Normele juridice se clasifica dupa mai multe criterii. Clasificarea lor faciliteaza intelegerea sensului si caracterului normei, a conduitei prescrise subiectului de drept.

Distingem în primul rând o clasificare a normelor juridice dupa obiectul si metoda de reglementare, cu alte cuvinte dupa criteriul naturii juridice a raporturilor de drept la baza carora stau. Aceasta clasificare se realizeaza prin disciplinele juridice de ramura (dreptul constitutional, dreptul civil, dreptul penal etc.).

Studiul normelor opereaza si dupa criteriul fortei lor juridice, forta care depinde de actele normative care le contin (legi, decrete, hotarâri etc.). Aceasa clasificare este prezentata de sine-statator în cadrul fiecarei discipline a ramurii de drept, în partea introductiva, în legatura cu izvoarele ramurii respective.

Ea este relevanta mai cu seama în situatia în care un fapt sau o relatie sunt reglementate prin mai multe norme apartinând unor acte normative distincte, norme între care apar contradictii. În aceasta împrejurare, se va aplica norma apartinând actului cu forta juridica superioara. Orice act normativ cu o forta juridica inferioara aceleia a actului normativ contrazis îsi va pierde valabilitatea.

Pentru interesul problemei, vom prezenta urmatoarele criterii de clasificare:

  • dupa conduita prescrisa;
  • dupa finalitatea imediata a normelor;
  • dupa gradul lor de generalitate;
  • dupa modul de redactare a normelor.

Dupa conduita prescrisa

Dupa conduita prescrisa subiectelor, distingem norme imperative (care pot fi onerative sau prohibitive) si dispozitive.

Normele care prescriu obligatia de a înfaptui o anumita actiune si care, în consecinta, sanctioneaza conduita pasiva, inactiva, se numesc onerative. Astfel, conform art.5, lit.h din Hotarârea nr.1290/1990 a Guvernului privind organizarea si functionarea corpului de control comercial în cadrul primariilor si prefecturilor, controlorii din corpul de control comercial al prefecturilor si primariilor au îndatorirea de a da dispozitii obligatorii în scris agentilor economici controlati în scopul înlaturarii neajunsurilor constatate). În redactarea normelor onerative este caracteristica folosirea expresiilor "trebuie", "este obligat", "are îndatorirea" s.a. Desigur, ele pot lipsi, contextul normei implicându-le însa.

Normele care interzic savârsirea unei actiuni si care, în caz de încalcare a inactiunii prescrise, sanctioneaza conduita ilegal activa, se numesc norme prohibitive (asa cum sunt cele mai multe norme penale care sanctioneaza omorul, furtul, tâlharia etc.). Tipic normelor prohibitive sunt expresiile "se interzice" , "nu poate" , "este oprit" s.a.

Acele norme care, neobligând sau neinterzicând o anumita actiune, recunosc subiectului de drept posibilitatea optiunii pentru o anumita conduita în cadrul regulii juridice, se numesc norme dispozitive. (Majoritatea normelor civile reglementând contractele se integreaza în aceasta categorie). Normele dispozitive folosesc termeni precum "poate" , este liber sa" etc.

Atunci când normele dispozitive consacra drepturi subiective si libertati al caror exercitiu nu este obligatoriu (ca în cazul drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor ori al drepturilor subiective civile), ele se manifesta ca norme de împuternicire (atributive).

În situatia în care, existând libertatea de actiune si de optiune a partilor raportului juridic, acestea nu-si exercita totusi conduita prescrisa, este posibila - prin acele norme supletive ca varianta a normelor dispozitive - interventia organelor de stat care suplinesc absenta manifestarii de vointa a subiectului.

În cadrul normelor dispozitive, distingem si normele de stimulare care, având ca scop încurajarea unei actiuni, rasplatesc pe autorul ei. (Este cazul normelor care stabilesc recompense morale si materiale pentru merite deosebite, prevazând acordarea, dupa criterii precizate, a unor decoratii, titluri de onoare, premii).

Normele de recomandare fac si ele parte din categoria mai cuprinzatoare a normelor dispozitive si propun o anumita conduita, neobligatorie însa, care poate fi urmata si de alte subiecte de drept decât acelea carora le este destinat actul normativ. Ca autor al reglementarii, statul propune diferite prevederi persoanelor juridice private, organizatiilor nestatale, asociatiilor profesionale s.a. în diverse domenii (salarizare, protectia muncii), pentru ca acestea sa-si însuseasca prevederile în cauza.

Dupa cum se apreciaza, normele de recomandare vor putea viza în viitor si conduita titularilor dreptului de proprietate funciara; deoarece pamântul reprezinta nu doar obiectul dreptului de proprietate individuala, ci si al unor relatii, de ordin mai cuprinzator, dintre stat si cetateni, el este totodata si un bun al întregii tari, motiv pentru care statul, în conformitate cu Constitutia, trebuia sa asigure exploatarea pamântului si în concordanta cu interesul national, nu numai cu acela personal.

Dupa finalitatea imediata a normelor

Dupa finalitatea lor imediata, ditingem norme de organizare (precum acelea ale legii nr.37/1990, referitoare la modul de organizare si atributiile Guvernului, ale primului ministru, ministrilor, ministrilor de stat etc.) si norme sanctionatorii (cum sunt acelea ale Codului penal, ce precizeaza faptele care constituie infractiuni si pedepsele corespunzatoare gravitatii lor).

Dupa gradul lor de generalitate

În functie de gradul de generalitate sau sfera de aplicabilitate, normele pot fi generale, speciale si de exceptie.Având sfera cea mai larga, normele generale se aplica tuturor relatiilor sociale ce intra sub incidenta unei ramuri date de drept. Normele speciale privesc doar o anumita categorie de relatii din aceeasi ramura.

În raport cu cele speciale sau de exceptie, normele generale mai sunt denumite si norme de "drept comun". (Putem distinge, de pilda, normele juridice ale partii generale si cele ale partii speciale din Codul penal.) Deosebirea dintre normele generale si acelea speciale este relativa; o norma este speciala în raport cu o norma de aplicatie mai larga, dar ea poate fi totodata si generala în raport cu alta care are o sfera mai restrânsa decât a ei.

Normele de exceptie se refera la situatii deosebite care deroga de la regula generala sau speciala. (Astfel, art.4, alin.2 din Codul familiei încuviinteaza, pentru motive temeinice, casatoria femeii care a împlinit vârsta de 15 ani, desi aceasta vârsta este fixata printr-o prevedere speciala la 16 ani împliniti.)

Distinctia facuta între norme generale, speciale si de exceptie are o deosebita importanta pentru interpretarea dreptului. Pentru situatii derogatorii de la norma generala, devin aplicabile normele speciale sau de exceptie, iar în caz de concurs între norma speciala si cea de exceptie în solutionarea aceluiasi caz, va fi aplicata norma de exceptie.

Dupa modul de redactare a normelor

Dupa un alt criteriu, anume modul lor de redactare, normele pot fi complete si incomplete.
Normele juridice au o forma completa când cuprind toate elementele structurale (ipoteza, dispozitia si
sanctiunea) în cadrul aceluiasi text juridic. În situatia în care norma nu apare complet în actul normativ
prin care este edictata, ci trimite la dispozitiile cuprinse în alte acte existente, avem de-a face cu o
norma de trimitere.

Atunci când unele elemente ale normei urmeaza sa fie precizate printr-un act
normativ care sa fie adoptat ulterior, avem de-a face cu ceea ce poarta denumirea de norma în alb.
(Un exemplu de norma de trimitere îl aflam în art.103, alin.2 din Codul muncii, care precizeaza ca, în
ipoteza în care o persoana încadrata în munca produce unitatii la care este angajata o paguba printr-o
fapta de natura infractionala, repararea ei se va produce conform prevederilor legii penale la care
trimite.

Normele în alb sunt întâlnite frecvent în materie contraventionala, unde legea, reglementând
anumite activitati, stipuleaza ca faptele ce reprezinta abateri de la prevederile ei, precum si sanctiunile
ce se vor fixa corespunzator urmeaza sa fie stabilite prin hotarârea Guvernului.)

Dincolo de criteriile deja enuntate, în clasificarea normelor juridice mai pot fi invocate si alte criterii, precum: continutul lor (în functie de care distingem norme materiale saude continut si norme procedurale sau de forma) sau durata actiunii lor (în raport cu care avem norme stabile saucu durata nedeterminata si norme temporare sau cu durata determinata).

De asemenea, normele de drept se mai diferentiaza în norme care reglementeaza direct conduita oamenilor - întrucât se adreseaza nemijlocit acelora aflati într-o situatie avuta în vedere de legiuitor - si norme care reglementeazaindirect conduita - deoarece se prezinta ca principii, norme- cadru, definitii etc. (De exemplu, daca art.28, alin.1 din Codul familiei cuprinde o norma directa: "Sotii sunt obligati sa poarte în timpul casatoriei numele comun declarat" , în schimb art.1, alin.3 din acelasi cod cuprinde o norma indirecta: "Familia are la baza casatoria liber consimtita între soti" .)

Actiunea normelor juridice în timp, în spatiu si asupra persoanelor

Actiunea normelor juridice comporta trei dimensiuni necesare: unatemporala, vizând succesiunea normelor, una spatiala, privind producerea efectelor în teritoriu, si dimensiunea personala, trimitând la conduita subiectelor de drept, persoane fizice si juridice. Ultimele doua dimensiuni sunt organic legate; principiul suveranitatii puterii de stat presupune consubstatialitatea suveranitatii teritoriale cu aceea care ia forma legaturii dintre stat si persoane prin cetatenie.

Actiunea normelor în timp

Perioada în care o norma de drept este în vigoare reprezinta si intervalul de timp în care ea produce efecte juridice. Întrucât se aplica faptelor care se suprapun temporal cu valabilitatea normei, aceasta nu este nici retroactiva, nici ultraactiva: nu se aplica faptelor care preced intrarea ei în vigoare si, respectiv, acelora survenite dupa iesirea ei din vigoare. În principiu, o lege noua nu opereaza asupra trecutului întrucât ea este un comandament adresat conduitei umane vii, careia îi permite sau îi interzice actiuni determinate. Nimeni nu poate fi supus unei norme care nu exista. Deci nimeni nu poate fi tras la raspundere pentru o fapta care la data savârsirii ei era admisa.

Stabilirea normei, în ce priveste manifestarea ei în timp, reclama precizarea momentului initial si a momentului final al actiunii legii ori a altor acte normative, în care norma este integrata. În tara noastra actele normative intra în vigoare, în principiu, o data cu publicarea lor în Monitorul Oficial al României. Sunt si cazuri în care se stabileste în mod expres data la care acestea intra în vigoare. Atuncti când, de pilda, aplicarea unei legi impune masuri organizatorice speciale sau implica schimbari esentiale în materie, actiunea ei trebuie pregatita, fapt care determina, între altele, si stabilirea unei date ulterioare de intrare în vigoare.

În regula generala, legea provoaca efecte doar asupra faptelor produse ulterior intrarii ei în vigoare. Ceea ce se explica prin aceea ca oamenii, pentru a-si racorda conduita la exigentele legii, trebuie sa ia cunostinta în prealabil de contintul ei.

Sunt situatii în care unele acte normative se aplica cu efect retroactiv, vizând deci si acele fapte petrecute înainte de intrarea lor în vigoare.

Situatiile respective refera la:

  1. legea penala mai blânda;
  2. prevederea expresa ca legea opereaza si asupra unor fapte savârsite anterior;
  3. legile interpretative.

Daca din punctul de vedere al legiuitorului o fapta prezinta o periculozitate sociala mai redusa sau nu mai provoaca nici un pericol social, atunci intervine actiunea retroactiva a legii penale mai blânde, întrucât este firesc ca faptuitorul, care n-a fost înca sanctionat printr-o hotarâre definitiva, sa fie pedepsit mai usor, respectiv sa fie absolvit de pedeapsa.

Legile interpretative nu provoaca o noua normativitate juridica; ele explica sensul legii la care fac trimitere si cu care alcatuiesc apoi corp comun. De aceea, legile interpretative intra în vigoare la data prevazuta pentru intrarea în vigoare a legii interpretate.

În principiu, în actele normative nu se precizeaza durata valabilitatii lor. Este normal ca necesitatea eleborarii unui act normativ sa nu fie dedusa din durata valabilitatii lui. Actul normativ opereaza pâna la abrogarea sa printr-un nou act, care trebuie sa aiba acelasi rang normativ sau unul superior.

Încetarea actiunii unei norme juridice se numeste abrogare. Când într-un act normativ se afirma expres ca un altul anterior sau doar anumite articole ale sale se anuleaza, avem de-a face cuabrogarea expresa-direct. Când legea noua mentioneaza doar ca se abroga acele dispozitii anterioare care vin în contrazicere cu prevederile ei, fara sa specifice direct actul normativ care se anuleaza sau care dintre articolele lui, avem cazul abrogarii exprese-indirect.

Daca noul sau noile acte normative nu anuleaza expres pe cele anterioare, dar se abat prin prevederile prescrise de la reglementarea veche, atunci abrogarea are un caracter tacit. Aceasta abrogare, desi tacita (sau implicita), este totusi si ea o manifestare de vointa a legiutorului, exprimata într-un act normativ adecvat. Desi nu cuprinde nici o clauza expresa de abrogare, acest act normativ va fi act de abrogare; fiind posterior, anuleaza orice dispozitie anterioara contrara lui.

În domeniul dreptului penal trebuie sa deosebim abrogarea de dezincriminare. Abrogarea unui text normativ care incrimineaza o fapta determinata nu presupune numaidecât dezincriminarea faptei ca atare, anularea caracterului ei ilicit; ea poate sa ramâna în continuare incriminata printr-un alt text normativ.

Exista si legi care au o actiune precis stabilita în timp. Acestea sunt legi temporare. Când temporaritatea lor tine de o data fixa, ele se numesc legi cu termen.

Sunt temporare acele acte normative care vizeaza situatii provizorii, precum starea de razboi, calamitati naturale, epidemii s.a. Odata cu încetarea situatiilor exceptionale, actele normative în cauza îsi pierd efectul. Emiterea actelor normative cu termen este posibila atunci când intervalul de timp necesar aplicarii lor se poate stabili cu exactitate.

Încetarea actiunii în timp a normelor poate decurge si din caderea lor în desuetudine ca urmare a transformarilor radicale din domeniul socio-economic si politic, în raport cu care vechile norme juridice, desi nu au fost abrogate printr-un nou act juridic, nu mai sunt aplicabile.

În anumite cazuri, unele acte normative ultraactiveaza, cu alte cuvinte ele supravietuiesc prin efectele pe care le produc si dupa data iesirii lor din vigoare.

Avem în vedere aici:

  • legile anterioare, ale caror situatii de aplicare, durata ori data pâna la care mai actioneaza sunt prevazute de noile acte normative, care le recunosc si efectele juridice, concomitent cu noile reglementari;
  • legile temporare sau cu termen, care se aplica situatiilor ivite sub actiunea lor, inclusiv acelora nesolutionate, chiar daca aceste legi au încetat sa mai fie în vigoare, precum este cazul actelor normative edictate pentru situatii provizorii (de exmplu, Legea nr.9/1990 privind interzicerea temporara a înstrainarii terenurilor prin acte între vii a avut efecte pâna la adoptarea Legii nr.18/1991 privind fondul funciar);
  • legile (mai favorabile) care nu incriminau sau care dezincriminau ori sanctionau mai usor unele fapte se aplica acelora care le-au savârsit sub autoritatea vechii legi daca sanctiunile nu au fost aplicate sau, desi aplicate, nu au fost executate, chiar daca între timp a fost elaborata o lege care incrimineaza sau sanctioneaza mai sever faptele în cauza (art.13 din Codul Penal si art.49. alin.2 din Legea nr.32/1968 referitoare la stabilirea si sanctionarea contraventiilor);
  • unele prevederi ale legilor procesuale anterioare privind, de pilda, instantele de judecata sesizate si ramase competente în rezolvarea unor cauze aflate pe rol, termenele procesuale etc. pot sa ramâna valabile când apar noi reglementari, pentru situatiile în curs de solutionare aplicându-se legea în vigoare în acel moment .

Actiunea normelor juridice în spatiu si asupra persoanelor

Normele juridice actioneaza nu numai pe coordonata timpului, ci si pe aceea a spatiului, adica pe un teritoriu determinat; ele sunt emanatia statului si a organelor sale, caracterizate printr-o anumita competenta teritoriala. Actiunea normelor în limite teritoriale strict delimitate reprezinta de fapt actiunea lor asupra persoanelor aflate în acest spatiu; oamenii sunt propriu-zis obiectul reglementarii juridice. Cercetarea coordonatei spatiale a actiunii normelor implica atât aspectul intern, cât si acela international.

Suprematia puterii de stat, manifestare pe plan intern a suveranitatii statului, implica
obligativitatea normelor de drept pentru toti cetatenii statului, cât si pentru toate institutiile sociale
aflate pe teritoriul sau.

Actiunea actelor normative în spatiu este în functie de competenta teritoriala a organului de stat emitent. În statele unitare, precum România, exista un singur rând de organe supreme ale puterii de stat si ale administratiei de stat, actele lor normative actionând pe întreg teritoriul. Organele locale ale puterii si administratiei de stat emit acte normative cu aplicabilitate la unitatea administrativ-teritoriala aflata sub autoritatea lor (judet, oras, comuna). În anumite situatii, si actiunea unor acte normative ale organelor centrale poate fi limitata la o parte determinata a teritoriului (zona de frontiera, zone delimitate în cazul unor calamitati naturale, al unor epidemii etc.).

În statele cu structura compusa, precum statul federativ, actele normative ale organelor federale creeaza efecte asupra teritoriului tuturor statelor federate, în timp ce actele normative ale unui stat federat sunt valabile în limitele sale teritoriale. În situatia în care se produce un conflict între legile federale si legile unui stat federat, se aplica de regula legea federala, când nu actioneaza o alta lege indicata în normele ce reglementeaza conflictele de legi dintre autoritatea centrala si aceea locala.

Sub aspect international, actiunea normelor juridice în spatiu ridica numeroase probleme,
constituind obiectul preocuparilor unor discipline de ramura (dreptul international privat, dreptul
international comercial etc.). Retinem în cele ce urmeaza doar câteva probleme de principiu.

Solutionarea efectului actelor normative în spatiu din perspectiva componentei ei internationale trebuie sa respecte principiul suveranitatii statului asupra teritoriului si populatiei. În context, aceasta înseamna excluderea actiunii pe teritoriul statului si asupra persoanelor aflate pe el a normelor de drept ale altor state.

Practica relatiilor dintre state, legata de asigurarea si dezvoltarea relatiilor politice, economice si culturale pe plan international a condus la acceptarea unor exceptii de la principiul suveranitatii normative teritoriale (principiul teritorialitatii), exceptii care nu încalca suveranitatea lor reala daca se respecta liberul consimtamânt al statelor.

Se accepta, în consecinta, ca pe teritoriul unui stat pot exista, în conditii determinate, persoane si anume locuri (precum legatiile, ambasadele, navele) asupra carora nu actioneaza, în anumite privinte, normele de drept ale statului în cauza. Avem în vedere, mai ales, imunitatea diplomatica, statutul juridic al consulilor, regimul specific unor categorii de straini.

Imunitatea diplomatica rezida în inviolabilitatea personala a reprezentantilor diplomatici si inviolabilitatea cladirilor reprezentantei diplomatice. Inviolabilitatea vizeaza, de asemenea, mijloacele de transport ale agentilor duplomatici. Acestia sunt exceptati de la jurisdictia penala, civila si administativa a statului unde sunt acreditati. Desigur, corespondenta personalului diplomatic beneficiaza si ea de regimul imunitatii diplomatice.

Sub acoperisul imunitatii diplomatice nu se admite însa nesocotirea legilor tarii de resedinta. Guvernul acesteia poate sa-l declare "persona non grata "pe reprezentantul diplomatic culpabil, ceea ce implica rechemarea sau expulzarea sa. De asemenea, atunci când drepturile patrimoniale ale unui reprezentant diplomatic nu sunt legate de atributii de serviciu, ele nu sunt inviolabile.

Pe baza de reciprocitate, reprezentantii consulari ai statelor straine beneficiaza de scutiri de impozite, de prestatii, de jurisdictia instantelor judecatoresti ale tarii de resedinta în cauze referitoare la infractiunile de serviciu etc.

Pentru cetateni straini se aplica un regim juridic diferit în raport cu acela al cetatenilor statului respectiv. Distingem, astfel, trei regimuri juridice pentru straini: regimul national (în care strainii se bucura de aceleasi drepturi civile ca si cetatenii statului de resedinta), regimul special (în care drepturile strainilor sunt stabilite în mod special, prin legi ori tratate internationale) si regimul clauzei natiunii celei mai favorizate (dupa care statul de resedinta conceda cetatenilor unui alt stat, aflati pe teritoriul sau, o seama de drepturi, care nu pot fi însa mai restrânse decât drepturile recunoscute cetatenilor oricarui alt stat).

Cetatenii straini si persoanele fara cetatenie (apatrizii) se bucura în România de drepturile fundamentale care revin cetatenilor români (cu exceptia, fireste, a drepturilor politice), de drepturile civile, ca si orice alte drepturi prevazute în lege sau rezultând din acorduri internationale semnate si detara noastra. Articolul 18, alin. 1 din Constitutia României precizeaza: "Cetatenii straini si apatrizii care locuiesc în România se bucura de protectia generala a persoanelor si a averilor, garantata de Constitutie si de alte legi ". Totodata, strainii rezidenti în România sunt datori sa se conformeze legilor statului nostru.

Principiul general al actiunii legii statului pe teritoriul sau implica unele exceptii si pentru situatia în care unele fapte se produc pe teritoriul mai multor state. De pilda, contractarea unei casatorii într-un stat si convietuirea sau desfacerea casatoriei în alta tara. Conflictele care pot aparea între normele juridice ale acestor state se solutioneaza prin conventii internationale, pe baza unor practici internationale sau în acord cu dispozitiile legale ale statului respectiv. Dificultati sporite, rezultând din aceste conflicte, se ivesc atunci când într-una dintre tari exista reglementari neunitare pentru o aceeasi relatie sociala.

Necesitatea promovarii si apararii unor interese majore pentru un stat creeaza situatii în care, desi suveranitatea sa se manifesta numai în limitele granitelor sale, legea lui se extinde la fapte produse dincolo de granite.

Cetatenii acestui stat, chiar daca au savârsit anumite fapte în strainatate, sunt supusi normativitatii statului lor care, aparându-le interesele, le impune totodata obligatia respectarii legilor tarii lor. Se întânesc si situatii în care statul extinde legile proprii si asupra strainilor care au comis unele fapte, atunci când sunt lezate interesele fundamentale ale acestui stat sau ale altuia si în conditiile în care statul 'n cauza s-a obligat la aceasta prin conventii internationale. (Codul penal român precizeaza în art.4 ca legea penala opereaza asupra infractiunilor savârsite în afara granitelor daca infractorul este cetatean român sau daca, desi nu are nici o cetatenie, domiciliaza în România. Art. 5 precizeaza ca legea penala se aplica înfractiunilor savârsite în afara teritoriului tarii, contra statului român sau contra vietii unui cetatean român ori prin care s-a adus o vatamare grava integritatii corporale sau sanatatii unui cetatean român, când sunt savârsite de catre un cetatean strain sau de o persoana fara cetatenie care nu domiciliaza pe teritoriul tarii.)

În ipoteza în care situatiile juridice privesc si un subiect strain (nastere, casatorie, deces, dobândirea sau pierderea proprietatii s.a.), solutionarea unor astfel de cazuri individuale antreneaza incidenta legii straine pe teritoriul românesc. În cazuri de acest fel, efectele produse de legea straina nu se întemeiaza în propria ei autoritate asupra teritoriului nostru, ceea ce ar contraveni suveranitatii statului român, ci în legea interna si în dreptul national, ale carui norme conflictuale precizeaza cazurile si conditiile de aplicare limitativa a legii straine. Aplicarea legii straine este admisa atât în functie de compatibilitatea ei cu principiile de baza ale dreptului nostru, cât si în functie de existenta reciprocitatii juridice intre statul român si cel strain în cauza data.

Rezumat

Întelese ca fiind acea categorie a normelor sociale instituite sau recunoscute de stat, obligatorii în raporturile dintre subiectele de drept si aplicate sub garantia fortei publice în cazul încalcarii lor, normele de drept prezinta, în consecinta, o seama de trasaturi specifice, care le disting de celelalte tipuri de norme sociale, cum ar fi, între altele, obligativitatea si atragerea raspunderii nemijlocite a celui vinovat.

Trasaturile specifice normelor de drept explica inerenta unei structuri logico-juridice a acestora, în care ipoteza, dispozitia si sanctiunea se coreleaza organic, exprimând prescriptivitatea normei de drept si, totodata, suportul ei tehnico-juridic riguros.

Diversitatea criteriilor de clasificare a normelor de drept se datoreaza, în ultima instanta, continuturilor sociale diferite pe care le reglementeaza legiuitorul, dar si ratiunilor de ordin tehnic ale reglementarii juridice.

Normele de drept nu reprezinta o imperativitate în sine, imuabila; ele sunt o realitatea prescriptiva vie, actionând în timp, în spatiu si asupra persoanelor. Actiunea lor în acest cadru se conformeaza unor principii directoare (precum acela al suveranitatii legislative), ale caror exceptii, admise din ratiuni sociale (precum aceea a retroactiunii legii penale mai blânde) sau din motive de coerenta a aplicarii dreptului (prin admiterea, spre exemplu, a retroactiunii normei interpretative), dauelasticitate si viabilitate sistemului normativ, acestea putând astfel sa raspunda provocarilor vietii sociale, dar si sa obiectiveze autentica vointa a legiuitorului.

Întrebari pentru autoevaluare si control

  • Identificati si explicati acele trasaturi ale normei de drept care sunt comune diferitelor tipuri de normativitate sociala.
  • Rememorati explicativ trasaturile specifice normelor de drept.
  • Care sunt criteriile de diferentiere a ipotezelor, cele ale dispozitiilor, precum si cele ale sanctiunilor?
  • Ce semnificatie prezinta coroborarea normelor din perspectiva structurii lor logico-juridice?
  • Enuntati si justificati situatiile în care normele retroactiveaza sau, dimpotriva, ultraactiveaza.
  • Comparati tipurile de regimuri juridice pentru straini.
  • Reglementarea diferita, când nu contradictorie de la un sistem national de drept la altul, a unor institutii juridice trebuie sa puna accentul pe perfectionarea si armonizarea acestora sau pe uniformizarea lor reductionist-mondializatoare?

 

Back to Top