Economistul si istoria stiintei sale

Disciplina universitară DOCTRINE ECONOMICE are ca obiect studierea reflecţiilor cu privire la activitatea economică, respectiv a formării şi evoluţiei gîndirii economice pe fondul dezvoltării economico - sociale, politico - instituţionale şi spirituale, în condiţionare reciprocă cu acestea. Ea prezintă sistematic idei, teorii, doctrine, paradigme, şcoli şi curente de gîndire economică din decursul istoriei, confruntările dintre ele, aşa cum se manifestă acestea în vremea lor, şi influenţele exercitate de ele asupra dezvoltării economico - sociale.

Motivele pentru care economiştii studiază sau predau istoria gândirii economice (IGE) sunt multiple. Ele s-au diversificat o dată cu schimbarea viziunii economice şi a scopurilor imediate ale studentului (sau expozantului), precum şi cu progresul acestui subiect, ca disciplină.

Până în anii 1940, majoritatea absolvenţilor economişti puteau să-şi termine pregătirea de bază fără să acorde o importanţă prea mare teoriilor neavizate de către ortodoxia contemporană, în timp ce ambiţioşii tineri profesori şi cercetători găseau modalităţi mai promiţătoare de avansare în carieră decât prin publicarea de articole despre vechii economişti. Oricum, deja în anii '50 se întrevedeau zorii unei ere moderne în istoria economiei politice, o eră în care interesul general şi semnificaţia unei cercetări originale în acest domeniu s-au dezvoltat fără precedent.

Este convenabil să începi o revedere a noilor perspective deschise în era postbelică făcând referire la „Istoria analizei economice" a lui Schumpeter, pentru că aceasta, mai mult decât orice operă singulară, a dat economiştilor de profesie o nouă viziune asupra rolului istoriei gândirii economice în ştiinţa economică modernă. Schumpeter însuşi a prezentat în a sa „Magnum opus " istoria eforturilor intelectuale făcute de om pentru a înţelege fenomenul economic sau, cu alte cuvinte, istoria componenţei analitice sau ştiinţifice a gândirii economice.

Într-un fel, doctrina marxistă a fost cea care a contribuit substanţial la revigorarea cercetării în istoria doctrinelor economice, de după război. Acest lucru s-a manifestat printr-o creştere semnificativă a numărului de articole cu caracter didactic (opuse celor cu caracter polemic) şi de monografii, publicate în acest domeniu.

În mod nesurprinzător, poate, a existat o reacţie crescândă printre specialiştii în istoria gândirii economice împotriva interpretării vechilor analiza economice în termenii unui cadru modern de analiză (cu sau fără nuanţe ideologice), dând ca motivaţie faptul că tinde să detaşeze scrierile economiştilor din trecut de contextul lor operaţional şi să distorsioneze mesajul pe care ei au încercat să-l transmită contemporanilor - lăsând într-adevăr loc pentru interpretări.