Esenţa economică, rolul şi funcţiile asigurării în economia de piaţă

Obiectul de studiu, metodele, structura şi scopul cursului

Activitatea de asigurare constituie pentru unii un mit, pentru alţii o fascinanţă. Pentru mulţi oameni şi chiar întreprinzători, asigurările constituie o problemă complexă pe care nu o pot explica în totalitate sau pe care o înţeleg doar parţial. Şi totuşi, asigurările sunt o realitate economică socială care însoţeşte şi marchează istoria dezvoltării omenirii.

Activitatea de asigurare a apărut din nevoia firească de protecţie a omului împotriva calamităţilor naturii, împotriva consecinţelor accidentelor, din nevoia unor mijloace de existenţă în condiţiile pierderii sau limitării capacităţii de muncă în urma bolilor sau bătrâneţii. Dezvoltarea societăţii a însemnat o continuă strădanie a omului în găsirea celor mai bune forme de protecţie. În organizarea şi apărarea vieţii lor, ca şi în procesul producerii bunurilor materiale şi desfăşurarea altor activităţi, oamenii s-au aflat într-o luptă continuă cu unele fenomene ale naturii care pot împiedica desfăşurarea normală a activităţii umane.

Deşi oamenii au obţinut mari succese în lupta cu forţele naturii, dar sunt încă neputincioşi în faţa unor calamităţi ale naturii, cum sunt: furtunele, uraganele, cutremurele de pământ, alunecările de teren, grindină, îngheţuri etc. Împotriva acestor fenomene ştiinţa nu a găsit încă mijloacele tehnice suficiente de luptă, de aceea ele aduc societăţii mari prejudicii. În această situaţie, omului i-a rămas calea solidarizării pentru suportarea în comun a efectelor calamităţilor naturii şi accidentelor, şi anumite calea asigurării şi reasigurării. Dezvoltarea activităţii de asigurare a fost strîns legată de activitatea economică, precum şi de evoluţia ralaţiilor de drept.

Economistul englez Adam Smith observă, ca asigurările constituie o tehnica foarte eficienta de a pulveriza pierderile individuale pe o arie cât mai largă, facându-le mai usor de suportat, prin acoperirea lor de către un număr cât mai mare de persoane.

Actualmente la baza asigurărilor stă formarea şi utilizarea fondului de asigurare. În procesul de formare şi utilizare a acestuia apar anumite relaţii economice între participanţii la asigurare. Astfel la prima etapă, fluxurile băneşti sub forma primelor de asigurare pornesc de la persoanele fizice şi juridice asigurate către companiile de asigurare. La etapa următoare, fluxurile băneşti sub forma de despăgubiri sau sume asigurate pornesc de la fondul de asigurare, constituit la dispoziţia companiilor specializate, către asiguraţii care au fost afectaţi de fenomenele asigurate.

De aici rezultă, ca asigurările reprezintă un sistem de relaţii menite să protejeze interesele personale şi/sau patrimoniale ale asiguraţilor prin formare de fonduri băneşti din contul primelor de asigurare plătite de asigurat, în schimbul cărora asigurătorul îşi asumă obligaţia că la producerea riscului asigurat să-i plătească asiguratului suma de asigurare sau despăgubirea de asigurare.

La cursul respectiv se studiază semnificaţia terminologiei, clasificarea, bazele juridice ale asigurărilor şi reasigurărilor, conceptul şi particularităţile constituirii pieţei asigurărilor, principiile organizatorice de înfiinţare a sistemei societăţilor de asigurare, problemele reglementării de către stat a activităţii desfăşurate de către societăţile de asigurare în perioada de constituire a relaţiilor de piaţă, regulamentele unor tipuri de asigurări (asigurările de persoane, de bunuri, asigurarea de răspundere a riscurilor economice externe şi din activitatea de antreprenoriat), problemele reasigurărilor şi particularităţile aplicării lor în Republica Moldova.

Forţele distructive ale naturii şi accidentele – pericole permanente pentru viaţă, integritatea corporală şi bunurile omului.

Forţele naturii, dezvoltarea ştiinţei şi tehnicii şi activitatea omului sunt principalele cauze generatoare de pagube în economie.

Putem grupa aceste cauze generatoare de pagube în două mari categorii:

• independente de voinţa oamenilor, care au caracter obiectiv,
• legate de comportarea oamenilor, acestea având un caracter subiectiv.

Din prima categorie fac parte forţele distructive ale naturii, ce nu pot fi controlate şi evitate de om ( cutremur de pământ, secetă, alunecări de teren, uragan, furtuni, grindină deces etc.)

Din cea de-a doua categorie fac parte acele însuşiri (calităţi sau defecte), comportamente (neglijenţă, neatenţie, grabă, etc.) care pot avea ca urmare accidente, incendii, explozii etc.

Calamităţile naturale care au o largă arie de răspândire pe glob şi aduc cele mai mari pagube sunt:

• Inundaţiile – se produc fie vara, în regiunile cu climă tropical ori musonic, fie primăvara, în regiunile temperate sau reci, ca urmare a topirii zătezii sau a gheţei.
• Seceta – afectează puternic activitatea economică şi, prin acesta, periclitează însăşi viaţa oamenilor.
• Cutremurile de pământ – constituie unele din fenomenele cele mai de temut ale naturii, deoarice ele pot provoca imense pagube materiale, la suprafaţa pământului, precum şi modificări profunde ale structurii subsolului şi ale regimului de scurgere a apelor. Anual, pe întregul glob, se produc mii de cutremure dintre care puţine la număr sunt percepute de oameni şi mai puţine provoacă pierderi materiale şi umane mici.
• Incendiile – la fel ca şi alte calamităţi naturale, constituie un factor perturbant al activităţii economice. Acestă calamitate poate fi provocată din cauze independente de voinţa oamenilor, fie din neglijenţă sau acţiuni criminale, ele distrug valori materiale utile, întrerup procesul de producţie, afecteză transporturile, afecteză viaţa şi întegritatea corporală a oamenilor.
• Altele ( sursa I. Văcărel “Asigurări şi Reasigurări” pag. 21- 42)

Dezvoltarea ştiinţei şi tehnicii, deşi face posibilă creşterea rapidă a producţiei, poate provoca accidente care pot avaria sau distruge complet mijloacele de producţie şi bunurile de consum, poate afecta capacitatea de muncă şi chiar viaţa oamenilor. ( de exemplu – folosirea energiei atomice în scopuri militare, precum şi scăparea acesteia de sub control în urma unor accidente, dezvoltarea traficului rutier, feroviar, aerian şi maritim măreşte pericolele circulaţiei).

Activitatea omului prin modul necorespunzător în care îşi îndeplineşte atribuţiile ce-i revin în activitatea economică sau prin comportarea sa necorespunzătoare în societate, poate provoca pierderi materiale sau umane importante. Aici se includ pericolele la care sunt supuşi oamenii în propria lor gospodărie, la locul de muncă, pe stradă, în timpul deplasării lor cu diferite mijloace de transport etc.

Forme de protecţie a oamenilor şi bunurilor împotriva acţiunii forţelor distructive ale naturii şi a accidentelor.

În natură şi în societate se produc o multitudine de fenomene provocatoare de pagube care au o frecvenţă mai mult sau mai puţin regulată şi pe care oamenii s-au obişnuit să le întâmpene în diferite feluri în vederea satisfacerii intereselor lor economice şi sociale. Pentru întâmpinarea acestor evenimente viitoare şi în general nesigure, generatoare de pagube, numite riscuri, oamenii folosesc mai multe căi. Cele mai principale forme de protectie a oamenilor si bunurilor impotriva riscurilor sunt:

• Evitarea sau prevenirea riscului. Selectarea măsurilor capabile să facă imposibilă producerea riscului.( de ex renunţarea la cultivarea, în anumite zone, a acelor plante care sunt deosebit de sensibile la grindină şi cultivarea altor plante mai rezistente în zonele respective, evitarea practicării unor meserii de către persoanele predispuse a contacta anumite boli profesionale etc.
• Limitarea pagubelor provocate de riscurile produse. După producerea evenimentelor distructive, însă înainte ca acestea să se fi încheiat, persoanele interesate sunt obligate să ia măsuri pentru limitarea pagubelor produse de riscurile asigurate. (de ex la stingerea şi localizarea incendiilor, aplicarea de tratamente curative persoanelor care au suferit accidente ori s-au îmbolnăvit, pierzându-şi capacitatea de muncă).
• Formarea unor fonduri de rezervă in vederea acoperirii, pe seama resurselor proprii, a eventualelor pagube presupune constituirea de către unitatea economică a unui fend de rezervă, pe care să-l folosească pentru acoperirea pagubelor provocate de calamităţi sau de accidente. (autofinantarea).
• Trecerea riscului asupra altei persoane se poate realiza in conditiile in care persoana fizica sau juridica ameninţată de un risc oaricare (sau defond de asigurare un complex de riscuri) este de accord să plătească o suma de bani unei altei persoane (de regula o companie specializată în asigurări), iar acesta se angajază sa suporte paguba provocata de riscul (complexul de riscuri) respectiv.

Alegerea uneia sau alteia dintre posibilităţile de combatere a riscurilor arătate mai sus depinde de conditiile concrete ale persoanei fizice sau juridice interesate, de puterea economică a acesteia, de efortul financiar pe care îl reclamă soluţia considerată, în raport cu mărimea pagubei la care se poate aştepta în urma producerii riscului.

Ultima modalitate se aplica atunci când celelante măsuri nu pot fi luate în considerare din motive legate de natura şi marimea riscului, de capacitatea economică a persoanei fizice sau juridice interesate, de economicitatea solutiilor etc

Tipuri de fonduri de asigurare

Societatea omenească cunoaşte forme variate de constituire a fondurilor băneşti de care are nevoie în caz de producere a unor calamităţi naturale sau accidente. Prin constituirea fondului de asigurare se realizează interesele colective şi cele personale ale membrilor societăţii, sunt determinate aspecte variate economice şi sociale ale activităţii cotidiene. Experienţa publică a elaborat trei forme organizatorice principale de constituire a fondului de asigurare:

• fonduri de rezervă constituite în mod individual;
• fonduri de rezervă şi/sau de asigurare constituite în mod centralizat;
• fonduri de asigurare propriu-zis, constituite la dispoziţia unor societăţi comerciale sau a unor organizaţii mutuale de asigurare prin plata primelor de asigurare.

Constituirea fondurilor de rezervă în mod individual are la bază autoasigurarea. Actualmente, autoasigurarea se manivestă prin fondul de risc, care se constituie de către agenţii economici cu diverse forme organizaţional-juridice pentru asigurarea activităţii lor în caz de producerea unor evenimente nefavorabile. Concomitent, antreprenorii efectuează măsuri de garantare a stabilităţii financiare a activităţii de producere.

De regulă, întreprinderile constituie un asemenea fond în mărime de 15% din capitalul social. Gradul de compensare a pierderilor suferite şi posibilităţile de reluare a procesului de producţie vremelnic întrerupt depinde de mărimea fondului constituit. În aceste condiţii se pune problema mărimii acestor rezerve materiale şi băneşti, astfel încât să se creeze posibilitatea acoperirii riscurilor, orcare ar fi proporţiile lor.

Teoretic vorbind, aceste rezerve ar trebui să fie egale cu valoarea întregii avuţii a întreprinderii. Constituirea practică a unor astfel de rezerve, la acest nivel, este însă imposibilă, dar şi ineficientă pentru societate. Este de notat şi faptul că, pe de o parte, constituirea fondului de rezervă reclamă costuri suplimentare, iar pe de altă parte, este necesar ca acestea să aibă un anumit grad de lichiditate, pentru a putea fi folosite de îndată ce apare nevoia reparării prejudiciului pentru care a fost constituit.( sub formă de depuneri bancare, acţiuni negociabile la bursa de valori etc.)

Fondul de rezervă şi/sau de asigurare centralizat , în literatura de specialitate, se consideră acel fond constituit pe cale bugetară. Acesta se constituie din contul mijloacelor generale de stat şi este destinat pentru a garanta recuperarea daunei, lichidarea consecinţilor calamităţilor naturale şi ale avariilor de proporţii, care constituie o situaţie extremală, cauzând astfel destrugeri şi victime umane de proporţii foarte mari.

Acest fond se constituie atât sub formă materială ( materiale, combustibil, produse alimentare), cât şi sub formă bănească, rezerve financiare publice. Prerogativa gestionării fondului centralizat îi aparţine guvernului. Specialiştii consideră că pe viitor această metodă de formare a fondului de rezervă va scădea în importanţă, ca urmare a faptului că pe măsura ce ponderea proprietăţii de stat se va diminua în favoarea proprietăţii private, şi resursele prevăzute la partea de cheltuieli a bugetului de stat, cu această destinaţie, vor scădea. În plus, această formă prezintă şi unile neajunsuri.

Astfel, constituirea fondului de rezervă şi/sau de asigurare facându-se pe seama veniturilor bugetului de stat, costurile acestei protecţii nu se mai reflectă în gestiunea financiară a unităţilor economice. Se creeză impresia falsă că protecţia împotriva fenomenelor viitoare şi incerte nu costă nimic.

A treia şi cea mai importantă formă de constituire a fondului destinat acoperirii pagubelor produse de calamităţi şi accidente se realizează prin intermediul unor organizaţii specializate ( societăţi de asigurare-reasigurare, brocheri în asigurări, organizaţii de asigurare mutuale etc).

Acestă formă se caracterizează prin aceea că fondul se constituie în mod descentralizat, pe seama contribuţiei persoanelor fizice şi juridice asigurate ( prime sau cotizaţii), dar se utilizează în mod centralizat pentru acoperirea pagubelor suferite de asiguraţi, adică pierderile provocate de calamităţile naturale şi accidente se repartizează asupra tuturor participanţilor ce au constituit fondul. Crearea fondului de asigurare propriu-zisă se bazează pe principiul mutualităţii.

Mutualitatea constă în accea că fiecare persoană din grupul respectiv are în acelaş timp atât calitate de asigurat, cât şi de asigurător. Toţi participanţii la asigurare au obligaţia să plătească o sumă modestă, numită primă de asigurare pentru constituirea fondului de asigurare, din care se compensează daunile suferite de asiguraţi şi se plătesc sumele asigurate în urma survenirii riscului cuprins în asigurare.

Asigurările – categorie economică, funcţiile, rolul şi importanţa în activitatea economică.

Dacă vorbim despre importanţa asigurărilor trebuie menţionat faptul că asigurările capătă o influenţă tot mai mare în rândul celorlalte activităţi desfăşurate în sistemul economic.

Importanţa asigurărilor are şi un aspect economic, care constă în următoarele:

• prin mijloacele sale specifice, respectiv prin crearea unor comunităţi de risc şi aplicarea principiului mutualităţii în suportarea pagubelor, asigurarea contribuiela desfăşurarea fără întrerupere a procesului de producţie;
• prin plasamentele făcute pe piaţa capitalului, companiile de asigurare contribuie la dezvoltarea creditului şi finanţarea unor proiecte economice;
• asigurarea participă la finanţarea unor acţiuni de prevenire şi combatere a unor evenimente generatoare de pagube, contribuind astfel la menţinerea integrităţii proprietăţii de stat, private şi mixte;
• prin asigurarea şi reasigurarea mărfurilor care fac obiectul raporturilor juridice de comerţ internaţional, precum şi a mijloacelor cu care acestea sunt transportate se poate procura valuta necesară acoperirii unor eventula epagube, sau se pot realiza importante economii în valută,
• prin operaţiuni de primire şi cedare a unor riscuri pe piaţa internaţională de asigurări, se contribuie la extinderea relaţiilor comerciale internaţionale.

Alte elemente care ne vorbesc despre importanţa asigurărior sunt funcţiile pe care ele le îndeplinesc în cadrul societăţii.

Funcţia principală a asigurării – funcţia de repartiţie – se manifestă, în primul rând, în procesul de formare a fondului de asigurare, la dispoziţia organizaţiei de asigurare, pe seama primei de asigurare (contribuţiei), suportate de persoanele fizice şi juridice cuprinse în asigurare.

În al doilea rând această funcţie se manifestă în procesul de dirijare a fondului de asigurare către destinaţiile sale legale, şi anume: plata indemnizaţiilor de asigurare, finanţarea unor acţiuni cu caracter preventiv, acoperirea cheltuielilor administrative şi gospodăreşti ale organizaţiei de asigurare şi constituirea unor fonduri de rezervă. La fel prin intermediul funcţiei de repartiţie impozitele datorate de organizaţiile de asigurare sunt dirijate la bugetul de stat, iar contribuţiile cuvenite asigurărilor sociale sunt îndreptate către bugetul asigurărilor sociale de stat.

Funcţia de control – ca funcţie complementară a asigurării, urmăreşte modul cum se încasează primele de asigurare şi alte venituri ale organizaţiei de asigurare, cum se efectuează plăţile cu titlul de indemnizaţie de asigurare, cheltuielile de prevenire a riscurilor, cheltuielile administrative şi gospodăreşti etc., care este determinarea drepturilor cuvenite asiguraţilor, îndeplinirea integrală şi la timp a obligaţiilor financiare ale instituţiei de asigurare către terţi.

Alte funcţii specifice activităţii de asigurare

Funcţia de compensare a pagubelor reprezintă principala funcţie a asigurărilor şi prezintă interes atât pentru asigurat, cât şi pentru economia unei ţări:

• pentru asigurat, asigurarea dă o marjă de siguranţă cu privire la protecţia bunurilor şi a vieţii, iar
• pentru ansamblul economiei naţionale, asigurarea nu poate preîntâmpina pagubele dar, prin acordarea operativă de despăgubiri, poate să realizeze, într-un termen relativ rezonabil, refacerea condiţiilor pentru desfăşurarea activităţii productive sau a capacităţii de muncă pentru persoanele vătămate.

Funcţia de prevenire a producerii pagubelor este a doua funcţie ca importanţă şi se realizează pe două căi:

• prin finanţarea unor activităţi de prevenire a calamităţilor şi accidentelor;
• prin formularea unor asemenea condiţii de asigurare care să-i constrângă pe asiguratori să promoveze acţiuni de prevenire a evenimentelor şi să îi cointereseze în menţinerea în bună stare a bunurilor asigurate.

Funcţia financiară rezidă în aceea că asigurarea este apreciată ca fiind una din pârghiile sistemului financiar. Încasarea primelor de asigurare are loc pe parcursul exerciţiului financiar şi scadenţa la începutul anului de referinţă.

Plata despăgubirilor şi a sumelor asigurate cuvenite se face treptat, pe tot parcursul anului, pe măsura apariţiei şi argumentării necesităţii plăţilor.

Diferenţa dintre încasări şi plăţi poate fi utilizată ca sursă generală de creditare în economie, fiind constituită în depozite sau în disponibilităţi curente la bănci.

Asigurarea nu este numai o categorie economico-financiară, dar şi un institut de drept, deoarece ca şi dreptul în general ea îndeplineşte şi funcţia educativă. În normele de drept statul sub formă de drepturi şi obligaţii juridice prevede pentru membrii societăţii o comportare cuvenită. Normele de drept care reglementează asigurarea, de asemenea, stimulează o comportare cuvenită a subiecţilor asigurării, aceasta atingându-se pe calea stabilirii unor înlesniri şi sancţiuni.