Indicatorii macroeconomici

Evidenţierea nivelului de dezvoltare economică, a tendinţelor acesteia şi a modului în care sunt utilizate resursele unei economii naţionale, necesită măsurarea rezultatelor activităţii economice. Evaluarea , fizică şi valorică, a rezultatelor agenţilor economici în ansamblu permite reflectarea evoluţiilor favorabile şi nefavorabile în economia naţională.

Sistemul Contabilităţii Naţionale (S.C.N.) din ţara noastră reprezintă un sistem de evidenţă valorică a fluxurilor economice, în expresie monetară, la nivelul economiei naţionale. El are trei componente: sectorul agenţilor economici; conturile naţionale; operaţiunile contabile.

Sectorul agenţilor economici cuprinde sectorul "firme", sectorul "gospodării", sectorul "public" şi sectorul "străinătate". Sectorul "firme" cuprinde toate subiectele economice (agenţi economici) care au ca trăsătură principală faptul că produc bunuri destinate pieţei, iar scopul activităţii îl constituie obţinerea de profit. Sectorul "gospodării" sau "menaje" este un sector consumator, în sensul că utilizează veniturile obţinute pentru satisfacerea necesităţilor de consum.

Veniturile gospodăriilor provin de la firme şi de la sectorul public (guvernamental), în contraprestaţia factorilor de producţie puşi la dispoziţie sectorului productiv sau sectorului public sau din transferuri de la alte sectoare (pensii, burse, ajutoare etc.). Sectorul "public" sau "guvernamental" reuneşte toate subiectele economice (instituţiile publice) care produc bunuri publice (colective) pentru populaţie, fără a primi echivalentul valoric. Aici se cuprind, în general, serviciile publice (sănătate, învăţământ, apărare etc.). Sectorul public se separă în: unităţi de asigurări sociale şi organisme ale administraţiei (centrale şi locale). Sectorul "străinătate" sau "restul lumii" evidenţiază tranzacţiile cu alte ţări.

Sistemul conturilor naţionale reprezintă o reprezentare a economiei naţionale, înregistrând toate fluxurile reale şi monetare din sistemul economic, în mod coerent, corelat şi echilibrat. Conturile macroeconomice sunt rezultatul unor multiple agregări şi sintetizări ale informaţiilor cuprinse în conturile alcătuite pe subiecte economice, sectoare economice şi ramuri de activitate.

Ele sunt utilizate pentru calcule macroeconomice şi pentru furnizarea informaţiilor necesare privind: producţia de bunuri pe economia naţională, structura şi utilizarea acesteia, formarea şi repartiţia veniturilor în societate, utilizarea veniturilor societăţii etc. Pentru analiza acestor aspecte esenţiale ale vieţii economice din societate se alcătuiesc următoarele conturi naţionale:

Contul de producţie. Se construieşte la nivelul sectoarelor şi pe ansamblul economiei naţionale, prin acesta sintetizându-se tranzacţiile specifice activităţii de producţie a subiectelor economice interne. În partea dreaptă a contului de producţie se înregistrează valoarea producţiei brute (pe sectoare sau pe economie naţională), iar în partea stângă, consumul intermediar (adică valoarea bunurilor - altele decât cele de capital fix - şi serviciilor produse şi consumate în scopul producerii de noi bunuri materiale şi nemateriale).

Soldul contului reprezintă valoarea adăugată brută (la nivelul unui sector), respectiv produsul intern brut (la nivelul economiei naţionale). Valoarea adăugată brută (VAB) exprimă valoare pe care o aduce agentul economic producător elementelor de capital circulat pe care le achiziţionează şi prelucrează în vederea obţinerii produselor finite. De asemenea, VAB reprezintă suma veniturilor fundamentale (profit, salarii, dobânzi şi rente) la care se adaugă amortizarea. În sfârşit VAB reflectă producţia finală, respectiv diferenţa dintre producţia brută (PB) şi consumul intermediar (Ci), astfel:

VAB = PB − Ci.

Ca regulă, soldul conturilor naţionale apare în partea stângă şi aceasta se evidenţiază în contul următor, ca resursă (în partea dreaptă). Deci, contul de producţie evidenţiază valoarea producţiei pe sectoare sau pe economie naţională şi separarea acesteia în consum intermediar şi valoare adăugată brută sau produs intern brut.

Contul de creare a veniturilor. Evidenţiază pentru fiecare sector şi pentru întreaga economie formarea veniturilor din activitatea economică. În partea dreaptă a contului, la resurse, se evidenţiază valoarea adăugată brută (pe sectoare) sau produsul intern brut (pe economie naţională) şi subvenţiile de exploatare.

În partea stângă a contului se înregistrează amortizarea şi impozitele indirecte, iar soldul acestui cont reprezintă veniturile, exprimate prin indicatorii "valoarea adăugată netă" (la nivel de sectoare) sau "produsul intern net" (la nivelul economiei naţionale).

Valoarea adăugată netă (VAN) exprimă diferenţa dintre valoarea adăugată brută (VAB) şi consumul de capital fix (CCF sau amortizarea - A), astfel:

VAN = VAB − A.

Diferenţa dintre subvenţiile de exploatare şi impozitele indirecte (diferenţă cunoscută sub denumirea de impozite sau taxe nete) se ia în calcul atunci când indicatorii macroeconomici sunt evidenţiaţi în preţurile pieţei.

Contul de repartiţie a veniturilor. Evidenţiază repartiţia primară a veniturilor. În el se sintetizează pe lângă veniturile factorilor create în interiorul ţării şi veniturile factorilor încasate din străinătate şi cele plătite străinătăţii. În partea dreaptă, la resurse, se înregistrează soldul contului precedent, adică PIN (sau suma veniturilor factorilor de producţie din interiorul ţării) şi veniturile factorilor de producţie naţionali din activitatea desfăşurată în străinătate.

În partea stângă se evidenţiază veniturile factorilor de producţie plătite străinătăţii ca urmare a activităţii depuse în interiorul ţării de agenţi economici străini.

Soldul acestui cont este reflectat prin indicatorul "produs naţional net" (PNN), care, dacă este exprimat în preţurile factorilor, se mai denumeşte şi venit naţional (VN). Venitul naţional se obţine adăugând la PIN exprimat în preţurile factorilor, soldul veniturilor factorilor de producţie în raport cu străinătatea (SVFS), astfel:

VN = PNN_pf = PIN_pf + SVFS

Contul de utilizare a veniturilor. Evidenţiază utilizarea în interiorul ţării a componentelor venitului naţional disponibil (venitul naţional corectat cu soldul transferurilor curente cu străinătatea), pentru consumul privat şi consumul public (ambele formează consumul final al societăţii). Consumul privat (C_pv) exprimă cheltuielile efectuate de populaţie pentru cumpărarea de mărfuri şi servicii necesare satisfacerii nevoilor proprii.

Consumul public (C_pb) exprimă cheltuielile făcute de instituţiile publice pentru materiale, combustibili, energie, amortizare şi alte consumuri necesare prestării serviciilor publice către populaţie. Împreună, consumul privat cu cel public formează consumul final (CF). Soldul contului este reprezentat de indicatorul "economii brute" şi se determină conform relaţiei:

Eb = VND − CF = VND − (C_pv + C_pb),

unde VND este venitul naţional disponibil (vezi infra venit naţional).

Economiile brute sunt destinate investiţiilor brute, adică formării brute a capitalului. Dacă din economiile brute se scade amortizarea, se obţin economiile nete, destinate investiţiilor nete, adică formării nete a capitalului. Investiţia netă este acea parte din venit care se foloseşte pentru a spori capitalul fix şi stocurile.

Sistemul operaţiunilor contabile cuprinde:

• operaţiuni contabile privind bunurile şi serviciile (producţie, consum final, formarea brută a capitalului, depozitare, distribuţie de bunuri);
• operaţiuni privind repartiţia, care sunt de distribuire şi redistribuire a veniturilor obţinute la nivel de economie naţională: remunerarea salariaţilor; impozite legate de producţie şi import; transferuri de la administraţiile publice spre agenţii economici sub forma subvenţiilor de exploatare; veniturile proprietăţii şi ale întreprinderilor (dobânzi, arenzi, drept de autor, licenţe, brevete, dividende); operaţiunile de asigurări etc;
• operaţiuni financiare care au ca obiect operaţiunile referitoare la crearea şi circulaţia mijloacelor de plată, la creanţele şi datoriile agenţilor dintr-o economie naţională.

Rezultatele activităţii la nivel macroeconomic într-o perioadă determinată, de regulă un an, obţinute de către toţi agenţii economici din economia naţională, se reflectă cifric şi cantitativ prin indicatori sintetici. Indiferent de natura rezultatelor (bunuri materiale şi servicii) şi fluxurilor din economia naţională, aceşti indicatori se calculează numai în expresie valorică, prin intermediul preţurilor şi tarifelor. În funcţie de scopul urmărit, ei pot fi evaluaţi la preţurile pieţei (preţurile cumpărătorilor) sau la costurile factorilor de producţie (preţurile producătorilor).

De obicei, indicatorii sintetici de rezultate macroeconomice se determină la preţurile pieţei, ceea ce permite cunoaşterea dimensiunii rezultatelor activităţii din intervalul de timp avut în vedere, corelarea resurselor alocate şi consumate cu rezultatele obţinute, studierea principalelor corelaţii care s-au manifestat în perioada de calcul.

Sistemul de evidenţă şi măsurare a rezultatelor macroeconomice îndeplineşte, prin indicatorii utilizaţi, o serie de funcţii esenţiale cum ar fi:

• instrument de evidenţă statistică , cu ajutorul căruia se sintetizează şi se corelează informaţiile privind desfăşurarea activităţii economice şi măsurarea potenţialului economic, reflectând evoluţia cantitativă a economiei naţionale;
• instrument de analiză a activităţii economice în perioada anterioară şi a echilibrului macroeconomic sub diferitele sale forme de manifestare, permiţând înţelegerea legităţilor economice şi a modului lor concret de manifestare în timp şi spaţiu;
• suport de bază al fundamentării deciziilor în economie, al influenţării corelaţiilor şi tendinţelor celor mai favorabile, al corectării unor efecte nedorite ale mecanismului spontan al pieţei, deoarece indicatorii de rezultate macroeconomice reflectă tabloul fluxurilor din economia naţională, al interdependenţelor vieţii economice;
• indicatorii de rezultate macroeconomice au o largă utilizare pentru comparaţii internaţionale, pentru înţelegerea corectă a fenomenelor şi proceselor din economia mondială, a interdependenţelor economice internaţionale, a participării ţării la circuitul economic mondial.

Indicatorii care reflectă rezultatele macroeconomice în Sistemul Conturilor Naţionale pot fi calculaţi prin una din următoarele trei metode:

• metoda producţiei (metoda valorii adăugate) prin care are loc măsurarea şi evidenţierea valorilor adăugate brutei create de către toţi agenţii economici, producători de bunuri şi servicii (de consum şi publice) şi agregarea acestor mărimi pe sectoare, ramuri şi pe ansamblul economiei naţionale. Prin această metodă, din valoarea totală a producţiei sau valoarea producţiei brute (pe sectoare, ramuri sau economie naţională), se elimină consumul intermediar (respectiv valoarea bunurilor materiale şi serviciilor produse şi utilizate pentru a crea noi bunuri, achiziţionate de terţi), iar în cazul indicatorilor în expresie netă, se elimină şi consumul de capital fix (amortizarea), rezultând valoarea adăugată netă.
• metoda utilizării finale (metoda cheltuielilor sau a folosirii veniturilor), care constă în agregarea cheltuielilor totale ale agenţilor economici cu bunurile materiale şi serviciile care compun producţia finală. Concret, prin această metodă se însumează: cheltuielile gospodăriilor (menajelor) pentru produse şi servicii de consum; cheltuielile publice guvernamentale (instituţiilor administraţiei centrale şi locale) pentru serviciile administrative puse la dispoziţia colectivităţilor; cheltuielile pentru bunuri de investiţii (investiţiile brute); exportul net (diferenţa dintre valoarea bunurilor şi serviciilor exportate şi valoarea celor importate).
• metoda repartiţiei (metoda însumării veniturilor), care constă în însumarea elementelor ce reflectă recompensarea factorilor de producţie, concretizate în venituri încasate de proprietarii acestor factori (salarii, profituri, dobânzi, rente) şi alocaţiile pentru consumul de capital fix (amortizările). În practică, pentru calcularea indicatorilor sintetici ai rezultatelor macroeconomice, se îmbină cele trei metode. Astfel, pentru determinarea producţiei pe ramuri ale economiei, se utilizează metoda de producţie, pentru domeniul serviciilor se aplică metoda cheltuielilor ş.a.m.d.

Principalii indicatori de rezultate macroeconomice calculaţi în SCN sunt:

• produsul global brut (PGB)
• produsul intern brut (P.I.B.)
• produsul intern net (PIN)
• produsul naţional brut (PNB)
• produsul naţional net (PNN)
• venitul naţional (VN)

Produsul global brut (PGB) reflectă valoarea totală a bunurilor materiale şi a serviciilor, cu caracter marfar şi nemarfar, obţinute într-o perioadă de timp, de regulă un an, în cadrul subsistemelor economiei naţionale. Acest indicator include înregistrări repetate, fapt pentru care are o utilizare redusă.

Cu toate acestea, PGB răspunde unor cerinţe reale de cunoaştere macroeconomică privind corelaţiile care se formează între diferite ramuri, subramuri şi activităţi. PGB se calculează ca sumă a producţiei brute de bunuri materiale şi servicii din toate sectoarele, adică prin însumarea consumului final şi a celui intermediar.

Produsul intern brut (PIB) reflectă, valoric, producţia finală de bunuri şi servicii obţinute de către toţi agenţii economici (autohtoni şi străini) care îşi desfăşoară activitatea în interiorul ţării, destinate consumului final. Acest indicator exprimă mărimea valorii adăugate brute a bunurilor materiale şi serviciilor produse în interiorul ţării şi ajunse în stadiul final al circuitului economic.

PIB se determină fie prin însumarea valorilor adăugate brute ale tuturor bunurilor create de agenţii economici din interiorul ţării (agregate la nivel de sector sau ramură), într-o perioadă determinată (un an), fie prin scăderea din produsul global brut a consumului intermediar, astfel:

PIB = Σ VABi

sau

PIB = PGB − Ci,

unde "i" reprezintă sectoarele economiei, iar Ci - consumul intermediar.

Acest indicator este baza măsurării rezultatelor macroeconomice în SCN şi se calculează, în practică, prin combinarea metodei valorii adăugate (metoda de producţie) cu metoda repartiţiei (a însumării veniturilor).

Produsul intern net (PIN) sintetizează suma valorilor adăugate nete ale bunurilor materiale şi serviciilor finale produse de către toţi agenţii economici (autohtoni şi străini) care acţionează în interiorul ţării, într-o perioadă de timp (de regulă un an), astfel:

PIN = Σ VANi.

De asemenea, se mai calculează scăzând din produsul intern brut consumul de capital fix, amortizarea (A), astfel:

PIN = PIB − A.

Produsul naţional brut (PNB) reprezintă valoarea adăugată brută a tuturor bunurilor materiale şi serviciilor finale provenite din activităţile agenţilor economici naţionali, obţinute atât în ţară cât şi în afara acesteia, în decursul unei perioade de timp (un an). PNB se determină prin scăderea din PIB a valorii adăugate brute realizate pe teritoriul naţional de către agenţii economici străini (PE), la care se adună valoarea adăugată brută realizată de agenţii economici naţionali care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul altor state (VE), astfel:

PNB = PIB − PE + VE.

Acest indicator poate fi mai mare sau mai mic decât PIB, în funcţie de soldul cu exteriorul pozitiv sau negativ (± SE) dintre VAB obţinută de agenţii economici naţionali în străinătate şi VAB obţinută de agenţii economici străini în interiorul unei ţări (PNB = PIB ± SE).

Dacă acest indicator este evaluat pe baza preţurilor pieţei, denumit şi PNB nominal, el oglindeşte oferta naţională (producţie internă la care se adaugă importurile), iar dacă se calculează pe baza fluxului de cheltuieli ale naţiunii, apare ca indicator al cererii agregate (cheltuielile dintr-o ţară au la bază veniturile obţinute de factorii de producţie care sunt repatriate, indiferent unde sunt obţinute ele şi sunt cheltuite pe teritoriul ţării de origine a proprietarului). Atât PIB, cât şi PNB nu oferă, totuşi, imaginea producţiei finale nete, deoarece includ şi alocaţia pentru consumul de capital fix, respectiv amortizările (A).

Produsul naţional net (PNN) reprezintă expresia bănească a valorii adăugate nete obţinute de agenţii economici naţionali, atât pe teritoriul ţării, cât şi în afara acesteia şi se determină prin scăderea din PNB a amortizării capitalului fix (A), astfel:

PNN = PNB - A

Produsul naţional net (PNN) se mai poate calcula adăugând la PIN soldul, pozitiv sau negativ, (± SE) dintre VAN obţinută de agenţii economici naţionali în străinătate şi VAN obţinută de agenţii economici străini pe teritoriul unei ţări astfel:

PNN = PIN ± SE.

Dacă PNN este evaluat la costurile factorilor, atunci el reflectă venitul naţional.

Venitul naţional (VN) sintetizează veniturile obţinute de către proprietarii factorilor de producţie prin care se recompensează aportul acestora la producerea bunurilor materiale şi serviciilor. VN poate fi considerat şi ca indicator ce exprimă veniturile din muncă şi din proprietate care decurg din producţia bunurilor economice.

De asemenea, el reflectă şi utilizarea veniturilor pentru cumpărarea de produse şi servicii de consum şi pentru economisire. Ţinând seama de cheltuielile agenţilor economici, determinarea venitului naţional porneşte de la PNB evaluat la preţurile pieţei (PNB_pp) din care se scad alocaţiile pentru consumul de capital fix (amortizarea), precum şi impozitele indirecte (Ii) şi se adaugă subvenţiile de exploatare (Sv) (Ii – Sv = Impozite nete). La acelaşi rezultat se ajunge şi prin scăderea din PNB, exprimat în preţurile (costurile) factorilor (PNB_cf), a alocaţiilor pentru consumul de capital fix (A). Deci:

VN = PNB_pp − A − Ii + Sv sau

VN = PNB_cf − Amortizarea.

Se poate aprecia că venitul naţional exprimă veniturile factorilor de producţie, adică veniturile provenite din munca angajaţilor, cele provenite din activitatea de întreprinzător şi cele din patrimoniu, ceea ce reprezintă suma valorilor adăugate nete create de factorii de producţie naţionali în interiorul ţării şi în alte ţări.

Adică, în venitul naţional se includ: salarii, rente, profituri, dobânzi nete (diferenţa dintre dobânzile încasate şi dobânzile plătite), toate aceste venituri fiind supuse impozitării directe. De precizat, că orice ţară efectuează o serie de plăţi către străinătate, plăţi ce nu sunt legate de activitatea de producţie (transferuri curente privind: cotizaţii la organisme internaţionale, ajutoare, daune, penalizări, taxe etc.) şi, totodată, încasează plăţi efectuate de străinătate către ea, astfel că venitul naţional creat trebuie corectat cu soldul încasărilor şi plăţilor în raport cu străinătatea, numit şi soldul transferurilor curente cu străinătatea (STCS). Se obţine astfel venitul naţional disponibil (VND) conform relaţiei

VND = VN ± STCS.

În funcţie de acest sold, VND poate fi mai mare sau mai mic decât VN. Dacă din VND se scad veniturile ce nu revin populaţiei (contribuţia pentru asigurări sociale, profiturile nedistribuite, impozitele pe profit) şi se adaugă veniturile populaţiei care provin din transferuri (pensii, ajutoare, burse, alocaţii etc.), se obţine venitul personal al populaţiei (menajelor) - VPM.

Dacă din venitul personal al menajelor se deduc impozitele şi taxele plătite de populaţie, se obţine venitul disponibil al menajelor - VDM, indicator ce exprimă posibilităţile populaţiei pentru consum (C) şi economii (E).

Sporirea venitului naţional, ca expresie a creşterii şi dezvoltării economice este condiţionată de doi factori:

• creşterea volumului factorilor de producţie;
• creşterea productivităţii (randamentului) factorilor de producţie.

Indicatorii macroeconomici sunt utilizaţi, în general, pentru determinarea dinamicii economice. Creşterea economică este relevată de creşterea indicatorilor macroeconomici. Întrucât aceşti indicatori sunt exprimaţi monetar (valoric), iar creşterea lor se poate datora atât creşterii preţurilor de la o perioadă la alta (inflaţie) cât şi creşterii fizice a activităţii economice, indicatorii macroeconomici se exprimă în preţuri constante (sau comparabile) care reprezintă preţurile anului şi se numesc indicatori reali (PIB real, PNB real etc.).

Dacă sunt exprimaţi în preţurile curente ale anului de calcul, indicatorii se numesc indicatori nominali sau monetari. Raportul dintre PIB nominal şi PIB real se numeşte deflatorul PIB (D) şi exprimă indicele mediu al preţurilor pe întreaga economie, în perioada analizată, astfel:

D = PIB_nominal / PIB_real,

de unde rezultă

PIB_real = PIB_nominal / D.

După calcularea PIB real, se poate trece la stabilirea dinamicii (evoluţiei) indicatorului respectiv, prin calcularea indicelui produsului intern brut (IPIB):

I_PIB = PIB_real1 / PIB_real0.

Produsul activităţii economice poate fi potenţial sau actual. Produsul potenţial se referă la mărimea maximă a acestuia care poate fi obţinută într-o perioadă în condiţiile ocupării depline a forţei de muncă (la randament maxim în condiţiile aplicării legii randamentelor descrescătoare).

Produsul actual poate fi mai mare sau mai mic decât produsul potenţial, în raport de nivelul productivităţii muncii medii, de rata de activitate a populaţiei, precum şi de alte condiţii conjuncturale. Diferenţa dintre PNB potenţial şi PNB actual se numeşte ecartul PNB şi are o mare importanţă în studiile de echilibru macroeconomic.