Succesul în afaceri impune ocuparea unei poziţii favorabile pe piaţă. În acest scop, este absolut necesar ca directorii marilor corporaţii, proprietarii micilor întreprinderi, cat şi conducătorii unor instituţii nonprofit – cum ar fi spitalele sau universităţile – să înţeleagă ce forţe stau la baza oportunităţilor şi ameninţărilor care apar în mediul concurenţial. Să cunoască mecanismele de stabilire a cererii, preţurilor, costurilor, numărul de concurenţi şi forţa lor, pentru a putea estima profitabilitatea şi a acţiona în vederea maximizării ei.

Microeconomia aplicată studiază forţele economice care trebuie luate în considerare atat în deciziile zilnice, cat şi în procesul de planificare. Publicaţiile economice, atat cele romaneşti, cat şi cele internaţionale, prezintă o paletă foarte largă de situaţii ale unor companii, de la succese răsunătoare, pană la cele mai dezastruoase eşecuri. Nu putem nega faptul că, în toate aceste situaţii, şansa are o oarecare influenţă. Dar, într-o proporţie covarşitoare, diferenţa dintre rezultatele pozitive şi cele negative ale deciziilor manageriale este dată de gradul de înţelegere a fenomenelor economice. Deşi teoria economică nu este singurul instrument utilizat de manageri în procesul decizional, ei trebuie în mod obligatoriu să o cunoască şi să o înţeleagă foarte bine. Lucrarea de faţă îşi propune să prezinte modalităţile în care managerii pot folosi analiza economică în procesul decizional pentru a-şi atinge obiectivele, cel mai important dintre acestea fiind maximizarea profitului pe termen lung.

Microeconomia şi ştiinţele economice

Ştiinţele economice au rolul de a studia oportunităţile şi obstacolele cu care se confruntă oamenii în acţiunile pe care le întreprind pentru a-şi satisface dorinţele şi necesităţile. Prin cunoaşterea principiilor economice vă veţi putea forma un mod de gandire sistematic asupra consecinţelor comportamentului uman, asupra diferitelor categorii de probleme cu care se confruntă oamenii şi asupra modului cum pot fi rezolvate acestea. Înainte de a da o definiţie a ştiinţelor economice, vom explica în ce constă economia.

Economia este mecanismul prin care forţa de muncă, pămantul, tehnologia, resursele naturale sunt utilizate pentru a satisface dorinţele acelora care locuiesc într-o anumită societate. Regulile, instituţiile şi obiceiurile diferă considerabil de la o ţară la alta, dar toate acestea se confruntă cu aspecte economice similare. Ştiinţele economice studiază comportamentul oamenilor în procesul de evaluare şi alegere a alternativelor pe care le au la dispoziţie pentru utilizarea resurselor limitate existente în societate, în vederea satisfacerii dorinţelor şi cerinţelor lor nelimitate.

Economia este un mecanism dinamic, în continuă transformare. Resursele naturale, forţa de muncă, tehnologia, structurile şi know-howul cu ajutorul cărora se pot produce bunuri şi servicii utile sunt, din diferite motive, limitate. Pe de altă parte, dorinţele sunt nelimitate. Toţi avem nevoie de un minim de hrană, îmbrăcăminte, şi de alte bunuri de bază, dar puţini dintre noi ne limităm la acest necesar, dorindu-ne distracţii, confort, lux. Deficitul de resurse reprezintă dezechilibrul dintre dorinţe, pe de o parte, şi mijloacele de satisfacere a acestora, pe de altă parte. Cu problema deficitului de resurse se confruntă atat societăţile bogate, cat şi cele sărace, nici una nefiind capabilă să-şi satisfacă toate necesităţile.

În condiţiile deficitului, este evident că, dacă utilizăm mai mult dintr-o anumită resursă (forţă de muncă, pămant, tehnologie) într-un anumit domeniu, aceasta va putea fi folosită în mai mică măsură în altele. Cu cat resursa respectivă are un caracter mai limitat, cu atat trebuie să sacrificăm o valoare mai mare pentru a o obţine, indiferent de forma pe care o îmbracă aceasta (bani, timp, un alt bun etc.). Această valoare sacrificată se numeşte cost de oportunitate. Costul de oportunitate sau costul economic este costul total al alegerii unei anumite variante de utilizare a unei resurse.

Costul de oportunitate este format din costul resurselor care nu se află în proprietatea decidentului, denumit cost de oportunitate explicit, egal cu suma de bani pe care o plăteşte acesta proprietarilor lor pentru a şi le procura, cand doreşte să le utilizeze, şi costul de oportunitate al resurselor proprii, denumit cost de oportunitate implicit, egal cu suma de bani pe care o pierde decidentul pentru că nu şi-a utilizat propriile resurse în alt mod, de exemplu vanzandu-le, închiriindu-le sau împrumutandu-le cu dobandă. La calculul costului implicit se ia în considerare cea mai bună variantă de utilizare a resursei la care se renunţă. Costul de oportunitate explicit se numeşte şi cost contabil întrucat este singurul care se înregistrează în evidenţele contabile ale organizaţiei. Costul de oportunitate implicit se mai numeşte şi profit normal întrucat decidentul, persoană fizică sau organizaţie, nu ar trebui să se implice într-o activitate dacă nu ar caştiga de pe urma ei un profit cel puţin egal cu venitul pe care l-ar obţine dacă ar utiliza altfel resursele.

Conceptul de cost de oportunitate, care va fi tratat pe larg într-un capitol ulterior, este deosebit de important pentru că reprezintă măsura sacrificiilor făcute în vederea atingerii unui anumit obiectiv. De aceea, el trebuie luat în calcul în orice decizie, pentru a verifica dacă avantajele şi veniturile obţinute merită pierderea suferită şi sacrificiile făcute prin renunţarea la o altă variantă de utilizare a resurselor. Spre exemplu, să presupunem că o anumită ţară dispune de o cantitate limitată de motorină. Aceasta poate fi exportată sau poate fi utilizată pentru recoltarea cerealelor. Dacă se are în vedere decizia de export, datorită unui preţ bun pe piaţa mondială şi a necesităţii obţinerii de valută, trebuie ţinut seama şi de faptul că lipsa maşinilor unelte care nu pot fi utilizate fără motorină ar produce o pierdere, şi anume cantitatea de cereale care ar rămane nerecoltată. De aceea, în calculul profitabilităţii activităţii respective de export, trebuie comparat venitul obţinut cu costul de oportunitate al motorinei, care include, pe langă costul de producţie şi costul operaţiunilor de export, pierderile suferite prin nerecoltarea cerealelor.

Exportul este profitabil numai dacă în urma exportului, venitul este mai mare decat costul de oportunitate.

Costul de oportunitate nu conţine numai elemente cuantificabile. Deşi elementele avute în vedere la adoptarea unei decizii sunt în marea lor majoritate de ordin financiar, de multe ori se iau în consideraţie şi alte criterii.

De exemplu, atunci cand un tanăr ia decizia de a urma o facultate, trebuie să compare avantajele pe care le urmăreşte cu costul de oportunitate. Costul de oportunitate nu include numai cheltuielile cu cărţile, rechizitele, eventuala taxă de şcolarizare, ci şi suma de bani pe care o pierde pentru că renunţă la posibilitatea de a se angaja şi de a primi salariu. Avantajele includ posibilitatea ca în viitor să aibă posibilităţi mai mari de angajare şi venituri superioare. Se iau însă în consideraţie şi dorinţa de a obţine un statut social mai bun, dar şi plăcerea de a-şi petrece timpul împreună cu colegi de aceeaşi varstă.

Cunoaşterea conceptelor „deficit de resurse” şi „cost de oportunitate” este esenţială pentru înţelegerea mecanismului de funcţionare a economiei. Pentru a face faţă dezechilibrului dintre resursele limitate şi dorinţele nelimitate, este necesar ca persoanele fizice, agenţii economici, guvernele să ia decizii referitoare la următoarele aspecte:

Ce să se producă

Potenţialul unei economii nu poate face faţă tuturor dorinţelor. De aceea, trebuie decis ce tipuri de produse şi servicii vor fi realizate şi în ce cantităţi, cu ajutorul resurselor avute la dispoziţie. Aceste decizii presupun stabilirea şi compararea nevoilor şi dorinţelor diferitelor grupuri de consumatori, într-un anumit interval de timp.

Cum să se producă bunurile şi serviciile

Orice obiectiv poate fi atins în mai multe moduri. De exemplu, o anumită cantitate de legume poate fi obţinută pe o suprafaţă de teren mai mare, dacă se utilizează exclusiv potenţialul natural al terenului sau pe o suprafaţă mult mai mică, dacă se construieşte o seră şi se utilizează îngrăşăminte şi pesticide. Recoltarea unei anumite culturi se poate face mecanizat sau manual, numărul de muncitori necesar fiind diferit în cele două situaţii. Produsele textile pot fi realizate manual sau mecanizat, cu ajutorul unor maşini care înlocuiesc în mare parte munca omului. Aşa cum rezultă din aceste exemple, tehnologia, substanţele chimice, pot substitui bunurile pot fi produse în ţară sau pot fi importate. Pentru a realiza bunăstarea materială maxim posibilă în anumite condiţii date, se vor alege acele metode care permit obţinerea celei mai mari cantităţi de bunuri şi servicii cu o anumită cantitate de resurse, în condiţiile dorite de calitate.

Cui să fie distribuite bunurile şi serviciile

Bunurile şi serviciile trebuie distribuite în mod egal între membrii societăţii, astfel ca toţi să locuiască, să se hrănească, să se îmbrace la fel? Sau vor fi vandute acelora dornici şi capabili să le plătească? În situaţia a doua este clar că aceia cu venituri mai mari vor beneficia de produse şi servicii mai bune şi mai multe decat ceilalţi. Este cazul ca anumite categorii de consumatori să beneficieze de anumite avantaje la distribuirea unei anumite categorii de bunuri? În ce condiţii? Aceste întrebări îşi vor găsi răspunsul în capitole ulterioare ale manualului de faţă.

Raportul microeconomie – macroeconomie în cadrul ştiinţelor economice

Analiza economică are două componente mari: microeconomia şi macroeconomia.

  • Microeconomia este acea ramură a analizei economice care se concentrează asupra alegerilor pe care le fac decidenţii individuali cum ar fi consumatorii, salariaţii, întreprinzătorii, investitorii. Microeconomia mai poartă numele de teoria preţurilor.

  • Macroeconomia este acea ramură a analizei economice care studiază performanţele globale ale economiei în ceea ce priveşte producţia naţională totală, consumul, preţurile medii, gradul de ocupare a forţei de muncă.

În continuare, vom explica în ce constau aceste discipline şi vom stabili care este relaţia dintre ele şi de ce este importantă studierea lor.

Microeconomia

În cadrul microeconomiei se analizează comportamentul segmentelor individuale ale economiei: consumatorii individuali, salariaţii, proprietarii de resurse, firmele individuale, ramurile şi pieţele de bunuri şi servicii. Se studiază modul în care aceştia aleg una dintre alternativele posibile de utilizare a resurselor, în funcţie de rezultatele comparaţiei dintre avantajele şi costurile fiecăreia dintre ele.

În cadrul analizei microeconomice, preţul joacă un rol deosebit de important în luarea deciziilor personale şi de afaceri. Unul dintre scopurile principale ale analizei microeconomice este acela de a înţelege cum se stabileşte preţul unui anumit produs şi care este influenţa preţului asupra deciziilor luate. De aceea, microeconomia este denumită şi teoria preţurilor. Microeconomia abordează probleme cum ar fi: criteriile care-i determină pe consumatori să-şi procure un anumit bun sau serviciu, deciziile de angajare, de stabilire a preţului, de producţie, reclamă, cercetare - dezvoltare, investiţii.

Cu ajutorul microeconomiei se studiază tranzacţiile dintre persoanele fizice şi agenţii economici care vand şi cumpără pe piaţă. După cum ştiţi, anumite servicii, cum ar fi educaţia, asigurarea sănătăţii sau protecţia ordinii publice şi a siguranţei naţionale sunt în cea mai mare parte furnizate de organizaţii guvernamentale, nefiind tranzacţionate pe piaţă. Care sunt avantajele şi dezavantajele existenţei acestor servicii oferite de guvern, ca o alternativă la cele tranzacţionate între furnizori şi clienţi? Care este rolul guvernului în economie? Cum influenţează soluţiile politice funcţionarea şi performanţele economiei? Analiza economiei dintr-o perspectivă micro are ca finalitate rezolvarea unor aspecte care privesc comportamentul uman în domeniul economic, social şi politic.

Macroeconomia

Prin intermediul macroeconomiei, se studiază modificările care au loc în producţia naţională totală, în consum, în nivelul preţurilor medii ale unor categorii mari de produse şi de servicii, precum şi în gradul de ocupare al forţei de muncă. Specialiştii în macroeconomie încearcă să explice cauzele fluctuaţiilor economice şi sugerează ce politici ar trebui adoptate pentru a face ca efectele acestor fluctuaţii să fie mai puţin resimţite, şi ca urmare să poată fi evitată escaladarea inflaţiei şi şomajului. În macroeconomie, accentul se pune în primul rand pe înţelegerea cauzelor inflaţiei şi ale şomajului.

Rata şomajului reprezintă raportul procentual dintre numărul şomerilor înregistraţi la un moment dat şi totalul populaţiei ocupate, înregistrat la aceeaşi dată. Rata şomajului reprezintă un aspect foarte discutat şi disputat în timpul campaniilor electorale. De asemenea, ajunse la conducerea statelor, guvernele sunt obligate să adopte o politică economică capabilă să evite ajungerea la o rată excesiv de ridicată a şomajului. Cei care au o astfel de misiune trebuie să înţeleagă foarte bine mecanismele de funcţionare a economiei.

Inflaţia este o altă componentă extrem de delicată a vieţii politice. Inflaţia reprezintă creşterea generală anuală a nivelului mediu al preţurilor pentru o gamă largă de produse şi servicii.

Inflaţia erodează puterea de cumpărare. Poate crea instabilitate prin reducerea competitivităţii organizaţiilor care doresc să exporte produse şi prin panicarea populaţiei care cheltuieşte mai mulţi bani în loc să-i economisească, de teamă că în viitor valoarea lor va scădea. După cum se ştie, în ultimii ani inflaţia din Romania a înregistrat cote foarte mari, care de multe ori au depăşit cotele prevăzute de guvern.

Analiştii economici încearcă să înţeleagă cauzele acestui fenomen şi să recomande autorităţilor politici menite a menţine inflaţia în limite previzibile şi acceptabile, astfel încat economia romanească să devină mai stabilă şi mai atractivă pentru partenerii externi de afaceri.

Un alt element pe care îl studiază macroeconomia este produsul intern brut în evoluţia sa. Dacă acesta creşte permanent şi într-un ritm mai rapid decat acela al creşterii populaţiei, bunăstarea economică a naţiunii respective este asigurată.

Microeconomia aplicată - disciplină de graniţă între ştiinţele economice şi management

Din punct de vedere teoretic, între microeconomie şi macroeconomia aplicată nu există nici o diferenţă. Deosebirea dintre cele două discipline constă în modul diferit de abordare al celor două discipline. Microeconomia pune accentul pe observarea şi analiza fenomenelor, în timp ce microeconomia aplicată, denumită în literatura de specialitate şi economie managerială se axează în principal pe aplicarea în procesul decizional a conceptelor microeconomiei.

Microeconomia (teoria preţurilor) studiază în principal eficienţa cu care deciziile ofertanţilor şi cumpărătorilor care fac tranzacţii pe piaţă se transformă în rezultate concrete obţinute de societate în întregul ei.

În majoritatea cursurilor de microeconomie, se dezbat efectele pe care le au asupra economiei acţiunile decidenţilor privaţi sau guvernamentali. Atenţia se concentrează în mod special asupra costurilor şi beneficiilor unei anumite decizii, fără a se canaliza asupra procesului decizional în sine.

Microeconomia aplicată (economia managerială, cum mai este denumită de literatura de specialitate) utilizează conceptele microeconomiei pentru a stabili ce decizii trebuie să ia managerii în vederea realizării obiectivelor organizaţiilor pe care le conduc, în special maximizarea profitului. Aceste decizii pot fi sau nu benefice societăţii în general. Manualul de faţă pune accentul asupra laturilor aplicative, utilizand conceptele microeconomiei pentru a analiza problemele economice în lumina importanţei pe care această disciplină o prezintă pentru organizaţii.

Studiindu-l, veţi căpăta cunoştinţele de bază necesare economiştilor, analiştilor şi managerilor şi veţi învăţa cum să le utilizaţi în activitatea de zi cu zi, astfel încat să luaţi cele mai înţelepte decizii privind utilizarea resurselor cu caracter limitat de care veţi dispune.

Utilizarea microeconomiei aplicate în managementul organizaţiei

Principala sarcină a managerilor este adoptarea deciziilor. În acest scop, ei trebuie să ştie să obţină, să prelucreze şi să utilizeze informaţii.

Teoria economică arată ce informaţii sunt necesare, cum trebuie prelucrate şi utilizate acestea.

În procesul decizional, managerul poate avea două poziţii. Fie că are de luat o anumită decizie şi în acest scop caută informaţiile cu ajutorul cărora să poată face alegerea cea mai bună, fie că este pus în faţa anumitor informaţii pe care trebuie să le exploateze, adoptand decizii ce pot scurta termenul de realizare a anumitor obiective sau pot multiplica rezultatele la care se aştepta.

Exemple din prima categorie pot fi:

  • lichidarea sau nu a unei părţi a organizaţiei;

  • prelungirea sau nu a orarului de lucru a unui magazin sau restaurant;

  • organizarea unui departament specializat de contabilitate, sau subcontractarea serviciilor respective cu o firmă specializată;

  • luarea de măsuri în vederea creşterii numărului de pacienţi care pot fi trataţi într-un spital etc.

Pentru a putea utiliza prompt şi eficient informaţii disponibile, managerii trebuie să ştie unde să se informeze, cum să separe informaţiile utile de cele inutile, cu ajutorul căror metode şi tehnici să le prelucreze, astfel încat să devină utile scopurilor organizaţiilor.

Scopurile organizaţiilor pot fi extrem de diverse. Aşa cum am arătat mai sus, microeconomia aplicată este utilă atat pentru managerii din societăţile comerciale, cat şi pentru conducătorii unor organizaţii guvernamentale şi neguvernamentale, nonprofit. Scopul major al organizaţiilor din prima categorie este maximizarea profitului. Pe langă acesta există şi altele, cum ar fi maximizarea cifrei de afaceri sau a cotei de piaţă. Ignorarea de către un manager a importanţei profitului va conduce, însă, fie la înlocuirea lui de către acţionari, fie la falimentul organizaţiei.

Scopurile organizaţiilor nonprofit constau în realizarea unui anumit obiectiv în cat mai bune condiţii. În cazul unui spital, scopul este tratarea unui număr cat mai mare de pacienţi în condiţiile respectării anumitor standarde. O universitate de stat îşi poate propune instruirea unui număr cat mai mare de studenţi, la un nivel corespunzător de exigenţă. În ambele tipuri de organizaţii, însă, rolul managerilor este similar: de a lua decizii care să contribuie la maximizarea unui anumit obiectiv, în condiţiile unor restricţii date.

Microeconomia şi maximizarea profitului. Profit economic şi profit contabil

Scopul oricărui agent economic trebuie să fie maximizarea profitului pe termen lung. Despre ce fel de profit este însă vorba? Poate părea paradoxal, dar un profit contabil poate ascunde, ca urmare a posibilităţilor multiple de utilizare a resurselor, o pierdere economică.

Să presupunem că părinţii dumneavoastră obţin o casă revendicată conform legii 10/2001. O renovează şi v-o donează. Pentru că aveţi o locuinţă foarte bună, vă întrebaţi ce să faceţi cu casa, pe care în nici un caz nu vreţi să o vindeţi: să o închiriaţi sau să o utilizaţi ca sediu pentru lansarea afacerii la care vă gandiţi de mai multă vreme? Casa este mare şi bine amplasată. Aţi putea-o închiria pe cinci ani obţinand un venit net de 24.000$ pe an. Deşi sunteţi manager cu perspective de avansare, într-o mare companie multinaţională şi cu un caştig net anual echivalent cu 12.000$, vă surade ideea de a renunţa la această poziţie pentru a deveni propriul dumneavoastră stăpan în deciziile profesionale şi creatorul unei afaceri de succes. Ideea de afacere este de mult conturată în mintea dumneavoastră.

Ştiţi că vă sunt necesari pentru pornire 30.000$. Banii îi aveţi în bănci, în depozite pe un an, cu o dobandă de 3%. Aţi făcut previziunile financiare şi ştiţi că în următorii 5 ani veţi obţine un profit contabil net echivalent în medie cu 35.000$. Vi se pare extrem de promiţător şi vă miraţi cand prietenul dumneavoastră cel mai bun vă sfătuieşte să închiriaţi casa şi să vă păstraţi locul de muncă actual, spunandu-vă că altfel veţi fi în pierdere, cu tot profitul contabil pe care îl estimaţi.

Ce vrea să spună prietenul?

Afacerea pe care doriţi să o lansaţi presupune imobilizarea mai multor resurse, care au posibilităţi multiple de utilizare: casa, care ar putea fi închiriată; capitalul de pornire, care altfel ar putea fi lăsat în bancă; forţa dumneavoastră de muncă, pe care altfel aţi utiliza-o fiind în continuare manager în compania multinaţională. Prietenul dumneavoastră are în vedere costul implicit (denumit, aşa cum am arătat mai sus, şi profit normal) ce rezultă în urma faptului că renunţaţi la celelalte variante de utilizare a resurselor. Această sumă de bani, obţinută prin însumarea chiriei, dobanzii şi salariului, la care ar urma să renunţaţi, se ridică la 36.900$.

Posibilitatea de a utiliza resursele în mai multe feluri face ca, uneori, deşi afacerea este profitabilă din punct de vedere contabil, să se înregistreze de fapt o pierdere economică. în cazul dumneavoastră, ea este de 1.900$ pe an, în următorii 5 ani.

Profitul economic este suma de bani cu care venitul este mai mare decat costul economic.

Se înregistrează profit economic dacă:

  • diferenţa dintre venit şi costul economic sau de oportunitate este pozitivă;

  • diferenţa dintre venit şi costul de oportunitate explicit, deci profitul contabil, este mai mare decat profitul normal (costul implicit de oportunitate).

În caz contrar, se înregistrează pierdere economică.

Atunci cand calculează profitul, contabilii, din motive de legislaţie fiscală, nu ţin seama de profitul normal şi nu îl scad din venit, aşa cum fac cu (costul contabil). De aceea, profitul contabil diferă de profitul economic.

Profitul economic = Venituri – Costuri economice =

= Venituri – Costuri explicite de oportunitate – Profit normal =

= Profit contabil – Profit normal

Profitul contabil = Venituri – Costuri explicite de oportunitate

Prin urmare, deşi profitabilă din punct de vedere contabil, deschiderea afacerii v-ar aduce o pierdere economică. Sunteţi dispus la aceasta? Vor compensa plăcerea de a lansa propria afacere şi perspectivele afacerii pe termen lung această pierdere? Numai dacă răspunsul la această întrebare este pozitiv, merită să faceţi această schimbare radicală în cariera dumneavoastră. Dacă nu, rămaneţi în postul promiţător pe care îl aveţi la ora actuală, închiriind casa. În orice caz acum, datorită prietenului dumneavoastră, puteţi lua decizia în cunoştinţă de cauză. Concluzia exemplului de mai sus este că decidenţii, fie că sunt manageri, fie că sunt persoane fizice, trebuie să fie în permanenţă preocupaţi de maximizarea profitului economic, nu a celui contabil. Atunci cand iau decizii, trebuie să ţină seama atat de costurile explicite, cat şi de cele implicite.

Back to Top