Fitotehnie

Importanţa grâului

Grâul este una din cele mai vechi plante de cultură, fiind cultivată de om în Orientul Mijlociu cu circa 10 - 12 mii de ani î.e.n.

În ţara noastră, cultura grâului datează de peste 2500 ani, martore în acest sens fiind inscripţiile de pe monedele vechilor cetăţi de pe malul Mării Negre (Tomis, Kallatys). De exemplu, monedele cetăţii Tomis (Constanţa), purtau pe o parte chipul zeiţei Demeter, zeiţa agriculturii, iar pe cealaltă parte, spice de grâu.

Sămânţa şi semănatul grâului

Sămânţa de grâu folosită la semănat trebuie să fie valoroasă, numai în felul acesta existând premisa obţinerii unor recolte mari.

Ea trebuie să aparţină soiului recomandat în zonă şi să posede o valoare culturală ridicată (puritate minimă 99 % pentru clasa I, 98 % pentru clasa a II-a şi 97 % pentru clasa a III-a, iar capacitatea germinativă minimă de 95% pentru clasa I, 90 % pentru clasele a II-a şi a III-a).

Orzul (Hordeum vulgare L.), este una dintre cele mai vechi plante de cultură, din vremuri îndepărtate fiind cunoscută şi cultivată de indieni, chinezi, egipteni, greci şi romani. Se consideră ca fiind prima plantă luată în cultură, orzul fiind cultivat odată cu primele începuturi ale agriculturii.

La chinezi orzul făcea parte din cele cinci plante sfinte, iar la egipteni, romani, era folosit în alimentaţia oamenilor, mai ales în rândul populaţiei de rând.

Rotaţia culturii de orz

Orzul se cultivă după diferite plante premergătoare, locul său în rotaţie stabilindu-se în funcţie de particularităţile sale biologice şi cu scopul pentru care se cultivă.

Pentru orzul alimentar (arpacaş, surogat de cafea, măciniş) şi pentru cel furajer la care se cere un conţinut ridicat de proteine, sunt indicate în general aceleaşi premergătoare ca şi pentru grâul de toamnă.

Cultura secarei era cunoscută în agricultura veche egipteană, greacă şi romană, fiind amintită pentru prima dată de scriitorii greci şi romani, având însă o vechime mai mică decât a grâului sau orzului.

În sudul Europei (peninsula balcanică), a fost introdusă în secolul I e.n., iar în răsăritul şi centrul Europei se consideră că în cultură ar data de prin secolele VII şi VI î.e.n. Secara este în primul rând, o cereală alimentară valoroasă, boabele ei având o compoziţie şi o valoare nutritivă asemănătoare cu a celor de grâu, fiind folosită în alimentaţia oamenilor şi a animalelor.