Compararea societăţilor transnaţionale cu naţiunile nu reprezintă o figură de stil. Această relaţie poate fi privită din trei puncte de vedere, şi anume: relaţiile cu ţările de origine, relaţiile cu ţările gazdă şi raportul stat – corporaţie in condiţiile in care forţa economică şi influenţa marilor corporaţii depăşeşte puterea economică a multor state, unele dintre ele chiar dezvoltate. Pentru a rămane şi a acţiona ca o entitate, o firmă transnaţională trebuie să coordoneze şi să controleze activităţile sale in medii diverse şi să adopte decizii care pot fi benefice sau nu pentru ţările respective.

Relaţiile cu ţările de origine

Cele mai mari şi mai multe companii transnaţionale provin din ţările Triadei: SUA, Japonia şi Uniunea Europeană. Performanţele acestor economii, infrastructura modernă, avansul tehnologic şi spiritul antreprenorial, susţinut de o economie de piaţă şi o democraţie ce a permis dezvoltarea şi punerea in practică a ideilor novatoare au făcut din aceste ţări mediul cel mai prielnic pentru apariţia şi dezvoltarea fără precedent a fenomenului corporatist. In ierarhia celor mai mari companii, doar două ţări din categoria celor in dezvoltare se regăsesc ca şi ţări de origine a celor mai mari firme.

Relaţiile cu ţările de origine sunt, in cea mai mare parte relaţii de parteneriat. Prin extinderea dincolo de graniţele propriei ţări, marile firme duc cu ele valorile culturale, obiceiurile de consum ale ţării de origine. McDonalds, Coca Cola sau Levi‘s reprezintă in ultimă instanţă America şi visul american intr-o altă manieră. Universalizarea limbii engleze se datorează intr-o foarte mare măsură corporaţiilor americane şi britanice, care au „forţat” consumatorii să inveţe limba produselor pe care le consumau sau doreau să le consume. Coca Cola l-a inventat pe Moş Crăciun in costum roşu, iar astăzi nimeni nu-şi poate imagina un altfel de Moş Crăciun.

Beneficiile ţărilor de origine nu se rezumă la exportul de imagine. Transnaţionalele repatriază sume importante din ţările gazdă, investesc sume foarte mari in componenta de cercetare dezvoltare, care rămane cel mai adesea cantonată in ţările de origine Astfel, conform surselor OCDE, in anul 1999, cheltuielile brute pentru cercetare dezvoltare, ca pondere in PIB, efectuate de sectorul intreprinderilor, era de 3% in Suedia, 2% in Japonia, 2% in SUA, 1,7% in Germania, 1,4% in Franţa, 1,3% in Marea Britanie. Dacă avem in vedere că o firmă se internaţionalizează abia atunci cand atinge un anumit grad de maturitate pe piaţa internă, maturitate ce reprezintă un anumit nivel al concentrării capitalului, o gamă de produse de calitate ridicată, un management performant, capabil să-şi asume riscuri in mediul internaţional, se poate trage concluzia că expansiunea corporaţiilor este expresia competitivităţii economiilor ţărilor de origine, acel atribut esenţial al competitivităţii naţiunilor de care vorbea Michael Porter. Interesele corporaţiilor corespund cel mai adesea cu cele ale ţărilor de origine. Prin internaţionalizarea firmelor, fiecare ţară işi extinde, practic, influenţa in ţara sau zona respectivă. Prin intermediul corporaţiilor, ţările de origine controlează, practic economiile multor ţări. Se aprecia că la inceputul anilor ‘90 peste 60% din industria canadiană era controlată de companiile americane. Şi dacă se face comparaţia cu ţări in dezvoltare, dependenţa economiilor acestor ţări de marile firme este şi mai mare. Există, insă, situaţii cand relaţiile nu mai sunt atat de cordiale. Divergenţele pornesc tocmai de la ceea ce inseamnă, in fapt, o companie transnaţională. Interesele acesteia pot fi şi sunt destul de des diferite de interesele ţărilor de origine. Cele mai multe dintre „neinţelegeri” pleacă de la internaţionalizarea firmei şi ceea ce implică această internaţionalizare pentru statul de origine. Multe dintre firme renunţă in a-şi concentra atenţia asupra deschiderii de noi unităţi de producţie in ţara de origine in favoarea celor din ţările gazdă, mai ales dacă acestea din urmă oferă avantaje importante din perspectiva costului forţei de muncă, al impozitelor sau al preţurilor la materiile prime. Acest lucru inseamnă creare de locuri de muncă in afara ţărilor de origine şi, implicit, o presiune sporită din partea guvernelor ca urmare a şomajului. In perioadele de recesiune, multe dintre marile companii recurg chiar la reduceri de personal in ţările de origine, dat fiind faptul că aici sunt plătite şi cele mai mari salarii. O astfel de situaţie este una potenţial conflictuală, multe state de origine adoptand măsuri care să limiteze exportul de capital, dacă acesta se dovedeşte a avea consecinţe negative pe piaţa muncii sau a incasărilor bugetare.

Multe dintre societăţile transnaţionale işi realizează marea parte a cifrei de afaceri dincolo de graniţele propriei ţări. Acest lucru inseamnă impozite mai mici pentru ţările de origine, iar dacă statele gazdă au politici de atrage a profiturilor realizate de firmele străine prin reinvestirea acestora, şi sumele repatriate către ţara de origine pot fi mai reduse. Impozitele mai reduse inseamnă venituri ale statului mai mici, ceea ce poate avea efect asupra politicilor susţinute de către stat: educaţia, asistenţa socială, asistenţa sanitară etc.

Un alt aspect delicat in relaţiile dintre ţările de origine şi corporaţiile transnaţionale il reprezintă diferenţa dintre interesul naţional, aşa cum este el perceput de către ţările de origine şi interesul firmei. O companie urmăreşte obţinerea de profit pentru a menţine şi a creşte increderea investitorilor in acţiunile firmei. Anumite pieţe sau afaceri pot apărea, din această perspectivă, extrem de atractive pentru managerii unei corporaţii internaţionale, dar atitudinea guvernului ţării de origine faţă de guvernul ţării gazdă respective poate fi una negativă. Cele mai elocvente exemple in acest sens sunt cazurile firmelor de armament, care pot caştiga sume uriaşe din comerţul cu ţările aflate in conflict. Nu puţine sunt cazurile in care arme fabricate de o companie se află in dotarea ambelor tabere, chiar dacă atitudine ţării de origine sete favorabilă doar uneia dintre părţi. O altă situaţie este cea in care anumite ţări impun embargou economic altei ţări (SUA Cubei sau, pană de curand, Libiei). Pentru companiile americane, aceste potenţiale pieţe sunt excluse nu din raţiuni ce ţin de profitabilitatea afacerilor, ci din raţiuni politice, dictate de interese naţionale. De altfel, SUA interziceau afaceri cu produse de inaltă tehnologie cu orice ţară potenţial inamică, ce ar putea incorpora componente ale produselor respective in producţia de armament.

Relaţiile companiilor transnaţionale cu ţările gazdă

Intre activităţile companiilor transnaţionale şi concentrarea pieţei există, de regulă, o relaţie pozitivă. Extinderea firmelor dincolo de graniţele propriei ţări implică internaţionalizarea firmei intr-un mediu ce aparţine atat ţărilor dezvoltate, cat şi ţărilor in dezvoltare. Indiferent dacă ţările gazdă sunt ţări dezvoltate sau ţări in dezvoltare, efectele pozitive pe care le au implantările in străinătate asupra acestora sunt următoarele:

  • creşterea numărului locurilor de muncă,

  • creşterea volumului exporturilor şi a producţiei interne, mai ales dacă ţara de implantare are o poziţie strategică şi poate constitui o bază pentru exportul şi in regiune,

  • transformarea şi innoirea industrială in ţara gazdă, prin modernizarea producţiei, transfer de tehnologie, crearea de noi ramuri industriale etc.,

  • creşterea veniturilor, ca urmare a salariilor plătite angajaţilor, dar şi a creşterii veniturilor incasate de către stat, din impozite,

  • noi practici de management, instruirea personalului şi ridicarea nivelului de calificare a forţei de muncă,

  • creşterea concurenţei, cu efect asupra reducerii costurilor, introducerea produselor noi, creşterea calităţii şi perfecţionarea tehnicilor de vanzare,

  • efectul de antrenare asupra intregii economii, ca urmare a antrenării şi celorlalte ramuri din economie la producerea bunului respectiv.

Efectele pozitive ale implantărilor firmelor in străinătate, din perspectiva ţărilor gazdă, sunt demonstrate, de altfel, de politicile de susţinere şi atragere a investiţiilor străine directe promovate de acestea, in special din partea ţărilor in dezvoltare. In cazul ţărilor in tranziţie, de exemplu, volumul investiţiilor străine a constituit şi incă mai constituie un criteriu de apreciere a eficienţei economiei respective.

Cu toate aceste efecte pozitive, in relaţia dintre ţările gazdă şi cele de origine apar deseori tensiuni. Se impune, totuşi, o precizare.

Impactul implantării societăţilor transnaţionale pe anumite pieţe depinde in mod esenţial de nivelul de dezvoltare al mediului economic al acestora. Pe pieţele dezvoltate, intrarea de noi firme contribuie la creşterea concurenţei şi la o scădere a concentrării producţiei. Acest lucru se datorează faptului că firmele locale, fiind puternice, reuşesc să facă faţă concurenţei, crescand productivitatea şi ridicandu-se eficienţa de ansamblu a economiei. In ţările mai puţin avansate tendinţa de concentrare creşte, firmele locale fiind prea puţin puternice pentru a opune o rezistenţă reală marilor companii.

Se instaurează poziţia de monopol a companiei transnaţionale, care nu are efecte benefice asupra dezvoltării de ansamblu a societăţii. Intrarea unei noi companii pe o piaţă afectează numărul competitorilor de pe această piaţă şi partea acestora din piaţa unui produs. Pentru a proteja agenţii economici interni, in multe state (cum ar fi Japonia) implantarea unei corporaţii străine nu se poate realiza decat prin asocierea cu un partener local. Pe alte pieţe, cum ar fi cea americană, deşi este considerată una dintre cele mai libere pieţe din lume, accesul la capital sau alte facilităţi in anumite state sunt mult mai uşor de obţinut dacă se realizează un parteneriat cu o firmă locală.

Impactul şi implicaţiile marilor firme asupra ţărilor gazdă depinde de mai mulţi factori, cum ar fi:

  • numărul şi mărimea operaţiunilor efectuate de companiile transnaţionale faţă de competitorii din ţara gazdă. Mărimea filialelor străine ale companiilor transnaţionale este adesea mai mare decat a competitorilor naţionali, atat in ţările dezvoltate, cat mai ales in ţările in dezvoltare. Tendinţa marilor firme de a efectua investiţii succesive pentru a lărgi capacităţile de producţie ale filialelor lor, achiziţionarea competitorilor locali pot influenţa concentrarea pieţei;

  • reacţia firmelor din ţara gazdă la intrarea unei mari firme poate fi una defensivă, concretizată fie in combinarea operaţiunilor acestora cu nou venita, fie in formarea de societăţi mixte pentru a valorifica şi potenţa avantajele ambilor parteneri. Dar poate fi şi o reacţie de adversitate, datorită faptului că firma transnaţională, prin agresivitatea competiţiei pe care o impune, poate determina părăsirea pieţei de către cei care nu reuşesc să se adapteze la noile standarde impuse. In cazul in care este introdus un nou produs, se poate aştepta ca firma străină să deţină monopolul asupra acestuia, dacă firmele autohtone nu au capacitatea de a asimila noua tehnologie impusă de fabricare respectivului produs sau de a atrage alte firme străine care să realizeze produsul respectiv,

  • performanţa concurenţială a societăţilor transnaţionale faţă de cea a firmelor locale dată de faptul că filialele străine, ca şi componente ale sistemului societăţilor transnaţionale, sunt cu mult mai eficiente şi productive decat concurenţii lor. Acestea ar putea avea efecte diferite asupra concentrării şi a puterii firmelor transnaţionale pe pieţele respective. Efectul pozitiv, ca urmare a creşterii concurenţei, se poate materializa in imbunătăţirea performanţelor firmelor locale, a calităţii produselor, a diversificării producţiei etc. Pe de altă parte, insă, de cele mai multe ori, marile companii se implantează acolo unde concurenţa locală este mai slabă, determinand, nu de puţine ori, preluarea controlului ramurii respective,

  • crearea de locuri de muncă de către societăţile transnaţionale este, in destul de multe cazuri, mai degrabă un mit decat realitate. Aplicand principiul eficienţei, multe companii recurg la disponibilizări masive, atunci cand pătrunderea pe piaţa respectivă sa realizat prin preluarea unei companii locale. Exemplele sunt multiple; in cazul ţărilor din fostul lagăr comunist, supradimensionarea cu personal din perioada comunistă a determinat reduceri masive de personal cand diverse societăţi au fost preluate de companii multinaţionale.

  • In multe ţări in dezvoltare, societăţile transnaţionale sunt acuzate de practici neloiale, ca mecanismul preţurilor de transfer.

Prin mecanismul preţurilor de transfer, marile corporaţii obţin beneficii:

  • prin reducerea impozitelor plătite guvernelor ţării gazdă şi transferarea caştigurilor din ţările cu impozitare ridicată către ţări cu impozitare redusă,

  • prin transferul fondurilor din ţările unde se aşteaptă o depreciere valutară, reducandu-şi astfel expunerea la risc,

  • prin manipularea acestui mecanism pentru a transfera fondurile de la o filială către compania

    mamă sau un paradis fiscal, atunci cand repatrierea profiturilor este restricţionată de guvernele ţării gazdă,

  • prin utilizarea acestui mecanism pentru a reduce taxele vamale plătite, respectiv, prin facturarea mărfurilor la export şi la import in funcţie de sistemul de impunere la frontieră practicat in ţările filialelor.

Şi in ceea ce priveşte aportul investiţiilor efectuate de societăţile transnaţionale sub forma tehnologiei, ţările in dezvoltare apreciază că spre ele nu este indreptată cea mai avansată tehnologie. De asemenea, cercetarea - dezvoltarea este foarte rar cantonată in ţările in dezvoltare, iar societăţile transnaţionale acţionează mai degrabă in sensul susţinerii „migraţiei creierelor” decat in dezvoltarea unei pieţe care să absoarbă atat produse din ce in ce mai performante , cat şi cadre din ce in ce mai calificate. Şi in ceea ce priveşte protecţia mediului ambiant sunt opinii mai degrabă critice la adresa societăţilor transnaţionale. Atitudinea marilor corporaţii se rezumă la declaraţii, multe dintre ele fiind acuzate de neglijenţă şi chiar violarea reglementărilor de protecţie a mediului, mai ales in ţările care nu au capacitatea de a monitoriza corespunzător incălcarea acestor legi. Acţionand dincolo de graniţele geografice ale ţărilor de origine, societăţile transnaţionale devin cetăţeni corporatişti in ţările in care derulează activităţile productive, de marketing sau de alt tip. De altfel, in ultimele decenii au crescut preocupările atat din partea analiştilor, cat şi din partea societăţii civile de a privi mai atent la practicile firmelor transnaţionale şi de a veghea la respectarea drepturilor cetăţenilor, a valorilor morale ale societăţilor in care acţionează. Tot mai des se vorbeşte despre responsabilitatea socială a corporaţiilor, respectiv despre capacitatea societăţilor transnaţionale de a indeplini sau de a depăşi in mod constant aşteptările de natură etică, legală şi comercială pe care respectiva corporaţie le are. The World Business Council for Sustainable

Development consideră că marile corporaţii trebuie să-şi asume un angajament ferm de a urma un comportament etic şi de a contribui la dezvoltarea economică a ţării pe teritoriului căreia acţionează, prin ridicarea standardului de viaţă al angajaţilor, al comunităţii locale şi al societăţii in ansamblul său. Numeroase organizaţii guvernamentale şi mai ales neguvernamentale urmăresc indeaproape comportamentul marilor firme, realizand clasamente cu cei mai puţin responsabili cetăţeni corporatişti.

Raportul societăţi transnaţionale-stat. Universul corporaţiilor transnaţionale

64.000 de societăţi transnaţionale, 870.000 de filiale, 53.000.000 de angajaţi. Acesta este universul corporaţiilor transnaţionale, acestea sunt cei activi şi mai dinamici agenţi economici de pe glob! Repartiţia pe glob a acestora este următoarea:

Tabelul 6.3. Societăţile transnaţionale şi repartiţia pe regiuni a acestora

Societăţile transnaţionale şi repartiţia pe regiuni a acestora

Europa Occidentală continuă să fie sursa de origine pentru cele mai multe dintre societăţile transnaţionale, in timp ce cea mai mare parte a filialelor societăţilor transnaţionale sunt repartizate in ţările in dezvoltare. Această repartiţie este in stransă legătura cu dinamismul economic al zonei Asiei de sud est, unde sunt implantate peste jumătate din filialele corporaţiilor transnaţionale. Clasamentele realizate de diverse instituţii au in vedere mai multe criterii de clasificare. UNCTAD, in Raportul asupra investiţiilor străine, una dintre cele mai ample monografii anuale privind fluxurile de investiţii străine şi situaţia corporaţiilor transnaţionale, ierarhizează corporaţiile după volumul activelor deţinute in străinătate, după indicele de transnaţionalitate sau după volumul vanzărilor. In viziunea UNCTAD, principalele noţiuni utilizate sunt:

  • Active in străinătate , ce reprezintă active din afara ţării de origine, atat tangibile cat şi intangibile, aşa cum apar in bilanţul contabil al filialelor. Activele in străinătate dau dimensiunea cantitativă a forţei investiţionale a unei corporaţii transnaţionale, iar ponderea mai ridicată a acestora in străinătate poate fi expresia atat a unei concurenţe deosebite pe piaţa de origine a firmei, cat şi o atractivitate mult mai ridicată a mediului străin comparativ cu cel autohton (din perspectiva facilităţilor oferite, a costurilor sau a pieţei).

  • Vanzări in străinătate , care reprezintă suma vanzărilor nete (vanzări brute, din care se scad taxa pe valoarea adăugată şi alte taxe) realizate de filiale. In anumite cazuri, pot include exporturi efectuate de către societatea mamă către filiale. Vanzările in străinătate exprimă, de asemenea, gradul de concentrare al firmei către piaţa internă sau externă. In general, societăţile transnaţionale care au ca origine ţări mari, au vanzări in străinătate mai reduse decat cele care provin din ţări mici. Angajaţi in străinătate, respectiv numărul de angajaţi cu contract de muncă sau cu contract parţial de muncă (full time sau part time) ce funcţionează la nivelul filialelor. Numărul de angajaţi in străinătate este in stransă legătură cu volumul activelor din străinătate al societăţii transnaţionale, dar depinde şi de natura activităţii firmei şi de diferenţele existente in ceea ce priveşte costul forţei de muncă in diferite ţări. Firmele care incorporează muncă de calificare medie sau redusă intr-o proporţie ridicată, vor fi mult mai atrase să investească in ţările cu costuri ale forţei de muncă reduse, ceea ce va ridica ponderea salariaţilor străini in totalul personalului respectivei companii.

  • Indicele de transnaţionalitate (transnationality index), ce se calculează ca o medie a trei rate, şi anume: ponderea activelor in străinătate in totalul activelor, ponderea vanzărilor din străinătate in totalul vanzărilor, ponderea angajaţilor din străinătate in totalul angajaţilor. Acest indicator exprimă, in ultimă instanţă, interesul companiei pentru ţara de origine comparativ cu cel pentru piaţa internaţională. O valoare ridicată a acestui indicator poate reflecta o atractivitate redusă a mediului de afaceri a ţării de origine, mai ales dacă este acompaniată cu un volumul redus al investiţiilor străine atrase, dar şi o concurenţă foarte ridicată pe piaţa ţării de origine. Indicele de transnaţionalitate nu ia in calcul dimensiunea pieţei interne şi nici nu permite să se facă distincţia intre companiile ce investesc in cateva ţări sau in intreaga lume.

  • Indicele de extindere a reţelei (network – spread index) exprimă dimensiunea transnaţionalităţii şi reprezintă numărul de ţări gazdă in care s-a implantat societatea. Un indice de extindere a reţelei ridicat presupune costuri de implantare ridicate pentru companie, dar şi o bună cunoaştere a pieţei internaţionale şi o valorificare a avantajelor oferite de piaţa internaţională. Indicele nu reflectă, totuşi gradul de implicare al companiei in ţara gazdă, dimensiunea cantitativă a investiţiilor realizate in străinătate. Pentru a putea fi comparat cu indicele de transnaţionalitate, care este un procent, indicele de extindere a reţelei se calculează ca pondere a ţărilor in care firma are filiale in totalul ţărilor in care ar putea avea filiale. Numărul potenţial de ţări in care ar putea avea filiale este de fapt numărul total de ţări care recepţionează sau sunt sursă de investiţii, minus 1 (mai puţin ţara de origine).

La nivelul anului 2002, erau 193 de ţări angrenate in fluxurile de investiţii. Covarşitoarea majoritate a societăţilor transnaţionale au ca origine ţări dezvoltate. In topul celor mai puternice 100 de corporaţii, SUA este prezentă cu 27 companii, Franţa cu 14, Germania cu 13, Marea Britanie cu 12, Japonia cu 7. Sunt prezente şi ţări dezvoltate mici, ca Finlanda, Elveţia, Olanda, ceea ce demonstrează faptul că existenţa unei pieţe interne mari a ţării de origine nu este o condiţie sine qua non pentru apariţia societăţilor transnaţionale. Dintre ţările in dezvoltare, doar Coreea de Sud, Mexic şi China (Hong Kong) au reuşit să pătrundă in top 100. In clasamentul celor mai mari 100 de societăţi transnaţionale, după volumul activelor deţinute in străinătate, conform Raportului privind investiţiile străine pe anul 2004, conducea compania General Electric, urmată de compania britanică de telecomunicaţii Vodafone (care, de altfel, a condus timp de 2 ani in clasamente) şi Ford Motor Company. După volumul vanzărilor, cea mai mare companie a fost, la nivelul anul 2002, Wall - Mart, urmată de Exxon, General Motors, British Petroleum şi Royal Dutch Shell. In ceea ce priveşte indicele de transnaţionalitate, cel mai ridicat nivel al acestui indicator se regăseşte nu in cazul celor mai mari firme, ci al celor de dimensiuni mai reduse (din punctul de vedere al volumului activelor străine sau al vanzărilor). La nivelul anului 2002, cel mai ridicat indice de transnaţionalitate se inregistra in cazul companiei NTL Inc., din SUA (99,1%), din domeniul telecomunicaţiilor, doar a 82-a firmă in ceea ce priveşte activele străine, urmată de Thomson Corporation, din Canada, in domeniul media, cu un indice de 97,9% şi Holcim AG, din Elveţia, in domeniul materialelor de construcţii (companie prezentă şi in Romania), cu un indice de 95,5%. Dintre companiile situate in top 10, cel mai ridicat indice de transnaţionalitate il are Vodafone, cu un indice de 84,5%, urmată de British Petroleum, cu 81, 3% şi Total Fina Elf, cu 74,9%.

Tabelul 6.4. Clasamentul celor mai mari 10 societăţi transnaţionale (milioane dolari SUA)

Clasamentul celor mai mari 10 societăţi transnaţionale

Fenomenul corporatist a incetat să mai fie specific doar ţărilor dezvoltate. Tot mai multe companii nu numai că sunt din ce in ce mai atrase să investească in ţări in dezvoltare, dar corporaţiile din aceste ţări devin ele insele firme transnaţionale. Puţine sunt, insă, companiile care pot rivaliza cu top 100, dar afirmarea lor este din ce in ce mai impetuoasă. Diferenţa dintre primele societăţi ransnaţionale din ţările dezvoltate şi cele in dezvoltare este cam de unu la cinci: cea mai mare dintre companiile transnaţionale din ţările in dezvoltare are active in străinătate de cinci ori mai mici decat omoloaga sa, General Electric, iar Wall Mart realizează o cifră de afaceri tot de cinci ori mai mare decat vanzările companiei Samsung Electronics. In fruntea listei companiilor din ţările in dezvoltare conduc ţările din Asia de Sud Est, intărind faptul că această zonă este cea mai dinamică regiune a globului. In primele 50 de companii ce au ca origine ţări in dezvoltare, doar 5 sunt din Africa de Sud, 2 din Europa Centrală şi de Est, restul aparţin Asiei de Sud Est şi Americii Latine şi Caraibelor.

Tabelul 6.5. Clasamentul celor mai mari 5 societăţi transnaţionale (milioane dolari SUA)

Clasamentul celor mai mari 5 societăţi transnaţionale

Un fenomen recent il reprezintă transnaţionalitatea in cazul ţărilor din Centrul şi Estul Europei. Apariţia societăţilor transnaţionale in această regiune este indisolubil legată de căderea comunismului.

Marile companii din aceste ţări nu se ridică la nivelul atins de societăţile transnaţionale din ţările dezvoltate, nici chiar la acela al ţărilor in dezvoltare. Cea mai mare companie din fostele ţări comuniste este Lukoil, o companie rusă ce activează in domeniul extracţiei, rafinării şi distribuţiei petrolului. Lukoil este de departe cea mai mare dintre companiile transnaţionale din ţările est europene, cu active in străinătate de 5 ori mai mari decat următoarea clasată, Novoship. In ceea ce priveşte raportul de forţe dintre societăţile transnaţionale şi statele naţiune, un studiu realizat de Corporate Watch in 2000 evidenţia cateva aspecte ce sintetizează forţa pe care companiile transnaţionale o au şi o exercită in economia mondială. Iată cateva dintre concluziile studiului:

  • din cele 100 de entităţi economice ale lumii, 51 sunt corporaţii şi doar 49 economii naţionale (comparaţia are in vedere volumul vanzărilor, in cazul corporaţiilor şi PIB-ul, in cazul ţărilor). Acest fapt inseamnă că General Motors este mai puternic decat Danemarca, Daimler – Crysler decat Polonia, Royal Dutch Shell decat Venezuela, IBM decat Singapore şi Sony decat Pakistan,

  • creşterea economică a naţiunilor este similară celei a corporaţiilor, in perioada 1983-1999, vanzările cumulate a primelor 200 de societăţi transnaţionale au crescut cu 25%, iar

    produsul global mondial cu 27,5%, vanzările primelor 200 corporaţii sunt mai mari decat produsul tuturor economiilor naţionale, mai puţin primele 10 state ale lumii,

  • deşi deţin 27,5% din activitatea economică mondială, primele 200 de societăţi transnaţionale angajează doar 0,78% din forţa de muncă globală, iar in timp ce profiturile lor au crescut

    cu 362,4% in perioada 1983-1999, forţa de muncă angajată a crescut cu doar cu 14,4%. Cel mai mare angajator privat, Wall-Mart (cu peste 1.300.000 de angajaţi) este cunoscut pentru practicile sale antisindicale şi pentru faptul că majoritatea angajaţilor are contracte parţiale de muncă (parttime jobs) astfel incat obligaţiile companiei către salariaţi să fie cat mai mici,

  • forţa companiilor este determinată şi de capacitatea acestora de a influenţa deciziile politice nu doar in ţările gazdă, faţă de care multe dintre cele mai mari corporaţii sunt adevăraţi giganţi, dar şi in ţările de origine. 94 din primele 200 de firme ale lumii au birouri in capitala mondială a lobby-ului, Washington DC, DCs K Street corridor. Recent, guvernul american a permis ca reprezentanţi ai marilor corporaţii, ca AT&T şi IBM să se alăture delegaţiei oficiale pentru negocieri in domeniul comerţului electronic in cadrul FTAA, ce urmează a se finaliza in anul 2005.

Este evident că poziţia societăţilor internaţionale in economia mondială este foarte puternică şi că această confruntare cu statele naţiune in planul forţei economice este una reală. Globalizarea economiei face ca interdependenţa dintre toţi agenţii economici să crească şi raporturile de forţe să devină din ce in ce mai complexe.

Back to Top