Fizocratismul

Rezultatele aplicării timp de două-trei secole a ideilor de tip mercantilist şi respectiv a politicilor economice de această factură, nu s-a dovedit în ultimă instanţă, promiţătoare. Tabloul economic al acestei perioade ne prezintă un declin accentuat al sectorului agricol, sacrificat în mod deliberat în favoarea dezvoltării industriale, preţurile scăzute la produsele agricole generînd un adevărat exod al populaţiei rurale spre oraşe, concomitent cu creşterea suprafeţelor agricole necultivate.

Ca urmare a politicilor vamale restricţioniste este împiedicată circulaţia produselor agricole, chiar şi în interiorul aceluiaşi stat. Regulamentele absolutiste ale breslelor şi ghildelor generează stabilirea "apriori" a condiţiilor de fabricaţie, a preţurilor, a salariilor în corporaţiile meşteşugăreşti, manufacturiere şi negustoreşti, ceea ce va duce ulterior la compromiterea în mare măsură a trendului dezvoltării Industriale.

Constatînd, prin exemplul faptelor, că economia devenea tot mai săracă pe măsură ce se acumula tot mai mult numerar din exportul produselor, economiştii şi-au dat seama de greşeala comisă, şi anume, aceea de a identifica banii cu avuţia. Pe fundalul acestor stări negative, ia fiinţă în plan teoretic, gandirea economică fiziocrată.

Gandirea fiziocrată s-a născut ca o reacţie critică faţă de aceste realităţi, opiniile multor economişti schimbîndu-se radical. În aceste condiţii se încearcă demonstrarea necesităţii instaurării libertăţilor economice şi politice în numele a două cerinţe fundamentale: ridicarea eficienţei activităţilor economice şi considerarea agriculturii ca singura ramură economică chemată să creeze şi să sporească bogăţia unei ţări.

Prin urmare, denumirea de fiziocratism provine de la interpretarea fizică (naturală) a legilor şi proceselor economice deoarece, natura, legile naturale sau fizice, cu caracterul lor imuabil şi universal sunt cele care trebuie să stea la baza existenţei şi acţiunii umane.

"Prin legea fizică, scria Franşois Quesnay, se înţelege cursul reglat de întregul eveniment fizic al ordinii naturale, cel mai avantajos genului uman. Prin lege şi morală se înţelege regula întregii acţiuni umane de ordine morală conform cu ordinea fizică, evident cea mai avantajoasă genului uman. Aceste legi formulează ansamblul a ceea ce numim legea naturală.".

Pornind de la această presupoziţie, fiziocraţii au conchis că ştiinţa economică este o ştiinţa naturală, fizică şi că bogăţia se poate identifica cu natura pusă în slujba omului, iar valoarea trebuie să fie natura, în forma ei de manifestare economică adică, pămîntul ca producător de mijloace de subzistenţă.

Dintre susţinătorii acestei doctrine fiziocrate remarcăm pe: Francois Quesnay (1694-1774); Victor Riqueti, marchiz de Mirabeau (1715-1789); Mercier de la Riviere; Dupont de Nemours (1739-1817); Anne Robert Jacques Turgot, baron de l'Aulne (1727-1781).

Prin lucrările lor fiziocraţii au adus în teoria economică o serie de idei novatoare, axate pe evidenţierea principiului "ordinii naturale", şi a noţiunilor de lege economică, produs net şi circuit economic.

Principiul "ordinii naturale" exprimă ideea de bază a gandirii fiziocrate. Fiziocraţii sunt printre primii cercetători ai economiei ce manifestă o concepţie netă asupra Stiinţei sociale şi a legilor ("ordinii") economice. În concepţia fiziocraţilor, societatea evoluează urmînd o serie de "uniformităţi", "legi naturale", "o ordine naturală" dată de divinitate pentru a asigura fericirea oamenilor şi a-i face pe aceştia să le cunoască şi să se conformeze acţiunilor lor^].

"Ordinea naturală" este opusă concepţiei de "ordine socială", aceasta din urmă fiind considerată ca artificială, deoarece este rezultatul voinţei umane, căci, aşa cum afirmase iniţial şi Jean Jacques Rousseau, "ceea ce este natural şi spontan nu are nevoie să fie contractual.". Totuşi, trebuie menţionat că, pentru fiziocraţi ordinea naturală nu presupune "întoarcerea la natură, la sălbăticie "- teză la modă, vehiculată şi în literatura franceză a timpului începînd cu Voltaire şi Diderot. Dimpotrivă, "ordinea naturală înseamnă proprietate, siguranţă, libertate - iată întreaga ordine socială", cum arată Mercier de la Riviere în lucrarea sa, "L'ordre naturel et essentiel des societes politiques", considerată un adevărat cod al doctrinei fiziocrate.

"Ordinea naturală" situează pe prim plan respectul individului faţă de legi, iar proprietatea şi autoritatea statală reprezintă baza evidentă a acesteia.

"Ordinea naturală" este considerată ca "divină şi esenţială", ea este "invariabilă" şi are "universalitate", "o universalitate" înţeleasă în mod realist de fiziocraţi. Turgot, de exemplu afirma: "oricine nu uită că sunt state politice separate unele de altele şi constituite în mod divers, nu se va trata niciodată bine o chestie de economie politică".

În ceea ce priveşte consecinţele practice ale "ordinii naturale", concepţia lor este la fel de însemnată deoarece, aşa cum subliniază Gide şi Rist: "ea dărîmă un întreg edificiu de reglementări vechi în ce priveşte regimul economic".

conducerii economice. Şi cînd fiecare va face la fel, această ordine în loc de a fi tulburată, va fi dimpotrivă mai bine asigurată". Să lăsăm deci, ca totul să se împlinească de la sine: "laissez-faire, laissez passer, le monde va lui meme".

În concepţia fiziocrată "laissez-faire" nu imprimă doctrinei pasivitate şi fatalism. "Pentru indivizi, apreciază fiziocraţii, va fi totul de făcut, trebuie lăsat fiecăruia cîmp de acţiune fără teama că interesele private se vor ciocni între ele, aducînd prejudicii interesului general". Statul, consideră fiziocraţii, este chemat "să suprime piedicile create în mod artificial, să asigure menţinerea proprietăţii şi a libertăţii, să pedepsească pe cei care se vor atinge de dînsele şi mai ales, să arate legile ordinei naturale".

Referitor la legile economice, concepţia fiziocrată consideră ştiinţa economică ca pe o ştiinţă a "ordinii naturale". Ea conţine o serie de legi naturale, irevocabile, care ţin de esenţa oamenilor şi a lucrurilor, a căror existenţă este atît de clară încît spiritul uman nu o poate refuza, deoarece, "ordinea naturală" este fondată pe: proprietate, libertate şi armonia intereselor.

În ceea ce priveşte identificarea noţiunii de produs net, fiziocraţii pornesc de la constatarea că, orice operaţiune productivă implică în mod nemijlocit cheltuieli, deci, consum de bogăţie. Consumul de bogăţie trebuie scăzut, spun fiziocraţii, din bogăţia creată în urma desfăşurării acţiunilor productive şi numai diferenţa, excedentul, poate constitui o creştere reală de bogăţie. Acest excedent este numit de fiziocraţi, produs net.

Pentru fiziocraţi, pămîntul constituie singurul factor productiv, întrucît el este cel care poate să furnizeze produs net, adică să asigure acel randament care să facă posibilă realizarea unor venituri mai mari decît costurile de producţie. Alte sectoare de activitate, precum industria şi comerţul, sunt considerate ca sectoare "sterile" din punctul de vedere al veniturilor, deoarece ele transformă bunurile fără a le multiplica şi în consecinţă, nu realizează produs net.

Fiziocraţii exacerbează şi absolutizează rolul factorului - pămînt în procesul de producţie. Această minune de a crea produs net, afirmă fiziocraţii, nu o regăsim în nici o altă categorie de producţie. Numai pentru că producţia agricolă are această însuşire minunată de a da un produs net, scrie Dupont de Nemours, s-a creat economia şi s-a fondat civilizaţia.

În consecinţă, fiziocraţii consideră şiclasele sociale care nu sunt ocupate în sectorul agricol ca fiind "clase sterile". Termenul de "sterilă" nu înseamnă însă manifestarea unei atitudini de denigrare a industriaşilor, respectiv comercianţilor, ci reflectarea unei credinţe evident eronate deoarece, totuşi fiziocraţii recunosc că "departe de a fi nefolositoare, aceste arte (industria, comerţul, etc.) sunt farmecul şi sprijinul vieţii, servesc la păstrarea şi la bună stare a speciei umane".

Diferenţa dintre industrie şi agricultură are în concepţia fiziocrată şi o serie de influenţe de factură teologică. Astfel producţia agricolă este considerată a fii opera divinităţii, pe cînd bunurile create în sectorul industrial, fiind rezultatul efortului uman, nu sunt rezultatul unui act creator.

Fiziocraţii nu au înţeles nici că producţia agricolă, ca şi cea industrială, se desfăşoară avînd la bază legea preţurilor de piaţă. Ori, atunci cînd preţul de piaţă scădea, produsul net dispărea, iar, în asemenea condiţii, din teoria fiziocrată nu se mai înţelegea nimic. De altfel, ei introduc aşa-numitul "preţ bun", preţ ce conţine o "plus valută" asupra cheltuielilor de producţie, ca un efect normal al ordinii naturale. În condiţiile în care preţul scade sub nivelul preţului de producţie, ordinea naturală se rupe, afirmă fiziocraţii, iar "produsul net" dispare. Tocmai dintr-o asemenea perspectivă, Franşois Quesnay arăta că: "Abundenţa şi ieftinătatea nu-i bogăţie.

Lipsa şi scumpetea este sărăcie. Abundenţa şi scumpetea este îmbelşugare", idei interesante, dar în mare măsură eronate. Totuşi, trebuie să remarcăm deopotrivă, că importanţa deosebită acordată de către fiziocraţi agriculturii a reprezentat un pas important, ce a impulsionat ulterior societatea în promovarea protecţionismului. Prin aceasta "fiziocraţii liber-schimbişti au fost înşelaţi de însuşi succesul ideilor lor"

Referitor la circuitul economic, fiziocraţii vor fi primii cercetători ai "distribuirii şi circulaţiei bogăţiilor". Ei au încercat să arate că, bogăţiile circulă de la sine, între clasele sociale, că circulaţia bogăţiilor dă viaţă sistemului economic.

"Tabloul economic" al lui Franşois Quesnay a trezit în mod deosebit admiraţia contemporanilor săi, dar şi a posterităţii (vezi p.46).

"Tabloul economic" (1758) a lui Franşois Quesnay reprezintă prima încercare făcută în teoria economică pentru a da o reprezentare cantitativă a mecanismelor vieţii economice. Acest tablou se bazează pe o viziune de interdependenţă, de circuit. Pentru ca sistemul economic să funcţioneze, trebuie ca vînzarea produselor să permită reconsiderarea capitalurilor. Prin urmare, este necesar deci, ca veniturile obţinute din producţie să fie cheltuite în mod normal. "Preţul bun" al produselor agricole este cel care poate asigura circulaţia permanentă a capitalului şi reconstituirea "avansurilor", denumite ulterior "capitaluri avansate".

Prin aşa-numitele "avansuri", fiziocraţii înţeleg, sumele de bani utilizate în fiecare perioadă de clasa producătoare pentru a-şi procura mijloacele necesare obţinerii produsului net, aceste sume urmînd a fi recuperate la sfîrşitul fiecărui proces de producţie, la încheierea fiecărei perioade.

În cadrul "Tabloului economic" Quesnay porneşte de la o serie de premise. El presupune existenţa unui mare stat feudal, pe al cărui teritoriu se crează, în condiţiile unei agriculturi avansate, un produs anual. Acest produs anual se sprijină pe invariabilitatea preţurilor, în condiţiile liberei concurenţe şi a garantării dreptului de proprietate asupra bogăţiei.

Circulaţia bunurilor şi repartiţia veniturilor se va realiza între cele trei clase sociale, denumite şi împărţite de Quesnay astfel: clasa producătoare (a agricultorilor); clasa proprietarilor şi clasa sterilă.

Clasa producătoare, formată din agricultori, este clasa care face să renască bogăţiile anuale ale naţiunii. Ea este aceea care avansează cheltuielile muncilor agricole şi plăteşte anual venituri propritarilor funciari. De această clasă sunt socotite a ţine toate lucrările pămîntului şi cheltuielile cu aceste lucrări, pînă la vînzarea produselor la prima mînă, pe baza acestuia din urmă putîndu-se cunoaşte valoarea producţiei anuale a bogăţiilor naţiunii. Denumirea de "bogăţie" nu este acordată decît produselor brute ale naţiunii.

Clasa proprietarilor cuprinde pe suveran, biserică, posesorii de pămînt. Această clasă se întreţine cu produsul net al culturii agricole, care le este plătit anual de clasa producătoare, dar, după ce aceasta din urmă a prelevat asupra producţiei pe care o face să renască anual fondurile necesare pentru rambursarea avansurilor anuale şi fondurile necesare pentru întreţinerea bunurilor aflate în exploatare.

Clasa sterilă este formată din toţi acei cetăţeni care sunt ocupaţi cu alte servicii şi lucrări decît cele din agricultură şi, ale căror cheltuieli sunt plătite de clasa producătoare şi clasa proprietarilor. Unitatea de bază a economiei o constituie "ferma capitalistă", care-şi desfăşoară activitatea în condiţiile unei depline libertăţi de acţiune, în scopul creării produsului net. 

Quesnay întreprinde apoi o analiză a capitalului, examinînd părţile materiale componente ale acestuia. El are în vedere împărţirea "avansurilor pentru producţie" în "avansuri iniţiale" (capital fix) şi "avansuri anuale" (capital circulant), primele avansuri transmiţîndu-şi treptat valoarea asupra noii producţii, ultimele^avansuri, dintr-o dată.

În realizarea"Tabloului ", Francois Quesnay face totuşi abstracţie de oscilaţia preţurilor mărfurilor, de comerţul exterior, de actele de vînzare-cumpărare desfăşurate între membrii aceleiaşi clase sociale. Calculul matematic de constituire şi reconstituire a valorilor de intrare conţine cîteva erori şi inexactităţi, dar asupra cărora nu insistăm. Sunt mult mai relevante ideile şi direcţiile în care Francois Quesnay şi-a desfăşurat analiza.

Tabloul economic cuprinde cele trei clase sociale şi bogăţiile lor anuale şi descrie comerţul ce se efectuează între ele, după cum urmează:

Reamintim că Francois Quesnay face abstracţie de circulaţia mărfurilor şi banilor între membrii aceleiaşi clase sociale. El apreciază că, din totalul de 7 miliarde livre,ce reprezintă produsul total al naţiunii, 2 miliarde livre sunt reţinute pentru nevoile clasei productive şi doar 5 miliarde livre intră în circulaţia dintre cele trei clase sociale (3 miliarde livre produse agricole şi 2 miliarde livre produse industriale).

Prin urmare se defaşoară trei circulaţii de mărfuri: două circulaţii "imperfecte", doar între două din cele trei clase sociale şi o circulaţie "perfectă", ce le include pe toate cele trei clase sociale.

Potrivit schemei evidenţiate anterior, prima circulaţie, cu caracter imperfect, are loc între clasa productivă şi clasa proprietarilor. Ea prezintă două momente.

Într-un prim moment este plătită renta funciară de către arendaşi şi agricultori proprietarilor de pămînt sub forma rentei în valoare de 2 miliarde livre (sub formă bănească). În următorul moment, clasa proprietarilor plăteşte cu o parte din banii primiţi, respectiv jumătate din sumă, produsele agricole de care are nevoie pentru consumul lor individual, în valoare de 1 miliard livre.

A doua circulaţie, cu caracter perfect, ce se desfăşoară între toate cele trei clase ale societăţii, prezintă şi ea tot două momente:

1. La momentul unu, cu restul de bani primiţi sub forma rentei funciare, respectiv 1 miliard livre, clasa proprietarilor cumpără mărfuri manufacturate de la clasa sterilă.
2. Într-un al doilea moment, cu banii obţinuţi de la clasa proprietarilor, clasa sterilă cumpără de la clasa productivă mijloacele de subzistenţă în valoare de 1 miliard livre.

Cea de a treia circulaţie, cu caracter imperfect, se realizează doar între clasa productivă şi clasa sterilă în două momente, după cum urmează:

1. Într-un prim moment, clasa productivă cumpără de la clasa sterilă mărfuri manufacturate necesare agriculturii în valoare de 1 miliard livre. Această sumă rezultă din banii obţinuţi anterior de clasa productivă de la clasa sterilă ce cumpărase mijloace de subzistenţă în valoare de 1 miliard livre.
2. În al doilea moment, cu banii obţinuţi de la clasa productivă, clasa sterilă cumpără şi ea de la clasa productivă materiile prime necesare, în sumă totală de 1 miliard livre.

În final se observă că are loc restabilirea situaţiei iniţiale (de la începutul anului) în condiţiile în care a avut loc rambursarea valorilor şi restabilirea formei naturale a elementelor cu care s-a început procesul productiv. Prin urmare, procesul de producţie poate începe anul următor pe aceeaşi scară ca în anul anterior, realizîndu-se astfel analiza economică a ceea ce mai tîrziu Karl Marx va evidenţia sub forma procesului reproducţiei simple.

Chiar dacă există o serie de inexactităţi, esenţial rămîne însă, surprinderea aspectelor fundamentale ale reproducţiei capitalului şi descrierea la nivel macroeconomic a repartiţiei veniturilor între cele trei clase sociale, banii jucînd doar rolul de instrument de schimb.

Este pus accentul pe latura productivă, (chiar şi numai la nivelul sectorului agricol), iar circulaţia mărfurilor şi banilor este privită doar ca o latură a procesului reproducţiei şi nu ca o sursă exclusivă a bogăţiei, aşa cum considerau în mod eronat mercantiliştii. "Tabloul" dezvăluie o serie de circulaţii mai complexe: schimbul dintre capital şi venit; raportul dintre consumul reproductiv şi cel final; circulaţia dintre cele două mari sectoare ale activitătii economice: producţia de materii prime şi industria prelucrătoare.

Cu toate limitele sale "Tabloul economic" a lui Franşois Quesnay a fost apreciat de o serie de economi;ti. În acest sens, Denise Flouzat comenta opera lui Quesnay în termenii următorii: "În tabloul său
economic, Quesnay, efectuează prima cercetare cu caracter ştiinţific a economiei. El a fost primul care a descris ceea ce noi astăzi numim venit naţional dar raportat doar la venitul agricol, considerat ca fiind singurul venit important".

Joseph Schumpeter arăta că: "Quesnay a introdus capitalul în teoria economică ca bogăţie acumulată înainte de începerea producţiei", iar P.A. Samuelson afirma: "Quesnay a prezentat pentru prima oară fluxul circular al vieţii economice, a ceea ce numim azi, venit naţional (...). Tabloul a fost perfecţionat abia în zilele noastre, sub forma sistemului fluxului monetar input-output".

În principiu, în toate dezvoltările lor, fiziocraţii, ca şi predecesorii lor mercantiliştii, s-au axat pe studiul ofertei, neglijînd cererea. În ceea ce priveşte nivelul analizei economice efectuate, fiziocraţii, spre deosebire de mercantilişti, vor pune accentul pe latura microeconomică, surprinzînd, la nivelul "fermei capitaliste", reprezentată de lotul individual de pămînt şi cultivatorul său, modul în care acesta din urmă intră în concurenţă, pe piaţă.

Sunt scoase în evidenţă în acest mod, două principii esenţiale pentru fiziocraţi: sporirea în cel mai mare grad a plăcerii prin cele mai mici cheltuieli posibile de către toţi agenţii economici şi satisfacerea maximă a nevoilor de consum a tuturor membrilor societăţii, în condiţiile funcţionării concurenţei perfecte şi a posibilităţii fiecărui individ de a-şi realiza interesul personal. Din complementaritatea intereselor individuale poate rezulta armonia generală a intereselor dintre clasele sociale conform