Societăţile comerciale

Scurtă privire asupra cauzelor care au determinat crearea societăţilor comerciale şi evoluţia istorică a acestora

Omul nu este în stare să-şi atingă singur toate scopurile sale şi, odată cu sporirea nevoilor lui, asocierea a devenit inevitabilă. Ideea de „societate” s-a născut şi s-a dezvoltat din cauze de ordin economico-social. Viaţa socială, fiind rezultatul unui întreg proces de sinteză, a transformat raporturile umane de coexistenţă în raporturi de cooperare. În aceste condiţii, a generat ideea cooperării între mai mulţi întreprinzători, care să realizeze împreună astfel de activităţi.

Această idee şi-a găsit expresia, în contextul dreptului, în conceptul de societate comercială, care implică asocierea a două sau mai multe persoane, cu punerea în comun a unor resurse, în vederea desfăşurării unei activităţi economice şi împărţirii beneficiilor obţinute.

Societatea comercială  entitate de natură contractuală, bazată pe asocierea liberă a membrilor ei, are o istorie de mii de ani. Codul lui Hamurappi reglementa activitatea comercială în mai multe dispoziţii referitoare la contractul de locaţiune, de comision, precum şi cel de împrumut.

În dreptul roman,societăţile erau de mai multe tipuri :

• societăţi în cadrul cărora se puneau în comun toate bunurile prezente şi viitoare (universitates rerum);
• societăţi în cadrul cărora se punea în comun un singur lucru (societas unius rei);
• societăţi în cadrul cărora se puneau în comun veniturile (societas quaestus);
• societăţi cu un singur fel de afaceri (societas alianius negationis), de pildă, societatea publicanilor (societas publicanomm), care avea drept obiect arendarea impozitelor statului.

Societatea comercială, cu principalele ei atribute, apare în

Evul Mediu. În republicile italiene Florenţa, Genova şi Veneţia comerţul maritim şi terestru a cunoscut o puternică înflorire la începutul secolului al XII-lea.

Dezvoltarea comunităţilor urbane a condus la apariţia unor corporaţii ale negustorilor, conduse de ,,consuli”, cu atribuţii de judecători şi apărători ai comerţului şi corporaţiei. Meritul deosebit al sistemului corporaţiilor a constat tocmai în faptul că el a determinat organizarea unei reglementări unitare a regulilor referitoare la comerţ.

În timp, societatea comercială a apărut ca o soluţie pentru cei care, deşi deţineau mari sume de bani, totuşi, prin funcţiile lor: clerici, militari, erau incompatibili cu activităţile speculative comerciale. În atare situaţii ei devin asociaţi ai comercianţilor în baza unui contract de „command”, prin punerea la dispoziţia lor a unor fonduri de bani sau de marfă, cu condiţia de a participa la împărţirea beneficiilor şi de a suporta riscurile pierderilor în limita respectivelor valori.

Această operaţiune a fost reglementată pentru prima oară în Franţa prin ordonanţa lui Ludovic al XIV-lea privind comerţul terestru din 1673, sub denumirea de societate în comandită.

Marile cuceriri coloniale din secolele XVI şi XVII au solicitat importante capitaluri, care au fost obţinute din Olanda, Franţa, Anglia, prin înfiinţarea societăţilor anonime pe acţiuni. Compania Olandeză a Indiilor Orientale (înfiinţată în 1602), Compania Olandeză a Indiilor Occidentale (1621), Compania Noii Franţe (1628) pentru colonizarea Canadei, Compania Insulelor Americii (1626) pentru colonizarea insulelor Martinica şi Guadelup etc., celebre în epocă, au jucat un rol important în procesul de colonizare.

Printr-o lege din 1892, în Germania s-a introdus o nouă formă de societate care s-a extins rapid: societatea cu răspundere limitată.

A fost preluată şi reglementată în Franţa, în 1925, şi apoi în alte ţări.

Referindu-ne la perioada modernă, este de semnalat faptul că prima reglementare sistematică şi cuprinzătoare a societăţilor comerciale o reprezintă: Codul comercial francez din 1807. O formă de societate cunoscută sub numele de „societe generale”, consacrată sub denumirea de societate în nume colectiv. Societatea are personalitate juridică, iar asociaţii au o răspundere nelimitată şi solidară pentru toate obligaţiile societăţii.

Apoi, pe baza contractului de command, se reglementează societatea în comandită. Această societate cuprinde două categorii de asociaţi: comanditaţii, care au o răspundere nelimitată şi solidară; şi comanditarii, care răspund numai în limita contribuţiilor lor.

Preluând principiile care reglementau marile companii coloniale, a fost reglementată şi societatea anonimă, cu cele două forme ale sale: societatea pe acţiuni şi societatea în comandită pe acţiuni. În ce priveşte reglementarea societăţilor comerciale, în ţara noastră aceasta este legată, în mod indubitabil, de însăşi constituirea acestui stat ca unul de drept, bazat pe economia de piaţă.

Constituţia R.M. în art. 9 stipulează că piaţa, libera iniţiativă economică şi concurenţa loială sunt factorii de bază ai economiei. În art. 126 Constituţia prevede că economia ţării este una de piaţă, de orientare socială, bazată pe proprietatea privată şi pe proprietatea publică, antrenate în concurenţă liberă. Realizarea acestor obiective ar fi fost posibilă numai după repunerea proprietăţii private în drepturile fireşti, realizată prin Legea nr. 459/1991.

Alături de proprietatea privată a fost inclusă şi proprietatea colectivă sub formă de proprietate a întreprinderilor de arendă, întreprinderilor colective, cooperativelor, societăţilor economice, societăţilor pe acţiuni etc. Regulamentul societăţilor economice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 500 din 10.09.1991, permitea fondarea societăţilor comerciale: societăţile în nume colectiv, societăţile în comandită, societăţile cu răspundere limitată, doar că regulamentul le numea societăţi economice. B

aza juridică a societăţilor comerciale a fost pusă de Legea nr. 845/1992, care a definit activitatea de întreprinzător, a stabilit subiectele care au dreptul să practice această activitate, regulile generale de constituire înregistrare, reorganizare şi lichidare a acestora. După procesul de privatizare a devenit necesară elaborarea unei noi legi cu privire la societăţile pe acţiuni, adoptată la 2 aprilie 1997 (Legea nr. 1134/1997).

Societăţile comerciale capătă o reglementare nouă în Codul civil adoptat la 6 iunie 2002. Acesta a păstrat doar patru forme de societăţi comerciale: societatea în nume colectiv,societatea în comandită, societatea cu răspundere limitată şi societatea pe acţiuni.

Noţiunea şi natura juridică a societăţilor comerciale

Odată cu adoptarea Codului civil al Republicii Moldova legiuitorul a dat noţiunea de societate comercială, „fiind organizaţia comercială cu capital social constituit din participaţiuni ale fondatorilor”. Această definiţie nu enumeră toate semnele ce ar caracteriza o societate comercială, numind doar două: organizaţia comercială şi participaţiunile fondatorilor, acest lucru revenind doctrinei.

În literatura juridică, societatea comercială este definită ca o întreprindere pe care una sau mai multe persoane o organizează prin actul constitutiv, în vederea realizării de beneficii (ca subiect de drept autonom sau şi fără această însuşire), afectându-i bunurile necesare pentru îndeplinirea faptelor de comerţ corespunzător obiectului statutar de activitate.

Mircea Ştefan Minea defineşte societatea comercială ca o persoană juridică instituţionalizată, creată în temeiul unui contract de societate, prin care două sau mai multe persoane (fizice sau juridice) convin că prin aporturile individuale să săvârşească acte sau fapte de comerţ, să obţină profit pe care să-l împartă între ele. Alţi autori definesc societatea ca o fiinţă juridică abstractă, rezultată dintr-un contract şi înzestrată de lege cu personalitate juridică.

Se mai afirmă că societatea comercială este persoana juridică, constituită în baza unui contract, prin care două sau mai multe persoane convin să formeze, prin aportul lor, capital social, cu scopul de a împărţi profitul, care ar putea să provină din exercitarea unuia sau mai multor acte de comerţ.

Reieşind din definiţiile de mai sus, se evidenţiază următoarele elemente ale societăţii comerciale, şi anume: calitate de persoană juridică, act de constituire bi- sau unilateral, activitate lucrativă aducătoare de beneficii, scopul propus de fondatori (realizarea şi împărţirea beneficiilor). Considerăm reuşită definiţia dată de Nicolae Roşca şi Sergiu Baieş, definind:

Societatea comercială ca persoană juridică fondată în baza actului de constituire, prin care asociaţii convin să pună în comun anumite bunuri pentru exercitarea activităţii de întreprinzător, în scopul realizării şi împărţirii beneficiilor rezultatelor.

În ceea ce priveşte natura juridică a societăţii comerciale, în doctrină există mai multe concepţii: ca teoria contractuală, teoria actului colectiv, teoria instituţiei, teoria dublei naturi juridice, teoria patrimoniului personificat. Însă, indiferent de concepţia adoptată, toţi autorii sunt de acord că la originea oricărei societăţi se află consimţământul individual al asociaţilor. 

Din momentul în care societatea a dobândit personalitate juridică, rolul voinţei asociaţilor se estompează, societatea comercială apare ca agent organizat de persoane care, graţie personalităţii juridice, acţionează ca un subiect de drept distinct.

Asociaţii păstrează, însă, dreptul de a decide, în condiţiile actului constitutiv şi cu respectarea prevederilor legii, asupra societăţii, putând modifica actul constitutiv şi chiar dizolva societatea. Rezultă, deci deşi nu se reduce la numai un contract, deoarece este şi o persoană juridică, că societatea comercială are o origine contractuală.

Formele şi clasificarea societăţilor comerciale

Cadrul normativ al R.Moldova recunoaşte următoarele forme ale societăţilor comerciale:

• societatea în nume colectiv este societatea comercială a cărei membri practică, în conformitate cu actul de constituire, activitatea de întreprinzător în numele societăţii şi răspund nelimitat pentru obligaţiile acestuia;
• societatea în comandită este societatea comercială în care, de rând cu membrii care practică în numele societăţii activitatea de întreprinzător şi poartă răspundere solidară nelimitată pentru obligaţiile acestuia (comanditaţi), există unul sau mai mulţi membri-finanţatori (comanditari) care nu participă la activitatea de întreprinzător a societăţii şi suportă în limita aportului depus riscul pierderilor ce rezultă din activitatea societăţii;
• societatea cu răspundere limitată este societatea comercială al cărei capital social este divizat în părţi sociale, conform actului de constituire, şi ale cărei obligaţii sunt garantate cu patrimoniul societăţii;
• societatea pe acţiuni este societatea comercială al cărei capital social este divizat în acţiuni şi ale cărei obligaţii sunt garantate cu patrimoniul societăţii.

Clasificarea societăţilor comerciale poate fi efectuată în raport de numeroase criterii:

În funcţie de originea capitalului social, deosebim:

• societăţi comerciale cu capital integral autohton sau străin;
• societăţi cu capital public sau privat.

În cazul în care capitalul provine de la persoane juridice de drept public sau persoane private, societăţile comerciale pot fi clasificate în:

• societăţi al căror capital aparţine integral statului;
• societăţi cu capital investit integral de persoane private;
• societăţi cu capital mixt ce aparţine atât statului, cât şi persoanelor private.

În funcţie de originea capitalului investit, societăţile comerciale pot fi clasificate în:

• societăţi cu capital integral autohton;
• societăţi cu investiţii străine;
• societăţi cu capital mixt.

După natura asocierii, societăţile comerciale se împart în:

• societăţi de persoane, care se constituie dintr-un număr mic de persoane pe baza cunoaşterii şi încrederii reciproce ale asociaţilor ( intuitu personae); din această categorie fac parte societatea în nume colectiv, societatea în comandită;
• societăţi de capitaluri, care se constituie dintr-un număr mare de asociaţi, impus de nevoile acoperirii capitalului social, fără să prezinte interes calităţile personale ale asociaţilor, elementul esenţial fiind reprezentat de cota de capital investită de asociat (intuito pecuniae). Din această categorie fac parte societatea cu răspundere limitată şi societatea pe acţiuni.

În funcţie de extinderea răspunderii, se disting:

• societăţi în care asociaţii au răspundere nelimitată. Răspunderea nelimitată presupune că fiecare asociat este obligat să participe la stingerea datoriilor cu toată averea care îi aparţine, cu excepţia celeia care nu poate fi urmărită;
• societăţi în care asociaţii au răspundere limitată.

Răspunderea limitată presupune răspunderea asociaţilor doar în baza aportului cu care au participat la constituirea societăţii. De ex., asociaţii societăţilor cu răspundere limitată şi acţionarii societăţii pe acţiuni.

În funcţie de existenţa sau inexistenţa posibilităţii de a emite titluri de valoare, societăţile comerciale pot fi clasificate în:

• societăţi care au dreptul să emită titluri de valoare, în categoria cărora intră societăţile pe acţiuni şi societatea cu răspundere limitată;
• societăţi cărora le este interzis emiterea titlurilor de valoare; în această categorie sunt cuprinse societatea în nume colectiv şi societatea în comandită.

Titlurile de valoare emise de societatea pe acţiuni se numesc acţiuni şi obligaţiuni, iar cele emise de societatea cu răspundere limitată se numesc certificate de părţi sociale.

Doctrina franceză modernă foloseşte de preferinţă o altă clasificare, tratând şi materia în consecinţă, şi anume desparte, în baza posibilităţii transmiterii valorii aportului asociatului şi, în genere, a deosebirilor dintre partea socială a societăţilor cu caracter prevalent personal şi acţiunea societăţilor în care predomină elementul capitalist:

• societăţi al căror capital social este divizat în părţi de interes sau părţi sociale;
• societăţi pe acţiuni al căror capital social este reprezentat în acţiuni.

După obiectul de activitate, societăţile comerciale pot fi clasificate în:

• instituţii financiare;
• companii de asigurare;
• fonduri de investiţii;
• burse de mărfuri şi de valori;
• societăţi de transport;
• societăţi de prestări servicii;
• societăţi de executare lucrări.

După numărul salariaţilor şi după volumul de afaceri, societăţile comerciale se clasifică în:

• întreprindere micro- agentul economic al cărui număr mediu scriptic de salariaţi nu depăşeşte 9 persoane şi suma anuală a veniturilor din vînzări, precum şi valoarea totală anuală de bilanţ a activelor nu depăşeşte 3 milioane lei.
• întreprindere mică este agentul economic al cărui număr mediu scriptic anual de salariaţi nu depăşeşte 49 persoane şi suma anuală a veniturilor din vînzări, precum şi valoarea totală anuală de bilanţ a activelor nu depăşeşte 25 milioane lei.
• întreprindere mijlocie este agentul economic al cărui număr mediu scriptic anual de salariaţi nu depăşeşte 249 persoane şi suma anuală a veniturilor din vînzări, precum şi valoarea totală anuală de bilanţ a activelor nu depăşeşte 50 milioane lei.
• întreprinderi ce deţin o situaţie dominantă pe piaţă, ele produc şi realizează mai mult de 35 % din piaţa unui produs autohton;
• întreprinderi monopoliste, adică acele întreprinderi care sunt investite de către organele administraţiei publice cu dreptul exclusiv sau drepturi exclusive pentru desfăşurarea într-o anumită sferă a activităţilor economice de producere, transportare, comercializare şi procurare a mărfurilor.

Funcţiile societăţilor comerciale

Societatea comercială, celulă a economiei naţionale, participă la circuitul economic prin multitudinea raporturilor juridice ce se stabilesc în procesul activităţii sale.

În doctrina juridică sunt evidenţiate următoarele funcţii ale societăţilor comerciale:

De organizare , care presupune stabilirea structurilor interne, numirea organelor de conducere şi control, precizarea modului de constituire şi a competenţei acestora, determinarea formei de transformare etc.

De concentrare a capitalului necesar unei activităţi profitabile. Volumul capitalului social necesar se dimensionează de fondatori în funcţie de obiectul de activitate, de condiţiile impuse de lege etc. Această funcţie se manifestă nu numai la construirea societăţii, ci pe tot parcursul funcţionării, transformării, fuzionării sau divizării sale.

De garantare a drepturilor creditorilor prin capitalul social. Gajul creditorilor este asigurat de capitalul social, iar distribuirea de beneficii nu poate afecta capitalul social, astfel încât creditorii au asigurată satisfacerea creanţelor lor. Cu cât capitalul social este mai mare cu atât mai mare, este încrederea terţilor în societatea comercială.

De satisfacere a intereselor economice şi sociale ale asociaţilor. Scopul de bază al asociaţilor la crearea societăţilor comerciale constă în obţinerea de beneficiu, pentru care aceştia îşi unesc bunurile şi desfăşoară activitatea aducătoare de profit. Mărimea beneficiilor nu este determinată de lege, ci numai de eficienţa diversităţii formelor de asociere şi de prevederile legale ce reglementează acordarea dividendelor. Societăţile comerciale au fost şi sunt şi în prezent cel mai adecvat instrument juridic de canalizare a energiilor umane şi financiare pentru realizarea unor scopuri sociale, precum satisfacerea unor interese personale ale întreprinzătorilor.

Funcţia lucrativă, care deosebeşte societăţile comerciale de alte forme de asociere şi presupune realizarea unor activităţi specifice: comerţul, producţia, prestarea de servicii, executarea de lucrări etc. Anume prin această funcţie se atinge scopul desfăşurării unei activităţi social-utile, contribuind la creşterea valorii patrimoniului, adică la crearea valorii adăugate.

Funcţia economică a societăţilor comerciale. Societăţile comerciale, ca şi toate celelalte instituţii de drept, îşi datorează apariţia unor cauze economice şi sociale. Pentru a-şi îndeplini rolul său economic, societatea comercială a fost concepută ca un organism autonom, căruia legea i-a conferit personalitate juridică. Societăţile comerciale au contribuit la dezvoltarea maşinismului şi comunicaţiilor, care au permis extinderea pieţelor, cu toate consecinţele benefice asupra civilizaţiei moderne.