Întreprinderea de stat şi întreprinderea municipală

Întreprinderea de stat

„Activitatea de întreprinzător a statului” este o novaţie şi reprezintă un fenomen social-economic complex. А. Businin menţionează că „activitatea de întreprinzător a statului” este acea formă a activităţii de întreprinzător care se desfăşoară prin intermediul întreprinderilor constituite de:

organele de stat, care conform legislaţiei sunt împuternicite să gestioneze proprietatea statului (întreprinderea de stat);
organele autoadministrării locale (întreprinderea municipală).

Majoritatea autorilor atribuie noţiunea „ activitatea de întreprinzător a statului” la activitatea întreprinderilor de stat şi a celor municipale.

Totodată, în doctrină, aceste instituţii (întreprinderea de stat şi municipală) sunt analizate unilateral şi cu un grad mărit de precauţie, când se vorbeşte despre caracteristica generală a persoanelor juridice.

Întreprinder ea de stat (al cărei capital social aparţine în întregime statului) este agentul economic independent care, pe baza proprietăţii de stat transmise ei în gestiune, desfăşoară activitate de întreprinzător. Întreprinderea de stat se deosebeşte de alte persoane juridice cu scop lucrativ prin faptul că ea nu dispune de dreptul de proprietate asupra patrimoniului, el fiind transmis în gestiunea economică.

Referitor la întreprinderea de stat şi municipală, în doctrina rusă se menţionează că, din punct de vedere al circuitului economic, aceste instituţii nu sunt perfecte, deoarece participanţii acestui circuit trebuie să fie proprietari care de sine stătător dispun de bunurile lor. În cazul întreprinderilor de stat şi municipale, însă, la circuitul economic participă subiecţi care nu au toate împuternicirile unui proprietar privind dispunerea de aceste bunuri, iar împuternicirile proprietarului acestor bunuri sunt limitate de legislaţie.

Renumitul civilist rus, profesorul Е.А. Суханîâ, care este de aceeaşi opinie, menţionează încă un aspect important: recunoaşterea întreprinderii ca persoană juridică nu este o caracteristică a ţărilor cu o economie dezvoltată. Întreprinderile, în general, precum şi cele de stat, în particular sunt considerate complexe patrimoniale, adică obiecte şi nu subiecte ale dreptului civil.

Având patrimoniul său propriu, distinct de cel de stat, întreprinderea de stat poartă răspundere pentru obligaţiile sale în limita acestui patrimoniu, iar statul nu are nici o răspundere pentru obligaţiile întreprinderii. De asemenea, întreprinderea nu poartă răspundere pentru obligaţiile statului.

Din momentul înregistrării de stat, întreprinderea capătă drepturi de persoană juridică. În denumirea sa trebuie să se includă sintagma în limba de stat „Întreprindere de stat” sau abrevierea „Î.S.”, principalul gen de activitate şi cuvintele „Republica Moldova”.

Ca orice altă persoană juridică, întreprinderea de stat are dreptul să deschidă filiale şi reprezentanţe. Cu acordul fondatorului şi a organului care exercită controlul asupra respectării legislaţiei antimonopol, întreprinderea are dreptul să intre în componenţa asociaţiilor, concernelor, consorţiilor şi altor asociaţii de stat ale întreprinderilor, în baza contractelor încheiate cu alţi agenţi economici.

Fondatori ai întreprinderii de stat pot fi Guvernul, autorităţile administraţiei publice centrale de specialitate, alte autorităţi administrative, pe care Guvernul, în calitate de proprietar al patrimoniului de stat, le-a investit cu atribuţii de fondator al întreprinderii.

Actele constitutive ale întreprinderii de stat sunt decizia fondatorului privind înfiinţarea întreprinderii de stat şi statutul acesteia, aprobat de fondator. Statutul-model al întreprinderii de stat este aprobat de către Guvern.

Statutul trebuie să conţină următoarele date:

Firma, inclusiv abreviată, şi sediul întreprinderii;
Data şi numărul deciziei fondatorului privind înfiinţarea întreprinderii, sediul fondatorului;
Genurile de activitate;
Durata întreprinderii (dacă durata nu este indicată, se consideră că întreprinderea a fost constituită pe o durată nelimitată);
Componenţa bunurilor transmise în gestiune întreprinderii şi mărimea capitalului social;
Planul şi mărimea terenului ocupat de întreprindere;
Răspunderea întreprinderii pentru obligaţiile sale;
Organele de gestiune şi control, competenţa lor, modul de constituire şi de desfăşurare a activităţii;
Modul de repartizare şi utilizare a beneficiului, precum şi de acoperire a pierderilor;
Modul de reorganizare şi lichidare a întreprinderii.

Statutul poate prevedea şi alte clauze ce nu contravin legislaţiei în vigoare.

Patrimoniul întreprinderii de stat este format din bunurile transmise întreprinderii în gestiune de către fondator (terenul, fondurile fixe şi circulante, alte valori, al căror cost este indicat în bilanţul autonom al întreprinderii). Întreprinderea este obligată să păstreze, să utilizeze raţional şi să sporească bunurile de care dispune şi să le asigure. Ea nu poate fără autorizaţia fondatorului să dea în arendă sau în gaj proprietatea transmisă ei în gestiune operativă. De asemenea, întreprinderea nu poate participa cu bunurile sale la activitatea structurilor nestatale, precum şi să investească mijloace în alte state.

Mărimea capitalului social şi procedura modificării lui se stabilesc în statutul întreprinderii. Capitalul social se formează din:

Depunerile materiale ale fondatorului;
Investiţiile capitale din contul subvenţiilor şi beneficiului;
Bunurile transmise în mod gratuit;
Alte surse neinterzise de lege.

Statutul poate prevedea constituirea unui fond de rezervă.

Fondatorul are următoare atribuţii:

aprobă statutul întreprinderii, modificările şi completările acestuia;
stabileşte indicii economici ai întreprinderii;
promovează o politică tehnică unică în cadrul ramurii;
desemnează membrii consiliului de administraţie şi managerul şi îi eliberează din funcţie;
transmite bunurile şi atribuţiile sale în ceea ce priveşte desfăşurarea activităţii de întreprinzător managerului, în baza contractului (acordului).

Organele de conducere ale întreprinderii de stat

Fondatorul îşi exercită drepturile de gestionar al întreprinderii prin intermediul managerului – şeful de întreprindere, numit prin concurs sau al consiliului de administraţie. Statutul întreprinderii poate prevedea constituirea consiliului de administraţie, care este organul colegial de administrare a întreprinderii, reprezintă interesele statului şi îşi exercită activitatea în conformitate cu Legea cu privire la întreprinderea de stat nr. 146/1994 şi Regulamentul consiliului de administraţie al întreprinderii de stat, aprobat de Guvern. Din interpretarea acestei norme legale rezultă că organul de conducere poate fi unipersonal sau colegial.

Managerul întreprinderii de stat este numit prin contract (acord) de către fondator. Contractul respectiv reglementează:

relaţiile dintre fondator şi manager,
stabileşte drepturile şi obligaţiile părţilor,
restricţiile la drepturile de folosinţă şi dispunere de patrimoniul întreprinderii,
prevede modul şi condiţiile de remunerare a managerului,
răspunderea materială a părţilor,
condiţiile de reziliere a contractului.

Din momentul numirii managerului, fondatorul nu mai are dreptul să intervină în activitatea întreprinderii, cu excepţia cazurilor prevăzute de legislaţie sau contract.

Managerul are următoarele atribuţii:

conduce activitatea întreprinderii şi asigură funcţionarea ei eficientă;
acţionează fără procură în numele întreprinderii;
reprezintă interesele întreprinderii în relaţiile cu persoanele fizice şi juridice, precum şi cu organele de justiţie, având dreptul să transmită aceste împuterniciri şi altor lucrători ai întreprinderii;
asigură executarea deciziilor fondatorului şi consiliului de administraţie;
încheie contracte, eliberează procuri, deschide conturi în bănci;
prezintă fondatorului (consiliului de administraţie) propuneri privind schimbarea componenţei, reconstrucţia, lărgirea, reutilizarea tehnică a bunurilor transmise în gestiunea operativă a întreprinderii;
asigură folosirea eficientă şi reproducerea bunurilor primite în gestiune operativă;
poartă răspundere materială pentru neexecutarea sau executarea necalitativă a obligaţiilor stabilite în contract.

Consiliul de administraţie este compus din: managerul întreprinderii, reprezentanţi ai fondatorului şi ai colectivului de muncă. De asemenea, pot fi incluşi şi reprezentanţii ministerelor, departamentelor, altor organizaţii, specialişti în domeniul de activitate a întreprinderii, în economie şi drept. Preşedintele consiliului de administraţie şi membrii lui, cu excepţia reprezentanţilor colectivului de muncă, sunt confirmaţi de către fondator.

Consiliul de administraţie are următoarele atribuţii:

aprobă programul de perspectivă al dezvoltării şi planurile anuale ale întreprinderii;
ia măsuri ce vor asigura integritatea şi folosirea eficientă a bunurilor întreprinderii;
soluţionează, de comun acord cu fondatorul, problemele referitoare la intrarea întreprinderii în asociaţii şi alte uniuni şi ieşirea din ele;
aprobă devizul anual de venituri şi cheltuieli, darea de seamă contabilă şi contul veniturilor şi pierderilor;
prezintă fondatorului raportul anual cu privire la activitatea economico-financiară a întreprinderii sau, după caz, rezultatele auditului independent al activităţii economico-financiare;
adoptă decizii cu privire la obţinerea, acordarea şi folosirea creditelor în mărimea stabilită de fondator;
prezintă fondatorului propuneri privind modificarea şi completarea statutului întreprinderii, reorganizarea şi lichidarea întreprinderii.

Statutul întreprinderii poate prevedea şi alte atribuţii ale consiliului de administraţie care nu contravin legislaţiei. Consiliul nu are dreptul să intervină în activitatea desfăşurată de manager conform contractului.

Membrul consiliului se rev ocă de către organul care l-a confirmat sau ales, dacă:

încalcă legislaţia
a expirat termenul împuternicirilor;
în caz de lichidare a întreprinderii;
în alte cazuri prevăzute de legislaţie.

Răspunderea membrilor consiliului de administraţie este solidară faţă de întreprindere pentru prejudiciile rezultate din îndeplinirea hotărârilor adoptate de ei cu abateri de la legislaţie, statutul întreprinderii şi Regulamentului consiliului de administraţie. Membrul consiliului care a votat împotriva unei astfel de hotărâri este scutit de „repararea” prejudiciilor, dacă în procesul-verbal al şedinţei a fost fixat protestul lui. De asemenea, este absolvit de răspundere membrul consiliului de administraţie care nu a participat la şedinţă, dacă în decursul a 7 zile după ce a aflat sau trebuia să afle despre o asemenea hotărâre, a înmânat preşedintelui consiliului de administraţie un protest în scris.

Membrul consiliului de administraţie poate fi scutit de prejudiciile cauzate de el în timpul îndeplinirii obligaţiunilor sale, dacă el a acţionat conform documentelor întreprinderii sau unei alte informaţii, a căror autenticitate nu a putut fi pusă la îndoială, sau a acţionat în limitele unui risc normal de producţie sau gestiune. Demisia sau destituirea membrului consiliului de administraţie nu-l scuteşte de obligaţia de „reparare” a prejudiciilor cauzate din vina lui.

Activitatea de întreprinzător a întreprinderii

Întreprinderea poate practica orice genuri de activitate prevăzute în statutul ei, cu excepţia celor interzise de legislaţie.

Întreprinderea îşi întocmeşte de sine stătător programul de producţie, pornind de la indicii economici stabiliţi de fondator, de la contractele încheiate pentru comercializarea producţiei şi necesitatea de a asigura dezvoltarea de producţie şi socială a întreprinderii.

Preţurile la producţia sa, lucrările şi serviciile sale se stabilesc în baza cererii şi ofertei de pe piaţă, iar în cazurile prevăzute de actele normative – preţurile şi tarifurile sunt reglementate de stat.

Beneficiul net al întreprinderii se formează după achitarea cu bugetul de stat şi creditorii, onorarea altor plăţi obligatorii stabilite de lege şi se repartizează în fondul dezvoltării producţiei, fondul de consum şi în fondul de rezervă în modul stabilit de statutul întreprinderii.

Pierderile întreprinderii sunt acoperite din contul:

beneficiului rămas la dispoziţia întreprinderii, precum şi din mijloacele fondului de rezervă;
dotaţiilor şi subvenţiilor.

Activitatea întreprinderii încetează în baza statutului său la decizia fondatorului prin reorganizarea sau lichidarea ei (se face în baza legislaţii în vigoare).

Întreprinderea municipală

Întreprinderea municipală este persoana juridică constituită în exclusivitate pe baza proprietăţii municipale care, prin utilizarea ei judicioasă, produce anumite tipuri de mărfuri, execută lucrări şi prestează servicii, necesare pentru satisfacerea cerinţelor fondatorului şi realizarea intereselor sociale şi economice ale colectivului de muncă. Ea este în drept să practice orice gen de activitate neinterzis de lege. Întreprinderea municipală poate să practice anumite genuri de activitate ce constituie monopol de stat numai în baza licenţelor eliberate, conform prevederilor legale.

Întreprinderea municipală , ca orice persoană juridică, poate crea filiale şi reprezentanţe. Conducătorul filialei (reprezentanţei) este numit în funcţie de către conducătorul întreprinderii şi îşi derulează activitatea în conformitate cu prevederile contractului. Întreprinderea poartă răspundere pentru obligaţiile filialelor şi reprezentanţelor, iar acestea poartă răspundere pentru obligaţiile întreprinderii.

Întreprinderea municipală are dreptul să se asocieze în baza unui acord special cu alte unităţi economice în uniuni, asociaţii, concerne etc., conform principiului ramural, teritorial sau altor principii, pentru a-şi lărgi posibilităţile în cadrul realizării şi protecţiei intereselor comune ale participanţilor – de producţie, tehnico-ştiinţifice, sociale etc.

Fondatorul întreprinderii municipale este organul autoadministrării locale, care o înzestrează cu bunuri. Dacă pentru crearea şi activitatea întreprinderii sunt necesare terenuri sau alte resurse naturale, hotărârea privind crearea întreprinderii poate fi adoptată numai dacă fondatorul prezintă avizul pozitiv al organului teritorial de expertiză ecologică. Întreprinderea se consideră constituită din momentul înregistrării de stat, în baza legislaţiei în vigoare. Pentru înregistrare se prezintă următoarele documente de constituire: hotărârea fondatorului privind înfiinţarea întreprinderii şi statutul întreprinderii aprobat de fondator.

Statutul întreprinderii trebuie să conţină următoarele clauze:

denumirea hotărârii fondatorului privind aprobarea statutului întreprinderii, numărul şi data adoptării ei.
denumirea (firma) întreprinderii şi sediul întreprinderii (în firmă se foloseşte cuvântul „municipal(ă)”);
scopurile şi genurile de activitate ale întreprinderii;
mărimea şi componenţa patrimoniului, trecut din proprietatea municipiului respectiv la balanţa întreprinderii nou-create (fondul statutar sau capitalul social);
modul de posesiune, folosinţă şi dispunere de fondul statutar, precum şi schimbarea lui, sursele de formare a patrimoniului întreprinderii, forma de repartizare a venitului (beneficiului net) şi de acoperire a pierderilor;
principiile de instituire şi activitate a organelor administrative şi de control ale întreprinderii, competenţele lor;
modul de reorganizare şi lichidare a întreprinderii.

Statutul poate prevedea şi alte clauze care să specifice particularităţile activităţii întreprinderii, dar care să nu contravină legislaţiei în vigoare.

Patrimoniul întreprinderii se constituie din fonduri fixe şi mijloace circulante, precum şi din alte valori, costul cărora este reflectat în balanţa autonomă a întreprinderii. Bunurile municipale transmise de fondator aparţin întreprinderii numai în limitele dreptului gestiunii lor economice. Întreprinderea îşi poate înstrăina fondurile fixe (clădirile, construcţiile, utilajele, mijloacele de transport şi alte valori materiale) numai în baza deciziei fondatorului, cu excepţia cazurilor când în statutul întreprinderii nu se prevede altceva.

Patrimoniul întreprinderii se formează din următoarele surse:

Cotele băneşti şi materialele fondatorului (capitalul social);
Veniturile obţinute din comercializarea producţiei;
Prestarea lucrărilor, serviciilor, precum şi altor genuri de activitate;
Veniturile aduse de valorile mobiliare;
Creditele băncilor şi ale altor creditori;
Investiţiile capitale şi subvenţiile bugetare locale;
Veniturile provenite din închirierea bunurilor sau din organizarea concursurilor, loteriilor şi altor activităţi similare;
Vărsămintele nerambursabile şi filantropice, donaţiile persoanelor fizice şi juridice;
Alte surse, neinterzise de legislaţia în vigoare.

Din momentul fondării, întreprinderea poartă răspundere, pentru obligaţiile sale cu întreg patrimoniul său. Fondatorul nu poartă răspundere pentru obligaţiile întreprinderii, iar întreprinderea nu poartă răspundere pentru obligaţiile fondatorului.

Administrarea întreprinderii este efectuată, în conformitate cu statutul ei, de către conducătorul (managerul) acesteia, numit şi eliberat din funcţie de fondator, în baza contractului individual de muncă. În contractul respectiv se stabilesc drepturile şi obligaţiile reciproce ale părţilor, inclusiv modul în care conducătorul îşi exercită atribuţiile de întreprinzător, limitele drepturilor de folosinţă şi gestiune a patrimoniului, genurile de activitate autorizate în beneficiul fondatorului, relaţiile reciproce financiare, răspunderea (materială) pentru neexecutarea sau executarea neconformă a obligaţiilor sale.

Conducătorul poartă răspundere materială pentru obligaţiile întreprinderii conduse de el. Fondatorul sau orice altă persoană terţă, în termenul de valabilitate al contractului, n-are dreptul să se amestece în activitatea conducătorului, cu excepţia cazului în care clauzele contractuale sau prevederile legale prevăd aceasta. Conducătorul poate fi eliberat din funcţie înainte de expirarea termenului contractului, potrivit temeiurilor prevăzute în contract sau lege.

În caz de necesitate, în structura administrativă а întreprinderii poate fi inclus consiliul-director. Principiile de instituire şi funcţionare a consiliului-director în aceste cazuri se definesc în regulamentul cu privire la activitatea consiliului-director al întreprinderii, care se aprobă de către fondator. Relaţiile conducătorului sau consiliului-director al întreprinderii cu salariaţii acesteia se reglementează conform legislaţiei muncii în vigoare.

Activitatea de întreprinzător a întreprinderii

Pornind de la cererea populaţiei şi gospodăriei locale la producţia, lucrările şi serviciile sale, precum şi din necesitatea de a-şi asigura dezvoltarea economică şi socială şi sporirea veniturilor salariaţilor săi, întreprinderea îşi organizează activitatea şi îşi determină perspectivele producerii de sine stătător.

Preţurile producţiei, fabricate de întreprinderile municipale care deţin monopolul pe piaţa de mărfuri şi resurse, sunt reglementate de către stat.

Dacă pe parcursul activităţii sale întreprinderea efectuează lucrări şi servicii pentru necesităţile statului, atunci acestea se execută pe bază contractuală sau în modul determinat de legislaţie.

Controlul asupra activităţii financiare şi economice a întreprinderii este exercitat de fondator. Activitatea financiară şi economică a întreprinderii este verificată sistematic de către comisia de cenzori sau cenzorul întreprinderii ori de către o organizaţie de audit, autorizată în acest scop printr-un contract special.

Lichidarea şi reorganizarea întreprinderii se înfăptuiesc, conform legislaţiei în vigoare, în temeiul deciziei fondatorului. Instanţa de judecată poate hotărî lichidarea întreprinderii, dacă s-a stabilit falimentul întreprinderii sau recunoaşterea caducităţii actelor de constituire a întreprinderii.

Întreprinderea de stat şi întreprinderea municipală