Probleme macroeconomice

Analiza macroeconomică se concentrează asupra economiei naţionale, a elementelor de structură ale acesteia sau asupra economiei mondiale. Fenomenele şi procesele economice sunt rezultatul interacţiunii dintre deciziile milioanelor de agenţi economici (întreprinderi, menaje, administraţii, instituţii financiare etc.) care trebuie să ierarhizeze şi să aleagă din multitudinea de variante pe care le au la dispoziţie pentru cheltuirea (utilizarea) resurselor lor. De asemenea, deciziilor unor agenţi economici pot influenţa în mare măsură deciziile altor agenţi economici, pot orienta activitatea economică dintr-o ţară sau regiune.

Pentru descrierea efectelor acestor milioane de decizii trebuie procedat la operaţiunea numită agregare. Aceasta constă în regruparea şi însumarea multitudinii de operaţiunii sau fluxuri economice în mărimi globale, semnificative din punct de vedere economic. Operaţiunile agenţilor economici sunt regrupate în categorii omogene în interiorul cărora sunt definite cu claritate operaţiunile elementare.

Macroeconomia studiază funcţionalitatea şi comportamentul de ansamblu al economiei naţionale. Ea se ocupă de piaţa bunurilor şi serviciilor în ansamblul ei, neluând în considerare diferenţele între bunurile economice. Pentru macroeconomie există o singură piaţă: cea naţională.

Concepţiile macroeconomice sunt grupate în trei mari categorii:

• curentul liberal – susţine că piaţa alocă cel mai bine resursele pentru satisfacerea nevoilor;
• curentul intervenţionist – susţine că intervenţia guvernului poate îmbunătăţi semnificativ funcţionarea pieţei naţionale, care este rigidă şi netransparentă;
• curentul de gândire neoclasic – reprezintă o conciliere între intervenţionism şi liberalism şi consideră că intervenţia statului este necesară pentru asigurarea unei creşteri economice echilibrate

Inflaţia, şomajul, creşterea economică, creşterea sau degradarea nivelului de trai sunt cuvinte utilizate de reprezentanţii instituţiilor publice din orice ţară. Guvernele iau măsuri pentru inhibarea fenomenelor economice nefavorabile şi amplificarea efectelor benefice ale acestor fenomene. După Marea Depresiune probleme economiei naţionale în ansamblul său au devenit la fel de importante (dacă nu mai importante) ca cele microeconomice. Astfel, s-a cristalizat macroeconomia ca parte a ştiinţei economice care studiază ansamblul agenţilor economici.

Au fost reevaluate concepte precum: deficit bugetar, cerere, ofertă. Au fost revizuite de asemenea, explicaţiile celor mai multe dintre fenomenele economice.

Macroeconomia îşi concentrează atenţia asupra nivelului mediu al preţurilor pentru toate bunurile din economie, şi nu pentru fiecare bun în parte. Agenţii economici nu sunt studiaţi individual, ci priviţi ca un ansamblu omogen care are o funcţie clară în cadrul economiei naţionale.

În prezent, principalele probleme macroeconomice sunt:

• Inflaţia
• Şomajul
• Fluctuaţiile activităţii economice
• Standardul de viaţă
• Deficitul bugetar
• Dezechilibrul balanţei de plăţi

Inflaţia este o problemă macroeconomică pentru aceasta erodează puterea de cumpărare a tuturor agenţilor economici. Veniturile agenţilor economici au, pe timp ce trece o putere de cumpărare din ce în ce mai mică (cantitatea de bunuri şi servicii ce pot fi achiziţionate scade dacă venitul nominal rămâne constant) şi un nivel de trai pe măsură. Inflaţia este un fenomen economic care, în ultimele decenii, a cunoscut o expansiune la nivel mondial. Practic, nici o ţară nu este ferită de acest dezechilibru monetaro-material.

Şomajul constă în slaba utilizare a forţei de muncă. Aceasta aduce pierderi atât la nivelul producţiei, cât mai ales la nivel individual pentru că, dacă nu muncesc, oamenii nu pot obţine venituri necesare susţinerii consumului de bunuri şi servicii. În continuare, diminuarea consumului nu are alt efect decât reducerea în continuare a producţiei. Şomajul atrage după sine o reducere a resurselor bugetare şi, deci, diminuarea capacităţii statului de a interveni în activitatea economică naţională.

Fluctuaţiile activităţii economice (creşteri şi scăderi ale producţiei şi consumului) reprezintă o cauză majoră a şomajului. Instituţiile statului încearcă să reducă amplitudinea ciclurilor economice astfel încât activitatea economică şi dezechilibrele acesteia să fie sub control. Creşterea exagerată a producţiei poate avea efecte negative pe termen mediu şi lung asupra economiei naţionale.

Standardul de viaţă reprezintă problema centrală a economiei normative actuale. În perioada care a urmat celui de al doilea război mondial, veniturile reale şi, deci, şi standardele de viaţă au crescut în majoritatea ţărilor. În prezent, creşterea nivelului de trai al consumatorilor reprezintă principala ţintă a politicilor economice conjuncturale. Creşterea nivelului de trai se traduce în final şi în creşterea productivităţii, în creşterea înzestrării tehnice a muncii, în creşterea producţiei (pentru că menajele pot consuma mai mult), a veniturilor şi în tot ce înseamnă dezvoltare economică.

Deficitul bugetar reprezintă un dezechilibru între veniturile şi cheltuielile statului, în sensul că veniturile sunt mai mici decât veniturile. Dezechilibrul constă în faptul că agenţii economici care contribuie trebuie să plătească în viitor impozite şi taxe mai mari, dat fiind faptul ca deficitul bugetar se acoperă cu credite interne sau externe. De asemenea, cheltuielile statului sunt din ce în ce mai mari statul luând asupra sa sarcini tot mai multe ce revin pieţei.

În sfârşit, deficitul bugetar s-a generalizat după ce de al doilea război mondial, unele state ajungând în imposibilitate de plată a datoriilor externe. În această situaţie au fost nevoite să reducă consumul intern (cum s-a întâmplat în România) sau să facă presiuni pentru reeşalonarea datoriei externe. Modele economice keynesiste şi neoclasice arată că deficitul bugetar are un efect multiplicator şi că statul, efectuând cheltuieli în prezent, generează venituri în viitor.

Dezechilibrul balanţei de plăţi constituie o problemă macroeconomică de actualitate în contextul regionalizării, globalizării şi integrării. Crearea şi deturnarea fluxurilor reale şi monetare la nivel internaţional determină intrări şi ieşiri de monedă străină diferite în diversele ţări. De asemenea, lipsa de competitivitate a unei ţări are ca efect o balanţă de plăţi deficitară, întrucât exporturile sunt mult inferioare importurilor.

Liberalizarea contului de capital poate determina apariţia dezechilibrelor la nivelul balanţei de plăţi. În general, sumele de valută a căror destinaţie este investiţia nu reprezintă un pericol major, pentru reprezintă un contraechivalent al unor bunuri sau servicii. Capitalurile speculative în schimb, pot induce chiar crize financiare pe pieţele pe care vin, dar mai ales pe cele de pe care pleacă.

În sfârşit, statul, agentul economic care trebuie să rezolve aceste probleme, suferă o criză profundă, punându-se chiar problema funcţiei acestuia de regulator al activităţii economice.