărfuri în condiţii mai avantajoase. ZEL permit formalităţi administrative reduse, costuri reduse pentru depozitare, absenţa contingentărilor la export şi import, absenţa controlului asupra schimburilor valutare, precum şi a unor imobilizări de capital în taxe vamale, repatrierea profiturilor.

Avantajele economice rezultate din crearea ZEL presupun imperios o integrare treptată în programul de dezvoltare a economiei ţării-gazdă. Cele mai importante avantaje urmărite de economia locală prin crearea unei ZEL, integrată în programul de dezvoltare al ţării respective, derivă din atragerea de capital străin, modernizarea economiei cu noi tehnologii, creşterea exporturilor şi generarea de încasări în valută.

ZEL reprezintă un mijloc real de atragere a capitalurilor străine, numai dacă legislaţia lor acceptă şi încurajează acest fapt. Concurenţa între ţările-gazdă pentru a atrage investitori străini în ZEL este puternică şi există o tendinţă de a le asigura acestora tot mai multe stimulente fiscale şi financiare. În ultimul timp se observă că oferirea de cât mai multe stimulente referitoare la reduceri de taxe ori la concesii nu mai este foarte agreată; mai atrăgătoare pentru firmele străine este posibilitatea finanţării locale cu dobânzi moderate.

Activitatea ZEL se manifestă şi în asigurarea unei cât mai mari autonomii administrative şi absenţa birocraţiei, considerată de investitori un obstacol serios în derularea operaţiunilor. Avantajele şi eficienţa demonstrată de ZEL fac din acestea un factor propice de realizare a integrării economice. Interesele diferiţilor parteneri economici influenţează deci, produsul.

Studiile de specialitate au demonstrat că, în ultimii ani, contribuţia investitorilor străini în ZEL, la creşterea în valută a ţării-gazdă nu a fost semnificativă. Acest fapt se datorează lipsei de complexitate a industriilor abordate, care nu necesită investirea unui capital important şi care se bazează, în cea mai mare parte, pe procese de muncă intensivă.

În majoritatea ZEL s-a demonstrat că realizarea de legături cu economia ţării gazdă este complexă şi dificilă. În ultimii ani se manifestă tendinţa ca ZEL să constituie o enclavă de superioritate tehnologică faţă de economia ţării-gazdă. Un mijloc de contracarare a acestei tendinţe negative şi, deci, de integrare a zonei în economia locală, este participarea naţională şi internaţională prin intermediul societăţilor mixte (în prezent, pe plan mondial, circa o treime din ZEL sunt constituite ca societăţi mixte).

Analizând funcţionarea ZEL, principalele dezavantaje constatate sunt :

  • funcţionarea unor societăţi care fac investiţii mici în zonă, obţinând în schimb o rată mare a profitului;

  • posibilitatea introducerii unor produse nocive;

  • protecţia socială şi salariul plătit sunt, de regulă, mai reduse decât în ţara-gazdă;

  • riscul nerecuperării investiţiilor efectuate de ţara-gazdă etc.

Î nfiinţarea, delimitarea şi încetarea activităţii zonelor economice libere

Crearea zonelor libere

În cuprinsul teritoriului naţional, unitar şi indivizibil, zona liberă este creată, la propunerea Guvernului, printr-o lege, adoptată de Parlament în corespundere cu Legea cu privire la zonele economice libere nr. 440/2001. În acest scop se va delimita o parte sau câteva părţi ale teritoriului Republicii Moldova. Legea în cauză va determina strict hotarele şi configuraţia zonei respective.

Iniţiativa de creare a zonelor libere o au autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, agenţii economici şi diverse organizaţii care vor prezenta propunerile corespunzătoare.

Propunerile privind crearea zonelor libere vor cuprinde :

  • Scopurile creării, genurile activităţii de întreprinzător şi orientarea funcţională a zonei libere;

  • Studiul de fezabilitate privind oportunitatea creării zonei libere;

  • Proiectul planului de amplasare a zonei libere, coordonat cu autorităţile corespunzătoare ale administraţiei publice centrale şi locale.

Studiul de fezabilitate privind oportunitatea creării zonei libere va conţine:

  • delimitarea hotarelor zonei;

  • caracteristica complexă a potenţialului social-economic al teritoriului, inclusiv al infrastructurilor de producţie, comercială şi socială, precum şi a relaţiilor economice cu pieţele internaţionale;

  • argumentarea posibilităţii de realizare a genurilor de activitate permise;

  • indicarea gradului de asigurare cu specialişti;

  • proiectul mecanismului economic de funcţionare;

  • fundamentarea etapelor şi termenelor de creare a zonei libere;

  • volumul investiţiilor necesare, evaluarea surselor şi a eficienţei acestora;

  • calculul fluxului preconizat de încasări valutare în zona liberă.

Până la adoptarea deciziei asupra propunerii de creare a zonei libere, se efectuează o expertiză a oportunităţii creării unei asemenea zone. Efectuarea expertizei este asigurată de Ministerul Economiei şi Comerţului în comun cu Agenţia Naţională pentru Protecţia Concurenţei. La efectua rea expertizei se vor lua în considerare următorii factori:

  • costul aproximativ al creării şi întreţinerii zonei libere;

  • avantajul pentru economia naţională de pe urma funcţionării unei asemenea zone;

  • situaţia social-economică şi gradul de utilizare a forţei de muncă în regiunea unde se preconizează crearea zonei libere;

  • apropierea zonei în cauză de alte zone libere;

  • numărul zonelor libere deja existente în ţară.

Dacă expertiza va stabili că crearea zonei libere va îmbunătăţi substanţial situaţia în economia naţională şi că ameliorarea respectivă poate fi obţinută numai pe această cale, propunerea privind crearea acesteia poate fi aprobată. După acceptarea propunerii, Ministerul Economiei şi Comerţului prezintă spre aprobare Guvernului proiectul legii corespunzătoare şi, numai după intrarea în vigoare a legii respective, zona liberă se consideră creată.

Administrarea zonelor libere

Guvernul, în termen de 30 zile de la intrarea în vigoare a legii privind crearea zonei libere, formează – administraţia zonei libere – care este organ de stat cu statut de persoană juridică şi care îşi desfăşoară activitatea pe principii de autofinanţare.

Administraţia zonei libere este condusă de un administrator principal, desemnat în funcţie de către Guvern, pe bază de contract încheiat pe un termen de 5 ani.

Administraţia zonei libere, administratorul principal şi alţi lucrători ai administraţiei nu au dreptul să desfăşoare activitate de întreprinzător pe teritoriul zonei libere, precum şi să participe direct sau indirect la formarea capitalului social al persoanelor juridice care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul zonei respective. Retribuţia muncii lor se efectuează în conformitate cu legislaţia.

Administraţia îndeplineşte următoarele atribuţii principale :

  • coordonează activitatea de creare a infrastructurii de producţie şi neproductive a zonei libere;

  • menţine în stare de lucru sistemele de aprovizionare cu electricitate, apă şi energie termică de pe teritoriul zonei libere;

  • organizează concursuri de obţinere a dreptului de rezident al zonei libere şi înregistrează rezidenţii, le eliberează autorizaţiile pentru desfăşurarea în zona respectivă a unor genuri concrete ale activităţii de întreprinzător;

  • asigură menţinerea în stare bună a îngrăditurilor şi construcţiilor din perimetrul zonei libere, efectuează controlul asupra respectării sistemului autorizat de trecere a hotarelor zonei libere;

  • elaborează şi asigură realizarea programului de dezvoltare complexă a zonei libere şi de protecţie a mediului;

  • stabileşte, de comun acord cu Ministerul Economiei şi Comerţului, plăţi şi taxe zonale;

  • încasează de la rezidenţii zonei libere plăţile de arendă şi alte plăţi prevăzute de legea cu privire la zonele libere;

  • controlează modul în care rezidenţii zonei libere respectă contractele încheiate cu ea, precum şi legislaţia, normele şi regulile sanitaro-igienice;

  • întreţine relaţiile cu Departamentul Vamal cu scopul de a asigura respectarea legislaţiei vamale.

În ceea ce priveşte soluţionarea problemelor sociale, ecologice şi a celor care ţin de dezvoltarea infrastructurii zonei libere, administraţia îşi coordonează activitatea cu autorităţile administraţiei publice locale.

Respectând legislaţia, administraţia determină modul de dare în arendă a terenurilor, modul de acordare a drepturilor de folosinţă a resurselor naturale, precum şi a clădirilor, construcţiilor şi fondurilor fixe care aparţin sau care sunt transmise în folosinţa acesteia.

Administratorul principal are obligaţia de a prezenta în mod sistematic Ministerului Economiei şi Comerţului rapoarte privind activitatea desfăşurată în zona liberă. Aceste rapoarte se prezintă în forma şi termenele stabilite de către ministerul de resort.

Rezidenţii zonelor libere

Rezident al zonei libere poate fi orice persoană, fizică sau juridică, înregistrată în modul stabilit de legislaţie în calitate de subiect al activităţii de întreprinzător în R.Moldova. Selectarea rezidenţilor se face de administraţie pe bază de concurs, ţinându-se cont de următoar ele criterii:

  • volumul şi caracterul investiţiilor preconizate;

  • necesitatea de creare a infrastructurii productive şi neproductive a zonei;

  • menţinerea orientării zonei libere spre fabricarea producţiei industriale pentru export;

  • teritoriul şi terenurile libere;

  • asigurarea cu forţă de muncă, apă, resurse energetice şi alte criterii.

Modul de desfăşurare a concursurilor în zonele libere este stabilit în Regulamentul cu privire la concursurile de selectare a rezidenţilor zonelor economice libere, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 686/2002.

Organizarea şi desfăşurarea concursurilor se efectuează în temeiul următoarelor principii de bază:

  • condiţii egale pentru toţi candidaţii;

  • transparenţa organizării concursului şi totalizării rezultatelor lui;

  • accesibilitatea informaţiei privind condiţiile de desfăşurare a activităţii în zona liberă.

Condiţiile de selectare a rezidenţilor, precum şi criteriile de determinare a învingătorilor la concursuri se stabileşte de către administratorul principal al zonei economice libere, de comun acord cu Ministerul Economiei şi Comerţului.

Administratorul principal al zonei libere, prin ordinul său, instituie comisia de concurs (5-7 persoane, inclusiv câte o persoană din partea ministerului respectiv şi organelor administraţiei publice locale. După caz, pot fi atraşi în activitatea comisiei experţii necesari, fără drept de vot), care îşi asumă funcţiile de organizare şi desfăşurare a concursurilor.

În termen până la 30 de zile de la momentul aprobării rezultatelor concursului, învingătorul este obligat să încheie cu administraţia zonei libere un contract pentru desfăşurarea activităţii de întreprinzător în zona liberă.

În contract se indică:

  • genul de activitate autorizat;

  • drepturile şi obligaţiile rezidentului şi ale administraţiei;

  • proiectul economic care urmează să fie realizat în zona liberă şi parametrii preconizaţi ai acestuia;

  • cuantumul plăţilor zonale şi al taxelor şi plăţilor de arendă;

  • facilităţile acordate rezidentului de către administraţie;

  • tipurile rapoartelor pe care le prezintă rezidentul;

  • responsabilităţile părţilor, în caz de încălcare a cerinţelor contractuale;

  • alte aspecte, conform înţelegerii dintre părţi.

Rezidenţii pot desfăşura în zona liberă urmă toarele genuri de activitate:

  • producţia industrială a mărfurilor de export, cu excepţia alcoolului etilic (alcoolului etilic rafinat, alcoolului etilic cu tăria mai mare de 80% vol, alcoolului etilic cu tăria mai mică de 80% vol, alcoolului tehnic, alcoolului denaturat, distilatelor de vin crude şi învechite, altor derivaţi din alcool etilic) şi a producţiei alcoolice;

  • sortarea, ambalarea, marcarea şi alte operaţiuni cu mărfurile tranzitate prin teritoriul vamal al Republicii Moldova;

  • alte genuri auxiliare de activitate, cum ar fi: serviciile comunale, de depozitare, de construcţii, de alimentaţie publică etc., necesare desfăşurării activităţilor indicate în 1) si 2).

  • Genul prioritar de activitate este producţia industrială. Este strict interzis importul tutunului şi produselor din tutun în zona liberă şi producerea în ea a produselor din tutun.

Din volumul total de mărfuri (servicii) importate anterior sau produse în zona liberă, rezidentul poate realiza pe teritoriul R.Moldova nu mai mult de 30% din volumul total al mărfurilor (serviciilor) realizate timp de un an, restul 70% fiind destinate exportului.

Scoaterea producţiei alcoolice din zona liberă pe restul teritoriului vamal al Republicii Moldova se permite numai pentru prezentarea la expoziţii, concursuri, degustări, având documentele necesare de însoţire.

Pentru desfăşurarea activităţilor permise pe teritoriul zonei libere, rezidenţii trebuie să obţină autorizaţie pentru fiecare gen de activitate aparte, eliberată de administraţia zonelor libere. Autorizaţiile se eliberează pe baza contractului încheiat cu aceştia, conform regulamentului aprobat de către administratorul principal, de comun acord cu Ministerul Economiei şi Comerţului. Această autorizaţie, însă, nu scuteşte rezidentul de obligaţia de a obţine alte licenţe prevăzute de legislaţie pentru genul de activitate respectiv. Astfel, dacă rezidentul zonei libere doreşte să desfăşoare pe teritoriul zonei un gen de activitate care poate fi desfăşurat doar în baza licenţei, atunci acesta trebuie, în primul rând, să obţină licenţa respectivă de la organul de licenţiere, după care să obţină autorizaţia de la administraţia zonei libere.

Rezidenţii sunt obligaţi să ţină, în modul stabilit, evidenţa contabilă şi statistică a activităţii sale în zona liberă. Această evidenţă se ţine separat faţă de cea a activităţii desfăşurate de ei în afara zonei libere.

Încetarea activităţii zonei libere

În general, zonele libere sunt create pe un termen cel puţin de 20 de ani, stabilit de legea privind înfiinţarea zonei respective. Încetarea activităţii zonei libere înaintea expirării termenului de funcţionare a acesteia, poate avea loc dacă activitatea ei contravine obiectivelor Legii cu privire la zonele economice libere nr. 440/2001 sau intereselor economice ale Republicii Moldova. Conform Hotărârii Guvernului R.M., nr. 1465/2002, privind aprobarea procedurii de încetare a funcţionării zonei economice libere şi modul de asigurare a garanţiilor de stat, prevăzute rezidenţilor acesteia temei pentru aplicarea faţă de o anumită zonă liberă a procedurii de încetare a funcţionării acesteia înainte de termen este legea cu privire la încetarea funcţionării zonei economice libere sau a subzonei ei.

Procedura de încetare a funcţionării zonei libere se aplică şi are putere juridică din data intrării în vigoare a legii privind suspendarea funcţionării zonei respective şi îşi încetează acţiunea după asigurarea garanţiilor de stat, prevăzute rezidenţilor zonei libere, şi sistarea definitivă a activităţii acesteia. Până la încetarea definitivă a funcţionării zonei libere toate organele de stat, care reglementează activitatea zonei libere, inclusiv administraţia zonei, îşi exercită funcţiile în măsură deplină.

În conformitate cu garanţiile de stat, stabilite în legislaţia privind zonele libere, regimul fiscal şi vamal, precum şi facilităţile vamale, fiscale şi de altă natură, acordate rezidenţilor zonelor libere, se menţin integral pe parcursul a 10 ani după intrarea în vigoare a legii respective privind încetarea funcţionării zonei libere.

Cu cel puţin 6 luni înainte de termenul încetării definitive a funcţionării zonei libere, stabilit de legea respectivă, prin dispoziţia Guvernului se creează comisia pentru dizolvarea administraţiei şi închiderea zonei libere. În componenţa comisiei intră reprezentanţii Ministerului Economiei şi Comerţului, Ministerului Finanţelor, Departamentului Vamal, ai administraţiei zonei libere şi autorităţilor administraţie publice locale.

Administraţia zonei libere, cu 30 zile înainte de încetarea definitivă a funcţionării acesteia, aduce la cunoştinţa organelor vamale şi fiscale şi a autorităţilor administraţiei publice locale încetarea activităţii zonei libere şi revocarea de la întreprinderile respective a statutului de rezidenţi ai acestei zone. Administraţia zonei îşi încetează activitatea şi se dizolvă în termen de cel mult 30 de zile din data încetării definitive a funcţionării zonei libere.

Odată cu expirarea termenului de funcţionare a zonei libere, posturile vamale de trecere se ridică, iar regimul de trecere a frontierei acesteia se anulează. Guvernul devine succesor de drept al administraţiei zonei libere în ceea ce priveşte toate contractele şi obligaţiile ei patrimoniale.

În legătură cu faptul că, pe de o parte, posturile vamale de trecere se ridică şi regimul de trecere a frontierei acesteia se anulează, iar, pe de altă parte, în conformitate cu garanţiile de stat, stabilite în legislaţia privind zonele libere, regimul fiscal şi vamal, precum şi facilităţile vamale, fiscale şi de altă natură, acordate rezidenţilor zonelor libere, se menţin integral pe parcursul a 10 ani după încetarea funcţionării zonei libere, apare inevitabil întrebarea: dacă rămân în vigoare restricţiile privind volumul de mărfuri (servicii), realizate pe teritoriul Republicii Moldova, din volumul total de mărfuri realizate timp de un an de fostul rezident (acea diferenţă de 30% şi 70%, expusă mai sus)? Dacă da, atunci considerăm ca se încalcă principiul egalităţii în drepturi şi, respectiv, nu suntem în prezenţa principiului liberei concurenţe, deoarece fostul rezident al zonei libere are anumite facilităţi vamale, fiscale etc., care îi pot permite realizarea mărfurilor (serviciilor) la un preţ mult mai mic faţă de ceilalţi întreprinzători, care nu au fost rezidenţi ai zonei libere şi nu au aceste facilităţi. De aceea, suntem de părerea că atâta timp cât fostului rezident i se menţin integral facilităţile respective, aceste restricţii trebuie să rămână în vigoare.

Facilităţile acordate activităţii rezidenţilor în zonele economice libere

Regimul vamal

Pe teritoriul zonelor libere regimul vamal este asigurat de către serviciul vamal al Departamentului Vamal, a cărui activitate este coordonată sub aspect organizatoric cu administraţia zonei libere.

În termen de o lună de la data intrării în vigoare a legii cu privire la crearea unei zone libere, Departamentul Vamal trebuie să elaboreze regulamentul serviciului vamal din zona respectivă, mecanismul şi modul de asigurare tehnică a funcţionării acestuia, înaintând propuneri Guvernului privind numărul de personal şi finanţarea activităţii serviciului în cauză.

După cum s-a menţionat anterior, hotarele zonelor libere sunt asimilate frontierelor vamale ale Republicii Moldova. Din acest considerent, pe teritoriul zonelor libere se stabileşte regimul de declarare obligatorie în vamă a mărfurilor (serviciilor) introduse şi scoase de pe acest teritoriu. Rezidenţii sunt obligaţi să declare mărfurile numai la serviciul vamal ce supraveghează activitatea zonei libere corespunzătoare.

Trecerea frontierei zonei libere se efectuează prin intermediul posturilor de control şi vamal, care reprezintă nişte locuri special amenajate pentru efectuarea controlului asupra trecerii peste frontiera zonei libere a mijloacelor de transport, a mărfurilor, precum şi a persoanelor fizice.

Trecerea frontierei zonei libere în afara posturilor de control şi vamal este interzisă.

Referitor la facilităţile vamale, trebuie menţionat că sunt scutite de drepturile de import şi export, cu excepţia taxei pentru procedurile vamale:

  • mărfurile (serviciile) introduse în zona liberă de pe restul teritoriului vamal al R.Moldova;

  • mărfurile (serviciile) importate în zona liberă din afara teritoriului vamal al Moldovei, precum şi de pe teritoriul altor zone libere;

  • mărfurile (serviciile), inclusiv cele originare din zona liberă, exportate în afara teritoriului vamal al Republicii Moldova, precum şi pe teritoriul altor zone libere.

Se consideră originare din zona liberă mărfurile, produse integral sau prelucrate integral în această zonă, dacă:

  • intervine schimbarea poziţiei mărfii (a codului de clasificare a mărfii) în nomenclatorul mărfurilor la nivelul unuia din primele patru semne sau

  • costul mărfurilor declarate ce se exportă depăşeşte costul mărfurilor introduse în zona liberă din cauza creşterii cu peste 35 la sută a ponderii cheltuielilor proprii.

Excepţie de la aceste facilităţi sunt autoturismele importate pe teritoriul zonei libere pentru necesităţile administraţiei şi rezidenţilor, care se impun conform legislaţiei.

Sunt asimilate exportului livrările de mărfuri (servicii) în zonele libere de pe restul teritoriului vamal al R.Moldova, iar livrarea mărfurilor (serviciilor) din zona liberă pe restul teritoriului vamal al ţării sunt asimilate importului şi se reglementează în conformitate cu legislaţia.

Se interzice introducerea pe teritoriul zonelor libere a mărfurilor şi altor obiecte în cazul în care comercializarea lor este interzisă de legislaţia Republicii Moldova sau de acordurile internaţionale la care Moldova este parte, precum şi în cazul în care acestea:

  • prezintă pericol pentru alte mărfuri şi obiecte din zona liberă;

  • pun în primejdie morala şi securitatea publică;

  • nu corespund normelor şi regulilor ecologice şi sanitaro-igienice prevăzute de legislaţie;

  • nu corespund cerinţelor de calitate stabilite de legislaţie.

Mărfurile (serviciile) aflate în zona liberă până la momentul traversării frontierelor ei au regim de circulaţie liberă şi se transmit de la un rezident la altul fără perfectarea declaraţiei vamale.

Regimul fiscal

Controlul asupra respectării legislaţiei fiscale în cadrul zonelor libere îl exercită organele fiscale ale Republicii Moldova. Impozitul pe venitul rezidenţilor, obţinut de la livrarea mărfurilor (serviciilor) din zona liberă, pe restul teritoriului vamal al ţării se percepe conform legislaţiei.

Cu excepţiile prevăzute mai jos, faţă de activitatea zonelor libere se aplică legislaţia fiscală a R.Moldova.

Astfel, impozitul pe venitul rezidenţilor, obţinut de la exportul mărfurilor (serviciilor) originare din zona liberă în afara teritoriului vamal al Republicii Moldova, se percepe în mărime de 50 la sută din cota stabilită. În celelalte cazuri, impozitul pe venitul de la activitatea rezidenţilor în zona liberă se stabileşte în proporţie de 75 la sută din cota stabilită în Moldova.

Conform legislaţiei în vigoare, sunt scutiţi de plata impozitului pe venit:

  • rezidenţii care au investit în fondurile fixe ale întreprinderilor lor şi/sau în dezvoltarea infrastructurii zonei libere un capital echivalent cu, cel puţin, un milion de dolari S.U.A. – la exportul mărfurilor (serviciilor) originare din zona liberă în afara teritoriului vamal al Republicii Moldova pe o perioadă de 3 ani, iar

  • rezidenţi care au investit în fondurile fixe ale întreprinderilor lor şi/sau în dezvoltarea infrastructurii zonei libere un capital echivalent cu cel puţin 5 milioane dolari S.U.A. – la exportul mărfurilor (serviciilor) originare din zona liberă în afara teritoriului vamal al Republicii Moldova pe o perioada de 5 ani. Dacă rezidenţii reduc cuantumul capitalului investit, atunci ei sunt privaţi de aceste facilităţi.

În ceea ce priveşte plata accizelor, trebuie menţionat că se scutesc de plata accizelor mărfurile supuse accizelor, introduse în zona liberă din afara teritoriului vamal al R.Moldova din alte zone libere, precum şi mărfurile originare din această zonă şi scoase în afara teritoriului vamal al acesteia. Mărfurile supuse accizelor, scoase din zona liberă pe restul teritoriului vamal al Moldovei, se supun accizelor.

În ceea ce priveşte taxa pe valoarea adăugată, mărfurile (serviciile) livrate în zona liberă din afara teritoriului vamal al Republicii Moldova, precum şi mărfurile (serviciile) livrate din zona liberă în afara teritoriului vamal al ţării sunt impozitate la cota zero a taxei pe valoarea adăugată. De asemenea, livrările de mărfuri (servicii) în interiorul zonei libere, ca şi între rezidenţii diferitelor zone libere ale Republicii Moldova, nu sunt supuse accizelor şi se impozitează la cota zero a taxei pe valoarea adăugată.

Spre deosebire de acestea, livrările de mărfuri şi servicii din zonele libere pe restul teritoriului vamal al R.Moldova se impun cu taxa pe valoarea adăugată, conform legislaţiei fiscale.

Regimul valutar

Achitările în numerar pe teritoriul zonelor libere şi retribuirea muncii persoanelor care activează în zona liberă se efectuează în valuta naţională.

Decontările prin virament între administraţie, rezidenţi şi agenţii economici ai Republicii Moldova se efectuează în conformitate cu legislaţia.

Asupra tranzacţiilor de export-import efectuate de către rezidenţi cu subiecţi străini se extind cerinţele stipulate în legislaţie privind repatrierea valutei, fapt ce nu se extinde asupra tranzacţiilor dintre rezidenţi şi agenţii economici ai R.Moldova.

Back to Top