Vom prezenta romantismul economic, anarhismul şi socialismul de stat. Cel dintâi exponent important al romantismului economic este gânditorul social elveţian J.Ch.I.Sismonde de Sismondi (1773-1842). El este autorul unei opere întinse, din care menţionăm: Noi principii de economie politică sau despre bogăţie în raport cu populaţia (1819) şi Studii de economie politică (1838).
Protecţionismul şi Şcoala istorică germană dau expresie principalelor reacţii naţionale faţă de liberalismul clasic, pe care promotorii acestor curente l-au criticat sub aspect teoretic, metodologic şi al politicii economice.
Sub aspect teoretic, ei au contestat pretenţia de valabilitate permanentă şi universală a postulatelor liberalismului clasic şi au afirmat relativitatea sau, după caz, inexistenţa unor legi naturale.
Curentele socialiste moderne au fost precedate şi, într-o oarecare măsură, inspirate de reformatorii sociali din antichitate şi din Evul Mediu.La sfârşitul Evului Mediu şi începutul epocii moderne s-au înmulţit luările de poziţie critice la adresa nedreptăţilor sociale şi, în paralel, preocupările de înlăturare a acestora, materializate în proiecte de reformare din temelii a societăţii.
Dezvoltarea economiei de piaţă din primele decenii şi de la mijlocul secolului al XIX-lea a avut rezultate practice contradictorii.
Pe de o parte, ea a contribuit la accelerarea dezvoltării economice prin creşterea volumului producţiei, diversificarea calităţii mărfurilor, dezvoltarea comerţului intern şi internaţional. Exponenţii liberalismului clasic au teoretizat superioritatea acestui tip de organizare economică în raport cu tipul economiei naturale sau cu formele alternative de organizare, chiar dacă uneori au exprimat rezerve faţă de perspectivele sale de evoluţie.