Institutionalismul si radicalismul

Instituţionalismul s-a dezvoltat în Statele Unite ale Americii la sfârşitul secolului al XIX-lea şi în primele trei decenii ale secolului al XX-lea. Format sub influenţa Şcolii istorice germane, el a preluat şi a dezvoltat orientările teoretice şi metodologice ale acesteia, pe care le-a aplicat la problematica social-economică din SUA.

Fenomene de marginalizare şi, după caz, de dezagregare au cunoscut nu numai vechile şcoli neoclasice, ci şi unele curente reformiste şi contestatare. Protecţionismul, şcoala istorică germană, instituţionalismul, precum şi unele curente socialiste nemarxiste şi-au încheiat activitatea, din motive diferite (incapacitatea de a se adapta noilor realităţi social-economice; ascensiunea curentelor dirijiste, care le-au preluat o parte din bagajul de idei), în deceniul al treilea sau în prima parte a deceniului al patrulea al secolului al XX-lea.

Unii gînditori formaţi în cadrul, fie al acestor curente reformiste şi contestatare, fie al şcolilor liberale neoclasice şi-au continuat activitatea ca gînditori heterodocşi, precursori ai radicalismului. Dintre aceştia pot fi menţionaţi W.Sombart, S.Gesell şi J.A.Schumpeter.

În sens larg, radicalismul cuprinde ansamblul curentelor şi teoreticienilor de orientare reformistă şi contestatară în raport cu gîndirea economică convenţională modernă şi contemporană.

În sens îngust, radicalismul reprezintă un curent de gîndire economică contemporan, care a luat fiinţă în deceniul al cincilea al secolului al XX-lea şi s-a dezvoltat pe parcursul celei de-a doua jumătăţi a acestui secol.

În prima jumătate a secolului al XX-lea, evoluţia economică şi social-politică a lumii a fost caracterizată de accentuarea fenomenelor de instabilitate şi dezechilibru, manifestate, între altele, prin cele două războaie mondiale, criza economică din 1929-1933, revoluţii şi războaie civile. Privită în ansamblu, această perioadă a cunoscut o accentuare a stării de insatisfacţie sau, după caz, de protest a unor largi categorii sociale faţă de consecinţele social-economice negative ale funcţionării economiei de piaţă. Alături de alte cauze, acest fapt a determinat autorităţile publice din multe ţări să adopte politici economice a căror trăsătură comună consta în întărirea rolului statului în viaţa economică, exemplul cel mai cunoscut fiind programul "New Deal" aplicat în SUA în perioada 1933-1939.

Back to Top