Metoda Standard-cost

Metoda Standard-cost a apărut la inceputul secolului al XX-lea in SUA, unde s-a pus pentru prima dată problema determinării costurilor pe bază de calcule tehnice şi de studiu ale consumurilor de materii prime, materiale, timp. Metoda Standard-cost (cunoscută in literatura de specialitate şi sub denumirea de metoda costurilor standard) a fost supusă de-a lungul timpului unor permanente imbunătăţiri, care au permis utilizarea acesteia in numeroase ţări.

Metoda Standard-cost işi propune stabilirea cu anticipaţie a cheltuielilor directe de producţie (materii prime şi materiale directe) şi a cheltuielilor indirecte de producţie (cheltuieli comune ale secţiei şi cheltuieli generale ale unităţii), care sunt denumite COSTURI STANDARD sau STANDARDE).

Costurile standard formează etaloanele de măsură şi de comparaţie a nivelului costurilor efective de producţie. Orice diferenţă intre costurile efective şi cele standard este considerată o abatere de la situaţia normală (estimată, anticipată, programată), care are influenţe asupra rezultatelor financiare ale organizaţiei.

Determinarea apriorică a resurselor necesare realizării produselor permite managementului evaluarea rapidă a producţiei realizate, identificarea abaterilor şi a măsurilor de corecţie a diferenţelor intre

costurile efective şi cele standard.

Structura tipică a unui COST-STANDARD cuprinde următoarele articole principale de calculaţie:

• materii prime şi materiale directe;
• salarii (manoperă) directe;
• cheltuielile comune ale secţiei (sau regia comună a secţiei) şi cheltuielile generale ale unităţii ( sau regia generală a unităţii).

Primele două articole de calculaţie formează costurile standard directe, iar ultimul articol din structura prezentată costurile standard indirecte, denumite şi bugete de costuri.

In stabilirea costurilor standard (directe sau indirecte) se folosesc atat date din perioade anterioare cat şi unele elemente previzionale corelate cu o serie de condiţii privind desfăşurarea procesului de producţie al organizaţiei.

Prin aplicare in practică, costurile standard devin normale, reale, admisibile. Folosirea metodei Standard-cost necesită efectuarea unor acţiuni referitoare la:

• elaborarea calculaţiilor standard pe produs;
• organizarea sistemului de evidenţă a abaterilor de la standarde;
• analiza şi raportarea abaterilor de la costurile standard;
• urmărirea costurilor pe produs, componente ale structurii organizatorice, centre generatoare de costuri.

Elaborarea standardelor impune cunoaşterea tipologiei acestora. In literatura de specialitate sunt prezente mai multe criterii de clasificare a standardelor, şi anume:

• forma de exprimare;
• orizontul temporal;
• modul de stabilire şi scopul urmărit;

După forma de exprimare există următoarele categorii de standarde:

• standarde fizice ( sau naturale );
• standarde valorice .

1) Standardele fizice (sau naturale) reprezintă exprimarea cantitativă şi de timp a resurselor implicate in realizarea unui produs sau a unei părţi componente a acestuia.

Standardele fizice (sau naturale) sunt:

• standarde de materii prime şi materiale definite prin unităţi de măsură specifice (greutate, volum, lungime, lăţime etc.);
• standarde de timp sau de manoperă exprimate in minute, ore;
• standarde de bugete de producţie care exprimă, in unităţi fizice, capacitatea de producţie probabilă;
• standarde de aprovizionare, standarde de produse, standarde de deşeuri şi rebuturi, prin care se asigură măsurarea intregii activităţi a organizaţiei.

In aplicarea metodei standard cost se utilizează, in mod curent, standardele de materii prime şi materiale (denumite şi standarde materiale) şi standardele de manoperă.

Cu ajutorul standardelor fizice (sau naturale) se asigură:

• definirea caracteristicilor produsului ce urmează a fi realizat;
• stabilirea materiilor prime, materialelor şi timpului pentru realizarea operaţiilor caracteristice procesului de producţie;
• determinarea fazelor, subfazelor şi a operaţiilor procesului de producţie;
• stabilirea maşinilor, mijloacelor şi echipamentelor necesare realizării produsului;
• determinarea necesarului de personal.

Standardele fizice (sau naturale) se caracterizează prin:

• valabilitatea lor in timp deoarece modificările sunt o consecinţă a schimbărilor din procesul de producţie;
• fundamentarea pe baza documentaţiei tehnice a produsului ce urmează a se fabrica.

Standardele valorice (sau financiare) reprezintă evaluarea bănească a mărimii standardelor fizice (sau naturale) realizată prin multiplicarea cantităţii de materii prime şi materiale cat şi a operaţiilor cu preţul de aprovizionare şi, respectiv, tariful pe piesa standard ce se poate realiza intr-o unitate de timp determinată.

In categoria standardelor valorice (sau financiare) intră şi „bugetul de costuri” care exprimă, aşa cum s-a menţionat, costurile standard indirect (cheltuielile comune ale secţiei şi cele generale ale unităţii).

De asemenea, sunt considerate standarde valorice (deşi se folosesc destul de rar in aplicarea metodei): standarde de debitori, furnizori şi creditori; viteza de rotaţie standard a mijloacelor fixe şi circulante; rata standard a rentabilităţii; valoarea stocurilor standard de materii prime şi materiale etc.

Standardele valorice se caracterizează prin stabilitate redusă datoritămodificărilor repetate de preţuri şi tarife sau apariţiei unor reglementări legislative in domeniul financiar.

După orizontul temporal standardele se impart in:

• standarde curente ;
• standarde de bază .

Standardele curente reprezintă mărimi fizice şi valorice (exprimate in standarde) care sunt valabile atata timp cat s-au menţinut neschimbate condiţiile şi particularităţile procesului de producţie existent. Orice modificare a procesului de producţie necesită şi reactualizarea standardelor.

Standardele de bază sunt mărimi fizice şi valorice (exprimate in standarde) a căror determinare rămane nemodificată o perioadă indelungată de timp chiar dacă apar schimbări in procesele de producţie existente. Standardele de bază au, in general, rol de obiective pentru organizaţie.

După modul de stabilire şi scopul urmărit, standardele cuprind următoarele categorii:

• standarde ideale ;
• standarde normale ;
• standarde reale .

Standardele ideale reprezintă mărimi fizice şi valorice calculate cu scop orientativ, considerate cele mai performante şi utilizate pentrumăsurarea nivelului costurilor efective. Această categorie de standarde reprezintă tendinţele spre care se pot orienta organizaţiile, atunci cand activitatea lor se imbunătăţeşte substanţial.

Standardele normale reflectă mărimile fizice şi valorice determinate pe baza analizei perioadelor anterioare de evoluţie a cheltuielilor şi corectate cu tendinţele de dezvoltare ale organizaţiei.

Standardele reale exprimă mărimi fizice şi valorice considerate posibil de realizat in condiţiile de evoluţie a organizaţiei.

Dintre categoriile de standarde menţionate, prima categorie reprezintă esenţa metodei, standardele de fizice sau valorice pot fi, in funcţie de modalităţile de interpretare, curente sau de bază, ideale, normale sau reale.

Trebuie subliniat faptul că standardele aplicate in practică trebuie să prezinte obiectivitate, posibilităţi de utilizare şi să ţină seama de condiţiile existente, de nivelul obţinut in diferite perioade anterioare şi de tendinţele de evoluţie a organizaţiei.

Etapele aplicării metodei Standard-cost

Aplicarea metodei Standard-cost presupune parcurgerea următoarelor etape:

• determinarea costului standard unitar;
• evidenţa şi analiza abaterilor de la costurile standard;
• organizarea contabilităţii costurilor standard.

Etapa I :

Determinarea costului standard unitar

Prima etapă a aplicării metodei Standard-cost presupune stabilirea:

• costului standard de materii prime şi materiale;
• costului standard de manoperă corectat cu adiţionalele la salarii

• (contribuţia de asigurări sociale, contribuţia la fondul social pentru sănătate, contribuţia la fondul de şomaj);
• costului standard de regie (cheltuieli comune ale secţiei şi cheltuieli generale ale unităţii).

Suma acestor costuri reprezintă COSTUL STANDARD UNITAR.

Calcularea costului standard de materii prime şi materiale

Acest cost cuprinde:

• cantităţile standard;
• preţul standard de aprovizionare;

Stabilirea cantităţilor standard se face pe baza analizei tehnicoeconomice a diferitelor categorii de materii prime şi materiale avandu-se in vedere: normele de consum, tipo-dimensiunile, posibilităţile de procurare, variantele de substituire, fazele procesului tehnologic etc. In funcţie de aceste elemente se stabilesc cantităţile standard ce urmează a reprezenta etaloanele după care se pot orienta şi desfăşura fazele procesului de producţie.

Pentru exprimarea valorică a standardului de materii prime şi materiale se determină nivelul preţurilor de aprovizionare care vor avea, de asemenea, caracter de etalon. Pentru stabilirea preţului standard de aprovizionare se efectuează analize istorico-statistice şi apoi, pe baza datelor colectate, se aplică unul din următoarele procedee:

• procedeul preţului mediu ce are in vedere o perioadă de timp cuprinsă intre 5-10 ani;
• procedeul trendului (prin ajustări mecanice sau analitice), bazat pe tendinţele de modificare a preţului;
• procedeul utilizării datelor din perioada anterioară elaborării standardelor şi corectarea acestora cu un coeficient de creştere sau descreştere.

Multiplicand cantitatea standard (Cs) cu preţul standard de aprovizionare (Ps) se obţine COSTUL STANDARD DE MATERII PRIME ŞI MATERIALE (Csm), denumit mai simplu in unele lucrări de specialitate costul standard de materiale,. Formula de calcul utilizată este:

Csm = Cs x Ps)

In mod similar se procedează şi pentru alte elemente cuprinse in categoria articolelor de calculaţie (semifabricate, utilităţi tehnologice etc.)

Calcularea costului standard de manoperă

Costul standard de manoperă cuprinde:

• timpii necesari realizării operaţiilor stabilite pe fiecare produs in parte;
• tarifele de manoperă (pe piesă sau pe unitate de timp corespunzătoare numărului de piese standard).

Pentru determinarea timpului standard (considerat etalon) pe grupa de operaţii necesare realizării produsului, se pot folosi procedeele menţio nate la costul standard de materii prime şi materiale (subpunctul a). Tarifele standard de manoperă ţin seama de unul sau mai multe din elementele următoare:

• nivelul calificării personalului (pe categorii de muncitori);

• datele privind evoluţia salariilor in perioadele anterioare;

• nivelul salariilor valabile in momentul elaborării standardului.

Prin multiplicarea timpului standard (ts) cu tariful standard de manoperă (Ts) se obţine costul standard de manoperă (Css) conform următoarei formule de calcul:

Css = ts x Ts

Trebuie subliniat că tariful standard de salarizare se corectează cu toate cheltuielile privind asigurarea şi protecţia socială: contribuţia la fondul asigurărilor sociale, contribuţia la fondul ajutorului de şomaj, contribuţia la fondul asigurărilor sociale de sănătate.

Calcularea costului standard de regie

Costurile de regie cuprind două categorii de cheltuieli, şi anume:

• cheltuielile (regia) comune ale secţiilor;
• cheltuielile (regia) generale ale unităţii.

Pentru stabilirea nivelului „standard” al costului de regie se aplică următoarele procedee:

• procedeul global;
• procedeul analitic.

Procedeul global

Procedeul global consideră costurile de regie formate dintr-o parte fixă şi o parte variabilă.

Determinarea costurilor standard de regie prin procedeul global necesită parcurgerea următoarelor faze:

Faza I :

Stabilirea costurilor de regie din perioada de bază (Cro).

In acest caz se aplică următoarele modalităţi:

• media costurilor de regie din ultimii 5 - 10 ani;
• preluarea nivelului acestora din anul anterior corectat, eventual, cu un coeficient de modificare.

Dacă datele statistice permit, la costurile de regie din perioada de bază (Cro) se pot stabili partea fixă şi partea variabilă a acestora.

Faza a II-a :

Stabilirea volumului producţiei din perioada de bază (Qo).

In cadrul acestei faze se poate aplica una din următoarele modalităţi de calcul:

• media producţiei realizată intr-o perioadă de 5 - 10 ani:

• preluarea nivelului producţiei din anul anterior corectat, eventual, cu un coeficient de modificare.

Faza a III-a :

Calcularea coeficientului de modificare a volumului standard de producţie faţă de volumul producţiei din perioada de bază (kms). Pentru aceasta se foloseşte următoarea relaţie:

kms= Qs/ Qo

unde:

kms = coeficientul de modificare a volumului standard al producţiei

faţă de volumul producţiei din anul de bază;

Qs = volumul standard al producţiei (nivelul previzionat pentru anul de plan este considerat “standard”);

Qo = volumul producţiei din anul de bază (calculat in faza anterioară).

Faza a IV-a :

Ajustarea costurilor de regie din perioada de bază (Ca). In cadrul acestei faze se aplică formula de calcul:

Ca = Cro x kms

unde:

Ca = costul ajustat de regie (din perioada de bază);

Cro = costul de regie din perioada de bază;

kms = coeficientul de modificare a volumului standard al producţiei faţă de volumul producţiei din anul de bază.

Faza a V-a :

Calcularea costurilor standard de regie (Csr) In practică se pot folosi şi două variante:

Varianta 1 - pe total costuri, dacă se cunoaşte coeficientul de modificare a costurilor standard faţă de anul de bază (kmp), ca urmare a schimbărilor ce pot să apară la preţuri şi tarife (preluate din date statistice). Formula de calcul utilizată:

Crs = Ca (1 + kmp)

unde:

Csr = costul standard de regie;

Ca = costul ajustat de regie;

kmp = coeficientul de modificare a costurilor standard faţă de bază.

Exemplu:

S-au determinat prin prelucrări statistice următoarele date: Cro = 25 mil.uv; Qo= 500 mil uv; Qs = 560 mil uv iar kmp = 0,6 (creştere determinată de modificarea preţurilor şi a tarifelor). Parcurgand fazele procedeului global, se obţin următoarele rezultate:

kms= Qs/ Qo = 1,12

Ca = Cro x kms = 26 mil uv x 1,12 = 29,12 mil uv

Csr = Ca (1+kmp) = 29,12 mil (1+0,6) = 46,592 mil uv

Deci Csr = 46,5921 mil uv

(mil.uv = milioane uv)

Varianta 2 - pe baza ponderii părţilor fixe şi variabile in totalul costului de regie (pf şi pv).

Aplicarea variantei 2 de stabilire a costului standard de regie (Crs) prezintă o serie de particularităţi:

• presupune determinarea părţii fixe şi a părţii variabile a costului standard de regie din perioada de bază (faza a III-a) şi apoi stabilirea ponderii acestora;
• elimină faza a IV-a din procedeul global, nefiind necesară ajustarea costurilor de regie din perioada de bază.

In cadrul acestei variante se aplică următoarea formulă:

Csr = Cro (kms x pv + pf)

unde:

Cro = costul de regie din perioada de bază;

kms = coeficientul de modificare a volumului standard al producţiei faţă de volumul producţiei din anul de bază

pv = coeficientul părţii variabile a costului de regie din perioada de bază;

pf = coeficientul părţii fixe a costului de regie din perioada de bază.

Exemplu:

Se cunosc următoarele date (obţinute in fazele anterioare ale procedeului global):

Cro = 20 mil uv;

pf = 60%;

pv = 40%;

Qo = 42 mil uv;

Qs = 57 mil uv.

Costul standard de regie prezintă următoarea valoare:

Csr = Cro (km x spv + pf) = 20 mil uv [( 57miluv / 42miluv ) x0,4 + 0,6 ] = 22,856 mil uv.

(mil.uv = milioane uv)

2) Procedeul analitic

Acest procedeu, mai complex decat cel anterior, imparte costurile standard de regie in trei categorii:

a) Costuri standard de regie fixe (Csrf)

Din această categorie fac parte, de exemplu, salariile personalului de conducere impreună cu adiţionalele la salarii, amortizarea etc. Transformarea lor in costuri standard de regie fixe se realizează prin prelucrarea celor din anul de bază, corectate sau nu cu un coeficient de modificare a preţurilor şi tarifelor.

b) Costuri standard de regie variabile (Csrv)

Din categoria costurilor standard de regie variabile fac parte o serie de cheltuieli: intreţinerea şi repararea maşinilor, utilajelor şi echipamentelor; energie electrică consumată in scopuri motrice, transport, protecţia mediului etc. Costurile standard de regie variabile sunt influenţate direct de modificarea volumului standard al producţiei (relaţia este direct proporţională).

Formula de calcul utilizată pentru stabilirea costului standard de regie variabil (Csrv) este următoarea:

Csrv = Cvo x kms

unde :

Cvo = costul de regie variabil din perioada de bază;

kms = coeficientul de modificare a volumului standard al producţiei faţă de volumul producţiei din anul de bază.

Exemplu:

Se dau următoarele date:

Qo = 600 mil uv; Qs = 620 mil uv; Cvo = 9,25 mil uv

Prelucrand datele menţionate nivelul Csrv este:

Csrv = Cvo x kms= 9,55 mil uv

mixte (Csrm)

In această categorie se pot include o serie de cheltuieli: salariile muncitorilor indirect productivi şi adiţionale la salarii corespunzătoare, cheltuieli cu energia electrică pentru iluminat, cheltuieli cu energia termică pentru incălzire, cheltuieli cu protecţia muncii etc.

Costurile standard de regie semivariabile (sau mixte) se modifică intr-o proporţie mai mică decat schimbarea volumului producţiei.

Aceste costuri au o parte fixă (Csrmf) şi o parte variabilă (Csrmv). Partea fixă rămane, in general, nemodificată sau este corectată cu un coeficient de variaţie, iar partea variabilă se va ajusta in raport cu modificarea volumului standard de producţie. Separarea părţii fixe şi a celei variabile se poate face prin

PROCEDEUL DE MAXIM ŞI MINIM, astfel:

1) pentru parte variabilă se aplică formula de calcul:

Csrmv/produs = (Cm.max Cm.min) / (Qmax –Qmin)

unde:

Csrmv/produs = costul standard de regie semivariabil (sau mixt) partea variabilă pe unitatea de produs;

Cm.max = costuri de regie semivariabile maxime;

Cm.min = costuri de regie semivariabile minime;

max, Q min = volumul maxim şi minim al producţiei.

2) pentru partea fixă se aplică următoarea relaţie de calcul:

Csrmf = Cm.max - (Csrmv/produs x Qmax)

unde:

Csrmf = costul standard de regie semivariabil (sau mixt) partea fixă.

După separarea părţii fixe şi variabile, costurile standard semivariabile (sau mixte) pentru o perioadă viitoare de gestiune se calculează după formula:

Csrm = Csrmf + (Csrmv/produs x Qs)

unde:

Qs = volumul standard al producţiei pentru o perioadă viitoare de gestiune (sau perioadă planificată).

Exemplu:

Se dau următoarele date:

Q max = 62.000 bucăţi;

Q min = 56.000 bucăţi;

Cm. max = 426.000.000 uv

Cm.min = 390.000.000 uv

Dacă se prevede un nivel al producţiei pentru o perioadă viitoare de gestiune de 65.000 de bucăţi, se pune problema determinării costului standard de regie semivariabil (Csrm).

Aplicand formulele de calcul al procedeului de maxim şi minim se obţin următoarele rezultate:

Csrmv/produs = (Cm.max Cm.min) / (Qmax –Qmin)= 6000 uv/produs

Csrmf = Cm.max - (Csrmv/produsxQmax) = 415000000 uv -(6000 uv/produs x 62000 bucată) =

43000000 uv

Csrm = Csrmf + (Csrmv/produs x Qs) = 43000000 uv + (6000 uv/produs x 65000 bucăţi) = 433000000 uv.

Ţinand seama de cele trei categorii de costuri menţionate, costul standard de regie se determină astfel:

Crs = Csrf + Csrv + Csrm

unde simbolurile elementelor din formulă au aceeaşi semnificaţie cu a simbolurilor prezentate in cadrul procedeului analitic. Aşa cum s-a menţionat, costurile standard de regie, indiferent de procedeul folosit pentru determinarea lor, sunt prezentate sintetic in BUGETELE DE COSTURI unde pot fi analizate pe locuri generatoare de costuri (secţii, ateliere) sau la nivel de organizaţie.

Bugetele de costuri se intocmesc in două variante:

• Bugete fixe
• Bugete flexibile

după cum se intocmesc pe un singur nivel sau pe mai multe niveluri ale activităţii standard, ţinand seama de gradul de folosire a capacităţii de producţie comparativ cu nivelul producţiei maxim posibile.

Etapa a II-a

Evidenţa şI analiza abaterilor de la costurile standard

Cea de-a doua etapă a metodei Standard-cost presupune realizarea următoarelor acţiuni:

• inregistrarea costurilor pe parcursul desfăşurării procesului de producţie pe feluri, locuri şi cauze generatoare;
• compararea costurilor efective cu cele standard şi stabilirea abaterilor (diferenţelor) negative sau pozitive intre acestea;
• analiza abaterilor sub aspectul urmăririi cauzelor care le-au produs şi identificarea măsurilor de eliminare sau diminuare a efectului acestora.

Analiza abaterilor de la costurile standard se face aplicand principiul excepţiilor. Potrivit acestui principiu, pentru fiecare nivel de conducere se vor selecta abaterile negative sau pozitive semnificative, atat cantitativ cat şi valoric, pentru care sunt necesare măsuri imediate de inlăturare a cauzelor care le-au generat (pentru aspectele negative) sau de menţinere a situaţiei existente Abaterile considerate intr-o primă fază nesemnificative se vor analiza ulterior la nivelul locurilor unde s-au produs deoarece, uneori, s-a constatat că, pe ansamblu, există rezerve sau deficienţe insemnate care nu pot fi ignorate.

Abaterile (diferenţele) de la costurile standard se stabilesc, in general, pentru:

• materii prime şi materiale;

• manoperă;

• regie.

Abaterile de la costurile standard de materii prime şI materiale

Această categorie de abateri cuprinde următoarele tipuri:

• abateri de cantitate sau consum (Acm);
• abateri de preţ (Apm);

Formulele de calcul pentru fiecare tip de abatere sunt următoarele:

Acm = (ce-cs).Ps.Q

unde:

Acm = abatere de cantitate sau consum;

ce = cantitate efectivă (sau consum efectiv) pe unitatea de produs;

cs = cantitatea (sau consumul) standard pe unitatea de produs;

Ps = preţul standard (unitar) al materiei prime sau materialului;

Q = cantitatea de produse realizată intr-o perioadă de timp

determinată.

Apm = (Pe-Ps). ce.Q

unde:

Apm = abaterea de preţ;

Pe = preţul efectiv (unitar) al materiei prime sau al materialului,

numit şi preţ efectiv de aprovizionare;

Abaterile de la costurile standard de manoperă

Metoda Standard-cost propune analiza următoarelor categorii de abateri:

• abateri de timp numite şi abateri ale eficienţei muncii (Aw);
• abateri de tarif (As).

Formulele de calcul al abaterilor de la costurile standard de manoperă sunt:

Aw = (te-ts).Tss.Q

unde:

Aw = abaterea de timp;

te = timp efectiv de execuţie pe unitatea de produs;

ts = timpul standard de execuţie pe unitatea de produs;

Tss = tariful standard de manoperă (sau de salarizare) pe unitatea de timp;

Q = cantitatea de produse realizată.

As = (Tse-Tss).te.Q

unde:

As = abaterea de tarif;

Tse = tariful efectiv de manoperă (sau de salarizare) pe unitatea de timp.

In cadrul abaterilor de la costurile standard de manoperă se corectează tariful efectiv şi tariful standard de manoperă cu adiţionalele la salarii (contribuţia la fondul asigurărilor sociale, contribuţia la fondul ajutorului de şomaj, contribuţia la fondul asigurărilor sociale de sănătate).

Abaterile de la costurile standard de regie

Formulele de calcul folosite pentru determinarea abaterilor de la costurile standard de regie sunt următoarele:

1) in valori absolute (Ar)

Ar = Cer - Csr

unde:

Ar = abaterea de la costul standard de regie (in valori absolute);

Cer = costul efectiv de regie (pe total producţie sau pe unitatea deprodus);

Csr = costul standard de regie (pe total producţie sau pe unitatea de produs).

2) pe baza variaţiei producţiei (Arp)

Arp = Cer – Csr x (Qe / Qs)

unde:

Arp = abaterea de la costul standard de regie pe baza variaţiei producţiei;

Qe, Qs = cantitatea de produse efectivă şi standard.

Raportul Qe/Qs exprimă cat trebuie să fie nivelul costului standard de regie atunci cand producţia variază de la Qe la Qs. Pe baza analizei celor trei categorii de abateri de la costurile standard se identifică măsurile pe baza cărora se vor inlătura problemele apărute.

Etapa a III-a

Organizarea contabilităţii costurilor standard

Nivelul standard al costurilor de materii prime şi materiale, manopera şi regia cat şi abaterile costurilor efective faţă de acesta sunt evidenţiate in contabilitate intr-o serie de conturi din:

• clasa 3 (conturi de stocuri şi producţie);
• clasa 4 (conturi de terţi);
• clasa 6 (conturi de cheltuieli);
• clasa 9 (conturi de gestiune).

Astfel, inregistrarea componentelor costurilor standard se poate efectua in debitul unor conturi din clasa 6 (conturi de cheltuieli) prin creditarea conturilor din clasa 3 (contul 300 „Materii prime”, contul 301 „Materiale consumabile” etc.) clasa 4 (contul 421 „Personal”, contul 431 „Asigurări sociale” cu analiticele corespunzătoare etc.) sau clasa 9 (contul 921 „Cheltuielile activităţilor auxiliare”, contul 923 „Cheltuieli indirecte de producţie”, Contul 924 „Cheltuieli generale de administraţie”, Contul 925 „Cheltuieli de desfacere”).

Organizarea contabilităţii pentru costurile standard se poate face pe una din variantele metodei Standard-cost şi anume: Standard-cost parţial, Standard-cost unic, Standard-cost dublu. De asemenea, trebuie subliniat că in metoda Standard-cost nu se calculează costul produselor. Abaterile de la costurile standard influenţează direct profitul sau pierderile.

Abaterile de la costurile standard se includ in contabilitate, de la caz la caz, in conturi sintetice, analitice sau subanalitice. De exemplu, abaterile de preţ la materii prime şi materiale se pot inregistra in contul 308 „Diferenţa de preţ la materii prime şi materiale”.

In situaţia generalizării METODEI Standard-cost la majoritatea produselor realizate de către organizaţie, pentru asigurarea inregistrărilor in contabilitate se impune crearea unui sistem informaţional adecvat al costurilor.