Stiti care e tara cu consumul cel mai mare de zahar, pe cap de locuitor? Nici eu nu mi-as fi închipuit. Tara cu cel mai mare consum de zahar, pe cap de locuitor, este Brazilia, cu 51,9 kg pe an. Urmeaza Australia, cu 48,9 kg, urmata de Statele Unite. În Germania se consuma 34,2 kg pe an, pe cap de locuitor, ceea ce înseamna ca foarte multa lume consuma cantitati mai mari, caci atunci cand se vorbeste despre media pe cap de locuitor înseamna ca s-au inclus si nou-nascutii, copiii mici, precum si varstnicii între 80-90 de ani.

Majoritatea zaharului se consuma sub forma bauturilor si a dulciurilor de tot felul. Cine îsi permite sa se îndulceasca prea mult si prea des se expune la obezitate, la carii dentare si la dezechilibrul metabolismului, cu consecinte multiple si severe.

Multi înca nu stiu ca bauturile dulci, indiferent de nume si de alcatuire, sunt adevarate bombe de zahar.

Se considera ca India este patria trestiei de zahar. Aici consumul de zahar e de 14 kg, pe cap de locuitor, iar în China se consuma 6,1 kg pe an, pe cap de locuitor.

Pentru a exclude posibilitatea unei întelegeri gresite, amintesc ca hidratii de carbon, sau glucidele, ar trebui sa constituie 70% din aportul de energie, deoarece combustibilul organismului uman este monozaharidul numit glucoza. Aprovizionarea celulelor cu combustibilul necesar se face prin intermediul sangelui care, în conditii de alimentatie normala, contine o cantitate relativ constanta de glucoza. Amidonul din alimente este desfacut în mod treptat în glucoza, care se absoarbe si ajunge la celule.

Zaharul care se foloseste pe mesele noastre este alcatuit dintr-o molecula de glucoza si una de fructoza, în parti aproape egale. Zaharul se desface foarte rapid în cele doua componente si e absorbit aproape instantaneu, crescand glicemia, în functie de cantitatea consumata si de cantitatea de insulina secretata, care determina patrunderea glucozei în celulele musculare.

Cei care adora dulciurile trebuie sa stie ca celulele care au menirea sa distruga microbii nu-si pot efectua misiunea, daca în sange se gasesc concentratii mari de glucoza.

Cercetarile au aratat ca reducerea capacitatii de lupta antimicrobiana a leucocitelor, dupa consumul de dulciuri, nu este de scurta durata, ci persista în urmatoarele 5 ore. Daca ne gandim cat de des consuma unii dulciuri, atunci ne dam seama ca leucocitele lor nu functioneaza normal aproape niciodata.

S-a mai observat însa un lucru îmbucurator: postul de 36 de ore creste, într-un mod semnificativ, capacitatea leucocitelor de a ucide microbii. Cand sunteti bolnav si n-aveti pofta de mancare, folositi ocazia si postiti o zi-doua, mentinand consumul de apa si, în felul acesta, puteti ajuta la învingerea bolii respective.

Numeroase statistici arata o legatura între ingestia de zahar si cancerul colo-rectal, ovarian, uterin, de san, de prostata, de rinichi si de sistem nervos. Datele disponibile ofera un motiv în plus sa reducem consumul de zahar si de miere.

Zaharul e daunator tuturor, indiferent daca suferim sau nu de diabet.

Dar îndulcitoarele artificiale, folosite pentru continutul lor mic de calorii? Dupa unele cercetari, aceste îndulcitoare artificiale cresc pofta de mancare, ceea ce, de obicei, nu e de dorit.

O alta problema este ca utilizarea lor mentine si creste dorinta dupa zahar. Asa se face ca, în tarile în care acestea se folosesc frecvent, cresc si cantitatile de zahar consumate.

Atitudinea cea mai buna este de a trece de la dulciurile naturale sau artificiale la consumul de alimente îndulcite în mod natural. În

loc de prajituri sau de bauturi dulci, de ce sa nu consumam fructe, renuntand astfel la traditionalul desert? Papilele gustative se adapteaza la orice varsta!

De cele mai multe ori, teama noastra de a face schimbarile necesare se datoreaza ignorantei, faptului ca nu stim din ce cauza e bine sa procedam într-un fel sau altul. Cautati deci sa va informati din surse serioase si, daca se poate, cautati societatea celor care au facut deja primii pasi spre un stil de viata sanatos, pentru a cunoaste aspectele practice.

Nu de mult, Werner Waldhausl, redactorul revistei Diabetologia, scria ca, pe cea mai mare parte a globului, omenirea sufera de o intoxicatie cronica cu alimente. si nu trebuie neaparat sa consumam grasimi animale pentru ca organismul nostru sa fie invadat de aceste molecule periculoase. Ficatul, care manuieste produsele de digestie, poate inunda sangele cu grasimi saturate, care exista deja în corp. Orice încurajeaza ficatul sa faca aceasta, adica sa elibereze în sange o cantitate mare de grasimi, poate fi la fel de nociv ca si consumul acestor grasimi. Cele mai recente cercetari arata ca zaharul dauneaza inimii la fel ca grasimile saturate. De asemenea, s-a constatat ca mesele prea frecvente pot fi cauza care transforma ficatul într-o masina ce fabrica fara încetare grasimi.

Iata ce se întampla. De fiecare data cand mancam, în sange se elibereaza o cantitate de insulina. Acest hormon de importanta vitala, secretat de celulele beta ale pancreasului, încurajeaza tesuturile noastre, în special celulele musculare, sa înfulece, sa apuce glucoza care, dupa mese, se scurge prin vasele de sange. Acest fapt e deosebit de necesar, deoarece cantitatile mari de glucoza din sange constituie un material primejdios. Glucoza se poate atasa de proteine, împiedicandu-le sa-si îndeplineasca rolul, ceea ce poate duce la pierderea vederii, la leziuni renale si la obstructii arteriale periferice, ce pot necesita amputatia.

Însa insulina are si un alt rol vital. Dupa mese, insulina opreste eliberarea de grasime din ficat, în sange. De ce dupa mese? Ca si glucoza, aceste grasimi sunt primejdioase, daca stau un timp prea îndelungat în sange. Ele sunt eliberate ca trigliceride, cu escorta moleculara, ca lipoproteine cu densitate foarte mica (VLDL). Însa, în sange, ele se altereaza biochimic, devenind predispuse sa se depuna în peretii arteriali. Aceste grasimi sunt de nedorit în circuitul sanguin, mai ales imediat dupa mese, deoarece enzimele care le pot înlatura din circulatie sunt ocupate cu grasimile tocmai consumate.

Mesele si gustarile frecvente, bogate în calorii, expun ficatul la insulina pentru perioade prea lungi, fara o pauza, care e atat de necesara. Prezenta insulinei un timp prea îndelungat schimba un macaz metabolic si ficatul nu mai poate opri secretia de trigliceride.

Mai mult, insulina stimuleaza ficatul sa trimita în circulatie chiar mai multe trigliceride, transportate cu lipoproteine cu densitate foarte joasa (VLDL). Iar excesul de trigliceride face celulele musculare rezistente la insulina, tulburand modalitatea care, în mod normal, le permite sa absoarba glucoza din sange. Ca urmare, e nevoie de mai multa insulina, pentru ca glucoza sa poata fi introdusa în celule. În cele din urma, celulele adipoase - bombardate cu calorii în plus, pentru a fi depozitate sub forma de trigliceride si glucoza - devin si ele rezistente la insulina. Iar celulele adipoase supraîncarcate inunda sangele cu acizi grasi, care încep sa distruga celulele pancreatice secretoare de insulina.

Nivelul de insulina scade, glucoza se acumuleaza în sange si între mese si se pune diagnosticul de diabet de tip 2. Daca bolnavul nu-si schimba modul de alimentatie si nu scade în greutate, distrugerea celulelor secretoare de insulina continua cu pasi grabiti si, în cele din urma, pentru a mentine pacientul în viata, va fi nevoie de injectii zilnice cu insulina.

Dar aceasta perspectiva sumbra poate fi evitata. Folosind cat mai multi muschi prin activitate fizica, acestia vor utiliza combustibilul în plus.

Cercetari efectuate la Universitatea Loughborough, SUA, au aratat ca exercitiul fizic zilnic poate preveni cresterea dramatica a trigliceridelor sanguine, ce survine atunci cand voluntarii sanatosi sunt trecuti la un regim bogat în zahar.

Dar mai exista un alt aspect. În revista americana The Journal of Nutrition (2001, vol. 131, p. 2074), Victor A. Zammit, seful sectiei de biochimie celulara, de la Institutul de Cercetari Hannah din Ayr, Scotia, sustine ca noi mancam prea des. Doua mese pe zi ar fi mult mai bine decat gustarile neîntrerupte. Trebuie sa fim atenti nu numai ce mancam, ci si cand mancam.

Unele alimente si bauturi pot avea un efect la fel de daunator ca si consumul de grasimi animale. Alcoolul, de exemplu, face ca ficatul sa elibereze în circulatie tocmai grasimile care favorizeaza ateroscleroza coronariana.

O surpriza mare pentru multi este ca dulciurile pot fi la fel de daunatoare ca grasimile si alcoolul. „Alimentele bogate în fructoza, care includ mai ales zaharul si mierea, pot fi la fel de daunatoare ca grasimile saturate”, spune Zammit. Atat grasimile, cat si dulciurile duc la infarct, diabet si alte afectiuni degenerative.

Ultimii 10 ani au aratat ca organismul uman metabolizeaza fructoza cu totul altfel decat glucoza simpla. Îngrijorator e faptul ca fructoza este deviata, în mod selectiv, spre ficat si spre formarea de grasimi. Fructoza e metabolizata în ficat, pentru a furniza una dintre caramizile trigliceridelor.

Însa o dieta bogata în fructoza stimuleaza si direct ficatul, pentru a secreta trigliceridele, la fel de primejdioase cum este si bombardarea ficatului cu insulina. Fructoza poate mima, poate imita ceea ce face secretia frecventa de insulina, datorita meselor luate des.

Industria alimentara se mandreste cand poate aduce pe piata alimente lipsite de grasime. Dar ceea ce nu se mentioneaza este ca ele contin cantitati mari de zahar, care sunt, probabil, mai daunatoare decat grasimile. Bauturile dulci, consumate în cantitati industriale, sunt componenta cea mai îngrijoratoare a alimentatiei noastre.

Pana acum n-au fost cunoscute primejdiile legate de fructoza si, în ultimii 25 de ani, consumul a crescut enorm. Zaharul de bucatarie, ca si mierea, e alcatuit din fructoza si din glucoza, în parti aproape egale; o data cu orice aliment sau bautura care contine zahar sau miere, introducem în organism o doza mare de fructoza, ce are efecte nocive.

Desigur, fiecare e ispitit sa creada ca va fi unul dintre cei care niciodata nu vor deveni rezistenti la insulina. Dar cine poate fi sigur de acest lucru?

Pe de alta parte, daca aveti o mostenire genetica nefavorabila, modul de alimentatie poate totusi sa va „ajute” foarte mult. Ganditi-va la indienii Pima, din sudul statului Arizona. Aproape toti sunt dezavantajati de genotipul obezitatii. Cu înaintarea în varsta, aproape toti fac diabet de tip 2. Multi sunt rezistenti la insulina deja la etatea de 8 ani. Dar aceasta plaga n-a aparut decat dupa ce indienii Pima au adoptat alimentatia apuseana. Printre cei care au continuat dieta traditionala, diabetul se întalneste de trei ori mai rar. Genele nu determina, în mod neaparat, destinul.

Genele încarca arma, stilul de viata apasa pe tragaci.

Alimentatia poate juca un rol si în miopie, cel putin aceasta e convingerea biologului Loren Cordain, de la Universitatea de Stat Colorado, si a nutritionistei Jeannie Brand, de la Universitatea din Sidney.

Alimentele bogate în glucide rafinate - zahar, miere, dulciuri si paine alba - cresc mult nivelul insulinemiei. Aceasta influenteaza dezvoltarea globului ocular, marindu-i lungimea într-un mod anormal si producand, astfel, miopia.

Autorii amintiti sustin ca, în felul acesta, s-ar putea explica cresterea frecventei miopiei din ultimii 200 de ani, în tarile industriale.

Hidratii de carbon rafinati se absorb foarte repede, încat, într-un timp scurt, organismul e invadat de o cantitate mare de glucoza. Raspunsul la cresterea brusca a glicemiei este o secretie exagerata de insulina. Hiperinsulinemia duce la scaderea proteinei 3, care fixeaza insulina. Aceasta poate tulbura procesele delicate care, în mod normal, regleaza alungirea globului ocular si dezvoltarea cristalinului. si daca globul ocular creste prea mult, adica devine prea lung, atunci cristalinul nu se poate aplatiza suficient pentru a proiecta imaginea exact pe retina.

Datele epidemiologice sustin aceasta explicatie. La începutul secolului XX, în randurile eschimosilor si ale locuitorilor insulelor din Pacific, miopia se întalnea cu o frecventa mai mica de 1%; acum ea se constata la 50%. O alta statistica arata ca în insulele în care s-a mentinut alimentatia traditionala si în care nu se consuma glucide rafinate, miopia la copii nu se întalneste decat în proportie de 2%.

În sfarsit, autorii îsi sprijina convingerea si pe observatia ca probabilitatea dezvoltarii miopiei e mai mare la persoanele supraponderale si la cele cu diabet de tip 2, în ambele stari existand niveluri crescute de insulina în sange.

Back to Top