Sămânţa şi semănatul grâului

Sămânţa de grâu folosită la semănat trebuie să fie valoroasă, numai în felul acesta existând premisa obţinerii unor recolte mari.

Ea trebuie să aparţină soiului recomandat în zonă şi să posede o valoare culturală ridicată (puritate minimă 99 % pentru clasa I, 98 % pentru clasa a II-a şi 97 % pentru clasa a III-a, iar capacitatea germinativă minimă de 95% pentru clasa I, 90 % pentru clasele a II-a şi a III-a).

În calitatea seminţelor de grâu destinate semănatului trebuie inclusă şi greutatea lor exprimată prin greutatea a 1000 de boabe (M.M.B., masa a 1000 de boabe).

M.M.B. trebuie să fie cât mai mare, deoarece seminţele mari şi grele germinează mai bine, au putere de străbatere a solului mare, iar plantele îşi formează nodul de înfrăţire mai adânc şi cresc mai viguroase.

Toate aceste aspecte cu referire la calitatea seminţei de grâu semănate trebuie cuprinse obligatoriu în buletinele de analiză emise de laboratoarele Inspectoratelor Judeţene pentru calitatea seminţelor şi a materialului săditor care însoţesc loturile de seminţe.

Sub aspectul acesta sămânţa trebuie să facă parte din categoriile biologice bază, prebază, înmulţirea întâia (Ci) sau cel mult înmulţirea a doua (C 2).

Tratarea seminţelor

Pentru a preveni atacul de boli şi dăunători, seminţele de grâu se tratează obligatoriu înainte de semănat cu diferite substanţe fungicide sau insectofungicide.

Pentru combaterea mălurei comune (Tilletia sp), a fuzariozei (Fusarium sp), septoriozei (Septoria sp), helminthosporiozei (Helminthosporium sp.) şi a altor boli, sămânţa se va trata cu Criptodin, fungicid pe bază de clorură de etil-mercurică, foarte eficace, în cantitate de 100 - 150 g/100 kg sămânţă (1 - 1,5 kg/tona de sămânţă de grâu),

  • Pei 431 P.T.S. - 2,5 kg/t
  • Raxil T GEL - 5 l/t
  • Divident F.S. - 1 l/t
  • Raxil 2 W.S. - 1,5 kg/t,
  • Bayleton 25 W.P. - 2 kg/t
  • Benit 4,75 D.S. - 2 kg/t
  • Miclobor 70 P.T.S. - 2 kg/t
  • Sumi 8 plus - 1,5 l/t
  • Panoctim 35 L.S. - 2 l/t
  • Maxim Star - 1 l/t
  • Wincit F.P. - 1,5 kg/t
  • Amiral 3 FS - 1 l/t
  • Artemis - 0,5 l/t
  • Fortral 2 WS - 1,5 kg/t
  • Kripto Super 60 FS - 0,5 l/t
  • Orius 2 WS - 1,5 kg/t
  • Orius 6 FS - 0,5 l/t
  • Premise 0,3 l/t
  • Sirius 1 l/t
  • Dinizon 1 kg/t etc.

Deoarece în interiorul bobului, ca rezultat al infecţiilor din timpul înfloritului, se pot găsi germeni ai tăciunelui zburător (Ustilago tritici), seminţele de grâu se tratează cu Vitavax 75 (pe bază de carboxină), în doză de 150 g/100 kg sămânţă (1,5 kg/t sămânţă grâu), Vitavax 20, în doză de 250 g/100 kg sămânţă (2,5 kg/t sămânţă grâu), Quinalate 15 PUS (pe bază de oxichinolet de cupru) în doză de 200 g/100 kg sămânţă (2 kg/t sămânţă grâu) Prelude SP, 2 kg/t sămânţă (pe bază de prochiloraz + carbendazin) sau Supervax - 2,5 l/t.

Aceste produse sistemice sunt eficace şi pentru prevenirea infecţiilor primare cu speciile de Fusarium, Septoria, Helminthosporium, etc.

Împotriva tăciunelui zburător se pot folosi şi fungicidele Benlate sau Fundazol, pe bază de benomil, cu acţiune sistemică, în doză de 150 - 200 g/100 kg sămânţă (1,5 - 2 kg/t sămânţă).

Pentru prevenirea „piticirii grâului“, produsă de către mălura pitică (Tilletia controversa), deoarece nu există fungicide eficace, obligatoriu se va folosi sămânţă sănătoasă, provenită din culturi neatacate şi certificată în acest sens.

Deoarece infestarea cu sporii mălurei pitice se face prin sol, sămânţa venind în contact ulterior punerii în pământ cu aceştia, obligatoriu se va respecta rotaţia şi se va trata solul cu Hexadin 20 în doză de 25 - 30 kg/ha, imediat după semănat sau la 10 - 15 zile după semănat, aceasta în cazul în care nu s-a cunoscut acest aspect al infestării solei respective.

În solele în care solul este infestat cu gândacul ghebos(Zabrus tenebrioides) sau cu viermele sârmă (Agroties sp.), sămânţa se va trata preventiv cu Aldrin 20 % pulbere (3 - 4 kg/t sămânţă) în amestec cu Criptodin (1,5 - 2 kg/t sămânţă), în felul acesta combătându-se concomitent atât bolile cât şi dăunătorii sau cu Vitalin 85 P.S. - 3 kg/t, Procarb L - 3 kg/t, Tirametox 90 P.T.S. - 3 kg/t, Supercarb T 80 P.S.U. - 3 kg/t, Lindan 400 S.C. - 2,5 l/t, Tonic 20 CS - (1 - 1,5 l/t), Dalila - (0,6 - 1 l/t), Picus 600 FS- (0,6-1 l/t), Palisade 600 FS - (0,6-1 l/t), Nuprid AL 600 FS - (0,6-1 l/t) etc.

Între preparatele cu acţiune mixtă (insectofungicidă), cu cea mai largă răspândire se înscriu produsele Yunta 246 FS - (2 - 2,25 l/t,) Sirius Extra 2,25 l/t, FB - 7, care conţine clorură etil-mercurică şi lindan sau chinodintox PTS (conţine oxichinoleat de cupru + lindan). Aceste produse trebuie folosite pentru tratarea seminţelor de grâu în locul Criptodinului, obligatoriu când grâul se seamănă după grâu sau pe suprafeţele unde sunt semnalate larve de Elateridae.

Dozele utilizate de FB-7 şi Chinodintox PTS sunt de 250 g la 100 kg sămânţă (2,5 kg/t sămânţă grâu).

Pentru orice preparat, timpul de tratare este de 10 - 15 minute, iar operaţia se execută numai cu maşini speciale şi în nici un caz prin lopătare, în saci sau în coşul distribuitor al maşinii de semănat, deoarece prin aceste metode rudimentare se reduce eficacitatea tratamentului existând în acelaşi timp pericolul intoxicării muncitorilor. Tratamentul se execută când seminţele au sub 15-16% umiditate şi numai cu 2 - 3 zile înainte de semănat. Astfel, un interval mai mare între tratamente şi semănat, atrage după sine alterarea capacităţii germinative a seminţelor.

Pe solele unde s-au constatat în anii anteriori atac de viermi sârmă, peste 10 larve/m2, de Zabrus sau Buha semănăturilor peste 2 larve/m 2, în afara de tratarea seminţei se va efectua un tratament general la sol cu Duplitox 3,5, în doză de 25 - 30 kg/ha, Aldrin, 20 - 25 kg/ha; sau alte insecticide, prin încorporare în sol odată cu lucrările de pregătire a patului germinativ pentru semănat.

Epoca de semănat

La grâul de toamnă, epoca de semănat trebuie aleasă astfel încât, plantele să intre în iarnă bine înrădăcinate, înfrăţite şi călite, pentru a putea suporta mai uşor condiţiile nefavorabile din timpul iernii. Pentru aceasta, până la intrarea în iarnă, plantele de grâu au nevoie să vegeteze 40 - 50 zile până la data când temperatura medie zilnică scade sub 50C fără însă să crească vegetativ prea mult.

În această perioadă (de la semănat până la faza de 2 - 3 fraţi, deci care include germinarea, răsărirea şi înfrăţirea), grâul de toamnă solicită o sumă a gradelor termice de cca 45 0 - 5 5 00C. Pe baza unor observaţii îndelungate, începutul epocii optime de semănat se consideră când temperatura medie a aerului este de 13 - 150C, iar sfârşitul ei, când temperatura scade la 8 - 90C.

Numai în aceste condiţii, pentru a putea rezista peste iarnă la acţiunea condiţiilor nefavorabile, grâul răsare repede şi uniform, îşi dezvoltă puternic rădăcinile embrionare, îşi formează 2-3 fraţi, creşte normal şi acumulează mari cantităţi de zaharuri în frunze şi la nivelul nodului de înfrăţire. Toate aceste aspecte trebuie îndeplinite până la intrarea plantelor în iarnă (în criptovegetaţie).

Semănatul mai timpuriu, ca şi semănatul cu întârziere nu este indicat, deoarece determină scăderi importante de producţie. Însămânţarea prea târzie a grâului de toamnă, cu mult peste perioada optimă, atrage după sine scăderi importante de producţie (30 - 50 kg/ha pentru fiecare zi din cursul lunii octombrie şi 60 - 100 kg/ha pentru fiecare zi din cursul lunii noiembrie (Bâlteanu Gh., 1989).

Scăderile de producţie în cazul întârzierii semănatului se datoresc faptului că plantele de grâu intră în iarnă firave, slab înrădăcinate, slab înfrăţite şi necălite. Din această cauză, un număr mare de plante sunt distruse de ger, fenomenul de „descălţare“ este mai intens, vegetaţia este întârziată şi expusă astfel într-o măsură mai mare secetei, atacului de rugină etc.

Semănatul înainte de perioada optimă, are de asemenea efecte negative asupra nivelului producţiei.

Scăderea producţiilor de grâu în cazul semănatului mai de timpuriu se datoreşte următoarelor cauze: plantele cresc prea mult toamna, devenind mai sensibile la iernare şi ulterior la cădere; temperaturile mai ridicate de la începutul vegetaţiei determină formarea nodului de înfrăţire mai aproape de suprafaţa solului, crescând astfel pericolul de pierire a plantelor din cauza gerului; atacul dăunătorilor în timpul toamnei este mai accentuat; culturile sunt expuse îmburuienării încă din toamnă; atacul de boli în toamnă cât şi în primăvară este mai accentuat.

În legătură cu epoca de semănat a grâului de toamnă, trebuie de asemenea precizat, că în cadrul epocii optime, semănatul trebuie să înceapă cu parcelele eliberate de premergătoarele timpurii şi să continue cu cele pe care plantele premergătoare se recoltează toamna. De asemenea, în toamnele secetoase, semănatul trebuie făcut mai spre sfârşitul epocii optime, iar în toamnele reci la începutul acesteia.

Desimea culturii şi cantitatea de sămânţă la hectar

Producţia de grâu este determinată în mare măsură de desimea culturii şi mai exact de numărul de spice productive, de numărul de boabe în spic şi de greutatea bobului.

De măsura în care se corelează aceste elemente depinde producţia.

Având în vedere că asupra numărului de boabe din spic şi asupra greutăţii lor nu se poate interveni apriori, desimea/m2 (plante sau spice) constituie elementul asupra căruia se poate acţiona prin măsuri fitotehnice, chiar de la semănat. Se consideră că un număr de 600 spice la m2 bine dezvoltate, cu o producţie medie pe spic de 1 gram, asigură o producţie bună de grâu/ha (cca 60 q/ha).

La desimi prea mari, plantele se etiolează, înfrăţesc slab, spicele rămân mici cu boabe puţine şi slab dezvoltate. Plantele din lanurile prea dese devin sensibile la cădere şi la atacul diferitelor boli (făinare, rugini, fuzarioză). În plus, o desime prea mare înseamnă o cantitate mai mare de sămânţă, deci în ultimă instanţă o risipă nejustificată de sămânţă.

O cantitate prea mică de sămânţă, determină semănături rare, care nu sunt capabile să valorifice pe deplin condiţiile de mediu, se îmburuienează puternic, iar producţia scade mult.

Desimea plantelor de grâu se stabileşte de la semănat prin numărul de boabe germinabile/m2.

Numărul de boabe germinabile ce se însămânţează la m2, oscilează în funcţie de soiul cultivat, de fertilitatea naturală a solului, de condiţiile climatice, de nivelul de fertilizare şi în general de agrotehnica aplicată.

Se poate asigura desimea de 600 spice productive/m2, asigurând la semănat 400 - 600 boabe germinabile/m2.

La fiecare soi, se va folosi desimea la limita inferioară sau apropiată de aceasta, când terenul este bine pregătit pentru semănat, s-au aplicat îngrăşăminte, umiditatea din sol este favorabilă şi semănatul se face la epoca optimă.

Când solul este uscat, patul germinativ nu s-a pregătit bine şi semănatul se face cu întârziere, desimea folosită va trebui să fie la limita superioară.

Cantitatea de sămânţă la hectar se calculează pe baza numărului de boabe germinabile la m2, de masa (greutatea) a 1000 de boabe (M.M.B.), puritatea şi capacitatea germinativă, după formula:

 

Cs =[ ( D/m2 MMB) / (P*G ) ] * 100 kg/ha ;

Cs - cantitatea de sămânţă în kg necesară pentru semănat/ha;

D/m 2 - desimea (boabe germinabile) la m2;

MMB - masa a 1000 de boabe, în grame;

P - puritatea, în procente;

G - capacitatea germinativă în procente.

În general, cantitatea de sămânţă care asigură desimea optimă, oscilează în funcţie de factorii arătaţi, între 220 - 280 kg/ha.

Distanţa între rânduri

Grâul se poate semăna în rânduri simple, în rânduri încrucişate şi în benzi.

În ţara noastră grâul de toamnă se seamănă la distanţa între rânduri de 12,5 cm. În alte ţări, distanţa între rânduri oscilează, ea fiind mai mare sau mai mică, în funcţie de particulariţăţile soiurilor, de condiţiile de vegetaţie şi de nivelul tehnologiei aplicate.

În Anglia, de exemplu, se foloseşte frecvent distanţa de 15 - 25 cm, în Franţa 18 - 20 cm, în Italia 14 - 20 cm etc.

Indiferent de distanţele dintre rânduri, pretutindeni, se are în vedere realizarea desimii culturii, a numărului de spice recoltabile la unitatea de suprafaţă - component esenţial al producţiei - având grijă deosebită în stabilirea judicioasă a spaţiului de nutriţie individual şi asigurându-se totdeauna o atenţie deosebită factorului lumină.

Direcţia rândurilor de semănat, este recomandabil să fie perpendiculară pe direcţia arăturii, în felul acesta asigurându-se îngroparea mai uniformă a seminţelor. Pe terenurile cu pantă, spre a împiedica scurgerea apelor rezultate din ploile torenţiale şi a reduce procesul de eroziune, semănatul trebuie executat pe curbele de nivel.

Cu referire la orientarea rândurilor, cea mai potrivită este direcţia N - S, deoarece plantele folosesc mai bine energia solară dimineaţa şi seara, iar în timpul zilei suferă mai puţin de supraîncălzire. În zonele cu ierni aspre, este indicată orientarea rândurilor perpendicular pe direcţia vântului, împiedicând în felul acesta spulberarea solului şi descoperirea nodului de înfrăţire.

Pentru executarea integrală a lucrărilor de îngrijire, prin folosirea mijloacelor terestre, grâul se distruge în cea mai mare parte pe urma de trecere a acestora. Din considerentele acestea este indicat să se lase cărări încă de la semănat, pentru accesul în parcele a maşinilor şi utilajelor, acest sistem reprezentând numeroase avantaje, cum ar fi repartizarea uniformă a îngrăşămintelor, a erbicidelor, insectofungicidelor, evitând în felul acesta greşelile care duc în final la pierderi însemnate de producţie. Cărările se obţin prin închiderea tuburilor 1 - 2 - 3 ale semănătorii, în funcţie de sistema de maşini, la al treilea parcurs în dreptul roţilor tractorului.

Procedând în felul acesta, se realizează o diminuare a suprafeţei de cultură cu 4 - 5 %, însă recolta de pe această suprafaţă este compensată de producţia mai mare de pe rândurile de lângă cărări (Bâlteanu Gh., 1979).

Grâul se seamănă cu semănătorile universale SUP-21, SUP-29, SUP-48, semănători care există în prezent în dotare, cu viteza de semănat în medie de 5 km/h, putând fi mai mare sau mai mică, mai mare când terenul este bine pregătit şi mai mică când terenul este bulgăros.

Adâncimea de semănat

Adâncimea de semănat depinde de natura solului, de umiditatea şi gradul de afânare al acestuia, de asprimea iernii etc.

Pe solurile mai grele şi umede, în zonele cu geruri mai uşoare în timpul iernii, se seamănă la 4-5 cm. La această adâncime, grâul răsare repede, iar nodul de înfrăţire se poate forma la adâncimea specifică soiului, de 2 - 3,5 cm.

Pe solurile uşoare şi uscate, ca şi în zonele cu ierni aspre şi vânturi puternice, se însămânţează mai adânc, la 6 - 8 cm, aceeaşi adâncime de semănat folosindu-se şi în cazul în care se seamănă într-un pământ insuficient aşezat.

Nu trebuie însă exagerat cu adâncimea de încorporare a seminţei, indiferent de factorii enumeraţi anterior, deoarece la o adâncime prea mare de încorporare a seminţei, se reduce capacitatea de înfrăţire şi pier în timpul iernii un număr mare de plante (Bâlteanu Gh., 1989).

De regulă, la soiurile actuale de grâu ce se găsesc raionate în cultură în ţara noastră, adâncimea de semănat se poate mări cu cel mult 1,5 - 2 cm peste adâncimea la care se formează nodul de înfrăţire (Bâlteanu Gh., 1989).

Lucrările de îngrijire a grâului

După semănat şi în timpul vegetaţiei grâul de toamnă necesită lucrări de îngrijire. Necesitatea aplicării diferitelor lucrări de îngrijire depinde de mai mulţi factori, între care o importanţă mai mare prezintă condiţiile climatice şi natura solului. O parte din lucrările de îngrijire din timpul vegetaţiei pot fi înlăturate, printr-o bună pregătire a patului germinativ, prin aplicarea raţională a îngrăşămintelor, semănatul la epoca optimă etc.

Tăvălugitul după semănat

În zonele secetoase, în special după prăşitoarele care se recoltează toamna, când semănatul grâului are loc obişnuit în arătură proaspătă, după semănat trebuie să se facă tăvălugitul, pentru a pune seminţele în contact mai bine cu solul şi a favoriza răsărirea.

În acest scop este indicat să se folosească tăvălugul inelat, cu acţiune la suprafaţă (Cambridge sau Croskill), care prin construcţie realizează presarea solului, dar în acelaşi timp lasă solul uşor afânat la suprafaţă.

Tăvălugitul grâului după semănat poate constitui o măsură pozitivă numai în cazul în care în stratul de sol din apropierea seminţei se găseşte o cantitate de apă apropiată de necesarul germinării (1,7-1,8 ori apa higroscopică, Bâlteanu Gh., 1989).

Eliminarea excesului de apă

După răsărire, în timpul toamnei şi iernii, trebuie luate măsuri de îndepărtare a apei stagnate de pe semănături prin crearea de şanţuri de scurgere sau de puţuri absorbante. Şanţurile de scurgere sunt mai indicate să se facă toamna după semănat şi să fie verificate la desprimăvărare, când pericolul stagnării apei este mai mare. În depresiunile închise este necesar să se facă puţuri absorbante.

Reţinerea zăpezii

În zonele cu zăpadă puţină şi vânturi puternice care o spulberă sunt necesare măsuri de reţinerea zăpezii pe semănături.

Reţinerea zăpezii pe semănături asigură o mai bună iernare a plantelor şi sporirea rezervei de apă din sol. Se pot folosi în acest scop parazăpezi din tulpini de porumb, floarea- soarelui, baloturi de paie, garduri de scândură, precum şi parazăpezile de tip C.F.R.

Prin reţinerea zăpezii pe semănături, la S.C.A. Mărculeşti s-au obţinut în unii ani sporuri de recoltă de până la 48% (Matei I., 1974).

Reţinerea zăpezii este necesară şi pe semănăturile făcute pe terenurile în pantă, sporind astfel rezerva de apă din sol, prin efectuarea de diguleţe din zăpadă sau prin tăvălugitul zăpezii.

Controlul semănăturilor de grâu înainte de ieşirea din iarnă

În timpul iernării, după gerurile mai puternice şi mai ales spre sfârşitul iernii, este necesar să se facă controlul semănăturilor, prin care se stabileşte starea culturii şi măsurile ce trebuie luate la nevoie.

La sfârşitul iernii - începutul primăverii, se aplică dozele de îngrăşăminte cu azot lăsate prin fracţionarea dozei totale pentru primăvară şi doze suplimentare când cultura grâului a ieşit din iarnă slăbită, dezrădăcinată, sau când ploile abundente din timpul toamnei şi iernii au spălat azotul la adâncimi mari, în afara zonei de acţiune a rădăcinilor.

Dozele de îngrăşăminte cu azot suplimentare se stabilesc în funcţie de măsura în care cultura a suferit în timpul iernii, de precipitaţiile căzute, de soi etc.

Se pot folosi în acest scop toate tipurile de îngrăşăminte cu azot care se fabrică la noi în ţară (azotat de amoniu, sulfat de amoniu, uree, nitrocalcar, îngrăşăminte foliare).

Dezrădăcinarea (descălţarea)

Când din cauza îngheţului şi dezgheţului repetat, mai ales de la sfârşitul iernii, cultura de grâu se prezintă în primăvară dezrădăcinată, trebuie să se facă tăvălugitul semănăturii imediat ce se poate intra pe teren pentru a pune rădăcinile plantelor şi nodul de înfrăţire în contact cu solul umed, favorizând astfel formarea de noi rădăcini şi în consecinţă refacerea plantelor. În acest scop se foloseşte tăvălugul neted.

Dezrădăcinarea plantelor trebuie în primul rând prevenită prin semănatul la epoca optimă, într-o arătură aşezată şi mai adânc.

Grăparea

Semănăturile de grâu de toamnă, la care în primăvară terenul prezintă crustă, se grăpează. Prin grăpare se sparge crusta solului, se reduce evaporarea apei, se distrug buruienile mici etc.

În funcţie de grosimea şi tăria crustei se pot folosi, grapa cu colţi reglabili cu dinţii

înapoi, grapa stelată sau grapa rotativă cu poziţia dinţilor înapoi.

Nu se grăpează semănăturile de grâu dezrădăcinate, ieşite slabe din iarnă şi semănăturile de pe terenurile uşoare, nisipoase etc.

Combaterea buruienilor

Numărul cel mai mare de specii de buruieni din culturile de grâu este dat de dicotiledonate, anuale şi perene (peste 40) şi monocotiledonate (aproximativ 10).

Prezenţa acestora, fără luarea măsurilor de combatere, pot produce pagube cuprinse între 60-80%.

Dintre dicotiledonate, deosebit de dăunătoare sunt următoarele specii: Cirsium arvense, Matricaria inodora, Papaver rhoeas, Sinapis arvensis, Argostemma githago, Convolvulus arvensis, Vicia sp. etc.

Dintre monocotiledonate, 2 specii sunt deosebit de dăunătoare, Apera spica venti (iarba vântului) şi Avena fatua (odosul).

Combaterea buruienilor din culturile de grâu cu ajutorul erbicidelor are în prezent o largă răspândire. Se pot folosi erbicide simple şi combinate.

Cele mai bune rezultate se obţin cu erbicidele combinate, care au un spectru de acţiune mult mai larg.

Cele mai utilizate în acest scop în ţara noastră sunt erbicidele pe bază de 2,4 D (DMA-sarea de dimetil amină a acidului 2,4 D) şi cele pe bază de MCPA în special Dikotex, Agroxone etc.

Cantitatea de erbicid folosită este de 0,5-0,8 kg/ha; (1,5-2,6 litri sare DMA) la 2,4 D, iar dozele de MCPA oscilează între 0,8-1,6 kg/ha; (2,0-4,1 litri Dikotex 40%), în funcţie de natura şi vârsta buruienilor şi gradul de îmburuienare.

Sunt distruse foarte bine buruienile crucifere, precum şi loboda, măzărichea, ştirul, pălămida, susaiul, volbura, albăstriţa şi altele.

Eficacitatea acestor erbicide este ridicată când la administrare se înregistrează o temperatură a aerului de cel puţin 15oC. Buruienile au cea mai mare sensibilitate la aceste erbicide în faza de rozetă.

Erbicidele 2,4 D şi MCPA se pot administra fără să fie afectat grâul, până la începutul formării celui de-al doilea internod.

Cu rezultate foarte bune în combaterea buruienilor din cultura grâului şi foarte mult folosit în ţara noastră este Icedinul, erbicid combinat, pe bază de 2,4 D şi dicamba (28% 2,4 D + 3,5% dicamba - Icedin simplu şi 29% 2,4 D + 5% dicamba - Icedin forte).

Are spectrul de acţiune mult mai larg faţă de erbicidele pe bază de 2,4 D. Combate şi buruienile rezistente la 2,4 D cum sunt:Matricaria chamomilla, Matricaria inodora, Agrostema githago, Polygonum sp. etc.

Doza optimă de Icedin simplu este de 3,0-3,5 litri/ha şi cea de Icedin forte 1,5-2 l/ha, în funcţie de gradul de infestare cu buruieni.

Icedinul se poate administra şi când temperatura aerului este mai scăzută, de 8-10 oC, până la formarea primului internod.

Pentru combaterea buruienilor rezistente la 2,4 D, alături de Icedin, se pot folosi şi erbicide pe bază de tribensulfuron metil (Granstar 0,020-0,025 l/ha), triasulfuron + 2,4 D (Longran 75WG + SDMA, 0,015l + 1,5 l/ha) sau clorosulfuron (Glean, 0,015-0,020 kg/ha;).

De asemenea, se pot folosi Satis 18WP 200 g/ha, Grodyl 30-40 g/ha, Lontrel 418 C 4­5 l/ha, Logran D 1,5 kg/ha;, Oltisan 1 l/ha, et c. toate administrate ca şi Icedinul.

În cazul erbicidului Glean, care are o persistenţă îndelungată în sol, după grâu trebuie să nu urmeze în rotaţie plante sensibile la acest erbicid (sfecla de zahăr sau furajeră, floarea- soarelui). Aplicarea se face când buruienile sunt în faza de rozetă, plantele de cultură de la faza de înfrăţire şi până la începutul formării primului internod, iar temperatura aerului este de 10-12 oC cu tendinţă de creştere. Erbicidul Glean se poate aplica şi preemergent (pre sau post semănat).

Alte erbicide precum erbicidele sulfonilureice Comod 750 WP- (15-20) g/ha, Dacsulfuron 750 WP - (15-20) g/ha, Sansulfuron 75 WP - (15-20) g/ha, Rival 75 PU , Rival 75 PS - (15-20) g/ha, Suclin 75 WG - (15-20) g/ha, Peak 75 WG 20 g/ha, Arkan 75 WG - (20-40) g/ha se pot aplica chiar până în faza de burduf a grâului.

Pentru combaterea lui Apera spica venti (iarba vântului) se pot folosi Igran 50 WP (terbutrin 50%) în doză de 3,0-4,0 kg/ha; produs comercial, Granarg (terbutrin 50%)

4,0 kg/ha; aplicate fie toamna, imediat după semănat sau după răsărit, fie primăvara în faza de 1-3 frunze ale buruienii.

Aplicate înainte de semănat şi încorporate în sol, se pot folosi Avadex-BW, sau Trialat 40 EC, 3-5 kg/ha;, iar primăvara, când buruiana are 2-4 frunze, se pot face tratamente cu erbicide pe bază de tralkoxydim (Grasp-CE, 2-2,5 l/ha), fenoxapropetil (Puma-S, 0,8-1,0 l/ha), diclofometil (Iloxan-CE, 2,5 l/ha).

Odosul (Avena fatua), tot monocotiledonată, aduce însemnate pagube în cultura grâului dacă nu se combate. Se folosesc ca erbicide „antiodos“: Avadex BWEC (400 g/l triallate), 5,0-6,0 l/ha; Avadex BW 10G (10% triallate), 20-25 g/ha.

Ele se administrează înainte sau după semănat, încorporându-se imediat în sol, superficial, cu grapa cu colţi reglabili.

Tot pentru combaterea acestor buruieni monocotiledonate se pot folosi Puma S (75 g/l fenoxapropetil), 0,8-1 l/ha sau Grasp (100 g/l tralkoxidim), 2-2,5 l/ha, care se vor administra primăvara când buruienile se găsesc în faza de rozetă iar grâul nu a format primul internod.

Erbicidul Puma Super se va aplica separat de erbicidele anticotiledonate pe bază de dicamba deoarece nu este compatibil cu acesta. El se poate aplica asociat cu erbicidele Glean şi Grodyl.a

Alt erbicid folosit împotriva odosului este Illoxan EC 36 (360 g/l diclofos-methyl), 3,0 kg/ha;.

Se administrează primăvara când plantele de odos sunt în faza de 2-4 frunze. Administrat ulterior eficacitatea erbicidului se reduce.

Tot pentru combaterea odosului se pot folosi Avenge, Malaven, Suffix, în faza de 2 -3 frunze până la faza de burduf. Se aplică primăvara, când plantele de grâu sunt înfrăţite până la formarea internodului al doilea.

Se mai pot folosi erbicidele Isoflo 500 SC - (3-5) l/ha, Isoron 500 SC- (3-5) l/ha, Izoguard 500 SC 5 l/ha, aplicate postemergent pentru combaterea lui Apera spica venti (iarba vântului), Tolurex 50 SC - (2-3) l/ha, preemergent pentru combaterea lui Apera spica venti (iarba vântului) şi Avena fatua (odos), Sekator - (0,2-0,3) l/ha, postemergent pentru combaterea buruienilor dicotiledonate şi parţial monodicotiledonate.

Împotriva speciilor Galium aparine şi Galeopsis tetrahit, până în faza de două intenoduri ale grâului şi la 15-20 cm înălţime a plantei de Galium se pot folosi erbicidele Cerlit 0,8 l/ha şi Tomigan 250 EC 0,8l/ha, postemergent, acestea combătând şi alte buruieni dicotiledonate şi perene, inclusiv Convolvulus, Stellaria, Capsella, Viola etc.

Când în cultura de grâu avem o cultură ascunsă de trifoi, buruienile din grâu se combat cu Aretit 40 WP (dinoseb acetat 40%), 5,6-6,0 kg/ha; Basagran (bentazon 480 g/l),

  1. 4,0 l/ha; Acetatin (dinoseb acetat 36 g/l), 5,0-6,0 l/ha etc.

În această situaţie, se interzice folosirea icedinului sau a altor erbicide pentru a combate dicotiledonatele, datorită sensibilităţii deosebite a trifoiului faţă de aceste erbicide indiferent dacă este răsărit sau nu (Bâlteanu Gh., 1989).

Combaterea bolilor grâului

Principalele boli care aduc pagube însemnate producţiei de grâu sunt: făinarea - Erysiphe graminis, fuzarioza - Fusarium graminearum, septorioza - Septoria tritici; îngenunchierea tulpinilor - Ophiobolus graminis; rugina brună - Puccinia tritici etc.

Primul tratament trebuie realizat în faza de înfrăţire, în felul acesta limitând făinarea, ruginile, bolile coletului, al doilea tratament se efectuează în faza de burduf, având eficienţă asupra făinării, ruginii, septoriozei, iar al treilea tratament la apariţia spicului, prin el limitându-se bolile menţionate anterior ca şi bolile spicului (fuzarioza-înnegrirea).

Substanţele folosite în combaterea bolilor grâului se utilizează singure sau în amestec şi sunt sistemice. Se folosesc în doze mici (0,3-0,5 kg/ha; s.a.) întâlnindu-se ca produse comerciale sub diferite denumiri (Benlate, Topsin, Alert - 1 kg/ha, Bayleton - 0,5 kg/ha, Tilt 250 EC - 0,5 kg/ha, Granit - 1 l/ha, Impact - 1 l/ha, Mirage- 1 l/ha, Sportak - 1 l/ha, Clio-1 l/ha, Sanaprop - 0,5l/ha, Odeon 720 SC - 1,5 l/ha, Cavaler 250 EC - 0,5 l/ha, Navigator - 0,8 l/ha, Aloha - 0,5 l/ha, Zamir 40 EW - 0,75l/ha etc.

Combaterea dăunătorilor

Dintre dăunători, pagube însemnate produc: gândacul ghebos, ploşniţele cerealelor, musca de Hessa şi într-o măsură mai mică musca galbenă, musca neagră, viespea grâului, păduchele verde etc.

Gândacul ghebos depune ouăle în pământ în luna august. Larvele apar în septembrie şi octombrie şi se hrănesc cu frunzele tinere de grâu. Plantele atacate se usucă. Atacul are loc noaptea şi e mai periculos toamna şi primăvara devreme. Adulţii atacă tot noaptea consumând boabele în lapte sau rozând pe cele în pârgă.

Se combate prin arături, rotaţia culturilor şi tratarea seminţelor cu insecticide. Foarte bune rezultate se obţin prin tratarea seminţelor cu insectofungicidul FB7 în cantitate de 250 g/100 kg sămânţă, care combate atât gândacul ghebos cât şi mălura, Cartuş 60 EC - 2 l/ha, Diazol 60 EC - 2 l/ha, Basudin 600 EW - 2 l/ha, Pyrinex 48 EC - 2,5 l/ha etc.

Ploşniţele cerealelor (Eurygaster sp.) . Adulţii şi larvele înţeapă tulpinile, frunzele, spicele şi boabele în lapte. Boabele înţepate sunt injectate cu un lichid care depreciază calitatea grâului (grâul cu peste 10% boabe atacate, dă o pâine moale, cleioasă, necrescută şi nu se coace bine).

Se combat prin tratarea culturii, când se înregistrează 3 adulţi sau 5 larve/m2 cu Dipterex (1,2 kg/ha), Lebaycid 50 EC (2 l/ha) etc. Se pot folosi cu rezultate foarte bune preparatele tip VUR (volum ultra redus), de exemplu Dimevur 1 (3-4 l/ha) administrate cu mijlaoce aviatice. De asemenea, pentru combaterea ploşniţelor şi a altor dăunători se pot folosi produse ca: Ecalux 25 EC - 1,5 l/ha, Onefon 90 PS - 1,1 kg/ha, Onefon 30 VUR - 3,3 l/ha, Sinoratox 30 CE - 4,2 l/ha, Decis 2,5 CE - 0,3 l/ha, Sumicombi 30 EC - 0,750 l/ha, Trebon 10 EW - 0,750 l/ha, Supersect 10 EC - 0,2 l/ha, Regent - 0,1 l/ha, Dimithion 50 EC - 1 l/ha, Furg 10 EX - 0,1 l/ha, Alfasect 10 CE - 0,1 l/ha, Faster 10 CE - 0,1 l/ha, Filip 10 EC - 0,1 l/ha, Legent - 0,1 l/ha etc.

Musca de Hessa . Are mai multe generaţii (de toamnă, primăvară şi vară). Pagube mari produc generaţiile de toamnă. Larvele coboară pe frunze până la teacă, unde sug seva plantei, planta se îngălbeneşte şi piere.

Generaţia de primăvară atacă paiul, care înainte de înspicare se îndoaie şi se rupe. Se combate prin arături adânci, asolamente, distrugerea buruienilor graminee etc.

Folosirea substanţelor de creştere

Pentru grâu cea mai mare însemnătate o prezintă produsul clorură de (2-cloretil) trimetil amonium, cunoscut sub denumirea comercială de Cycocel sau CCC.

CCC-ul are ca efect principal reducerea taliei, prin scurtarea internodiilor 1 şi 2 sau 3 şi 4 şi îngroşarea acestora, mărind astfel rezistenţa la cădere a plantelor de grâu.

Cycocelul se administrează extraradicular, primăvara, la începutul împăierii, până înainte de intrarea plantelor în burduf, în cantitate de 2,5 - 3 l/ha, revenind 1,25 - 1,50 kg/ha s.a., diluată în aproximativ 400 l apă.

Tratamentul poate fi efectuat şi concomitent cu aplicarea erbicidelor (2,4 D, MCPA) amestecul fiind compatibil ( Bâlteanu Gh., 1989).

Irigarea grâului

Grâul de toamnă reacţionează bine la irigare, deşi spre deosebire de alte plante cultivate pe terenuri irigate, solicită un număr mai mic de udări şi norme de irigare mai mici, aproximativ 70 - 75 % din consumul de apă asigurându-l din rezervele de apă ale solului şi din precipitaţii.

Cea mai importantă şi în acelaşi timp eficientă udare a grâului, în marea majoritate a anilor este udarea de toamnă (de răsărire).

Datorită precipitaţiilor puţine din lunile august, septembrie-octombrie, perioada de răsărire este în majoritatea anilor critică. Norma de udare folosită la răsărire este de 500 m3/ha, normă ce umezeşte solul pe 30 - 40 cm adâncime.

Primăvara se aplică grâului încă o udare, rar două şi acestea în anii foarte secetoşi, momentul administrării acesteia din urmă nedepăşind faza de burduf. Irigările nu determină sporuri de producţie semnificative şi favorizează apariţia bolilor spicului şi căderea.

În concluzie, norma de udare pentru răsărire se ridică la 40 - 50 mm, iar mărirea normelor de udare în primăvară se situează în jurul a 50-60-70 mm, aceasta în funcţie de sol, asigurând o umiditate a solului mai mare de 50 % din I.U.A.

Norma medie de irigare este de 1500 m3/ha. Ea poate fi mai mică sau mai mare în funcţie de rezerva de apă a solului în primăvară, de cantitatea de precipitaţii căzute, de zona de cultură etc.

Irigarea grâului se face prin aspersiune sau prin brazde mici (corugate), cu distanţe între ele de 30 - 60 cm, în funcţie de textura solului ( Bâlteanu Gh., 1989).

Recoltare grâului

Recoltarea grâului este o operaţiune complexă, care trebuie efectuată în cel mai scurt timp şi fără pierderi. Momentul optim de recoltare a grâului depinde de metoda de recoltare folosită şi de scopul în care este utilizată producţia. Recoltarea grâului se poate face prin două metode: recoltarea cu combina direct din lan şi recoltarea divizată.

Recoltarea directă se efectuează cu combina la maturitatea deplină, când umiditatea boabelor este scăzută (sub 16 %), ceea ce permite treierarea fără pierderi, în sensul că boabele nu rămân în spic. În timpul recoltării, manipulării şi depozitării, boabele de grâu mai pierd din apa pe care o conţin, ajungând la umiditatea de păstrare (14 %).

Recoltarea cu combina este cea mai mult utilizată, fiind şi cea mai economică. Combina execută secerarea plantelor, treierarea, precurăţirea şi colectarea boabelor. Pentru recoltarea grâului se folosesc combine autopropulsate Ci2 (Gloria) precum şi alte tipuri de combine (Klass, Ferguson etc.).

Folosirea combinei cere lanuri uniforme, neîmburuienate, cu umiditatea boabelor sub 16 %, vremea să fie caldă şi însorită iar plantele să nu fie căzute.

Prin recoltarea cu combina se reduc mult pierderile, ajungând la numai 2 - 4 %. De asemenea prin recoltarea cu combina se scurtează mult perioada de recoltare, ca urmare a randamentului de lucru ridicat al acesteia.

Grâul trebuie recoltat în 5 - 6 zile în zonele uscate şi 6 - 8 zile în zonele mai umede. Prelungirea recoltatului peste acest termen se face cu însemnate pierderi, în primul rând datorită maturizării depline.

Combinele autopropulsate cer terenuri plane, neaccidentate. Sunt însă şi combine special construite pentru terenurile în pantă, în acest caz batoza fiind ţinută prin nişte mecanisme tot timpul în poziţie orizontală. Prin mici adaptări, combinele autopropulsate pot recolta şi grâul căzut.

Indicii de calitate ai recoltării grâului cu combina trebuie avuţi tot timpul în atenţie (puritate mare 95 - 99 %, pierderile de recoltă să fie minime prin efectuarea de reglaje corespunzătoare ca şi spargerea acestora). Dimineaţa, seara şi noaptea se măreşte turaţia bătătorului către limita superioară, iar ziua când este foarte cald se reduce.

Recoltarea divizată, în două faze sau indirectă, constă în tăierea plantelor de grâu cu vindroverul la o înălţime de 20 - 25 cm de la suprafaţa solului şi lăsarea acestora în brazdă continuă timp de 7 - 8 zile, pentru uscare, până la o umiditate a boabelor de 14 %. După aceasta grâul se treieră cu combina, echipată cu ridicător de brazde. Recoltarea divizată se practică în zonele umede, în anii ploioşi, culturi prea îmburuienate şi cu o coacere neuniformă.

Calendaristic, recoltarea grâului începe la sfârşitul lunii iunie în sudul ţării, se desfăşoară în prima jumătate a lunii iulie în cea mai mare parte a ţării, iar în zonele de deal şi premontane aceasta se continuă până în primele zile ale lunii august.

Producţia de grâu

Producţia de grâu la hectar variază foarte mult în funcţie de condiţiile pedoclimatice, de soi şi de agrotehnica aplicată.

Folosirea la timp a măsurilor agrotehnice tot mai avansate, crearea şi folosirea de noi soiuri cu o înaltă productivitate, a făcut ca producţia la hectar să crească tot mai mult în toate ţările mari cultivatoare de grâu.

În ţara noastră, producţia medie de grâu a oscilat în limite foarte largi, datorită condiţiilor climatice anuale, dar mai ales datorită unor tehnologii diferenţiate care s-au folosit de-a lungul timpului.

Producţia medie la cultura grâului pe plan mondial a fost în anul 1997 de 25 q/ha iar în anul 2005 a fost de 26,65 q/ha.

Producţiile cele mai mari s-au înregistrat în Irlanda (84,5 q/ha), Danemarca (73,23 q/ha), Franţa (62,5 q/ha), Olanda (75,55 q/ha), Germania (65,03 q/ha) etc.

Producţia medie în Europa a fost la nivelul anului 2005 de 31,64 q/ha, în Africa de Sud 20,29 q/ha, în Asia de 25,72 q/ha, etc.

Folosirea în anul viitor a noilor soiuri create cu productivitate ridicată, a unor cantităţi sporite de îngrăşăminte chimice, sporirea suprafeţelor irigate şi îmbunătăţirea agrotehnicii folosite în cultura grâului va conduce la ridicarea substanţială a producţiei medii de grâu pe ţară.

La nivelul anului 2007, producţia medie de grâu a fost de 34,03 q/ha obţinându-se o cantitate totală de grâu de 7.812.400 tone.

Back to Top