Una din problemele globale cu care se confruntă economia mondială in ultimii 20-30 de ani este reprezentată de creşterea permanentă a niveluluidatoriei externe a ţărilor in dezvoltare. Problema preocupă in egală măsură - deşi, evident, de pe poziţii diferite - guvernele ţărilor debitoare, guvernele ţărilor creditoare, instituţiile financiare internaţionale şi băncile comerciale creditoare, specialiştii care studiază fenomenele mondo-economice contemporane.

Asistenţa financiară nu presupune in toate cazurile apariţia unei datorii, a unei obligaţii de rambursare. Din categoriile de asistenţă financiară menţionate, doar "ajutoarele cu caracter rambursabil", "imprumuturile pentru ajutor" şi "alte contribuţii ale sectorului public" pot să conducă la apariţia unei datorii. O delimitare conceptuală importantă ce trebuie făcută este intre datoria externă si datoria publică. Astfel, datoria publică reprezintă ansamblul sumelor datorate de către stat, ca urmare a politicii sale de a contracta imprumuturi. Datoria publică ia naştere pe seama imprumuturilor destinate acoperirii cheltuielilor statului şi finanţarea deficitului bugetar. Ea se crează, de regulă, prin emisiuni de titluri de credit de către stat (obligaţiuni guvernamentale, bonuri de tezaur etc.), comercializate pe piaţa internă şi/sau pe piaţa internaţională. Din punctul de vedere al scadenţei, datoria publică poate fi datorie publică pe termen scurt sau datorie publică pe termen lung, iar din punctul de vedere al modalităţii de exprimare, acesta poate fi exprimată in monedă naţională sau in valută.

In privinţa datoriei externe, aceasta poate fi definită ca fiind suma in valută contractată de o ţară cu alte ţări şi/sau organisme financiare internaţionale. Dicţionarul de Relaţii Economice Internaţionale operează o distincţie intre cei doi termeni, considerand că datoria externă este datoria publică externă contractată şi/sau garantată de guvern, pe termen mediu şi lung (scadenţa mai mare de un an). In această optică, datoria externă apare ca o componentă a datoriei publice, iar definiţia menţionată mai sus poate fi considerată o definiţie a datoriei externe in sens restrans.

O definiţie a datoriei externe in sens larg este cea cu care operează Banca Mondială, conform căreia noţiunea de datorie externă include :

  • imprumuturi publice (public loans) = obligaţii ale debitorilor publici (guvern, agenţi guvernamentali, instituţii publice autonome);

  • imprumuturi garantate de către stat (public guarantated loans) = obligaţii externe ale debitorilor privaţi, garantate de către stat;

  • imprumuturi private negarantate (private nonguarantated loans) = obligaţiuni externe ale debitorilor privaţi negarantate de către stat;

  • credite de la F.M.I. (use of I.M.F. credit) = credite de la F.M.I. in afara celor rezultate din tragerile ordinare, inclusiv modalităţile extinse de finanţare (stocuri-tampon, finanţare compensatorie, modalitate extinsă de finanţare, facilităţi pentru petrol);

  • datorii pe termen scurt (short-terms debt) = datoriile pe termen scurt, publice şi private (datorită dificultăţilor privind obţinerea de informaţii nu se poate face distincţie intre cele două categorii), negarantate de către stat.

Din această enumerare se constată faptul că Banca Mondială operează, de fapt, cu conceptul de datorie externă totală, in care sunt incluse totalitatea imprumuturilor publice, imprumuturilor private garantate de către stat, imprumuturile private pe termen lung negarantate de către stat, creditele luate de la F.M.I, creditele pe termen scurt.

O prezentare grafică a conţinutului datoriei externe poate arăta astfel:

Figura 9.3 Datoria externă şi componentele sale

Sursa: XXX – „Global Development Finance”, World Bank, 2000

Caracterul global al problemei datoriei externe a ţărilor in dezvoltare rezultă din cel puţin următoarele argumente:

  • nivelul foarte ridicat al sumelor in discuţie şi sporirea lor continuă şi rapidă;

  • diversitatea factorilor afectaţi de creşterea datoriei externe, interesaţi in găsirea unor soluţii acceptabile;

  • interdependenţele care iau naştere intre problema datoriei şi alte probleme globale (subdezvoltarea, problema alimentară, problema energiei şi a materiilor prime, stabilitatea politico-militară etc.);

  • consecinţele imprevizibile şi repercusiunile la scară globală ale nerezolvării acestei probleme.

Gradul de indatorare şi nivelul datoriei externe in ţările in curs dezvoltare

Dacă pentru clasificarea ţărilor Banca Mondială operează cu indicatorul P.I.B./loc., in legătură cu indatorarea ţărilor lumii, aceeaşi instituţie foloseşte criteriul „gradul de indatorare”. Gradul de indatorare al ţărilor lumii se determină pentru ţările cu venituri medii sau scăzute şi se au in vedere mai mulţi indicatori. Criteriile de clasificare a ţărilor indatorate, propuse de Banca Mondială, vizează o arie foarte largă de indicatori, ceea ce reflectă, in ultimă instanţă, faptul că indatorarea externă reprezintă atat o cauză, cat şi o consecinţă a nivelului scăzut de dezvoltare in care se află.

< < <

Clasificare după venit

Clasificarea după gradul de indatorare

SDE/EX>220%

SDE/PIB>80%

SDE/EX 132%-220%

SDE/PIB 48%-80%

SDE/EX<132%

SDE/PIB<48%

Ţări cu venituri scăzute

Ţări cu venituri scăzute sever indatorate (TVSSI)

Ţări cu venituri scăzute moderat indatorate (TVSMI)

Ţări cu venituri scăzute puţin indatorate (TVSPI)

Ţări cu venituri medii

Ţări cu venituri medii sever indatorate (TVMSI)

Ţări cu venituri medii moderat indatorate (TVMMI)

Ţări cu venituri medii puţin indatorate (TVMPI)

In categoria TVSSI sunt 34 de ţări, cele mai multe dintre ele din regiunile cele mai sărace ale lumii (Africa sub-sahariană şi Asia de Sud), in cea a TVSMI 11 ţări, in TVSPI 9 ţări, in TVMSI 11, in TVMMI 24 de ţări, iar in ultima categorie, TVMPI 41 de ţări Printre TVSSI se numără:

Angola, Burkina Faso, Burundi, Camerun, Republica Centrafricană, Coasta de Fildeş, Etiopia, Guineea, Indonezia, Laos, Liberia, Madgascar, Malawi, Mali, Mauritania, Mozambic, Birmania, Nicaragua, Niger, Nigeria, Rwanda, Siera Leone, Somalia, Sudan, Tanzania, Uganda, Vietnam, Zambia. LaTVSMI sunt Bangladesh, Benin, Cambodgia, Ciad, Gambia, Ghana, Haiti, Honduras, India, Kenia, Moldova, Pakistan, la TVSPI Armenia, Buthan, China, Eritreea, Lesotho, Nepal, la TVMSI Argentina, Bolivia, Brazilia, Bulgaria, Ecuador, Gabon, Iordania, Peru, Siria, Guyana, la TVMMI Algeria, Belize, Chile, Columbia, Ungaria, Liban,. Malaiezia, Maroc, Filipine, Venezuela, Rusia, Thailanda, Tunisia.

Ca rezultat al creşterii imprumuturilor externe, volumul datoriei externe al ţărilor cu venituri scăzute sever indatorate aproape s-a triplat intre 1980 şi 1987. Din 1987, datoria externă a acestora a crescut, dar intr-un ritm mult mai lent, ajungand la aproape 200 de miliarde de dolari la sfarşitul anului 1996. Structura datoriei acestor ţări este următoarea: 61% acorduri bilaterale (din care, două treimi cu membrii Clubului de la Paris), 25% acorduri multilaterale (inclusiv FMI); in funcţie de durata acordării imprumuturilor, 8% imprumuturi private pe termen lung şi 86% pe termen scurt. Aproape 51% din nivelul imprumuturilor bilaterale este in termeni de favoare. Din cea bilaterală, 70% este in condiţii de favoare.39

In afara acestor indicatori, pentru reflectarea gradului de indatorare al ţărilor lumii se mai folosesc şi alţii, cum ar fi:

DET/EX

datoria externă totală raportată la exporturi

DET/PIB

datoria externă totală raportată la P.N.B., indicator ce reflectă solvabilitatea pe termen lung a unei ţări

DOB/EX

dobanda totală a datoriei externe raportată la exporturi

DOB/PIB

dobanda totală a datoriei externe raportată la P.N.B.

REZ/DET

rezervele internaţionale raportate la datoria externă totală

REZ/IM P

rezervele internaţionale raportate la importuri

DES/DET

datoria totală pe termen scurt raportată la datoria externă totală

DEC/DET

datoria totală externă concesională raportată la datoria externă totală

DEM/DET

datoria totală externă acordată pe cale multilaterală in totalul datoriei externe.

Din punctul de vedere al acestor indicatori, nivelul mediu al indatorării ţărilor in dezvoltare este următorul:

Indicatori privind indatorarea externă a ţărilor in dezvoltare

Tabelul 9.13

Indicatori de indatorare (%)

1980

1990

1998

1999

DET/EX

88,4

162,5

147,9

136,6

DET/PIB

20,3

34,2

42,1

41,5

SDE/EX

13,5

18,3

18,4

18,7

DOB/EX

7,1

7,8

7,0

7,2

DOB/PIB

1,6

1,7

2,0

2,2

REZ/IMP (luni)

3,8

2,9

4,7

5,0

DES/DET

23,9

16,8

16,2

15,8

DEC/DET

18,2

21,5

14,9

18,6

DEM/DET

8,0

14,3

12,9

13,5

Căderea economică de după 1980 se reflectă şi in creşterea gradului de indatorare al ţărilor in dezvoltare. Datoria externă raportată la exporturi a crescut in 1990 la peste 160% faţă de 1980, rămanand la un nivel ridicat, chiar dacă in scădere, şi in anul 1999. Rata serviciului datoriei externe (respectiv ratele şi dobanda datorate intr-un an, raportate la export) a cunoscut o creştere permanentă, ceea ce inseamnă că principala sursă de venituri a ţărilor in dezvoltare a avut o evoluţie inferioară indatorării. In aceste condiţii, posibilităţile de restituire a imprumuturilor şi dobanzilor aferente sunt in continuă scădere. Acelaşi lucru reflectă şi datoria externă raportată la P.I.B., respectiv capacitatea tot mai redusă a ţărilor in dezvoltare de a face faţă indatorării externe.

Datoria concesională (respectiv imprumuturile in condiţii de favoare) a rămas la un nivel relativ constant (deşi in 1990 a inregistrat o creştere cu 3% faţă de 1980, iar in 1998 o scădere cu 6% faţă de 1990), iar cea multilaterală o creştere faţă de 1980. Cu toate acestea, datoria externă provenită din imprumuturile acordate in condiţii concesionale şi pe cale multilaterală au o pondere destul de mică in totalul datoriei externe.

Dacă, pe ansamblul ţărilor in dezvoltare, situaţia se prezenta la un nivel mediu de indatorare, pentru ţările cele mai sărace situaţie este mult mai gravă. Unele ţări inregistrau niveluri ale serviciului datoriei externe de peste 1000%, ceea ce reprezintă cu mult peste nivelurile medii ale ţărilor in dezvoltare.

Gradul de indatorare al ţărilor celor mai sărace Tabelul 9.14

Indicatorul

Ţara

1998

1993-1995

DET/EX

Burundi

1441

932

Etiopia

1065

578

Guineea Bissau

2406

1821

Mozambic

1619

1380

Siera Leone

1123

787

Sudan

2599

3325

DET/PIB

Angola

292

81

R.D.Congo

720

213

Guineea Bissau

415

302

Nicaragua

357

802

SDE/EX

Argentina

424

431

Burubdi

806

394

R.D.Congo

774

340

Etiopia

898

373

Guineea Bissau

1733

1071

Nicaragua

601

2610

Ruanda

554

300

Siera Leone

745

621

SDE/PIB

Angola

276

73

R.D.Congo

678

182

Guineea Bissau

299

178

Niger

313

46

In ceea ce priveşte primul indicator de indatorare, datoria externă depăşea volumul exporturilor de aproape 26 de ori in cazul Sudanului sau de 24 de ori in cazul Guineei Bissau. Datoria externă pe unitatea de export (raportul procentual dintre volumul datoriei externe şi volumul exportului) este un indicator care are valori cuprinse intre 227 % pentru Kenya şi 800 % pentru Uganda, ajungand la peste 1000 % in cazul Etiopiei şi Mozambicului şi depăşind 2000 % pentru Guineea Bissau şi Sudan, aşa cum am arătat. Dincolo de nivelurile deosebit de ridicate şi mai ingrijorător este faptul că nivelurile au crescut faţă de perioada 1993 – 1995. Aceasta dovedeşte incapacitatea acestor ţări de a avea o dinamică a exporturilor care să devanseze dinamica datoriei externe.

Acelaşi lucru se poate constata şi in cazul celorlalţi indicatori avuţi in vedere. Cu foarte mici excepţii, toate aceste ţări au avut performanţe mult mai slabe in 1998 decat in 1993 - 1995, ceea ce reprezintă o dovadă in plus că datoria externă este o problemă deosebit de acută pentru ţările cele mai sărace.

In timp ce ţările considerate sunt cel mai sever indatorate şi, in acelaşi timp, cele mai sărace, mărimea, natura, sursa şi gravitatea problemelor pe care le inregistrează in legătură cu datoria lor externă variază foarte mult de la o ţară la alta, ca şi accesul lor pe pieţele private de capital.

Şi structura datoriei externe variază foarte mult in cazul acestor ţări. Ponderea creditorilor privaţi este mare in Coasta de Fildeş, Nicaragua şi Sierra Leone, in timp ce creditorii bilaterali deţin majoritatea in celelalte ţări din această categorie. Acordurile de imprumut multilaterale, inclusiv trageri asupra F.M.I. deţin mai mult de o treime din totalul datoriei unor state precum Burundi, Republica Centrafricană, Ghana, Honduras, Liberia, Rwanda şi Uganda.Conform Băncii Mondiale, datoria a 188 de ţări in dezvoltare se ridica la inceputul lui 2002, la 2442,1 miliarde USD, iar datoria ţărilor celor mai indatorate la 342,6 miliarde USD.

Datoria externă in PIB (%) şi serviciul datoriei externe total şi pe regiuni a ţărilor in dezvoltare (mld. dolari) 1991-2000

Tabelul 9.15 1991

2000

Datoria externa in PIB (%):

Din care:

America Latina

Africa

Asia

41,6

43,9

73,3

32,7

35,1

38,5

61,4

37,9

Serviciul datoriei externe total (mld. USD)

din care dobanda

America Latină

din care dobanda

Africa

din care dobanda

Asia

din care dobanda

137,7

63,5

45,6

24,1

29,1

11,7

63,0

27,7

331

118

167

56

25,9

9,1

146,3

44,9

Datoria externă este inegal repartizată pe regiuni, ţările din America Latina avand cea mai mare datorie, 809,1 mld. dolari, urmate de cele din Asia.

O privire asupra datoriei externe in anii ’90, pe diferite categorii de ţări, relevă următoarea ierarhie a celor mai indatorate ţări, prezentată in tabelul nr. 8.8

Cele mai indatorate 10 ţări ale lumii in anul 2002

Tabelul 9.16

Nr. crt

ŢARA

Nivelul datoriei externe (mil.$)

1.

Brazilia

227 932

2.

China

168 255

3.

Rusia

147 541

4.

Mexic

141 264

5.

Argentina

132 314

6.

Indonezia

132 208

7.

Turcia

131 556

8.

India

104 429

9.

Polonia

69 521

10.

Filipine

59 342

11.

Romania

14 683

Se apreciază că datoria externă a unor ţări africane este echivalentă cu producţia lor pe unul sau doi ani!

Scurtarea maturităţii imprumuturilor bancare constituie o sursă de creştere a datoriei externe. Ea işi are originea in modificările survenite in cadrul instituţional şi economic al economiei mondiale după declanşarea crizei datoriei externe. Diferenţele foarte mari existente intre ţările ce formează acest grup eterogen al ţărilor in dezvoltare au determinat creditorii să-şi indrepte atenţia şi preferinţa către ţările cele mai performante ale acestei categorii şi către ţările cu cele mai mari datorii.

De asemenea, o serie de factori structurali, instituţionali şi ciclici au contribuit la scurtarea maturităţii imprumuturilor. Dintre aceştia, pot fi amintiţi: apariţia de noi instrumente financiare, creşterea investiţiilor străine in ţările in curs dezvoltare mai avansate, deficitele mari de cont curent, coroborate cu creşterea economică rapidă (mai ale in ţările Asiei de Sud-Est) au crescut cererea de imprumuturi, supraevaluarea activelor, acompaniată de profituri inalte, a atras capitaluri pe termen scurt, reglementări ale Băncii Reglementelor Internaţionale, care au favorizat imprumuturile pe termen scurt, pachete de salvare (ca cele pentru Mexic din 1995), care vizau, de asemenea, imprumuturi pe termen scurt.

Pe grupuri de ţări, ţările cu venituri mici (exclusiv China) aveau o datorie externă de 721.592 mil.$, iar ţările cu venituri medii 1.814.454 mil. $, de peste două ori mai mult. Dar dimensiunea datoriei externe pentru ţările cele mai sărace este mult mai complexă, pentru că raportat la resurse, capacitatea lor de a face faţă gradului ridicat de indatorare este foarte scăzută. Datoria externă a tuturor ţărilor foarte sărace puternic indatorate era de 200 miliarde dolari la sfarşitul anului 1998. Chiar dacă ea reprezintă o parte mică din datoria externă totală a ţărilor in dezvoltare, este de 4 ori mai mare decat incasările din export şi reprezintă 120% din P.I.B.-ul acestor ţări. Dincolo de acest aspect, aceste ţări sunt cele cu cea mai săracă populaţie a lumii (jumătate din populaţia acestor ţări trăieşte in sărăcie absolută). Ca o medie, o persoană din aceste ţări trăieşte cu 13 ani mai puţin decat media din ţările in curs dezvoltare şi cu 7 ani mai puţin decat in celelalte ţări cu venituri scăzute.

Primele 10 ţări, cele mai indatorate din lume, deţin cam 70% din totalul datoriei externe a ţărilor cu venituri medii. Pe zone geografice, America Latină şi Caribe rămane zona cu cele mai mari datorii externe, urmată de Asia de Est şi Pacific, Europa şi Asia Centrală (din care 30% din datorie o are Rusia) şi Africa sub-sahariană. Pe ultimul loc se situează Asia de Sud. Comparativ cu anul 1980, ierarhia este, in linii general aceeaşi, cu diferenţa că cele mai mari creşteri ale volumului datoriei externe le-au inregistrat Asia de Est şi Pacific şi Europa şi Asia Centrală, ambele regiuni confruntandu-se cu probleme deosebite la sfarşitul mileniului trecut (criza financiară din Asia şi căderea comunismului).

Instituţiile internaţionale au luat, la randul lor, o serie de măsuri in legătură cu fenomenul exploziei datoriei externe, printre care se numără:

  • concentrarea către acordarea de imprumuturi in condiţii de favoare;

  • susţinerea efortului intern in vederea reducerii poverii datoriei externe;

  • dezvoltarea unor noi tipuri de finanţare, care să fie grefate pe nevoile reale ale ţărilor celor mai sărace şi mai indatorate;

  • continuarea procesului de anulare a datoriei externe pe cale bilaterală.

La sfarşitul anului 1996, F.M.I. şi Banca Mondială au lansat un prim program numit Iniţiativa privind Datoria Celor Mai Indatorate Ţări (HIPC). Acesta este un acord al comunităţii internaţionale, menit să ajute ţările sărace să elaboreze politici corespunzătoare pentru a scăpa de datoria neperformantă, asigurand o uşurare a datoriei. Datoria este considerată ca fiind neperformantă atunci cand rata serviciului datoriei externe la export este >25% şi cand ea reprezintă un factor de constrangere in realizarea unei dezvoltări durabile. Programul a fost susţinut de 180 de guverne. Principalul obiectiv al acestui program a fost acela de a aduce ţările cele mai indatorate de la un nivel de datorie neperformantă la o situaţie care să le permită progresul economic. Erau vizate ţările care, după trei ani de aplicare a programelor privind relaxarea datoriei, rămaneau totuşi deasupra unui nivel corespunzător. La inceputul anului 2000, pachetul privind reducerea datoriei externe şi a serviciului datoriei externe se ridica la 7 miliarde de dolari şi a fost aprobat pentru 7 ţări: Bolivia, Burkina Faso, Coasta de Fildeş, Guyana, Mali, Mozambic şi Uganda.

In anul 2000 o nouă Iniţiativă privind Datoria Celor Mai Indatorate Ţări a luat contur. Plecand de la aceleaşi principii, ea era menită a mări numărul de ţări cu acces la facilităţile de reducere a datoriei prin modificarea condiţiilor de incadrare in categoria ţărilor ce pot beneficia de acest program (valoarea prezentă a serviciului datoriei externe/export de la 250% la 150%, valoarea prezentă a datoriei/venituri fiscale de la 280% la 250%, exporturi/P.I.B. de la 40% la 30%, a venituri publice/P.I.B. de la 20% la 15%).

In concluzie, se poate afirma că problema datoriei externe a devenit tot mai mult problema tuturor: a creditorilor şi a debitorilor. De aceea, toate măsurile prezentate includ atat eforturile donatorilor, cat şi pe cale ale receptorilor, in scopul gestionării cat mai eficiente a acestei situaţii.

Back to Top