Viţa de vie este atestată pe teritoriul ţării noaste încă din antichitate. Se cultivă pentru fructele sale, strugurii, care prin compoziţia lor chimică exercită o influenţă pozitivă asupra organismului îndeplinind un rol energetic, vitaminizant, alcalinizant, diuretic.

Viţa de vie se cultivă pe terenuri improprii altor culturi valorificând superior terenurile în pantă mare şi nisipurile.

Strugurii şi vinul sunt produse deosebit de apreciate atât pe piaţa internă cât şi la export aducând venituri importante unităţilor cultivatoare.

Din punct de vedere social, viticultura oferă activitate multor oameni în tot timpul anului iar prin specificul ei contribuie la ridicarea nivelului profesional al cultivatorilor.

Clasificarea viţei de vie

Viţa de vie aparţine familiei Vitaceae, genul Vitis, care cuprindespecii americane folosite ca portaltoi şi speciaeuroasiatică (Vitis vinifera) ce grupează soiurile roditoare, cultivate pentru struguri de masă, de vin şi de stafide.

În viticultură mai întâlnim aşa- numiţii hibrizi producători direcţi , rezultaţi din încrucişarea dintre speciile americane şi europene, dar care dau struguri şi vin de calitate inferioară şi producţii scăzute.

Înmulţirea viţei de vie.

Înmulţirea viţei de vie se face asexuat, pe cale vegetativă (prin butaşi, marcote, altoire) fiind metoda generalizată de înmulţire la viţa de vie.

Înmulţirea de bază la viţa de vie este altoirea. Ca rezultat al îmbinării de natură anatomică, fiziologică şi biochimică dintre portaltoi şi altoi rezultă o nouă plantă. Altoiul generează partea aeriană, iar portaltoiul formează sistemul radicular. Reuşita altoirii, este condiţionată în principal de afinitatea şi starea fiziologică a partenerilor, de metoda folosită şi de perfecţiunea tehnică a operaţiei.

Producerea materialului săditor viticol

Materialul săditor viticol se produce în unităţi specializate (pepiniere) care au următoarele sectoare de activitate:

  • plantaţia de viţe portaltoi din speciile americane rezistente la filoxeră, din care se obţin coarde (butaşi) portaltoi;
  • plantaţia de viţe roditoare din soiurile zonate, care produc coarde altoi;
  • complexul de altoire şi forţare a viţelor;
  • şcoala de viţe pentru înrădăcinarea şi creşterea viţelor;
  • complexul de sere cu plastic (solarii) pentru înrădăcinarea şi creşterea viţelor.

Producerea coardelor portaltoi

Portaltoii folosiţi în ţara noastră se caracterizează prin rezistenţă la filoxeră, afinitate bună la altoi, rezistenţă la secetă, temperaturi scăzute şi conţinutul în calcar din sol.

Înfiinţarea plantaţiei se face prin lucări de desfundare a terenului la 60-70 cm şi fertilizare toamna, iar primăvara nivelarea şi pichetarea terenului la 2 x 2 m în cazul susţinerii pe piramide sau 2 x 1,5 m pentru şpalierul orizontal.

Plantarea se face primăvara devreme sau toamna şi se folosesc butaşi înrădăcinaţi. În timpul vegetaţiei se aplică lucrări de îngrijire generale – praşile, fertilizări, udări, tratamente fitosanitare – iar în toamna celui de al doilea an de la înfiinţare se recoltează coardele. Coardele recoltate se fasonează în coarde de 3, 2 sau 1 lungime standard, se leagă în pachete de 100 bucăţi şi se etichetează.Păstrarea coardelor se face până în luna martie, în beciuri, silozuri de nisip, în saci de plastic depozitaţi în localuri sau camere frigorifice.

Producerea coardelor altoi

Coardele altoi se recoltează din plantaţiile pentru producţie, recunoscute de inspectorii aprobatori cât şi din plantaţiile mamă, înfiinţate pentru acest scop.În plantaţie, pe lângă lucrările de îngrijire obişnuite, se acordă o atenţie deosebită selecţiei, marcându-se distinct butucii ce nu corespund ( aparţinând altor soiuri, bolnavi etc).

Recoltarea se face obligatoriu din toamnă, după căderea frunzelor. În funcţie de vigoarea butucului se recoltează 2 - 4 - 6 coarde în vârstă de 1 an crescute pe coarde de 2 ani. Coardele se adună în pachete de 100 bucăţi, se ambalează în saci de polietilenă şi se depozitează pentru păstrare în silozuri de nisip sau camere frigorifice la o temperatură de +10 C...+40C şi o umiditate relativă a aerului de 85 %.

Producerea viţelor altoite

Procesul de obţinere a viţelor altoite din îmbinarea celor două componente, portaltoiul şi altoiul, constă din următoarele verigi:

  • pregătirea materialului biologic,
  • altoirea,
  • stratificarea,
  • forţarea şi fortificarea lui.

Perioada de execuţie este de la 1 martie la 15 aprilie, când fortificarea se face în sere de plastic(solarii) şi 15 martie - 5 mai, când aceasta are loc în şcoala de viţe obişnuită, pe teren descoperit, neprotejat.

Producerea viţelor nealtoite

Viţele nealtoite se folosesc pentru înfiinţarea plantaţiilor pe nisipuri şi se obţin din coarde (butaşi ) altoi, lungi de 40-50 cm.

Toamna, după recoltarea coardelor din plantaţiile cu soiuri roditoare identificate şi recunoscute de aprobatori, se trece la fasonarea butaşilor de lungimile solicitate.Peste iarnă materialul se păstrează în silozuri sau camere frigorifice, planatarea butaşilor se realizează în scoala de viţe, folosind de obicei metoda biloanelor, primăvara.

Lucrările de îngrijire sunt cele uzuale ca în orice pepinieră viticolă, tinând seama că cultivarea se face pe teren nisipos, ceea ce necesită mai multă apă. Recoltarea viţelor are loc toamna, după căderea frunzelor.

Tehnologia înfiinţării plantaţiilor de viţă de vie

Plantaţiile de viţă de vie fiind culturi localizate în spaţiu pe o perioadă lungă de timp, eventualele greşeli făcute la înfiinţare afectează producţia acestora pe un număr mare de ani.

Înfiinţarea unor plantaţii în masive ridică aspecte importante printre care menţionăm:

  • stabilirea direcţiei de producţie şi a sistemului de cultură;
  • alegerea, amenajarea şi organizarea terenului pentru plantaţie;
  • fertilizarea de bază şi desfundatul;
  • nivelarea terenului;
  • plantarea.

Sisteme de cultură

În funcţie de condiţiile climatice specifice fiecărui areal de cultură a viţei de vie s-au adoptat sisteme de cultură corespunzătoare. Factorul natural limitativ care condiţionează sistemul de cultură în perioada de repaus a viţei de vie este temperatura. În funcţie de frecvenţa anilor cu îngheţuri pronunţate, a modului de conducere a plantei şi a complexului agrotehnic aplicat, în ţara noastră sunt răspândite trei sisteme de cultură:

Sistemul de cultură neprotejată se practică în toate zonele în care frecvenţa anilor cu îngheţ este foarte redusă, adică sub 1,5 ori în decurs de 10 ani.În cadrul acestui sistem, butucii de vie se conduc în forme cu scaunul ridicat pe 1-2 tulpini multianuale.

Sistemul de cultură semiprotejată este extins în zonele în care frecvenţa anilor cu îngheţuri este de 2 ori în decurs de 10 ani şi temperatura minimă nu coboară sub – 200 C... – 220C. Butucii se conduc în forme cu scaunul ridicat însă obligatoriu se menţine la nivelul solului o verigă de regenerare alcătuită din 1-2 cepi de câte 2-3 ochi. Pe timpul iernii, coardele formate din aceşti cepi se acoperă cu pământ pentru a fi protejate de îngheţ.

Sistemul de cultură protejată se practică în zonele în care frecvenţa anilor cu îngheţuri pe timpul iernii este ridicată, iar temperatura minimă alinge -240C....-26 0C. Butucii se conduc în forme joase. Pe timpul iernii, butucul se protejează în întregime prin muşuroire sau prin îngropat, încă din toamnă, după căderea frunzelor.

Alegerea, organizarea şi amenajarea terenului

Plantaţiile de vie, se amplasează cu precădere pe terenuri situate în arealele de cultură delimitate urmărind realizarea de masive mari în care să se poată aplica tehnologia modernă cu lucrări mecanizabile şi aviaţia utilitară în prevenirea şi combaterea bolilor şi dăunătorilor.

Pentru alegerea terenului se au în vedere o serie de elemente:

  • condiţiile climatice : suma globală a gradelor de temperatură trebuie să însumeze peste 25000C; precipitaţiile anuale pot fi cuprinse între 600-800 mm, din care 350-400 mm în perioada de vegetaţie;
  • expoziţia terenului: sudică, sud-estică sau sud vestică;
  • adâncimea pânzei de apă freatică: la adâncimea care depăşeşte 15 m;
  • conţinutul chimic al solului: moderat, în mod deosebit de calciu suportabil de către portaltoi;
  • panta terenului: cel mult 24 % cu posibilităţi de amenajare prin terasare;
  • altitudinea terenului variază întrre 40-600m.

Plantaţiile viticole amplasate pe tenurile cu expoziţie sudică şi cu altitudine cuprinse între 8o şi 150 m dau cele mai renumite vinuri.

Organizarea terenului se materializează prin stabilirea căilor de acces, a reţelei de evacuare a excesului de apă, drenarea izvoarelor de coastă, fixarea terenurilor instabile, executarea sistemului de alimentare cu apă, parcelarea terenului.

Procedeele de amenajare a terenului sunt corelate cu înclinaţia pantei . Astfel, la o înclinaţie a pantei de :

  • 0-14% - terenuri care nu ridică probleme speciale cu orientarea rândurilor pe direcţia nord-sud;
  • 4-14 % - orientarea rândurilor pe direcţia curbelor de nivel;
  • 14-24 % - fragmentarea pantei prin terasare.

Alegerea şi amplasarea soiurilor

Soiurile de viţă se aleg în funcţie de specializarea centrului viticol. Amplasarea unui sortiment cât mai corespunzător are consecinţe asupra potenţialului şi calităţii producţiei. Pentru aceasta se are în vedere alegerea celor mai potrivite soiuri pentru anumite însuşiri fizico-chimice ale solului şi pentru condiţiile climatice specifice locului. La amplasarea soiurilor pe teren se iau în considerare raportul între ele, sistemul de cultură şi tipul plantaţiei de vie, iar în cazul versanţilor se va ţine cont de variaţia factorilor de vegetaţie dealungul lor şi de expoziţia pantei.

Soirile se amplasează în sistemul ecologic corespunzător zonei viticole delimitate, unde se pot obţine vinuri de calitate cu denumire de origine controlată şi trepte de calitate (D.O.O.C.), vinuri superioare cu denumire de origine controlată (D.O.C), vinuri superioare (VS ) cât şi vinuri de consum curent (de masă, de regiune).

Soirile în producţia viticolă au diferite destinaţii: pentru vinificaţie, pentru consum în stare proaspătă şi pentru stafide.

Soiurile pentru struguri de masă se constituie într-un conveer varietal, adică într-o succesiune din vară până în toamnă, în vederea asigurării unui consum proaspăt o perioadă cât mai îndelungată de timp.

Tabelul 13.1.Principale soiuri de viţă de vie cultivate în România

Soiuri pentru vinuri albe Soiuri pentru vinuri roşii Soiuri pentru stafide
  • Galbenă de Odobeşti
  • Aligote
  • Fetească albă
  • Grasă de Cotnari
  • Pinot gris
  • Riesling italian 
  • Chardonnay
  • Saugvnion
  • Muscat Ottonel
  • Tămâioasă
  • Băbească neagră
  • Cadarcă
  • Cabernet Sauvignon
  • Merlot
  • Fetească neagră
  • Pinot noir
  • Perlette
  • Armenia
  • Kâş Mâş
  • Sultanina

De amplasarea soiurilor pe teren depinde valoarea tehnologică şi economică a noilor plantaţii.

Astfel:

la baza versanţilor, pe soluri mai fertile se amplasează soiurile de mare producţie;

pe versanţi se plantează soiurile pentru vinuri aromate, roşii şi albe, de calitate superioară;

pe terasele însorite merg foarte bine soiurile pentru vinuri de mare marcă, mai ales dacă solul este bogat în calcar.

Stabilirea distanţelor de plantare

Asigurând o suprafaţă optimă de nutriţie plantelor, în funcţie de particularităţile biologice, se poate conta pe obţinerea unor producţii ridicate, la nivelul potenţialului natural al soiului respectiv. Desigur că suprafaţa de nutriţie se corelează şi cu ceilalţi factori agrotehnici. Distanţele de plantare constituie de asemenea o condiţie esenţială pentru mecanizarea lucrărilor în plantaţia viticolă. Ele se aplică diferenţiat pe sisteme de cultură, soiuri, podgorii, tipuri de sol sau pante.

Tabel 13.2. Distanţe de plantare la viţa de vie

Tipul plantaţiei Distanţa întrerânduri (m) Distanţape rând (m) Număr de viţe(la Ha)
Vii pe soluri sărace, soiuri pentru vin (Pinot gris,Chardonnay, Traminer roz) 2,0 1,0 5 000
Vii pe soluri cu fertilitate mijlocie, soiuri cu viagoare slabă şi mujlocie (Pinot gris, Chardonnay, Traminer roz, Riesling,Pinot noir, Sauvignon) 2,0 1,2 4 167
Vii pe soluri cu fertilitate ridicată, soiuri pentru masă şi vin cu vigoare mijlocie şi mare (Riesling, Pinot noir, Sauvignon, Fetească, Tămâioasă, Băbească, Cabernet, Muscat, hamburg, Cardinal) 2,2 1,2 3 787
Vii cu soiuri pentru masă şi vin pe nisipuri (Chasselas, Afuz Ali, Merlot, Riesling,Băbească, Fetească) 2,5 1,2 3 333

Alegerea formelor de conducere

La viţa de vie, pe cale empirică şi prin cercetări îndelungate s-a ajuns la o arhitectonică a plantei, la o repartizare şi dimensionare în spaţiu a elementelor componente ale butucului, care să permită obţinerea unei recolte cât mai ridicate, folosind cât mai intens condiţiile mediului înconjurător. S-au stabilit diverse soluţii de dirijare şi conducere în spaţiu a viţei de vie, funcţie de soi, sol, sistemul de cultură, distanţa de plantare.

După înălţimea la care sunt dispuse elementele de susţinere şi de rod se disting:

Conducerea joasă (clasică) are scaunul butucului jos, din care pornesc elementele de rod.Acestea sunt conduse pe şpalier de sârmă în poziţie verticală, repartizate într-o parte şi alta a scaunului pe direcţia rândului până la înălţimea de 1,5 m.

Conducerea semiînală este caracterizată prin prezenţa unei tulpini cu înălţimea de 0,70 - 0,80 cm, din care cresc elementele de rod. Pentru susţinere se foloseşte şpalierul cu trei rânduri de sârmă. Avantajele acestui sistem de conducere sunt :

  • asigură largi posibilităţi de mecanizare,
  • măreşte productivitatea butucilor prin favorizarea proceselor de creştere şi fructificare,
  • micşorează pericolul apariţiei bolilor,
  • diminuează efectul brumelor şi îngheţurilor de primăvară,
  • numărul de butuci la hectar este ridicat.

Conducerea înaltă se remarcă prin tulpini de 1,20 cm înălţime, la extremitatea căreia se formează elementele de rod. Susţinerea butucilor se face pe spalier de 3 rânduri cu sârmă, în funcţie de dispunerea în spaţiu a elementelor de rod fiind diferite metode de conducere. Necesită distanţe mari de plantare, 3-3,6 m, dar asigură producţii ridicate la hectar.

Lucrări pregătitoare pentru plantare

Principalele lucrări de pregătire a terenului pentru înfiinţarea unei plantaţii de vie sunt:

  • îndepărtarea resturilor vegetale,
  • nivelarea,
  • fertilizarea ( 40-60 t/ha gunoi de grajd, 200-400 kg/ha P 2O5, 400-600 kg/ha K2O, înainte de desfundat) ;
  • desfundarea terenului , pe toată suprafaţa la 60 – 70 cm adâncime, cu 3-4 luni înainte de plantare,
  • nivelarea curentă a terenului,
  • pichetatul,
  • săpatul gropilor, manual sau mecanizat, gropile având diametrul de 30-40 cm.

Plantarea viţelor

Plantarea se face primăvara sau toamna cu material săditor viticol de calitate, autentic, liber de boli şi dăunători.

Plantarea cuprinde operaţiile:

  • fertlizarea la groapă (5-7 kg mraniţă),
  • repartizarea materialului la gropi,
  • fasonarea viţelor,
  • aşezarea viţelor (cu rădăcinile radiar pe muşuroi, iar punctul de altoire la nivelul solului şi cât mai aproape de pichet),
  • tragerea şi tasarea pământului cu executarea muşuroiului de protecţie.

Lucrări în plantaţia tânără

În primii trei ani după plantare, până la intrarea pe rod a viţei de vie, se efectuează o serie de lucrări de îngrijire a butucilor şi de întreţinere a solului, în scopul de a pregăti planta în vederea unei fructificări abundente şi constante an de an.

In anul I de la plantare se execută următoarele lucrări:

  • arătura de mobilizare a solului,
  • praşile pentru combaterea buruienilor,
  • irigarea ,
  • îngrăşarea fazială a solului,
  • controlul repetat al apariţiei lăstarilor la suprafaţa muşuroiului,
  • copcitul repetat,
  • legatul lăstarilor,
  • combaterea bolilor şi dăunătorilor,
  • completarea golurilor,
  • muşuroitul viţelor.

În anul al doilea de la plantare se execută lucrări asemănătoare celor din anul I. La acestea se mai adaugă:

  • dezmuşuroitul viţelor primăvara,
  • tăierea de formare,
  • plivitul,
  • cârnitul,
  • instalarea spalierului pentru susţinerea coardelor.

În anul al treilea se reia ciclul lucrărilor din anii I şi II, acordând o mare atenţie finalizării tăierilor de formare, prin care se conturează aspectul general al viitoarei forme de conducere.

Îngrijirea plantaţiilor de vii pe rod

Complexul de măsuri agrotehnice recomandat în plantaţiile de vii pe rod, conceput ca un tot unitar, trebuie să răspundă, în principal, la trei obiective decesive din punct de vedere tehnologic şi economic:

  • reglarea proceselor de creştere şi fructificare, corelate cu potenţialul biologic al soiului şi condiţiile pedoclimatice din podgoria respectivă. Acest obiectiv se realizează prin aplicarea raţională a tăierilor în uscat şi a lucrărilor şi operaţiunilor în verde;
  • crearea unor condiţii care să satisfacă cerinţele viţei de vie faţă de hrană, apă, aer şi lumină. Pentru aceasta s impune aplicarea raţională a sistemului de întreţinere a solului, îngrăşămintelor şi irigaţiei;
  • protecţia viilor faţă de accidentele climatice, boli şi dăunători. Se poate realiza prin protejarea viţei de vie în timpul iernii, folosirea insecto fungicidelor şi combaterea grindinei.

Tăierea şi conducerea coardelor

Prin tăiere se reglează puterea de creştere şi rodire a butucilor, se înlesneşte aplicarea lucrărilor agrotehnice, se îmbunătăţeşte calitatea rodului.

Tăierile :

după perioada în care se efecetuează pot fi :

  • tăieri „ în uscat”, aplicate în perioada de repaus;
  • tăieri „ în verde” aplicate în perioada de vegetaţie.

după scopul urmărit :

  • tăieri de formare a butucilor: in sistemul scurt, lung sau mixt;
  • tăieri de producţie (fructificare);
  • tăieri de reîntinerire.

după regularitatea aplicări :

  • tăieri anuale (de producţie);
  • tăieri periodice (reîntinerire);
  • tăieri speciale (accidentale).

Sistemul de tăiere reprezintă felul, numărul şi lungimea elementelor de rod (coarde, cepi de rod ) şi de formare (cepi de înlocuire şi rezervă) rezervate pe butuc după tăiere. Se cunosc trei sisteme de tăiere: scurt (prin prezenţa pe butuc a cepilor de rod variabil ca număr şi ca aşezare), l ung (prin prezenţa pe butuc a coardelor lungi de rod, variabile ca număr şi mod de aşezare) şi mixt (o îmbinare între sistemul lung şi scurt , prin prezenţa pe butuc a cepilor ca element de formare şi a coardelor ca elemente de producţie).

Prin conducerea coardelor pe mijloace de susţinere se urmăreşte reglarea procesului de creştere şi fructificare prin schimbarea poziţiei relative a punctelor de creştere pe coardă în favoarea rodirii.

Poziţia coardelor faţă de verticala locului poate fi: vertical ascendentă, oblic ascendentă şi descendentă şi orizontală.

Forma coardelor poate fi : dreaptă, de semicerc şi cerc ardelenesc.

Lucrări în verde aplicate viţei de vie

În perioada de vegetaţie se aplică viţei de vie un ansamblu de lucrări în verde, ca:

  • plivitul este lucrarea prin care se suprimă lăstarii infertili, după apariţia inflorescenţelor (mai);
  • ciupitul este lucrarea de suprimare a vârfurilor de creştere a lăstarilor fertili, cu 2-3 zile înainte de înflorit;
  • legatul lăstarilor se face atunci când aceştia depăşesc lungimea de 40-50 cm,si se realizează prin palisarea lor pe spalieri sau araci în poziţie verticală, de 2-3 ori pe vară;
  • copilitul este operaţia ce se execută de mai multe ori, concomitent cu legatul lăstarilor şi constă în scurtarea copililor (lăstarii anticipaţi crescuţi din muguri de la baza frunzei) la 4-5 frunze de la bază;iar la copilii fertili , la 1-2 frunze deasupra inflorescenţei;
  • cârnitul este operaţiunea de suprimare a vârfurilor de creştere cu 8-12 frunze a tuturor lăstarilor de pe butuc, cu scopul de a opri creşterea lăstarilor şi de favoriza maturarea strugurilor şi a lemnului.

Lucrări aplicate solului

Prin lucrările solului se urmăreşte sporirea şi menţinerea fertilităţii acestuia, asigurarea umidităţii şi lupta cu buruienile. In plantaţiile de vii se aplică solului lucrări anuale şi lucrări periodice.

Lucrări anuale

După adâncimea stratului de sol asupra căruia se acţionează, lucrările anuale pot fi:

  • adânci (arătura de toamnă şi primăvara);
  • superficiale (praşile: 5-8 în funcţie de îmburuienare sau 2-3 prin folosirea diferitelor erbicide);
  • erbicidarea se aplica plantaţiilor de vii în vârstă de peste 5 ani. Erbicidele se aplică în benzi, pe rând şi integral, pe toată suprafaţa.
  • mulcirea se aplică în regiunile de stepă sau pe nisipuri, în timpul verii, folosind paie, pleavă, turbă în grosime de 4-8 cm.

Lucrări periodice

Subsolajul se aplică toamna, pe solurile grele, o dată la 3-4 ani, la adâncimea de 35-45 cm folosind subsolierul, din două în două rânduri de butuci.Concomitent se încorporează îngrăşăminte chimice cu fosfor şi potasiu.

Redesfundarea parţială a terenului dintre rândurile de viţă se aplică periodic la 10-15 ani, la adâncimea de 50-60 cm adâncime; efectul este sporit dacă odată cu redesfundatul se aplică solului şi o îngrăşare de bază cu 40-60 t gunoi de grajd la hectar la care se adaugă îngrăşăminte minerale din complexul NPK.

Fertilizarea

Îngrăşămintele chimice se administrează în sol toamna, în cantităţi de 20-40 t/ha. Îngrăşămintele chimice cu azot se aplică primăvara, înaintea fenofazelor de creştere iar cele cu fosfor şi potasiu se administrează toamna sau primăvara. În funcţie de sol, climă, vârsta plantaţiei, agrotehnica aplicată se recomandă, orientativ, între 70-100 kg N, 100-150 kh P2 O5 şi 80-150 kg K2O.

Irigarea

Irigarea diferă în funcţie de condiţiile pedoclimatice, de soi, vârsta plantaţiei , de frecvenţa ploilor, agrotehnica aplicată şi metodele de irigare.

Norma de udare variază de la 400 la 1200 m3apă /ha, numărul udărilor fiind de 1 -3, depăşindu-se această cifră în condiţii de secetă excesivă. Se poate iriga prin trei metode:

  • irigarea de suprafaţă (prin fâşii, brazde),
  • irigarea prin picurare ,
  • irigarea prin aspersiune.

Recoltarea şi condiţionarea strugurilor

Recoltarea şi condiţionarea strugurilor se constituie în lucrări deosebit de importante ce finalizează o întreagă activitate în viticultură. Spre deosebire de legume şi fructe, strugurii se recoltează numai după maturare, fie pentru consum în stare proaspătă fie pentru vificaţie, ţinând seama de conţinutul de zahăr.

Recoltarea strugurilor pentru vinificaţie

Momentul recoltării se stabileşte în funcţie de :

  • mersul acumulării zahărului în bob ,
  • pierderea acidităţii până la nivelul optim ce condiţionează recolta,
  • dinamica greutăţii a 100 boabe.

Culesul începe cu soiurile albe, apoi cu cele negre, când au atins parametrii convenabili. La supramaturare (cu pierderi cantitative) se recoltează soiurile din care se obţin vinuri demidulci sau dulci naturale (Tămâioasă românească, Grasa de Cotnari).

Recoltarea se execută manual, mecanizat doar în unele ţări viticole se utilizează combine, care acţionează prin batere sau absorbţie.

Strugurii recoltaţi sunt transportaţi la cramă, în timpul cel mai scurt, folosindu-se în acest scop bene sau alte vase de transport . Strugurii, în funcţie de starea lor, de natura drumului şi de distanţă, se stropesc cu soluţie de bioxid de sulf lichid pentru a fi protejaţi de oxidare şi îmbolnăvire.

Recepţia strugurilor se face de către beneficiar şi constă în verificareacalitaţii, autenticităţii soiurilor, sănătăţii şicantităţii transportate şi a conţinutului în zahăr la litru de must, element de bază în funcţie de care se stabileşte categoria de plată ăe kg. de struguri.

Recoltarea si condiţionarea strugurilor pentru masă

Momentul recoltării

Pentru consum intern strugurii se recoltează la coacerea deplină, iar pentru export la coacerea comercială.

Recoltarea se stabileşte pe baza determinărilor organoleptice şi conţinutului în zahăr, pentru fiecare soi în parte. La cules se evită a se sparge boabele sau a înlătura pruina de pe acestea, care le conferă un aspect comercial plăcut.

Condiţionarea strugurilor pentru masă constă în :

  • sortare : imediat după cules sau concomitent, în 3 clase de calitate: extra, I şi II-a;
  • cizelarea: constă în îndepărtarea boabelor vătămate, prea mici sau cu coacere şi culoare neuniformă;
  • ambalarea : se efectuază în lădiţe din lemn sau material plastic.

Transportul se execută ritmic, pe moment ce se termină ambalarea, fie desfacerea pe piaţă, fie pentru depozitare temporară sau de durată.

Păstrarea strugurilor de masă are loc în spaţii cu mediu controlat, unde temperatura se menţine în jur de 00C, umiditatea aerului de 75-92 %, cu posibilităţi de aerisire.

Back to Top