Societatea pe acţiuni

Definiţia şi tipurile societăţilor pe acţiuni

Societăţile pe acţiuni s-au dezvoltat într-o perioadă relativ recentă. Concepută în secolul XII ca instrument de expansiune colonială, cu caracter prevalent public, societatea pe acţiuni se constituia prin voinţa autorităţii publice, pe cale de concesiune administrativă şi servea intereselor publice.

În doctrina franceză se consideră că societăţile pe acţiuni şi-ar avea originea în concesiunile acordate la sfârşitul Evului Mediu de către suveranitatea teritorială societăţilor de capitalişti pentru a organiza servicii de interes general – servicii publice, bănci etc.

După o altă teză, societatea pe acţiuni ar fi o aplicaţie a regulii maritime, potrivit căreia proprietarul unei nave răspunde pentru avariile cauzate de căpitanul său numai în limita capitalului investit în acea navă.

În general, în doctrină se menţionează ca precedente primare: coproprietatea minieră germană, băncile italiene din Evul Mediu şi companiile coloniale.

Reglementarea societăţii pe acţiuni, ca tip general de societate, a fost realizată de Codul comercial francez (1807) care, preluând principiile ce reglementau marile companii coloniale, a reglementat societatea anonimă cu cele două forme ale sale: societatea pe acţiuni şi societatea în comandită pe acţiuni, reglementări ce au fost preluate de legislaţiile majorităţii ţărilor europene.

Sistemul Codului comercial francez a dat naştere la abuzuri răsunătoare, care au frământat opinia publică a epocii. Libertatea, de care se bucurau societăţile în comandită, a provocat opoziţia oamenilor de afaceri faţă de această societate. Se constituiau numeroase societăţi în comandită pe acţiuni, fără nici un control, fără ca ele să aibă un statut juridic. Piraţii finanţelor năvăleau asupra micilor capitalişti pe care îi momeau cu cele mai fantastice mijloace de publicitate.

„La fievre de la commandite”, cum este cunoscută această perioadă în istoria legislaţiei franceze, atrage, însă, reacţia atât a cercurilor economice, cât şi a celor politice. Numeroase proiecte sunt, rând pe rând, prezentate şi abandonate, pentru ca prin legea din 18 iulie 1856 să triumfe principiul, valabil şi astăzi, al reglementării legale sau sistemul normativ.

În acest nou sistem juridic, pentru a se constitui, societatea este obligată să se supună unui anumit număr de prescripţiuni, de formalităţi, solicitate sub sancţiunea nulităţii. Pe lângă aceasta, legea dotează societatea cu anumite organe permanente, care au ca scop fie realizarea obiectului societăţii, fie controlul activităţii sale, în vederea ocrotirii acţionarilor şi a terţilor.

Pe teritoriul actualei Republici Moldova se pare că prima societate pe acţiuni atestată este Societatea anonimă (pe acţiuni) belgiană, constituită în 1896, care avea în proprietate tramvaiele şi liniile de tramvaie din Chişinău. Aceasta avea un capital social de 11 milioane franci, divizat în 11 mii de acţiuni, ai căror principali deţinători erau două corporaţii belgiene: Compania generală de căi ferate şi electricitate – 5120 de acţiuni şi Compania căilor ferate din Belgia – 5020 de acţiuni; restul acţiunilor, în număr de 860, fiind deţinute de 7 persoane fizice.

Mai trebuie să amintim că între 1918 şi 1944 pe teritoriul dintre Prut şi Nistru s-a aplicat Codul comercial român din 1887, care a fost inspirat, în cea mai mare parte, din Codul comercial italian (1882), considerat cel mai modern cod al acelor timpuri.

După 1945 pe teritoriul Moldovei a funcţionat economia planificată, nemaiexistând decât agenţi economici de stat, nu şi societăţi comerciale. După declararea independenţei la 27 august 1991 şi ca urmare a tranziţiei la economia de piaţă, a apărut necesitatea înlocuirii reglementărilor vechi cu altele noi. Astfel, după adoptarea Legii cu privire la proprietate 459/1991, a urmat adoptarea unui şir de acte normative economice, printre care Regulamentul societăţilor economice nr. 500/1991, Legea privind societăţile pe acţiuni nr. 1134/1997.

Societatea pe acţiuni este forma cea mai complexă şi, totodată, cea mai evoluată a societăţilor comerciale.

În această formă de societate contează mai mult aporturile asociaţilor decât calităţile persoanele ale acestora. În general, asociaţii contribuie cu aporturile lor la formarea capitalului social, fără să desfăşoare o activitate în societate. Aceste aporturi prezintă interes şi pentru terţi, deoarece răspunderea asociaţilor pentru obligaţiile sociale se limitează la aceste aporturi.

Datorită importanţei aporturilor la formarea capitalului social şi a estompării calităţilor personale ale asociaţilor, societatea pe acţiuni mai este cunoscută şi sub denumirea de „societate anonimă”.

În dreptul francez, societatea pe acţiuni este o noţiune generică şi are trei forme: societate anonimă, societate în comandită pe acţiuni şi societate pe acţiuni simplificată.

Definiţia . Codul civil al R.M. (art. 156 alin (1)) defineşte societatea pe acţiuni ca fiind acea societate comercială al cărei capital social este divizat în acţiuni şi ale cărei obligaţii sunt garantate cu patrimoniul societăţii.

Din definiţie rezultă următoarele trăsături specifice ale societăţilor pe acţiuni :

• societatea pe acţiuni este persoană juridică;
• societatea pe acţiuni este întotdeauna comercială, precum este şi obiectul său;
• capitalul social este divizat în acţiuni, care sunt titluri negociabile şi transmisibile;
• răspunderea asociaţilor pentru obligaţiile sociale este limitată, ei răspunzând numai până la concurenţa capitalului social subscris.

Personalitatea juridică îi conferă societăţii pe acţiuni calitatea de a fi titulară de drepturi şi obligaţii. Ea are o voinţă proprie care exprimă voinţele individuale ale asociaţilor, precum şi o capacitate care îi permite să dobândească drepturi şi să-şi asume obligaţii.

Capacitatea juridică a societăţii pe acţiuni cuprinde capacitatea de folosinţă şi capacitatea de exerciţiu.

Capacitatea de folosinţă , aptitudinea societăţii de a fi titulară de drepturi şi obligaţii, se dobândeşte din ziua în care s-a efectuat înregistrarea de stat a acesteia şi încetează la data radierii ei din registrul de stat. Codul civil al R.M., art. 60, alin.(2) prevede că persoana juridică cu scop lucrativ poate desfăşura orice activitate neinterzisă de lege, chiar dacă nu este prevăzută în actul de constituire.

Capacitatea de exerciţiu este aptitudinea societăţii pe acţiuni de a-şi exercita drepturile şi a-şi asuma obligaţiile, săvârşind acte juridice. La fel ca şi capacitatea de folosinţă, se dobândeşte la data înregistrării de stat a societăţii. Societatea pe acţiuni îşi exercită drepturile şi îşi îndeplineşte obligaţiile prin intermediul organelor sale.

Atributele de identificare ale societăţii pe acţiuni: firma şi sediul

Societatea pe acţiuni are propria sa firmă şi propriul sediu, fără o legătură obligatorie cu numele şi domiciliul asociaţilor, persoanele fizice, respectiv denumirea şi sediul asociaţilor, persoanele juridice.

Firma

Conform Codului civil, nr. 1107/2002, art. 156, alin. (5), societatea pe acţiuni are denumire deplină şi poate avea denumire prescurtată. În denumirea deplină şi prescurtată trebuie să se includă sintagma în limba de stat „societate pe acţiuni” sau abrevierea „S.A.”. (Detaliat despre denumirea de firmă vezi tema: Regimul juridic şi componenţa patrimoniului societăţilor comerciale).

Sediul societăţii, ca atribut de identificare, este menit să situeze societatea în spaţiu, în cadrul raporturilor juridice la care participă. Potrivit legii, sediu al societăţii este considerat sediul organului său executiv, indicat în statutul societăţii. Pentru aceasta se va indica localitatea, strada şi spaţiul unde va funcţiona organul executiv al societăţii.

Tipurile societăţilor pe acţiuni

Deşi Codul civil al R.M., nr. 1107/2002 nu prevede nici o reglementare în acest sens, Legea cu privire la societăţile pe acţiuni nr. 1134/1997 face diferenţa între societăţile pe acţiuni deschise şi cele închise. Societăţile deschise şi închise sunt definite în art. 2 al legii, conform căruia „societatea este deschisă, dacă acţionarii ei au dreptul nelimitat să înstrăineze acţiunile ce le aparţin”.

Societatea deschisă este în drept să plaseze public şi să vândă public acţiunile sale şi alte valori mobiliare unui cerc nelimitat de persoane (art. 2, alin. 3 din Legea privind societăţile pe acţiuni nr. 1134/1997). Pe de altă parte, societatea este închisă, dacă acţionarii ei sau societatea însăşi au drept de preemţiune asupra acţiunilor înstrăinate de acţionarii acestei societăţi. Societatea închisă nu este în drept să plaseze public acţiunile sale şi alte valori mobiliare sau să le propună, în alt mod, unui cerc nelimitat de persoane pentru achiziţionare (art. 2, alin. 5 din Legea cu privire la societăţi pe acţiuni nr. 1134/1997).

Principalele diferenţe dintre societăţile pe acţiuni de tip deschis şi cele de tip închis sunt:

• societatea de tip închis, spre deosebire de cea de tip deschis, nu are dreptul să plaseze public acţiunile sale sau alte valori mobiliare sau să le propună, în alt mod, unui cerc nelimitat de persoane pentru achiziţionare (art. 2, alin. 5 din Legea cu privire la societăţi pe acţiuni nr. 1134/1997);
• numărul acţionarilor societăţii închise, împreună cu acţionarii reprezentaţi prin deţinătorii nominali de acţiuni, nu poate fi mai mare de 50, pe când numărul acţionarilor societăţii deschise nu este limitat (art. 5 din Legea cu privire la societăţi pe acţiuni nr. 1134/1997). La fel şi numărul fondatorilor societăţii deschise nu este limitat, pe când cel al societăţii închise nu poate depăşi 50 de fondatori (art. 31, alin. 5 din Legea cu privire la societăţi pe acţiuni nr. 1134/1997);
• capitalul social al unei societăţi deschise nu poate fi mai mic de 20 mii lei, iar al societăţii închise de 10 mii lei (art. 40, alin. 2 din Legea cu privire la societăţi pe acţiuni nr.1134/1997);
• actul constitutiv al societăţii de tip închis trebuie să conţină o clauză care să stipuleze modul de înstrăinare a acţiunilor (art. 35, alin. 1 din Legea cu privire al societăţi pe acţiuni nr. 1134/1997).

Constituirea societăţii pe acţiuni

Procedura de constituire a societăţii pe acţiuni cuprinde mai multe etape:

1. Prima etapă are un caracter preparator, de organizare, care cuprinde:

• întocmirea actului constitutiv;
• subscrierea acţiunilor de către fondatori;
• ţinerea adunării constitutive.

2. A doua etapă a constituirii societăţii este destinată dobândirii personalităţii juridice, lucru ce se realizează prin înregistrarea de stat a societăţii pe acţiuni.

Legislaţia română consacră două proceduri de constituire. Cea dintâi şi cea mai simplă este întemeiată pe ideea că fondatorii societăţii subscriu întreaga valoare a acţiunilor, reprezentând capitalul social, stipulează principalele clauze ale contractului de societate şi numesc organele de gestiune şi control; până la întrunirea celei dintâi adunări generale – este constituirea simultană aceasta fiind caracteristică, cu unele deosebiri, şi legislaţiei R.Moldova.

Cea de a doua formă de constituire presupune că pentru formarea capitalului social este necesar apelul la subscripţia publică, la capitalul împărţit în mâinile a numeroşi deţinători. Ei trebuie convinşi de avantajele participării la întreprindere, apoi, odată subscripţiile efectuate şi întreg capitalul social acoperit, întruniţi în adunarea generală, unde, având întreaga documentare şi putând să se consfătuiască, purced la elaborarea contractului viitoarei societăţi. Această a doua formă de constituire ia numele de „constituire continuă sau prin subscripţie publică”.

Legislaţia rusă prevede două modalităţi de constituire a societăţilor pe acţiuni:

• constituirea unei societăţi pe acţiuni noi;
• prin reorganizarea unei persoane juridice existente în societate pe acţiuni.

Întocmirea actului constitutiv.

Procedura de constituire are drept scop încheierea unui act de constituire.

Art. 108, alin. (1), Codul civil al R.M., nr. 1107/2002, prevede clauzele obligatorii ce trebuie indicate în actul de constituire a tuturor tipurilor de societăţi comerciale. În afară de acestea, în actul de constituire a societăţii pe acţiuni (art. 157, Codul civil al R.M., nr. 1107/2002), trebuie să se indice:

• numele sau denumirea fondatorilor;
• cuantumul capitalului social;
• numărul, tipul şi valoarea nominală a acţiunilor; clasele de acţiuni şi numărul de acţiuni de fiecare clasă;
• mărimea aportului şi numărul de acţiuni atribuit fiecărui fondator;
• numărul, tipul, valoarea nominală, mărimea dobânzii şi termenele de stingere a obligaţiunilor emise de societate;
• modul de ţinere a registrelor societăţii;
• ordinea de încheiere a contractelor cu conflict de interese.

Subscrierea acţiunilor de către fondatori.

Fiecare fondator are obligaţia să contribuie la formarea patrimoniului societăţii, din care cauză actul de constituire trebuie să menţioneze aportul fiecărui fondator. Fondatorii sunt obligaţi să efectueze aporturile potrivit cauzelor actului constitutiv şi cu respectarea dispoziţiilor legale. În schimbul aporturilor efectuate ei vor primi acţiuni.

Astfel, când legea vorbeşte de plasarea acţiunilor la înfiinţarea sa, se are în vedere aportul fondatorilor la constituirea societăţi pe acţiuni, în sensul contribuţiei la formarea patrimoniului societăţii.

Acţiunile societăţii care se înfiinţează vor fi plasate numai între fondatori, prin subscriere secretă şi la un preţ egal sau mai mare decât valoarea lor nominală, dacă această valoare este stabilită în actul de constituire.

Societatea, pentru înregistrarea de stat a acţiunilor plasate la fondarea sa, este obligată să prezinte Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare copiile de pe documentele de constituire, lista subscriitorilor de acţiuni şi alte documente prevăzute de legislaţia cu privire la valorile mobiliare.

Fondatorii sunt obligaţi să achite acţiunile subscrise în valoare deplină până la convocarea adunării constitutive, transferând sumele necesare la un cont provizoriu, deschis special în acest scop. Excepţie de la această regulă o fac acţiunile pentru care fondatorii s-au obligat să transmită bunuri materiale.

Conform art. 34, alin. 5 şi art. 36, alin. 4 lit. a) din Legea privind societăţile pe acţiuni nr. 1134/1997, aporturile nebăneşti în contul achitării acţiunilor se predau de către fondatori, cu proces-verbal, organului executiv al societăţii în termen de o lună de la data înregistrării de stat a societăţii. Fondatorii care au făcut aporturi nebăneşti la capitalul social al societăţii în volum incomplet, răspund solidar, în limita părţii neachitate a acestora, pentru obligaţiile societăţii apărute după înregistrarea ei de stat.

Adunarea constitutivă

Dacă fondatorii care s-au obligat să achite în numerar acţiunile subscrise au depus sumele necesare în contul provizoriu al viitoarei societăţi, adunarea constitutivă va fi convocată în termenul prevăzut în actul de constituire.

Adunarea constitutivă este legală (deliberativă), dacă la ea participă toţi fondatorii personal sau prin reprezentare. În caz de lipsă a cvorumului, adunarea se convoacă repetat. Dacă şi la adunarea constitutivă convocată repetat lipseşte cvorumul, se consideră că fondarea societăţii nu a avut loc, prin decizia fondatorilor şi a reprezentanţilor lor prezenţi. Această decizie se aduce la cunoştinţa tuturor fondatorilor în termen de 7 zile de la data luării ei.

Adunarea constitutivă are următoarele atribuţii:

• aprobă valoarea aporturilor nebăneşti ce urmează a fi făcute de către unii fondatori în contul achitării acţiunilor subscrise;
• constituie organele de conducere şi control ale societăţii, prevăzute de legea nr. 1134/1997 şi de statutul societăţii;
• soluţionează alte chestiuni referitoare la înfiinţarea şi începutul funcţionării societăţii, care nu sunt în contradicţie cu legislaţia şi cu actul de constituire.

În cadrul adunării constitutive toate hotărârile se iau cu cel puţin trei pătrimi din voturile reprezentate de acţiunile plasate.

În cazul nerespectării de către fondatori a dispoziţiilor legale referitoare la convocarea adunării constitutive, se consideră că fondarea societăţii nu a avut loc. Declararea nefondării societăţii se face prin hotărâre judecătorească. Dreptul de a adresa instanţei judecătoreşti o cerere, în acest sens, îl are orice fondator sau acţionar al societăţii, precum şi Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare.

Societatea se consideră nefondată, dacă:

• Adunarea constitutivă nu s-a ţinut în termenul indicat de actul constitutiv sau s-a convocat în condiţiile în care fondatorii nu au efectuat aporturile în numerar, ce sunt obligatorii potrivit legii;
• Adunarea constitutivă nu s-a pronunţat asupra chestiunilor obligatorii (prevăzute mai sus la atributele ei) sau hotărârile au fost luate cu voturile a mai puţin de trei pătrimi din acţiunile plasate.

Înregistrarea de stat a societăţii pe acţiuni.

După ce adunarea constitutivă a decis asupra tuturor chestiunilor ce vizează constituirea societăţii pe acţiuni, se va efectua înregistrarea de stat a acesteia.

Conform art. 37, alin. 1 din Legea cu privire la societăţile pe acţiuni nr. 1134/1997, societatea pe acţiuni este supusă înregistrării în modul stabilit de legislaţie. Momentul înregistrării de stat are o importanţă deosebită, deoarece din acest moment societatea se consideră înfiinţată (obţine calitatea de persoană juridică).

Organele de conducere şi control ale societăţii pe acţiuni

Administrarea şi conducerea societăţii pe acţiuni reprezintă structura organizatorică prin care o societate comercială reprezintă şi serveşte interesele investitorilor săi. Poate cuprinde de la consilii de administraţie până la scheme administrative stimulative. Funcţia de bază a administrării şi conducerii societăţii pe acţiuni este de a garanta conducerea companiilor în conformitate cu interesele investitorilor săi.

Fiind creaţii nedotate cu voinţă organică, societăţile comerciale nu pot să-şi realizeze scopul decât printr-o activitate juridică, care presupune, în mod indispensabil, existenţa unor organe. Aceste organe au drept scop, în primul rând, să elaboreze voinţa socială, care va fi apoi materializată în acte juridice.

Conform art. 7 al Legii cu privire la societăţile pe acţiuni nr. 1134/1997, organele de conducere ale societăţii sunt:

• Adunarea generală a acţionarilor;
• Consiliul directorilor sau consiliul observatorilor;
• Organul executiv;
• Organul de control (Comisia de cenzori sau cenzorul).

Adunarea generală a acţionarilor.

Adunarea generală a acţionarilor este depozitara voinţei sociale şi, în consecinţă, organul suprem de decizie al societăţii. Ea numeşte celelalte organe şi exercită controlului asupra activităţii lor. Adunarea generală a acţionarilor este compusă din totalitatea acţionarilor care participă la formarea voinţei în proporţie cu valoarea aportului la constituirea capitalului social. Hotărârile adunării generale se adoptă în mod colegial, pe baza principiului majoritar.

Tipurile adunării generale.

Ca organ de deliberare, adunarea generală este chemată să decidă atât asupra unor probleme obişnuite pentru viaţa societăţii, cât şi asupra unor probleme deosebite, care vizează chestiuni urgente ce nu suportă amânare. Potrivit legislaţiei române, adunările generale ale acţionarilor sunt ordinare, extraordinare şi speciale.

Rezultând din aceasta, legea reglementează două feluri de adunări generale:

1. Adunarea generală ordinară;
2. Adunarea generală extraordinară.

Adunarea generală ordinară se întruneşte, cel puţin, o dată pe an la termenul prevăzut de lege, de statutul societăţii sau de adunarea generală.

Potrivit legii, adunarea generală ordinară anuală se ţine nu mai devreme de o luna şi nu mai târziu de 2 luni de la data primirii de către organul financiar corespunzător (raional, municipal) a dării de seamă anuale a societăţii (art. 51, alin. 4 din Legea privind societăţile pe acţiuni nr. 1134/1997).

Termenul de convocare a adunării generale extraordinare a acţionarilor se stabileşte prin decizia consiliului societăţii, dar nu poate depăşi 30 de zile de la data primirii de către societate a cererii de a ţine o astfel de adunare (art. 51, alin. 5 din Legea privind societăţile pe acţiuni nr. 1134/1997).

Adunarea generală a acţionarilor se desfăşoară cu prezenţa acţionarilor, prin corespondenţă sau sub formă mixtă. Adunarea generală anuală nu poate fi ţinută prin corespondenţă.

În doctrină s-a apreciat ca fiind afectată de nulitate convocarea, dacă se indică o altă localitate decât cea a sediului social. S-a considerat, însă, pe bună dreptate, că nulitatea este acoperită, dacă la adunare participă toţi acţionarii.

Atribuţiile adunării generale

Potrivit art. 50, alin. 3 din Legea privind societăţile pe acţiuni nr. 1134/1997, adunarea generală a acţionarilor are, în mod obligatoriu, următoarele atribuţii exclusive:

• hotărăşte modificarea capitalului social, cu excepţia cazurilor de mărire a capitalului social cu maximum 50% prin majorarea valorii nominale fixate a acţiunilor plasate şi prin emiterea suplimentară de acţiuni, când hotărârea de modificare a capitalului social se ia de consiliul societăţii;
• aprobă statutul societăţii în redacţie nouă sau modificările şi completările aduse în statut, inclusiv cele ce ţin de schimbarea claselor şi numărului de acţiuni autorizate spre plasare, de convertirea, denominalizarea, consolidarea sau împărţirea acţiunilor societăţii, cu excepţia modificărilor şi completărilor determinate de creşterea capitalului social prin mărirea valorii nominale fixate а acţiunilor plasate şi prin emiterea suplimentară de acţiuni, în cazurile în care hotărârea de modificare a capitalului social a fost luată de consiliul societăţii;
• aprobă clasele şi numărul de obligaţiuni autorizate spre plasare;
• adoptă regulamentul consiliului societăţii şi comisiei de cenzori;
• alege şi revocă membrii consiliului societăţii şi comisiei de cenzori, stabileşte cuantumul retribuţiei muncii lor, remuneraţiilor anuale şi compensaţiilor;
• hotărăşte tragerea la răspundere sau eliberarea de răspundere a membrilor consiliului societăţii şi comisiei de cenzori;
• confirmă organizaţia de audit şi stabileşte cuantumul retribuţiei serviciilor ei;
• hotărăşte cu privire la modificarea drepturilor acţionarilor;
• decide cu privire la încheierea tranzacţiilor de proporţii, care au o valoare mai mare de 50% din totalul activelor societăţii sau cu privire la încheierea tranzacţiilor de proporţii, care au o valoare între 25% şi 50% din totalul activelor, în cazul în care nu s-a realizat cerinţa unanimităţii la dezbaterea aprobării tranzacţiei în consiliul societăţii;
• hotărăşte cu privire la încheierea de către societate a tranzacţiilor cu conflict de interese în cazul în care mai mult de jumătate din membrii consiliului societăţii sunt persoane interesate în efectuarea tranzacţiei date;
• examinează şi aprobă dările de seamă anuale ale societăţii, prezentate de consiliul societăţii şi de comisia de cenzori;
• aprobă normativele de repartizare a profitului societăţii;
• hotărăşte cu privire la repartizarea profitului anual, inclusiv plata dividendelor anuale sau acoperirea pierderilor societăţii;
• decide cu privire la prelungirea duratei societăţii, modificarea obiectului de activitate al societăţii, a formei de societate, modificarea tipului societăţii, reorganizarea (fuziunea, divizarea, transformarea) sau lichidarea ei;
• aprobă bilanţul de divizare, bilanţul consolidat sau bilanţul de lichidare a societăţii.

În afară de chestiunile ce ţin de competenţa exclusivă a adunării generale a acţionarilor, adunarea va putea hotărî şi alte probleme. Astfel, de exemplu, în cadrul desfăşurării adunării generale, aceasta hotărăşte şi asupra:

• modificării ordinii de zi a adunării generale;
• componenţei numerice şi nominale a comisiei de numărare a voturilor, dacă la adunarea generală participă peste 50 de persoane.

De asemenea, potrivit art. 50, alin. 4 din Legea privind societăţile pe acţiuni, nr. 1134/1997, adunarea generală a acţionarilor are competenţa, dacă statutul societăţii nu prevede altfel, de a aproba:

• direcţiile prioritare ale activităţii societăţii;
• modul de înştiinţare a acţionarilor despre ţinerea adunării generale, precum şi modul de prezentare acţionarilor a materialelor de pe ordinea de zi a adunării generale pentru a se lua cunoştinţă de ele;
• regulamentul organului executiv al societăţii şi deciziile privind numirea şi revocarea conducătorului acestuia, stabilirea cuantumului retribuţiei muncii lui, remuneraţiei şi compensaţiilor, privind tragerea lui la răspundere sau eliberarea de răspundere;
• dările de seamă trimestriale ale organului executiv al societăţii;
• hotărârile privind deschiderea, transformarea sau lichidarea filialelor şi reprezentanţelor, numirea şi revocarea conducătorilor lor.

Chestiunile enumerate, nefiind de competenţa exclusivă a adunării generale, vor putea fi transmise spre examinare numai consiliului societăţii în temeiul unei hotărâri a adunării generale (art. 50, alin. 5 din Legea privind societăţile pe acţiuni nr. 1134/1997).

În sfârşit, în societăţile pe acţiuni cu un număr de acţionari mai mic de 50, adunarea generală va exercita, în cazul în care consiliului societăţii nu-a fost constituit, şi atribuţiile consiliului.

În cazul în care numărul acţionarilor societăţii nu este mai mare de unu, hotărârea adunării generale a acţionarilor se consideră hotărârea unipersonală luată de acest acţionar.

Convocarea adunării generale

Decizia de a convoca adunarea generală ordinară a acţionarilor se adoptă de consiliul societăţii, iar convocarea efectivă revine în sarcina organului executiv. Dacă consiliul societăţii n-a asigurat ţinerea adunării generale anuale în termenul prevăzut de lege, aceasta se convoacă la decizia organului executiv al societăţii, luată din iniţiativa organului executiv sau la cererea comisiei de cenzori a societăţii (sau a organizaţiei de audit, dacă aceasta exercită împuternicirile comisiei de cenzori), sau la cererea oricărui acţionar ori în temeiul încheierii instanţei judecătoreşti.

Adunarea generală extraordinară a acţionarilor se convoacă de organul executiv al societăţii în temeiul deciziei consiliului societăţii, luate din iniţiativa consiliului sau la cererea comisiei de cenzori a societăţii (sau a organizaţiei de audit, dacă aceasta exercită împuternicirile comisiei de cenzori), sau la cererea acţionarilor care deţin, cel puţin, 25% din acţiunile cu drept de vot ale societăţii la data prezentării cererii ori în temeiul încheierii instanţei judecătoreşti.

Decizia de convocare a adunării generale trebuie să cuprindă date privind:

• organul de conducere care a decis convocarea adunării generale sau celelalte persoane care convoacă adunarea generală;
• data, ora şi locul ţinerii adunării generale, precum şi ora înregistrării participanţilor la ea;
• sub ce formă se va desfăşura adunarea generală;
• ordinea de zi;
• data la care trebuie să fie întocmită lista acţionarilor care au dreptul să participe la adunarea generală;
• termenele, ora şi locul familiarizării acţionarilor cu materialele de pe ordinea de zi a adunării generale;
• modul şi termenul de comunicare acţionarilor a rezultatului votului prin corespondenţă sau sub formă mixtă;
• modul de informare a acţionarilor despre ţinerea adunării generale;
• textul buletinului de vot, dacă se va hotărî că procedura votării la adunarea generală se va efectua utilizându-se buletinele.

Informarea acţionarilor despre materialele de pe ordinea de zi. Informaţiile referitoare la fiecare problemă, în legătură cu care se va lua o hotărâre, trebuie puse la dispoziţia acţionarilor. Acestea trebuie să fie exacte, oportune şi complete, astfel încât acţionarii să-şi poată exprima votul în deplină cunoştinţă de cauză.

Legea stabileşte, în cazul adunării generale ordinare anuale, chiar şi documentele care trebuie prezentate în mod obligatoriu acţionarilor (art. 56, alin. 2 din Legea privind societăţile pe acţiuni nr. 1134/1997).

Societatea (consiliul societăţii sau organul executiv al acesteia) este obligată să dea acţionarilor posibilitatea de a lua cunoştinţă de toate materialele întocmite pe marginea ordinii de zi a adunării generale a acţionarilor cu, cel puţin, 10 zile înainte de convocarea ei.

Această obligaţie revine fie comisiei de cenzori a societăţii (ori organizaţiei de audit, dacă aceasta exercită împuternicirile comisiei de cenzori), fie acţionarilor care deţin, cel puţin, 25% din acţiunile cu drept de vot ale societăţii, în situaţia în care adunarea generală extraordinară a acţionarilor se convoacă la cererea acestor persoane (art. 56, alin. 4 din Legea cu privire la societăţi pe acţiuni nr. 1134/1997).

Dreptul de a participa la adunarea generală

Toţi acţionarii care la data adoptării deciziei de convocare a adunării generale erau incluşi în registrul acţionarilor sunt în drept să participe la şedinţa adunării generale. Acest drept nu poate fi restrâns prin clauze statutare, singurele limitări permise fiind cele legale. Dreptul de a participa la adunarea generală îl au toţi acţionarii societăţii, chiar dacă, din anumite motive – de exemplu, deţin acţiuni preferenţiale fără drept de vot – ei nu pot participa la luarea hotărârilor.

Comunicarea convocării

Modalitatea de înştiinţare a acţionarilor este diferită, după cum adunarea generală se va desfăşura cu prezenţa acţionarilor sau prin corespondenţă ori sub formă mixtă.

În primul caz, informarea acţionarilor se face fie prin expedierea unui aviz fiecărui acţionar, reprezentantului lui legal sau deţinătorului nominal de acţiuni, pe adresa indicată în lista acţionarilor cu drept de participare la adunarea generală, fie prin publicarea unei înştiinţări privind convocarea adunării în organul de presă indicat în statutul societăţii. Legea cere ca informaţia privind convocarea, să fie publicată de două ori, cu un interval de 10 zile între publicări.

În cazul adunărilor generale care se ţin prin corespondenţă sau sub formă mixtă, informarea acţionarilor se face prin expedierea fiecărui acţionar, reprezentantului lui legal sau deţinătorului nominal de acţiuni a unui aviz împreună cu buletinul de vot şi, suplimentar, prin publicarea informaţiei privind convocarea în organul de presă indicat în statutul societăţii (art. 55, alin. 2 din Legea cu privire la societăţile pe acţiuni nr. 1134/1997).

Termenul de expediere a avizelor sau de publicare a сîmunicatelor despre convocarea adunării generale a acţionarilor se stabileşte în statutul societăţii, însă nu poate fi mai devreme de 25 de zile de la încheierea anului financiar şi mai târziu de 30 de zile înainte de ţinerea adunării generale ordinare (art. 55, alin. 5 din Legea cu privire la societăţile pe acţiuni nr. 1134/1997).

Înştiinţarea despre ţinerea adunării generale a acţionarilor trebuie să cuprindă anumite date stipulate de lege, şi anume:

• denumirea întreagă şi sediul societăţii;
• organul de conducere sau persoanele care convoacă adunarea generală;
• data, ora şi locul convocării adunării generale, precum şi ora înregistrării participanţilor la ea;
• forma sub care va fi ţinută adunarea generală;
• ordinea de zi a ei;
• data la care trebuie să fie întocmită lista acţionarilor care au dreptul să participe la adunarea generală; termenele, ora şi locul familiarizării acţionarilor cu materialele pentru ordinea de zi;
• modul şi termenul în care vor fi comunicate acţionarilor rezultatele votului prin corespondenţă sau sub formă mixtă.

Potrivit legii, adunarea generală a acţionarilor are cvorum dacă, la momentul încheierii înregistrării, au fost înregistraţi şi participă la еа acţionarii care deţin mai mult de jumătate din acţiunile cu drept de vot ale societăţii. Cvorumul este întrunit chiar de un singur acţionar, dacă el reprezintă cota legală sau statutară de acţiuni cu drept de vot ale societăţii.

Dacă adunarea generală se ţine prin corespondenţă sau în formă mixtă, la stabilirea cvorumului şi totalizarea rezultatului votului se ţine cont de voturile exprimate prin buletinele primite de societate (de registratorul societăţii) cu, cel puţin, 3 zile înainte de convocarea adunării generale a acţionarilor.

Dacă adunarea generală a acţionarilor n-a avut cvorumul necesar, adunarea se convoacă repetat. Data adunării repetate se stabileşte de consiliul societăţii şi va fi nu mai devreme de 20 de zile şi nu mai târziu de 60 de zile de la data la care a fost fixată convocarea precedentă.

Convocarea repetată a adunării generale se aduce la cunoştinţa acţionarilor în acelaşi mod ca şi prima.

În cazul convocării repetate, legea prevede că adunarea generală anuală este deliberativă, indiferent de numărul de voturi reprezentate, iar adunarea generală extraordinară – dacă la adunare participă acţionari care deţin în total cel puţin 25% din acţiunile cu drept de vot ale societăţii.

Desfăşurarea adunării generale

Modul de desfăşurare a adunării generale a acţionarilor se stabileşte de legislaţie, de statutul societăţii şi de regulamentul adunării generale, dacă acesta este prevăzut de statut.

Lucrările adunării generale sunt conduse de preşedintele consiliului, care este şi preşedinte al adunării sau de o altă persoană aleasă de adunarea generală. Adunarea generală va alege un secretar al adunării în cazul în care atribuţiile acesteia nu le exercită secretarul consiliului societăţii. Acesta va prelua şi atribuţiile comisiei de voturi, dacă aceasta nu se constituie.

Dacă la adunarea generală participă peste 50 de persoane cu drept de vot, se va constitui o comisie de numărare a voturilor compusă din, cel puţin, trei persoane. Dreptul de vot este un drept al acţionarului distinct de cel de participare la adunare. Astfel, deţinătorii de acţiuni preferenţiale, cu excepţiile prevăzute de lege, n-au drept de vot.

O acţiune cu drept de vot conferă titularului ei un vot, conform principiului „o acţiune cu drept de vot – un vot”. Excepţiile de la această regulă sunt prevăzute de art. 61, alin. 5-6, art. 86, alin. 6 şi art. 66, alin. 7 din Legea privind societăţile pe acţiuni nr. 1134/1997.

Modalitatea de manifestare a dreptului de vot va fi aleasă de adunare (deschis sau secret), cu o singură excepţie – la adunările generale ţinute prin corespondenţă sau sub formă mixtă, votul va fi numai deschis.

Hotărârile adunării generale asupra chestiunilor ce ţin de competenţa sa exclusivă se iau cu, cel puţin două treimi din voturile reprezentate la adunare, iar hotărârile asupra celorlalte chestiuni – cu majoritatea voturilor respective.

În termen de 10 zile de la închiderea dezbaterilor adunării generale se va întocmi un proces-verbal al ei în cel puţin două exemplare. Procesul-verbal se autentifică de comisia de cenzori sau fie de notar, potrivit hotărârii adunării generale. Hotărârea adunării generale intră în vigoare la data anunţării rezultatului votului, dacă prin lege sau hotărârea adunării generale nu se prevede un alt termen. Ele sunt obligatorii pentru persoanele cu funcţii de răspundere şi acţionarii societăţii, chiar şi pentru cei care n-au participat la adunare sau au votat contra.

Hotărârile adunării generale adoptate cu încălcarea legii sau a statutului societăţii pot fi anulate pe cale judecătorească.

Consiliul societăţii (consiliul directorilor sau consiliul observatorilor)

Consiliul societăţii (subordonat adunării generale a acţionarilor şi superior ierarhic organului executiv) reprezintă interesele acţionarilor în perioada dintre adunările generale şi, în limitele atribuţiilor sale, exercită conducerea generală şi controlul asupra activităţii societăţii.

Atribuţiile consiliului societăţii

Consiliul societăţii are următoarele atribuţii exclusive:

• decide cu privire la convocarea adunării generale a acţionarilor;
• stabileşte data, ora şi locul adunării generale, precum şi ora înregistrării participanţilor la ea;
• stabileşte data la care trebuie să fie întocmită lista acţionarilor care au dreptul să participe la adunarea generală;
• stabileşte ordinea de zi a adunării generale a acţionarilor;
• decide cu privire la mărirea capitalului social în cazurile de majorare a acestuia în limita a 50% din capitalul social existent, prin mărirea valorii nominale fixate a acţiunilor plasate şi prin emiterea suplimentară de acţiuni, precum şi modifică în legătură cu aceasta statutul societăţii;
• aprobă prospectul de emisiune suplimentară de acţiuni, rezultatele emiterii, precum şi modifică în legătură cu aceasta statutul societăţii;
• decide, în cursul anului financiar, repartizarea profitului net, folosirea capitalului de rezervă şi a celui suplimentar, precum şi a mijloacelor fondurilor speciale ale societăţii;
• face, la adunarea generală a acţionarilor, propuneri cu privire la plata dividendelor anuale şi decide plata dividendelor intermediare;
• aprobă valoarea de piaţă a bunurilor care constituie obiectul unei tranzacţii de proporţii;
• decide încheierea tranzacţiilor de proporţii care au o valoare între 25% şi 50% din totalul activelor societăţii;
• hotărăşte cu privire la achiziţionarea de către societate a acţiunilor plasate în scopul prevenirii scăderii cursului lor, vânzarea acţiunilor către lucrătorii societăţii, convertirea în aceste acţiuni a altor hârtii de valoare ale societăţii, plata dividendelor şi în alte scopuri prevăzute de statutul societăţii şi nelegate de reducerea сарitаlului social;
• hotărăşte cu privire la încheierea de către societate a tranzacţiilor cu conflict de interese;
• încheie contracte cu organizaţia gestionară а societăţii;
• confirmă registratorul societăţii şi stabileşte cuantumul retribuţiei serviciilor lui;
• aprobă fondul de salarizare şi normativele de retribuire a muncii personalului societăţii;
• decide aderarea societăţii la o asociaţie sau la o uniune de întreprinderi;
• prezintă adunării generale a acţionarilor raportul anual cu privire la activitatea sa şi la funcţionarea societăţii, întocmit în conformitate cu legislaţia, cu statutul societăţii şi cu regulamentul consiliului societăţii.

În plus, consiliul societăţii are competenţa de a aproba, dacă statutul societăţii sau hotărârea adunării generale a acţionarilor prevede aceasta:

• direcţiile prioritare ale activităţii societăţii;
• modul de înştiinţare a acţionarilor despre ţinerea adunării generale, precum şi modul de prezentare acţionarilor a materialelor de pe ordinea de zi a adunării generale pentru a lua cunoştinţă de ele;
• regulamentul organului executiv al societăţii şi deciziile privind numirea şi revocarea conducătorului acestuia, stabilirea cuantumului retribuţiei muncii lui, remuneraţiei şi compensaţiilor, privind tragerea lui la răspundere sau eliberarea de răspundere;
• dările de seamă trimestriale ale organului executiv al societăţii;
• hotărârile privind deschiderea, transformarea sau lichidarea filialelor şi reprezentantelor, numirea şi revocarea conducătorilor lor.

Consiliul societăţii nu poate delega împuternicirile sale, nici totalmente şi nici în parte, unei alte persoane.

Dacă consiliul societăţii nu se înfiinţează (societăţile pe acţiuni care au mai puţin de 50 acţionari) sau împuternicirile lui au încetat, împuternicirile consiliului vor fi exercitate de adunarea generală a acţionarilor, cu excepţia celor de pregătire şi ţinere a adunării generale, care vor fi exercitate de organul executiv al societăţii.

Alegerea consiliului societăţii se face de către adunarea generală anuală a acţionarilor. Membri ai consiliului societăţii pot fi atât acţionarii, cât şi persoane străine de societate. Însă legea prevede că acţionarii trebuie să constituie majoritatea în consiliul societăţii.

Nu poate fi ales ca membru al consiliului societăţii persoana care:

• este membru al cinci consilii ale altor societăţi înregistrate în R.M.;
• reprezintă din oficiu o societate care faţă de societatea dată este întreprindere afiliată sau societate dependentă;
• este membru al comisiei de cenzori a societăţii respective;
• este limitată de legea cu privire la societăţile pe acţiuni sau de statutul societăţii în calitate de membru al consiliului societăţii.

Regulamentul consiliului societăţii sau hotărârea adunării generale a acţionarilor stabileşte componenţa numerică a consiliului, care potrivit legii nu va putea fi mai mică de 3 persoane, iar în societăţile cu peste 300 de acţionari şi deţinători nominali de acţiuni – de cel puţin 5 membri.

Durata mandatului de membru al consiliului societăţii este de un an, cu posibilitate nelimitată de realegere.

Consiliul societăţii se alege potrivit principiului proporţionalităţii votului, însă în societăţile cu peste 300 de acţionari şi deţinători nominali de acţiuni sau dacă aceasta este prevăzut de statut, se alege prin vot cumulativ. Votul cumulativ presupune că o acţiune conferă voturi câţi membri va avea în componenţă viitorul consiliu, acţionarul având dreptul să dea toate voturile conferite de acţiunile sale unui candidat sau să distribuie aceste voturi în alt mod.

Împuternicirile consiliului societăţii încetează:

• la expirarea mandatului;
• în cazul reducerii componenţei consiliului sub minimul cerut de lege sau cu mai mult de jumătate, dacă nu s-a constituit o rezervă;
• împuternicirile oricărui membru al consiliului încetează înainte de termen, dacă a hotărât adunarea generală. Dacă consiliul a fost ales prin vot cumulativ, atunci această hotărâre se referă la toţi membrii lui.

Funcţionarea consiliului societăţii

Conducerea consiliului societăţii este efectuată de către preşedintele acestuia, ales de adunarea generală (sau de consiliu, dacă aceasta este prevăzut de statut) din rândul membrilor lui. Conducătorul organului executiv sau un reprezentant al organizaţiei gestionare a societăţii nu poate fi ales preşedinte al consiliului.

Preşedintele consiliului are următoarele atribuţii:

• convoacă şedinţele consiliului societăţii;
• încheie, în conformitate cu legislaţia muncii şi cu legea cu privire la societăţile pe acţiuni, acorduri cu membrii consiliului societăţii, precum şi cu conducătorul organului executiv, dacă consiliul societăţii este locul muncii lor de bază;
• exercită alte atribuţii prevăzute de regulamentul consiliului societăţii.

Şedinţele consiliului societăţii pot fi ordinare (se ţin cel puţin o dată pe trimestru) şi extraordinare (se ţin ori de câte ori este nevoie) şi pot fi ţinute atât cu prezenţa membrilor săi, cât şi prin corespondenţă sau în formă mixtă.

Şedinţele consiliului se convoacă de preşedintele acestuia:

• din iniţiativa lui;
• la cererea unuia dintre membrii consiliului;
• la cererea acţionarilor care deţin cel puţin 5% din acţiunile cu drept de vot ale societăţii;
• la cererea comisiei de cenzori sau a organizaţiei de audit a societăţii;
• la propunerea organului executiv al societăţii.

Statutul societăţii sau regulamentul consiliului stabileşte cvorumul necesar pentru ţinerea şedinţei consiliului, care va constitui nu mai puţin de jumătate din membrii aleşi ai consiliului. În cadrul şedinţei fiecare membru are un singur vot. Posibilitatea reprezentării este exclusă în şedinţele consiliului societăţii.

Dacă statutul societăţii sau regulamentul consiliului nu prevede o cotă mai mare de voturi, atunci deciziile consiliului se iau cu votul majorităţii membrilor, în caz de paritate, votul preşedintelui fiind decisiv. În cazul adoptării deciziilor cu privire la încheierea tranzacţiilor de proporţii care au o valoare între 25% şi 50% din totalul activelor societăţii şi/sau cu privire la încheierea de către societate a tranzacţiilor cu conflict de interese – deciziile se iau cu unanimitatea de voturi.

Organul executiv al societăţii

Organul executiv al societăţii pe acţiuni asigură îndeplinirea hotărârilor adunării generale a acţionarilor şi deciziilor consiliului societăţii, fiind subordonat ultimului şi, dacă acest lucru este prevăzut expres în statutul societăţii, adunării generale a acţionarilor.

Societatea pe acţiuni poate avea :

• un organ executiv colegial (comitet de conducere sau comitet de direcţie);
• unipersonal (director general, director) sau,
• daca statutul prevede, o îmbinare a acestor două organe.

Adunarea generală poate delega împuternicirile organului executiv al societăţii unei „organizaţii gestionare”.

Organul executiv colegial (comitet de conducere sau comitet de direcţie)

Modul de formare şi activitate а direcţiei societăţii, numirea conducătorului direcţiei, cuantumul retribuţiei muncii membrilor acesteia se stabileşte fie prin statut, fie printr-un regulament cu privire la organul executiv, aprobat de adunarea generală. Adunarea generală poate transmite această împuternicire consiliului societăţii.

Organul executiv colegial, în executarea funcţiilor ce-i revin, adoptă hotărâri colegiale în şedinţe convocate de conducător. Modul de adoptare a hotărârilor se reglementează prin statut sau, după caz, prin regulamentul organului executiv al societăţii.

Organul ехеcutiv unipersonal (director general sau director)

Directorul, fie că este numit de adunarea generală, fie că de consiliul societăţii, exercită toate împuternicirile organului executiv şi administrează, în limitele stabilite, societatea, adoptând în nume propriu ordine şi decizii.

Organul executiv dublu

Legea prevede posibilitatea înfiinţării unui organ executiv dublu, caz în care societatea are atât un organ colegial (comitet de conducere sau comitet de direcţie), cât şi un organ unipersonal (director general). Potrivit legii, în acest caz, directorul general îndeplineşte şi funcţia de conducător al organului executiv colegial.

Organizaţia gestionară

Prin organizaţie gestionară legiuitorul înţelege o persoană juridică care, în baza unui contract de administrare fiduciară, gestionează societatea pe acţiuni în limitele admise de lege pentru organul executiv.

Nu poate fi desemnată ca organizaţie gestionară a societăţii pe acţiuni o persoană afiliată societăţii, registratorului sau organizaţiei de audit a societăţii (art. 70, alin. 7 din Legea privind societăţile pe acţiuni nr. 1134/1997).

Organizaţia gestionară a societăţii pe acţiuni nu este în drept să încheie cu societatea alte contracte, în afară de contractul de administrare fiduciară (art. 70 ,alin. 8 din lege).

După cum s-a menţionat în doctrină, persoana juridică poate fi numită fie ca administrator unic, fie ca membru al unui comitet de conducere (comitet de direcţie), cu precizarea că persoana juridică nu poate fi desemnată în calitate de director sau director general al unui organ executiv colegial, aceste funcţii fiind posibile de a le ocupa numai de persoane fizice.

Persoana juridică, căreia i-au fost delegate împuternicirile organului executiv al societăţii, acţionează întotdeauna prin persoanele fizice desemnate de ea.

Din analiza legislaţiei pot fi conturate numeroase atribuţii ale organului executiv al societăţii pe acţiuni. Astfel, organul executiv:

• aprobă structura organizatorică a societăţii;
• elaborează, aprobă şi realizează programul de activitate a acesteia;
• aprobă statul de funcţii ale salariaţilor societăţii;
• încheie contracte de muncă cu salariaţii şi le reziliază sau le desface în modul stabilit de lege;
• încheie în numele societăţii orice tranzacţii în limitele permise de actele normative şi statutul societăţii;
• utilizează în limitele stabilite mijloacele şi fondurile societăţii pe acţiuni;
• organizează ţinerea evidenţei contabile şi statistice;
• asigură executarea hotărârilor adunării generale şi consiliului societăţii, a obligaţiilor asumate faţă de buget şi partenerii de afaceri, conform contractelor încheiate;
• întocmeşte dările de seamă, bilanţul şi inventarierea în modul stabilit de legislaţie;
• stabileşte lista datelor care constituie secretul comercial al societăţii, determină persoanele care pot avea acces la ea şi precizează răspunderea ce intervine în caz de transmitere a informaţiei confidenţiale;
• asigură controlul asupra utilizării optimale a resurselor financiare şi materiale;
• decide cu privire la înaintarea pretenţiilor, a acţiunilor civile faţă de persoanele fizice şi juridice, precum şi asupra satisfacerii cerinţelor altor persoane înaintate către societate;
• asigură crearea condiţiilor necesare de muncă pentru angajaţii societăţii;
• respectă cerinţele stabilite privind ocrotirea mediului ambiant;
• asigură elaborarea, încheierea şi executarea contractului colectiv de muncă;
• exercită împuternicirile de pregătire şi ţinere a adunării generale a acţionarilor, dacă consiliul societăţii nu a fost înfiinţat sau împuternicirile lui au încetat ori dacă consiliul n-a asigurat convocarea adunării generale anuale în termenul prevăzut de lege;
• prezintă trimestrial consiliului societăţii sau adunării generale a acţionarilor darea de seamă asupra rezultatelor activităţii sale;
• exercită alte împuterniciri stabilite de lege, statut sau care decurg din competenţa dată prin regulament.

În limita competenţei stabilite, organul executiv emite ordine, instrucţiuni, dispoziţii, care sunt obligatorii pentru toţi angajaţii societăţii.

Directorul societăţii, fie că este în fruntea unui organ colegial, fie că acţionează de sine stătător, este în drept, în limitele atribuţiilor sale, să acţioneze în numele societăţii fără mandat, inclusiv să efectueze tranzacţii, să aprobe statul de personal, să emită ordine şi dispoziţii (art. 70, alin. 2, Legea privind societăţile pe acţiuni nr. 1134/1997).

Organele de control ale societăţii pe acţiuni

Principiul cardinal că activitatea societăţii se desfăşoară prin organe şi-a făcut loc şi în senul controlului: un organ care să elaboreze voinţa socială, un altul care să o exteriorizeze şi, în sfârşit, un al treilea care să efectueze controlul necesar, ca întreaga activitate a celorlaltor organe să se desfăşoare potrivit interesului general, în limitele trasate de voinţa părţilor în actul constitutiv.

În legislaţiile comerciale există două variante de abordare a controlului gestiunii societăţii pe acţiuni: controlul intern exercitat de cenzori (de regulă, acţionari ai societăţii) şi controlul extern exercitat de către auditori, persoane străine de societate, specializate în asemenea activităţi, retribuite, de regulă, în baza unei convenţii de prestări de servicii.

Legea privind societăţile pe acţiuni nr. 1134/1997 a adoptat un sistem flexibil, permiţând efectuarea unui control dublu, atât de către cenzori interni, cât şi de către auditori (cenzori externi independenţi), în anumite cazuri – controlul activităţii economico-financiare la societăţile deschise cu un număr de acţionari şi deţinători nominali de acţiuni de peste 300 – controlul extern este obligatoriu.

Comisia de cenzori (cenzorul)

Cenzorii nu sunt un organ de decizie, ei având atribuţia principală de a verifica dacă cei abilitaţi să facă acte juridice respectă legea. Verificările lor se finalizează în rapoarte prin intermediul cărora cenzorii informează acţionarii în adunările generale sau membrii consiliului societăţii cu cele constatate.

Prin statutul societăţii şi, dacă este cazul, prin regulamentul comisiei de cenzori, se stabilesc atribuţiile, componenţa numerică, modul de formare şi de funcţionare a comisiei de cenzori a societăţii.

Desemnarea cenzorilor

Potrivit art. 71, alin. 5 din Legea privind societăţile pe acţiuni, comisia de cenzori se alege pe un termen de la 2 la 5 ani.

Membri ai comisiei de cenzori pot fi atât acţionarii societăţii, cat şi alte persoane. Nu pot fi aleşi ca membri ai comisiei de cenzori a societăţii:

• membrii consiliului societăţii;
• lucrătorii organului executiv sau ai contabilităţii societăţii;
• gestionarul societăţii;
• persoanele necalificate în contabilitate, finanţe sau economie;

Prin statutul societăţii se pot prevedea şi alte incompatibilităţi în privinţa calităţii de membru al comisiei de cenzori.

Cenzorii sunt reeligibili şi revocabili. Revocarea cenzorilor, ca şi alegerea lor, se va putea face numai de adunarea generală cu votul a cel puţin două treimi din cele reprezentate la adunare.

Statutul societăţii poate prevedea alegerea unei rezerve a comisiei de cenzori, din care să se completeze componenţa de bază a comisiei în cazul încetării expirării mandatelor cenzorilor. Cenzorii supleanţi se vor alege în modul stabilit pentru alegerea membrilor comisiei de cenzori, iar completarea numărului cenzorilor cu cenzorii supleanţi se face de către comisia de cenzori.

Activitatea comisiei de cenzori

Comisia de cenzori, în executarea funcţiilor ce-i revin, este obligată să efectueze controlul activităţii financiare a societăţii (obligatoriu, la sfârşitul anului financiar şi din propria iniţiativă poate efectua controale extraordinare ale activităţii economico-financiare a societăţii).

Rezultatul controlului efectuat, inclusiv concluziile, vor fi reflectate într-un raport, semnat de toţi membrii comisiei de cenzori care au participat la control. Dacă vreunul dintre membrii comisiei nu este de acord cu concluziile raportului, el va expune opinia sa separată, care va fi anexată la raport.

Organizaţia de audit

După cum s-a menţionat anterior, Legea Republicii Moldova privind societăţile pe acţiuni a adoptat un sistem flexibil, permiţând efectuarea unui control dublu, atât de către cenzorii interni, cât şi de către auditori (cenzori externi independenţi), care oferă investitorilor o asigurare din partea unei organizaţii profesionale din afara societăţii că situaţia sa financiară a fost prezentată în mod corect.

În anumite cazuri legea prevede obligativitatea controlului extern. Astfel, potrivit art. 89, alin. 1 din Legea cu privire la societăţile pe acţiuni nr. 1134/1997, controlul de audit, având ca obiect exerciţiul economico-financiar, este obligatoriu pentru societăţile pe acţiuni de tip deschis, dacă numărul acţionarilor şi deţinătorilor nominali de acţiuni este mai mare de 300.

Sancţiunea nerespectării acestei cerinţe legale este imposibilitatea pentru societate de a publica dările de seamă anuale.

Un control de audit extraordinar se va efectua în cazurile în care, în acest sens, există o cerere a acţionarilor care deţin, cel puţin, 10% din acţiunile cu drept de vot ale societăţii sau în temeiul încheierii instanţei judecătoreşti.

Societatea va putea delega împuternicirile comisiei de cenzori unei organizaţii de audit, în baza hotărârii adunării generale a acţionarilor.

Organizaţia de audit a societăţii nu poate fi persoană afiliată a societăţii, a registratorului societăţii şi a organizaţiei gestionare a acesteia.

Organizaţia de audit a societăţii nu este în drept să încheie cu societatea alte contracte în afară de contractul de audit.

Organizaţia de audit efectuează controlul documentaţiei de evidenţă şi dărilor de seamă ale societăţii în conformitate cu legislaţia cu privire la activitatea de audit şi cu contractul de audit, iar în baza rezultatelor lui întocmeşte un act de control şi un raport.

Controlul de stat asupra activităţii societăţii

Pe lângă controlul gestiunii societăţii pe acţiuni, exercitat de către comisia de cenzori şi organizaţia de audit, şi organele de stat abilitate vor exercita, în modul prevăzut de legislaţie, un control al activităţii societăţii. Într-un asemenea caz, efectuarea controlului nu trebuie să afecteze regimul normal de activitate al societăţii.

Principalele prevederi ale actelor de control şi ale deciziilor organelor de stat care au exercitat controlul asupra activităţii societăţii vor fi aduse la cunoştinţa adunării generale a acţionarilor.

Capitalul şi profitul societăţii pe acţiuni

Capitalul social

Prin capital social se înţelege suma totală, exprimată în moneda ţării, care reprezintă valoarea bunurilor aduse ca aport în societate, prin subscrierea acţiunilor. El reprezintă, deci, o cifră contractuală, stabilită la constituirea societăţii.

Capitalul social rămâne invariabil, în tot timpul existenţei societăţii, în afara cazului când, printr-o decizie a adunării generale, luate respectând formele legale, această cifră s-a mărit sau s-a micşorat.

În faţa capitalului social cu valoare nominală fixă stă patrimoniul societăţii, de compoziţie şi valoare variabilă, în raport cu fluctuaţiile vieţii economice, cu afacerile bune sau păgubitoare, pe care societatea le efectuează, cu conjunctura generală a pieţei etc. Patrimoniul societăţii formează o totalitate juridică de bunuri, fiindcă este unic şi exclusiv, supus garantării datoriilor sociale.

Capitalul social îndeplineşte următoarele funcţii:

• Funcţia de garanţie. Pentru a constitui o garanţie cât mai eficace, legea prevede pentru societate obligaţia de a indica mărimea capitalului social în statutul, bilanţul, registrul acţionarilor şi pe foaia cu antet ale societăţii. Pentru a putea constitui o garanţie eficientă pentru creditorii societăţii, capitalul social trebuie să aibă un caracter real şi stabil.
• Funcţia de instrument de repartiţie a puterilor şi drepturilor în societate. Capitalul social reprezintă cheia de repartiţie a puterilor şi drepturilor în societate. Numărul de voturi de care acţionarul dispune în adunarea generală depinde de mărimea participaţiei la capitalul social. De asemenea, tot în funcţie de aceasta, se determină mărimea drepturilor financiare ale acţionarilor, adică extinderea vocaţiei acestora asupra împărţirii beneficiului.
• Funcţia de instrument de calcul al rezervelor legale. Societăţile pe acţiuni au obligaţia de a constitui un fond de rezervă (capitalul de rezervă), prin prevalări anuale de, cel puţin, 5% din profitul net al societăţii, până ce acest fond va atinge minimum 10% din capitalul social al societăţii.

Legea privind societăţile pe acţiuni nr. 1134/1997 prevede că capitalul social al societăţilor pe acţiuni de tip deschis nu poate fi mai mic de 20 mii lei, iar al societăţii pe acţiuni de tip închis – 10 mii lei.

Formarea capitalului social este o etapă importantă a constituirii şi funcţionării societăţii pe acţiuni.

Capitalul social se constituie din valoarea aporturilor primite în contul achitării acţiunilor şi va fi egal cu suma valorii nominale a acţiunilor plasate, dacă aceasta a fost stabilită în documentele constitutive (art. 40, alin. 3 din Legea privind societăţile pe acţiuni nr. 1134/1997). Dacă societatea a plasat acţiuni a căror valoare nominală n-a fost stabilită, capitalul social va fi egal cu valoarea sumară a aporturilor depuse în contul plăţii acţiunilor (art. 40, alin. 5 din Legea privind societăţile pe acţiuni nr. 1134/1997).

Dacă valoarea aporturilor efectuate în contul plăţii acţiunilor depăşeşte valoarea nominală a acţiunilor plasate, această depăşire constituie capitalul suplimentar al societăţii, care poate fi utilizat numai pentru întregirea, inclusiv majorarea, capitalului social al societăţii (art. 40, alin. 4 din Legea privind societăţile pe acţiuni nr. 1134/1997). Valoarea acţiunilor autorizate spre plasare, însă neplasate, ale societăţii nu se include în capitalul ei sîсiаl.

Modificarea capitalului social al societăţii pe acţiuni poate fi realizată prin mărirea sau reducerea lui. Modificarea capitalului social se va efectua în conformitate cu Legea privind societăţile pe acţiuni nr. 1134/1997 şi cu statutul societăţii. Hotărârea privind modificarea capitalului social se ia de către adunarea generală sau, în cazurile prevăzute de lege, de către consiliul societăţii şi întotdeauna este însoţită de schimbarea statutului societăţii.

Majorarea capitalului social reprezintă un mecanism cu metode variate de funcţionare, folosit de societate în scopul rezolvării unor situaţii financiare dificile, dar şi în scopul consolidării poziţiei sale sau pentru reflectarea contabilă a fenomenelor financiare obiective, cum este deprecierea monetară.

Potrivit legii, capitalul social al societăţii poate fi mărit prin ridicarea valorii nominale a acţiunilor existente şi/sau prin plasarea de acţiuni ale emisiunii suplimentare în limitele claselor şi numărului de acţiuni autorizate spre plasare (art. 43, alin. 1 din Legea privind societăţile pe acţiuni).

Majorarea capitalului social prin creşterea valorii nominаlе a acţiunilor se poate face prin încorporarea fie a resurselor disponibile, fie a diferenţelor favorabile din reevaluarea patrimoniului. Majorarea capitalului social prin încorporarea resurselor disponibile, ce figurează în pasivul bilanţului, având caracter de capitaluri proprii, reprezintă o modalitate de autofinanţare a societăţii. Are loc o majorare a capitalului social (nominal) fără aporturi, dar şi fără o sporire a activului social. Este o majorare nominală sau gratuită, cum este denumită în doctrină.

Resursele disponibile pentru majorările de capital provin din profitul societăţii care este, de regulă, defalcat pe anumite fonduri. Astfel, pe lângă fondul care constituie capitalul de rezervă şi care este obligatoriu, din spirit de prevedere, societăţile îşi pot autoimpune, prin statut sau prin hotărârea organului statutar, să constituie şi alte fonduri.

Majorarea capitalului social printr-o emisiune suplimentară de acţiuni.

Emisiunea suplimentară de acţiuni poate fi efectuată prin intermediul unei oferte publice de acţiuni (emisiune publică) sau fără ofertă publică (emisiune închisă) şi se face în temeiul unei hotărâri a adunării generale a acţionarilor sau a consiliului societăţii.

Emisiunea de acţiuni prin intermediul plasării individuale a acţiunilîr (emisiune închisă) include următoarele etape:

• Adoptarea de către societate а hotărârii privind emisiunеа suplimentară а acţiunilor;
• Plasamentul acţiunilor;
• Adoptarea de către societate а dării de sеаmă despre rezultatele emisiunii;
• Înregistrarea lа Comisia Naţională а Valorilor Мîbiliare а dării de sеаmă despre rezultatele emisiunii şi calificarea emisiunii de către aceasta ca efectuată sau neefectuată;
• Operarea în statutul societăţii а modificărilor şi completărilor determinate de rezultatele emisiunii;
• Introducerea în registru а datelor despre achizitorii de acţiuni şi eliberarea extraselor din registru.

Emisiunea de acţiuni prin intermediul unei oferte publice (emisiune publică) include următoarele etape:

• adoptarea de către societate а hotărârii privind emisiunea suplimentară а acţiunilor;
• pregătirea şi aprobarea de către societate а prospectului ofertei publice;
• înregistrarea ofertei publice lа Comisia Naţională а Valorilor Mobiliare;
• deschiderea de către societate а unui cont provizoriu în valută naţională pentru acumularea mijloacelor băneşti obţinute în procesul plasamentului acţiunilor;
• imprimarea certificatelor de acţiuni - în cazul în care se emit valori mobiliare materializate;
• plasamentul acţiunilor;
• adoptarea de către societate a dării de seamă despre rezultatele emisiunii;
• înregistrarea la Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare a dării de seamă despre rezultatele emisiunii şi calificarea emisiunii de către aceasta ca efectuată sau neefectuată;
• operarea în statutul societăţii a modificărilor şi completărilor determinate de rezultatele emisiunii;
• închiderea contului provizoriu şi transferarea mijloacelor de pe acest cont pe contul curent al societăţii – în cazul în care Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare a calificat emisiunea publică a acţiunilor ca efectuată;
• introducerea în registru a datelor despre achizitorii de acţiuni şi eliberarea certificatelor de acţiuni (în cazul emisiunii de acţiuni materializate) sau a extraselor din registru (în cazul emisiunii de acţiuni nematerializate) primilor proprietari de acţiuni.

Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare este obligată ca în termen de cel mult 30 de zile de la data recepţionării tuturor documentelor necesare (art. 14, alin. 2, Legea cu privire la piaţa valorilor mobiliare nr. 199/1998) să înregistreze oferta publică de acţiuni sau să respingă motivat înregistrarea ei.

Decizia Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare privind refuzul de înregistrare a ofertei publice de acţiuni, cu argumentarea refuzului, se expediază societăţii emitente în termen de 5 zile de la data adoptării ei şi poate fi atacată în instanţa de judecată.

Plasamentul acţiunilor

După înregistrarea ofertei publice la Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, societatea este în drept să iniţieze oferta publică de emisiune de acţiuni. Plasamentul efectiv al acţiunilor va putea începe nu mai devreme de 2 săptămâni de la asigurarea, pentru toţi achizitorii potenţiali, a accesului la informaţia cuprinsă în prospectul de emisiune.

În termen de 15 zile de la data încheierii plasamentului acţiunilor, societatea trebuie să prezinte Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare darea de seamă privind rezultatele emisiunii. Comisia va examina darea de seamă în termen de 30 de zile şi, dacă nu constată vreo încălcare a legislaţiei, o înregistrează.

În cazul în care se depistează încălcări la desfăşurarea emisiunii publice de acţiuni, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare refuză înregistrarea dării de seamă şi califică emisiunea ca neefectuată. În termen de 3 zile, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare informează în scris societatea cu privire la acest lucru şi în termen de 15 zile publică decizia sa.

Reducerea capitalului social

Capitalul social al societăţii poate fi redus prin:

• Reducerea valorii nominale a acţiunilor plasate şi/sau
• Anularea acţiunilor de tezaur.

Reducerea valorii nominale a acţiunilor plasate – constă în reducerea valorii nominale a acţiunilor cu menţinerea numărului acestora. Astfel, dacă o societate are un capital de 50.000 lei, împărţit în 10.000 de acţiuni a 5 lei valoare nominală, reducerea capitalului se poate efectua prin reducerea valorii nominale a acţiunilor de la 5 la 3 lei, în mod corelativ capitalul se va reduce de la 50.000 la 30.000 lei.

Reducerea capitalului prin diminuarea valorii nominale a acţiunilor se face fie prin aducerea valorii nominale a acestora în concordanţă cu valoarea lor contabilă (dacă societatea a înregistrat pierderi), fie prin restituirea unor sume de bani acţionarilor.

Anularea acţiunilor de tezaur – se realizează prin anularea acţiunilor de tezaur existente sau prin dobândirea propriilor acţiuni de către societate prin achiziţionare sau răscumpărare, urmată de anularea lor.

Indiferent de metoda aleasă, capitalul nu va putea fi redus sub limita cerută de lege.

Reducerea capitalului social se decide la adunarea generală a acţionarilor. Hotărârea de reducere a capitalului se va publica de societate în termen de 15 zile de la data adoptării, pentru a fi opozabilă terţilor. Dacă creditorii sociali n-au solicitat societăţii acordarea de garanţii (cauţiuni) sau dacă cererile lor au fost satisfăcute, hotărârea de reducere a capitalului intră în vigoare după trecerea a două luni de la data publicării.

Reducerea capitalului social se va reflecta în actul constitutiv al societăţii şi se va înregistra în modul prevăzut de legislaţie.

Capitalul de rezervă

Beneficiile societăţii pe acţiuni sunt destinate împărţirii lor între acţionari. Dar, pentru a asigura condiţiile necesare evitării dificultăţilor în care s-ar afla societatea datorită pierderilor din capitalul social, legea prevede obligaţia de a repartiza o cotă din beneficiile realizate pentru constituirea unui fond de rezervă.

Societatea pe acţiuni este obligată să constituie un fond de rezervă, denumit capital de rezervă, de cel puţin de 10% din mărimea capitalului social al societăţii.

Capitalul de rezervă se formează din defalcări anuale din profitul net până la atingerea mărimii prevăzute de actul de constituire. Volumul defalcărilor se stabileşte de adunarea generală a acţionarilor şi va constitui nu mai puţin de 5% din profitul net al societăţii (art. 46, alin. 2 din Legea cu privire la societăţile pe acţiuni nr.1134/1997).

Capitalul de rezervă se foloseşte doar la acoperirea pierderilor societăţii pe acţiuni sau la majorarea capitalului ei social.

Profitul societăţii

După cum a fost menţionat, unul din elementele esenţiale ale actului constitutiv este dobândirea de beneficii. În general, prin profit se înţelege venitul adus de capitalul utilizat de societate, reprezentând diferenţa dintre încasările efective şi totalul cheltuielilor aferente sau, altfel spus, un câştig evaluabil în bani, care sporeşte activele nete ale societăţii.

Profilul net se formează după achitarea impozitelor şi altor plăţi obligatorii şi rămâne la dispoziţia societăţii.

Potrivit art. 47, alin. 3 din Legea cu privire la societăţile pe acţiuni nr. 1134/1997, în cazul în care prin bilanţ s-a constatat realizarea unui profit, acesta va putea fi utilizat pentru:

• plata dobânzii sau a altor venituri aferente obligaţiunilor plasate de societate;
• acoperirea pierderilor din anii precedenţi;
• formarea capitalului de rezervă;
• plata recompenselor către membrii consiliului societăţii şi ai comisiei de cenzori;
• investirea în vederea dezvoltării producţiei;
• plata dividendelor;
• alte scopuri, în corespundere cu legislaţia şi cu statutul societăţii.

Dividendele

Legea privind societăţile pe acţiuni nr. 1134/1997, art. 48 menţionează că constituie dividend cota-parte din profitul net al societăţii, care se repartizează între acţionari în corespundere cu clasele şi proporţional numărului de acţiuni care le aparţin.

Dividendele se pot plăti atât cu mijloace băneşti, cât şi cu acţiuni sau cu alte bunuri destinate consumului populaţiei, a căror circulaţie nu este interzisă sau limitată de legislaţie, dacă acest lucru este prevăzut în statutul societăţii.

Legea prevede că societatea nu are dreptul să garanteze plata dividendelor (art. 48, alin. 3 din Legea privind societăţile pe acţiuni, nr. 1134/1997). Astfel, chiar dacă s-a realizat un profit, adunarea generală a acţionarilor sau, în unele cazuri, consiliul societăţii va putea lua hotărârea de a repartiza profitul în alte scopuri decât plata dividendelor.

Hotărârea cu privire la plata dividendelor de către o societate deschisă va fi publicată în termene de 15 zile de la data luării ei. Pentru fiecare plată a dividendelor, consiliul societăţii va asigura întocmirea listei acţionarilor care au dreptul să primească dividende.

Legea prevede o ordine de prioritate la stabilirea şi plata dividendelor. Astfel, proprietarii acţiunilor preferenţiale au dreptul la dividende prioritare prelevate din profitul societăţii, înaintea şi în cuantum mai mare decât proprietarii acţiunilor ordinare. În acest scop, societatea va putea constitui un fond special din contul defalcărilor din profitul net al societăţii.

Dacă dividendele sunt plătite în acţiuni, legea stabileşte regula conform căreia dividendele pe acţiunile de aceeaşi clasă pot fi plătite cu acţiuni de altă clasă numai în temeiul unei hotărâri aparte a acţionarilor care deţin acţiuni de clasa dată, luată cu votul a unui număr de acţionari care să reprezinte, cel puţin, trei pătrimi din aceste acţiuni şi confirmată prin hotărârea adunării generale a acţionarilor (art. 49, alin. 9 din Legea privind societăţile pe acţiuni nr. 1134/1997).

Termenul de plată a dividendelor se stabileşte de consiliul societăţii în conformitate cu statutul societăţii, însă nu poate fi mai mare de 3 luni de la data luării deciziei cu privire la plata lor. Dividendele care n-au fost primite de acţionar din vina lui în decurs de 3 ani de la data apariţiei dreptului de primire a lor se trec la venitul societăţii şi nu pot fi revendicate de acţionar.

Valorile mobiliare ale societăţii pe acţiuni

Valorile mobiliare sunt titluri financiare care confirmă drepturile patrimoniale sau nepatrimoniale ale unei persoane în raport cu altă persoană, drepturi ce nu pot fi realizate sau transmise fără prezentarea acestor titluri financiare sau fără înscrierea lor într-un registru al deţinătorilor de asemenea titluri (art. 3 din Legea cu privire la piaţa valorilor mobiliare nr. 199/1998).

Societatea pe acţiuni este în drept să emită, reieşind din Codul civil, valori mobiliare sub formă de acţiuni şi obligaţiuni.

Acţiunile

Acţiuni sunt părţile în care este divizat capitalul social al societăţii pe acţiuni în conformitate cu actul de constituire.

Prin acţiune se înţelege, în primul rând, o fracţiune a capitalului social.

Prin acţiune se mai înţelege titlul de credit special (corporativ, societar sau de participaţie), ce constată drepturile şi obligaţiile, derivând din calitatea de acţionar, adică documentul, înscrisul, în care dreptul acţionarului este încorporat.

Termenul „acţiune” este utilizat, atât în doctrină, cât şi în legislaţie pentru a indica raportul corporativ sau social, adică legătura juridică dintre acţionar şi societate. Astfel, Codul civil al R.M., nr. 1107/2002, art. 161, alin. 2 prevede că „acţiunea atestă dreptul acţionarului de a participa la conducerea societăţii, de a primi dividende sau o parte din valoarea bunurilor societăţii în cazul lichidării acesteia, precum şi alte drepturi prevăzute de lege sau de actul constitutiv al societăţii”, în loc să se spună cum ar trebui să se procedeze într-o altă convenţie de drept comun sau chiar în alt tip de societate – „contractul” acordă dreptul sau „calitatea de asociat” oferă dreptul.

Acţiunea are un caracter indivizibil. Adică, dacă o acţiune este deţinută de mai multe persoane, acestea sunt considerate un singur acţionar şi îşi exercită drepturile prin reprezentant.

Clasificarea acţiunilor.

Acţiunile emise de societatea pe acţiuni pot fi clasificate în mai multe categorii, având la bază diferite criterii, şi anume:

În funcţie de modul de transmitere, sunt:

• Acţiuni la purtător – care nu au numele titularului menţionat în titlu. Astfel, titular al acţiunii este posesorul ei şi transmiterea acţiunii se va face fără vreo formalitate de înregistrare ori publicitate.
• Acţiuni nominative – care au înscris în titlu numele, prenumele şi domiciliul acţionarului-persoană fizică sau denumirea şi sediul acţionarului persoană juridică.

Tipurile acţiunilor sunt determinate prin actul de constituire. În caz contrar, ele vor fi la purtător.

Acţiunile nominative, la rândul lor, se clasifică în:

• Acţiuni nominative materializate (emise în formă materială, pe suport de hârtie). Acţiunile materializate sunt acele valori mobiliare ce sunt emise în formă de documente materializate (certificate) care autentifică drepturile conferite de ele.

• Acţiuni nominative dematerializate (nematerializate) – emise în formă dematerializată, prin înscriere în contul analitic deschis pe numele proprietarului lor. Acţiunile nematerializate pot fi definite drept valori mobiliare ce sunt reprezentate în formă de titlu notat pe conturile analitice ale persoanelor înregistrate şi care nu există în formă de documente separate. Pentru acestea, drept document de confirmare a drepturilor conferite de acţiunea nematerializată serveşte hotărârea privind emisiunea acţiunilor şi certificatul de acţiuni (extrasul din registrul acţionarilor). Acest certificat este documentul care se eliberează de deţinătorul registrului care confirmă înscrierea în registrul acţionarilor a unui cont analitic deschis pe numele acţionarului sau deţinătorului nominal de acţiuni. Pe de altă parte, Legea privind societăţile pe acţPolitica de dividendiuni nr. 1134/1997, art. 21, alin. 1 prevede că certificatul de acţiuni sau obligaţiuni este un document ce atestă dreptul de proprietate asupra unui anumit număr de acţiuni (obligaţiuni) de aceeaşi clasă, precum şi drepturile proprietarului lor faţă de societatea emitentă.

În funcţie de drepturile conferite, avem:

• Acţiuni ordinare – care conferă proprietarilor lor dreptul la un vot în adunarea generală a acţionarilor, dreptul de a primi o cotă-parte din dividende şi o parte din bunurile societăţii, în cazul lichidării acestora. Toate acţiunile ordinare ale societăţii vor avea valoare nominală egală.
• Acţiuni preferenţiale – care conferă proprietarilor lor drepturi (privilegii) suplimentare faţă de proprietarul acţiunii ordinare referitoare la ordinea primirii dividendelor şi la cuantumul dividendelor, precum şi la ordinea primirii unei plăţi din bunurile societăţii, în cazul lichidării ei.

Acţiunile preferenţiale se clasifică în:

Acţiuni preferenţiale cu dividende nefixate – care conferă, în principiu, titularilor lor dreptul de vot la adunarea generală a acţionarilor. Aceasta rezultă din interpretarea art. 15, alin. 7 din Legea cu privire la societăţile pe acţiuni nr. 1134/1997; „statutul societăţii poate prevedea acţiuni preferenţiale cu dividende nefixate ce nu dau dreptul de vot”.

Acţiuni preferenţiale cu dividende fixate. Dividendele fixate se stabilesc într-o sumă fixată pe o acţiune sau în procent fixat faţă de valoarea nominală a acţiunii. Acestea, la rândul lor, se clasifică în:

• acţiuni preferenţiale cu dividende fixate cumulative – care acordă proprietarilor lor dreptul de a primi, printr-un singur vărsământ, toate dividendele acumulate într-o anumită perioadă de timp sau dreptul de a primi dividende în următoarea perioadă, dacă societatea nu le-a plătit în perioada precedentă;
• acţiuni preferenţiale cu dividende fixate parţial cumulative – dau dreptul de a primi o parte din dividendele acumulate;
• acţiuni preferenţiale cu dividende fixate necumulative – nu dau un asemenea drept.

Acţiunile preferenţiale cu dividende fixate nu dau drept de vot proprietarilor lor la adunările generale ale acţionarilor. Totuşi, în cazurile prevăzute de lege (art. 25, alin. 3, coroborat cu art. 15, alin. 6, art. 25, alin. 11 şi art. 49, alin. 9 din Legea cu privire la societăţile pe acţiuni nr. 1134/1997), ei obţin dreptul de vot.

Dacă societatea plasează acţiuni preferenţiale de două sau mai multe clase, în statutul ei va trebui prevăzută valoarea de lichidare a acţiunilor preferenţiale de fiecare clasă.

Cota-parte de acţiuni preferenţiale nu poate depăşi 25% din capitalul social al societăţii.

În funcţie de momentul achitării, avem:

• acţiuni autorizate spre plasare – acţiunile stabilite de adunarea constitutivă sau de adunarea generală a acţionarilor, înregistrate în Registrul de stat al valorilor mobiliare, în limita claselor şi numărului cărora societatea este în drept să emită acţiuni suplimentare;
• acţiuni plasate – acţiunile achitate în întregime de primii lor achizitori (subscriitori), înregistrate în Registrul de stat al valorilor mobiliare şi în registrul acţionarilor societăţii.

În funcţie de proprietarul acţiunilor, avem:

• acţiuni aflate în circulaţie – acţiunile plasate de societate, care aparţin persoanelor fizice sau juridice în calitate de acţionari;
• acţiuni de tezaur (acţiuni proprii) – acţiunile plasate de societate, dar achiziţionate sau răscumpărate ulterior de ea de la acţionarii săi. Ele nu constituie capitalul propriu al a societăţii, nu dau dreptul la vot în adunarea generală a acţionarilor, dreptul la primirea dividendelor şi a unei părţi din bunurile societăţii, în cazul lichidării ei.

Acţiunile de tezaur se achiziţionează de societate fie în scopul reducerii capitalului social al societăţii, fie pentru reducerea numărului total de acţiuni, majorând valoarea lor nominală. În asemenea cazuri ele urmează a fi anulate după înregistrarea modificărilor respective în statutul societăţii. Acţiunile de tezaur, achiziţionate sau răscumpărate în alte scopuri decât cele arătate, nu vor putea depăşi 10% din capitalul social al societăţii.

Dacă, totuşi, se depăşeşte această limită, societatea, în decursul unui an, este obligată să înstrăineze aţiunile de tezaur şi/sau să le anuleze, reducând respectiv mărimea capitalului social sau păstrându-i mărimea prin majorarea proporţională a valorii nominale a tuturor acţiunilor plasate, dacă statutul societăţii nu prevede că această majorare a valorii se extinde asupra acţiunilor de o clasă sau de câteva clase.

Modalităţi privitoare la emiterea acţiunilor

Potrivit art. 161, alin. 4, Codul civil al R.M., nr. 1107/2002, „acţiunile nu pot fi emise pentru o sumă mai mică decât valoarea lor nominală”. Interesul acestei dispoziţii este uşor de înţeles. Capitalul nominal trebuie să corespundă capitalului real, numai astfel creditorii sociali nu sunt înşelaţi. Contrariul, însă, este licit – art. 161, alin. 6; „acţiunile se emit cu valoare totală nu mai mică decât mărimea capitalului social”. Deci, se pot emite acţiuni la o valoare superioară, fiindcă, în acest caz, patrimoniul societăţii în care intră surplusul oferă o mai serioasă garanţie şi nimeni nu este înşelat.

Este necesar a specifica că valoarea nominală a acţiunii nu trebuie confundată cu valoarea patrimonială sau contabilă, pe care aceasta o poate dobândi în cursul existenţei societăţii, datorită fluctuaţiilor patrimoniului acesteia, în raport cu afacerile bune sau rele pe care le efectuează. În raport cu aceste variaţiuni, acţiunea va avea o valoare de bursă faţă de cea nominală.

Nu pot fi emise acţiuni noi până când nu sunt plătite cele din emisiunea precedentă (art. 161, alin. 5, Codul civil al RM, nr. 1107/2002). Într-adevăr, dacă necesitatea oricărei emisiuni de acţiuni rezidă în dobândirea fondurilor necesare realizării obiectului social, mijlocul normal pentru a intra în posesiunea lor în constă în solicitarea de la acţionari a cotelor necesare pentru eliberarea acţiunilor deja emise, iar nu de a emite acţiuni noi, care se materializează printr-o nouă sarcină pentru societate.

Drepturile şi obligaţiile acţionarilor

Acţionarul este un membru al societăţii pe acţiuni, deţinătorul unui titlu negociabil, prin a cărui transmitere se produc permanente transformări în componenţa structurală a societăţii.

Prin drepturile acţionarilor se înţeleg prerogativele conferite acestora de lege şi de statutul societăţii, în temeiul cărora pot pretinde societăţii şi altor persoane o anumită conduită, constând în acţiuni sau abstenţiuni, folosind la nevoie forţa de constrângere a statului, pe calea acţionării în justiţie.

Drepturile nepatrimoniale ale acţionarilor sunt:

• Dreptul de a participa la adunarea generală;
• Dreptul de vot;
• Dreptul de a fi informat.

În afară de aceste drepturi nepatrimoniale fundamentale, legea acordă suplimentar:

Acţionarilor care deţin, cel puţin, 5% din acţiunile cu drept de vot:

• să introducă chestiuni în ordinea de zi a adunării generale anuale a acţionarilor;
• să propună candidaţi pentru membrii consiliului societăţii şi ai comisiei de cenzori,
• să adreseze instanţei judecătoreşti cereri în vederea lichidării societăţii dacă, în cursul a două şi mai multe adunări generale, acţionarii n-au ales consiliul societăţii;
• să ceară convocarea şedinţei extraordinare a consiliului societăţii.

Acţionarilor care deţin, cel puţin, 10% din acţiunile cu drept de vot ale societăţii:

• să ceară stabilirea costului plasării acţiunilor emisiei suplimentare, în temeiul raportului organizaţiei de audit sau al altei organizaţii specializate ce nu este persoană afiliată societăţii;
• să solicite efectuarea de controale extraordinare ale activităţii economico-financiare a societăţii;
• să intenteze acţiuni pentru repararea prejudiciului cauzat societăţii de persoanele cu funcţii de răspundere în urma încălcării intenţionate sau grave de către acestea a prevederilor legislaţiei.

Acţionarilor care deţin, cel puţin, 25% din acţiunile cu drept de vot mai au:

• dreptul de a cere, în modul stabilit de lege şi de statutul societăţii, convocarea adunării generale extraordinare a acţionarilor.

Statutul poate prevedea, acţionarilor ce deţin acţiuni cu drept de vot într-o proporţie mai mare şi alte drepturi suplimentare.

Drepturile patrimoniale ale acţionarilor sunt:

• dreptul la dividende;
• dreptul de preemţiune asupra acţiunilor emisiunii suplimentare;
• dreptul de preemţiune asupra acţiunilor societăţii închise/înstrăinate de ceilalţi acţionari;
• dreptul de a cere răscumpărarea acţiunilor care îi aparţin;
• dreptul asupra bunurilor rezultate din lichidare;
• dreptul de a înstrăina acţiunile.

Obligaţiile acţionarilor:

• De a efectua plata vărsămintelor datorate;
• De a comunica societăţii informaţiile cerute de lege;
• De a nu se amesteca fără drept în administrarea societăţii;
• De a respecta actul de constituire, statutul şi hotărârile adunării generale a acţionarilor;
• De a suporta pierderile sociale până la concurenţa aportului său.

Obligaţiunile

Obligaţiunile au fost definite în doctrină ca fiind „titluri de credit emise de societate în schimbul sumelor de bani împrumutate, care încorporează îndatorirea societăţii de a rambursa aceste sume şi de a plăti dobânzile aferente”. Când capitalul nu este îndestulător operaţiunilor societăţii, aceasta poate recurge la mai multe mijloace, unul dintre care este emiterea de către societate a unor titluri de credit, numite obligaţiuni în schimbul sumelor de bani necesare.

Clasificarea obligaţiunilor

I. După modul de circulaţie, avem:

• obligaţiuni nominative – au numele titularului înscris în titlu. Dreptul de proprietate asupra acestora se face prin intermediul dispoziţiei de transmitere perfectate conform legislaţiei;
• obligaţiuni la purtător – nu este menţionat titularul şi dreptul de proprietate se transmite prin simpla înmânare.

II. După forma de răscumpărare, avem:

• obligaţiuni convertibile – care dau obligatarilor dreptul de a schimba obligaţiunile pe acţiuni ale societăţii fie prin emisiunea suplimentară, fie pe acţiuni de tezaur;
• obligaţiuni neconvertibile – acele acţiuni pe care societatea le poate stinge exclusiv cu mijloace băneşti.

III. După forma emiterii, avem:

• obligaţiuni materializate – emise în formă materială, pe suport de hârtie). Obligaţiunile materializate sunt acele valori mobiliare ce sunt emise în formă de documente materializate (certificate), care autentifică drepturile conferite de ele.
• obligaţiuni nominative dematerializate (nematerializate) – emise în formă dematerializată, prin înscriere în contul analitic deschis pe numele proprietarului lor.

Obligaţiunile nematerializate pot fi definite acele valori mobiliare ce sunt reprezentate în formă de titlu notat pe conturile analitice ale persoanelor înregistrate şi care nu există în formă de documente separate. Pentru acestea, drept document de confirmare a drepturilor conferite de obligaţiunea nematerializată serveşte hotărârea privind emisiunea obligaţiunilor şi certificatul de obligaţiuni (extrasul din registrul acţionarilor).

Emiterea obligaţiunilor

Emiterea obligaţiunilor trebuie să aibă ca scop obţinerea de către societate a mijloacelor circulante. Obligaţiunile nu pot fi plasate în scopul constituirii, întregirii sau majorării capitalului social. Obligaţiunile nu pot fi emise pentru o perioadă mai mică de un an şi se achită numai în numerar (achitarea în rate este interzisă de art.163, Codul civil al RM, nr. 1107/2002). Valoarea nominală a tuturor obligaţiunilor plasate de societate nu trebuie să depăşească mărimea capitalului social. Legea cu privire la societăţile pe acţiuni nr. 1134/1997 prevede că valoarea nominală a obligaţiunii societăţii trebuie să se împartă la 100 de lei.

Competenţa de a decide emiterea obligaţiunilor aparţine adunării generale a acţionarilor. Codul civil al R.M., nr. 1107/2002 prevede că obligaţiunile se emit numai prin ofertă publică. Din această normă rezultă că societăţile pe acţiuni de tip închis pot emite obligaţiuni numai prin ofertă publică.

Societatea este în drept să achiziţioneze sau să răscumpere obligaţiunile plasate de ea numai cu scopul de a le stinge. Obligaţiunile se rambursează de societatea emitentă la scadenţă. Tot atunci fiecare obligatar va primi suma de bani corespunzătoare valorii nominale a obligaţiunii şi dobânda aferentă.

Registrul acţionarilor şi registrul deţinătorilor de obligaţiuni.

Societatea emitentă de acţiuni şi obligaţiuni nominative ţine registrul deţinătorilor de acţiuni şi registrul deţinătorilor de obligaţiuni. Dаcă societatea are mai mult de 50 deţinători de acţiuni sau obligaţiuni, registrele sunt ţinute de un registrator independent. Registrul deţinătorilor valorilor mobiliare ale societăţii reprezintă, de fapt, o listă a persoanelor înregistrate, întocmită conform datelor la momentul respectiv pentru fiecare clasă a valorilor mobiliare.

Această listă permite efectuarea identificării persoanelor înregistrate, evidenţa drepturilor persoanelor asupra valorilor mobiliare înregistrate pe numele lor, executarea dispoziţiilor de transmitere, precum şi descrierea clasei valorilor mobiliare, pentru care este perfectat registrul deţinătorilor lui.

Registrul acţionarilor şi registrul deţinătorilor de acţiuni trebuie să conţină:

• Denumirea, sediul şi numărul de înregistrare a societăţii emitente, numărul de înregistrare a fiecărei emisiuni acordat de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare;
• Numele, alte date din actul de identitate, domiciliul acţionarului sau al deţinătorului de obligaţiuni-persoană fizică; denumirea, numărul de înregistrare şi sediul acţionarului sau deţinătorului de obligaţiuni-persoană juridică;
• Numărul de acţiuni sau obligaţiuni, tipul, clasa şi valoarea nominală a acţiunilor sau obligaţiunilor deţinute de fiecare acţionar sau deţinător de acţiuni;
• Data la care fiecare acţionar sau deţinător de obligaţiuni a dobândit sau a înstrăinat acţiuni sau obligaţiuni.

Registrul trebuie să aibă o rubrică specială în care se menţionează sechestrul, gajul sau o altă grevare a acţiunilor sau obligaţiunilor fiecărui acţionar sau deţinător de obligaţiuni.