Pomicultura este ramura agriculturii care se ocupă cu studiul şi tehnica culturii pomilor şi arbuştilor fructiferi.

Pomicultura are o deosebită însemnătate pentru economia naţională , datorită produselor de calitate ce se obţin, ele fiind solicitate de către populaţie şi industrie într-un sortiment diversificat. Fructele aduc un aport esenţial în alimentaţia raţională atât prin conţinutul lor în substanţe nutritive şi energetice şi în special prin influenţa favorabilă pe care o au asupra funcţiilor organismului omenesc.

Pomii valorifică în mod superior terenurile în pantă, improprii altor culturi, ceea ce determină atragerea acestor suprafeţe în circuitul economic al agriculturii.

Tabel 12. 1. Clasificarea speciilor pomicole

Grupa

Pomacee (seminţoase) Gutuile Cydonia vulgaris
Merele Pirus malus
Perele Pirus comunis
Drupacee (sâmburoase)
Caisele Armeniaca vulgaris
Cireşele Cerasum avium
Corcoduşele Prunus cerasifera
Prunele
Prunus domestica
Piersicile
Prunus persica
Vişinile
Cerasus acida
Bacifere Afinele Vacciunium myrtillus
Agrişele Ribes grassularia
Căpşunile Fragaria moschata
Coacăzele Ribes rubrum
Fragii Fragaria vesca
Murele Rubus fruticosus
Zmeura Rubus idaeus
Nucifere Alunele Corylus avella
Castanele comestibile Castanea sativa
Migdalele Amygdalus communis
Nucile Juglans regia
Subtropicale Lămâile Citrus limonium
Mandarinele Citrus nobilis
Portocalele Citrus aurantium
Grepfruturi Citrus grandis
Smochinele Ficus carica
Tropicale
Ananasul
Ananas Sativus
Bananele Musa paradisiaca şi sapientium
Curmalele Phoenix dactylifera

Înmulţirea speciilor pomicole

Înmulţirea vegetativă este metoda generalizată de înmulţire a arbuştilor fructiferi şi a celor mai multe dintre speciile de pomi, datorită multiplelor avantaje pe care le oferă. In comparaţie cu descendenţii seminali, cei obţinuţi pe cale vegetativă reproduc întocmai caracterele parentale, prezintă uniformitate şi intră mai repede pe rod. În cazul altoirii se poate adăuga influenţa favorabilă a portaltoiului.

Prin butaşi se înmulţeşte coacăzul, afinul, gutuiul, unele tipuri de portaltoi la măr .

Marcotajul se aplică la agriş, nuc, alun, cireş, gutui, unii portaltoi la măr. Prin drajoni ( lăstari din rădăcini) se înmulţesc zmeurul, murul şi unele soiuri de prun şi vişin, iar prin stoloni (lăstari târâtori) căpşunul.

Înmulţirea de bază la pomi şi viţa de vie o constituie altoirea, care constă din îmbinarea celor două componente, portaltoiul şi altoiul. Ca rezultat al acestei îmbinări se obţine o nouă plantă. Altoiul care generează partea aeriană, inclusiv organele de fructificare, iar portaltoiul formează sistemul radicular.

Producerea materialului săditor pomicol

In dezvoltarea pomiculturii producerea materialului săditor este considerată prima şi cea mai importantă verigă.

Prin material săditor se înţeleg pomii altoiţi, necesari pentru înfiinţarea de noi plantaţii, întreţinerea şi refacerea celor existente.

Locul unde se produce materialul săditor poartă numele de pepinieră.

Aceasta este o unitate cu mai multe sectoare în care are loc:

  • înmulţirea portaltoilor,
  • cultivarea pomilor elită pentru recoltarea de altoi şi
  • formarea pomilor până la plantarea la locul definitiv.

O pepinieră modernă este constituită din sectoare lucrative pentru producerea pomilor şi arbuştilor fructiferi şi sectoare auxiliare.

Sectorul de plantaţii mamă , din care fac parte:

  • plantaţiile de seminceri pentru obţinerea seminţelor necesare în vederea producerii puieţilor portaltoi generativi la: măr şi păr din soiurile franc, cireş sălbatec, corcoduş, zarzăr, prun şi vişin;
  • plantaţiile – mamă elită cu specii şi soiuri cultivate, de la care se obţin ramurile altoi pentru şcoala de pomi.

Sectorul de înmulţire a portaltoilor, care cuprinde:

  • şcoala de puieţi, unde se produc portaltoi generativi, din seminţe şi sâmburi;
  • şcoala de marcote unde se obţin portaltoi vegetativi, prin marcotaj muşuroit, la gutui şi unele tipuri de măr.
  • şcoala de butaşi, pentru înmiulţirea arbuştilor fructiferi.

Sectorul de altoire şi formare a pomilor sau şcoala de pomi , care cuprinde două câmpuri:

  • câmpul I, de altoire, unde se planteazăpuieţi portaltoi obţinuţi din sămânţă sau marcote şi care se altoiesc în vară;
  • câmpul II, de creştere a pomilor sub formă de vargă.

Sectorul de înmulţire a arbuştiloe şi a căpşunului , care cuprinde plantaţiile mamă de arbuşti fructiferi şi căpşuni, în vederea obţinerii materialului săditor la aceste specii: stoloni la căpşuni, butaşi la coacăzul negru şi roşu şi marcote la alun şi agriş.

Sectorul auxiliar cuprinde construcţii pentru păstrarea, înrădăcinarea, sortarea şi ambalarea pomilor în vederea expedierii, terenuri speciale destinate răchităriei şi şanţurilor de stratificare a puieţilor şi pomilor, sere, platformă termică, sală de altoit.

Pentru stabilirea suprafeţei fiecărui sector al unei pepiniere se ia ca bază de calcul câmpul I al şcolii de pomi altoiţi sau producţia de pomi altoiţi sub formă de vergi de 1 an.

Tehnologia înfiinţării plantaţiilor de pomi

Plantaţiile pomicole sunt culturi multianuale intensive, care antrenează investiţii mari pentru înfiinţare, incluzând cheltuieli cu lucrările de intreţinere până la intrarea pe rod şi adăugându-se apoi costuri de producţie ridicate. În acest scop se execută studii de eficienţă economică, în corelaţie cu caracteristicile agrobiologice şi tehnologice ale speciilor, soiurilor şi portaltoilor.

Pe temeiul acestor studii şi cu ajutorul unor criterii unitare se întocmesc proiecte de înfiinţare a livezilor prin care se stabileşte tipul de plantaţie şi sistemul de cultură, alegerea, organizarea şi amenajarea terenului, forma şi dimensiunile spaţiului de nutriţie a pomilor, tehnologia plantării şi întreţinerii livezilor înainte şi după intrarea pe rod, valorificarea producţiei.

Sisteme de cultură

Sistemul de cultură pentru fiecare specie pomicolă şi soi este caracterizat în principal prin modul de utilizare al terenului, natura materialului săditor şi valorificarea potenţialului său de producţie, nivelul tehnologiei, tipul de coroană, durata de folosinţă a livezii, volumul şi structura investiţiilor şi a cheltuielilor de producţie, percum şi eficienţa economică.

În pomicultură se cunosc următoarele sisteme de cultură:

Sistemul clasic ( obişnuit) se foloseşte la toate speciile şi se caracterizează prin pomi cu talie înaltă şi coroană globuloasă, plantaţi la distanţe mari, lucrările de îngrijire a pomilor şi recoltarea făcându-se cu dificultate şi cu productivitate scăzută.

Sistemul este considerat nesatisfăcător motiv pentru care plantaţiile existente s-au transformat în sistem intensiv.

Sistemul intensiv cunoscut şi sub denumirea de „garduri pomicole” sau „ garduri fructifere”,se caracterizează prin distanţe de plantare mici şi desime mare, de 600 -1500 pomi la hectar. Coroanele pomilor sunt aplatizate şi susţinute de obicei pe spalier cu 3-5 sârme. Deşi necesită investiţii mari, legate de numărul pomilor şi instalarea sistemului de susţinere şi este foarte pretenţios în ce priveşte tăierile de formare şi fructificare, sistemul prezintă certe avanataje:

  • sunt mult uşurate lucrările de îngrijire a pomilor şi de recoltare, se realizează o bună iluminare în interiorukl coroanelor asigurând un procent ridicat de frucet de calitate,
  • pomii intră mai timpuriu pe rod, în anul 4 de la plantare
  • se obţin producţii mari (25-30 t/ha la măr şi păr).

Sistemul superintensiv se caracterizează prin desime foarte mare: 1600 – 5000 - 10 000 pomi la hectar. Pomii au talie foarte redusă (1,5-2,0 m), fiind plantaţi în rânduri simple sau în benzi la mică distanţă. Se folosesc soiuri foarte precoce şi foarte productive; plantaţiile întră în producţie în anul 2 sau 3, ating potenţialul maxim de rodire în anii 4-5, durata de folosinţă fiind de 10-12 ani, de unde şi denumirea de livezi cu ciclu scurt. Acest lucru permite înnoirea şi adaptarea rapidă a sortimentului la cerinţele pieţei. In aceseste condiţii, investiţia specifică la hectar este cea mai mare, dar se rambursează încă din anul 5.

Alegerea, organizarea şi amenajarea terenului

Plantaţiile noi se înfiinţează în bazine şi centre pomicole consacrate care oferă cele mai favorabile condiţii naturale şi social-economice. Alegerea terenului se corelează cu cerinţele speciilor, soiurilor, portaltoilor, cu sistemele de cultură. Pentru stabilirea favorabilităţii componentelor cadrului natural se ţine seama de factorii de climă, relief şi de sol.

Condiţiile de climă acţionează mai ales prin nivelul şi modul de repartizare a căldurii şi precipitaţiilor. În acest sens au fost stabilite caracteristicile climatice optime şi cele extreme care delimitează cultura economică a fiecărei specii.

Sub raportul reliefului, cele mai favorabile terenuri sunt, în general, cele cu altitudine joasă sau mijlocie, cu expoziţie sudică, sud-vestică şi cu înclinare slabă sau mai pronunţată, dar cu pante uniforme ce se pot terasa.

Prin compoziţia şi însuşirile lui, solul exercită o influenţă hotărâtoare asupra creşterii şi dezvoltării pomilor, a cantităţii şi calităţii producţiei. În general, pentru livezile intensive şi superintensive, solurile indicate sunt cele fertile, profunde, bine drenate, cu textură mijlocie şi cu reacţie slab acidă spre neutră, situate pe terenuri care permit mecanizarea.

Organizarea terenului cuprinde un complex de lucrări prin care se urmăreşte realizarea celor mai bune condiţii pentru executarea plantării şi ulterior a activităţii de producţie în livadă, în condiţiile conservării solului şi extinderii mecanizării.

Principalele probleme ce se rezolvă prin proiectul de organizare a terenului sunt: parcelarea, trasarea drumurilor, a reţelei de irigaţie şi a celorlalte lucrări de îmbunătăţiri funciare, precum şi amplasarea construcţiilor.

În privinţa amenajării terenului, în zonele secetoase se execută amenajări pentru irigaţie, iar în zonele cu precipitaţii abundente şi relief complex se fac amenajări pentru combaterea eroziunii solului ( canale de coastă, debuşee, terase).

Lucrări pregătitoare pentru plantare

Plantarea pomilor şi arbuştilor este precedată de pregătirea solului, stabilirea distanţei de plantare, pichetarea terenului, procurarea şi pregătirea materialului de plantat.

Pregătirea terenului presupune:

  • fertilizarea de aprovizionare cu gunoi de grajd 40-60 t/ha şi ăngrăşăminte chimice în doze corespunzătoare cu rezervele de elemente nutritive din sol şi cu sistemul de cultură.
  • Amendarea solurilor cu aciditate ridicată prin aplicarea a 2-8 t/ha de amendamente calcaroase.
  • Desfundarea se face la 6o-7o cm adâncime cu plugul de desfundat, concomitent încorporându-se în sol îngrăşămintele şi amendamentele

Distanţele de plantare stabilesc spaţiul de nutriţie al pomilor şi gradul de utilizare a terenului . Ele se corelează cu caracteristicile biologice ale pomilor, condiţiile de relief şi cele pedoclimatice, sistemul de plantaţie şi tehnologia folosită.

Tabel. 12. 1. Distanţele de plantare în livezile intensive şi superintensive

Specia Portaltoii Distanţe de plantare între rânduri (m) Distanţe de plantare pe rând (m) Număr de pomi
Măr M106, M7, M4,M27, M9, M26,M9, M26 3,0 – 4,03,0 între benzi, 1,0 între rânduri2,5 între benzi1,0 între rânduri 1,0 -2,01,20,6-1,0 1 250 – 3 3304 2004 000- 6 600
Păr Gutui 3,0 – 3,5 1,o -1,5 1 900 – 3 300
Gutui Gutui 3,0 – 3,5 2,0 – 2,5 1 140 – 1 660
Prun Voineşti B,Roşior 5,0 3,5 – 4,0 500 - 570
Cais Zarzăr 4,0 2,0 – 3,5 710 -1 250
Piersic Franc 4,0 2,0 1250
Cireş Franc, Mahaleb 5,0 4,0 500
Vişin Franc, Mahaleb 4,0 2,0 – 4,0 1 250 - 620

Pichetarea este lucrarea ce fixează pe teren locul de săpare a gropilor şi punctul de plantare a pomilor la distanţele proiectate. Marcarea punctelor unde se vor planta pomii se face cu picheţi. Lucrarea se încheie prin fixarea a încă doi picheţi de control, alături de cel iniţial, utilizând în acest scop scândura de plantare.

Împrejmuirea terenului împotriva rozătoarelor se face cu gard de sârmă pe stâlpi de beton. Operaţiunea este obligatorie înainte de plantare.

Tehnica plantării

La plantare se foloseşte numai material biologic garantat în ce priveşte autenticitatea, calitatea şi sănătatea, produs în unităţi pepinieristice autorizate.

Epoca de plantare. Pomii se plantează în perioada de repaus, toamna după căderea frunzelor , în octombrie – noiembrie , sau primăvara cât mai devreme, înainte de dezmugurire.

Gropile de plantare se execută manual cu cazmanua şi lopata sau mecanic, cu maşinile de săpat de mare productivitate.

Gropile săpate manual au forma patrată, iar cele executate mecanic sunt circulare. Pe terenurile desfundate gropile se execută numai cu putin timp înainte de plantare, cu dimensiunile necesare pentru asezarea normală a rădăcinilor. De obicei, deschiderea gropilor este de 40-50 cm, iar adâncimea de 35-40 cm. Pe terenurile nedesfundate gropile vor avea dimensiuni de 0,80 / 0,80 – 1,00 / 1,00 / 0,80 m

Locul gropiulor este indicat de picheţi. La săparea gropilor, pichetul care marchează mijlocul gropii se scoate şi se păstrează cei 2 picheţi laterali, de control, fixaţi cu ajutorul scândurii de plantare pe direcţia rândurilor. În cazul livezilor superintensive se recomandă şi plantarea în şanţuri, folosind o sârmă marcată ce indică distanţele dintre pomi pe rând.

Pregătirea pomilor . În vederea plantării, rădăcinile pomilor se scurtează prin suprimarea părţilor vătămate sau deshidratate şi împrospătarea tăieturilor vechi. Rădăcinile pomilor se mocirlesc într-un amestec format în părţi egale din pământ argilos, baligă proaspătă de bovine şi apă.

Platatul pomilor se face de către o echipă formată din doi muncitori. Un lucrător ţine pomul la adâncimea stabilită, în dreptul tutorelui fixat în crestătura mijlocie a scândurii de plantare. Al doilea muncitor pune pământul fertil, mărunţit peste rădăcini în jurul acestora. De regulă, pomii se plantează la adâncimea la care au fost crescuţi în pepinieră. Ca urmare, punctul de altoire după tasarea pământului trebuie să ajungă la nivelul solului.

Pământul se calcă bine de la marginea gropii spre pom. Restul pământului rezultat din groapă se aşează la suprafaţă, fără sa se mai călca. După plantare pomul se leagă de tutore, se udă, şi se protejează tulpina împotriva rozătoarelor cu diferite materiale (stuf, tulpini de floarea soarelui,coceni de porumb sau fâşii de material plastic). Un pom bine plantat nu trebuie să se smulgă, dacă se trage de el cu o oarecare putere.

Îngrijirea pomilor în livada tânără

În livada tânără, în primii ani după plantare, până la intrarea pe rod se aplică o serie de lucrări ce urmăresc asigurarea prinderii pomilor, obţinerea unei creşteri viguroase, care duc la formarea scheletului pomului.

In acest scop, se execută:

  • protejarea pomilor plantaţi contra rozătoarelor,
  • completarea golurilor pentru a pregăti intrarea normală pe rod,
  • lucrări de de mobilizare a solului (praşile repetate),
  • fertilizări,
  • udări,
  • tratamente fitosanitare de prevenire şi combatere a bolilor şi dăunătorilor,
  • instalarea sistemului de susţinere a pomilor în livezile intensive cu coroana aplatizată,
  • primele tăieri în vederea formării coroanei.

Îngrijirea plantaţiilor de pomi pe rod

Întreţinerea şi lucrarea solului

În livada pe rod , una din principalele verigi agrotehnice este întreţinerea şi lucrarea solului care urmăreşte în principal:

  • prevenirea şi combaterea eroziunii solului,
  • menţinerea şi îmbunătăţirea proprietăţilor fizico-chimice şi biologice ale solului,
  • încorporarea uniformă a îngrăşămintelor chimice şi organice,
  • distrugerea buruienilor.

În practica pomicolă se recomandă sistemul de întreţinere a solului în ogor negru, prin înierbare, mulcire şi plante acoperitoare pentru îngrăşământ verde.

Ogorul negru se bazează pe menţinerea afânată şi fără buruieni a solului printr-o mobilizare permanentă a solului pe întreaga suprafaţă a livezii cu ajutorul mijloacelor mecanizate şi manual (arătură adâncă de toamnă, 3-4 lucrări de cultivaţie între rânduri şi 3-5 praşile manuale pe rândul de pomi).

Ogorul înierbat constă în menţinerea terenului din plantaţie cu ierburi perene. Inierbarea poate fi totală sau parţială, permanentă sau provizorie.

Mulcirea solului constă din acoperirea acestuia cu diferite materiale. Mulcitul poate fi natural ( paie, coceni, frunze, rumeguş) sau artificial (folie neagră sau albă din polietilenă). Practica mulcirii s-a generalizat în plantaţiile amplasate pe terenurile nisipoase şi în zonele secetoase precum şi la culturile de căpşuni.

Plante acoperitoare pentru îngrăşământ verde se recomandă în special în livezile intensive în primii ani după plantare . Se recomandă ca specii : lupinul alb, soia, fasoliţa, măzărichea, trifoiul.

Lucrări aplicare pomilor

Alături de lucrările solului o importanţă deosebită revin lucrărilor aplicate pomilor care au rolul de a asigura, în primii ani după plantare:

  • creşterea vegetativă şi diferenţierea mugurilor,
  • formarea unui sistem radicular puternic,
  • fructificarea abundentă şi constantă,
  • obţinerea unor fructe de calitate superioară, libere de boli şi dăunători.

Dirijarea şi tăierea ramurilor

Operaţiile de dirijare a ramurilor şi lăstarilor constau în schimbarea temporară sau definitivă a poziţiei şi direcţiei lor de creştere faţă de verticală. Prin aceste operaţii se utilizează efectul polarităţii stimulând sau inhibînd cele două procese de cerştere şi fructificare. Mai frecvent, se folosesc în practica horticolă ca operaţii de dirijare: dresarea, înclinarea şi arcuirea.

Operaţiile de tăiere au rolul de a stimula acele procese care se manifestă mai slab în coroană şi de a tempera cele putenice.

După anotimpul în care se execută, tăierile pot fi :

  • în „uscat”, în perioada de repaus a pomilor şi
  • în ”verde”, în timpul perioadei de vegetaţie.

În raport cu obiectivul urmărit şi etapa de vârstă din viaţa pomilor, tăierile pot fi :

  • tăieri de formare , se aplică în primii ani de la plantare până la intrarea pe rod şi au drept scop formarea coroanei;
  • tăieri de fructificare , se aplică în perioada de rodire cu scopul menţinerii unui echilibru între creştere şi rodire, prin normarea încărcăturii de rod în fiecare an;
  • tăieri de întreţinere se aplică pomilor pe rod şi au ca scop menţinerea limitelor de creştere şi a echilibrului între elementele componenete ale coroanei;
  • tăieri de corectare se aplică pomilor neglijaţi sau tăiaţi greşit, urmărind a corecta deficienţele apărute;
  • tăierile de regenerare (reîntinerire) sunt tăieri ce se aplică pomilor aflaţi în declin cu scopul de a reface sau de a prelungi potenţialul biologic de creştere şi fructificare.

Gradul de tăiere a ramurilor diferă în funcţie de efectul pe care îl urmărim, deosebind operaţiile de:

  • scurtarea ramurilor anuale care poate fi puternică, moderată şi slabă;

  • suprimarea sau înlăturarea ramurilor cu scopul îmbunătăţirii regimului de lumină şi aerare în interiorul coroanei

Protecţia pomilor

Pentru a evita sau diminua pierderile ce se pot înregistra datorită atacului de boli şi dăunători specifici, a o serie de factori climatici ( geruri, brume, grindină, furtuni) se impune luarea unor măsuri de protecţie.

Rărirea fructelor

Rărirea fructelor este o lucrare importantă la măr, păr şi piersic în anii cu încărcătură foarte mare de fructe. Rărirea se aplică deobicei la fructe, iar uneori la flori şi poate fi realizată manual sau cu mijloace chimice.

Recoltarea şi condiţionarea fructelor

Recoltarea fructelor cuprinde un complex de operaţiuni care determină calitatea, valoarea comercială şi nutritivă, durata de păstrare şi posibilitatea de prelucrare superioară a fructelor culese de pe pom.

Epoca de recoltare

Pentru valorificarea superioară a producţiei se determină pentru fiecare specie şi soi momentul optim de recoltare. Maturitatea de recoltare corespunde cu faza în care se acumulează cea mai mare cantitate de substanţă uscată asociată cu alte schimbări ca: modificarea culorii, uşurinţa desprinderii fructelor de ramură ceea ce reprezintă „ maturitatea de recoltare”.

Unele fructe îşi desăvârşesc calităţile gustative la un timp după recoltare, prin schimbări biochimice complexe atingând în acest fel „ maturitatea de consum”. Pentru prelucrare, fructele se culeg la maturitatea tehnologică conform cerinţelor procesului tehnologic adoptat.

Tehnica recoltării

Pentru ca fructele să-şi păstreze calitatea, recoltarea se face după anumite reguli:

  • fructele pentru consum în stare proaspătă se recoltează cu mâna, la toate speciile;
  • recoltarea începe de la baza coroanei spre vârful pomului;
  • fructele se culeg cu codiţe în afara celor de cais şi piersic;
  • ruperea fructului se face prin răsucire;
  • fructele nu se strânmg între degete pentru a nu lăsa urme şi a evita stergerea pruinei;
  • recoltarea începe după uscarea picăturilor de rouă sau ploaie;
  • la piersic şi căpşun recoltarea se face eşalonat, în mai multe etape, pe măsură ce fructele ajung la amturitate.

Au început să fie folosite la speciile drupacee şi nucifere maşini de recoltat cum sunt: scuturătorul ( cu cablu, cu braţe, prin izbire, prin curent de aer), maşina de adunat nuci, dispozitivul de acţionare hidraulică pentru recoltarea merelor.

Pentru fructele de prun, cireş, vişin care merg la industrializare sau pentru nuc, migdal, alun se foloseşte vibratorul mecanic care realizezaă o scuturare a pomului sporind considerabil productivitatea muncii.

Transportul fructelor

Fructele recoltate în incinta livezilor se transportă cu autocamioane, remorci ataşate la tractor, palete şi box-paleţi .

In incinta camerelor şi depozitelor de condiţionare, transportul se face cu transpaleta electrostivuitoare care are un randament ridicat.

Condiţionarea fructelor

Sortarea se efectuează cu ajutorul calibratoarelor şi a maşinilor de sortat.

Pentru unele specii, odată cu sortarea se indică operaţii ca: ceruirea merelor, curăţarea pufului depe fructele de piersici, spălarea merelor, lustruirea fuctelor.

Ambalarea se face conform cerinţelor beneficiarului.

Ca ambalaje se folosesc lăzi cu capacităţi diferite (30-40 kg) conform standardelor, confecţionate din lemn sau plastic. Între fructe (mere, pere) nu trebuie să rămână spaţii goale, iar ultimul rând de fructe nu trebuie să depăşească marginea lăzii.

Pentru fructele perisabile (piersic) se folosesc lădiţe cu capacitatea de 8-12 kg în care fructele extra şi de calitatea I-a se aşează pe un singur strat, în alveole din material plastic.

Cireşele şi vişinele se aşează în vrac.

Căpşunii şi zmeaura se ambalează în lădiţe sau coşuleţe de 2-4 kg sau ambalaje de capacitate mică, o,5-1,0 kg din material plastic.

Back to Top