Definiţia şi caracterele juridice ale contractului de asigurare .

Contractul de asigurare este actul juridic prin care asiguratul se obligă sa platesca o prima asiguratorului care prea asupra sa riscul asigurat, obligindu-se, la producerea acestuia, sa plătească asiguratului sau unei terţe persoane o despăgubire sau suma asigurată. Din definiţia contractului de asigurare se pot desprinde caracterele juridice ale acestuia. El este un contract personal, consensual, sinalagmatic, unic, oneros, cu executare succesiva, aleatoriu si de adeziune.

(1) Este un contract personal deoarece deşi obiectul asigurării poate fi o proprietate, un bun sau un interes, prin contract se asigura persoana si nu proprietate. In cazul in care asiguratul vinde proprietatea asigurată, noul proprietar nu este asigurat in baza aceluiasi contract decit daca asigurătorul accepta acest lucru.

(2) contract concesual - se încheie prin consemţămîntul părţilor. În contractul de asigurare se indică elementele obligatorii a contractului. Caracterul consensual rezultă din faptul, că se formează solo consensu, prin simplul acord de voinţă al părţilor, fără să fie necesară vre-o formă specială de manifestare a voinţei lor.

Forma contractului este cea scrisă, dar aceasta nu se cere ad validitatem, ci numai ad probationem. Ca urmare, lipsa formei scrise nu va atrage nulitatea contractului dar va determina numai limitarea posibilităţii de a dovedi existenţa şi conţinutul acestuia. În practică, poliţa sau certificatul de asigurare, precum şi decontul de primă trimis asiguratului fac dovada contractului de asigurare.

(3) contract sinalagmatic - părţile contractante îşi asumă obligaţii reciproce şi interdependente (asiguratul - declaraţii de risc exacte, achitarea primei de asigurare în termenii indicaţi la încheierea contractului; asigurătorul - plata sumei despăgubirilor, dacă asiguratul şi-a îndeplinit obligaţiunile sale);

(4) Este un contract unic pentru intreaga sa durată. Unicitatea contractului de asigurarea se menţine chiar dacă asiguratul pierde contractul, in acest caz se eliberează copia (dublicat). Deci, caracterul de unicitate a contractului de asigurare înseamnă că acesta se menţine unic pentru întreaga sa durată, chiar şi atunci cînd ar suferi o împărţire pe termene periodice (această divizare interesează numai modul de plată al primei). În cadrul unei perioade de asigurare determinată, contractul poate fi modificat prin cererea asiguratului pentru includerea unui risc suplimentar, de regulă un risc politic. În acest caz se cotează şi se aplică o primă suplimentară faţă de prima de bază.

(5) contractul cu titlu oneros - fiecare parte urmăreşte să obţină un folos ( nu este gratuit), o contraprestaţie în schimbul obligaţiei ce-şi asumă. La fel ca şi alte contracte oneroase (opusul contractului gratuit, care presupune o obligaţie numai pentru una din părţi). Asiguratul beneficiază de protecţia pe care o oferă asigurătorul, care preia asupra sa riscul asigurat, pentru o primă;

(6) contract este cu executare succesiva - se eşalonează în timp. Asigurătorul se obligă să acopere un anumit risc pe o perioadă lungă de timp (asigurările pe viaţă), plata se efectuează lunar, trimestrial, anual, iar pe bunuri - anuală întreagă;

(7) aliatoriu, la încheierea lui părţile nu cunosc existenţa sau întinderea exactă a avantajelor patrimoniale, ce vor rezulta pentru ele din contract. Obligaţiile asumate de asigurat şi asigurător depind de un eveniment viitor şi incert. Acest eveniment denumit aliant comportă pentru fiecare dintre părţi o şansă de cîştig sau un risc de pierdere;

(8) contract de adeziune - este redactat şi imprimat de asigurător, la el a aderat asiguratul;

(9) contract de bună credinţă - presupune că executarea acestuia să se facă cu bună credinţă de către părţi.

Există 3 tipuri de contract de asigurare:

  • de bază;

  • suplimentar;

  • special.

(A) este încheiat între 2 părţi pe o anumită perioadă de timp. În acest contract sunt indicate bunurile asigurate, valabilitatea, cota de primă tarifară, locul (locurile) aflării acestor bunuri etc.

(B) Sunt cazuri cînd în timpul valabilităţii contractului de asigurare, asiguratul a mai procurat bunuri, deci nu toate bunurile sunt cuprinse în asigurare. În acest caz, pe bunurile procurate, suplimentar se întocmeşte contractul de asigurare suplimentar, şi asigurarea după acest contract se termină odată cu cel de bază, indiferent de ziua începerii lui.

(C) se încheie în cazul asigurării unor bunuri de excepţie. Fiecare SAs are o listă cu obiecte, care nu pot fi asigurate pe contractul de bază. (bani în numerar, obiecte de aur, pietre scumpe, materiale explozive, flori de cază, obiecte de cult, etc.), ci numai pe unul special.

Elementele contractului de asigurare.

Contractul de asigurare prezintă ca elemente principale următoarele:

Interesul asigurării, obiectul şi riscul asigurării, suma asigurată şi prima de asigurare: paguba şi despăgubirea de asigurare.

Interesul asigurării – principiul interesului asigurabil reprezintă un principiu de bază al asigurărilor, alături de principiul despăgubirii şi de principiul bunei credinţe.

În acest context interesul asigurării prezintă particularităţi, în funcţie de formele concrete ale asigurării: de bunuri, de persoane şi de răspundere civilă.

Prin interesul asigurării – în cazul asigurărilor de bunuri – se înţelege suma efectivă, evaluabilă în bani, pe care asiguratul o poate suferi în caz de deteriorare a bunului asigurat.

Rezultă că în asigurarea de bunuri funcţionează două principii care domină aceste asigurări şi anume:

  • necesitatea existenţei unui interes patrimonial cu privire la bunul asigurat;

  • indemnizare, care împiedică asiguratul de a primi o despăgubire mai mare decât paguba suferită.

În asigurarea de răspundere civilă legea nu menţionează expres necesitatea interesului asigurat, dar el se subînţelege şi constă în evitarea micşorării patrimoniului asiguratului (şi/sau al altei persoane cuprinse în asigurare) ca urmare a angajării răspunderii lor civile faţă de terţe persoane păgubite prin fapte ilicite.

În cazul asigurărilor de persoane interesul asigurat (daună evaluabilă în bani) nu prezintă importanţă, întrucât indemnizaţia de asigurare este datorată independent de existenţa unor daune. De aceea, asiguratul sau terţul beneficiar (inclusiv moştenitorii asiguratului) nu trebuie să dovedească vreun interes pentru a putea exercita contra asigurătorului drepturile izvorâte din contract în urma cazului asigurat. Ca urmare, interesul însoţeşte evenimentul legat de persoană: deces, invaliditate din accidente sau atingerea unei anumite vârste.

În ce priveşte interesul de asigurare faţă de un lucru viitor, sunt de semnalat următoarele aspecte:

  • în practica asigurărilor din diferite state, bunurile viitoare, cum ar fi rodul viilor sau producţiile agricole, pot face obiectul asigurării. Aceasta deoarece o daună se poate produce atât asupra unor bunuri materiale, cât şi în privarea lor de a produce câştiguri;

  • în cazul asigurării bunurilor pe timpul transportului se despăgubeşte şi beneficiul separate la mărfurile asigurate, de până la 10%, în lipsa unei convenţii contrare.

Prin obiectul asigurării se înţelege ceea ce s-a asigurat: anumite bunuri, despăgubirile datorate de asigurat ca urmare a răspunderii civile faţă de o terţă persoană (patrimonial din care ar urma să se plătească) sau un atribut al persoanei (viaţa, capacitatea de muncă etc.), adică valorile patrimoniale sau nepatrimoniale expuse pericolului. Astfel, în asigurările de bunuri asigurătorul garantează asiguratului plata unor despăgubiri, în cazul în care anumite calamităţi sau accidente ar produce pagube bunului respectiv; în asigurările de persoane se garantează plata unor sume dinainte stabilite, în cazul în care în viaţa asiguratului ar interveni un anumit eveniment (supravieţuire, invaliditate, deces etc.); iar în asigurările de răspundere civilă asigurătorul preia asupra sa obligaţiile de despăgubire pe care asiguratul le-ar putea avea faţă de o terţă persoană, ca urmare a faptului că i-a pricinuit acestuia un prejudiciu.

Obiectul asigurării nu trebuie confundat cu obiectul contractului (raportului) de asigurare. De exemplu, viaţa şi sănătatea pot forma obiectul asigurării, dar – fiind scoase din circuitul civil – nu formează obiectul contractului (raportului) de asigurare; acesta constă din obligaţiile părţilor privind plata primei de asigurare şi a indemnizaţiei de asigurare, prima şi indemnizaţia de asigurare constituind obiectul prestaţiilor la care se obligă părţile (obiectul indirect al contractului).

Riscul constituie elementul esenţial şi caracteristic al contractului de asigurare. Dacă riscul lipseşte, contractul de asigurare este lipsit de eficacitate, de propria sa substanţă, întrucât riscul reprezintă însuşi cauza asigurării.

În literatura de specialitate riscul asigurat este identificat ca fiind fenomenul sau evenimentul la producerea căruia societatea de asigurări este obligată prin lege sau contract să achite asiguratului sau beneficiarului asigurării despăgubirea de asigurare la bunuri sau suma asigurată în cazul persoanelor. Riscul asigurat se referă la unul sau mai multe evenimente (fenomene) viitoare, posibile şi nesigure (incerte), gradul de probabilitate al ivirii unei primejdii, precum şi răspunderea preluată de asigurător de a plăti asiguratului despăgubirea sau suma asigurată datorată ca urmare a producerii evenimentului producător de pagube. În domeniul asigurărilor, riscul asigurat poate să fie şi un eveniment fericit, caz întâlnit în asigurarea de viaţă la împlinirea unei anumite vârste. De regulă, aceste evenimente sunt întîmplătoare (sau termenul de supravieţuire este nedeterminat), incerte şi imprevizibile. Nu se poate cunoaşte dinainte dacă un astfel de eveniment va surveni într-adevăr într-un anumit loc, dacă el va produce sau nu pagube anumitor persoane, iar în cazul în care s-ar ivi, nu se poate şti care va fi momentul, ce amploare va avea şi care va fi mărimea pagubelor ce v-or fi provocate. La asigurările de persoane, riscul asigurat este evenimentul (evenimentele) imprevizibil, viitor şi posibil să se producă şi care poate avea ca efect pierderea parţială sau totală a capacităţii de muncă, împlinirea unei anumite vârste, decesul.

Prin risc asigurat se mai înţelege şi mărimea (proporţia) răspunderii preluate de asigurător prin încheierea asigurării respective.

Fenomenul (evenimentul) asigurat care a fost deja produs, poartă denumirea de caz asigurat sau sinistru. Rezultă că, spre deosebire de risc, care este un eveniment ce se poate ivi, cazul asigurat este un eveniment care s-a produs. Noţiunea de caz asigurat are o însemnătate deosebită în materie, pentru că din momentul producerii lui, asigurătorul este obligat să plătească îndemnizaţia de asigurare (despăgubire sau sumă asigurată).

Suma asigurată – este partea din valoarea de asigurare pentru care asigurătorul îşi asumă răspunderea în cazul producerii fenomenului (evenimentului) pentru care s-a încheiat asigurarea. Suma asigurată reprezintă limita maximă a răspunderii asigurătorului şi constituie unul din elementele care stau la baza calculării primei de asigurare.

În cazul asigurărilor de bunuri, suma asigurată nu poate să depăşească valoarea reală a bunului la data asigurării (valoarea de asigurare). Supraasigurarea nu este admisă deoarece poate trezi interesul asiguratului la producerea cazului asigurat. În schimb, suma asigurată poate fi inferioară valorii reale a bunului (subasigurare). În aceste limite suma asigurată se tabileşte de către părţi în contract.

În cazul asigurării de răspundere civilă, întrucât nu există o valoare de asigurare, suma asigurată se stabileşte prin convenţie, iar în cazul asigurării obligatorii, prin hotărâre a Guvernului.

În cazul asigurărilor de persoane, suma asigurată nu este limitată. Fiind vorba de viaţa şi de sănătatea omului, nu se poate stabili o limită – fie minimă, fie maximă – de valoare. Astfel fiind, noţiunile de supraasigurare sau subasigurare sunt inaplicabile şi suma asigurată se stabileşte potrivit înţelegerii dintre părţi, în mod liber. În cazul asigurărilor de persoane, contractul de asigurare are un caracter îndemnitar, adică în schimbul primelor de asigurare asigurătorul nu se obligă să acopere o pagubă, ci să plătească, la realizarea riscului, suma asigurată, independent de orice idee de prejudiciu, dat fiind faptul că atât viaţa, cât şi sănătatea omului nu sunt evaluabile în bani (deci se exclude orice raport între suma asigurată şi paguba suferită de asigurat).

Prima de asigurare este suma de bani pe care asiguratul este obligat, în baza contractului sau a legii, să o plătească asigurătorului, în schimbul garanţiei pe care acesta i-o acordă şi se foloseşte pentru constituirea fondului de asigurare, a fondurilor de rezervă, pentru finanţarea acţiunilor de prevenire şi combatere a unor evenimente producătoare de pagube şi pentru acoperirea cheltuielilor legate de administrarea asigurărilor. Prima de asigurare este, aşadar, preţul plătit de asigurat ca asigurătorul să preia asupra sa riscul.

Cuantumul primei de asigurare depinde de cota de primă tarifară stabilită, de exmplu, la 1000 lei sumă asigurată pe cap de animal, hectar, etc., precum şi de mărimea sumei asigurate. Prin urmare, prima de asigurare se calculează prin înmulţirea cotaţiei (exprimată în procente) ajustată, în urma inspecţiei de risc şi a negocierii, cu suma asigurată.

Există mai multe categorii de prime (cotizaţii de asigurare) şi anume:

Prima pură, denumită şi primă de rsic sau primă tehnică, este destinată constituirii fondului de asigurare din care se plătesc despăgubirile de asigurare şi sumele asigurate. Ea se calculează înmulţind frecvenţa sinistrelor cu costul lor mediu.

Spre exemplu, să presupunem că un asigurător din România asigură împotriva incendiului 2000 de case care costă în medie 200.000.000 lei. Suma asigurată va fi 200 mil. lei X 2000 = 400 miliarde lei. Dacă, potrivit statisticilor, în fiecare an, în medie, una dintre aceste case arde complet, asigurătorul va trebui să plătească 200 milioane lei pentru a-şi onora angajamentele. Prima pură necesară pentru a face faţă acestei sinistralităţi este egală în fiecare an cu 100.000 lei, aşa cum rezultă din următorul calcul:

Frecvenţa = 1/2000 = 0,05%

Suma asigurată: 200 mil. lei

Prima pură = frecv. X suma asigurată = 0,05% X 200 mil. lei = 100 mii lei

Asigurătorul celor 2000 de case va încasa 100.000 X 2000 = 200 mil. lei ceea ce îi permite să facă faţă ratei sinistralităţii meii anuale constatată statistic.

Prima pură poate fi exprimată în valoare absolută (100.000 lei în exemplul nostru) sau în procente raportate la valoarea fiecărui risc (de exemplu 0,05%). Asigurătorul plăteşte în practică o primă variabilă, în funcţie de valoarea bunului său. Pentru a continua acelaşi exemplu, asiguratul a cărei casă nu valorează decât 100 mil lei va plăti 00 mil. lei X 0,05% = 50.000 lei, iar cel a cărui casă valorează 400 mil. lei va trebui să plătească 400 mil. lei X 0,05% = 200.000 lei.

Prima netă este egală cu prima pură la care se adaugă cheltuielile necesare pentru încheierea şi gestionarea contractelor de asigurare plus profitul asigurătorului. Aceste cheltuieli variază în funcţie de produse de asigurare şi în funcţie de modurile de distribuţie utilizate.

Prima totală este cea care este plătită de asigurat şi rezultă din adunarea primei nete cu cheltuielile accesorii şi cu taxele şi impozitele legale. Cheltuielile accesorii, denumite suplimentul de cotizaţie sau „costul poliţei” sunt în majoritatea ţărilor o mică sumă forfetară a cărei justificare era la început aceea că asiguratul trebuia să plătească costul material al încheierii contractului.

Condiţiile de validitate ale contractului de asigurare

Potrivit Codului civil, condiţiile pentru valabilitate unui contract sunt:

  • capacitatea de a contracta a parţilor contractante;

  • consimţămîntul valabil al părţii ce se obligă;

  • să existe un obiect determinat;

  • o cauză licită si morală.

  • Orice persoană poate contracta, dacă nu este declarat necapabila de lege. Incapabili de a contracta sunt: minorii, interzişii judecătoreşti şi, în genere, toţi cei căror legea le-a interzis oricare contractare. Minorii între 14-18 ani au capacitate restrînsă şi pot incheia acte juridice personale, dar numai cu acordul parintelui sau a autorităţii tutelare.

  • Consimţământul la încheierea contractului de asigurare este realizat atunci când părţile au convenit asupra condiţiilor esenţiale ale contractului. Din categoria condiţiilor esenţiale ale contractului de asigurare fac parte: tipul asigurării, obiectul asigurat, riscul şi cazul asigurat, mărimea primei de asigurare, termenul de achitare a primei de asigurare, mărimea despăgubirii de asigurare sau plăţii de asigurare etc. Caracteristic pentru realizarea consimţământului în contractul de asigurare este faptul, că acesta este reaşizat în formă scrisă. Consimţămintul nu este valabil cînd este dat prin eroare, smuls prin violenţă sau surprins prin dol.(Violenţa în asigurări este greu de presupus, dar dacă s-a produs contractul de asigurare se anulează; Dolul – folosirea de mijloace viclene de catre una din părţi.)

  • Obiectul asigurării îl reprezintă ceea ce s-a asigurat: bunul trebuie sa fie determinabil.

  • Cauza sau scopul contractului este elementul contractului de asigurare ce constă în obiectivul (finalul) urmărit Un contract de asigurare va fi considerat ca având o cauză ilicită atunci când el s-a încheiat cu încalcarea ordinii publice sau a regulamentelor legale ce supraveghează activitatea de asigurare .

Efectele contractului de asigurare.

Fiind un contract sinalagmatic, contractul de asigurare presupune drepturi si obligaţii corelative între părţi ce pot fi delimitate in două perioade; pînă la ivirea evenimentului asigurat şi după producerea acestuia.

Drepturile si obligaţiile asiguratului:

  • pînă la producerea riscului asigurat

Drepturile asiguratului:

  • Dreptul de a modifica contractul

  • Dreptul de a încheia asigurări suplimentare

  • Dreptul de răscumpărare

Obligaţiile asiguratului:

  • plata primei de asigurare

  • obligaţia de a informa pe asigurător în privinţa modificării circumstanţelor care agraveaza riscul,

  • obligaţia de intreţinere a bunului asigurat in bune condiţii, conform dispoziţiilor legale in vigoare.

Вupă producerea riscului asigurat

  • dreptul de a încasa despăgubirea de asigurare

Obligaţiile asiguratului sunt:

  • combaterea efectivă a calamităţilor pentru limitarea pagubei si salvarea bunurilor asigurate.

  • Avizarea asigurătorului, in termenele prevazute de condiţiile de asigurare, cu privire la producerea riscului asigurat

  • Participarea la constatarea cazului asigurat produs şi a pagubei rezultate

  • Furnizarea de acte şi date referitoare la riscul asigurat

Drepturile si obligaţiile asigurătorului

a) pînă la producerea riscului asigurat

  • dreptul de a verifica existenţa bunului asigurat şi a modului în care acesta se intreţine

  • dreptul de a aplica sancţiuni legale cînd asiguratul a încălcat obligaţiile privind intreţinerea, folosirea şi paza bunurilor asigurate

Obligaţiile asigurătorului

  • obligaţia de a elibera, la cerere, dublicatul documentului de asigurare, dacă asiguratul l-a pierdut pe cel original

  • obligaţia de a elibera, la cererea asiguratului a unui certificat ce confirma asigurarea.

b) după producerea riscului asigurat

  • asigurătorul achita despăgubirea sau Suma asigurată

In acest scop, asigurătorul va stabili cauzele daunelor si imprejurărilor în care acestea s-au produs pentru determinarea obligaţiei sale de plată. Pentru aceasta este necesar să se verifice

  • dacă asigurarea era in vigoare la data producerii riscului

  • dacă primele de asigurare au fost achitate integral

  • dacă bunurile respective sunt cuprinse in asigurare

  • dacă evenimentul produs este riscul împotriva căruia s-a încheiat asigurarea.

Încetarea contractului de asigurare.

Modul obişnuit de încetare a contractului de asigurare cu durată determinată îl constituie ajungerea la termen, respectiv expirarea perioadei pentru care a fost încheiat.

Un alt mod de încetare a contractului, destul de uzual, este producerea riscului asigurat. Această situaţie o întâlnim în asigurări de viaţă şi de accidente a persoanelor, când survine cazul asigurat. După plata sumei asigurate, obligaţiile asigurătorului faţă de asigurat se sting, ceea ce echivalează cu încetarea automată a contractului.

Pentru asigurările de bunuri, contractul încetează numai dacă, prin realizarea riscului, bunul asigurat a fost distrus în totalmente. Dacă distrugerea este parţială, contractul poate continua să-şi producă efectele pentru o sumă asigurată redusă. Soluţia este asemănătoare în cazul asigurărilor de răspundere civilă. Dacă suma asigurată nu se epuizează prin achitarea despăgubirii terţului prejudiciat prin fapta asiguratului, asigurătorul va răspunde în continuare până la suma contractată.

Modurile neobişnuite de încetare a contractului sunt:

  • denunţarea – constă în exercitarea contractului în mod unilateral, din cauze autorizate de lege şi anume: dacă asiguratul nu a comunicat în scris modificările intervenite în cursul contractului în legătură cu datele luate în considerare la încheierea asigurării; când se constată neîndeplinirea de către asigurat a obligaţiei de întreţinere corespunzătoare a bunului sau neluarea măsurilor de prevenire impuse de lege, autorităţi, ori de însăşi natura bunurilor asigurate.

  • rezilierea – reprezintă desfacerea pentru viitor a contractului datorită neexecutării obligaţiei uneia dintre părţi, din cauze care-i sunt imputabile.

  • Nulitatea – Contractul de asigurare este nul atunci când el a fost încheiat fără respectarea condiţiilor esenţiale de valabilitate (orice persoană poate contracta, dacă nu este declarat necapabilă de lege. Incapabili de a contracta, conform prevederilor Codului Civil RM, sunt: minorii, interzişii judecătoreşti şi, în genere, toţi cei căror legea le-a interzis oricare contractare. Minorii intre 14-18 ani au capacitate restrînsă şi pot incheia acte juridice personale, dar numai cu acordul parintelui sau a autorităţii tutelare; sau în cazul când consimţămintul nu este valabil, adică dacă este dat prin eroare, smuls prin violenţă sau surprins prin dol; sau în cazul când cauza contractului este ilicită, adică atunci cînd el s-a încheiat cu încalcarea ordinii publice sau a regulamentelor legale ce supravegheaza activitatea de asigurare). În principiu, regula principală care guvernează nulitatea este că „contractul lovit de nulitate se consideră că nu a fost încheiat, iar clauza lovită de nulitate se consideră că nu a fost stabilită”, cu alte cuvinte, nulitatea contractului de asigurare operează şi pentru trecut, nu numai pentru viitor aşa cum este în cazul pentru denunţare şi reziliere. Ea readuce pe contractanţi la situaţia juridică avută la data încheierii asigurării, procedându-se la restituirea reciprocă a prestaţiilor efectuate.


Back to Top