Normele juridice

Elemente de teorie generala a normelor

Sub forma lor cea mai simpla, de automatisme la mediu, actiunile umane sunt anterioare normelor, care s-au putut ivi în conditiile unor forme mai evoluate ale existentei socio-umane, când se formeaza si ideea de "raspundere" pentru cei care tulbura echilibrul comunitatii.

Originar, termenul de norma avea, în limba latina, întelesul de rigla sau instrument necesar pentru a trasa linii, fapt care a sugerat în timp un mijloc de directionare spre ceva dinainte stabilit, regula sau cadrul de referinta al actiunilor. Convietuirea sociala l-a deprins pe om sa manifeste încredere într-o directiva anterior formulata, întrucât aceasta era dedusa din experienta generatiilor. Nu exista gen de activitate sociala careia sa nu-i fie asociate anumite reguli sau norme de desfasurare. Norma este o regula sau o propozitie prescriptiva care stabileste cum trebuie sa actioneze sau sa se comporte un agent în conditiile determinate, pentru ca interventia sa sa fie eficienta si sa se bucure de

0 calificare favorabila. Spre deosebire de propozitiile declarative sau judecatile ce descriu stari de fapt, normele prefigureaza un câmp de evenimente viitoare; ele sunt mai degraba prospective si teleologice decât descriptive. Sunt prospective, deoarece contureaza, mai mult sau mai putin precis, parametrii desfasurarii actiunilor viitoare. Ele sunt totodata teleologice, pentru ca au la baza o adeziune a legiuitorului sau emitatorului normei la un anumit scop, la o anumita conceptie despre reus sita si eficienta unei actiuni.

Normele sunt tot atât de variate pe cât de variate sunt tipurile de activitati umane. Dincolo însa de imensa lor varietate, putem sesiza un numar de trasaturi comune. Mai întâi, trebuie mentionat ca normele se adreseaza unor agenti potentiali ai actiunii, prescriind fiecarei categorii de agenti un numar de actiuni permise, anumite drepturi sau libertati si anume interdictii. De asemenea, normele sunt o modalitate de coordonare a actiunilor individuale si de impunere a intereselor generale ale actiunii fata de fiecare dintre agentii participanti.

Pentru aceasta, sistemelor de norme le sunt asociate gratificatii si sanctiuni. Acestea exercita o influenta asupra participantilor la actiuni numai în masura în care exista o putere politica, economica sau morala în stare sa pedepseasca actiunea devianta, încalcarea normelor.

Normele ce reglementeaza una si aceeasi activitate trebuie sa fie reciproc consistente. Legiuitorul sau emitatorul de norme trebuie sa evite situatia în care unuia si aceluiasi agent i se cere sa execute si sa nu execute o actiune sau sa execute doua actiuni diferite, irealizabile în acelasi timp si de catre aceeasi persoana. Un sistem de norme trebuie sa fie cuprinzator, sa nu lase situatii caracteristice, frecvente în realizarea unei actiuni, care sa nu fie prevazute si calificate normativ.

Exista norme sau prescriptii categorice, cu caracter absolut, neconditionate, cum ar fi imperativele morale "sa fii cinstit, modest, generos" etc., si norme sau prescriptii conditionate, care reclama, în situatii determinate, actiuni sau conduite determinate: "în caz de accident, esti obligat sa acorzi prim-ajutor" etc. În acest din urma exemplu, norma asociaza unei situatii determinate o conduita determinata. Marea majoritate a normelor juridice, a indicatiilor tehnologice etc. sunt astfel de propozitii conditionate care pun în legatura o ipoteza sau o situatie actionala cu o conduita sau o comportare a unui agent.

În unele cazuri, normele sunt o proiectare rationala a structurii formale si a situatiilor tipice în care se vor gasi agentii actiunii într-o specie de activitate pâna atunci neîncercata. În aceasta împrejurare, activitatea de normare, întemeindu-se pe stiinta, devine o modalitate de prospectare a viitorului (de exemplu, prospectarea directiilor evolutive ale unui subsistem social sau ale societatii omenesti în întregul ei).

În alte cazuri, geneza unei norme se întemeiaza pe generalizarea adecvata a experientei dobândite de o colectivitate umana în exercitarea unor activitati, normele fiind bilantul acestora. Asa de exemplu, indicatiile privind metodele si procedeele de realizare a unui produs se instituie adesea în mod empiric, printr-o serie de încercari si erori, prin desprinderea cazurilor care au dus la reusita si acelor care au dus la esec.

Din cercetarea cazurilor care au dus la reusita se formuleaza reguli sau norme pozitive, care stabilesc anumite raporturi necesare între materia prima, conditiile si mijloacele actiunii si operatiile întreprinse de agent, acestea luând forma unor indicatii sau recomandari cu caracter obligatoriu. Din cercetarea cazurilor de esec în alegerea si folosirea conditiilor, a mijloacelor de actiune se desprind normele cu caracter preventiv, modul cum nu trebuie sa actioneze agentul, interdictiile genului respectiv de activitate.

De asemenea, observarea existentei unor alternative care duc la înfaptuirea cu succes a unei actiuni, cum ar fi, de exemplu, producerea unui obiect prin procedee tehnologice diferite, poate conduce la formularea unor permisiuni, alegeri sau libertati de actiune ale agentului, fiecare dintre ele asigurând, deopotriva, atingerea scopului propus.

Traditia în orice gen de activitate contine, între altele, o serie de prescriptii si indicatii de actiune, dovedite eficiente în activitatea anterioara. Dar în afara de acestea, traditia poate contine si o serie de prescriptii sau recomandari discutabile, interdictii si operatii care blocheaza încercarile si solutiile noi. În consecinta, orice activitate empirica, întemeiata pe traditii si rutina, trebuie analizata critic.

Spre deosebire de prescriptiile activitatilor productive si de normele morale, în geneza carora joaca un rol esential activitatea spontana a agentilor si experienta de zi cu zi, normele politice si cele juridice sunt instituite deliberat de organele puterii politice.

De reguli si norme sunt calauzite si alte tipuri de activitati umane, cum ar fi competitiile sportive, manifestarile cultural-artistice, distractive, jocurile etc. Particularitatea lor rezida în libera adeziune a agentilor la reguli si norme, în lipsa oricaror obligatii impuse din afara.

Normele depind de natura si conditiile actiunii sociale; evolutia lor se produce în concordanta cu modificarile intervenite în sistemul actiunilor umane.

Agentul actiunii poate accepta spiritul si continutul prevederilor normative pe temeiul adeziunii sale la telurile fundamentale ale respectivei activitati. În acest caz, normele sociale coincid cu convingerile si aspiratiile sale si tind sa fie interiorizate. Respectarea normelor morale si a legilor nu are la baza teama de sanctiune, ci aspiratia statornica spre un tel social, în raport cu care normele apar ca mijloace de înfaptuire.

În viata sociala nu sunt rare cazurile când un agent sau altul resping partial sau total regulile si normele sociale omologate, când apar discrepante si contradictii între interesele, aspiratiile individului si exigentele normative sau regulamentare. În aceste cazuri, orice constrângere normativa apare în raport cu individul ca o privare de libertate. Îndeplinirea prescriptiilor normative, când are lor, se realizeaza sub impulsul sentimentului de teama. Agentul aflat în aceasta situatie încearca o stare de frustrare, a carei concescinta este încercarea de a evita controlul, disimularea, neîncrederea fata de norme, nesupunerea, revolta.

Rezonanta conduitei agentilor cu normele actiunii permite o întelegere mai complexa a sensului conceptului de libertate. Libertatea unui individ nu depinde doar de masura în care acesta întelege legile obiective ale naturii si societatii, ci si de masura în care el întelege natura si functiile sistemului de norme ce actioneaza în raza sa de activitate.

Conceptul de norma juridica

Element constitutiv al dreptului, normele juridice ofera modelul de conduita. Realizarea practica a acestui model, prin comportarea nemijlocita a oamenilor, garanteaza împlinirea finalitatii majore a dreptului, constând în asigurarea convietuirii sociale, în promovarea cu mijloace juridice a idealurilor si valorilor consacrate social.

Normele juridice reglementeaza raporturi juridice, adica acea categorie de relatii sociale care cuprinde drepturi si obligatii normate juridic si a caror manifestare, datorita importantei lor, nu se poate produce întâmplator.

Normele juridice reprezinta acea categorie a normelor sociale instituite sau recunoscute de stat, obligatorii în raporturile dintre subiectele de drept si aplicate sub garantia fortei publice, în cazul încalcarii lor.

Ca regula de conduita sociala, norma juridica vizeaza exclusiv relatiile dintre oameni; nu se pot manifesta relatii juridice în cadrul regnului animal sau între om si lucruri. Relatiile omului cu lumea obiectelor pot avea implicatii juridice (prin ceea ce afecteaza interesele sociale derivând din aceste relatii), dar ele nu sunt ca atare relatii juridice.

Norma de drept comporta o seama de însusiri specifice, prin care se individualizeaza în raport cu alte categorii de reguli sociale.

În primul rând, norma juridica exprima o regula de conduita generala, abstracta, tipica, impersonala, cu aplicabilitate repetata la un numar nelimitat de cazuri.

1. Ca regula de conduita generala , norma juridica se aplica unitar tuturor situatiilor care cad
   sub incidenta ei. Norma poate avea un grad maxim de generalitate, vizând toate subiectele sau toate situatiile (o astfel de norma consta, de exemplu, în obligativitatea respectarii legilor de catre toti cetatenii; în acest sens, art.16 alin.2 din Constitutia României precizeaza: "Nimeni nu este mai presus de lege" ), ori un grad minim de generalitate, vizând chiar o situatie unica sau specifica (de exemplu, o norma de drept constitutional privind atribuirea unei functii unice în stat). În spatiul de joc al acestor limite, norma presupune un grad de generalitate variabil în functie de sfera bine precizata a situatiilor si subiectelor la care se face referire: proprietari, chiriasi, pensionari, functionari publici, alegatori etc.

2. Ca regula abstracta de conduita , norma de drept este rezultatul prelucrarii cazurilor
   concrete, individuale, aparute în practica legislativa, administrativa sau judiciara, astfel încât, prin
   operatiile logice de abstractizare si esentializare, sa se realizeze trecerea de la concret la abstract, de la particular la general. Aceasta este traiectoria edificarii normei de drept ca regula de conduita ce trebuie sa surprinda esentialul si caracteristicul conduitei prescrise.

Desi abstracta prin normativitatea sa, totusi regula se aplica unor situatii si raporturi juridice concrete. De aceea, la un caz dat, ireductibil prin concretetea sa, trebuie totusi aplicata acea norma care, abstracta fiind, se aplica cel mai bine cazului concret; aceasta norma retine, prin abstractizare, tocmai aspectele caracteristice, esentiale ale situatiei concrete.

Între caracterul abstract al normei si concretetea situatiei la care se aplica exista, cum se constata, o tensiune obiectiva, care dezvaluie antinomiile actiunii si natura antinomica a normelor. Normele de drept, ca si acelea morale, sunt implicit un model comportamental. Norma, am vazut, face abstractie de factorii particulari, care exprima insul si constiinta sa. Acesti factori "de culoare si personalitate" imprima însa un caracter tensional luarii deciziei si înfaptuirii actiunii umane în general, în speta reactiei individuale la exigentele normei juridice.

1. Norma juridica exprima un model comportamental, prescrie o conduita tipica pentru
   subiectul de drept. În aceasta ipostaza, norma se legitimeaza drept criteriu unic de apreciere a
   conformitatii conduitei la exigentele sociale. Conduita poate fi licita sau ilicita, daca se conformeaza normei sau daca, respectiv, nu i se conformeza. Dreptul devine în acest fel o masura egala pentru indivizii inerent inegali.

2. Caracterul impersonal al normei juridice rezida în faptul ca ea nu se adreseaza unui anume
   subiect, ci tuturor acelor care, întrunind conditiile prevazute, intra sub incidenta normei.
   Impersonalitatea normei nu înseamna nicidecum inaplicabilitatea ei la persoane, ci calitatea ei de a se referi la un numar indeterminat de împrejurari si persoane. Chiar în situatia în care o norma trimite la o functie unica în stat sau la un numar determinabil de persoane (de pilda, numarul alegatorilor dintr-o sectie sau circumscripie electorala), ea nu se adreseaza unor persoane concrete si de aceea ramâne, si în acest caz, impersonala.

3. Deosebindu-se de actul juridic individual, pentru care efectul înceteaza prin punerea lui în
   executare într-o situatie data, norma juridica se aplica în mod reperat. Amploarea repetabilitatii se
   leaga atât de numarul persoanelor si al situatiilor în care ele se afla, cât si de durata în care actul
   normativ este valabil.

Norma nu precizeaza de câte ori se aplica, ci în ce situatii sau conditii. Ea are în vedere un numar nelimitat de cazuri. În toate aceste cazuri posibile, norma vizeaza cu necesitate subiectele dedrept; chiar si atunci când ea pare a se referi doar la situatii (îndeosebi când ea confera efecte juridice unor evenimente care nu angajeaza vointa individului, cum ar fi decesul, calamitati care afecteaza bunuri asigurate etc.), norma se raporteaza tot la subiectele de drept (în exemplele luate e vorba de persoanele chemate la succesiune si, respectiv, de persoanele beneficiare de despagubiri, în cadrul raporturilor juridice de succesiune si, în al doilea exemplu, de asigurare).

Norma juridica nu actioneaza prin simpla prezenta a subiectului de drept sau a unei situatii fara subiect; incidenta normei presupune corelarea celor doua elemente.

Nelimitarea cazurilor de aplicare a normei are în vedere, pe lânga aspectul privind numarul nedeterminat de persoane ce intra sub incidenta ei, si aspectul derivând din aplicarea nedeterminat repetata a aceleiasi norme la acelasi subiect.

Concluzionând asupra primei trasaturi a normei juridice, anume aceea de a fi o regula de conduita generala, abstracta, impersonala, de aplicabilitate repetata la un numar nelimitat de cazuri, putem afirma ca în orice situatie de aplicare a normei se produc unele antinomii (contradictii). Chiar atunci când individul se identifica integral cu modelul normativ, se iveste o contradictie între liniaritatea modelui si complexitatea situatiei de fapt, între caracterul abstract si general al normei si, respectiv, caracterul concret al situatiei si acela particular al subiectivitatii umane.

O alta antinomie rezulta din faptul ca norma, relevându-se ca anticipare, ca posibilitate prospectiva, nu devine realitate efectiva decât în masura în care se realizeaza posticipat; ea exista, în acest ultim sens, dupa ce s-a aplicat. Norma juridica, ca si aceea morala de altfel, tinde sa cuprinda cazuri concrete, care nu exista decât ca atare, dar abstrage, asa cum am precizat, nota lor generica, omitând totusi secundarul; fiind aceeasi pentru toate împrejurarile, ea se vrea valabila pentru singularitatea fiecaruia.

În acest context, trebuie facuta distinctia între norma juridica si actul juridic individual sau concret. Prima este, am constatat, generala si impersonala; al doilea vizeaza o conduita anume, într-o situatie data, a unei persoane fizice ori juridice nominalizate. Este act juridic individual hotarârea judecatoreasca pentru solutionarea unei cauze, actul de numire într-o functie a unei persoane etc. Si actul juridic individual este obligatoriu si, în consecinta, garantat - când exista rezistenta la executarea sa - prin interventia fortei publice. El are drept scop realizarea practica a normei sau normelor de drept, consumându-se prin executarea sa imediata sau în termenele stabilite.

În al doilea rând, prin caracterul ei obligatoriu, norma impune subiectelor o conduita reglementata dupa anumite cerinte. Chiar si în situatia în care, prin norma, subiectele dispun de libertatea de a intra în raporturi juridice (de pilda, de împrumut) sau când norma le permite, odata intrate în raporturi juridice, sa opteze pentru o anumita conduita (de exemplu, optiunea numelui la încheierea casatoriei), obligativitatea normei nu este afectata pentru ca ea însasi precizeaza spatiul de joc al libertatii de optiune, limitele de miscare a subiectelor. Obligativitatea normei reprezinta garantia ordinii de drept, a stablitatii în desfasurarea relatiilor sociale, în acord cu vointa generala; ea se asigura, în caz de nerespectare a normei, prin interventia fortei publice în procesul realizarii dreptului, pentru impunerea conduitei obligatorii.

Norma de drept nu este o simpla indicatie ori o doleanta; ea reprezinta un comandament al vointei publice devenita putere de stat. Norma juridica este prescriptiva, nu descriptiva. În sistemul de drept, modul indicativ - când este folosit în formulari - are de fapt, asa cum justificat se apreciaza, un sens imperativ.

Caracterul prescriptiv al normei juridice se regaseste cu nuante specifice în cazul normelor -principii, al normelor - definitii si al normelor - sarcini. Aici regula nu circumscrie un model comportamental în sens nemijlocit. Astfel, Constitutia României, în Titlul I ("Principii generale"), precizeaza caracteristicile si principiile fundamentale ale statului român, ca stat national, suveran si independent, unitar si indivizibil, ca stat de drept, pentru care drepturile si libertatile cetatenilor, pluralismul politic s.a. reprezinta valori politico-juridice fundamentale.

Acestea nu sunt simple norme obligatorii; ele consacra principii care structureaza însusi sistemul nostru de drept si, pe plan mai general, sistemul socio-politic al României contemporane. Normele - principii sunt prezente si în alte acte normative; exista coduri sau chiar legi care cuprind "Principii generale" sau "Dispozitii generale ", exprimând principiile privitoare la întreaga materie. Aplicarea si interpretarea celorlalte normeopereaza în conformitate cu principiile generale.

Normele - definitii apar într-un act normativ cu scopul de a preciza un sens anume al unor concepte. Caracterul lor normativ este dat de faptul ca interpretarea normelor conform sensului conceptului definit este obligatorie (De exemplu, art. 149, Cod penal precizeaza ca "<<Rude apropiate» sunt ascendentii si descendentii, fratii si surorile, copiii acestora, precum si persoanele devenite prin înfiere, potrivit legii, astfel de rude"). Cât priveste normele prin care se fixeaza competenta, atributiile sau sarcinile unor organe, si acestea au un caracter general, 'ntrucât aplicarea lor este continua, neconsumându-se 'ntr-un unic act. (Asa sunt, de exemplu, acele hotarâri ale Guvernului privind organizarea si functionarea unor ministere).

În al treilea rând, norma juridica are un caracter volitional. În timp ce legile naturii si societatii exprima determinismul obiectiv al fenomenelor si se manifesta independent de vointa omului, normele juridice (implicit legile ca legi juridice), desi tin seama sau trebuie sa tina seama de cerintele legilor obiective, cu toate acestea ele sunt eminamente produsul vointei umane.

Caracterul volitional al normei nu înseamna subiectivism, arbitrariu, ci forma subiectuala, adica modul inerent subiectiv (mai bine spus subiectual) în care o comanda sociala este asimilata de vointa legiuitorului si dobândeste prin aceasta expresie subiectuala; astfel, norma juridica, subiectuala în forma sa, este totodata obiectiva prin modul ei de determinare si prin continutul reglementarii.

Trebuie sa existe o rezonanta între vointa care da curs actelor umane licite din raporturile juridice si vointa legiuitorului, rezonanta a carei absenta antreneaza raspunderea juridica. Emiterea si încheierea actelor juridice, pentru a fi legal constituite, trebuie sa se faca în acord cu vointa legiuitorului. Solutionarea conflictului izvorât dintr-un act presupune, între altele, stabilirea vointei reale a partilor în functie de vointa atribuita de lege categoriei de acte juridice în cauza.

În al patrulea rând, o trasatura proprie numai normei de drept, nu si altor reguli sau norme sociale, tine de faptul ca ea antreneaza efecte juridice asupra subiectelor de drept intrate în relatie juridica, efecte constând în generarea, modificarea sau desfiintarea de drepturi si obligatii. Desigur, norma de drept, abstracta si impersonala fiind, nu genereaza direct efecte juridice; e necesara producerea unui fapt licit sau ilicit, caruia - prin aplicarea normei - i se atribuie o semnificatie juridica, implicit acele efecte juridice preconizate de legiuitor la adoptarea normei.

În al cincilea rând, o trasatura proprie normei de drept consta în faptul ca, odata încalcata, atrage nemijlocit raspunderea celui vinovat.Dupa natura normei afectate, raspunderea juridica poate fi civila, penala, administrativa etc.Declansarea raspunderii juridice este însotita de interventia constrângerii de stat împotriva celui care, încalcând norma, nu accepta efectele actului sau ilicit.

Putând viza bunurile si veniturile celui vinovat sau însasi persoana acestuia, constrângerea juridica urmareste atât restaurarea dreptatii în cazul concret, cât si restabilirea autoritatii normei de drept încalcate.