Ingrăşămintele reprezintă substanţe fertilizante de origine organică sau minerală care se administrează în sol, fiind transformate apoi în elemente nutritive, care completează în permanenţă rezerva lor în sol.

 

Ingrăşăminte organice

Ingrăşăminte organice se obţin pe plan local, în fiecare unitate agricolă. Ele îmbogăţesc solul cu substanţe nutritive îmbunătăţind totodată proprietăţile fizico-chimice şi biologice ale acestuia.

Ele sunt reprezentate de : gunoiul de grajd, mraniţa, compostul, gunoiul artificial, îngrăşăminte verzi . Lor li se alătură îngrăşămintele lichide : urina şi mustul de gunoi de grajd , tulbureala.

Gunoiul de grajd reprezintă un îngrăşământ complex alcătuit din aşernutul folosit la animale : paie, frunze, rumeguş, şi dejecţiile solide şi lichide ale animalelor domestice. Acest amestec se depozitează pe o platformă în straturi orizontale, se tasează zilnic până la o înălţime de 2 m. Se lasă să fermenteze 3-4 luni timp în care materia organică se descompune parţial sau total. Ajuns la un grad corespunzător de fermentare, se transportă în câmp şi se împrăştie folosind 20-40 t/ha. La desfacerea platformei, gunoiul se scoate pe vericală pentru omogenizarea straturilor cu diferite grade de descompunere.

Gunoiul de grajd se poate aplica pe orice teren şi la orice plantă, este deci un îngrăşământ universal .

Cel mai mare efect asupra recoltelor îl are gunoiul de grajd în primul an de aplicare dar influenţa lui se manifestă şi în următorii 3-4 ani.

Gunoiul de grajd se poate obţine de la toate animalele şi este chiar bine să fie amestecat , întrucât compoziţia lui diferă de la o specie la alta. Cel mai valoros este gunoiul de cabaline şi taurine, care conţine 75% apă, 20-30% substanţă organică, 2-5 % substanţe minerale.

Gunoiul provenit de la ovine în timpul verii, prin staţionarea acestora pe anumite parcele, se foloseşte în “târlire” , procedeul cel mai ieftin de fertilizare, fără cheltuieli de administrare.

Mraniţa provine din răsadniţe şi reprezintă amestecul constituit din biocombustibil (gunoiul de grajd bine descompus) amestecat cu pământul care a servit ca substrat de cultură plantelor. Aceste două componente se amestecă, se dispun în platforme de fermentare, se lasă să fermenteze 3-4 luni după care mraniţa se cerne şi se foloseşte ca o componentă importantă în amestecurile de pământ folosite în legumicultură şi floricultură.

Compostul rezultă din adunarea în platforme special amenajate şi fermentarea oricăror resturi vegetale din câmp sau gospodărie: paie, pleavă, coceni, vreji, frunze,ş.a. Pentru o cât mai bună compostare se adaugă apa necesară şi cantităţi mici de gunoi . Durata fermentaţiei este de 5-6 luni.

Compostul are aproape aceaşi eficienţă ca şi gunoiul de grajd şi se utilizează la fel ca acesta.

Gunoiul artificial este alcătuit din resturi de paie şi fân. Ele se aşază pe o platformă ; se alternează un strat de paie cu un strat de gunoi de grajd, gros de cca 10 cm , până se atinge înălţimea de 2 m. Se udă cu apă sau cu must de gunoi de grajd, se lasă să fermenteze 4-5 luni, timp în care paiele, fânul se descompun şi apoi se transportă la câmp unde se împrăştie.

Urina şi mustul de grajd reprezintă îngrăşăminte organice lichide care rezultă din colectarea în bazine special amenajate a urinei din grajd şi a mustului ce se scurge din platforma de gunoi. Se lasă să fermenteze timp de 2-3 luni, în lipsa contactului cu aerul, apoi se scoate din bazine, se transportă la câmp cu cisterne speciale, închise. Cantitatea ce se administrează la hectar este de 5-10-15-20 t/ha. Incorporarea în sol se face imediat, cu ajutorul grapei sau a plugului. Se recomandă administrarea acestui îngrăşământ pe fânaţe, iarna, prin împrăştiere pe zăpadă. Se mai poate aplica şi odată cu apa de irigaţie.

Tulbureala este un îngrăşământ organic semilichid obţinut de la animale întreţinute în grajduri fără aşternut, prin adunarea în bazine de fermentare a dejecţiilor solide şi lichide împreună cu apa de spălare din grajd. Animalele au ca aşternut saltele din cauciuc. După fermentare, tulbureala, se aplică pe teren în cantităţi de 15-30 t/ha. Este folosită cu succes în ţările din Centrul şi Vestul Europei.

Îngrăşăminte verzi

Îngrăşăminte verzi reprezintă culturi de plante leguminoase care se încorporează în sol când s-a realizat cantitatea maximă de materie organică (de regulă, la înflorire).

După recoltarea unei culturi timpurii, în luna iunie-iulie, terenul se ară şi se însămânţează cu o plantă leguminoasă. Sunt recomandate în acest scop culturile de lupin, mazăre, bob, sparcetă, ş.a. Până la sfârşitul lunii septembrie aceste plante cresc şi ajung să inflorească ; în acest moment se trece cu tăvălugul peste cultură, se toacă plantele cu ajutorul unui polidisc şi se încorporează în sol odată cu arătura. Sunt preferate leguminoasele pentru că pe rădăcinile lor cresc bacterii fixatoare de azot care îmbogăţesc solul cu substanţe nutritive.

Ingrăşămintele verzi se aplică acolo unde nu există posibilităţi de transportare a îngrăşămintelor, pe terenuri sărace în humus (podzoluri, nisipuri ) deci unde solul necesită îngrăşăminte.

Se estimează că 1 hectar cultivat cu îngrăşăminte verzi poate înlocui 20 tone de gunoi de grajd sau 250 Kg NPK/ha , în urma descompunerii lor.

Ingrăşăminte chimice

Ingrăşăminte chimice sunt substanţe de natură minerală, anorganică, produse de industrie şi pot conţine unul (simple) sau mai multe elemente nutritive (complexe sau mixte) sub o formă uşor accesibilă plantei.

Ele pot fi încorporate în sol sub formă solidă (cristale, pulbere, granule) sau lichidă (soluţie apoasă). Ingrăşămintele pot să conţină macroelemente nutritive (azot, fosfor, potasiu) sau microelemnte (mangan, bor, cupru, zinc etc).

Valoarea unui îngrăşământ, adică compoziţia şi conţinutul în substanţe nutritive se apreciază în substanţă activă (s.a.), sub formă de element chimic (ionul mineral) pentru azot (N) şi sub formă de oxid de fosfor (P 2O5) şi potasiu (K2O).

Substanţa activă reprezintă conţinutul de elemente nutritive de bază (NPK) din îngrăşământul brut şi se evidenţiază în procente.

Îngrăşământul este ambalat în saci de plastic pe care este înscrisă greutatea în kg. şi substanţa activă în %. Când un îngrăşământ are sub 20% substanţă activă se consideră cu un conţinut scăzut, iar când are între 20-35% substanţă activă se consideră cu conţinut mediu.

Cantitatea (doza) de îngrăşământ la unitatea de suprafaţă se stabileşte atât în substanţă brută, (150 kg/ha) cât şi în substanţă activă (34% s.a.). Cantitatea de îngrăşământ trebuie astfel aleasă ca să se obţină producţii ridicate şi profitabile.

Ele se grupează în îngrăşăminte minerale simple :

  • ingrăşăminte cu azot
  • îngrăşăminte cu fosfor
  • îngrăşăminte cu potasiu

Îngrăşămintele cu azot sunt îngrăşămintele cele mai eficiente, având ponderea cea mai mare în structura îngrăşămintelor. Sunt uşor solubile şi se spală în sol , de aceea se folosesc înainde de semănat şi în perioada de vegetaţie în stare solidă sau lichidă.

După forma azotului (N%) pe care îl conţin se deosebesc :

  • îngrăşăminte cu azot sub formă amoniacală : apă amoniacală (20% N s.a),sulfat de amoniu( 20% N s.a);
  • îngrăşăminte cu azot sub formă nitrică : azotatul de sodiu
  • îngrăşăminte cu azot sub formă amoniacală şi nitrică : azotatul de amoniu ( 34% N s.a), nitrocalcarul (17-20% N s.a., 35-40%CO 3Ca)
  • îngrăşăminte cu azot sub formă amidică : ureea ( 47% N s.a.)

S-a constatat că 1 Kg. de azot poate aduce un spor de recoltă la de 11-15 kg. grâu, la o doză medie de îngrăşământ de 60-140 kg la hectar.

Îngrăşăminte cu fosfor sunt uşor, mediu şi mai greu solubile în sol, se antrenează mai greu în adâncimea solului şi se folosesc parţial de către plante, având o acţiune prelungită. Din această grupă fac parte mai multe îngrăşăminte dintre care superfosfatul reprezintă îngrăşământul cel mai valoros. Substanţa activă - P2O5 % - este de 16-18 % pentru superfosfatul simplu şi de 38-54 % pentru superfosfatul concentrat.

Îngrăşămintele chimice cu fosfor, se aplică de regulă toamna, fiind încorporate sub arătura adâncă de bază, pentru a se solubiliza în timp şi a îmbogăţi soluţia nutritivă a solului.

Îngrăşăminte cu potasiu sunt solubile în apă, totuşi o parte a lor se imobilizează în sol sub forme greu accesibile plantelor. Din această grupă , sarea de potasiu ( 45% s.a.) şi sulfatul de potasiu (48-54% s.a.) sunt cele mai frecvent utilizate ca îngrăşământ de bază recomandat în deosebi plantelor tehnice, plante mari consumatoare de potasiu. In funcţie de plantă, sol, doza indicată este cuprinsă între 45-100 kg s.a. la hectar. Eficienţa lor este ridicată, mai ales în complex cu îngrăşămintele de azot şi fosfor. Astfel de la 1 kg. substanţă activă se pot obţine 1,5 – 2 kg cereale, 15-20 kg. sfeclă de zahăr, 10-15 kg cartofi în funcţie de tipul de sol.

Îngrăşăminte chimice complexe obişnuite sunt îngrăşămintele alcătuite din 2, 3 sau mai multe elemente.Cel mai cunoscut este Nitrofoska, produs în diferite sortimente în funcţie de raportul celor 3 elemente, N, P şi K.( 13% N, 26% P2O5, 13% K2O) şi amonfosul ( 16% N, 48% P2O 5 s.a)

Ele se aplică atât ca îngrăşământ de bază cât şi în perioada de vegetaţie, în formă solidă, granulată, fiind solubile în apă.

Ingrăşăminte complexe speciale se folosesc în mod deosebit la culturile legumicole din câmp şi din sere, datorită calităţilor deosebite pentru îmbunătăţirea nutriţiei plantelor. Pe plan mondial se produce un sortiment variat. Ele pot fi : îngrăşăminte cristaline perfect solubile în apă, conţinând cca 60 % substanţă activă NPK: îngrăşămintele organo-minerale, formate din macroelemente NPK şi substanţe organice, naturale şi sintetice.

Îngrăşăminte cu microelemente se administrează în doze mici de 20-100 kg/ha în sol sau pe frunze. Sortimentul este compus din: sulfat de mangan, acid boric, sulfat de cupru, sulfat de zinc etc, cu un conţinut foarte mic de element nutritiv , de 0,01%.

Preparatele bacteriene

Preparatele bacteriene sunt cunoscute şi sub denumirea de biopreparate fertilizante. Conţin culturi de microorganisme active, produse pe cale industrială şi se folosesc la tratarea seminţelor de leguminoase pentru a intensifica procesul de simbioză la bacteriile din genul Rhyzobium, care formează nodozităţi pe rădăcinile plantelor şi îmbogăţesc solul cu azot. Se recomandă biopreparatele de tip Nitragin pentru soia, fasole, mazăre, trifoi. Sporuri mari de recoltă se obţin la soia, ele putînd depăşi efectul aplicării a 200 kg azotat de amoniu la hectar.

Amendamentele

Amendamentele sunt substanţe chimice ce se aplică în sol în vederea corectării reacţiei solului.

Amendamentele pot fi alcaline (piatra de var,varul ars, varul stins, marna, spuma de defecaţie) destinate solurilor cu reacţie acidă şi amendamente acide (gipsul, fosfogipsul, praful de lignit, clorura de calciu) ) pentru neutralizarea reacţiei alcaline a solurilor.

Amendamente se aplică de regulă toamna şi se încorporează în sol odată cu arătura adâncă de bază. Cantităţile folosite sunt cuprinse între 3 – 5 – 10 tone la hectar în funcţie de valoarea ph-ului. Ele mai au calitatea de a crea condiţii favorabile pentru dezvoltarea micorganismelor şi ameliorarea structurii solului, de a mări eficacitatea îngrăşămintelor organice şi minerale încorporate. Eficienţa amendamentelor este de 5-10 ani.

Back to Top