Procesul de producţie agricolă se compune din o serie de componente de tehnică cu care cultivatorul acţionează asupra solului şi plantei în vederea formării recoltei. Aceste elemente se grupează în metode, lucrări, procedee, în funcţie de sol, specie i perioada de vegetaţie.

Ele pot avea un caracter general, cu aplicaţie obligatorie la toate culturile agricole (arat, irigaţia, fertilizarea), sau un caracter particular cu aplicaţie pentru anumite culturi (muşuroirea la cartofi ) sau aplicate numai plantelor (combaterea bolilor şi dăunătorilor, fertlizarea foliară).

Asolamentul agricol

Noţiunea şi practica asolamentului, cu nucleul de bază care este rotaţia culturilor pe un teren agricol, este destul de controversată din motive mai mult economice decât tehnologice.

Sunt specialişti care minimalizează asolamentul, dar cercetările intreprinse în multe ţări confirmă valenţele acestuia, atestate încă din antichitate. Asolamentul nu şi-a pierdut din actualitate, cu rol esenţial în combaterea monoculturii, a „oboselii” solului, prevenirii atacului de dăunători.

Asolamentul reprezintă amplasarea raţională a culturilor în timp şi spaţiu, pe sole sau tarlale, stabilite pe baza dezvoltării actuale şi în perspectivă a unei societăţi agricole. Asolamentul poate fi perceput şi ca un sistem raţional de amenajare a terenului şi de lucrări ale solului, de aplicare a îngrăşămintelor, în vederea creşterii fertilităţii şi producţiei agricole precum şi asigurării bazei furajere pentru dezvoltarea creşterii animalelor.

In dimensionarea şi delimitarea unui asolament se ţine seama de o serie de criterii cum ar fi :

  • limite obligate (naturale, construite, hotare),
  • relieful (panta, eroziunea).
  • schema hidrotehnică ( prezenţa canalelor, conductelor de aducţiunea apei),
  • forma şi dimensionarea solelor ( unitate de cultură, unitate de exploatare, unitate de amenajare),
  • dimensionarea şi specializarea exploataţiei agricole,
  • costurile producţiei.

El presupune împărţirea unei suprafeţe în parcele denumite sole , pe care plantele sunt repartizate şi supuse rotaţiei. Fiecare cultură poate ocupa într-un an una sau mai multe sole sau numai o parte dintr-o solă. Sola ocupată cu două culturi se numeşte solă mixtă, iar cea ocupată cu mai multe culturi, solă pestriţă.

Succesiunea culturilor în timp (pe sole) se numeşte rotaţia culturilor, iar timpul în cursul căruia fiecare cultură trece prin toate solele asolamentului durata rotaţiei. In cazul în care o plantă de cultură rămâne sau se seamănă doi sau mai mulţi ani pe aceeaşi sol, fără a fi înlocuită prin alta în perioada respectivă, se numeşte monocultură (de exemplu porumb după porumb).

Asolamentele pentru a fi cât mai eficiente, trebuie să îndeplinească mai multe condiţii:

  • economice – să asigure îndeplinirea obiectivelor din planul de cultură, utilizând eficient sumele alocate;
  • tenico – organizatorice – să prevadă o folosire cât mai raţională şi mai economică a resurselor materiale şi umane;
  • agrobiologice – să asigure sporirea fertilităţii solului şi protecţia culturilor.

Importanţa asolamentului rezidă din faptul că rezolvă, fără nici o cheltuială suplimentară, numeroase probleme de ordin organizatoric, biologic, tehnic şi economic.

Astfel,asolamentul contribuie la :

  • adoptarea unei structuri adecvate a culturilor. O structură optimă este determinată de factorii sociali-economici şi reprezintă procentul pe care îl ocupă în asolament anumite plante de cultură, alternarea lor şi introducerea plantelor amelioratoare (leguminoase) în rotaţia culturilor.Toate acestea crează posibilitatea valorificării potenţialului biologic al plantelor, concretizat prin producţii ridicate la hectar precum şi economisirea unor mari cantităţi de îngrăşăminte cu azot , pesticide şi energie (30-35 %);
  • înlătură fenomenul de “oboseală a solului” adică scăderea treptată a fertlităţii lui , datorată unor multiple cauze de natură chimică, biochimică sau biologică. Unii cercetători explică fenomenul pe seama înmulţirii unor bacterii sau ciuperci proprii anumitor culturi şi a căror toxine secretate în sol stânjenesc cultivarea altor plante. Fenomenul în sine, prezintă aspecte foarte complexe, unele încă insuficient elucidate;
  • contribuie la combaterea buruienilor, a bolilor şi a dăunătorilor. Din multitudinea posibilităţilor de combatere, asolamentul se remarcă prin controlul gradului de îmburuienare al culturilor sub pragul economic de dăunare, fără a necesita investiţii suplimentare.Asolamentele multianuale,cu rotaţii bine chibzuite, reduc sau elimină fondul biologic de buruieni, nefiind necesară intervenţia cu erbicide pentru combaterea lor. (Al.Salontai,1994);
  • contribuie la utilizarea judicioasă a îngrăşămintelor sub aspectul efectului direct şi prelungit;
  • oferă posibilitatea aplicării unor sisteme raţionale de lucrare a solului şi de exploatare rentabilă a tractoarelor şi maşinile agricole.

Clasificarea asolamentelor

Se face ţinând cont de diferite criterii ca :

  • numărul de sole care compun asolamentul,
  • numărul de ani ai rotaţiei ,
  • ponderea şi importanţa economică a culturilor,
  • suprafeţele ocupate de anumite plante sau grupe de plante ,
  • scopul pentru care au fost organizate, ş.a.

Astfel, se deosebesc următoarele tipuri de asolamente:

Asolamentul de câmp : asolamentul care include principalele culturi agricole (cereale, leguminoase, plante tehnice ) şi care, în raport cu numărul solelor care îl compun, poate fi scurt (cu 3-5 sole), mijlociu (cu 6-8 sole) şi lung (cuprinzând peste 8 sole ) . In funcţie de numărul de sole şi numărul de ani ,asolamentele pot fi de 2 ani ,de 3 ani, de 4, 5 sau 6 ani.

Asolamentul furajer : are rolul de a satisface nevoile fermelor cu furaje variate şi de bună caliatate.Acestea se plasează de regulă pe terenurile ocupate cu păşuni şi fâneţe, dar şi pe ternurile arabile din apropierea fermelor de animale. Specificul acestui asolament este faptul că suprafaţa sa este ocupată cu plante de nutreţ : pentru masă verde, pentru fân, pentru boabe (concentrate ). Rolul asolamentului furajer este nu numai acela de a produce furaje ci şi de a îmbunătăţi fertilitatea solului prin cultivarea plantelor perene.

Asolamentul special : se organizează pentru anumite culturi, pentru anumite condiţii speciale.Cele mai importante sunt: asolamentele agricole irigate, asolamentele legumicole, asolamentele de peinieră, asolamentele din orezării,etc.

Asolamentul mixt : se organizează pentru a rezolva probleme variate prin introducerea unui singur asolament cu destinaţii multiple. Acest asolament imbină componentele a două sau mai multor tipuri de asolamente : cuprinde atât plantele de câmp, cât şi plantele de nutreţ şi legume şi pot fi denumite de câmp furajer, furajer de câmp, furajer-legumicol, de câmp-furajer – legumicol, primul termen indicând proporţia mai mare a unor plante.

Asolamentul se constituie ca o componentă de bază a agriculturii ecologice .

El are un efect benefic, contribuind la depoluarea solului şi sporirea fertilităţii acestuia.

Lucrările solului

Lucrările solului se execută cu diferite maşini şi unelte agricole în scopul realizării unui mediu cât mai favorabil pentru creşterea şi dezvoltarea plantelor. Importanţa lucrărilor solului se rezumă la :

  • prin lucrările solului, acesta se afânează, se mărunţeşte sau se tasează pentru a realiza un raport favorabil între spaţiile lacunare capilare şi nacapilare îmbunătăţind regimul de apă, aer şi căldură din sol;
  • prin lucrările solului se combat buruienile şi se distrug focarele de boli şi dăunători;
  • lucrările solului şi în deosebi cele cu întoarcerea brazdei încorporează în sol resturile organice (miriştea, buruienile) care sunt supuse procesului de descompunere, rezultând humus şi substanţe nutritive;
  • lucrările solului intensifică procesele biologice şi chimice din sol, intensifică activitatea microorganismelor, a bacteriilor nitrificatoare şi fixatoare de azot.

Clasificarea lucrărilor solului

Varietatea metodelor de lucrare a solului, condiţionată de numeroşi factori de producţie, obligă la o clasificare a acestora, necesară pentru executarea lor în mod logic înainte şi după semănat:

  • după rolul specific : lucrarea de bază sau aratul; lucrări de mărunţire, nivelare şi întreţinere a arăturii; lucrări de pregătire a patului germinativ, lucrări de întreţinere a terenului în perioada de vegetaţie;
  • după tehnică: lucrarea cu nivelatorul (nivelarea), lucrarea cu grapa (grăpatul); lucrarea cu cultivatorul (cultivaţia); lucrarea cu tăvălugul ( tăvălugirea); lucrarea cu freza, lucrarea cu modelatorul (modelarea).

Lucările solului , după adâncimea la care se execută se clasifică în:

  • lucrări adânci ,executate la adâncimi mai mari de 10 cm : arături
  • lucrări superficiale , executate la adâncimi până la 10 cm: nivelat, grăpat, cultivaţie, prăşit, tăvălugit.

Lucrări adânci ale solului

Lucrări adânci ale solului sunt lucrări care se execută pe suprafeţe mici cu ajutorul cazmalei iar pe suprafeţe mari cu plugul.

Plugul, alcătuit din grindei pe care este fixată bârsa pe care sunt montate trupiţele, execută o secţiune în sol pe verticală şi una pe orizontală. Pe măsură ce înaintează plugul, rezultă fâşii din pământ care aluneacă pe cormană, fâşii care se mărunţesc, se răsucesc şi se răstoarnă sub un unghi de 1350. Aceste “fâşii” poartă denumirea de brazde. Totalitatea brazdelor constituind arătura.

Prin arătură se realizează o afânare a solului, se încorporează în sol tot ceea ce există la suprafaţă, iar din adâncime se scoate la suprafaţă sol structurat; se combat buruienile , bolile şi dăunătorii, se realizează o aerisire a solului . Arăturii i se atribuie şi unele neajunsuri : ea favorizează eroziunea solului de către apă pe terenurile în pantă, distruge structura solului când este executată în condiţii necorespunzătoare de umiditate şi în plus este o lucrare costisitoare datorită volumului mare de sol pe care îl mobilizează.

Clasificarea arăturilor se face după următoarele criterii :

  • după adâncime
  • după sensul de răsturnare a brazdei
  • după anotimp

După adâncime arătura poate fi :

  • superficială 12 -15 cm
  • normală 15-20 cm
  • adâncă 20-25 cm
  • foarte adâncă 25- 30 cm
  • profundă 30-50 cm
  • de desfundare 50- 80 cm
  • de afânare prin scormonire 30 – 70 cm

Înainde de arat, terenul se organizează, în sensul că se delimitează parcele de formă dreptunghiulară cu lăţimea de 60-70 m şi lungimea de zeci, sute de metri. Dacă la capătul parcelei nu există un drum de acces, se delimitează o brazdă de control pe care se va întoarce plugul şi care indică totodată locul de introducere şi scoatere a plugului din brază.

După sensul de răsturnare al brazdelor deosebim :

  • arătura la mijloc (cormană): plugul intră în lucru la mijlocul parcelei şi se întoarce cu brazda următoare pe lângă prima brazdă.Se continuă arătura spre marginea parcelei cu brazda 3 lângă brazda 1,brazda 2 lângă brazda 4 până când parcela se termină de arat. Rezultă la sfârşit, la mijlocul parcelei o coamă iar la margini rigole.
  • arătura la margine (lături ) : lucrarea începe dintr-o margine a parcelei şi se întoarce pe latura opusă, răsturnând brazdele spre marginile parcelei. Ca urmare, la marginile parcelei apar coame iar la mijlocul parcelei o rigolă.

Aceste arături (la cormană şi la margini) trebuie să alterneze de la un an la altul pentru a evita denivelarea terenului.

  • arătura într-o singură parte, se execută pe terenurile în pantă, cu ajutorul plugului reversibil, plug care permite răsturnarea brazdei într-o singură parte, atât la dus cât şi la întors. Arătura începe din partea de jos a parcelei,brazdele fiind răsturnate în aval. Rezultă în final o arătură fără coame şi fără şanţuri, o arătură cu aspect neted. In felul acesta se previne eroziunea solului deoarece toată apa provenită din precipitaţii este dirijată spre sol şi nu lăsată să se scurgă spre baza pantei.
  • arătura în spinări, se practică pe terenurile cu exces de umiditate. În terenul parcelat, în parcele cu lăţimea de 30 m, se execută o arătură la cormană. La mijlocul fiecărei parcele va rezulta o coamă iar la margini rigole care comunică cu un şanţ colector amplasat la capătul terenului.

După anotimp, arăturile pot fi :

  • de vară
  • de toamnă-iarnă
  • de primăvară

Arăturile de vară se execută imediat după eliberarea terenului de culturile care părăsesc terenul vara. Lucrarea se execută cu plugul în agregat cu grapa la adâncimi la care nu se scot bulgări.

Arăturile de toamnă se execută de obicei la adâncimi mai mari de 30 cm, cu plugul în agregat cu grapa, atunci când terenul este destinat culturilor de toamnă sau numai cu plugul, arătura rămânând în “brazdă crudă” când terenul este destinat culturilor de primăvară. Arăturile de toamnă se pot prelungi până la venirea iernii, până când pământul rămâne dezgheţat.

Arăturile de primăvară se execută numai în cazuri excepţionale datorită inconvenientelor pe care le prezintă: ca să arăm primăvara terenul trebuie să fie zvântat ceea ce presupune pierderea unei mari cantităţi de apă acumulată în sol şi în acelaşi timp întârzierea lucrărilor ulterioare. Prin arat,stratul uscat de la suprafaţă este aruncat în adâncime iar stratul umed este scos la suprafaţă. Dacă primăvara este secetoasă, seminţele însămânţate încolţesc greu iar ulerior rădăcinile nu găsesc apa suficientă şi ca urmare plantele se usucă.

Atunci când totuşi trebuie executate arături primăvara , se recomandă ca ele să fie executate cât mai timpuriu, superficial sau cel mult normal, cu plugul în agregat cu grapa pentru a evita pierderile mari de apă.

Este bine de reţinut că arătura este lucrarea agricolă care consumă circa 30% din cantitatea de motorină alocată tuturor lucrărilor agricole mecanizate, ca urmare a consumului specific mare, ceea ce are repercursiuni economice negative. Executarea arăturii în mod corect poate reduce consumul de combustibil.

Lucrări superficiale ale solului

Ele pot fi lucrări de afânare sau de tasare a solului.

  • Nivelatul se execută pe terenul în prealabil arat,cu scopul pregătirii unui pat germinativ corespunzător pentru semănat. Lucrarea se execută cu netezitoarea sau nivelatorul, primăvara pe terenurile rămase din toamnă în “brazdă crudă”.
  • Grăpatul se execută cu ajutorul grapelor stelate, cu colţi sau cu discuri cu scopul de a sparge bulgării şi nivela uşor brazdele în vederea pregătirii patului germinativ. Lucrarea se execută înainte de semănat dar şi după, atunci când solul a format scoarţă (crustă) sau pentru distrugerea buruienilor mici. Prin grăpare se mai afânează păşunile şi fâneţele naturale, terenurile ocupate cu leguminoase perene.
  • Cultivaţia se execută cu cultivatorul care afânează solul fără a-l întoarce, în funcţie de piesele active cu care este echipat (săgeată mare, săgeată mică, jumătate de săgeată, labă de gâscă, etc). Cultivatoarele pot prelucra solul între rândurile de plante, în acest caz fiind vorba de o cultivaţie parţială sau prăşit, sau întrega suprafaţă când se realizează cultivaţia totală.
  • Prăşitul se execută pe terenurile cultivate cu plante prăşitoare (porumb, cartofi, sfeclă de zahăr, floarea soarelui). Prin lucrarea de prăşit solul se afânează, buruienile se distrug, apa şi aerul pătrund uşor în sol. Prăşitul se execută la diferite adâncimi în funcţie de sistemul radicular al plantei. Dacă la porumb praşilele sunt din ce în ce mai superficiale, la sfecla de zahăr, dimpotrivă, pentru a favoriza creşterea rădăcinii, praşilele sunt din ce în ce mai profunde. Numărul praşilelor este 3-4 pe parcursul unei perioade de vegetaţie. Manual, praşila se execută cu ajutorul sapei.
  • Tăvălugitul se execută cu scopul îndesării, tasării solului şi mărunţirii bulgărilor în vederea nivelării solului . Se xecută cu ajutorul tăvălugului inelar sau a tăvălugului neted. Tăvălugirea se foloseşte la pregătirea patului germinativ atunci când arătura este bulgăroasă ; se recomandă atunci când solul este prea afânat ; se aplică după semănatul culturilor de plante cu seminţe mici pentru a realiza un contact cât mai bun între sol şi seminţe .
  • Lucrarea cu combinatorul asigură o afânare bună a terenului, răsărire rapidă şi uniformă a plantelor, regim optim de aerisire; se recomandă combinatorul cu grapă elicoidală sau grapă vibrocultoare în funcţie de sol şi planta cultivată.
  • Lucrarea cu freza are rolul de a mărunţi şi a amesteca solul şi în acelaşi timp de a distruge buruienile cu talie mică; se utilizează cu atenţie pentru că poate produce prăfuirea solului datorită turaţiei mari a organului activ.

Sisteme de lucrari ale solului

Prin sisteme de lucrari ale solului se înţelege totalitatea lucrărilor care se aplică solului, în succesiunea executării lor, în vederea cultivării plantelor.

Ele diferă în funcţie de : planta premegătoare, planta care urmează a se cultiva şi epoca în care se seamănă.

Se cunosc patru sisteme de lucrare a solului :

  • sistemul de lucrare a solului pentru semănăturile de toamnă ,
  • sistemul de lucrare al solului pentru semănăturile de primăvară,
  • sistemul pentru culturile succesive,
  • sistemul pentru lucrări minime.

Sstemul de lucrare a solului pentru semănăturile de toamnă

Toamna, în condiţiile ţării noastre se seamănă grâul, secara,orzul, rapiţa şi borceagul de toamnă. Aceste plante pot să urmeze în cultură fie :

  • după plante care eliberează terenul vara,
  • după plante care eliberează terenul toamna.

Dintre culturile agricole, vara eliberează terenul un număr important de plante: borceagul, rapiţa, mazărea, cartoful timpuriu, orzul, grâul,ş.a. Imediat după recoltarea acestor plante, terenul se ară cu plugul în agregat cu grapa la adâncimea la care nu se scot bulgări. Până toamna, când se seamănă , arătura se menţine afânată şi curată de buruieni prin lucrări repetate cu grapa.

Dacă terenul se eliberează toamna de culturi (porumb, floarea-soarelui, sfecla de zahăr), terenul pe care urmează să se însămânţeze grâu, orz, secară, imediat după eliberarea terenului se execută o arătură normală cu plugul în agregat cu grapa. Dacă terenul rămâne bulgăros, prin lucrări cu polidiscul, bulgării se mărunţesc. Pregătirea terenului trebuie făcută cu cel puţin 8-10 zile înainte de semănat pentru ca solul să se aşeze, semănatul făcându-se abia atunci, într-un teren corespunzător.

Sistemul de lucrare a solului pentru semănăturile de primăvară

Primăvara se însămânţează majoritatea culturilor: orz, ovăz, leguminoase, plante tehnice,ş.a. Pentru a putea fi însămânţate la timp, terenul trebuie pregătit corespunzător. In funcţie de planta premergătoare – care eliberează terenul fie vara fie toamna - sistemul de lucrare al solului cuprinde :

  • arătura de vară, normală sau adâncă,care se întreţine până toamna afânată şi curată de buruieni;
  • arătura de toamnă, normală sau adâncă, lăsată în “brazdă crudă” cu excepţia zonelor secetoase unde terenul se grăpează sau acolo unde primăvara se seamănă plante cu seminţe foarte mici.
  • primăvara terenul se nivelează cu ajutorul nivelatorului sau a grapei.

Dacă semănatul se face timpuriu, terenul se pregăteşte prin grăpat. Dacă semănatul se face târziu, terenul se menţine afânat şi curat de buruieni prin lucrări repetate cu grapa. Numai în cazul în care primăvara terenul se prezintă puternic tasat şi îmburuienat este necesară executarea unei arături superficiale, cât mai devreme, cu plugul în agregat cu grapa.

Sistemul de lucrare a solului pentru culturile succesive

Se recomandă eliberarea imediată a terenului de planta premergătoare, după care urmează o arătură la 12-15 cm adâncime, urmată de lucrarea cu grapa cu discuri în agregat cu grapa cu colţi reglabili.

Sistemul de lucrare a solului pentru lucrări minime

Se recomandă: discuitul cu o grapă de discuit grea în loc de arătură; semănătoarea ROTOSEM dotată cu organe active care realizează fâşii în care se introduc seminţele; folosirea unor agregate speciale; cultivaţia totală cu un cultivator RAU.

Sistemul minim de lucrări („minimum tillage”) şi sistemul fără lucrări („no tillage”) se practică în SUA şi Canada la culturile de porumb şi soia şi necesită o soluri uşoare, afânate, destul de umede, fără buruieni.

Back to Top