Cultivarea şi recoltarea orzului

Rotaţia culturii de orz

Orzul se cultivă după diferite plante premergătoare, locul său în rotaţie stabilindu-se în funcţie de particularităţile sale biologice şi cu scopul pentru care se cultivă.

Pentru orzul alimentar (arpacaş, surogat de cafea, măciniş) şi pentru cel furajer la care se cere un conţinut ridicat de proteine, sunt indicate în general aceleaşi premergătoare ca şi pentru grâul de toamnă.

Foarte bune premergătoare pentru orzul de toamnă sunt considerate: mazărea, rapiţa de toamnă, inul pentru fibră şi ulei, fasolea, borceagurile de toamnă şi primăvară precum şi alte plante care eliberează terenul devreme; bune premergătoare sunt considerate: floarea- soarelui, trifoiul, cartofii timpurii, soia (soiurile timpurii); mijlocii premergătoare sunt considerate: porumbul (hibrizii timpurii), cartoful (soiurile semitimpurii), ovăzul, sfecla pentru zahăr (recoltată până la 10 septembrie); necorespunzătoare ca premergătoare sunt: orzul sau orzoaica de toamnă, orzul sau orzoaica de primăvară, grâul, porumbul (hibrizii tardivi), soia (soiuri tardive), sfecla pentru zahăr (recoltată după 10 septembrie), (Bâlteanu Gh., 1989).

În cazuri excepţionale, se pot lua în calcul grâul şi chiar orzul, dacă terenul nu este îmburuienat şi infestat cu gândacul ghebos.

Orzul comun de primăvară poate să urmeze în cultură atât după plante care se recoltează vara cât şi după plante care se recoltează toamna.

Pentru orzoaica de toamnă, în funcţie de scopul utilizării, se iau în calcul în general aceleaşi plante premergătoare de la orzul de toamnă, cu excepţia leguminoaselor (mazărea, fasolea, trifoiul), care duc la obţinerea unor boabe cu un conţinut ridicat în substanţe proteice. În general, cultura de orz este amplasată după cartofi, sfeclă recoltată timpuriu, porumb recoltat timpuriu, in (fibră şi sămânţă), floarea-soarelui, soia (soiuri timpurii).

Pentru orzoaica de primăvară, folosită în exclusivitate la obţinerea berii, la care se urmăreşte un conţinut cât mai scăzut de proteine şi cât mai ridicat de amidon, plantele după care solul rămâne bogat în azot trebuie evitate. Orzoaica pentru bere trebuie cultivată după sfecla pentru zahăr, porumb, cartofi. Leguminoasele, care lasă terenul bogat în azot, nu sunt indicate ca premergătoare pentru orzul destinat obţinerii berii, deoarece în aceste condiţii creşte procentul de proteine din boabe.

Orzul, la rândul său, este o excelentă plantă premergătoare pentru majoritatea plantelor de cultură, deoarece eliberează terenul devreme, permite o bună pregătire a sa, solul îmbogăţindu-se în nitraţi şi apă.

Fertilizarea

Orzul are în linii mari, acelaşi consum de substanţe nutritive ca şi grâul. Consumul de elemente nutritive pentru 100 kg boabe plus producţia secundară aferentă este de 2,4 - 2,8 kg N, 1,2 kg P₂O₅ şi 1,8 - 2,5 kg K₂O. Aceasta înseamnă că pentru 50 q/ha, producţie uşor obţinută datorită potenţialului biologic al plantei, orzul foloseşte 120 - 140 kg N, 60 kg P₂O₅ şi 125 kg K2O.

La aplicarea îngrăşămintelor la orz trebuie să se ţină seama de particularităţile de nutriţie ale acestuia. În primul rând, perioada de consum a elementelor nutritive este foarte mică (orzul de primăvară consumă în 40 - 50 zile 90 % din N.P.K.). Orzul este slab rezistent la cădere, deci se va evita îngrăşarea masivă cu azot, dar în acelaşi timp trebuie luat în calcul şi aspectul că are un sistem radicular mai puţin dezvoltat şi cu o capacitate mai mică de solubilizare şi absorbţie a substanţelor nutritive.

Ţinând cont de aceste aspecte, la orz este indicat să se folosească îngrăşăminte uşor solubile, cu acţiune rapidă. De asemenea, felul îngrăşămintelor şi dozele folosite sunt determinate de scopul pentru care se cultivă orzul. La orzul pentru bere, se vor folosi mai puţine îngrăşăminte cu azot, pentru a se evita sporirea procentului de proteine. Nici pentru orzul comun, cantităţile prea mari de îngrăşăminte cu azot nu sunt indicate pentru că, după cum am văzut, favorizează căderea, orzul fiind din acest punct de vedere mai sensibil decât grâul şi slăbesc rezistenţa la ger şi la boli.

Folosite în doze moderate şi în proporţie armonioasă cu cele cu fosfor şi potasiu, îngrăşămintele cu azot conduc la producţii sporite de orz şi superioare calitativ.

La stabilirea dozei se mai are în vedere fertilitatea solului, planta premergătoare, fertilizările anterioare.

Orientativ, pentru orzul de toamnă, la soiurile raionate în cultură, cu o rezistenţă medie la cădere şi boli foliare, sunt recomandate dozele de 80 - 100 kg azot s.a. la ha.

În funcţie de fertilitatea solului (indicele de azot) şi de planta premergătoare, dozele de azot pot să scadă până la 60 kg la hectar s.a. sau pot să crească până la 122 kg/ha; s.a. mai ales când premergătoarele se recoltează târziu.

În cultura orzului de toamnă, îngrăşămintele cu azot se aplică fracţionat, respectiv 1/3 din doză la pregătirea patului germinativ sau concomitent cu semănatul, iar 1/3 din doză primăvara timpuriu, imediat ce se poate intra pe teren.

Doza de azot dată la semănat influenţează favorabil înfrăţirea (3 - 4 fraţi), iar cea aplicată primăvara timpuriu influenţează pozitiv dezvoltarea tulpinilor (fraţilor).

La orzoaica de primăvară, care se foloseşte la obţinerea berii, dozele de N sunt 60 - 70 kg/ha; după plantele premergătoare la care s-au folosit îngrăşăminte organice.

Nu se administrează azot dacă orzoaica de primăvară pentru boabe urmează după leguminoase anuale sau perene, după sfecla pentru zahăr şi cartof, fertilizate cu îngrăşăminte organice sau minerale.

La aplicarea îngrăşămintelor cu azot la orzoaica de primăvară pentru bere, trebuie luate în calcul elemente specifice pentru a realiza în boabe 9 - 12 % proteine şi peste 65 % amidon. Cantitatea de azot stabilită a se administra la orzoaica de primăvară pentru bere, se ia în calcul la pregătirea patului germinativ.

Îngrăşămintele chimice cu fosfor şi potasiu folosite în cultura orzului şi orzoaicei, sunt în corelaţie directă cu conţinutul în fosfor şi potasiu mobil al solului.

Este considerat optim pentru orz, un conţinut al solului în P₂O ₅ la 100 g sol uscat, de 8 - 10 mg, iar în K₂O de 15 mg.

Ca epocă de aplicare, îngrăşămintele cu fosfor şi potasiu trebuie încorporate în sol la arătura de bază.

Trebuie subliniat că îngrăşămintele fosfatice exercită o influenţă pozitivă asupra orzului, în sensul că-i măresc rezistenţa la cădere, la boli, grăbesc maturitatea, iar în cazul orzului de toamnă, sporesc rezistenţa plantelor la ger şi sporesc conţinutul de proteine.

Cele cu potasiu, sporesc conţinutul boabelor în amidon şi-l micşorează pe cel de proteine, măresc rezistenţa plantelor la cădere, iar în cazul orzului de toamnă la ger.

Aşadar, efectul potasiului trebuie urmărit în calitatea producţiei, mai ales la orzoaica destinată fabricării berii.

Gunoiul de grajd. Folosirea gunoiului de grajd direct la orz este mai puţin indicată, deoarece acesta nu este bine valorificat din cauza perioadei scurte de vegetaţie, gunoiul necesitând timp mai îndelungat pentru descompunere şi eliberarea elementelor nutritive.

Cel mai indicat este ca gunoiul de grajd să se aplice la planta premergătoare, orzul valorificând foarte bine efectul prelungit al acestuia în al doilea an (20 - 30 t/ha).

Lucrările solului

Pentru orzul de toamnă, lucrările de pregătire a solului sunt aceleaşi ca pentru grâul de toamnă, iar pentru orzul de primăvară, aceleaşi ca pentru grâul de primăvară, ovăz sau alte plante cu însămânţare timpurie primăvara.

Se va acorda o atenţie mai mare pregătirii patului germinativ pentru orzul de toamnă care se cere să fie bine mărunţit şi aşezat, deoarece se seamănă mai superficial decât grâul, colţul are putere de străbatere mai slabă, iar nodul de înfrăţire se formează la suprafaţă, fiind astfel expuse mai mult plantele la „descălţare“ şi la îngheţ.

Sămânţa şi semănatul orzului

Dintre condiţiile obişnuite care se cer pentru materialul folosit ca sămânţă, la orz are mare importanţă greutatea a 1000 boabe (MMB).

MMB-ul ridicat ca şi uniformitatea boabelor contribuie la sporirea producţiei în mod substanţial (peste 13 %) şi la eliminarea atacului tăciunelui zburător.

Seminţele de orz folosite la semănat trebuie să aparţină soiurilor zonale, să aibă o puritate minimă de 97 % şi o germinaţie minimă de 90 %.

Înainte de semănat cu 2 - 3 zile, sămânţa se tratează împotriva tăciunelui zburător (Ustilago nuda) cu Vitavax sau Quinolate V- 4 în doză de 2,5 kg/t de sămânţă, iar împotriva tăciunelui îmbrăcat şi fuzariozei cu Criptodin în doză de 1,5 - 2 kg/t de sămânţă.

Tot pentru a se preveni bolile care se transmit prin sămânţă, la tratamentul seminţei se poate folosi şi unul din următoarele produse: Sumi 8 plus - 2 kg/t; Prelude SP - 2 kg/t; Maxim Star O35 FS - 1 l/t; Raxil 2 WS - 1,5 kg/t; Benit 4,75 DS - 2 kg/t; Vincit F - 1,5 l/t; Beret UWS - 2 kg/t; Sumi 82 Fl - 1 l/t; Vincit P - 1,5 l/t etc.

Pentru prevenirea şi combaterea dăunătorilor sau concomitent a dăunătorilor şi bolilor, sămânţa se tratează ca şi la grâu.

Când orzul şi orzoaica urmează în cultură după cereale păioase, pentru combaterea viermilor sârmă şi a altor dăunători, sămânţa destinată semănatului se va trata cu produse cu acţiune mixtă (insecto-fungicidă) sau cu acţiune insecticidă: FB₇ - 2,5 kg/t sămânţă; Lindatox 20 % - 4 l/t; Tirametox - 3 kg/t; Gammavit 85 PSU - 3 kg/t; Vitalin 85 PTS - 3 kg/t.

Epoca de semănat. Epoca de semănat are mare importanţă la orzul şi orzoaica de toamnă. Ele trebuie semănate la o dată care să le permită ca până la venirea îngheţurilor să se dezvolte suficient şi să parcurgă toate fazele caracteristice pentru a suporta factorii nefavorabili din timpul iernii.

Până la intrarea în iarnă, orzul de toamnă are nevoie de 40 - 50 zile mai calde, pentru o bună înrădăcinare, înfrăţire şi călire. El trebuie să-şi formeze 3 - 4 fraţi, să acumuleze în nodul de înfrăţire cantităţi însemnate de zaharuri şi substanţe proteice şi să-şi consolideze sistemul radicular. Toate aceste cerinţe sunt în corelaţie directă cu epoca de semănat.

De regulă, orzul de toamnă se seamănă înaintea grâului sau la începutul epocii optime pentru grâu.

În condiţiile ţării noastre, epoca optimă de semănat a orzului este cuprinsă între 20 septembrie - 10 octombrie. Pe zone geografice, 1 - 10 octombrie în sudul şi vestul ţării şi 20 septembrie - 1 octombrie, adică ultima decadă a lunii septembrie în Transilvania şi în nordul ţării (L. Drăghici, 1963).

Trebuie însă reţinut că perioada optimă de semănat la orz este mult mai scurtă decât la

grâu.

Orzoaica de primăvară, este indicat să se semene cât mai timpuriu posibil (prima urgenţă), deoarece germinează la 1 - 2^oC. Întârzierea semănatului duce inevitabil la scăderea producţiei, iar în cazul orzoaicei pentru bere, îi înrăutăţeşte însuşirile calitative, se formează boabe mici, cu procent mare de pleve, conţinut ridicat de proteine şi scăzut de amidon, însuşiri ce nu sunt favorabile unei beri de calitate superioară.

Desimea de semănat se stabileşte în primul rând ţinând seama de particularităţile biologice ale orzului şi orzoaicei, de condiţiile pedoclimatice şi de destinaţia culturii.

În general, pentru orzul şi orzoaica de toamnă trebuie asigurate 450 - 550 boabe germinabile/m², iar pentru orzoaica de primăvară 400 - 500 boabe germinabile/m². În condiţii de producţie, desimea de semănat se măreşte cu 10 - 15 % în funcţie de umiditatea din sol, de calitatea patului germinativ, data semănatului etc.

Orientativ, luând în calcul masa a 1000 de boabe şi valoarea culturală a seminţelor (P % şi G %) şi ţinând seama de desimile menţionate anterior, la orzul şi orzoaica de toamnă, cantitatea de sămânţă necesară pentru semănat oscilează între 180 - 220 kg/ha, iar la orzoaica de primăvară între 160 - 200 kg/ha.

Distanţa între rânduri. Semănatul se execută în rânduri obişnuite, la distanţa de 12,5 cm. Reducerea distanţei între rânduri la 6 - 8 cm nu duce la obţinerea unor producţii care să justifice asemenea modificări.

Adâncimea de semănat. De la început trebuie reţinut că orzul are putere de străbatere a solului mai slabă decât grâul. Obişnuit, orzul şi orzoaica de toamnă se seamănă la 3 - 4 cm, maxim 5 cm, în funcţie de textura solului. De asemenea trebuie luată în calcul necesitatea formării nodului de înfrăţire la o adâncime mai mare în sol pentru a asigura o mai bună rezistenţă la iernare. Orzoaica de primăvară se seamănă la 2 - 3 cm. Semănatul se face cu SUP-29.

Lucrările de îngrijire a orzului

Lucrările de îngrijire la orzul de toamnă sunt în general aceleaşi ca şi la grâul de toamnă (măsuri pentru preîntâmpinarea băltirii apei, tăvălugitul în cazul în care culturile sunt dezrădăcinate, aplicarea îngrăşămintelor, combaterea buruienilor prin aplicarea aceloraşi erbicide şi după aceleaşi reguli ca la grâu).

La orzoaica de primăvară, mai ales în zonele uscate, imediat după însămânţare se tăvălugeşte, se distruge crusta cu grapa stelată dacă este cazul, pentru a grăbi răsărirea plantelor şi se combat buruienile cu erbicide.

Recoltare producţii de orz

Momentul de recoltare a orzului se stabileşte în funcţie de destinaţia recoltei. Orzul comun de toamnă destinat alimentaţiei şi pentru furaj se recoltează la maturitatea în pârgă, când umiditatea seminţelor este de 16 - 18 % sau la coacerea deplină, când umiditatea scade la 14 - 15 %.

Recoltarea orzului se face mecanizat, cu combina autopropulsată, direct din lan.

Când recoltatul se realizează în faza de pârgă, seminţele trebuie expuse la soare sau la depozitare în straturi subţiri şi lopătate foarte des, deoarece având un conţinut ridicat de apă se pot încinge foarte uşor, în felul acesta depreciindu-se calitativ.

Recoltarea la coacerea deplină trebuie finalizată în 4 - 6 zile, pentru a evita pierderile prin scuturare care trebuie să se încadreze în procentul de 2 - 4 % din recolta totală.

Orzul comun destinat pentru sămânţă se recoltează de asemenea la coacerea deplină cu combina într-un timp la fel de scurt pentru a se evita pierderile prin scuturare.

De regulă, orzul de toamnă se recoltează cu cca. 10 zile mai devreme decât grâul de toamnă. În zonele din sudul ţării, recoltarea lui începe pe 15 - 20 iunie, fiind de fapt cereala cu care se începe campania de recoltare.

Orzul pentru bere se recoltează numai la maturitatea deplină cu combina, când umiditatea seminţelor este sub 14 %, deoarece în această fază boabele sunt bine dezvoltate, au un conţinut mai ridicat în extractive neazotate (amidon) şi mai scăzut în proteine, iar capacitatea şi energia germinativă sunt de asemenea mai ridicate.

Producţii. Orzul este una din cerealele foarte productive, cele mai mari producţii dându-le orzul de toamnă, fiind cunoscute producţii de peste 100 q/ha (Bâlteanu Gh., 1989).

În România producţia medie de orz la hectar a fost în anul 2007 a fost de 33,24 q/ha (32,98 q/ha în sector privat) producţia totală de orz fiind de 1.406.000 t, din care 1.335.100 t în sector privat