Elasticitatea cererii şi ofertei

Analiza principalelor elemente ale mecanismului de funcţionare a pieţei se bazează pe cercetarea interacţiunii dintre cerere şi ofertă. Modificările înregistrate în cerere şi ofertă sub influenţa factorilor preţ şi non-preţ influenţează echilibrul pieţei. Prezintă interes nu doar direcţia modificărilor, dar şi mărimea sensibilităţii, intensităţii reacţiei consumatorului şi producătorului la aceste modificări.

Scopul acestui capitol este de a determina măsura în care cererea şi oferta răspund la modificarea condiţiilor pieţei. Pentru a măsura oscilaţia cantităţii cerute ori a cantităţii oferite dintr-un bun la modificarea preţului acelui bun sau sub influenţa altor factori, se utilizează conceptul de elasticitate. Acest concept permite realizarea unor observaţii cantitative cu privire la efectele modificării cererii sau ofertei.

Obiectivele capitolului sunt axate pe:

• explicarea esenţei şi conţinutului elasticităţii cererii şi ofertei;
• prezentarea, măsurarea şi interpretarea principalelor modele de analiză a elasticităţii cererii şi ofertei;
• caracterizarea elasticităţii cererii şi ofertei prin prisma factorilor de influenţă;
• explicarea aspectelor aplicative ale elasticităţii cererii şi ofertei.

Conţinutul elasticităţii

Pentru a defini elasticitatea este suficient să existe o relaţie cauză–efect presupusă între două variabile. Elasticitatea se referă la un raport între schimbările relative a două variabile şi nu la un raport între schimbările absolute ale acestora.

Elasticitatea reprezintă variaţia procentuală a variabilei dependente ca urmare a unei variaţii a variabilei independente cu un procent.

Noţiunea de elasticitate a fost împrumutată din fizică şi aplicată la teoria economică de A.Marshall, care a propus evaluarea ei printr-un coeficient, denumit coeficient de elasticitate.

Coeficientul de elasticitate reflectă cu câte procente s-a modificat variabila dependentă Y în urma modificării variabilei independente X cu un procent. Formula cea mai generală a coeficientului de elasticitate este următoarea:

unde: ;

Coeficientul elasticităţii poate avea valori de la -∞ până la +∞ .

Elasticitatea cererii

Reacţia cererii la modificarea factorilor ei de influenţă a primit denumirea de elasticitate a cererii . Această reacţie poate fi calculată cu ajutorul coeficientului de elasticitate a cererii prin următoarea formulă:

,

unde E _D – reprezintă coeficientul elasticităţii cererii, ΔQ _D % – modificarea cu un procent a cantităţii cerute; ΔF % – modificarea cu un procent a valorii factorului de influenţă.

Incursiune istorică

Elasticitatea în gândirea economică, născută din noţiunile de proporţionalitate şi neproporţionalitate, devine concept operaţional în formulările neoclasice, fiind intuită de Antoine-Augustin Cournot (1801-1877) şi autentificată instrumental de Alfred Marshall (1842-1924) prin intermediul coeficientului de elasticitate.

Deşi ideea elasticităţii nu a fost o pură invenţie a lui Marshall, meritul transformării ei în categorie imanentă a analizei economice îi aparţine anume lui Marshall, care a început să aplice elasticitatea atât la cererea bunurilor, cât şi la cererea factorilor de producţie, precum şi la ofertă. Regula generală pentru bunurile de larg consum a fost apreciată în felul următor:

Elasticitatea cererii este înaltă în cazul preţurilor înalte, este mare sau considerabilă în cazul preţurilor moderate, însă, pe măsura reducerii preţurilor, se reduce şi elasticitatea cererii, ea devenind nulă în cazul satisfacerii nevoii.

Deoarece consumatorii reacţionează prompt la modificările intervenite în preţuri şi în mărimea veniturilor personale, deosebesc următoarele tipuri ale elasticităţii cererii:

• elasticitatea cererii în funcţie de preţ ;
• elasticitatea cererii în funcţie de venit ;
• elasticitatea încrucişată a cererii .

Elasticitatea cererii în funcţie de preţ

Elasticitatea cererii în funcţie de preţ reflectă gradul de sensibilitate a mărimii cererii de consum faţă de un anumit bun economic, determinată de modificarea preţului acestuia, cu condiţia respectării principiului ceteris paribus.

Coeficientul elasticităţii cererii în funcţie de preţ ( E_D^P) arată cu câte procente va creşte sau se va reduce cantitatea cerută de bun (ΔQ _D %) ca rezultat al modificării cu un procent a preţului bunului dat (ΔP%):

De exemplu, dacă preţul bunului economic scade cu 3%, iar cantitatea cerută creşte cu 7%, coeficientul elasticităţii cererii în funcţie de preţ va constitui:

Sau, dacă elasticitatea cererii în funcţie de preţ constituie (–2), atunci o majorarea cu 5% a preţului bunului economic va contribui la diminuarea cantităţii cerute cu 10%:

,

Cu cât sensibilitatea consumatorului faţă de preţ este mai mare, cu atât cererea este mai elastică, mărimea absolută a coeficientului de elasticitate devenind mai mare. Şi invers, o reacţie mai redusă a consumatorului faţă de modificarea preţului determină un coeficient de elasticitate mai mic. Dacă modificarea preţului tinde la zero, atunci relaţia ΔQ _D / ΔP devine echivalentul funcţiei derivate a cererii după preţ:

Astfel, din punct de vedere matematic, elasticitatea poate fi exprimată prin relaţia:

Deoarece pentru marea majoritate a bunurilor economice (cu excepţia bunurilor Giffen şi Veblen), între cantitatea cerută de bunuri şi preţul acestora există o dependenţă inversă, coeficientul elasticităţii cererii în funcţie de preţ va avea semnul negativ (–). De obicei, economiştii ignoră semnul coeficientului de elasticitate, acordând importanţă mărimii absolute a acestuia. Deci, coeficientul de elasticitate este egal cu valoarea absolută a raportului dintre modificarea procentuală a cantităţii cerute şi modificarea procentuală a preţului.

Elasticitatea cererii poate fi calculată fie într-un anumit punct al curbei cererii, fie pe un interval. Decizia de a utiliza o metodă sau alta depinde de scopul dorit a fi atins. Oricum, în ambele cazuri elasticitatea cererii exprimă reacţia consumatorului la modificarea preţului bunului.

Elasticitatea cererii într-un punct măsoară gradul de sensibilitate a cererii într-un anume punct pe curba cererii. Pentru a deduce formula de calcul a elasticităţii cererii într-un punct, determinăm iniţial modificările procentuale în mărimea cantităţii cerute şi în preţ:

unde Q _D0 , P ₀ – valoarea iniţială a cantităţii cerute şi respectiv a preţului; Q _D1 , P ₁ – valoarea finală a cantităţii cerute şi respectiv a preţului.

Substituind datele de mai sus în formula de calcul al coeficientului elasticităţii în funcţie de preţ deducem coeficientul elasticităţii cererii în punct pentru preţul iniţial P ₀ şi cantitatea iniţială Q ₀ :

Modalitate similară poate fi aplicată pentru calculul coeficientului de elasticitate pentru preţul final P ₁ şi cantitatea finală Q ₁ :

Formula se aplică în cazul modificării neesenţiale în preţ (de regulă < 5%), ea fiind simplă şi permiţând compararea elasticităţii la acelaşi preţ pe mai multe curbe ale cererii sau la mai multe preţuri pe aceeaşi curbă.

Elasticitatea cererii în arc măsoară mărimea sensibilităţii cererii pe o porţiune a curbei cererii. Când se determină elasticitatea cererii în funcţie de preţ între două puncte (A, B) ale curbei cererii, este posibil ca elasticitatea din punctul A în punctul B să fie diferită de elasticitatea din punctul B în punctul A. Pentru a elimina acest neajuns, în calcularea elasticităţii se foloseşte metoda punctului de mijloc sau elasticitatea în arc. Potrivit acestei metode, pentru calcularea modificărilor relative se foloseşte ca numitor valoarea medie de modificare a preţului şi, respectiv, a cantităţii:

Respectiv,

Substituind datele de mai sus în formula de calcul al coeficientului elasticităţii în funcţie de preţ deducem coeficientul elasticităţii cererii în arc :

Tipurile elasticităţii cererii în funcţie de preţ

În funcţie de valoarea coeficientului elasticităţii cererii ca funcţie de preţ, economiştii deosebesc următoarele tipuri de cerere:

• elastică;
• inelastică (rigidă);
• cerere cu elasticitate unitară;
• perfect elastică;
• perfect inelastică.

Cererea se consideră elastică dacă o modificare procentuală a preţului duce la o modificare procentuală mai mare în cantitatea cerută, astfel încât mărimea coeficientului de elasticitate este mai mare de o unitate:

De exemplu, dacă la o majorare a preţului cu 15% cantitatea cerută scade cu 60%, coeficientul de elasticitate va avea valoarea (–4):

Prin urmare, consumatorii reacţionează prompt la modificarea preţului şi orice creştere sau scădere cu un procent al preţului va determina o diminuare sau majorare de 4% a volumului de bunuri consumate. Drept exemple de bunuri care au o cerere elastică la preţ sunt mobila, obiectele de lux, automobilele, imobilul, blănurile naturale, articolele giuvaiere, bunurile care au substituenţi ş.a.

Cererea se consideră inelastică dacă o modificare procentuală a preţului determină o modificare într-o măsură mai mică a cantităţii cerute din partea consumatorului, astfel încât mărimea coeficientului de elasticitate este mai mică de o unitate .

De exemplu, la o diminuare a preţului cu 15%, cantitatea cerută creşte cu 5%. În acest caz coeficientul de elasticitate va constitui (–0,33).

Orice majorare sau diminuare procentuală în preţ va determina o scădere sau creştere de 0,33% în cantitatea cerută din bunul dat. O astfel de situaţie poate fi explicată printr-o indiferenţă a consumatorului la modificările înregistrate în preţul bunului sau serviciului dat. Exemple de bunuri care posedă o cerere inelastică în funcţie de preţ pot fi: bunurile de primă necesitate, medicamentele, bunurile cu grad redus de substituibilitate, cum ar fi sarea, energia electrică, petrolul ş.a.

Cererea se consideră cu elasticitate unitară când modificarea procentuală a preţului determină o modificare în aceeaşi măsură în cantitatea cerută, respectiv coeficientul de elasticitate devine unitar:

De exemplu, creşterea preţului cu 2,5% determină o reducere de 2,5% a volumului cererii:

Dacă o variaţie nesemnificativă a preţului contribuie la o modificare destul de semnificativă în mărimea cantităţii cerute, cererea acestui bun este considerată perfect elastică . Coeficientul de elasticitate a cererii în funcţie de preţ tinde la infinit: situaţie în care curba cererii este o linie orizontală.

Cererea la bunurile unei firme de talie mică pe o piaţă perfect concurenţială, posedând un segment destul de modest în volumul vânzărilor pe piaţă, poate servi drept exemplu de cerere perfect elastică. Chiar şi o modificare foarte minoră în majorarea preţului poate contribui la o diminuare destul de mare în volumul bunurilor vândute, şi invers – o diminuare neesenţială în preţ poate provoca o majorare infinit de mare a volumului de bunuri vândute.

Cererea este considerată perfect inelastică în funcţie de preţ, dacă mărimea cererii nu reacţionează la modificările în factorul preţ. În acest caz, coeficientul elasticităţii cererii în funcţie de preţ este zero: situaţie în care curba cererii este o linie verticală.

Exemple de bunuri ce posedă o cerere perfect inelastică sunt drogurile, precum şi bunurile vitale care asigură continuitatea vieţii, cum ar fi insulina pentru persoanele diagnosticate cu diabet zaharat.

Reprezentările grafice ale fiecărui tip de elasticitate sunt prezentate în figura 3.1.

a) Cerere elastică ΔP% <ΔQ%

b) Cerere inelastică

ΔP% >ΔQ%

c) Cerere cu elasticitate unitară

ΔP% =ΔQ%

d) Cerere perfect elastică

ΔP% =0

e) Cerere perfect inelastică

ΔQ%=0

Figura 3.1. Diversitatea tipurilor elasticităţii cererii în funcţie de preţ

Înclinaţia curbei cererii ilustrează tipul elasticităţii cererii. Cu cât panta curbei este mai abruptă, cu atât elasticitatea cererii în funcţie de preţ este mai redusă (figura 3.1b şi 3.1c). Şi invers, cu cât panta curbei cererii este mai înclinată, cu atât mai mare este elasticitatea cererii în funcţie de preţ (figura 3.1a şi 3.1d).

Elasticitatea pentru funcţia liniară a cererii

În cazul în care curba cererii este descrisă sub forma unei funcţii liniare de tipul ΔQ _D = a-bxP, elasticitatea cererii se manifestă diferit pe diferite segmente, indiferent de inclinaţia pantei faţă de sistemul de coordonate. La intersecţia axei verticale, elasticitatea cererii va tinde la infinit Pe măsura deplasării în jos pe panta funcţiei liniare, coeficientul de elasticitate se micşorează şi până la punctul de intersecţie cu mediana rămâne elastic.

Punctul median corespunde elasticităţii unitare şi reprezintă trecerea de la cererea elastică la cea inelastică. Pentru toate valorile situate mai jos de punctul median, funcţia cererii devine inelastică, iar la intersecţia cu axa orizontală devine absolut inelastică (figura 3.2).

Figura 3.2. Elasticitatea în cazul funcţiei liniare a cererii

Pentru funcţia liniară a cererii, formula coeficientului de elasticitate a cererii în funcţie de preţ are la baza următoarea expresie:

Cum , rez ΔQ _D = a-bxP ultă că

Evident, când P = 0, cererea pentru bunul X devine perfect inelastică, deoarece coeficientul elasticităţii cererii în funcţie de preţ obţine valoarea zero Pentru Q = 0, cererea devine perfect elastică şi tinde spre infinit

Coeficientul de elasticitate a cererii ca funcţie liniară de preţ, poate fi calculat, pentru punctul E, ca raportul lungimilor segmentelor (figura 3.3):

Figura 3.3. Funcţia liniară a cererii ΔQ _D = a-bxP

Valorile elasticităţii şi modificarea încasărilor totale

Există o strânsă dependenţă între elasticitatea cererii influenţată de preţ şi încasările totale obţinute în urma vânzării bunurilor. Ca urmare, de elasticitate cererii se interesează, în primul rând, producătorii, deoarece încasările totale reprezintă unul din cei mai importanţi indicatori ai activităţii firmei. Încasările totale TR pot fi calculate ca produsul dintre preţul unitar al bunului economic (P) şi cantitatea realizată de bunuri (Q):

TR = P x Q

Dinamica încasărilor totale poate fi determinată în baza coeficientului de elasticitate în funcţie de preţ (figura 3.4).

Figura 3.4. Modificarea încasărilor totale în funcţie de preţ

În cazul unei cereri elastice după preţ, mărimea cantităţii cerute din bunul X se va modifica într-o proporţie mult mai mare decât modificarea preţului, adică ΔQ _D % > ΔP% . Dacă firma va lua decizia de a majora preţul bunului X cu scopul de a majora încasările totale, în realitate va pierde, deoarece cantitatea vândută va scădea într-o proporţie mai mare, consumatorii orientându-se spre alte bunuri. Astfel, veniturile de la majorarea preţului bunului X nu vor compensa pierderile de la reducerea cantităţii vândute. Dacă firma va lua decizia de a reduce preţul, va câştiga prin vinderea unei cantităţi mai mari din bunul X. Deci, pierderea de la reducerea preţului va fi compensată prin câştigurile de la creşterea volumului de bunuri vândute.

În cazul unei cereri relativ inelastice în funcţie de preţ, situaţia este inversă. Dacă firma optează pentru strategia de diminuare a preţului, pentru a atrage consumatorii, cantitatea cerută va creşte, însă într-o măsură mai mică decât modificarea preţului ΔQ _D % > ΔP%. Ca rezultat, câştigurile obţinute de la această creştere nu vor acoperi pierderile de la reducerea preţului. Dacă însă se va opta pentru majorarea preţului bunului X, cantitatea cerută va scădea, dar iarăşi intr-o măsură mai mică decât modificarea preţului, firma obţinând venituri de la majorarea preţului.

Astfel, în cazul unei cereri elastice între modificarea preţului şi încasările totale ale firmei există o relaţie inversă (P↓ TR↑ sau P↑ TR↓). În cazul unei cereri inelastice aceşti indicatori se află într-o relaţie directă (P↓ TR↓ sau P↑ TR↑). În cazul unei cereri unitare, veniturile firmei vor rămâne neschimbate, deoarece pierderile de la modificarea preţului vor fi compensate de câştigurile de la modificarea volumului de bunuri vândute. Relaţia dintre modificarea preţului, modificarea încasărilor totale şi elasticitatea cererii în funcţie de preţ este reprezentată în tabelul 3.1.

Tabelul 3.1 Corelaţia încasări totale şi elasticitatea cererii

Factorii de influenţă a elasticităţii cererii în funcţie de preţ

Elasticitatea cererii este influenţată de următorii factori:

Existenţa bunurilor substituibile

Cererea pentru unele bunuri care au unul sau mai mulţi substituenţi (de exemplu: automobilul, telefonul mobil, detergenţii, lâna ş.a.) se caracterizează printr-o elasticitate mai înaltă, deoarece, în cazul creşterii preţului bunului dat, consumatorii se vor orienta la substituenţii acestora, ale căror preţuri au rămas intacte. Pe de altă parte, cu cât este mai redusă alegerea pentru consumatori în substituenţi (sarea, grâul, energia electrică, petrolul, gazele naturale ş.a.), cu atât cererea devine mai puţin elastică.

Perioada de timp

În perioadă scurtă de timp cererea este mai puţin elastică decât într-o perioadă lungă de timp, deoarece modificarea gusturilor, preferinţelor, adaptarea la noile preţuri, obţinerea informaţiilor despre substituenţi necesită timp. În plus, producătorii de asemenea vor avea nevoie de un timp mai îndelungat pentru a produce un sortiment mai variat pentru bunurile substituibile.

Ponderea cheltuielilor efectuate pentru procurarea unui bun în bugetul personal

De regulă, cererea pentru imobil, automobile, tehnică de calcul, mobilă ş.a. este elastică, deoarece aceste bunuri posedă o pondere destul de mare în bugetul consumatorului. Orice modificare în preţul acestora va determina o influenţă semnificativă în cheltuielile personale. Cheltuielile pentru cumpărarea chibriturilor, creioanelor, clamelor, şireturilor deţin o pondere neînsemnată în bugetul unui individ şi majorarea în preţ nu va influenţa puternic veniturile personale. Deoarece consumatorii nu vor căuta substituenţi şi nu-şi vor schimba obiceiurile, cererea pentru aceste bunuri va fi inelastică în funcţie de preţ.

Gradul de importanţă a bunului în consum

Cu cât bunurile sunt mai necesare în consum (produsele alimentare de bază, sarea, pâinea, articole de igienă, chibrituri ş.a.), cu atât cererea pentru aceste bunuri va fi mai inelastică: indiferent de creşterea preţurilor, consumatorii vor continua să le procure. La creşterea preţurilor pentru bunurile de lux (anticariat, articole giuvaiere, automobile de colecţie, articole de vestimentaţie a renumiţilor designeri ş.a.), consumatorii se vor orienta spre substituenţii acestora, mai ieftini. În acest caz, cererea pentru aceste bunuri va fi mai elastică faţă de preţ.

Valoarea unică a bunurilor

Unice sunt acele bunuri care, datorită însuşirilor lor excepţionale, nu pot fi asemănate cu nimic. Exemple pot fi drepturile de autor, patentele, brevetele de invenţie, bunurile de profil îngust ş.a. Cu cât bunul este mai rar şi mai exclusiv, cu atât reacţia consumatorului la modificarea preţului este mai redusă, respectiv şi cererea are o elasticitate mai mică.

Influenţa factorului timp asupra elasticităţii cererii

Pentru a ilustra influenţa factorului timp asupra elasticităţii, ne vom referi la exemplul devenit clasic: consecinţele crizei petrolului din deceniile opt şi nouă ale secolului al XX-lea asupra consumului. În acea perioadă preţul petrolului a cunoscut o creştere spectaculoasă – de la 5$ pe baril la începutul anilor 70 la 40$ pe baril în anul 1981. Apoi preţul a scăzut în 1986 la valori cuprinse între 12$ şi 15$ pe baril. Ca urmare, preţul carburanţilor şi al combustibililor a manifestat o variaţie semnificativă.

Imediat după creşterea preţurilor, care a urmat embargoului impus statelor arabe în 1973-1974, analiştii economici preziceau imposibilitatea reducerii consumului de produse petroliere, considerând cererea la ele inelastică. Acest lucru a fost valabil pe termen scurt. Acestora le-a luat un timp să-şi adapteze treptat consumul la noile preţuri, reuşind însă a-l reduce substanţial în câţiva ani.

Ca urmare a creşterii preţului energiei şi combustibililor, consumatorii au început să ia măsuri pentru izolarea termică a locuinţelor. Conştienţi de economiile financiare mari pe care le vor face, consumatorii casnici au început să-şi înlocuiască în timp aparatele de uz casnic cu altele, cu randament energetic mai bun. Consumatorii industriali au devenit şi ei mai atenţi la consumul energetic, adaptându-şi tehnologiile la noile condiţii. Astfel, în câţiva ani, consumul de energie şi combustibil a scăzut simţitor.

Pe piaţa carburanţilor, situaţia a fost similară. Imediat după triplarea preţului, cantitatea cerută a scăzut într-o măsură mică, singura posibilitate de reducere a consumului fiind o utilizare mai judicioasă a autovehiculelor consumatoare de benzină ori motorină. Cu timpul însă acestea au fost înlocuite cu altele, cu un consum mai mic. Totodată, şoferii au redus viteza şi, ca urmare, consumul de benzină.

Concluzia este că nici reducerea, nici creşterea consumului nu se produce imediat după modificarea preţului. Deci, cererea este iniţial inelastică, dar în timp devine elastică.

Elasticitatea cererii în funcţie de venit

Uneori, economiştii doresc să cunoască reacţia consumatorilor în situaţia în care preţul bunului rămâne constant, dar se modifică alţi factori ai cererii. Un factor important care influenţează cererea este mărimea veniturilor personale.

Elasticitatea cererii în funcţie de venit permite de a determina sensibilitatea consumatorilor la modificarea venitului, în condiţiile ceteris paribus.

Coeficientul de elasticitate a cererii în funcţie de venit (E^I_D ) indică modificarea procentuală a cererii la modificarea cu un procent a venitului consumatorului.

Coeficientul poate fi calculat prin următoarea formulă:

unde

E _D – coeficientul de elasticitate a cererii în funcţie de veni I;

ΔQ _D % – modificarea procentuală a cererii bunului;

ΔI% – modificarea procentuală a venitului consumatorului.

Coeficientul poate fi determinat aplicând atât formula de calcul a elasticităţii cererii într-un punct:

cât şi formula de calcul a elasticităţii cererii în arc :

unde Q _{D 0} , I ₀ – valoarea iniţială a cererii şi respectiv a venitului; Q _D1 , I ₁ – valoarea finală a cererii şi respectiv a venitului.

Valorile coeficientului elasticităţii cererii în funcţie de venit pot fi pozitive şi negative. Pentru majoritatea bunurilor dependenţa dintre cerere şi venit este directă: pe măsura majorării veniturilor consumatorilor, creştre şi cererea la ele, şi invers, micşorarea veniturilor contribuie la reducerea cererii. Astfel, pentru bunurile normale coeficientul de elasticitate a cererii în funcţie de venit este pozitiv .

Pentru bunurile inferioare, pe măsura creşterii veniturilor consumatorului, cererea la bunurile corespunzătoare scade, iar coeficientul de elasticitate obţine valoare negativă. Prin urmare, creşterea veniturilor va determina o reducere a cererii pentru cartofi, margarină, paste făinoase, deoarece consumatorii vor avea posibilitatea să includă în consumul personal alte bunuri, cum ar fi peşte, legume, fructe, carne ş.a.

Dacă valoarea coeficientului de elasticitate în funcţie de venit este mai mare de o unitate, atunci cererea este elastică. Bunurile de lux, vinurile de colecţie, bunurile de folosinţă îndelungată posedă o cererea elastică la venit. Cu cât este mai înalt coeficientul de elasticitate în funcţie de venit, cu atât cererea este mai sensibilă la modificarea veniturilor consumatorilor.

Cererea se consideră inelastică în funcţie de venit, dacă modificarea procentuală a cererii este mai mică decât modificarea procentuală a venitului consumatorului. Daca pentru bunurile normale coeficientul de elasticitate a cererii în funcţie de venit obţine valori între zero şi unu, atunci bunul normal face parte din categoria bunurilor de primă necesitate.

Elasticitatea cererii încrucişate

În procesul decizional managerii trebuie să ţină cont şi de reacţia consumatorilor la modificarea preţurilor altor bunuri sau servicii care pot influenţa modificări în volumul vânzărilor. De exemplu, cererea pentru serviciile companiei de telefonie mobilă va fi influenţată şi de modificările preţurilor la telefoanele mobile, iar volumul vânzărilor de portocale va depinde de preţul mandarinelor.

Elasticitatea cererii încrucişate reprezintă raportul modificării procentuale a cererii bunului X, ca urmare a modificării preţului bunului Y cu un procent:

unde

E _D – coeficientul de elasticitate a cererii încrucişate;

ΔQ _X % – modificarea procentuală a cererii bunului X;

ΔP _Y % – modificarea procentuală a preţului bunului Y.

Ca şi în cazul elasticităţii cererii în funcţie de venit, coeficientul elasticităţii cererii încrucişate poate fi calculat atât într-un punct:

cât şi în arc:

unde Q _X1 , P _Y1 – valoarea iniţială a cererii bunului X şi respectiv a preţului bunului Y; Q _X2 , P _Y2 – valoarea finală a cererii bunului X şi respectiv a preţului bunului Y.

Cunoaşterea elasticităţii încrucişate permite a aprecia interdependenţa bunurilor în consum. Coeficientul elasticităţii cererii încrucişate poate avea valori pozitive, negative sau zero.

Dacă coeficientul este pozitiv, adică creşterea procentuală a preţului unui bun determină creşterea procentuală a cererii la alt bun, aceste bunuri sunt substituibile. Astfel, scumpirea articolelor din blănuri naturale va determina o reducere în cantitatea cerută şi orientarea consumatorilor spre articolele din blănuri artificiale, care sunt mai ieftine. Cu cât valoarea coeficientului este mai mare, cu atât relaţia de substituibilitate este mai pronunţată.

Dacă coeficientul este negativ bunurile se află în relaţie de complementaritate. O creştere a preţului unui bun complementar va determina o reducere în cererea celuilalt bun. Astfel, o creştere a preţului benzinei va determina o scădere a cererii de ulei de motor; o reducere în preţ la imprimante, va determina o creştere în cerere pentru tonere, cerneală, hârtie pentru imprimare.

Dacă coeficientul are valoarea zero atunci între aceste bunuri nu există nicio legătură, ele fiind autonome în consum. De exemplu, cererea pentru biciclete nu depinde de preţul articolelor de patiserie.

Elasticitatea ofertei

Esenţa şi tipurile elasticităţii ofertei

Producătorii reacţionează şi ei la modificările ce survin în preţurile bunurilor pe piaţă. Ca urmare, evaluarea elasticităţii se aplică şi în cazul ofertei bunurilor şi serviciilor.

Elasticitatea ofertei E _S exprimă reacţia ofertei la modificarea factorilor ei de influenţă. Această reacţie poate fi determinată cu ajutorul coeficientului de elasticitate, exprimat prin formula:

unde E _S – elasticitatea ofertei ;

ΔQ _s % – modificarea procentuală a cantităţii oferite;

ΔF% –modificarea procentuală a factorului de influenţă.

Analizând factorii de influenţă ai ofertei, s-a constatat: cantitatea oferită creşte odată cu creşterea preţului. Astfel a devenit clară direcţia de modificare a cantităţii cerute, dar nu şi mărimea acestei modificări.

Elasticitatea ofertei în funcţie de preţ reflectă gradul de sensibilitate a mărimii ofertei unui bun economic, determinată de modificarea preţului acestuia, cu condiţia respectării principiului ceteris paribus.

+ ( ) arată cu câte procente va creşte sau va diminua cantitatea oferită dintr-un bun (ΔQ _S %) ca rezultat a modificării cu un procent a preţului bunului dat (ΔP%):

La calcularea elasticităţii ofertei pot fi utilizate aceleaşi modalităţi de calcul ca şi în cazul elasticităţii cererii.

Calculul elasticităţii ofertei într-un punct . Formula se aplică în cazul unei modificări minore în preţ:

Calculul elasticităţii ofertei în arc :

Spre deosebire de cazul cererii, raportul este pozitiv, indicând că între preţ şi cantitatea oferită există o dependenţă directă, ceea ce înseamnă că modificările ambelor variabile au loc în acelaşi sens. Rezultă că şi coeficientul de elasticitate a ofertei în funcţie de preţ poate avea doar valoare pozitivă

Ca şi în cazul cererii, oferta în funcţie de preţ poate fi:

• Elastică;
• relativ inelastică sau rigidă;
• ofertă cu elasticitate unitară;
• perfect elastică;
• perfect inelastică.

Tabelul 3.2

Tipuri de elasticitate a ofertei în funcţie de preţ

În cazul unei funcţii liniare a ofertei de tipul: Q _S = a+bP, în care a şi b sunt coeficienţi constanţi, coeficientul de elasticitate în punct a ofertei poate fi determinat conform formulei:

Grafic, pentru o funcţie liniară a ofertei, diferitor tipuri de elasticitate le corespund diferite configuraţii ale curbei ofertei. În cazul ofertei elastice, graficul va intersecta axa verticală a preţurilor, astfel P / Q _S > ΔP / ΔQ _S , respectiv E _S < 1 pentru orice valoare a preţului (figura 3.5).

Figura 3.5. Curba ofertei elastice

Oferta va fi inelastică dacă dreapta ofertei porneşte din axa absciselor, astfel şi P / Q _S > ΔP / ΔQ _S , 0< E _S < 1 pentru orice valoare a preţului (figura 3.6). Oferta cu elasticitate unitară va reprezenta o funcţie liniară care îşi are coordonata iniţială în originea sistemului, astfel P / Q _{S =} ΔP / ΔQ _S , respectiv E _S =1 , pentru orice valoare a preţului (figura 3.7).

Figura 3.6. Curba ofertei inelastice

Figura 3.7. Curba ofertei cu elasticitate unitară

Factorii de influenţă a elasticităţii ofertei în funcţie de preţ

Caracterul elasticităţii ofertei depinde de următorii factori:

Factorul timp este considerat cel mai important factor de influenţă a elasticităţii ofertei. Deoarece este nevoie de timp pentru ca firmele să-şi adopte cantităţile produse, oferta unui bun va fi cu atât mai elastică, cu cât perioada de timp avută în vedere este mai mare. Se disting trei perioade de timp:

• Perioadă ultra scurtă – oferta se limitează la cantităţile deja disponibile de pe piaţă şi nu poate fi extinsă chiar dacă survine o creştere substanţială în preţ. Ca urmare, oferta este perfect inelastică în funcţie de preţ.
• Perioadă scurtă – se caracterizează printr-o ofertă inelastică, existând o limită până unde oferta poate creşte. Această limită este determinată de capacităţile de producţie ale întreprinderii care rămân nemodificate. O creştere nesemnificativă în ofertă se poate obţine printr-o utilizare intensivă a capacităţilor de producţie.
• Perioadă lungă – se caracterizează printr-o ofertă elastică datorită posibilităţilor firmelor de a se adapta la condiţiile pieţei. Firmele existente se pot extinde, iar altele noi pot intra pe piaţă. Pe termen lung se modifică programele de producţie şi de investiţii.

Excesul de capacitate şi stocurile nevândute

Pe termen scurt este posibil ca ofertele să crească substanţial, dacă există un segment de forţă de muncă neutilizată sau un utilaj nefolosit (factori cunoscuţi drept exces de capacitate). În mod similar, dacă industria a acumulat un stoc mare de bunuri nevândute, ofertele pot imediat să crească. Ca urmare, oferta va fi cu atât mai elastică, cu cât excesul de capacitate şi nivelul stocurilor nevândute sunt mai mari.

Gradul de mobilitate a resurselor economice

Orice creştere a ofertei înseamnă un transfer de factori de producţie de la un tip de utilizare spre altul. Există totuşi diferite probleme care pot limita mobilitatea factorilor. Forţa de muncă poate să respingă ideea de a-şi părăsi familia ori poate avea nevoie de recalificare înainte de a fi aptă pentru o nouă ocupaţie. De asemenea, echipamentul folosit în anumite scopuri se poate dovedi total nepotrivit pentru altele.

Tocmai această eterogenitate a muncii şi capitalului limitează mobilitatea resurselor. În unele industrii aceasta nu constituie o problemă serioasă şi, dacă este timp suficient, oferta poate fi elastică. În multe alte industrii însă, munca ar putea solicita o recalificare complexă, iar echipamentul ar putea necesita o înlocuire completă. În asemenea cazuri, oferta va fi inelastică, deşi nu pentru o perioadă foarte lungă de timp.