Obiective: după studierea acestei teme veţi fi în măsură să: caracterizaţi tipologia depozitelor; cunoaşteţi principiile de amplasare şi de aşezare a materialelor în depozit şi organizarea activităţii de depozitare a resurselor materiale şi produselor finite; determinaţi eficienţa economică a depozitării resurselor materiale.

Tipologia depozitelor

Literatura de specialitate propune următoarele criterii de clasificare a depozitelor de resurse materiale şi produse finite:

După funcţia pe care o îndeplinesc depozitele în procesul circuitului economic, acestea pot fi:

  • depozite de aprovizionare;
  • depozite de desfacere;
  • depozite de păstrare.

În funcţie de locul pe care îl ocupă în cadrul proceselor economice ce se desfăşoară la nivel de unitate economică, depozitele pot fi:

  • depozite din sfera producţiei, în cadrul cărora intră depozitele de aprovizionare din unităţile economice;
  • depozite din sfera circulaţiei, cum ar fi depozitele de aprovizionare şi en-gros;
  • depozite mixte în cadrul cărora sunt cuprinse depozitele de produse finite din unităţile agricole (sau alte unităţi economice).

După destinaţia în consum a materialelor şi produselor finite, depozitele pot fi:

  • depozite de materiale pentru producţie;
  • depozite de materiale pentru investiţii (construcţii şi reparaţii capitale);
  • depozite de produse pentru fondul pieţei (pentru consumul final al producţiei).

În funcţie de gradul de specializare, depozitele pot fi:

  • depozite universale;
  • depozite specializate.

În funcţie de categoria nomenclatorului materialelor şi al produselor depozitate, depozitele pot fi:

  • depozite de materii prime şi de materiale de natură industrială;
  • depozite de piese de schimb;
  • depozite pentru materiale de construcţii;
  • depozite pentru produsele agricole; depozite pentru produsele alimentare etc.

În funcţie de tipul de construcţie, depozitele pot fi:

  • depozite deschise, adică sub cerul liber, pentru resursele materiale care nu se degradează sub acţiunea agenţilor naturali, iar suprafeţele unde sunt amplasate aceste depozite trebuie împrejmuite, iar materialele depozitate protejate cu folie de polietilenă impermeabilă (de exemplu, pentru mijloace tehnice, carburanţi, furaje etc.);
  • depozite semideschise: şoproane formate din acoperiş cu o pantă sau două pante susţinute de un anumit număr de stâlpi (pentru lemne, cărămizi, furaje etc.);
  • depozite închise constituite din construcţii cu unul sau mai multe nivele influenţate mult de natura materialelor ce urmează a fi depozitate.

După gradul de mecanizare, se pot distinge:

  • depozite nemecanizate (cu operaţiuni manuale);
  • depozite semimecanizate;
  • depozite mecanizate şi automatizate.

După gradul de apropiere de principalele căi de comunicaţii, se pot distinge:

  • depozite apropiate de căile publice de comunicaţie;
  • depozite depărtate de căile publice de comunicaţie.

In funcţie de aria de servire, depozitele pot fi:

  • depozite ale unităţilor de desfacere (Farmavet);
  • depozite centrale ale unităţilor agroalimentare;
  • depozite de secţii, ferme sau sectoare etc.

În practică, alegerea celui mai corespunzător tip de depozit trebuie făcută numai după o examinare temeinică a factorilor tehnico-economici, care sunt hotărâtori pentru desfăşurarea corespunzătoare activităţii de depozitare.

Principii de amplasare şi aşezare a materialelor în depozite

Utilizarea optimă a capacităţii de depozitare, creşterea operativităţii şi productivităţii muncii în activitatea de depozitare, ca şi a eficienţei economice sunt condiţionate şi de modul de amplasare şi de aşezare a materialelor în depozite. Pentru aceasta este necesar să se acorde atenţia cuvenită organizării interioare a depozitelor cu respectarea anumitor reguli de bază şi principii, condiţie a realizării unei activităţi cât mai eficiente.

Cel mai important principiu se referă la repartizarea pe depozite şi amplasare în cadrul aceluiaşi depozit a materialelor în funcţie de caracteristicile asociative ale acestora.

În conformitate cu acest principiu repartizarea pe depozite şi amplasarea în interiorul depozitului a diferitelor materiale se face în funcţie de condiţiile comune de păstrare impuse de:

  • cerinţele de microclimat ce trebuie asigurate;
  • proprietăţi fizico-chimice; condiţiile de formă şi ambalaj în care se prezintă;
  • modul de manipulare la care se pretează.

Amplasarea materialelor în depozit după frecvenţa intrărilor şi ieşirilor.

Conform acestui principiu materialele cu o frecvenţă mare a mişcărilor este indicat să fie amplasate în zona de evacuare a depozitului. Raţiunea care stă la baza acestui principiu porneşte de la faptul că nu toate materialele intrate în depozit au acelaşi ritm de solicitare, aceeaşi frecvenţă de mişcare: unele sunt solicitate zilnic sau la 2-3 zile, în timp ce altele sunt solicitate de 2-3 ori pe lună sau chiar la intervale mai mari.În vederea realizării acestui principiu este necesară gruparea tuturor materialelor cuprinse în nomenclatorul depozitului în funcţie de ritmul de solicitare în 3-4 grupe.

Dacă, de exemplu, se alcătuiesc trei grupe în prima vor fi incluse materialele cu frecvenţa cea mai mare; în grupa a doua materialele cu frecvenţa moderată (4-10 zile); în grupa a treia materialele cu frecvenţa cea mai redusă.

Se trece apoi la sectorizarea suprafeţelor de depozitare având în vedere ca materialele din grupa I să fie amplasate cât mai aproape de zona de evacuare, cele din grupa a II în zona de mijloc, iar cele din grupa III în zona cea mai îndepărtată de locul de ieşire a materialelor, aşa cum se poate urmări în tabelul 3.

Tabelul 3. Amplasarea resurselor materiale în depozite în funcţie de frecvenţa intrărilor şi ieşirilor

Zona III

Zona II

Zona I

1-2 luni

2-3zile

zilnic

INTRARE → IEŞIRE

Necesarul de instalaţii şi suprafaţa de amplasare a acestora se va stabili pentru fiecare grup de materiale după metodele cunoscute. Prin respectarea acestui principiu se realizează o mai mare operativitate în efectuarea operaţiilor de identificare, scoatere şi expediere a materialelor pentru consum sau livrare, creşterea productivităţii muncii, o utilizare mai eficientă a instalaţiilor de depozitare şi a mijloacelor de transport interior.

Amplasarea materialelor în depozit după volumul şi greutatea lor , constituie un alt principiu de bază în organizarea interioară a depozitelor. Aceasta presupune aşezarea materialelor grele şi cu volum mare către baza raftului, stelajului sau instalaţiei de depozitare, realizându-se în acest fel:

  • stabilitate mai mare a instalaţiei de depozitare;
  • reducerea efortului necesar cu alegerea şi scoaterea materialelor din rafturi;
  • echilibrarea rafturilor pe toate nivelele de depozitare.

Primul intrat - primul ieşit , constituie un principiu conform căruia ieşirea materialelor din depozit trebuie făcută în ordinea intrării lor în gestiune, astfel încât să se evite situaţia în care unele cantităţi dintr-un anumit material, rămân nemişcate un timp îndelungat, deşi, în aceeaşi perioadă s-au rulat prin depozit alte loturi proaspete din acelaşi material.

Importanţa respectării acestui principiu creşte la materialele cu valabilitate şi termen de garanţie limitate. Prelungirea timpului de depozitare la aceste materiale are consecinţe nefavorabile asupra proprietăţilor fizico-chimice deci asupra calităţii lor, cu implicaţii nefavorabile asupra eficienţei utilizării lor.

Transpunerea în practică a acestui principiu presupune o evidenţă riguroasă a fiecărui lot de materiale intrat în gestiune, a termenelor de garanţie şi scadentă a acestora, astfel încât să se cunoască momentele la care trebuie să se intervină operaţii pentru punerea materialelor în cauză în circuitul economic, conservarea, reconservarea sau reîmprospătarea cantităţilor.

Respectarea regulilor şi principiilor de repartizare, amplasare şi aşezare a materialelor pe şi în depozite creează condiţiile necesare pentru o bună gestionare a mijloacelor de producţie aflate în stoc, creşterea eficienţei economice a activităţii de depozitare, valorificarea superioară a resurselor materiale.

Organizarea activităţii de depozitare a resurselor materiale şi produselor finite

Urmărind fluxul circulaţiei materialelor de la furnizor la beneficiari, se întâlnesc, implantate pe el, un număr mare de operaţiuni care mijlocesc sau înfăptuiesc direct desfăşurarea în anumite etape a unor activităţi, asigurând astfel trecerea materialelor din sfera producţiei în sfera consumului. Un loc important în derularea acestui flux îl au operaţiunile de depozitare la furnizor şi la beneficiar, operaţiuni pentru care sunt efectuate însemnate cheltuieli, mijloace mecanice, forţa de muncă, precum şi ponderea cea mai mare de timp.

Eficienţa economică maximă se realizează prin construirea unor depozite care reclamă investiţii minime în raport cu capacitatea de depozitare, tipărirea gabaritelor de construcţii, tipizarea sistemelor de manipulare, paletizare, mecanizare etc.; toate acestea contribuind la păstrarea materialelor şi produselor cu minimum de cheltuieli.

Studierea acestor probleme face obiectul unor cercetări atât ale unităţilor de depozitare cât şi a institutelor specializate, în vederea găsirii de soluţii dintre cele mai eficiente.

Dotarea cu spaţii de depozitare, mijloace de transport şi manipulare, constituie o problemă deosebit de actuală pentru economia noastră, deoarece actuala bază materială a depozitelor nu asigură desfăşurarea procesului de aprovizionare la nivelul tehnicii moderne.

Din totalul suprafeţei de care dispun bazele de aprovizionare pentru agricultură, 30% este reprezentată de depozite în aer liber (curţi), iar cca 40% şoproane şi platforme improvizate. Spaţiile închise deţin o pondere de numai 30% din total.

Calcularea suprafeţei de depositare

Calcularea suprafeţei optime de depozitare se efectuează la proiectarea depozitelor şi prezintă o deosebită importanţă pentru reducerea investiţiei specifice şi realizarea unei depozitări cât mai eficiente. La determinarea suprafeţei de depozitare a materialelor se ţine seama de normele de stoc maxime de producţie. La depozitele care servesc desfacerea se ţine seama de norma de stoc de desfacere sau de produse finite.

Suprafaţa totală a oricărui fel de depozit este formată din mai multe elemente:

  • suprafaţa principală (utilă) de păstrare efectiv folosită pentru depozitarea nemijlocită a materialelor (Sp);
  • suprafaţa auxiliară ocupată de: culoarele sau coridoarele depozitului,
  • locurile de recepţie şi de livrare a materialelor, birouri (Sa);
  • suprafaţa de pregătire a materialelor, sortare, calibrare etc. (Ss);
  • suprafaţa ocupată de elemente de construcţii şi clădiri cum sunt: stâlpi,
  • coloane, lifturi pentru transportul materialelor etc. (Sc).

Pe baza acestor elemente se poate calcula structura suprafeţei totale a depozitului cu ajutorul relaţiei de calcul:

St=Sp+Sa+Ss+Sc (14.1)

Pentru determinarea suprafeţei principale de păstrare efectivă (Sp), la sistemul de depozitare cu vrac, se foloseşte următoarea formulă:

Sp=Smn/Qmp , în care:  (14.2)

Smn - Stocul maxim normat pentru depozitare;

Qmn - Cantitatea de materiale ce se poate depozita pe o unitate de suprafaţă de depozitare (adică pe un m2).

Calcularea suprafeţei de depozitare a materialelor în rafturi

In cazul când materialele se păstrează în rafturi (sau stelaje) pentru calculul suprafeţei principale (Sp) este necesar ca, mai întâi, să se calculeze numărul de despărţituri necesare pentru depozitarea materialelor în rafturi, numărul de rafturi necesare şi apoi suprafaţa ocupată de rafturi. Numărul de despărţituri necesare depozitării materialelor (Nd) se calculează folosind formula:

Nd = Smn / (Vd * Gv * K) , în care: (14.3)

Vd - Volumul unei despărţituri (exprimat în m.c. sau cmc);

Gv - Greutatea volumetrică a materialelor care se depozitează (exprimată în kg/cmc sau t/mc);

K - Coeficientul de umplere a unei despărţituri (coeficient de folosirea volumului despărţiturii).

Pe baza numărului de despărţituri necesare pentru depozitare se poate determina numărul de rafturi (sau stelaje) folosind formula:

Nr = Nd/n, în care: (14.4)

Nr - Numărul de rafturi necesare pentru depozitarea materialelor;

Nd - Numărul de despărţituri necesare pentru depozitarea întregului stoc de materiale;

n - Numărul de despărţituri dintr-un raft.

Apoi se trece la calcularea suprafeţei pentru depozitarea efectivă (Sp). In cazul depozitării în rafturi, suprafaţa efectivă (principală) este reprezentată de suprafaţa ocupată cu rafturile şi se poate calcula folosind formula:

Sp= L*l*Nr, în care: (14.5)

Sp- Suprafaţa de depozitare ocupată de rafturile necesare pentru păstrarea materialelor;

l - Lăţimea rafturilor în metri;

L - Lungimea raftului în metri;

Nr - Numărul de rafturi necesare pentru depozitarea materialelor.

Suprafaţa de recepţie a materialelor se determină cu ajutorul următoarei formule:

Sr = (Cr *Ks)/ (Cru*360), în care: (14.6)

Sr - Suprafaţa necesară pentru recepţia materialelor;

Cr - Cantitatea de materiale ce urmează să fie recepţionate anual;

Ks - coeficientul de neuniformitate a sosirii materialelor în depozit;

Cru - cantitatea de materiale ce se poate recepţiona pe m2

Suprafaţa de livrare- expediere a materialelor se calculează folosind formula:

Sl= (Cl*Kl)/ (Clu*360), în care: (14.7)

Sl - Suprafaţa necesară pentru livrare-expediere;

C l - Cantitatea totală anuală de materiale ce urmează a se livra din depozit;

Kl - Coeficientul de neuniformitate a livrărilor de materiale din depozit;

Clu - Cantitatea de materiale ce se poate pregăti pentru livrare 1 m 2

Căile principale prin care se deplasează mijloacele de transport din depozite (electrocare, electrostivuitoare, cărucioare acţionate manual, etc.) trebuie să asigure spaţiul necesar de circulaţie şi de întoarcere. Lăţimea căilor principale de trecere este de 3-5 m.

Suprafaţa necesară pentru birouri se determină în funcţie de numărul persoanelor ce urmează să lucreze la birou. Suprafaţa necesară pentru un lucrător este de 4-6 m2, iar înălţimea clădirii birourilor trebuie să fie de cca. 3,5 m.

Pornind de la aspectele prezentate mai sus, rezultă că suprafaţa auxiliară de depozitare se calculează după următoarea relaţie de calcul :

Sa = Sr + Sl + Scul + Sb (14.8)

In proiectarea spaţiilor de depozitare o deosebită importanţă se acordă realizării unui raport cât mai strâns între suprafaţa principală (utilă) şi suprafaţa totală a depozitului. Pentru aceasta se foloseşte ca indicator general coeficientul sau indicele de utilizare a spaţiului de depozitare. Acest coeficient se calculează prin raportarea suprafeţei principale (utile) la suprafaţa totală a depozitului.

Ku = Sp/ St sau

Iu = Sp/St x 100, în care: (14.9)

Ku - Coeficientul de utilizare a suprafeţei depozitului;

Iu - Indicele de utilizare a spaţiului de depozitare;

Sp - Suprafaţa principală (utilă) de păstrare a materialelor;

St - Suprafaţa totală a depozitului.

In vederea folosirii cât mai eficiente a suprafeţei de depozitare este necesar să se acorde o atenţie sporită alegerii sau amplasării judicioase a utilajelor folosite, a rafturilor, stelajelor sau a altor maşini şi utilaje utilizate în prcesul de depozitare.

Eficienţa economică a depozitării resurselor materiale

Indicatorii principali utilizaţi pentru aprecierea eficienţei economice a depozitării resurselor materiale sunt grupaţi astfel:

Un prim grup de indicatori se referă la eficienţa economică a investiţiilor care are în componenţă:

Investiţia specifică pe unitatea de capacitate de depozitare (tona, m2 ,m3 , etc.) care se determină cu ajutorul următoarei relaţii de calcul:

Is =It / Cd, în care: (14.10)

Is - investiţia specifică;

It - investiţia totală;

Cd - capacitatea de depozitare.

In cazul de faţă, investiţia totală şi capacitatea de depozitare reprezintă indicatori secundari cauzali ai investiţiei specifice.

Termenul de compensare a investiţiei se calculează ca un raport între investiţia totală şi economia anuală de costuri de depozitare, rezultând numărul de ani în care investiţia efectuată pentru o anumită capacitate de depozitare se recuperează pe baza economiei de costuri. Astfel, relaţia de calcul utilizată este:

Tc = It / Ecd, în care: (14.11)

Tc - termenul de compensare a investiţiei;

It - investiţia realizată pentru realizarea capacităţii de depozitare;

Ecd - economia anuală de costuri de depozitare.

Termenul de compensare a investiţiei suplimentare se calculează în vederea selectării mai multor variante de investiţii ca raport între investiţia suplimentară totală şi economia de costuri de depozitare folosind formula:

Tcs = (I1 - I0)/ (C0 - C1), în care: (14.12)

Tcs - termenul de compensare (în ani) a investiţiei suplimentare de bază;

I1 - I0 - investiţia totală în varianta nouă şi în varianta de bază;

C0 - C1 - costuri totale de depozitare în varianta de bază şi în varianta nouă;

In cazul când prin investiţia nouă se modifică capacitatea de depozitare, la formula termenului de compensare trebuie să se ţină seama de noua capacitate de depozitare în felul următor:

Tc = (I1 - I0)/ [Cp1 (Cu0 - Cu 1)], în care: (14.13)

Cp1 - capacitatea de depozitare în varianta nouă;

Cu0, Cu1 - costuri pe unitatea de depozitare în varianta nouă şi în varianta veche.

Coeficientul de eficienţă economică a investiţiei este un indicador prin care se determină economia de costuri de exploatare în raport cu diferite variante de investiţii, utilizându-se formula:

Ke = (C0 - C1)/(I1 - I0);

sau [ Cp1 Cu0 - C1)]/ (I1 - I0) (14.14)

Se mai poate calcula şi prin aplicarea următoarei formule:

Ke = 1/ Tcs, în care: (14.15)

Tcs - termenul de compensare a investiţiei suplimentare.

Un alt grup de indicatori se referă la costurile de depozitare

Bineînţeles că în acestea se regăsesc şi investiţiile prin intermediul elementului de costuri - amortismentul specific, dar de data aceasta este vorba de totalitatea costurilor de depozitare. Din cadrul acestor indicatori fac parte:

Costul depozitării pe unitatea de depozitare constituie un indicator principal în activitatea de proiectare a depozitării şi cel mai important indicator al eficienţei economice în activitatea curentă de depozitare a materialelor şi produselor. Se calculează ca un raport între costurile totale de depozitare şi cantitatea de depozitare (sau capacitatea efectiv depozitată) exprimată în: (vagoane, tone, kg, m , m etc.)

Cdu = Cdt/ Cp, în care: (14.16)

Cdu - costuri de depozitare pe unitatea de depozitare;

Cdt - costuri totale de depozitare;

Cp - capacitatea de depozitare sau cantitatea efectiv depozitată.

Indicatorul rezultativ Cdu are ca factor principal de influenţă Cdt şi Cp, fiecare dintre aceştia fiind influenţaţi de o multitudine de factori care sunt, în acelaşi timp, indicatorii economici ai depozitării mijloacelor de producţie.

In totalul costurilor de depozitare (Cdt) se cuprind atât elemente comune oricărei activităţi economice, cât şi costuri specifice activităţii de depozitare.

Din prima grupă fac parte: costuri pentru salarii, impozitul asupra salariilor şi contribuţiile asupra salariilor, amortizarea mijloacelor fixe, costuri pentru întreţinerea şi repararea mijloacelor fixe, costul energiei electrice, costuri administrativ - gospodăreşti (comune şi generale) şi alte costuri de depozitare.

Dintre costurile specifice activităţii de depozitare pot fi enumerate: costuri pentru asigurarea microclimatului, costuri cu preamba- larea sau ambalarea produselor, costuri pentru condiţionarea şi pregătirea materiilor înainte de a fi livrate sau utilizate în procesul de producţie, valoarea pierderilor în timpul depozitării etc.

Pe baza indicatorului referitor la costuri de depozitare se poate calcula şi un alt indicator economic: economia de costuri de depozitare, ca o diferenţă între costuri pe variante de depozitare sau ca diferenţă între costurile realizate şi cele planificate, după formula:

Ecd = Cdt0 - Cdt1; sau

Ecd = Cpi ( Cduo – Cdui) (14.17)

Costuri de depozitare la 100 lei valoare a materialelor depozitate constituie un alt indicator ce se poate calcula în legătură cu costurile de depozitare.

Cd 1 000 = ( Cdt/ V) x 100, în care: (18)

V - valoarea materialelor depozitate

Acest indicator trebuie analizat în strânsă corelaţie cu factorii care pot influenţa atât costurile, cât şi valoarea materialelor depozitate, printre care: structura valorică a materialelor rulate; cantitatea de materiale rulate pe sortimente; preţul mediu al materialelor rulate pe sortimente etc.

Pe baza indicatorului costuri de depozitare la 100 lei valoare a materialelor depozitate se pate calcula un alt indicator: e conomia de costuri de depozitare la 100 lei valoare a materialelor depozitate , după cum urmează:

Ecd 100V = Cd 100V0 - Cd 100Vb (14.19) în care :

Cd 100 Vo - costuri de depozitare la 100 lei valoare a materialelor depozitate în varianta veche (plan);

Cd 100 V1 - costuri de depozitare la 100 lei valoare a materialelor depozitate în varianta nouă ( realizat).

Eficienţa utilizării diferitelor resurse materiale şi umane în procesul de depozitare

Un grup important de indicatori economici se referă la eficienţa utilizării diferitelor resurse materiale şi umane în procesul de depozitare , indicatorii calculaţi în strânsă legătură cu diferitele elemente de costuri de depozitare cum sunt: productivitatea muncii, amortismentul specific, valoarea pierderilor în timpul depozitării, consumul şi costul energiei electrice pentru o tonă depozitată etc.

Productivitatea muncii poate fi calculată în unităţi fizice atunci când este vorba de un singur produs sau produse omogene care pot fi exprimate printr-o unitate fizică convenţională şi în unităţi valorice în cazul unei diversităţi de produse păstrate în acelaşi depozit.

Nivelul productivităţii muncii pe variante de depozitare este influenţat de o multitudine de factori cum sunt: numărul de muncitori şi de alte categorii de salariaţi care lucrează în depozit; structura pe profesii a muncitorilor, nivelul de calificare al muncitorilor; ponderea lucrărilor executate mecanizat în totalul lucrărilor; dotarea cu mijloace tehnice pentru mecanizarea lucrărilor de încărcare, descărcare, manipulare, sortare etc; ponderea investiţiilor pentru construcţii montaj în totalul investiţiilor în depozite etc. Desigur că productivitatea muncii va fi studiată în strânsă legătură şi cu modul de organizare a depozitării, structura produselor depozitate, ritmicitatea intrărilor şi ieşirilor de produse etc.

Este firesc ca, la o productivitate a muncii ridicată, ponderea şi nivelul costurilor de depozitare să scadă şi să se realizeze o reducere a costului unitar al depozitării, chiar dacă la unele variante amortismentul specific creşte.

Eficienţa utilizării mijloacelor fixe poate fi apreciată prin indicatori exprimaţi în unităţi fizice sau în unităţi valorice în funcţie de gradul de omogenitate al produselor depozitate.

Em= Q / Ff; sau

EmV / Fm în care: (14.20)

Em- eficienţa utilizării mijloacelor fixe;

Q - cantitatea de produse depozitată anual;

V - valoarea produselor depozitate (rulate) anual;

Ff - valoarea mijloacelor fixe.

Eficienţa utilizării mijloacelor fixe este în directă legătură cu amortismentul specific, element cu o pondere însemnată în totalul costurilor de depozitare care scade pe măsura utilizării cât mai complete a capacităţii de depozitare în timpul anului (fenomen întâlnit mai rar în acest moment).

Valoarea pierderilor pe perioada depozitării produselor constituie un indicator specific deosebit de important în aprecierea eficienţei activităţii de depozitare, mai ales la produsele chimice (îngrăşăminte, pesticide etc.), materiale din cauciuc, cele de natură agricolă cu grad ridicat de perisabilitate (legume, fructe, lapte, ouă, carne etc.).

Pierderile care sunt mai mari decât normele maxime stabilite pentru fiecare fel de produs se consideră că au avut loc din cauza lipsei de preocupare pentru o bună depozitare a materialelor, deci din vina celor care au avut răspunderea păstrării integrităţii cantitative şi calitative a materialelor şi sunt imputabile.

Utilizarea spaţiului de depozitare

Un alt grup de indicatori se referă la utilizarea spaţiului de depozitare; aceştia au un caracter tehnico-economic şi se pot exprima în unităţi fizice sau în unităţii valorice.

Kus = Sf / Sp, în care: (14.21)

Kus - coeficientul de utilizare a suprafeţei principale de depozitare;

Sf - suprafaţa folosită efectiv;

Sp - suprafaţa principală.

Kup = Cef / Cp, în care: (14.22)

Kup - coeficientul de utilizare a capacităţii de depozitare;

Cef - cantitatea efectiv depozitată;

Cp - capacitatea principală de depozitare.

Kupv = V / Sp; sau

Kupv = V / Cp, în care: (14.23)

Kupv - coeficientul valoric de utilizare a capacităţii de depozitare;

V - valoarea materialelor rulate (depozitate în perioada analizată).

Desigur că, pentru primii doi indicatori care se referă la utilizarea capacităţii de depozitare, cu cât coeficientul va fi mai apropiat de 1, cu atât situaţia va fi mai bună, idealul fiind atunci când coeficientul va fi 1.

In ce priveşte cel de-al treilea indicator, el poate fi calculat şi în dinamică (perioada curentă faţă de o perioadă de bază sau realizările faţă de plan etc.) şi trebuie ţinut seama de structura produselor depozitate.

Eficienţa economică a activităţilor depuse de unele depozite pentru prelucrarea şi condiţionarea unor produse este exprimată prin indicatori specifici acestor activităţi. Pe prim plan se situează costul unitar al condiţionări produselor, asociat cu indicatorii care se referă la diferitele elemente de costuri şi resurse utilizate cum sunt:

  • productivitatea muncii;
  • costuri pentru retribuţii;
  • amortismentul specific;
  • consumul de resurse energetice şi costul energiei pe unitatea de produs condiţionat;
  • valoarea pierderilor cantitative şi calitative în timpul prelucrării şi condiţionării.

In condiţiile economiei de piaţă, unde scopul oricărui agent economic este de a obţine profit şi de a fi competitiv pe piaţă, necesitatea determinării indicatorilor de eficienţă devine tot mai acută.

Back to Top