În unele reviste nemedicale si pe internet s-a sustinut ca soia contine o cantitate mare de substante daunatoare, cum ar fi inhibitorii proteazelor, lectine, acid fitic si altele.

Inhibitorii proteazelor sunt substante care franeaza sau care reduc activitatea enzimelor digestive, ce ataca si desfac proteinele, diminuand astfel posibilitatea utilizarii proteinelor ce nu mai sunt digerate.

Se stie ca numeroase legume si zarzavaturi contin substante ce inhiba enzimele care ataca proteinele. Toate soiurile de fasole, dar si mazarea, napul si sfecla sunt bogate în inhibitori de proteaze. Soia contine aproximativ 5-6 diferiti inhibitori de proteaze, totalizand circa 2 g, la 100 g boabe uscate.

Experientele pe animale au aratat ca, dupa consumul unor cantitati mari de fasole soia cruda, pot aparea tulburari de nutritie (de exemplu, tulburari de dezvoltare), deoarece inhibitorii proteazelor neutralizeaza, împiedica actiunea tripsinei pancreatice, tulburand astfel digestia proteinelor si ducand la un deficit de anumiti aminoacizi.

De fapt, rolul acestor proteaze e tocmai acela ca proteinele valoroase din soia sa nu fie alterate sau desfacute în timpul pastrarii, tocmai pentru ca bobul sa nu-si piarda valoarea nutritiva. Dumnezeu a stiut cum sa pastreze nutrientii din fasole, pentru ca acestia sa fie la dispozitia omului atunci cand are pofta de o ciorba de fasole sau de o fasole batuta.

Observatiile arata ca, spre deosebire de animale, enzima pancreatica umana, tripsina pancreatica, nu este inhibata decat într-o mica masura de aceasta proteaza, încat efectele observate în cursul experimentelor pe animale nu se transpun decat partial asupra oamenilor. si mai este un fapt foarte important: în general, aceste inhibitoare sunt termolabile, adica, prin încalzirea din cursul prepararii termice, majoritatea substantelor inhibitoare îsi pierd actiunea sau ea scade foarte mult.

Prelucrarea boabelor pentru realizarea diferitelor produse din soia, indiferent daca e vorba de texturate, de pateuri, de lapte sau de alte forme ce imita carnea, duce la o scadere marcanta a actiunii inhibitoare.

Mai mult chiar, în ultimul timp, apar din ce în ce mai multe date, privind actiunea protectoare a inhibitoarelor de proteaze. Acum se stie ca inhibitoarele de proteaze, de care s-a facut atata caz, s-au dovedit a avea efecte anticancerigene si antioxidante. De asemenea, ele regleaza glicemia si diminueaza inflamatiile.

Nu se obisnuieste consumul de boabe de soia crude, iar prepararea de lapte, de sosuri de soia, tofu, miso, nato si sufu implica procese de încalzire si de fermentare, care fac ca substantele cu actiune nedorita sa fie inactive sau ca efectul lor sa nu fie daunator.

O alta substanta, pentru care a fost si poate mai este criticata soia de catre cei mai putin informati, este acidul fitic. Mai demult, acidul fitic din boabele de soia si din cerealele integrale era considerat ca fiind daunator, deoarece fixeaza fierul si zincul din intestin, diminuand astfel utilizarea substantelor minerale. Exista deci un argument împotriva surselor de proteine de origine vegetala.

Studiile au aratat ca, în general, cantitatea de acid fitic, care se gaseste în alimentatia folosita în tarile industriale, nu influenteaza negativ metabolismul zincului, al fierului sau al altor substante. Mai mult, date recente demonstreaza ca acidul fitic are actiuni favorabile asupra sanatatii, regland glicemia si protejand împotriva cancerului. Acidul fitic influenteaza activitatea celulelor Natural killer, adica „celulele ucigase naturale”, implicate în apararea organismului.

si înca ceva. Acum stim, mai ales din lucrarile Dianei Fleming, de la Universitatea Tufts, ca, din punct de vedere nutritiv, fierul e o sabie cu doua taisuri. Ca un fier ruginit într-o roaba de metal, prea mult fier produce urme urate de rugina; fierul în cantitati mari produce un exces de oxidari în organism, favorizand bolile degenerative. Cel putin la adulti, teama de lipsa de fier nu prea e justificata. Se stie ca sunt de preferat valorile de la limita inferioara a normalului, si nu cele de la limita superioara.

Cateva cuvinte despre calitatea proteinei din soia

Din cei 20 de aminoacizi din care sunt alcatuite proteinele pentru adulti, opt poarta denumirea de aminoacizi esentiali, deoarece nu pot fi sintetizati de organismul uman si trebuie sa fie obtinuti din hrana. Copiii mici mai au nevoie si de histidina, deci, pentru ei, numarul aminoacizilor esentiali este de noua. Denumirea de „esential” acorda acestor aminoacizi o anumita aura, ce nu e justificata. Acesti aminoacizi nu sunt mai importanti decat ceilalti. În mod traditional, calitatea unei proteine se apreciaza dupa cantitatile de aminoacizi esentiali. Pana nu de mult, proteina din soia era considerata ca fiind de o calitate inferioara proteinelor animale, deoarece contine o cantitate ceva mai mica de metionina. Multi nu stiu ca metoda de evaluare a calitatii unei proteine a fost introdusa în anul 1919 si se baza pe necesitatile de aminoacizi ale sobolanilor tineri, care sunt altele decat ale omului. Pentru a creste, sobolanii au nevoie de cantitati mari de metionina.

Abia în anul 1993, Administratia pentru Alimente si Medicamente din Statele Unite a adoptat o metoda de evaluare, bazata pe necesitatile de aminoacizi ale omului. Conform acestei metode, proteinele de calitatea cea mai buna sunt cele din soia, albusul de ou si cazeina din lapte, toate trei fiind considerate ca avand valoarea maxima, adica unu.

Din nefericire, proteinele de origine animala prezinta o serie de dezavantaje, care au fost prezentate. Pentru a arata ca nu e vorba de lucruri lipsite de importanta, amintesc doar faptul ca proteina din lapte, cazeina, constituie proteina animala cea mai cancerigena. Un alt aspect al problemei proteinelor este ca nevoile organismului uman sunt mult mai mici decat cred înca unii; cu totii consumam mai multe proteine decat avem nevoie, cu consecintele respective.

Nutritionistii sunt de acord ca soia constituie un aliment deosebit de valoros. Dar, pe langa valoarea nutritiva, soia poseda actiuni benefice si în domeniul prevenirii diferitelor boli. Substantele din soia, considerate ca daunatoare, nu joaca nici nu rol negativ în cursul alimentatiei cu preparate din soia. Din acest motiv, într-un studiu publicat în anul 2001, cercetatorii A. Waldmann si A. Hahn, de la Institutul de Nutritie al Universitatii din Hanover, Germania, recomanda ca soia sa ocupe un loc si mai mare în hrana tuturor, nu numai în cea a vegetarienilor.

Dar soia nu e un panaceu sau un medicament-minune. Nu e un înlocuitor al interventiei chirurgicale pentru cancer si al întregului arsenal terapeutic, indicat împotriva neoplaziilor. Soia e un aliment, nu un medicament. Folosirea boabelor e mai utila decat a extractelor puse pe piata mai mult din motive de castig. Experienta de secole a populatiilor din Asia demonstreaza ca soia poate constitui o parte valoroasa a nutritiei profilactice moderne.

Deseori, cercetatorii cauta o molecula care sa previna, sa vindece sau, cel putin, sa opreasca ateroscleroza sau cancerul, daca se foloseste în doze zilnice si, eventual, la un pret bun, dar fara nici o schimbare în stilul de viata. O astfel de atitudine violeaza legile tesute în fibrele fiintei noastre. Pastrarea sanatatii cere ascultarea de toate legile organismului uman. Din fericire, soia e un buchet de nutrienti utili, dar nu o aspirina. Viata cu adevarat abundenta e un întreg program de cooperare inteligenta cu Creatorul nostru.

Sa nu uitam ca nutrientii din soia trebuie folositi în contextul tuturor factorilor ce promoveaza sanatatea, în cadrul unei diete echilibrate de fructe, zarzavaturi, cereale integrale si toate celelalte componente care alcatuiesc alimentatia sanatoasa .

Back to Top