În orice ramură de drept operează, pe de o parte, principiile întregului sistem de drept şi, pe de altă parte, principiile ramurei respective. În ceea ce priveşte dreptul civil, principiile sale sunt acele idei călăuzitoare care însoţesc întreaga legislaţie civilă.

Definiţia statului

În mod tradiţional, statul este definit prin referire la trei elemente esenţiale: populaţia, teritoriul şi puterea publică (suveranitatea).

Populaţia în raport cu care statul îşi exercita puterea suverană este o grupare de indivizi reuniţi prin legături de cetăţenie şi prin stabilire adomiciliului pe teritoriul statului.

Semnificaţiile noţiunii de drept

Ca membru al unei colectivităţi, omul a simţit nevoia de a crea, la început în formă embrionară şi apoi din ce în ce mai evoluată, reguli, norme care să îi cârmuiască existenţa, astfel încât interacţiunea cu ceilalţi oameni să îl prejudicieze cât mai puţin (să îi provoace cât mai puţine neajunsuri). Astfel, acţiunile sale au încetat a mai fi cu desăvârşire libere, ci au început să fie restricţionate de diferite reguli, menite să facă posibilă coexistenţa în cadrul unei colectivităţi.

Dreptul civil este acea ramură de drept privat care reglementează raporturile juridice patrimoniale şi nepatrimoniale dintre subiecte de drept - persoane fizice şi juridice - aflate pe poziţii de egalitate juridică. Analiza definiţiei date conduce la următoarele concluzii descrise mai jos.

Dreptul civil aparţine diviziunii dreptului privat, deoarece reglementează, în principiu, raporturi dintre particulari. Mai mult decât atât, el nu constituie doar una dintre ramurile acestei diviziuni a dreptului, ci are un statut privilegiat: dreptul civil este drept comun pentru celelalte ramuri de drept privat. Aceasta înseamnă că ori de câte ori o anumită situaţie juridică nu este reglementată în nici un fel în ramura specială de drept, soluţia va fi aplicarea normelor de drept civil.

Back to Top