Definiţia statului

În mod tradiţional, statul este definit prin referire la trei elemente esenţiale: populaţia, teritoriul şi puterea publică (suveranitatea).

Populaţia în raport cu care statul îşi exercita puterea suverană este o grupare de indivizi reuniţi prin legături de cetăţenie şi prin stabilire adomiciliului pe teritoriul statului.

Teritoriul este porţiunea de pământ, de apă, precum şi din spaţiul aerian în limitele (graniţele) căreia se exercită puterea suverană.

Puterea publică (suveranitatea) este, în esenţă, puterea statului dea-i comanda pe indivizii care intră în compunerea populaţiei sale ca şi de a exclude de la o astfel de comandă orice altă putere din afara graniţelor sale.

Cu anumite circumstanţieri, ea se exercită şi asupra străinilor care intră peteritoriul statului.

Elementul de bază al mecanismului statului îl constituie organul destat. Organul de stat a fost definit ca fiind acea parte componentă a aparatului de stat, investită cu competenţă şi putere şi care se caracterizează prin aceea că cei care o compun au o calitate specifică (parlamentari, funcţionari publici ori magistraţi).

Statul de drept şi funcţiile sale

Statul şi dreptul, ca fenomene sociale, au apărut concomitent. Regulile de conduită care existau în comuna primitivă, anterior apariţiei statului, nu pot fi considerate a constitui norme juridice, un sistem închegat de drept, deoarece numai posibilitatea de a fi adusă la îndeplinire,la nevoie, prin forţa de constrângere a statului, conferă caracter juridic unei reguli de comportament.

La rândul său, statul este organizat şi funcţionează în temeiul unor norme juridice. Prin organele puterii legislative, executive şi judecătoreşti, statul emite norme de drept şi urmăreşte aplicarea lor.

Statul de drept este expresia intercondiţionării şi echilibrului dintrestat şi drept, întregul mecanism statal funcţionând pe baza unei ordini dedrept, fixate prin lege. Într-un stat de drept puterea de stat a fost cucerită pe cale constituţională (legală) şi exercitarea ei se realizează în conformitate cu normele de drept. Puterea politică este deţinută vremelnic şi cugarantarea unor libertăţi fundamentale ale cetăţeanului.

Statul are trei funcţii esenţiale, fiecăreia dintre acestea corespunzându-i puterea (competenţa) de a o înfăptui:

  • funcţia legislativă, constând în adoptarea normelor juridice generale, încredinţată Parlamentului;
  • funcţia executivă, constând în aducerea la îndeplinire a acestor norme, încredinţată, de regulă, şefului de stat şi Guvernului;
  • funcţia jurisdicţională, constând în soluţionarea litigiilor ca reapar cu prilejul aplicării normelor juridice, încredinţată instanţelor judecătoreşti.

În linii generale, separaţia puterilor în stat (în sensul că puterea legislativă, cea executivăşi cea judecătorească nu sunt exercitate de aceleaşi persoane sau organisme) este considerată caracteristica esenţială astatului de drept.

Statul, prin organismele sale, îşi exercită funcţiile fundamentale îndouă planuri:

  • în plan intern, prin apărarea proprietăţii, a ordinii publice, adrepturilor şi libertaţilor cetăţenilor, a suveranităţii şi independenţei naţionale;
  • în plan extern, prin dezvoltarea raporturilor de colaborare cualte state, sub aspect economic, politic, cultural, militar etc.

Forma statului

Forma de stat exprimă modul de formare, organizare şi funcţionarea puterilor statului. Laturile componente ale formei de stat sunt:

  • forma de guvernământ
  • structura de stat
  • regimul politic

Formele de guvernământ sunt:

  • monarhia
  • republica

Monarhia poate fi:

  • monarhia absolută , dacă monarhul întruneşte în persoana sa toate puterile statului. Este forma de guvernământ cea mai răspândită în perioada medievală;
  • monarhia constituţională , dacă puterile monarhului sunt limitate prin Constituţie; monarhul conduce alături de parlament şi de guvern. Mai mult decât atât, în unele sisteme monarhice europene, monarhul tinde să păstreze doar competenţe de reprezentare şi de păstrare a tradiţiei.

Republica poate fi, în funcţie de raporturile dintre puterea legislativă şi cea executivă avem: republică parlamentară sau republică prezidenţială. În republica parlamentară şeful statului este ales de parlament (este, spre exemplu, cazul Cehiei sau al Italiei) în timp ce în republica prezidenţială şeful statului este ales în mod direct de către popor (cazul Franţei). În unele sisteme constituţionale, considerate republici semi-prezidenţiale, şeful statului este ales direct de popor, dar puterile sale sunt limitate.

Structura de stat exprimă organizarea puterii pe un anumit teritoriu, exercitarea puterii şi raporturile dintre ele. Sub aspectul structurii de stat, există:

State unitare, unde există o singură putere suverană pe întreg teritoriul, un singur parlament, un singur guvern, un singur rând de organe judecătoreşti. Potrivit art. 1 alin. 1 din Constituţie, România este un stat unitar;

State compuse, care pot fi federaţii (cum este cazul S.U.A., Federatia Rusa etc.), în cazul cărora statele federale au o independenţă limitată sau confederaţii (cum este cazul Elveţiei), în cazul cărora independenţa statelor membre este mai accentuată, acestea păstrându-şi, în principiu, suveranitatea;

Uniuni de stat , care pot fi personale (cum este cazul Uniunii dintre Ţara Românească şi Moldova, în perioada 1859-1862) sau reale (cum este cazul Uniunii Austro-Ungare sau al Ţării Româneşti cu Moldova, între 1862-1864)

Regimul politic reprezintă ansamblul metodelor şi mijloacelor de conducere a societăţii în asigurarea echilibrului dintre interesele statului şi ale cetăţeanului. Astfel, există regimuri politice democratice (în cazul statelor de drept) şi regimuri autoritare (în cazul cărora drepturile şi libertăţile individuale sunt foarte restrânse, în beneficiul unei puteri discreţionare - absolute - a şefului de stat).

Back to Top