Abordări ale istoriei gandirii economice de la începutul anilor '50

Este convenabil să începi o revedere a noilor perspective deschise în era postbelică făcând referire la „Istoria analizei economice" a lui Schumpeter, pentru că aceasta, mai mult decât orice operă singulară, a dat economiştilor de profesie o nouă viziune asupra rolului istoriei gândirii economice în ştiinţa economică modernă. Schumpeter însuşi a prezentat în a sa „Magnum opus " istoria eforturilor intelectuale făcute de om pentru a înţelege fenomenul economic sau, cu alte cuvinte, istoria componenţei analitice sau ştiinţifice a gândirii economice.

Scrisă aşa cum a fost de către un gânditor original, cu o extraordinară reputaţie internaţională, cu largi aripi de interes intelectuale şi o lungă, variată, academică şi pragmatică experienţă în domeniul economiei, cu greu nu ar putea atrage atenţia breslei economiştilor, în ciuda dimensiunii „înspăimântătoare" şi a referinţelor enciclopedice^[1]. În afara erudiţiei sale comprehensive, ea se deosebeşte de toate istoriile precedente ale gândirii economice. În primul rând, ea reprezintă o încercare deliberată de a trata istoria economiei politice prin concentrarea asupra analizei economice, şi nu asupra laturii politice a economiei^[2]. În al doilea rând, lucrarea a fost narată în stilul, imaginaţia şi evaluările controversate tipic schumpeteriene, cu trimiteri la eroii din trecut, la realizările şi limitările lor teoretice.

În introducerea pe care Schumpeter o face lucrării sale, acesta sintetizează viziunea sa personală asupra rolului oricărei ştiinţe, identificând patru modalităţi prin care economistul modern poate „acumula" cunoştinţe studiind istoria disciplinei sale:

1. beneficii pedagogice: de exemplu, starea oricărei ştiinţe la orice moment implică trecutul său istoric şi nu poate fi satisfăcător înţeleasă fără a face explicită istoria sa implicită (Schumpeter, 1954);
2. noi idei: „învăţăm să înţelegem de ce au ajuns aici şi de asemenea, de ce nu am ajuns mai departe. Şi mai învăţăm ce urmează, şi cum şi de ce";
3. introviziuni în tiparele de gândire (de raţionare). De exemplu, „... chiar şi cei mai reticenţi oameni de ştiinţă sunt obligaţi să-şi dezvăluie procesele mentale, deoarece performanţa ştiinţifică - spre deosebire de cea politică - este autorevelatoare prin natura sa";
4. o mai bună înţelegere a evoluţiei ideilor ştiinţifice.

Despre această sursă de câştig, care are legătură cu „procesul prin care eforturile oamenilor de a înţelege fenomenul economic, producând îmbunătăţiri şi relevând structuri analitice într-un ciclu fără sfârşit", Schumpeter a spus că reprezintă principalul obiect al descrierii sale datorită ataşamentului său deosebit pentru ştiinţa economică.

Trăsăturile caracteristice ale economiei politice (pe care el a subliniat-o în acest context) nu era doar că subiectul său de discuţie era condiţionat istoric, dar şi că economiştii tind să devină „orbiţi" de către diferenţele doctrinare adânci. Remediul evident, văzut de el pentru aceste „pete oarbe", era un studiu sistematic al istoriei doctrinelor, de care economistul pregătit să-şi deschidă mintea către „sugestii stimulatorii şi folositoare în cazul unor idei confuze" ar putea beneficia de munca predecesorilor, operând de cealaltă parte a barierei doctrinare.

Pentru puţini istorici specializaţi în domeniul gândirii economice, cei care au ales să predea şi să cerceteze o zonă mai puţin atractivă din cadrul unei ştiinţe economice aflată în dezvoltare (din ce în ce mai tehnică şi extrem de profesionalizată), „Istoria" lui Schumpeter a reprezentat o avertizare necesară şi un evident progres pentru o ramură relativ neglijată a cunoaşterii economice^[3].

Aceasta nu este chiar tipul de text pe care să-l recomanzi studenţilor, însă a inspirat (şi încă o face) o serie de continuatori remarcabili şi entuziaşti care au îmbrăţişat credinţa lui Schumpeter vizavi de importanţa pedagogică şi metodologică de a preda istoria analizei economice studenţilor axaţi pe teoria economică modernă.

Una dintre cele mai timpurii şi pe drept, mai de succes cărţi pe linia schumpeteriană a fost „Teoria economică în retrospectivă" a lui Mark Blaug, publicată pentru prima oară în 1962 şi revizuită de două ori.

Ea este un exemplu interesant nu numai pentru că a fost citită de mulţi economişti, ci şi pentru că revizuirile sale reflectă recentele evoluţii din istoria gândirii economice. Aşa cum arăta Blaug în prefaţa lucrării sale originale, scopul istoriei gândirii este de a prezenta teoria economică contemporană (la care a adăugat, în spriritul încrezător al anilor '60) potrivit ideii că „Teoria contemporană poartă cicatricele problemelor de ieri rezolvate azi, greşelile de ieri corectate azi şi nu poate fi pe deplin înţeleasă decât de o moştenire venită din trecut"^[4].

Oricum, pe vremea când a apărut a doua revizie a cărţii sale, insuccesul ortodoxiei economice a anilor 1950 şi 1960 în rezolvarea problemelor analitice a anilor ,70 a revigorat interesul (chiar a unor economişti de marcă) pentru doctrine economice alternative şi de asemenea, interesul lor pentru istoria gândirii economice. În a treia prefaţă a lucrării sale, Blaug a observat „semnele unei asemenea renaşteri în valul de articole şi cărţi care au apărut în domeniul istoriei gândirii economice în ultimii ani, ca să nu menţionăm reapariţia cursurilor de istoria gândirii economice peste tot în lume" (Blaug, 1978)^[5].

Noile programe de cercetare care au apărut în cadrul analizei economice şi istoriei l-au determinat pe Blaug ca în deceniul al şaptelea să-şi rescrie în întregime (este vorba de a treia ediţie) acele părţi ale textului referitoare la doctrina ricardiană, marxistă, keynesistă şi austrică.

^[1] Schumpeter a studiat dreptul şi economia în Viena, sub îndrumarea conducătorilor Şcolii austriece de economie politică, a predat ca profesor cu normă întreagă la Universitatea din Graz şi Bonn înainte de a prelua funcţia la Harvard între 1932 şi 1950, a fost preşedintele unei bănci private vieneze de la începutul anilor 1920 până la filamentul ei în 1926 şi a fost ministru austriac de finanţe pentru câteva luni în 1919. el a fost, de asemenea în fruntea economiştilor teoreticieni şi istoricilor economici.

[2]  Schumpeter a definit cea mai generală categorie - gândirea economică - ca „opiniile despre chestiuni economice care prevalează la orice moment sau în orice societate dată" (Schumpeter 1954b: 52).

[3]  matematice care apare în revistele noastre de profesie este mai mult progenituri ale lui Walras decât ale oricărui altuia (şi subliniez adjectivul

literar)".

^[4] Toate trei prefeţele sunt republicate: ,Această carte este un studiu al coerentei logice şi a valorii explicative a ceea ce este cnoscută ca teoria economică ortodoxă". (Blaug 1978: vii).

[5] Vezi, de asemenea, (p.xii) „Ce a fost revitalizat, oricum, nu este buna istorie veche a gândirii economice pe care o ştiam acum 15 sau 20 de ani".