Realizarea dreptului

Conceptul realizarii dreptului

Prin activitatea lor de zi cu zi, ca membri ai unei organizatii sociale ori organe de stat sau simpli cetateni, oamenii îsi exercita drepturile si îsi îndeplinesc obligatiile. Aceasta activitate reprezinta ceea ce se numeste realizarea dreptului. Ea se desfasoara pe doua cai: în primul rând, prin respectarea si executarea normelor juridice de catre cetateni si diferitele organizatii si institutii; în al doilea rând, prin aplicarea normelor juridice de catre organele de stat competente.

Realizarea dreptului se sprijina, desigur, si pe mijloace nonjuridice (economice, politice, culturale), în masura sa creeze conditii stimulatorii pentru cunoasterea si respectarea normelor juridice. Cele mai multe norme de drept îsi împlinesc finalitatea prin conduita dezirabila a oamenilor, conduita conforma normelor de drept. Fie ca este vorba de respectarea riguroasa a obligatiilor contractuale, de respectarea normelor circulatiei pe drumurile publice, de evitarea comiterii unor infractiuni etc., toate acestea sunt forme de realizare a dreptului.

Sunt însa cazuri când normele de drept sunt nesocotite atât de cetateni, cât si de diferite asociatii private ori chiar de functionari ai statului. Fenomenul infractionalitatii cunoaste o recrudescenta si, mai mult, capata si la noi un caracter mafiot. Din aceste motive, respectarea normelor de drept este si trebuie sustinuta prin activitatea de organizare de catre puterea publica a executarii lor.

O data cu datoria de a se conforma ele însele ordinii juridice a statului de drept, organele statului au obligatia de a asigura executarea actelor normative de catre toti subiectii de drept. Activitatea practica prin care organele de stat materializeaza prevederile normelor juridice, actionând ca titulari directi ai unor atributii speciale ale puterii publice, se numeste aplicarea dreptului.

Formele realizarii dreptului

Realizarea dreptului prin activitatea de respectare si executare a legilor

Libertatea este o valoare la care aspira, prin însasi esenta sa de fiinta sociala, orice om. Dar manifestatea cu adevarat libera nu e posibila decât atunci când fiecare îsi fixeaza constient anumite limite exercitiului libertatii sale, astfel încât libertatea lui sa se manifeste ca un demers constructiv, care sa faca posibila libertatea celorlalti si, în ultima instanta, libertatea sociala.

Privita ca un proces constient, autolimitarea spontaneitatii stihinice si a instinctualitatii ori egoismului dizolvant reprezinta un efort, nu o data dificil, dar cu atât mai necesar, de valorizare, de asimilare a valorilor si de confirmare libera la exigentele normative pe care le implica inerent orice valoare sociala. Iar dreptul, expresie - consfintita normativ prin vointa publica - a valorilor sociale, se impune si trebuie sa se impuna indivizilor ca o suma de imperative, ca norme de urmat.

Rezulta ca sentimentul de respect fata de lege, prin care individul rezoneaza cu normativitatea sociala, totodata cu aceea juridica, ce, în ordinea ei, da curs celei dintâi, constituie calea cea mai sigura, mai vie si mai directa a realizarii dreptului. Dimensiunea afectiva a respectului fata de lege se continua firesc în aceea practica a respectarii legii si, când este cazul, a executarii ei.

Realizarea dreptului prin activitatea de respectare si executare a legilor îmbraca cu necesitate acele forme derivând din tipul normelor juridice care se cer respectare, tip el însusi circumscris dupa criteriul, analizat supra, al conduitei prescrise subiectelor. În conformitate cu acest criteriu, distingem norme onerative, prohibitive si permisive.

O prima astfel de forma de realizare a dreptului consta în respectarea normelor prohibitive (de drept penal, administrativ, financiar etc.). Abtinerea de la savârsirea faptelor interzise reprezinta modul însusi de realizare a dispozitiei interdictive a normei. Pentru aceasta, nu sunt necesare operatiuni juridice, întocmirea de acte juridice si nici producerea neaparata a unor raporturi juridice. Asa cum am desprins într-un alt context, doar încalcarea normelor prohibitive si, în consecinta, aplicarea sanctiunii juridice provoaca raporturi de drept.

Eficacitatea sanctiunii, privita ca factor de modelare a conduitei umane, rezida, cum s-a apreciat, în trei elemente: gradul de probabilitate a aplicarii unei sanctiuni, nivelul de rationalitate al subiectului de drept în cauza si însemnatatea - relativa si înselatoare - a avantajelor scontate prin încalcarea normei de drept.

A doua forma de realizare a dreptului prin respectarea si executarea legilor opereaza în cazul normelor permisive si onerative; atât cetatenii, cât unele subiecte colective de drept se afla în situatia de a desfasura actiuni care sa conduca la crearea unor raporturi juridice conforme legii, fara însa ca pentru aceasta sa fie necesara încheierea unui act scris într-o forma oficiala sau participarea vreunui organ de stat. (Avem în vedere, de pilda, faptul obisnuit al cumpararii unor produse, al împrumutului, între persoane apropiate, de bani sau obiecte uzuale, al schimbului în natura între persoane s.a.)

În concluzie, realizarea dreptului prin respectarea si executarea legilor comporta, dupa cum s-a remarcat, urmatoarele trasaturi:

• respectarea si executarea legilor asigura, prin conformarea la dispozitiile normative (fie ele imperative sau permisive), împlinirea cerintelor si a valorilor sociale reflectate în sistemul dreptului; aceasta forma reprezinta o componenta esentiala a climatului de ordine sociala si legalitate;

• conformarea la lege este rezultatul direct si sintetic al convergentei modelatoare a unei diversitati de factori, precum continutul axiologic al dreptului si acceptarea generala a legii ca fiind socialmente necesara, nivelul evoluat al vietii materiale si spirituale a oamenilor, caracterul sistematic al instructiei si educatiei s.a.;

• comparativ cu aplicarea dreptului, care revine organelor de stat, respectarea si executarea legilor sunt mult mai bogate în volum si intensitate, întrucât antreneaza o trama nelimitata de situatii juridice, implicând, pe lânga diferitele organizatii sociale, categoria cea mai larga de subiecti: cetatenii;

• sub aspectul tehnicii juridice, respectarea si executarea dreptului presupun activitati relativ mai simple, care îsi pot întemeia semnificatia în sine, ca stare de fapt, si nu într-un act scris, în respectarea unor conditii speciale privind forma sau fondul;

• respectarea si aducerea la îndeplinire (executarea) normelor juridice permite valorificarea drepturilor subiective, simultan cu asumarea obligatiilor ce incumba acestora.

Realizarea dreptului prin aplicarea normelor juridice de catre organele statului

Diversitatea regulilor juridice, ca însasi expresie normativa, în ultima instanta, a diversitatii fenomenelor sociale, face ca aceste reguli sa nu se poata realiza doar prin respectarea si realizarea legilor de catre cetateni si subiectele colective nestatale; împlinirea scopului social al dreptului reclama totodata o complexa activitate de organizare si asigurare a executarii normelor de drept de catre factorii puterii publice: organele de stat.

Aplicarea dreptului reprezinta o forma specifica a realizarii sale, constând în elaborarea de catre organul de stat competent a unui act juridic, într-o forma specifica si dupa o procedura stabilita: actul de aplicare al dreptului.

În timp ce forma, anterior analizata, de realizare a dreptului prin respectarea si executarea normelor juridice se poate desfasura si în fapt, în afara producerii unor raporturi juridice, aplicarea dreptului se leaga direct de crearea si desfasurarea unor raporturi juridice, anume acelea la care unsubiect este întotdeauna un organ de stat, caruia legea îi prezerva prerogative determinate. (De pilda, aplicarea dreptului se poate manifesta printr-un act de impunere eliberat de organul fiscal asupra unui subiect impozabil, printr-o decizie administrativa de numire într-un post vacant etc.)

În cadrul raporturilor juridice din aceasta categorie, doar se constata sau se recunosc drepturile si obligatiile care îsi afla temeiul real în normele juridice însesi.

Aplicarea dreptului revine, cu o pondere diferentiata, atât puterii legislative, cât si celei executive si, de asemenea, instantelor judecatoresti. Parlamentul, desi are prioritar atributii legislative, emite totusi si acte de aplicare a dreptului (de pilda, atunci când aproba lista Guvernului). Între actele Guvernului, ponderea revine celor de aplicare a dreptului(prin dispozitiile transmise verigilor executive subordonate, pentru îndeplinirea unor sarcini determinate), desi el poate adopta si acte cu caracter normativ (vezi supra). Instantele judecatoresti nu pot elabora decât acte de aplicare a dreptului: hotarârile judecatoresti.

Caracteristicile actelor de aplicare a dreptului

Aplicarea dreptului se manifesta prin acte care produc efecte juridice. ~ntemeindu-se în actele normative si urmarind respectarea lor, actele de aplicare reflecta în fond aceeasi vointa de stat. ~nsa, în timp ce în cazul actelor normative vointa de stat este formulata ipotetic în raport cu unele situatii posibile, în actele de aplicare ea este concretizata prin raportarea prevederilor generale la anumite subiecte, obiecte, drepturi si obligatii determinate. Daca normele juridice se refera la situatii generale, ipotetice si vizeaza categorii nedeterminate de persoane, actele de aplicare au un caracter concret.

De aici decurg o seama de alte deosebiri, care evidentiaza specificul actelor de aplicare:

a) Actul de aplicare a dreptului are valoarea unui fapt juridic, provocând nasterea, modificarea ori stingerea unui raport juridic;

b) Efectul în timp al celor doua categorii de acte este un alt aspect al deosebirilor dintre ele. Începutul efectului în timp al actelor normative este marcat de aducerea normelor la cunostinta generala. Efectul lor înceteaza prin abrogare, ca urmare a aparitiei unui alt act normativ având ca obiect aceleasi probleme sau prin ajungerea la termen.

Or, actele juridice, urmarind sa stabileasca raporturi juridice concrete, sunt emise pentru cazuri determinate: fie pentru un anumit litigiu, fie pentru o infractiune anume sau un contract dat.

De aceea, efectul lor în timp tine de interesul solutionarii optime a situatiilor concrete. Efectul în timp al actelor de aplicare a dreptului este în functie de natura acestora (penale, civile, administrative), de urgenta masurilor, de prevenirea pericolului de obstaculare a controlului asupra hotarârilor luate etc.;

c) Actele de aplicare se deosebesc de actele normative si în ce priveste conditiile lor formale de valabilitate. De pilda, daca valabilitatea unei legi depinde de adoptarea ei de catre cele doua Camere ale Parlamentului si de promulgarea ei de catre Presedintele Republicii, urmata de publicarea ei în Monitorul Oficial, în schimb, un proces verbal de constatare a unei contraventii se încheie de catre organele anumite prevazute de lege, cuprinzând date care individualizeaza actul în cauza.

Hotarârile date în cauzele litigioase de catre organele justitiei reclama conditii deosebite de forma. Astfel, potrivit Codului de procedura penala, este absolut necesar ca dispozitivul fiecarei hotarâri sa se pronunte, sub sanctiunea nulitatii, în sedinta publica. De asemenea, orice hotarâre trebuie sa cuprinda denumirea instantei de la care emana, numele si prenumele acuzatului sau inculpatului, enuntarea faptelor ce constituie obiectul învinuirii si în legatura cu care s-a pronuntat instanta, concluziile partilor s.a.;

d) În comparatie cu actele normative, actele de aplicare dispun de un alt sistem de verificare alegalitatii. În cadrul raporturilor juridice concrete, asigurarea legalitatii este direct legata de interesele participantilor. Persoanele fizice si persoanele juridice îsi pot apara drepturile legale. Greselile care s-au produs, eventual, în aplicarea dreptului pot fi înlaturate prin folosirea cailor de atac.

Fazele aplicarii dreptului

Nu exista o procedura unica de aplicare a dreptului. Ceea ce se explica atât prin diversitatea normelor juridice susceptibile de a fi încalcate, cât si prin mijloacele foarte diferite prin care statul intervine în respectarea legalitatii. Procedura de aplicare a dreptului depinde de felul normei încalcate (penale, civile, administrative etc.), de organul chemat sa restabileasca legea (instanta de judecata, organul administrativ, financiar etc.), de competenta si mijloacele pe care acesta le foloseste potrivit legii.

Distingem urmatoarele faze de aplicare a dreptului:

a. Stabilirea starii de fapt presupune descifrarea situatiei concrete, a faptelor si a
împrejurarilor în care acestea s-au produs. În acest sens sunt relevante probele care rezulta din documente, din relatarile martorilor, urmele materiale, expertizele etc. De exemplu, organul de  cercetare penala stabileste daca faptele presupuse a fi fost savârsite de învinuit exista sau nu, circumstantele comiterii lor. În ce priveste instanta, în faza cercetarii judecatoresti ea dispune administrarea probelor, constata intentia inculpatului în momentul comiterii faptei s.a.

În cercetarea faptelor, organul de stat competent nu trebuie sa retina numai acele aspecte ale realitatii care se încadreaza în norma juridica, neglijându-le pe celelalte. Adevarul "judiciar" nu trebuie sa fie o reductie procustiana a imaginii reale a starii de fapt;

b. Stabilirea starii de drept sau a elementelor juridice rezida în identificarea acelei norme
juridice ale carei elemente se aplica tocmai starii de fapt.

Aceasta operatiune reclama selectionarea normelor juridice "pe caz" , ceea ce se asigura prin cunostinte de specialitate juridica (deoarece se analizeaza nu numai legislatia în materie, ci si autenticitatea textelor legale, valabilitatea si aplicabilitatea lor în timp si spatiu si asupra subiectelor în cauza. Un rol împortant revine, în aceasta faza, interpretarii normei juridice;

c. Elaborarea actului de aplicare consta în emiterea deciziei juridice. Aceasta va
determina stabilirea, modificarea sau stingerea unor raporturi juridice concrete;

Am constatat în alta ordine ca actele de aplicare se deosebesc în functie de organul de la care provin, de procedura folosita în solutionarea cauzei, de obiectul lor etc. Astfel, instantele judecatoresti emit hotarâri judecatoresti (sentinte - la instanta de fond; decizii - la instanta de recurs). Organele administrative de sanctionare contraventionala întocmesc procese verbale de constatare si sanctionare. Organele de executie silita aplica sechestrul asupra bunurilor debitorului etc.

Rezumat

Ratiunea de a fi a normelor de drept sta în respectarea si executarea lor de catre cetateni, organizatii sociale, institutii, precum si în aplicarea lor de catre autoritatile publice competente. Ambele modalitati reprezinta caile realizarii dreptului.

Realizarea dreptului prin respectarea si executarea legilor îmbraca cu necesitate acele forme care deriva din tipul normelor juridice care se cer respectate. Desi mai bogate în volum si intensitate decât aplicarea legilor, respectarea si executarea lor presupun activitati relativ mai simple, în afara unor conditii speciale privind forma sau fondul. Respectarea si aducerea la îndeplinire a normelor juridice permite valorificarea drepturilor subiective, concomitent cu asumarea obligatiilor ce incumba acestora.

Aplicarea dreptului consta în elaborarea de catre autoritatea publica competenta a unui act juridic, într-o forma specifica si dupa o procedura stabilita: actul de aplicare a dreptului. În cadrul raporturilor juridice ivite prin aceasta forma de realizare a dreptului se constata si se recunosc drepturile si obligatiile ce îsi afla temeiul în normele juridice. Aplicarea dreptului revine autoritatilor publice apartinând oricareia dintre cele trei puteri ale statului, în functie de situatie si de competente.

Actele de aplicare a dreptului comporta o seama de caracteristici: ele au valoarea unui fapt juridic, provocând nasterea, modificarea sau stingerea unui raport juridic; spre deosebire de actele juridice normative, cele de aplicare sunt emise pentru cazuri determinate si, de aceea, efectul lor în timp tine de interesul solutionarii oportune a situatiilor date; totodata, actele de aplicare se deosebesc de acelea normative si în ce priveste conditiile lor formale de valabilitate; fata de actele normative, actele de aplicare a dreptului dispun de un alt sistem de verificare a legalitatii. Persoanele fizice si juridice îsi pot apara drepturile legale folosind caile de atac.

Desi nu exista o procedura unica de aplicare a dreptului, se pot retine urmatoarele faze de aplicare a dreptului:

• stabilirea starii de fapt;
• stabilirea starii de drept;
• elaborarea actului de aplicare.

Întrebari pentru autoevaluare si control

• Care este ratiunea de a fi a normelor juridice?
• În ce consta realizarea dreptului si care sunt modalitatile sale?
• Identificati trasaturile realizarii dreptului prin respectarea si executarea legilor.
• Analizati deosebirile dintre actele juridice normative si acelea de aplicare a dreptului.
• Stabiliti continutul fiecareia dintre fazele aplicarii dreptului.