Cererea şi Oferta agregată
- Detalii
- Categorie: Macroeconomie
- Accesări: 51,209
Cererea agregată
Macroeconomia se preocupă de factorii determinanţi ai producţiei totale şi ai ratei de creştere, de rata inflaţiei şi de cea a şomajului. Într-o economie de piaţă modernă, deschisă spre exterior, comportamentele agenţilor economici se concretizează, în ultimă instanţă, sub forma cererii agregate (globale, totale) şi ofertei agregate.
Cererea agregată (globală) reprezintă ansamblul cerinţelor solvabile de bunuri şi servicii produse într-o economie, într-o perioadă de timp şi la un nivel mediu general al preţurilor acestora. Structura cererii agregate cuprinde patru componente de bază: cererea pentru consumul personal (C), achiziţiile guvernamentale (G), cererea pentru investiţii (I) şi cererea externă formată din exportul net (EN). Deci:
CA = C + G + I + EN
Cererea pentru consumul personal (C) este reprezentată de totalitatea cheltuielilor de consum ale sectorului privat (gospodăriilor) pentru achiziţionarea de bunuri materiale (inclusiv bunuri durabile) şi servicii de consum (finale). Reprezintă componenta principală în structura CA, mărimea ei fiind în funcţie de veniturile consumatorilor şi de nivelul preţurilor pe care ei trebuie să le plătească pentru bunurile respective.
Achiziţiile guvernamentale (G) (ale administraţiilor publice locale şi centrale) se referă la cheltuielile pentru consumul public şi investiţiile publice. Acestea cuprind cumpărările de bunuri şi servicii pentru buna funcţionare a instituţiilor statului, pentru prestarea de servicii publice, achiziţii pentru rezervele de stat, precum şi refacerea şi dezvoltarea infrastructurii naţionale, construcţia de locuinţe etc. G nu trebuie confundat cu cheltuielile guvernamentale totale (ale bugetului de stat) care cuprind în plus şi transferurile de plăţi către alte sectoare (subvenţii, alocaţii, ajutoare, etc).
Cererea pentru investiţii (I) reprezintă cheltuielile firmelor pentru investiţii brute, definite în sensul de adaos la stocul de capital tehnic (formare brută de capital fix şi creşterea stocurilor). Constă în construirea de clădiri, achiziţionarea de maşini şi utilaje necesare continuării şi creşterii producţiei. Ea nu include achiziţionarea hârtiilor de valoare (plasamentele) şi nici investiţiile în capital uman.
Exporturile nete (EN) reprezintă diferenţa dintre exporturi şi importuri (EN = EX-IM) şi reflectă influenţa comerţului exterior asupra cererii agregate ( cererea agregată a străinătăţii, a restului lumii).
Unele componente ale CA sunt relativ stabile în timp şi evoluează, de regulă, în sens pozitiv (de exemplu, cererea pentru consum). În schimb, alte componente ale CA, cum sunt investiţiile, se modifică mai rapid şi pot cunoaşte oscilaţii importante, cauzând fluctuaţii ale activităţii economice
Mărimea cererii agregate este influenţată de nivelul general al preţurilor, care este o medie ponderată a preţurilor tuturor bunurilor materiale şi serviciilor produse într-o economie. Dacă nivelul general al preţurilor creşte (considerând că ceilalţi factori nu se modifică), puterea de cumpărare a banilor scade, astfel că se va putea cumpăra o cantitate mai mică de bunuri şi servicii cu un venit nominal dat, adică va avea loc o reducere a cererii agregate.
De asemenea, creşterea nivelului general al preţurilor dintr-o economie va conduce spre o scumpire a bunurilor şi serviciilor produse pe plan intern, comparativ cu cele străine. Ca urmare, consumatorii interni vor avea tendinţa să cumpere mai puţine bunuri economice autohtone, ele fiind relativ mai scumpe faţă de cele străine, cu efecte asupra creşterii importurilor şi scăderii exporturilor de astfel de bunuri.
Creşterea nivelului general al preţurilor afectează şi volumul investiţiilor, întrucât dacă presupunem că investiţiile se fac din împrumuturi, creşterea acestui nivel va determina şi mărirea ratei medii a dobânzii, scumpindu-se astfel creditul, cu efecte asupra descurajării investiţiilor, adică a scăderii cererii pentru bunuri de capital. Totodată, sporirea nivelului general al preţurilor va avea ca rezultat şi reducerea cheltuielilor guvernamentale pentru achiziţionarea de bunuri de consum şi bunuri investiţionale.
Curba CA arată, în ultimă instanţă, pentru orice nivel al preţurilor nivelul cererii globale la care cheltuielile reale şi veniturile reale sunt simultan în echilibru. O modificare a nivelului general al preţurilor modifică în sens invers nivelul veniturilor reale ale cumpărătorilor care are ca efect o modificare în acelaşi sens a cheltuielilor reale din economie.
Procesul descris se numeşte efectul venitului asupra cererii dacă preţul se modifică, cunoscut de la analiza pieţelor individuale (produselor). La nivel macroeconomic, o creştere a nivelului general al preţurilor echivalează cu o reducere a veniturilor reale totale şi astfel cumpărătorii vor achiziţiona un volum mai mic de bunuri şi servicii.
Există şi efecte de substituire care explică reducerea CA ca urmare a creşterii preţurilor (curba descrescătoare a CA), dar nu de natura celor cunoscute şi analizate pe pieţele produselor, când cumpărătorii achiziţionau un bun alternativ (substituibil) cu un preţ relativ mai mic al cărui nivel nu a crescut.
La nivel macroeconomic creşte nivelul general al preţurilor şi, deci, nu se mai pune problema unor astfel de alternative în alegerile făcute de cumpărători. Se produc, în schimb alte efecte de substituire care explică relaţia inversă între modificarea nivelului preţurilor şi cel al CA. Primul şi cel mai evident se referă la substituirea bunurilor din producţia internă cu cele din import.
Astfel, preţuri mai mari la produsele indigene vor stimula rezidenţii să achiziţioneze bunuri din import (care nu fac parte din CA) şi vor descuraja exporturile care reprezintă o parte a CA. A doua împrejurare care explică curba înclinată negativ a CA se referă la efectul soldurilor reale. Dacă preţurile cresc semnificativ, valoarea reală a soldurilor deţinute de cumpărători la bănci şi la alte instituţii financiare (plasamente) va scădea.
Pentru a-şi proteja valoarea reală a soldurilor, cumpărătorii recurg şi la reducerea cheltuielilor. Un alt motiv pentru care cumpărătorii îşi reduc volumul total al achiziţiilor de bunuri odată cu creşterea preţurilor se referă la efectul modificării ratei dobânzii. Astfel, creşterea ratei dobânzii în condiţiile unui nivel mai ridicat al preţurilor va determina reducerea achiziţiilor de bunuri de consum şi a investiţiilor pe seama creditului.
În concluzie, curba CA este descrescătoare, iar panta negativă a acesteia ne arată cum se modifică nivelul cheltuielilor reale, ca răspuns la modificarea nivelului general al preţurilor.
În concluzie, o creştere generalizată a preţurilor în economie va avea ca rezultat contracţia cererii agregate (globale) prin reducerea tuturor componentelor acesteia. Invers, scăderea nivelului general al preţurilor va genera o extindere a cererii agregate.
Considerând însă, că nivelul general al preţurilor rămâne relativ constant pe o anumită perioadă de timp, atunci cererea agregată variază în raport cu acţiunea unor factori, precum:
- anticipările consumatorilor şi investitorilor cu privire la evoluţia stării economice în ansamblul ei. Anticipările optimiste vor determina populaţia să cumpere o cantitate mai mare de bunuri, în special de folosinţă îndelungată, iar întreprinzătorii să sporească investiţiile, deoarece creşte gradul de certitudine privind eficienţa acestora, ceea ce va însemna creşterea cererii agregate. Anticipările pesimiste vor conduce la creşterea incertitudinilor consumatorilor finali, fapt ce se va reflecta în reducerea cererii agregate, adică a cheltuielilor pentru bunuri de consum şi de capital.
- natura politicilor guvernamentale care, dacă privesc creşterea cheltuielilor pentru investiţii, reducerea fiscalităţii sau sporirea masei monetare, au ca efect creşterea cererii agregate, iar dacă stimulează creşterea ratei dobânzii sau a fiscalităţii, au ca efect reducerea cererii agregate.
- starea generală a economiei mondiale care, dacă se află într-o perioadă de boom economic, va determina creşterea importurilor, adică mărirea exporturilor din economia naţională, crescând cererea agregată, iar dacă se află într-o perioadă de criză, partenerii de afaceri străini vor importa mai puţin, adică exporturile din economia naţională se vor reduce, scăzând astfel cererea agregată.
De regulă, în analizele de specialitate se face distincţie între condiţiile monetare şi cele non-monetare ale CA. Astfel, monetariştii atribuie creşterea CA în principal sau în întregime unei creşteri a cantităţii de bani în economie. Creşterea cererii agregate poate fi cauzată şi de o expansiune a cheltuielilor publice sau de o reducere a impozitelor pe venit, a gradului de fiscalitate, în general, care pot creşte semnificativ cererea de consum şi de investiţii.
Indiferent de cauzele care determină modificarea CA, la o creştere importantă a acesteia firmele vor răspunde prin mărirea producţiei (ofertei) şi/sau ridicând preţurile de vânzare. În ce măsură se vor produce cele două tendinţe, aceasta depinde de forma (înclinaţia) OA.
Figura nr. 2 Dinamica cererii agregate
Procesul este ilustrat în figura nr. 1. Creşterea cererii agregate este însoţită de o mişcare spre dreapta a curbei acesteia de la CA1 la CA 2. Drept urmare, nivelul preţurilor creşte de la P1 la P2 iar al producţiei de la Y1 la Y2. Se observă că atunci când curba OA este puţin înclinată aproape plată, deplasarea spre dreapta a curbei CA atrage după sine creşterea producţiei într-o măsură mult mai mare decât creşterea nivelului general al preţurilor. (în aceste condiţii se spune că măsurile luate de instituţiile statului au fost eficiente). Dacă curba OA ia forma unei pante abrupte, aproape verticală, o creştere a CA determină, în principal, creşterea nivelului general al preţurilor şi doar o creştere nesemnificativă a venitului şi producţiei reale.
Rezultă astfel că una din problemele fundamentale ale analizei macroeconomice şi a efectelor politicii economice o constituie forma (alura) curbei ofertei agregate.
Oferta agregată
Oferta agregată (globală) reprezintă ansamblul bunurilor şi serviciilor oferite pe piaţa naţională de către toţi agenţii economici, autohtoni şi străini. Altfel spus, oferta agregată reprezintă producţia totală internă de bunuri economice plus oferta străinătăţii (importurile).
Cel mai important factor de influenţare a ofertei agregate este nivelul general al preţurilor, care, după cum ştim, se află într-o relaţie direct proporţională cu mărimea acesteia. Acest lucru este valabil însă, dacă nivelul preţurilor se referă la bunurile marfare care constituie oferta agregată, fără a avea legătură cu costul acestora.
Modificarea nivelului general al preţurilor se reflectă însă în oferta agregată, şi prin intermediul costurilor cu factorii de producţie achiziţionaţi. Astfel, o creştere a acestor costuri (preţuri ale factorilor) poate determina o reducere a ofertei, iar o scădere a lor, mărirea ofertei agregate. Considerând nivelul general al preţurilor ca fiind relativ constant, oferta agregată poate fi influenţată şi de alţi factori, precum:
- productivitatea factorilor de producţie care, dacă sporeşte, va antrena o reducere a costului mediu, creşterea volumului producţiei şi deci, a ofertei agregate. O scădere a acestei productivităţi va conduce la creşterea costului mediu şi reducerea producţiei pe unitatea de factor consumat şi deci, a ofertei agregate.
- volumul factorilor de producţie utilizaţi, care poate spori oferta agregată atunci când oferta lor creşte şi poate reduce oferta agregată, atunci când oferta lor pe piaţă se diminuează.
Structura ofertei agregate poate fi analizată prin prisma producţiilor sectoarelor sau ramurilor care susţin oferta internă, sau după alte criterii, în funcţie de scopurile analizei. În general, structurile OA sunt ale producţiei naţionale.
Reflectând condiţiile producţiei, pe termen scurt OA este relativ constantă, adaptându-se la nivelul cererii agregate prin variaţiile stocurilor de produse finite; dacă firmele produc mai multe bunuri decât sunt cerute, diferenţa duce la creşterea stocurilor de produse (produc pe stoc) şi invers, firmele pot produce şi furniza pe piaţă mai puţine produse decât cererea pe termen scurt, diferenţa venind din stocurile existente. În condiţiile unei evoluţii normale a economiei, OA tinde să se extindă ca rezultat al creşterii forţei de muncă, a stocului de capital şi mai ales a randamentului folosirii factorilor de producţie.
În consecinţă, curba OA pe termen scurt este reprezentată grafic pornind de la ipoteza că, pe măsură ce producţia creşte, costurile unitare vor avea tendinţa să crească, chiar şi în condiţiile în care se presupune că preţurile factorilor de producţie rămân constante. La baza înţelegerii tendinţei de creştere a costurilor unitare pe termen scurt stă legea randamentelor descrescătoare, cunoscută din teoria comportamentului producătorului.
Forma curbei ofertei agregate evidenţiază o particularitate importantă a acesteia, panta pozitivă crescătoare. Această pantă în creştere a curbei ofertei agregate este efectul tendinţei de creştere a costurilor unitare odată cu sporirea producţiei în măsura în care firmele apelează la factori mai scumpi sau cu randamente descrescătoare. Astfel, pe măsură ce se urmăreşte în sens ascendent curba OA, se observă asocierea creşterii producţiei cu o creştere tot mai accentuată a nivelului preţurilor.
Figura nr. 3 Evoluţia cererii şi a ofertei agregate
Echilibrul economiei naţionale
Cererea agregată (CA) şi oferta agregată (OA) sunt analizate în legăturile lor complexe cu nivelul general al preţurilor şi cu alte variabile macroeconomice. Forţele pieţei naţionale pot fi privite atât în postura de variabile dependente (la un moment dat) de nivelul preţurilor, cât şi în cea de variabile independente ale căror condiţii (factori) şi evoluţie în timp determină modificarea nivelului general al preţurilor şi implicit a inflaţiei în economie.
Sistemul economic se află în echilibru atunci când cererea agregată este egală cu oferta agregată. La nivelul de echilibru, se realizează acel volum al producţiei pe care economia este capabilă să îl producă, dispunând de capacităţile de producţie necesare şi existând cererea agregată pentru realizarea ei. Aceasta înseamnă că rata de creştere a producţiei totale este egală cu rata de creştere a cheltuielilor totale, neexistând nici supraproducţie şi nici subproducţie. Corelaţia dintre cererea agregată şi oferta agregată poate fi analizată în următoarele situaţii.
La o ofertă agregată iniţial constantă, dacă cererea agregată creşte faţă de nivelul de echilibru , atunci nivelul general al preţurilor creşte, iar producţia reală de bunuri se va mări şi ea, tinzându-se spre un nou nivel de echilibru. Dacă nivelul iniţial de echilibru se realizează la o producţie totală care este sub potenţialul real al economiei naţionale, atunci creşterea cererii agregate va antrena în mod direct o sporire a ofertei agregate, într-un ritm mai mare faţă de creşterea nivelului general al preţurilor (ofertă elastică).
Într-o asemenea situaţie se impun politici macroeconomice de stimulare a cererii agregate, întrucât există potenţial de producţie, cu consecinţe asupra creşterii gradului de ocupare a forţei de muncă şi reducerii şomajului. Dacă excesul de cerere are loc în condiţiile unui potenţial de producţie deja utilizat, atunci creşterea nivelului general al preţurilor este semnificativă, generând inflaţie.
La o ofertă agregată iniţial constantă, dacă cererea agregată se reduce, atunci nivelul general al preţurilor va scădea, antrenând şi micşorarea volumului producţiei totale faţă de situaţia iniţială. În acest fel, se tinde către un nou nivel de echilibru (preţ de echilibru), inferior celui iniţial, cu efecte benefice privind reducerea inflaţiei, dar cu posibile repercusiuni asupra creşterii ratei şomajului (pe termen mediu sau lung).
De precizat, că pe termen scurt, oferta agregată este în general inelastică, ceea ce înseamnă că o politică macroeconomică de reducere a cererii agregate, pe un astfel de termen, poate fi oportună în privinţa ameliorării inflaţiei şi menţinerii sub control a şomajului, dar în perioade de avânt economic şi nu de recesiune.
Dacă cererea agregată este relativ constantă, iar oferta agregată creşte, atunci se înregistrează o reducere a nivelului general al preţurilor şi o sporire a producţiei totale de bunuri economice, fapt ce va avea efecte pozitive pentru economia naţională, în privinţa inflaţiei şi ocupării forţei de muncă.
Acest proces nu este permanent, întrucât nivelul general al preţurilor se va reduce până la o anumită limită, care nu va mai motiva pe producătorii ofertanţi (oferta stabilizându-se), dar care va deveni atrăgătoare pentru cumpărători, cererea agregată începând să crească până când va egaliza oferta agregată, determinându-se noul preţ de echilibru. De la acest preţ, orice variaţie a cererii (presupunând că oferta este relativ constantă pe termen scurt) se încadrează la situaţiile (1 şi 2) analizate mai sus.
Dacă cererea agregată este relativ constantă, iar oferta agregată se reduce, atunci se înregistrează o creştere a nivelului general al preţurilor şi scăderea producţiei totale de bunuri şi servicii, ceea ce echivalează cu situaţia de recesiune şi inflaţie. Este situaţia cea mai gravă a unei economii şi în care este nevoie de politici macroeconomice care să urmărească oprirea declinului producţiei totale, stabilizându-se oferta agregată şi stimularea cererii agregate.
Deşi preţurile sunt determinate întotdeauna de intersectarea curbelor cererii şi ofertei, practica demonstrează că pe termen scurt modificările cererii agregate au mai multe şanse să influenţeze variaţiile preţurile, iar pe termen lung modificările ofertei agregate sunt elementele preponderente ale evoluţiei preţurilor.
Nivelul producţiei şi respectiv al OA poate fi mai apropiat sau depărtat de cel al producţiei potenţiale, definite ca fiind nivelul corespunzător utilizării complete (full employment) a factorilor de producţie din economie. De regulă, producţia potenţială este considerată ca fiind acel volum al producţiei posibil de realizat în condiţiile în care ocuparea factorilor de producţie corespunde ratei naturale a şomajului.
Curba orizontală a OA (denumită şi curba keynesiană a ofertei globale) indică faptul că firmele pot oferi orice cantitate de bunuri la nivelul existent al preţurilor şi al CA (figura nr. 3.). Deoarece în economie există un grad de neutilizare a factorilor de producţie (aşa numitul echilibru cu şomaj), firmele pot achiziţiona orice cantitate de servicii ale factorului muncă la mărimea curentă a salariilor. Ca urmare, firmele sunt dispuse şi pot produce şi oferi pe piaţă, la nivelul dat al preţurilor, orice cantitate de bunuri cerute de cumpărători.
Figura nr. 4 Oferta agregată în pe termen scurt şi pe termen lung
Opusul acestei situaţii este curba verticală a OA (denumită şi curba neoclasică a ofertei agregate), care indică faptul că aceeaşi cantitate de bunuri va fi produsă şi oferită pe piaţă, indiferent de nivelul preţurilor. Ea se bazează pe ipoteza că piaţa muncii, ca şi celelalte pieţe, se află mereu în echilibru şi, deci, nu există şomaj. Se înţelege că dacă întreaga forţă de muncă este angajată, atunci nivelul producţiei de echilibru nu poate fi ridicat deasupra celui curent, chiar dacă preţurile cresc.
Situaţiile descrise reprezintă cele două cazuri extreme, ca modele ipotetice de analiză, considerând OA fie perfect elastică (curba orizontală), fie perfect inelastică (curba verticală). Situaţiile reale din economie şi analizele macroeconomiştilor moderni se încadrează între cele două extreme.
Intersecţia curbelor CA şi OA duce la determinarea simultană a nivelului producţiei de echilibru şi a preţurilor de echilibru. În graficul din figura 3, PE reprezintă nivelul preţurilor de echilibru, iar YE pe cel al producţiei de echilibru.
Echilibrul pe piaţa naţională este acea situaţie în care nu apar forţe perturbatoare care fac ca volumul producţiei interne (OA) să nu corespundă nivelului cererii agregate.
Un eventual surplus al cererii agregate va determina creşterea nivelului preţurilor, ceea ce va stimula firmele să producă mai mult determinând o mişcare în sus pe curba OA. În acelaşi timp, creşterea preţurilor va determina scăderea cererii de bunuri, respectiv o mişcare înapoi pe curba CA.