Considerații generale a referendumului

În cadrul sistemelor de guvernare sunt cunoscute două procedee tradiționale de guvernare.

Astfel, în antichitate a existat ca procedeu de guvernare procedeul cunoscut sub denumirea de democrație directă. Potrivit acestui procedeu toți cetățenii participau în mod nemijlocit la realizarea puterii de stat. Acest procedeu de guvernare prezintă cel puțin două dezavantaje majore.

  1. nu întreg poporul cetăților antice puteau participa la exercitarea puterii, ci numai cetățenii ( bărbații oameni liberi), cu excluderea sclavilor, a femeilor etc.
  2. exercitarea directă a întregii puteri în permanență ar presupune ca întreg poporul să participe nemijlocit la realizarea în concret a tuturor funcțiilor statului, ceea ce, în condițiile statelor întinse teritorial și cu o populație numeroasă ar fi extrem de dificil, dacă nu chiar imposibil.

Un al doilea procedeu de guvernare intitulat democrația reprezentativă asigură participarea nemijlocită a cetățenilor la exercitarea puterii de stat prin desemnarea unor reprezentanți care, o dată aleși, pe durata mandatului ce le-a fost acordată, exercită puterea în numele și pe seama întregului popor.

Acest procedeu de guvernare este cel mai des întâlnit în zilele noastre, în majoritatea statelor considerate a avea nu doar o formă tradițional - democratică de guvernământ, ci și un model viabil de regim politic.

Cu toate acestea democrația reprezentativă nu este lipsită de dezavantaje, cel mai des citat fiind acela că clasa guvernanților se distanțează atât de mult față de guvernați încât ajunge să exercite puterea de stat pentru sine și nu pentru popor.

Pentru a preveni aceste neajunsuri au fost imaginate multiple instituții și mecanisme, politice și juridice, precum separația puterilor în stat, sau forme de control din partea poporului asupra reprezentanților săi, cum ar fi răspunderea în dreptul public.

Într-o încercare de înlăturare a neajunsurilor celor două guvernământ menționate anterior și pentru valorificarea aspectelor lor pozitive, mai ales după cel de al doilea război mondial, s-au înscris în constituții, alături de regulile tradiționale ale democrației reprezentative și unele instrumente specifice democrației directe.

Instrumentul democrației directe cel mai des utilizat a fost și rămâne referendumul, întru-cât el reprezintă modul cel mai eficient și clar de consultare directă a voinței poporului. Alături de acest instrument mai poate fi utilizat și plebiscitul sau inițiativa populară.

Sistemul de guvernare născut din îmbinarea democrației reprezentative cu unele instrumente proprii ale democrației directe a primit în doctrină denumirea de democrație semi - directă sau, în măsura în care participarea poporului se realizează nu numai prin instrumente juridice, ci și prin unele de natură eminamente politică ( dezbatere publică a proiectelor de lege, veto popular, etc.) democrație participativă.

Instrumentele democrației semi-directe în Constituția României

Pentru a asigura aplicarea cât mai armonios a principiului consacrat în art. 1 din Constituție potrivit căruia România este stat de drept și democratic, Constituția României reține atât referendumul cât și participarea directă a poporului la exercitarea puterii.

Caracterul democratic al statului român manifestat prin forma democrației ssemi - directe, rezultă și din art. 2 din Constituție care stabilește că detentorul puterii de stat este, exclusiv poporul român, iar modalitatea prin care este exercitată puterea de stat fie prin organele sale reprezentative, desemnate pe calea alegerilor libere, periodice și corecte, fie pe cale de referendum. Precizăm că cele două modalități de exercitare a puterii pot fi utilizate cu egală îndreptățire neputând a avea natură subsidiară unul față de altul.

Inițiativa populară

Inițiativa populară reprezintă o procedură prin care populația unui sat dă impuls (inițiază) un proces decizional care se finalizează tot cu intervenția poporului (referendum) sau printr-o decizie adoptată de autoritățile legal desemnate (legea adoptată de Parlament).

Constituția României reglementează două forme de inițiativă populară:

  • inițiativa populară constituțională reglementată în art. 150 și 150 și care privește procedura de revizuire a Constituției;
  • inițiativa populară legislativă reglementată în art. 74

Analiza acestor texte constituționale permite a se observa că doar inițiativa populară constituțională se tot cu o manifestare directă de voință din partea poporului întrucât revizuirea Constituției este definitivă numai după aprobarea ei prin referendum.

Datorită caracterului nedecizional al inițiativei populare legislative în art. 2 alin 2 din Constituție nu a fost inclusă și inițiativa populară legislativă ca modalitate de exercitare directă a puterii, ci doar referendumul.

Datorită acestui caracter al inițiativei populare legislative, în doctrină este calificată nu ca o modalitate de realizare a puterii, ci doar una de participare la exercitarea puterii.

Spre deosebire de inițiativa populară legislativă referendumul permite, cel mai adesea, poporului să aibă calitate de factor decizional în rezolvarea unor probleme ale puterii extrem de importante ceea ce determină ca el prin excelență să fie un mod de exercitare directă a puterii.

Referendum și plebiscit (terminologie)

Terminologic cuvântul referendum vine din limba latină din verbul referare care desemnează o procedură prin care întregcorpul electoral (diferit de plebe) era consultat în mod direct cu privire la o temă precisă, conferind astfel legitimitate deciziei adoptate.

Terminologic cuvântul plebiscit vine tot din limba latină, unde îmbinarea cuvintelor plebs și scire a dat naștere unei instituții juridice care constă înadresarea unei întrebări (scire) plebei (cetățeni fără drept de vot) de către autorității numai în scopul aflării opiniei acesteia, adică doar cu rol consultativ, căci opinia astfel exprimată putea fi ignorată de adunarea patricienilor și de cea a soldaților.

În zilele noastre între cele două instituții juridice diferențele sunt doar de nuanță și de conotație.

Tipuri de referendum

Referendumul poate fi clasificat după mai multe criterii astfel;

După criteriul efectelor juridice produse clasifică în:

  • referendum decizional
  • referendum consultativ

Referendumul decizional, la rândul său poate fi clasificat în funcție obiectul asupra căruia poartă în:

  • referendum constituțional
  • referendum legal sau veto popular
  • referendum convențional

După criteriul tipului de decizie adoptat referendumul legislativ se clasifică în referendum normativ ( care tinde la adoptarea unui act normativ) și referendum abrogativ.

Problema cea mai interesantă legată de referendumul consultativ este aceea de a ști dacă, deși nu are efete juridice obligatorii, el poate determina o anumită conduită din partea autorităților statului, fie chiar și cele reprezentative (parlament). În lipsa unei practicii constituționale, în doctrină se apreciază că rezultatul său nu poate fi pur și simplu ignorat de autoritățile reprezentative ale unui stat în care puterea se poate în egală măsură exprima și realiza prin oricare din cele două modalității - alegeri sau referendum.

După criteriul competenței discreționare lăsate inițiatorului referendumului se poate face o distincție între:

  • referendumul obligatoriu care este impus de Constituție și care se organizează ex oficio, de îndată ce condițiile descrise de norma constituțională sunt îndeplinite;
  • referendum facultativ care este prevăzut de Constituție ca posibilitate, dar depinde de manifestarea de voință a unuia sau mai multor subiecte de drept.

După criteriul obiectului cu privire la care este consultat sau să decidă poporul, doctrina de drept distinge între:

  • referendumul referitor la acte normative deja aprobate de Parlament;
  • referendumul care vizează proiecte de acte normative sau simple chestiuni de principiu.

Spre deosebire de referendumul referitor la acte normative unde decizia este întotdeauna necesară, forța obligatorie a referendumului care se referă la proiecte de acte normative sau simple chestiuni de principiu variază în funcție de obiectul lor: pentru proiectele de acte normative, de regulă efectele referendumului sunt decizionale, în privința propunerilor efectele pot fi decizionale sau doar consultative, în timp ce cu privire la chestiunile de principiu efectele sunt întotdeauna neobligatorii, de simplă consultarea a opinie publice.

Consacrarea referendumului în Constituția României

Referendumul a fost reglementat în Constituția României din1948 (art. 39) și în Constituția României din 1948 ( art. 43).

În Constituția României în vigoare referendumul este reglementat în art. 2 și art. 90,95, și 151.

Articolul 2 din Constituție stabilește care sunt modalitățile de exercitare a puterii de stat în România și anume prin organele sale reprezentative și prin referendum fără a stabili nici o ierarhie între aceste instrumente, cauză pentru care regimul politic românesc actual este lesne încadrat în cele generic denumite democrații semi-directe (participative).

Dacă avem în vedere clasificarea referendumurilor vom observa că în actualul sistem constituțional românesc avem un referendum cu caracter pur consultativ - facultativ și unul cu caracter decizional.

Astfel, art. 90 din Constituție consacră un referendum de tip consultativ, facultativ, prin intermediul căruia, Președintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să-și exprime, prin referendum, voința cu privire la problemele de interes național.

Deoarece acest tip de referendum nu are efecte juridice obligatorii, el poate stabili doar autentice obligații în plan juridic și moral.

Art. 95 alin. 3 din Constituție consacră un referendum obligatoriu, de natură decizională, dar care vizează un anumit aranjament instituțional și nu adoptarea sau abrogarea unui act normativ, respectiv aprobarea propunerii Parlamentului de suspendare din funcție a Președintelui României în cazul săvârșirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituției.

Prin acest tip de referendum se realizează una din singurele forme ale mandatului imperativ, acesta având și dimensiunea unei forme de răspundere specifică dreptului public, fiind în același timp și o manifestarea a particularităților sancțiunilor normelor de drept constituțional.

Art. 151 din Constituție consacră forma de referendum de tip obligatoriu, decizional, normativ la nivel constituțional.

Acest tip de referendum asigură o exercitare directă a puterii de către popor, în procesul de revizuire a constituției.

Regimul juridic al referendumului

Relativ sunt puține constituții care stabilesc până la detaliu regimul juridic specific fiecărui tip de referendum. Cel mai adesea reglementării detaliate se găsesc în legile de aplicare a Constituției, care precizează condițiile formale de organizare a referendumului, tipul de scrutin utilizat, modul de desfășurare a operațiunilor tehnice, eventuale forme de control jurisdicțional.

Tot astfel a procedat și legiuitorul român prin adoptarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului.

Pin It

Back to Top